Sfantul Agaton spunea cu multă dreptate că erezia este despărţire de Dumnezeu. Zadarnic se revendică ereticii a fi slujitori ai lui Dumnezeu, zadarnic îşi numesc adunarea lor Biserică. Ei nu sunt alceva decât nişte lepădaţi de la faţa lui Dumnezeu. Peste doar câteva luni vom încheia un cincinal de erezie propovăduită obsesiv, ostentativ, sfidător, cu capul descoperit.
Ereticii se deosebesc între ei după modul în care se raportează la erezie. O seamă din ei sunt atât de convinşi că se află în adevăr, încât nu-i chip să-i clinteşti din rătăcirea lor. Sunt apoi aceia care au făcut pactul cu diavolul, şi-au vândut sufletele şi propovăduiesc erezia după cum le dictează stăpânul şi stăpânii lor pământeni. O a treia categorie ar fi aceia care au fost distribuiţi pentru a juca roluri de păstori ai Bisericii, atârnă de sfori care se găsesc în mâinile slujitorilor diavolului şi, neavând voinţă proprie, execută comenzile întocmai şi la timp. În sfârşit, unii oameni au căzut în erezie din neştiinţă şi-atunci când li se spune vorbă bună înţeleg, se leapădă de cele ale satanei şi degrabă se întorc la Dreapta Credinţă. Sfântul Gherasim de la Iordan ilustrează, în chip fericit, această categorie de oameni.
Sfântul Gherasim a trăit în asprimile vieţii călugăreşti, în vremurile Sinodului IV Ecumenic din 451 de la Calcedon. Părinţii de la acest Sfânt Sinod au luptat cu multă osteneală împotriva ereticilor monofiziţi, cei care nesocoteau adevărul revelat de Dumnezeu şi învăţau că Mântuitorul nostru Iisus Hristos a avut o singură fire. Dumnezeu l-a împodobit cu multe daruri. Avea putere asupra duhurilor necurate, scoţându-le din oameni şi alungându-le în pustie. Ceea ce n-au reuşit vrăjmaşii nevăzuţi, diavolii, au reuşit vrăjmaşii văzuţi ai lui Dumnezeu, ereticii monofiziţi, care l-au atras la rătăcirea lor. Auzind de această cădere, Sfântul Eftimie s-a dus la dânsul şi l-a învăţat Dreapta Credinţă, iar el degrabă a părăsit vătămarea eretică şi s-a pocăit vreme îndelungată pentru înşelăciunea în care căzuse.
Ne-a rămas scris despre Sfântul Gherasim că ,,era atât de postitor, încât în Sfântul şi Marele Post nimic nu gusta până la luminata zi a Învierii lui Hristos, decât numai işi întărea trupul şi sufletul cu Sfânta Împărtăşanie a Dumnezeieştilor Taine’’.
Bunătatea lui se arăta pentru toate fiinţele aduse de Dumnezeu la existenţă. A întâlnit într-o zi un leu bolnav din pricina unui ghimpe mare care i-a intrat în picior. În faţa Sfântului, s-a arătat blând şi din priviri l-a rugat să-l ajute. Acesta i-a scos ghimpele, i-a curăţat rana şi din acel moment leul nu se mai despărţea de el, încât se mira cât de recunoscătoare poate fi o fiară necuvântătoare.
A venit vremea ca Sfântul Gherasim să se despartă de trup şi să urce spre locaşurile fericirii veşnice. În acea vreme leul lipsea din lavra vieţuirii Sfântului şi când s-a întors, nu l-a găsit. Atunci a început a se tângui ca un om, până când l-au dus la mormânt. ,,Însă aceasta s-a făcut nu pentru că leul ar fi avut suflet cuvântător, ci pentru că Dumnezeu a voit să preamărească pe cel care L-a preamărit pe El, adică pe Sfântul Cuviosul Gherasim, nu numai în viaţă, ci şi după moarte, şi să ne arate nouă câtă ascultare aveau fiarele către Adam, mai înainte de a lui neascultare şi cădere din Rai’’(După Vieţile Sfinţilor pe martie, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2005, p. 61-66).
Pentru rugăciunile Sfântului Gherasim de la Iordan, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi păcătoşii.
Presbiter Ioviţa Vasile
Să fie blagoslovit cuvântul Sfinţiei Voastre în vecii nesfârşiţi!Amin
Fără dragoste nici o nevoinţă nu are valoare
Tot ce facem să facem cu rugăciune şi blagoslovenie ca să se pogoare harul Sfântului Duh peste noi. „Fără de Mine nu puteţi face nimic”, zice Domnul.
Astăzi s-au înmulţit ispitele pentru călugăr, pentru că ispititorul a căpătat putere şi îndrăzneală.
Răutatea în om nu este atât din noi, cât de la ispititorul care continu ne pândeşte ca să ne clatine poziţia.
Nimeni nu vrea să ştie că cel mai mare lucru este să te cunoşti cu adevărat pe sine, cine eşti cu adevărat. Asta este cea mai mare virtute.
Nicăieri Ortodoxia nu ne obligă să vedem greşelile altuia, ci să ne vedem pe noi şi să ne smerim şi să ne considerăm mai răi ca toţi.
Fără dragoste nici o nevoinţă nu are valoare. Dragoste, pace şi acoperământul ascultării.
Dumnezeu este iubire, dar iubire cu măsură, cu hotar. Hotărârile Sfintelor Sinoade spuneau: „Părutu-S-a Duhului Sfânt şi nouă” şi erau convinşi că hotărârile lor erau de la Dumnezeu. Şi nu s-a făcut nici unul din cele şapte mari Soboare Ecumenice fără mari minuni. Şi noi acum lepădăm hotărârile Sfintelor Soboare în numele dragostei.
Stareţul Dionisie – Duhovnicul de la Sfântul Munte Athos, Editura Prodromos, 2009, p. 297
„Nu dor nici luptele pierdute,
nici rănile din piept nu dor,
cum dor acele brațe slute
care să lupte nu mai vor.”
Îndemn la luptă-Radu Gyr
Nimeni și nimic nu îi poate opri pe adoratorii idolului vaccin de la nesăbuitele lor acțiuni în pofida a toate semnalele de alarmă publicate de specialiștii de pretutindeni. Masca a fost reiterată a fi purtată de copii la orele de sport desfășurate în interior, o acțiune criminală, pe care numai Atotputernicul Dumnezeu o poate opri.*
Pe lângă vaccinarea obligatorie și pașapoartele digitale de vaccinare, apariția cărtii de identitate biometrică este anunțată de corifeii slugilor antihristice pentru luna august, întregind astfel spectrul lucrării demonice elaborată de oculta msonico -sionistă pentru instaurarea deplină a NOM.
Implantarea cipurilor în creier, este noul proiect satanic pus în practică de multi-miliardarul fără de Dumnezeu, Elon Musk, probabil gata pregătit cu mulți ani în urmă.
Toate măsurile decretate de slugile antihristice ale leviatanului sunt stigmatizante, discriminatorii și autoritariste.
Asa cum remarca dl. avocat Gheorghe Piperea, se cultivă cu persuasiune„ incredibile fobii, tipice Evului Mediu – xenofobia (teama de străini), antropofobia (teama de atingerea umană), agorafobia (teama de mulțime), teama de persoane bolnave, ipohondira și chiar iatrofobia (teama de medici). Totul este pus sub controlul serviciilor secrete, ele însele ierarhizate și polarizate după sferele de influență ale puterilor suzerane.”
Copreședintele AUR, dl.Claudiu Târziu ne descoperă acțiunea de monolit a dictaturii sanitare decisă să lupte împotriva
binelui și a libertăților constituționale ale necăjitului popor român, incapabil de a mai lupta împotriva dușmanilor săi.
„În urmă cu cîteva ore (3 martie 2021)am ieșit din ședința comisiilor reunite de Apărare și Sănătate ale Senatului, unde mi-a devenit și mai clar că politicienii vechilor partide s-au pus de acord pentru a ne vaccina cu orice preț. Și indiferent de costuri. Nu doar costuri financiare, ci și cîntărite în vieți de oameni.
În dezbatere a fost un proiect de lege care modifică o ordonanță de urgență, prin care se înființează centre de vaccinare în unitățile militare (pentru militari activi sau pensionari și pentru familiile lor) și pune o recompensă pe cap de vaccinat. Astfel, medicii de familie sînt îmbiați cu bani mai mulți cu cît conving mai mulți români de pe listele lor de pacienți să se vaccineze.
