Sfântul Ioan din Kronstadt: „Biserica’’ romano-catolică nu are niciun sfant, de la despărțirea de Răsărit, iar Biserica Ortodoxă are mulți Sfinți proslăviți de Dumnezeu în ea

Un studiu de excepție a prof. Ion Vlăduca, din care înțelegem foarte clar multiplele metode demonice prin care se încearcă nimicirea și subjugarea Bisericii celei Una și Unice-Sfânta Ortodoxie, prin ecumenism în primul rând, dar și alte metode redutabile dintre care amintim pe cea preferată de cel viclean: 

    „Pentru Roma, principalul lucru este să impună dogma catolică și jurisdicția papală. Pentru atingerea acestei ținte, Vaticanul nu se sfiește să facă uz de intrigi și de încercări de desolidarizare a popoarelor ortodoxe, căutând să profite de pe urma neînțelegerilor dintre ortodocși. Ingeniozitate, insinuare, cale ocolită, uzurpare, măguliri, afirmații tendențioase, afecțiune convențională, exagerări voite, formule de ocazie, contraziceri și inconsecvențe, artificii de argumentare, îndrăzneală și tot ce poate inspira principiul machiavelic: scopul scuză mijloacele, sub impulsul tendinței de expansiune și dominare universală, sunt tot atâtea procedee unioniste ale Vaticanului.” (Părintele prof. Corneliu Sârbu- vezi pag.19)

    Apoi sunt lămurite porțile iadului ce au fost condamnate de Sfintele Soboare Ecumenice și în special principala poartă a iadului, papismul cu nenumătratele ei erezii. De asemenea se vorbește despre arianism, macedonianism, nestorianism, monofizitism, monotelisnm, monoenergism; despre penticostali; despre copți și patriarhul eretic Dioscor cel condamnat de Sf Sinod 4 Ecumenic și celelalte, despre Sever, Eutihie și despre trădarea și hulele ecumeniștilor care îi socotesc pe monofiți și copți ca fiind ortodocși, deși Dumnezeu a arătat că sunt eretici, inclusiv prin minuni. (pag 21-28). 

    La pag. 29 citiți declaratia halucinantă-eretică-neortodoxă (dar din nenerocire pentru poporul drept-credincios prezintă oribila realitate), făcută în 2002 de decanul Facultății de Teologie București, pr. prof. Nicolae D. Necula, la un congres ecumenist, în Austria. Revoltător! Demolator cuvânt -pe măsura unui cal troian veritabil

    La pag. 30-35, despre falsul și nefirescul dialog cu luteranii nu pentru a veni la Ortodoxie ci spre „recunoașterea bisericească reciprocă și la scopul deplinei comuniuni bisericești”-pag. 35; despre vedenia din Limonariu în care sunt văzuți în iad Arie, Origen, Didim, Evraghie, Sever, Dioscor, Nestorie…; moartea lui Arie a fost ca lui Iuda-pg.33; 

    Despre mincinosul, fățarnicul, găunosul și păgubosul „dialog al dragostei”  desfășurat de „ortodocși” cu toate ereziile și înșelările, sub îndrumarea directă a satanei, în cadrul Consiuliului Mondial al „bisericilor” (ereziilor).

    Despre cum Ierarhia ortodoxă lua atitudine când în turmă intrau lupi cu învățături eretice care ne despart de Dumnezeu. Ei mergeau până la a-și da viața pentru Sfânta Ortodoxie, știind că tăcerea în caz de erezie este vinovată și că prin tăcere se trădează Dumnezeu.

    Despre felul cum au interzis Sfinții Părinți legăturile cu ereticii și despre necanonitatea căsătoriilor mixte.

    Despre adevărata dragoste față de frații aflați în afara staulului și despre strânsa și indisolubila legătură a ecumenismului cu francmasoneria (care l-a și conceput în hrubele întunecoase ale iadului). 

     Despre faptul că mântuirea este posibilă numai în Biserica cea Una și Unică, Biserica Ortodoxă!

     Sfântul Paisie de la Neamț ne învață că „Dumnezeu Preamilostivul, prin credința ortodoxă și fapte bune, și darul Său, lucrează mântuirea sufletelor creștinilor ortodocși. Credința ortodoxă este aceea pe care o ține Una Sfânta Soborniceasca și Apostoliceasca Biserică a Răsăritului, iar fără ea, adică fără credința ortodoxă, nicidecum nu este cu putință nimănui a se mântui. Credința ortodoxă fără fapte bune moartă este, precum și faptele cele bune fără credința ortodoxă sunt moarte. Iar cel ce vrea să se mântuie, trebuie să unească întotdeauna credința ortodoxă cu faptele cele bune și să aibă fapte bune întru credința ortodoxă.” 

     Sfântul Iustin Popovici ne învață că „esența dragostei este adevărul și dragostea viază doar umblând întru adevăr. Adevărul este inima fiecărei fapte bune Dumnezeu-omenești, deci și a dragostei”;

     „Nu există ‹‹dialog al dragostei›› fără dialogul adevărului. Altminteri, un astfel de dialog e nefiresc și mincinos. De aceea și porunca purtătorului de Hristos Apostol cere: Dragostea să fie nefățarnică”

    Sfinții Părinți erau foarte atenți la amănuntele dogmatice deoarece știau că o mică abatere de la formularea dogmei poate duce la apariția unei erezii. Sfinții Părinți nu se limitau la atenția față de formulările dogmatice. Ei mărturiseau dreapta credință cu prețul vieții lor. 

