Poate omul să oprească soarele pentru o zi întreagă? Și poate un om neștiutor de carte să învețe în pustie pe de rost Sfânta Scriptură fără cărți și învățător?
Dreptul Isus Navi a oprit soarele deasupra Ghibeonului cu numele lui Dumnezeu. Cuvioasa Maria Egipteanca, femeie neștiutoare de carte, care a trăit în pustiul de dincolo de Iordan aproape jumătate de secol, știa pe de rost Sfânta Scriptură, după cum a mărturisit despre aceasta primul și ultimul său vizitator, Avva Zosima. Cum pot fi acestea posibile omului muritor?
Aceasta a lămurit Domnul Iisus când a spus: „Cele ce sunt cu neputință oamenilor, sunt cu putință la Dumnezeu”. La Dumnezeu toate sunt cu putință. Pentru dreptatea și credința lui Isus Navi, Dumnezeu a oprit soarele deasupra Ghibeonului, până când Israel a terminat și a câștigat lupta. Cine a învățat-o Sfânta Scriptură pe pustnica Maria? Duhul lui Dumnezeu, precum a făgăduit Mântuitorul ucenicilor Săi: „Mângâietorul, Duhul Sfânt, pe care Îl va trimite Tatăl în numele Meu, Acela vă va învăța toate”. Acela a învățat-o și pe fericita Maria, sălășluindu-se în ea și îndumnezeind-o. Și alte înfricoșătoare minuni a arătat Maria iarăși, nu de la sine, ci de la Dumnezeu care sălășluia în ea.
(Sfântul Nicolae Velimirovici, Suta de capete de la Liubostinia, Editura Sophia, București, 2009, p. 34)
Selecție și editare: Dr. Gabriela Naghi
Parintele Dumitru Staniloae,
Chipul evanghelic al lui Iisus Hristos,
Capitolul XIII
Imparatia lui Hristos e ca o nunta la care se veselesc toti cei care s-au pregatit pentru unirea prin har cu firea umana indumnezeita a Fiului lui Dumnezeu.
Cei ce nu se hotarasc indata ce sunt chemati pentru Imparatie sunt expusi nu numai pericolului invartosarii inimii, ci si pericolului ca sfarsitul vietii lor sa le vina pe neasteptate.
Acest sfarsit deci, si Imparatia lui Dumnezeu pentru care nu ne-am pregatit intrand in faza pregatitoare inca de aici, poate veni in orice clipa, sau in clipa pe care nu o putem prevedea si sa ne gaseasca nepregatiti pentru ea.
„Drept aceea privegheati, ca nu stiti ziua, nici ceasul in care va veni Fiul Omului” (Matei 25, 13; 24, 42).
Principalul e ca omul sa depaseasca, moartea sufletului provocata de multumirea de sine, printr-o trezire reala si definitiva la o viata de traire intensa.
E mai buna aceasta decat viata in nesimtirea cea impietrita a inimii, sau decat aparenta prefacatoriei sau viata echivoca: cand asa caldicel, cand asa caldut!
Principalul e ca omul sa se trezeasca la o constiinta a responsabilitatii.
Cerinta de a priveghea continuu si afirmatia Domnului Hristos ca ca cei din urma vor fi cei dintai si cei care si-au inchipuit ca sunt intai vor fi mai in urma, se pot intelege in sensul ca mereu trebuie sa priveghem, dar in fiecare clipa sa ne simtim chemati din nou (cel smerit nici nu considera ca a pus inceput bun; el isi spune mereu: acum incep!) cu o putere care ne face sa ne simtim chemati chiar in clipa aceea pentru prima data, dar considerandu-ne ultimii chemati in obstea credinciosilor, si avand sentimentul ca poate fi clipa cea de pe urma a vietii noastre.
Aceasta va intretine in noi si o continua tendinta de a ne smeri, caci cel smerit nu se vede niciodata ca-i smerit.
In orice caz, principalul e ca cel ce aude chemarea si o poate auzi oricand, sa o traiasca acesta cu toata seriozitatea.
Aceasta o spune Mantuitorul in pilda despre nunta Fiului de Imparat, sau a unirii Sale depline prin har cu firea umana, prin Intruparea Sa ca Om, nunta care prelungindu-se si la care unii stiind ca vor fi chemati, refuza chemarea cand li se face (intelectuali, farisei), altii neasteptandu-se sa fie chemati si nepregatiti fiind pentru aceasta se duc totusi la nunta, cautandu-si la repezeala o haina de nunta, sau pocaindu-se sincer de pacatele lor, iar altii primind chemarea, vin la Hristos, dar oarecum formal, intr-un mod exterior, conventional, fara pocainta sincera pentru pacatele din viata lor – insa nu vor putea ramane langa Hristos, pentru ca au stat reci si nesimtitori langa Domnul, si vor fi alungati.
