Sfintele icoane au fost, şi sunt şi acum, ţinta dispreţului evreilor, a musulmanilor şi, în general al tuturor vrăjmaşilor lui Dumnezeu şi a Sfintei Biserici. Aceştia se ridică şi acum cu multe hule împotriva lor. Biserica însă îşi cunoaşte misiunea şi menirea ei, şi de aceea apără icoanele sfinte împotriva tuturor rătăciţilor lumii.
Astăzi pomenim pe Sfântul Tarasie al Constantinopolului. A rânduit Dumnezeu ca el să păstorească turma dreptmăritoare în vremuri grele, când vrăjmaşii văzuţi ai Bisericii au împlinit vrerea văjmaşilor nevăzuţi, diavolii, luptând cu multă răutate împotriva icoanelor. Evreii conduceau din umbră această luptă şi, ne spun cărţile bisericeşti, în Beirut au batjocorit o icoană care avea pe ea Preacuratul chip al Mântuitorului nostru Iisus Hristos.
Văzând că şi în Biserică s-au osebit unii care nu sufereau a fi cinstite, Sfântul Tarasie a socotit că este de mare trebuinţă ca un Sfânt Sinod Ecumenic să se întrunească şi să stârpească această erezie. De aceea el a stăruit pe lângă tânărul împărat Constantin şi mama sa Irina. Aşa a fost aleasă cetatea Niceea, unde în 24 septembrie 787 au început Sfinţii Părinţi să vorbească despre erezia iconoclastă şi despre sfintele icoane care trebuiau păstrate, împotriva voii tututor vrăjmaşilor întunecaţi la minte de diavolul. 367 de Sfinţi Părinţi s-au adunat la acest Sfânt Sinod Ecumenic întru apărarea adevărului revelat.
Cei care dintre păstorii Bisericii căzuseră în mrejele acestei erezii şi şi-au dat seama de păcatul lor, s-au pocăit şi Sfinţii Părinţi au primit cu bucurie întoarcerea lor şi i-au iertat. Aceştia au citit în auzul tuturor aceste cuvinte: ,,Cei ce nu cinstesc sfintele icoane să fie anatema; cei ce aduc cuvinte din Dumnezeiasca Scriptură împotriva sfintelor icoane să fie anatema; cei ce numesc idoli sfintele icoane să fie anatema; cei ce se leapădă de predaniile Sfinţilor Părinţi, precum se lepădau Arie, Nestorie, Eutihie, Dioscor, şi nu voiesc să le primească pe acelea care sunt arătate lor din Dumnezeiasca Scriptură, să fie anatema; cei ce zic că sfintele icoane nu sunt date de către Sfinţii Părinţi să fie anatema; cei ce grăiesc că Soborniceasca Biserică primeşte idoli să fie anatema’’(După Vieţile Sfinţilor pe februarie, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2005, p. 289-300).
Aş propune ca distinsele personalităţi din lumea ortodoxă, care participă la întâlnirile ecumenice cu toţi iconoclaştii lumii, să citească cuvintele de mai sus în auzul tuturor, apoi să se retragă dintre ei. Pentru rugăciunile Sfântului Tarasie, să le dea Dumnezeu gândul cel bun.
Presbiter Iovița Vasile
În creștinismul ortodox, icoanele sunt considerate ferestre către divin, având un rol esențial în viața spirituală a credincioșilor. Ele au fost apărate în mod special în timpul iconoclasmului bizantin (sec. VIII-IX), când anumite grupuri creștine le-au respins și distrus.
În iudaism și islam, interdicția reprezentărilor divine provine din porunca biblică împotriva idolatriei (Exod 20:4-5). Aceste religii nu au o tradiție a icoanelor, dar asta nu înseamnă neapărat că se ridică „cu hule” împotriva lor. O astfel de viziune alimentează o mentalitate de confruntare, ceea ce nu este în spiritul iubirii și înțelegerii promovate de Hristos. Creștinismul autentic nu îndeamnă la dispreț și opoziție agresivă, ci la dialog și mărturie prin iubire.
Niciodată nu ne vom putea înțelege cu vrăjmașii lui Hristos. Pur și simplu ne apărăm Credința Ortodoxă. Asta nu înseamnă confruntare. In privința batjocoririi icoanelor de sus numiții, istoria vă contrazice. De dialogat nu poate fi vorba. Despre ce să dialogăm cu ereticii iconoclaști? Hristos ne îndeamnă să ne depărtăm de eretici, după prima și a doua mustrare. Creștinismul autentic nu e cel afirmat de ecumenisti, cei cu iubire fățarnică. Dacă-l iubești pe un om, îi spui adevărul deschis, nu te conformezi toanelor sale, numai ca să-i fii pe plac.
Doamne ajută.
„In creștinismul ortodox” : Creștinismul nu poate fi decât ortodox. Numai ortodocșii sunt creștini.
Doamne, ajuta!
Ati pus punctul pe i. Nimic de adăugat. Mulțumesc, e cuvantul unei mirence.