    Sfântul Ioan din Kronstadt:„Biserica romano-catolică nici un sfânt nu a mai avut din momentul despărțirii de cea din Răsărit, iar Biserica Ortodoxă întotdeauna a avut și are mulți sfinți proslăviți de Dumnezeu în ea.”

   Părintele Filothei Zervakos,  Pentru aceasta plângi, căci episcopii și păzitorii ei au adormit, iar păstorii ei au deschis larg ușile ca să intre nestingheriți lupii cei molipsitori și să jertfească, să răpească și să împrăștie oile pentru care Hristos Și-a vărsat Sângele Său

    Nici mie, nici altcuiva, nu-i este permis să-și judece aproapele. Dar să spui și să aperi adevărul, când vezi că sunt nesocotite cuvintele, legile, învățăturile, povețele și poruncile lui Dumnezeu, Dogmele, Sfintele Canoane și Sfânta Tradiție, nu numai că nu este interzis ci se și impune să faci aceasta”.

Selecíe și editare: Maria Pietraru

Informare

Recomand tuturor predica Părintelui Dan Popovici despre Mitropolitul Augustin de Florina. Excepțională!

7 comentarii la „Sfântul Ioan din Kronstadt: „Biserica’’ romano-catolică nu are niciun sfant, de la despărțirea de Răsărit, iar Biserica Ortodoxă are mulți Sfinți proslăviți de Dumnezeu în ea

  1. coco spune:

    De unde putem descarca acest studiu?

    1. Hristos a înviat
      Nu vă pot spune sursa pentru că nu o cunosc. Am primit textul pe whats-app și am rugat un prieten să mi-l transpună pe e mail, pentru a-l putea prelua. Și eu aș dori sa aflu mai multe.

      1. coco spune:

        Adevarat a inviat!

  2. Mircea spune:

    Dragii mei,

    In primul si primul rand, trebuie sa intelegem ca prin Gura SFINTILOR a vorbit Duhul Sfant ! Asadar, cartea trebuie citita, nu comentariile ! Daca citim comentariile, trebuie discernamant duhovnicesc ! Daca citim cartea Sfantului, luam totul de-a gata ! In al doilea rand, cred ca este foarte usor de vazut lucrarea satanica a vrajmasilor lui Dumnezeu, care pregatesc lumea pentru inscaunarea Antihristului ! Din aceasta lucrare satanica, locul de frunte-l ocupa distrugerea Bisericii lui Hristos ! De ce ?! Pentru ca noi Ortodocsii suntem adevaratii vrajmasi ai satanei, piatra de care se poticnesc elitele mondiale, in lucrarea lor satanica ! Atacul impotriva Ortodoxiei, a Bisericii lui Hristos din tara noastra, nu a inceput odata cu declaratiile ereticilor in Creta, nici cu impreuna slujirea cu catolicii, dialogurile si rugaciunea cu ereticii ! A inceput cu schimbarea calendarului, in 1924. Atunci s-a rupt unitatea liturgica in Biserica ! Asa zisa B.O.R. a renuntat la Calendarul Patristic, adoptand calendarul papistas, si astfel producand o schisma fata de Sfintii care sarbatoresc in Ceruri Nasterea Domnului si alte sarbatori, in zile diferite, si fata de Bisericile care au pastrat Calendarul Patristic ! Asadar pentru a redeveni Biserica, ‘B.O.R.” trebuie sa revina la Calendarul Patristic ! Ecumenismul este numai o continuare a lucrarii satanice, o adancire mai mare in intunericul mortii !

    Poporul trebuie trezit la ADEVAR ! Nu mai trebuie sa creada in Hristosii mincinosi, impusi de catre slujitorii satanei ! Alta cale de salvare a sufletului nu este !

    Hristos a inviat !!!!

    1. Ioan spune:

      Mircea,iarta-ma desi pari a fi stilist.Ce treaba mai are problema calendarului?Dimpotriva,cei care au profitat de problema si disputa cu calendarul si s-au separat de Biserica aceia au „incurcat borcanele” in Biserica si din crestini ortodocsi au devenit inchinatori de idoli,adica de calendar.Sa ma ierti ,omulle.Adevarul trebuie spus.Delicat,dar trebuie spus.Au,stilistii o pagina tik tok Schimonahia Rafaela in care zice de un asazis „sfant” de-al lor,Glicherie care nu e recunoscut de Biserica.Atentie la vrajeli,adica inselari .E clar ca au devenit secta.Nestiutorilor de carte:ei nu sunt ortodocsi.Nimeni nu accepta punctul de vedere al nestiutorilor de carte.Punct.

  3. msutaca spune:

    Vad ca nu mai apare comentariul pe care l-am facut, eu in Adevar ! Oare cui slujeste admin-ul acestui site ?! Pentru ca nu trebuia sa-l deranjeze Adevarul ! Ma mir daca va ramane si acest comentariu ! Satanele sunt foarte viclene !

  4. Zaheu din sicomor spune:

    Pr. Dan Popovici–Ecumeniști, progresiști neomarxiști și masoni – cai troieni în Biserica lui Hristos

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *