,,Pe preoţii cei dintre voi îi rog, ca unul care sunt împreună preot şi martor al Patimilor lui Hristos şi părtaş al slavei ce va să se descopere: Păstoriţi Turma lui Dumnezeu, dată în paza voastră, cercetând-o nu cu silnicie, ci cu voie bună după Dumnezeu, nu pentru câştig urât, ci din dragoste. Nu ca şi cum aţi fi stăpâni peste Biserici, ci pildă făcându-vă Turmei. Iar când se va arăta Mai-Marele păstorilor, veţi lua cununa cea neveştejită a măririi’’ (I Petru 1, 4).
Ajungând în „clasa” ierarhică cea mai înaltă, din nefericire majoritatea episcopilor îşi pierd consideraţia de rigoare faţă de cei aflaţi pe treptele mai prejos de ei, adică preoţii. În viaţa bisericească, cea una, se introduce elementul străin de ea al „relaţiilor de clasă”. Episcopii prea adesea încetează a mai fi fraţi, darămite părinţi. Ei se simt a fi mai întâi de toate stăpâni („despoţi” – stăpâni, poruncitori), şi chiar prea adesea înclină către „despotism”. Dacă în trecut o asemenea „inegalitate” evidentă între episcopi şi preoţi (de monahism nici nu mai vorbesc) corespundea cumva cu structura „socială” şi cu realitatea situaţiei (raritatea educaţiei, de pildă), acum însă a păstra aceeaşi distanţă între preoţi şi episcopi a devenit total dăunător vieţii Bisericii. Sunt adânc convins că, la începutul revoluţiei (este vorba de revoluţia bolşevică rusească din Octombrie, 1917. N.tr.), astfel de fenomene precum „Biserica vie” (precum şi alte mişcări „prezbiteriale”, în alte vremi şi în alte împrejurări) au fost provocate tocmai de faptul că înşişi episcopii, în ceea ce-i privea, prea mult scoteau în relief „inegalitatea”. În momentul de faţă urmăresc cu adâncă durere cum tot mai mult apare tendinţa episcopatului de a se„delimita” între ei şi tot restul Trupului Bisericii. Faţă de lupta împotriva ideii „împărăteştii preoţii” (Cf. 1 Pt. 2:9) a tuturor creştinilor, lupta împotriva ideii sobomicităţii ce include, pe lângă episcopi, şi pe preoţi, şi pe monahi, şi pe mireni, faţă de năzuinţa de a vedea episcopatul în întregul său ca purtător al infailibilităţii şi al dreptului exclusiv de a povăţui, şi altele asemenea, eu observ o reacţie violentă care se va putea răsfrânge în mod dezastruos asupra soartei Bisericii în viitor.
După părerea mea, aceasta poate fi privită ca datorându-se masivei decăderi a nivelului teologic în conştiinţa bisericească a zilelor noastre. Şi teamă mi-e că de acum va fi greu a lupta împotriva acestei decăderi. Nu pot spune că nu am întâlnit vreodată episcopi care să nu încerce a îndepărta prăpastia de netrecut dintre treptele ierarhice şi să rămână, personal, fraţi, prieteni, împreună-truditori şi împreună-slujitori la Altarul lui Dumnezeu. Din nefericire însă, acest fenomen nu se observă adesea. Este uimitor ce influenţă pot avea formele sociale ale vieţii fiecărui moment istoric asupra vieţii bisericeşti. Este uimitor cât de rar întâlnim conştientizarea creştinismului nostru ca fiind religia absolută (adică singura care uneşte cu Absolutul – n.n.) şi, deci, că trebuie a se ajunge la conştiinţa neatârnării lui de tot restul lumii, unde fiecare „formă de guvernare”, fiecare „regim”, fiecare „rânduială” poate fi „prost folosită”, denaturată, folosită spre a exploata, cu consecinţa deplinei degenerări.