Am obiectat că este o măsură inacceptabilă, pentru că astfel se forțează o vaccinare în masă, în condițile în care vaccinurile nu sînt sigure.
În acest moment, producătorii de vaccinuri recunosc că acestea nu sînt testate suficient, deci nu sînt cunoscute eficiența lor, ca și efectele advserse pe care le pot avea. De asemenea, sînt cazuri de îmbolnăviri grave și de decese după vaccinare, care nu preocupă deloc autoritățile decît în sensul mușamalizării lor.
Mi s-a răspuns cu obișnuitul text de propagandă obsesiv-vaccinistă, că sîntem în pandemie, că într-o astfel de situație orice măsură este bună și că, altfel spus, orice risc merită asumat.
O atitudine iresponsabilă, din punctul meu de vedere, față de sănătatea românilor! Tocmai pentru că statul român are obligația de a avea grijă de sănătatea poporului român, ar trebui ca noi, politicienii care facem parte din structurile de conducere ale acestui stat, să nu ne jucăm cu hotărîri care țin de viață și de moarte.
Din păcate, doar doi (ambii din AUR) dintre cei 32 de senatori prezenți la ședința comisiilor reunite am înțeles asta, colega mea de la Sănătate, Evdokia Aelenei, și cu mine. Și am votat contra proiectului de lege. Restul senatorilor, liberali, pluseriști, udemeriști, pesediști, au votat pentru.
Avem de-a face cu o coaliție obsesiv-vaccinistă, care va adopta inclusiv un pașaport de vaccinare și care, prin acesta, va restrînge și mai mult drepturile și libertățile românilor, sub pretextul pandemiei. Și, mai mult, ne vor pune în pericol de moarte pe toți.”
Claudiu Târziu
*https://www.agerpres.ro/educatie-stiinta/2021/03/03/ministerul-sanatatii-sustine-ferm-purtarea-mastii-de-protectie-sanitara-in-timpul-orelor-de-sport-in-interior–671784
*„Este o vreme de pustiire a neamului”
Trebuie să ai conștiința misiunii, dacă stai în scaunul de spovedanie, și încredințarea că Dumnezeu e lângă tine și nu te lasă să cazi sub povara răutăților acestei lumi.
„Cine crede in Dumnezeu nu se teme de moarte”
Să fii pregătit de moarte. Părintele Cleopa te întreba mereu: „Ești pregătit de moarte?”. Și cei mai multi îi răspundeau că nu. Atunci el zicea: „Pregătește-te! Mori mâine!”. Adică voia să spună că trebuie să fii gata pentru judecată în orice clipă. Dar omul modern nu mai are convingerea că Dumnezeu este prezent, că totul e în mâinile Sale. Nu e pregătit de moarte și se teme de ea. Dacă am fi convinși de existența lui Dumnezeu și, deci, a lumii de dincolo, n-am avea frică de moarte. Așa se explică eroismul înaintașilor noștri, al celor care au murit în prigoanele anticreștine ori pe câmpul de luptă, ori în închisori. Ei credeau în Dumnezeu și nu se temeau decât de judecata Lui. I-au păzit poruncile și au mers bucuroși la moarte. Acum, avem un gol de eroism în românii cu vârste cuprinse intre 20 și 45 de ani. E o mare lipsă de mărturisire și implicit de eroism aici.
Vor veni vremuri și mai grele. Prigoanele, pușcăriile, schingiuirile și tot calvarul îndurat de noi în timpul comunismului au fost ușoare pe lângă ce va urma. Și va fi foarte greu să-ți menții credința și s-o treci generațiilor următoare, aproape la fel de greu ca acum 2000 de ani.
Păi, iacătă, globalizarea vine ca un buldozer care strivește totul înaintea lui. Și, odată cu globalizarea, erezia ecumenismului, pofta pentru consum prostesc peste nevoie… Am aderat la Uniunea Europeană… Am zis cândva: intrarea în UE este ieșirea din Ortodoxie. Dar revin și zic: depinde de noi să nu lepădăm deodată credința. Ca și o haină, nu o dezbraci dintr-o mișcare, mai întâi scoți o mânecă, apoi cealaltă. Până atunci, s-ar putea ca poporul să se deștepte. Dacă nu ne vom așeza genunchii la pocăință, dragii mei, nu vom reuși nimic. Dacă ne vom ruga însă cu râvnă, dacă ne vom osteni în rugăciune, Dumnezeu va face ca totul să fie posibil. Și toate aceste încercări, globalizare, ecumenism și cine știe care altele, toate vor fi spulberate de forța rugăciunii.