Dumnezeu a creat lumea ca sa fie o pregatire pentru Imparatia Lui.
Cand oamenii au cazut la stadiul unei imparatii lumesti, in care nu se mai pregateau pentru vesnica Imparatie a lui Dumnezeu, El a trimis pe Fiul Sau ca sa intemeieze din nou Imparatia lui Dumnezeu – Biserica – si sa dea oamenilor puterea harului pentru a transforma viata lor
intr-o astfel de Imparatie in inima lor, sau intr-o faza pregatitoare pentru Imparatia vesnica.
Acesta e sensul istoriei.
Si toti trebuie sa ne angajam in lucrarea mentinerii si inaintarii oamenilor in lucrarea duhovniceasca pregatitoare pentru Imparatia Cerurilor.
Sfarsitul istoriei va veni dupa ce toti oamenii meniti sa vina la existenta vor fi intrat (unii au refuzat) in aceasta imparatie pregatitoare pentru Imparatia Cerurilor, aducandu-si fiecare generatie aportul ei pentru pregatirea aceleia vesnice, ajutata si de contributia generatiilor anterioare.
Hristos cere aceasta responsabiliate, aceasta contributie din partea intregii omeniri pana la sfarsitul istoriei, pana la Judecata de Apoi.
Si fiecare om poate aduce o contributie in aceasta inaintare a lumii intregi spre sfarsitul ei, spre Imparatia lui Dumnezeu sau spre iadul vesnic.
De aceea trebuie fiecare sa aiba constiinta raspunderii, caci o contributie in bine sau in rau este inevitabila pentru fiecare, dat fiind ca nicio fiinta nu traieste fara sa influenteze asupra altora in bine sau in rau. Chiar si pustnicii au o influenta.
Pentru sfarsitul lumii si pentru Cea de a Doua Venire a Sa, Mantuitorul ne-a dat mai multe semne ale vremurilor.
Iisus ne spune ca nu stie nici Fiul de ziua si de ceasul acela, dar daca oamenii vor fi uniti prin har cu Hristos, vor putea fi instiintati ca se apropie sfarsitul lumii.
Oamenii trebuie sa fie oricand pregatiti.
Venirea lui Hristos va fi pe neasteptate, ca un fulger, ca sa nu le induca niciun pic de fortare a libertatii lor prin care sa-i sileasca sa se pregateasca prin semne sigure care anticipeaza Venirea Cea de a Doua:
„Caci precum fulgerul iese de la rasarit si se arata pana la apus, asa va fi si venirea Fiului Omului” (Matei 24, 27).
Pe de o parte „se va propovadui Evanghelia la toate neamurile”, iar pe de alta parte „uraciunea pustiirii (antihrist) se va pregati sa-si aseze tronul in locul cel sfant”.
Va fi un amestec de credinta si faradelege si „dragostea multora se va raci”.
Va fi foamete si fel de fel de boli molipsitoare si cutremure mari si razboaie.
Ambiguitatea va fi asa de mare, incat putini isi vor da seama ca din evidenta acestor semne se apropie Venirea Fiului
Omului.
Ambiguitatea aceasta va fi insotita de progresul tehnologiei si aceasta stiinta va fi folosita spre sporirea necredintei, datorita mandriei produse de progresul cunoasterii si stapanirii tehnologice a cosmosului.
Mai ales lipsa credintei in Hristos inmultind raul, va face omenirea sa puna in slujba raului tehnologia promovata de progresul in cunoasterea stiintifica.
Si intrucat, conform spusei lui Hristos, prigoana credinciosilor dinaintea sfarsitului lumii va fi insotita sau urmata de mari catastrofe in natura, faptul face verosimil ca atat aceste prigoane, cat si catastrofele din natura, vor fi ajutate de tehnologia si stiinta avansata si de tehnica rezultata din acestea (digitalizarea n.n.).
Persecutia crestinilor de la sfarsitul istoriei va rezulta din pretentia multora ca cunosc toata realitatea reducand-o exclusiv la niste legi materiale: precum Hristos a fost rastignit de carturari si farisei din pretentia ca ei stiu mai bine Legea si ca Hristos nu corespunde Legii.
Si asa cum Hristos a fost dat la moarte de catre cei ce au negat Dumnezeirea Lui, asa si hristosii mincinosii si sustinatorii lor vor prigoni pana la moarte pe cei ce vor marturisi credinta in Hristos Dumnezeul-Om.
Hristos este pricina luptei din toata istoria!