Dacă ne întoarcem către tema Bisericii, către ceea ce vedem în viaţa ei în ultimele două veacuri, nu este cu putinţă a rămâne indiferent faţă de faptul că episcopii care au apărat principiile duhovniceşti (lăuntrice, tainice) şi teologice ale Bisericii au fost aproape nişte excepţii. Şi în trecut, luptători precum Cuviosul Maxim Mărturisitorul, sau Cuviosul Simeon Noul Teolog, sau Sfinţitul Grigorie Palama (înainte să devină episcop) au fost nevoiţi să biruiască influenţa duhovnicească şi teologică decăzândă a episcopilor. Apogeul înţelegerii denaturate a „ierarhiei bisericeşti”, esoterică în esenţa ei, este, bineînţeles, Vaticanul. Slavă Domnului, aceasta la noi nu există. Dar tendinţele de a înfăptui autoritatea exterioară se întâlnesc la noi într-o măsură mai mare decât s-ar cuveni.
(Extras din: Arhim. Sofronie – “Corespondenţă cu protoiereul Gheorghe Florovski”, Ed. Accent Print, Suceava 2016, tr. de ierom. Rafail Noica; pg. 98-101)
Text selectat şi îngrijit de Dr. Gabriela Naghi
Sfântul Simeon Noul Teolog: „Îi numesc eretici pe cei care zic că nu există cineva în timpurile noastre şi în mijlocul nostru care să poată păzi poruncile evanghelice şi să devină asemenea cu Sfinţii Părinţi. Cei ce zic deci că aceasta e cu neputinţă nu au numai o anume erezie ci, dacă se poate spune aşa, au toate ereziile la un loc”
„Ci vorbesc despre aceia, şi-i numesc eretici pe cei care zic că nu există cineva în timpurile noastre şi în mijlocul nostru care să poată păzi poruncile evanghelice şi să devină asemenea cu Sfinţii Părinţi: adică mai întâi de toate credincios şi făptuitor — căci credinţa se arată prin fapte [lac 2, 18] aşa cum se arată asemănarea feţei în oglindă —, apoi contemplativ şi văzător-de-Dumnezeu pentru faptul de a fi fost adică luminat şi a fi primit Duhul Sfânt şi de-a fi văzut prin El pe Fiul împreună cu Tatăl. Cei ce zic deci că aceasta e cu neputinţă nu au numai o anume erezie ci, dacă se poate spune aşa, au toate ereziile la un loc, aceasta din urmă depăşindu-le şi acoperindu-le prin lipsa ei de evlavie şi excesul blasfemiei ei pe toate acelea. Cel ce zice aceasta răstoarnă toate dumnezeieştile Scripturi. În zadar, socotesc, zice zadarnicul acela, se mai citeşte Sfânta Evanghelie, în zadar, dă el mărturie, se mai citesc ori s-au scris scrierile Marelui Vasile şi ale celorlalţi preoţi şi cuvioşi. Deci, dacă ne este cu neputinţă a face cu lucrul şi a păzi neîncetat cele ce le spune Dumnezeu şi pe care toţi sfinţii le-au făptuit mai întâi ei înşişi toate, iar apoi, scriindu-le, ni le-au lăsat spre povăţuirea noastră [cf. 1 Co 10, 11], pentru ce s-au mai ostenit aceia să le scrie şi se mai citesc acum în biserici? Cei ce zic acestea închid cerul [cf. Mt 23, 13] pe care ni l-a deschis Hristos şi taie calea spre Acela, pe care El însuşi ne-a înnoit-o [Evr 10, 19-20]. Căci, în vreme ce Acela Dumnezeu fiind peste toţi credincioşii strigă şi zice prin Sfânta Evanghelie: „Veniţi la Mine toţi cei osteniţi şi împovăraţi şi Eu vă voi odihni pe voi” [Mt 11, 28], potrivnicii lui Dumnezeu [antitheos] aceştia sau, mai bine zis, aceşti potrivnici ai lui Hristos [antihrişti] zic: „Este cu neputinţă aceasta, este cu neputinţă!” Către aceştia Stăpânul zice pe drept cuvânt cu glas mare: „Vai vouă cărturarilor şi fariseilor [Mt 23, 13-15]! Vai vouă, călăuze oarbe orbilor [Mt 23, 16; 15, 14] că nu intraţi în împărăţia lui Dumnezeu şi pe cei ce vor să intre îi împiedicaţi! [Mt 23, 13; Le 11, 52]”. În vreme ce Acela fericeşte în mod deschis pe cei ce plâng [Mt 5, 4], aceştia spun că e cu neputinţă ca cineva să plângă şi să se întristeze în fiecare zi. O, ce nesimţire şi ce gură nepăzită care scoate din ea [astfel de] glăsuiri întinate împotriva Dumnezeului Celui Preaînalt şi face ca oile lui Hristos pentru care şi-a vărsat sângele însuşi Fiul Cel Unul-născut al lui Dumnezeu să devină pradă fiarelor. Cu adevărat bine zice David, părintele lui Dumnezeu, proorocind despre unii ca aceştia: „Fiii oamenilor, dinţii lor sunt arme şi săgeţi şi limba lor sabie ascuţită” [Ps 56, 5].”
