Noi nu ajungem la deplinătatea iubirii Maicii Domnului şi de aceea nu putem înţelege pe deplin întristarea ei. Iubirea ei era desăvârşită. Ea iubea nemăsurat de mult pe Dumnezeul şi Fiul ei, dar iubea cu o mare iubire și norodul. Și ce n-a trăit ea atunci când oamenii pe care-i iubea atât de mult şi a căror mântuire o dorea până la capăt, au răstignit pe Fiul ei preaiubit? Nu putem pricepe aceasta, pentru că în noi iubirea de Dumnezeu și de oameni e mică.
Aşa cum iubirea Maicii Domnului e nemăsurată şi neînţeleasă, aşa și întristarea ei e nemăsurată şi neînţeleasă pentru noi.
Ah, dacă am şti cum iubeşte Preasfânta pe toţi cei ce păzesc poruncile lui Hristos și cât îi este de milă şi se întristează pentru cei ce nu se îndreaptă! Am simţit acest lucru pe mine însumi. Nu mint, spun adevărul înaintea feţei lui Dumnezeu, pe Care sufletul meu îl cunoaşte. Cu adevărat, ea este Ocrotitoarea noastră la Dumnezeu și chiar și numai numele ei bucură sufletul. Tot cerul și tot pământul se bucură de iubirea ei.
Lucru minunat şi neînţeles. Ea viază în ceruri și vede neîncetat slava lui Dumnezeu, dar nu ne uită nici pe noi, sărmanii. Și acoperă cu milostivirea ei tot pământul şi toate noroadele.
Şi pe această Preacurată Maică a Sa, Domnul ne-a dat-o nouă. Ea este bucuria și nădejdea noastră. Ea este Maica noastră după duh şi, ca om, e aproape de noi după fire şi tot sufletul creştinesc e atras spre ea cu iubire.
(Sursa: Arhimandritul Sofronie, Cuviosul Siluan Athonitul, Editura Accent Print, Suceava, 2013)
Selecție și editare: Dr. Gabriela Naghi
Când nu ai nicio dorință, atunci viața ta este o prăznuire
Sfântul Paisie Aghioritul
Două sau trei Duminici la rând, după Dumnezeiasca Liturghie, a mers la Școala Agricolă, unde era o grădină zoologică. Acolo își petrecea timpul în chip plăcut, uitându-se la animale, însă iarăși a început să-și facă probleme: „Merită să-mi dau inima unei priveliști frumoase și să rămân într-o astfel de stare de mulțumire? Nu mă desparte aceasta de Hristos? Gata. Până aici. Am să merg sus în munte”.
Însă și acolo se nevoia să nu-i „fure” inima vreo mulțumire care părea duhovnicească, însă nu era. Îi spunea gândul: „Acolo sus, în vârf, este o priveliște frumoasă, vezi valea, vezi râul. Acolo să te așezi să citești, să faci rugăciune pe o stâncă, sub un brad”. „Nu”, își răspundea, „am să merg jos, unde nu sunt toate acestea”. Și în cele din urmă, tăindu-și voia, a ajuns să afle mai multă odihnă jos, în vale, decât pe vârful muntelui.
Arsenie, ca „nevoitor care neîncetat uneltea chipuri de nevoință”[1] pentru a sta împotriva a tot ceea ce îi „fura” inima, a luat hotărârea să nu mai meargă nici pe munte, nici în vale, ci să rămână închis în casă. Așadar, și-a cumpărat un mic strung și, în timpul liber, se închidea în cameră și făcea rucodelie spunând rugăciunea. La început i-a venit greu să stea închis, însă își dădea seama că aceasta îl va ajuta duhovnicește și o simțea ca pe o nevoie. Încet-încet, a început să-i placă.
Arsenie nu făcea această nevoință fără motiv sau în chip egoist, ci întru cunoștință, „ca să meargă împotriva dorinței sale”, după cum spunea mai târziu, „ca să-și supună sinele”. A înțeles încă din tinerețe că, „chiar bună să fie dorința, are înăuntru voie proprie, iar voia proprie nu te ajută, nu te eliberează, ca să te unești cu Hristos. În acest fel Îl iubești pe Hristos, însă Îl iubești în felul tău propriu, păstrând adică dorințele așa-zis bune”. Nevoindu-se în acest fel, a înțeles că, „atunci când jertfești pentru Hristos ceea ce dorești, atunci Hristos îți dă o odihnă mai mare, iar când nu ai nicio dorință, atunci viața ta este o prăznuire. De toate te bucuri și inima ta este în întregime dăruită lui Hristos”. Pe această temelie, pe care Cuviosul a pus-o de tânăr, și-a clădit toată viața sa.
[1] Vezi Sfântul Isaac Sirul, Cuvinte ascetice, Cuvântul al XXIX-lea.
Extras din Sfântul Paisie Aghioritul – Editura Evanghelismos.
Despre suferirea ispitelor
Dacă oamenii vă vor răni iubirea de sine şi mândria consideraţi-i a fi, oricine ar fi ei, drept trimişi ai lui Dumnezeu să vă înfrâneze patima sufletească. De aceea nu vă supăraţi pe ei, ci mulţumiţi Domnului că El, Milostivul, vă oferă o ocazie potrivită pentru dobândirea smereniei.