Nu mai putem să ne ridicăm fără jertfă; nici economicul, nici politicul nu vor rezolva nimic fără oameni de jertfă. Tot creștinismul e o jertfă; post și rugăciune – care sunt oarecum îndrăzneala noastră către Dumnezeu. Cu acestea poți cuceri cerurile. Nădejdea, alături de credință și de iubire, sunt, nu-i așa?, cele trei fire nevăzute care ne leagă de Dumnezeu. Așa încât speranța nu trebuie să moară. Dar eu cred că, dacă nu trăiești credința așa cum trebuie, ai slabe șanse de mântuire. Păi, cum să mergi și cu Dumnezeu, și cu Mamona?
– În închisorile comuniste au fost martirizați mulți creștini. Mă gândesc la Părintele Daniil – Sandu Tudor, Mircea Vulcănescu sau Valeriu Gafencu – cel supranumit Sfântul Închisorilor. În biserica acestei mănăstiri sunt cinstite, ca moaște, oseminte din groapa comuna de la Aiud. De ce nu sunt canonizați cei uciși pentru credința lor?
– Cine să-i canonizeze? Cei mai mulți dintre sinodalii noștri n-au nici un fior când aud de astfel de jertfe. Nu-i preocupă, nu-și bat capul să le înțeleagă și nu cred în sfințenia acelor oameni, care au murit pentru Hristos.”
**„– Vorbim mereu de înnoirea Bisericii. Este posibilă o asemenea înnoire? Ce ar însemna asta?
– Sfântul Vasile cel Mare spune: „Foarte mult mă mâhnește faptul că, în vremea din urmă, a început a se neglija canoanele Părinților și s-a călcat severitatea bisericească. Mă tem ca nu cumva această neglijență să e întindă, încetul cu încetul, și să ducă la tulburarea tuturor treburilor bisericești…”.
Și când e spusă asta? Cu aproape paisprezece secole în urmă! Oare azi nu tot asta spunem despre Biserica noastă? Înnoirea înseamnă pentru Biserica noastră reafirmarea principiilor instaurate de Iisus Hristos și de Sfinții Părinți. În fiecare primăvară natura reînnoiește, dar, în esența ei, rămâne aceeași.
Biserica noastră poate să se reînnoiască numai prin eliminarea corupției din sânul ei, a luxului nemăsurat, a lipsei de măsură, a falsei credințe. Că mulți slujesc în Biserica lui Hristos cu Biblia cea falsă. Să eliminăm falsitatea și atunci reînnoim Biserica. În Biserica noastră vin generații după generații, de asta generația care are în primire acum Biserica trebuie să aibă grijă ca să primească sărbătorește pe cei care vin după noi. Să facă curat, să scoată lucrurile cele mai de preț ca să aibă aer sărbătoresc. Viața în Biserică este, de altfel, o sărbătoare continuă pentru creștinul adevărat. Asta e ca la școală, când vin școlarii cei mici, cei noi. Învățătoarea face curat, pune flori pe bancă, totul trebuie să fie atrăgător…! Ce ar însemna ca învățătorul să îi sperie pe școlari, în loc să le arate calea învățăturii? Așa e și în Biserică, totul se înnoiește cu fiecare generație, dar pe trunchiul Tradiției.
Fala prea mare şi bogăţia prea mare, turnurile poliete cu aur şi averile ierarhilor au îndepărtat pe omul simplu de valorile consacrate ale Bisericii, ale rugăciunii. Mai degrabă intră Duhul Sfânt într-o colibă sărăcăcioasă, dacă i s-a făcu loc, decât într-un palat în care să se simtă stingher.
– Se vorbește de o „religie a viitorului”. Se poate vorbi de așa ceva din perspectiva Bisericii Ortodoxe?
– Biserica noastră, fără Sfânta Tradiție Ortodoxă, este fără substanță, fără viitor. Iar Sfânta Tradiție Ortodoxă cuprinde toate aspectele care țin de evoluția creștinului, de la societate la familie, de la problemele vieții la trecerea la Domnul… Biserica viitorului este una singură, și este Biserica dintotdeauna, cea întemeiată pe Hristos.
– Auzim de slujbe ecumenice, prin Europa, prin America… Ce părere aveți?
– Ei, e vorba, de fapt, de slujbe protestante la care se dă un pic de culoare catolică și se trage un amin ortodox. Dar acolo e, de fapt, o capcană pentru creștinii din ramurile principale.”
Fragmente din:
*Părintele Iustin Pârvu: „Cu post și rugăciune cucerești cerurile”
**Din cartea Adrian Aluigheorghe, Semnele vremii noastre: 7 întâlniri cu Părintele Iustin Pârvu
Cuviosul Părinte Iustin Pârvu, Duhovnicul neamului românesc: Mântuirea este doar în Biserica Ortodoxă
„Eu nu pot să mă fac judecător în locul lui Dumnezeu, nu e în competența mea să spun cine se mântuieşte sau nu, avem însă o rânduială stabilită de Sf. Părinți şi nişte sfinte canoane. Nu putem să spunem noi altfel decât sfintele canoane. Pentru că aşa se face sminteală. Cădem sub anatema Bisericii dacă îndrăznim din voia noastră să adăugăm la cele stabilite prin sinoadele Bisericii o iotă, sau să scoatem ceva. Eu am spus-o şi o repet: Trebuie să mărturisim Adevărul şi Ortodoxia după învățătura Cuviosului Părinte Iustin Popovici, ca să ne putem mântui în aceste vremuri, când ecumenismul vrea să distrugă Singurul Adevăr Ortodox.
Sfântul Iustin spunea: „Ecumenismul e numele de obşte pentru toate pseudo-creştinismele, pentru pseudo-bisericile Europei apusene. „Fără să ținem seama de calea Apostolilor şi Sfinților Părinți, fără a urma Apostolilor şi Sfinților Părinți după Acela care este singurul şi adevăratul Dumnezeu în toate lumile, şi fără de închinarea înaintea singurului, şi adevăratului, şi veşnic viului Dumnezeu, a Dumnezeu-Omului şi Mântuitorului Hristos, este neîndoielnic că omul se va afunda în marea moartă a civilizatelor închinări europene la idoli, şi, în locul viului şi adevăratului Dumnezeu, se va închina idolilor mincinoşi ai veacului acestuia, întru care nu este mântuire, nici înviere, nici în-dumnezeire pentru ființa cea nenorocită care se cheamă om”.
Mântuirea este aşadar doar în Biserică, şi nu în afara ei sau în vreo altă pseudo-biserică. Singura Biserică adevărată rămâne Biserica Ortodoxă. Faptele bune ale neortodocşilor pot să îi ajute să cunoască Adevărul ortodox, dar nu sunt suficiente spre mântuire. Fără Botezul în numele Sfintei Treimi, a unei Treimi mărturisite în Crezul ortodox, şi nu cel rătăcit, catolic, nu este mântuire. Dar este vreme de pocăință pentru fiecare şi îi aşteptăm cu brațele deschise către Sfânta Ortodoxie pe toți cei rătăciți pe cale.
Aşa cum cântăm şi la taina călugăriei: „Brațele părinteşti, sârguieşte de le deschide mie, că în desfrânări am cheltuit viața mea, spre bogăția cea necheltuită a îndurărilor Tale, căutând acum Mântuitorule, nu trece cu vederea inima mea cea sărăcită pentru că Ţie, Doamne, cu umilință strig: greşit-am, Părinte, la cer şi înaintea Ta”. Aceasta este poziția poporului nostru. Este un popor „călugărit”, care se roagă neîncetat la Dumnezeu: Părinte, am greşit la cer şi înaintea Ta: primeşte-ne şi pe noi ca pe o jertfă curată înaintea sfințirii şi a preamăririi Tale. Amin!”
Fragment din interviul „Părintele Justin Pârvu: Acum a venit vremea să ne mântuim pe furiş”, aparut în revista ATITUDINI nr. 18