Ia aminte la două gânduri şi teme-te de ele. Unul îţi spune: „Eşti un sfânt!”, altul: „Nu te vei mântui!”. Aceste două gânduri vin de la vrăjmaşul şi nu este adevăr în ele. Tu însă cugetă: „Sunt un mare păcătos, dar Domnul e milostiv, El îi iubeşte mult pe oameni şi-mi va ierta păcatele mele”. Crede aceasta şi-ţi va fi aşa: Domnul te va ierta. Dar nu-ţi pune nădejdea în nevoinţele tale, chiar dacă te-ai nevoi mult.
Astfel, nu pentru nevoinţele noastre, ci în dar, pentru bunătatea Sa, Se milostiveşte de noi Domnul. Domnul vrea ca sufletul să fie smerit şi să ierte tuturor cu iubire; atunci şi Domnul îl va ierta cu bucurie. Domnul îi iubeşte pe toţi, şi noi trebuie să-L imităm şi să-i iubim şi noi pe toţi; şi dacă nu putem, să o cerem, şi Domnul nu va zăbovi să ne ajute cu harul Său. Sufletul care a cunoscut pe Domnul învaţă printr-o îndelungată experienţă că, dacă trăieşte după poruncile Lui, atunci, chiar dacă nu mult, va simţi în el harul şi va avea îndrăzneală în rugăciune. Să ştii că dacă mintea ta înclină spre a-i urmări pe oameni pentru a vedea cum trăiesc, acesta e un semn de mândrie.
Ia seama la tine însuţi. Cercetează-te pe tine însuţi şi vezi: cum se înalţă sufletul deasupra fratelui tău, cum pentru aceasta şi vine un gând rău care nu place lui Dumnezeu şi prin aceasta sufletul se smereşte. Dacă nu se smereşte, atunci vine o ispită mică. Dacă iarăşi nu se smereşte, începe lupta curviei. Şi dacă tot nu se smereşte, cade într-un păcat mic. Şi dacă nici atunci nu se smereşte, va veni un păcat mare. Şi aşa va păcătui până ce se va smeri.
Dar de cum sufletul se va pocăi, Domnul Cel Milostiv va da sufletului pace şi străpungere [a inimii], şi atunci tot răul va trece şi toate gândurile se vor depărta. Ţine însă şi pe mai departe smerenia din toate puterile, ca să nu cazi din nou în păcat. Când vede că sufletul nu s-a întărit încă în smerenie, Domnul îi retrage harul. Dar tu nu-ţi pierde curajul pentru aceasta: harul este în tine, dar ascuns.
Vrăjmaşii au căzut din mândrie şi, ca să ne atragă şi pe noi, ne aduc gânduri de laudă. Şi dacă sufletul primeşte laudele, harul îl părăseşte până când sufletul se va smeri. Şi aşa, toată viaţa sa învaţă omul smerenia lui Hristos şi, până când nu o va fi învăţat, sufletul nu cunoaşte odihnă de la gânduri şi nu se poate ruga cu mintea curată. Omul cade în înşelare fie din lipsă de experienţă, fie din mândrie. Dacă e din lipsă de experienţă, Domnul ne va tămădui degrabă; dar dacă e din mândrie, atunci sufletul va suferi multă vreme până când se va fi învăţat smerenia, şi abia atunci îl va tămădui Domnul.
Cădem în amăgire când credem că suntem mai deştepţi şi mai experimentaţi decât alţii şi chiar decât duhovnicul nostru. Şi eu am gândit aşa din lipsă de experienţă şi am suferit pentru aceasta, şi sunt foarte mulţumitor lui Dumnezeu că prin aceasta m-a smerit şi m-a povăţuit şi nu m-a lipsit de mila Sa. Şi acum gândesc că, dacă nu te mărturiseşti duhovnicului, e cu neputinţă să scapi de înşelare, şi pentru aceasta s-a dat de la Domnul duhovnicilor puterea de a lega şi dezlega.
Vrăjmaşul dă sufletului o anumită dulceaţă amestecată cu slavă deşartă şi după aceasta se recunoaşte înşelarea. Cu vrăjmaşii trebuie să luptăm prin smerenie.
Dacă gândul îţi spune: „Fură!” şi tu-l asculţi, ai dat prin aceasta demonului o putere asupra ta. Dacă gândul îţi spune: „Mănâncă mult!” până la ghiftuială şi tu vei mânca mult, demonul a luat din nou putere asupra ta. Şi aşa, dacă gândul fiecărei patimi te va stăpâni, vei ajunge un bârlog de demoni. Dar dacă înţelegi să te pocăieşti cum se cuvine, vor tremura şi vor fi siliţi să plece.
Domnul iubeşte sufletul curajos şi înţelept, iar dacă în noi nu este nici una, nici alta, trebuie să le cerem de la Domnul şi să ascultăm de duhovnici: în ei viază harul Duhului Sfânt. Îndeosebi omul a cărui minte e stricată de lucrarea demonilor nu trebuie să se încreadă în sine însuşi, ci să asculte de duhovnic. Nenorocirea sufletească ne vine de la mândrie, iar cea trupească este adeseori îngăduită de Dumnezeu după iubirea Lui pentru noi, cum a fost cu mult-încercatul Iov.
A recunoaşte în tine însuţi mândria e lucru foarte chinuitor. Dar, chiar dacă n-ai înţeles mândria ta, smereşte-te.
(Sursa: Arhimandritul Sofronie, Cuviosul Siluan Athonitul, Editura Accent Print, Suceava, 2013)
Text selectat și editat de Sora Gabriela Naghi