Cei bolnavi nu-i ceartă pe medicii care-i operează pentru că le taie rănile rele din trup ci, chiar dacă suferă, rabdă; astfel şi voi, oricât de greu v-ar fi să răbdaţi supărarea pricinuită de cei care vă rănesc orgoliul, siliţi-vă să înduraţi aceasta prin lucrarea rugăciunii lui Iisus şi fără a vă întrarma împotriva lor. Dumnezeu să vă binecuvânteze să mergeţi pe urmele lui Iisus Hristos şi să purtaţi crucea Lui!
În tufişul spinos înfloresc trandafiri frumoşi: tot astfel, mângâierile pline de dulceaţă sunt răsplata celui care merge pe urma lui Iisus Hristos purtând crucea Lui. Asemănaţi-vă Lui prin smerenie, răbdare, dragoste; fiţi sluga tuturor, iertaţi-i pe toţi, iubiţi-i pe toţi şi astfel pretutindeni şi totdeauna veţi fi mângâiaţi.
Vă rog, dragii mei, nu nesocotiţi niciun mijloc prin care puteţi să bineplăceţi Domnului Dumnezeu; astfel de mijloace sunt multe, ca de exemplu: frăţietatea cu toţi oamenii, mângâierea celui întristat, liniştirea celui supărat, apărarea celui prigonit, miluirea celui sărac, întoarcerea privirii de la lucrurile rele, împotrivirea faţă de gândurile rele, silinţa spre rugăciune, răbdarea, milostivirea, dreptatea şi celelalte asemănătoare. Lucrarea acestor virtuţi sfinte va atrage asupra voastră ajutorul atotputernic al Domnului; cu acest ajutor veţi învinge toate greutăţile care vi se par imposibil de trecut cu propriile puteri.
Feriţi-vă în tot felul să vă supăraţi, oricare ar fi motivul; nicio neplăcere nu este întâmplătoare, ci toate sunt îngăduite de Pronia dumnezeiască în vederea scopurilor mântuitoare pentru care Sfântul Apostol Pavel se afla în primejdii pe mare, primejdii de la tâlhari, primejdii de la neamul său, primejdii de la păgâni, primejdii de la cetăţi, primejdii în pustie, primejdii între fraţii cei mincinoşi, osteneală şi trudă (II Corinteni 11, 26-27). Cunoscând aceasta, nu daţi atenţie celui care v-a jignit şi nici motivului pentru care v-a jignit, ci ţineţi minte doar că nimeni n-ar îndrăzni să vă jignească dacă Domnul n-ar îngădui; de aceea mulţumiţi mai bine Domnului că prin suferinţele care se abat asupra voastră vă arată limpede că nu-i sunteţi străini şi vă conduce spre împărăţia Cerurilor.
Scriptura Sfântă spune:„ Răbdaţi spre înţelepţire, Dumnezeu se poartă cu voi ca faţă de fii. Căci care este fiul pe care tatăl său nu-l pedepseşte?” (Evrei 12, 7)
Renunţaţi să vă socotiţi importanţi şi fiţi înaintea Domnului, în relaţiile cu oamenii, asemeni copiilor lipsiţi de răutate.
Petreceţi în dragostea lui Dumnezeu, învăţaţi-o, respiraţi cu ea. Dumnezeu este dragoste şi cel ce petrece în dragoste este în Dumnezeu şi Dumnezeu în el. În această viaţă plină de suferinţă este mângâietor să vieţuieşti în dragostea lui Dumnezeu.
Din învăţăturile Stareţului Agapit de la Nil-Stolobensk.
Înlăuntrul durerii se află Dumnezeu
Sfântul Cuvios Efrem Katunakiotul
Crezi că vei urca la ceruri fără osteneală, fără întristare, fără lacrimi?
Stareţul nostru, bătrânul Iosif Sihastrul, întotdeauna ne spunea: „Toată viaţa mea a fost o mucenicie”.
Dar altceva este să asculţi cuvântul acesta şi altceva să-l trăieşti, să verşi în fiecare zi lacrimi şi sânge, fie pentru tine însuţi, fie pentru alte persoane iubite ţie.
Toţi recomandăm răbdare, dar vine ceasul când şi aceasta se termină şi atunci începe mucenicia ascunsă: lacrimi amare, durerile inimii, suspinul din adânc, sângerările inimii. Cât de multe ne învaţă experienţa!!
De aceea, când auzi că cineva se află în suferinţă, roagă-te pentru el, nu ca să-i înceteze Dumnezeu durerea, ci să-i dea răbdare. Pentru că înlăuntrul durerii se află Dumnezeu.
Mai întâi Răstignirea şi apoi Învierea.
Că prin cruce a venit bucurie la toată lumea.
Nici pe Fiul Său, Tatăl nu L-a scăpat de Cruce, ci „se arăta Lui înger din cer, întărindu-L pe El” (Luca 22, 43).
Mult folos putem primi din această pildă.
Extras din Stareţul Efrem Katunakiotul – Ieromonahul Iosif Aghioritul, Editura Evanghelismos, 2004