Hristos a fost osândit din toate părţile: de către Imperiul Roman în zelul acestuia pentru legalitate şi ordine; de Biserica Vechiului Testament, întemeiată pe Legea lui Moise, primită pe Muntele Sinai; de mulţimea care primise atât de mult bine din mâinile Sale. Ucenicii s-au risipit, Hristos a fost lăsat singur, condamnat şi pe cale de a Se pogorî la cei ce şedeau în întunericului iadului.
Hristos e o minune ce întrece înţelegerea. Este revelarea atotdesăvârşită a lui Dumnezeu. E de asemenea arătarea atotdesăvârşită a omului.
Fiecare dintre noi va fi adus cândva la hotarul nevăzut dintre timp şi veşnicie. Ajungând la acest hotar spiritual, va trebui să ne hotărâm viitorul în lumea ce se află înaintea noastră, şi să ne hotărâm dacă suntem sau nu împreună cu Hristos, întru asemănarea Lui, sau să ne depărtăm de El. Odată făcută pentru vecie, alegerea – de a ne identifica cu Hristos sau de a-L refuza –, prin voinţa noastră liberă, timpul nu va mai funcţiona pentru noi.
Până în acea clipă a deciziei însă, cât timp suntem încă în această viaţă, vom şovăi în autodeterminarea noastră, ezitând dacă să împlinim poruncile sau să dăm frâu liber patimilor. Treptat, pe măsură ce luptăm, taina lui Hristos ni se va descoperi, dacă ne predăm în întregime ascultării de poruncile Sale. Va veni clipa când inima şi mintea vor fi atât de copleşite de vederea sfinţeniei şi smereniei infinite a lui Hristos-Dumnezeu, că întreaga noastră fiinţă se va ridica într-un elan de iubire către Dumnezeu.
(Arhimandritul Sofronie, Rugăciunea – experienţa vieţii veşnice, Editura Deisis, Sibiu, 2001, pp. 110-111)
Selecție și editare: Sora Gabriela Naghi
Minuni şi descoperiri din timpul Sfintei Liturghii
De fiecare dată când Sfântul Epifanie, arhiepiscopul Constantiei (Cipru – sec. al IV-lea), săvârşea jertfa cea fără sânge, dacă nu avea vreo vedenie nu săvârşea Sfânta Liturghie.Însă ce fel de vedenie era aceasta? Posibil să fi fost mişcarea porumbelului de lemn atârnat deasupra Sfintei Mese după obiceiul acelei vremi. Sau poate că era o acţiune nevăzută a Duhului Sfânt în timpul sfinţirii darurilor, lucru care se întâmpla şi altor slujitori îndumnezeiţi.
La o liturghie a lui, Sfântul Epifanie a repetat de trei ori rugăciunea de sfinţire însă nu a avut vedenia. Şi pe când Îl ruga cu lacrimi pe Domnul să-i descopere motivul, a aruncat o privire diaconului care stătea la stânga lui şi avea faţa plină de lepră.
A înţeles imediat că acela era cauza. I-a spus cu blândeţe:
– Du-te, copilul meu, acasă şi nu te împărtăşi astăzi.
Apoi a repetat rugăciunea şi imediat a văzut vedenia. După otpust l-a chemat pe diacon ca să se intereseze de situaţia lui duhovnicească. Acela a recunoscut relaţia cu soţia sa din noaptea trecută.
Atunci sfântul a chemat toţi preoţii şi i-a sfătuit:
– Câţi, copiii mei, v-aţi învrednicit să primiţi harul preoţiei trebuie să vă păziţi curaţi „trupeşte şi sufleteşte” ca să slujiţi cu vrednicie Sfintele Taine.
Minuni şi descoperiri din timpul Sfintei Liturghii, Editura Egumeniţa, 2000, p. 96