– Simeon Noul Teolog – “Cateheze” Scrieri II, Editura Deisis
Despre catolici
Prea fericite…
Cineva provenind din Ungaria şi molipsit cu molima catolicilor, a venit la biserica noastră cerând cu râvnă să fie botezat în Biserica Ortodoxă a lui Hristos…
(Epistolă către Sfântul Grigorie)
Mărturisim despre catolici că sunt papistaşi eretici, şi în primul rând sunt nebotezaţi, după cum afirmă Sfântul Vasile cel Mare şi cei mai de dinaintea lui, Ciprian şi Firmilian. Căci s-au despărţit de Biserica Ortodoxă şi în cuvântul lor nu se află harul Sfântului Duh, prin care preoţii ortodocşi săvârşesc Tainele.
Sfântul Nicodim Aghioritul
Cei care se ocupă cu lupta pentru unire, ori se amăgesc, ori sunt mânaţi de cine ştie ce pricini. Acest lucru este inacceptabil. Toate s-au petrecut o dată cu trecerea timpului şi în, problema unirii, cuvântul politic a avut întâietate faţă de cel religios.
Când vom auzi că diavolul se va uni cu cetele îngereşti, atunci vom crede că cei de altă credinţă vor să se unească sincer cu noi… Dacă-şi vor da seama de rătăcirea lor, sunt datori să se întoarcă de unde au plecat, fără nicio condiţie.
Este amuzant să ceri să se facă sinoade pentru unire… Biserica Răsăriteană are deschise colimvitrele cu apă sfinţită. Cel ce vine spre ea de bunăvoie, nu va fi dat afară. Biserica Răsăriteană nu poate să schimbe nicio virgulă din ceea ce au instituit Sfinţii Părinţi.
Botezul latinilor este mincinos şi nu este primit, fiindcă ei sunt eretici… Latinii sunt nebotezaţi, fiindcă nu se săvârşesc cele trei afundări celui botezat.
Luptăm pentru credinţa Părinţilor noştri
Ce să discutăm cu papistaşii? Dacă este în regulă adăugirea lor la Simbolul Credinţei, pe care noi îl ţinem neschimbat cu harul lui Hristos, …sau nebunia lor despre infailibilitatea papei, care nici nu încape în mintea omului simplu? Monahii simpli aghioriţi cred că astfel de dialoguri sunt îngăduite la facultate, pentru discuţii istorice şi academice. Credem nezdruncinat că discuţii despre credinţa noastră sunt inacceptabile. Rămânem credincioşi celor şapte Sinoade Ecumenice şi hotărârilor inspirate de Dumnezeu ale Sfinţilor Părinţi. Avem mărturisirea Ortodoxiei şi îi primim cu prietenie pe cei de altă credinţă care acceptă mărturisirea şi dogmele noastre. De asemenea ne rugăm „pentru unirea tuturor…”
Să rămână credincioşi celor spuse de cele şapte Sinoade Ecumenice, să îndepărteze inovaţiile lor neîntemeiate şi atunci nu mai e nevoie de niciun dialog. Ne vom uni automat dogmatic şi liturgic şi într-un glas şi într-o inimă vom slăvi numele Preasfântului nostru Dumnezeu, aşa cum se cuvine să facă fraţii creştini. Nu suntem cuprinşi de ură faţă de alte religii, după cum vor să ne caracterizeze superficialii susţinători ai unirii. Ne luptăm pentru credinţa Părinţilor noştri şi avem datoria duhovnicească să le aducem la cunoştinţă creştinilor ortodocşi cele de mai sus, pentru a-i apăra de cursa satanică a uniţilor.
(Arhim. Gavriil Dionisiatul)
Să rămânem statornici
Niciodată Biserica Apuseană n-a vrut cu adevărat unire întru Hristos cu cea Răsăriteană, iar dacă s-a prefăcut că întinde o mână spre asta, a făcut-o doar din dorinţa de înrobire a Ortodoxiei.
Dacă cineva spune că astăzi s-au schimbat lucrurile şi vremurile, vom răspunde că poate s-au schimbat, dar de-a lungul timpului această mentalitate a stăpânit la Roma, această lăcomie de a înghiţi.
Timpul a arătat mulţimea atacurilor văzute şi nevăzute, din faţă şi din lături, pe care Apusul le-a dat asupra Bisericii şi a mult-pătimitorului nostru popor, şi toate relele care ne-au venit din Apus.
De curând s-a întâmplat în Răsărit stingerea celor şapte făclii creştine ale Apocalipsei de către necredincioşi, în aplauzele entuziaste ale lumii catolice. Tăcerea vinovată a Apusului „creştin”, în frunte cu tronul papal a fost grăitoare, atunci când a fost vandalizată marea cetate.
Şaizeci de biserici au fost jefuite şi pustiite de vrăjmaşii creştinismului şi Apusul cel… prietenos n-a mişcat nici măcar un deget pentru a împiedica o astfel de fărădelege.
Ortodocşii răsăriteni să rămână statornici şi neclintiţi în cele învăţate şi predate de strămoşii lor şi să stea departe de discuţiile cu catolicii, căci ele sunt nefolositoare şi zadarnice, cum spune Apostolul.
Cei ce se grăbesc spre unire aleargă în zadar
Cei ce se grăbesc spre unire aleargă în zadar. De vreme ce Biserica Apuseană pune condiţia, pentru a se uni cu cea Răsăriteană, ca aceasta din urmă să recunoască rangurile absurde şi antievanghelice ale papei şi acceptarea inovaţiilor papale, lucrările şi acţiunile pentru unirea Bisericilor vor rămâne simple dorinţe irealizabile.
Arhim. Gavriil Dionisiatul
Episcopul Longhin prezent la Simpozionul «SFÂNTUL ȘI MARELE SINOD» Mare pregătire, fără rezultate. A spus: FRAȚILOR, NU-S MAI MULTE BISERICI!
Simpozionul «SFÂNTUL ȘI MARELE SINOD» Mare pregătire, fără rezultate , organizat de Sfintele Mitropolii ale Gortinei și Megalopoleos, Glifada, Chitira, Pireu și Sinaxa Clericilor și a Monahilor la Stadionul ” Pace și prietenie”, Sala „Melina Mercuri” Pireu. Miercuri, 23 martie 2016, orele 9-22.
Arhiplină a fost sala „Melína Merkúri” a Stadionului „Pace şi Prietenie”, unde a avut loc Simpozionul organizat de cele patru mitropoli amintite mai sus cu tema: «SFÂNTUL ȘI MARELE SINOD» Mare pregătire, fara rezultate. Evenimentul s-a desfăşurat în prezenţa următorilor ierarhi: Mitropolitul Glifadei, kir Pavlos, Mitropolitul Gortinei și Megalopoleosului, kir Ieremia, Mitropolitul de Nafpaktos, kir Ierótheos, Mitropolitul Kithirelor, kir Serafim şi desigur, a Înaltpreasfinţitului Pireului, kir Serafim. Merită semnalată prezența surpriză, la acest simpozion a luat parte spre bucuria multor români prezenți în sală, a Prea Sfințitului Longhin, Episcop de Bănceni și Vicar al Eparhiei Cernăuților. De asemenea au participat mulți aghioriți, stareţi și starețe de sfinte mănăstiri, profesori, clerici, monahi, monahii şi o mulțime de popor. La propunerea Pr. Gheorghe Metallinos, președintele primei părți, simpozionul a fost deschis de către Episcopul Român din Bănceni cu un cuvânt adresat celor prezenți în sală, translator din limba română în greacă a fost preotul Matei Vulcănescu de la Biserica românilor din Pireu, Panaghia Odighitria.
Mai jos redăm textul Episcopului Longhin transcris de pe reportofon.
Înalt Preasfințiile Voastre,
Preacuvioși și preacucernici părinți, cuvioase măicuțe,
Cu cea mai mare durere în suflet suntem astăzi noi creștinii ortodocși datorită zilelor pe care le-am ajuns, de a suferi în Biserica noastră ortodoxă loviturile pe care le primim. Dar, deși, de 2000 de ani Biserica noastră a fost lovită din toate părțile, de toate ereziile, Sfinții Părinți ai Bisericii au păstrat dogmele și credința adevărată.
Vă îmbrățișăm cu toată dragostea in Hristos Domnul nostru și după dumnezeescul psalmist care zice ce bine e ca frații să fie împreună (Psalmi 132,1), dar nu în dragoste fățarnică cu ereticii, ci cu frații nostri în credința noastră bună, canonică și dreaptă și unde dragostea se bucură de adevărul (1 Corinteni 13, 6) pe care-l trăim în Biserica noastră. Astăzi ne-a adunat durerea sufletului și frământările poporului ortodox de pretutindeni datorită marelui pericol care a apărut în fața noastră de a deveni trădători ai sfintei noastre credințe ortodoxe ori de a mărturisi adevărul sfânt care ne este dat de cea mai scumpă comoară. Noi știm numai o Biserică pe care ne-a lăsat-o Iisus Hristos, Domnul nostru și aceasta este Una Sfântă Biserică, Apostolicească și Sobornicească și drept măritoarea credință cu care vrem să ne întoarcem la scumpul nostru Mântuitor în veșnicie. Aceasta este Biserica pe care nici porțile iadului nu o pot sfărâma(Matei 16, 18), al Cărei Cap este Hristos.
Nu recunoaștem alte zise biserici surori, identice și nici relațiile Bisericii ortodoxe cu cealaltă lume creștină. Da, iubim pe toți și pe toată lumea de pe pământ, pentru că toți suntem făptura lui Dumnezeu și de aceea iubim și îi chemăm pe toți să se întoarcă la adevărata credință mântuitoare ortodoxă pe care a lăsat-o Domnul Iisus Hristos și care este una și El a răscumpărat-o cu Sfânt sângele Său și nu cu ecumenismul blestemat, care este înainte mergător antihristului și dorește să distrugă din temelii pe Una Sfanta, Soborniceasca și Apostoleasca Biserică a lui Hristos.
Vreau să vă spun câteva lucruri din cauza cărora noi creștinii ortodocși nu putem lua parte la ecumenism:
– Ecumenismul substituie noțiunea corectă de Biserica Universală în sensul Bisericii care apară adevărul lui Dumnezeu, prin definirea greșită a Bisericii ca biserică mondială în sens geografic, universal.
– Preferă cantitatea și nu calitatea mărturisirii adevărului.
– Impune învățături false, chipurile universale în afara adevărului.
– Întărește pe neortodocși în convingerea că și ei ar aparține Bisericii.
– Împiedică pe sincerii căutători ai adevărului să găsească comuniunea cu Biserica adevărată a lui Hristos.
– Nu crede în existența Bisericii Unice Sfinte, Sobornicesti si Apostolești.
– Subminează în chip eretic eclesiologia ortodoxă.
– Manifestă neîncredere în puterea cuvintelor lui Hristos neschimbate până la sfârșitul lumii despre invincibilitatea Bisericii (Matei, 28-20).
– Propovăduiește o învățătură cu totul nouă despre Biserică, protivnică credinței ortodoxe. Noi nu putem să renunțăm la dogmele, canoanele și tradițiile Sfintei Biserici Ortodoxe care ne întăresc în dreapta credință, conducându-ne către mântuirea veșnică pentru a prefera ecumenismul ce ne îndepărtează de ortodoxie și ne învață să neglijăm hotărârile dogmatice și canonice ale Bisericii.
– Ecumenismul contestă Canoanele Apostolice 10 și 45, îndreptate împrotiva comuniunii în rugăciune cu ereticii. Creștinul ortodox nu poate să ia parte la o mișcare ce-și propune prin spiritul său exclusivist să apropie pe ortodocși de eretici, contestând Sinoadele Ortodoxe Ecumenice și Locale pe temelia cărora s-a afirmat învățatura ortodoxă.
– Fragmentează în mod eretic textele Cuvântului lui Dumnezeu.
– Pregătește Ortodoxia pentru abateri dogmatice în scopul unității ecumenismului.
Și multe altele asemenea. Nu putem vinde adevărul și credința și suntem foarte îngrijorați de ceea ce se petrece.
Înalt Preasfințiile Voastre, dragi părinți, cuvioase măicuțe,
Îl rugăm pe Bunul Dumnezeu să ne ajute să rămânem adevărați fii ai Bisericii lui Hristos, să nu rămânem nepăsători, să nu devenim trădători, să nu ne vindem credința pe care ne-au predat-o Sfinții Părinți trăind-o în toată curăția canonică și dogmatică a Sfintelor Sinoade Ecumenice pe care ni le-au lăsat toți Sfinții Părinți de la Hristos și până acum. Fiecare dintre cei care nu-și cunosc încă credința și adevărul să se hotărască ce sunt ortodocși ori eretici, sunt cu papa de la Roma sau cu adevăratul Hristos; noi rămânem cu Hristos, Mântuitorul nostru, cu învățăturile Bisericii noastre Ortodoxe. Nu te vom vinde pe tine Sfântă Ortodoxie, chiar dacă va trebui să suferim. Toată viața a fost doar un martiriu pentru toți cei care s-au jertit pentru dragostea lui Hristos. Mărturisim pe adevăratul Hristos sau mărturisim pe antihristul pregătitor.
Acest sinod mare sfânt panortodox este cel mai viclean, tâlhăresc, cel mai mincinos pe care eu și credincioșii mei niciodată nu-l vom recunoaște. Am luat parte la pregătirea acestui sinod, e groaznic ceea ce se pregătește și toate întrebările de la acest sfânt sinod au două răspunsuri, dar știm că Dumnezeu este da și nu, de aceea nu-l recunoaștem niciodată. Iar declarația din Cuba a patriarhului Kiril și a papei de la Roma, ereticul, în cele 30 de puncte pe care le conține, pentru mine personal sunt cei 30 de arginți ai lui Iuda. De aceea, mă rog ca Dumnezeu să ne ajute.
Dacă am pierde totul pe acest pământ și nu am avea nimic nici ce mânca, nici ce bea, dar dacă ne-am pierdut credința am pierdut totul. Dacă am pierdut adevărul Sfinților Părinți ce ni s-a dat și Biserica adevărată a lui Hristos, în durere, în suferință la cine să întindem mâinile noastre? Cui să ne rugăm dacă am trădat și am vândut pe Dumnezeu? Va trebui să se oprească pentru că vreau să câștige o lume creștina, dar atâta tulburare s-a adus în Biserica noastră; pe toți creștinii îi putem întoarce înapoi, mărturisindu-le adevărul și prin pocăință să se întoarcă. Numai astfel putem fi una, și frați în adevărata credință, care a fost dată o dată și pentru totdeauna.
Mulțumesc pentru prezența noastră în mijlocul vostru, vă iubim mult. Vă mulțumesc încă o dată pentru adevărul sfânt, Dumnezeu n-o să ne lase. Nu avem mândrie, nu vrem să arătăm nimic altceva, decât adevărul Sfinților Părinți pe care punctul 5 din declarația făcută în Cuba îi acuză pe toți Sfinții Părinți și înaintașii lor de zece veacuri, că prin păcatele și greșelile lor, aceste două biserici n-au avut legătură euharistică. Fraților nu-s mai multe biserici, e Unica Biserică al Cărei Cap e Hristos, rămâneți în această Biserică și Hristos va rămâne cu voi. Vă sărutăm mâinile, ne bucurăm de lumea ortodoxă, fiți uniți în Duhul Adevărului, rămânem alături de voi cu toată dragostea și vrem să mărturisim adevărul. În sinoadele noastre nu avem nici o putere, nu suntem luați în seamă, de aceea este foarte greu; cerem sfintele voastre rugăciuni și vom păstra credința adevărată.
Amin.
Longhin
†Episcop de Bănceni și Vicar al Cernăuților