Dacă cineva te înjură sau îți face alt rău, adu-ți aminte că și pe Hristos, Fiul lui Dumnezeu, L-au scuipat, L-au lovit cu trestia și L-au batjocorit oamenii cei păcătoși. Și atunci, gândește-te că tu nu ești vrednic nici să trăiești. Deci nu lua aminte la cel ce te înjură.
Dacă vreun sărac îți cere ceva din bunurile stricăcioase ale lumii, de care are nevoie, nu te zgârci să i le dai, ca să nu te lipsești de bunătățile cele nemuritoare și veșnice, pe care ochiul nu le-a văzut, urechea nu le-a auzit și la inima omului nu s-au suit.
Dacă vicleanul vrăjmaș îți aduce slavă deșartă, egoism, îngâmfare, aruncă-ți ochii la popoarele vechi și vei zice: „Care îngâmfați au sporit vreodată?”.
Toți au avut împotrivă pe Dumnezeu și au pierit. Căci zice: „Domnul stă împotriva celor mândri și celor smeriți le dă har” și în alt loc: „Și-a pus necredinciosul numele și cunoștința sa mai sus de nori, și a căzut în vaiul și în chinurile din adâncurile iadului”.
Aceste cuvinte să le șoptești necontenit în sufletul tău și vei rămâne smerit.
(Un episcop ascet, Viața și învățăturile Sfântului Ierarh Nifon, Editura Mănăstirea Sihăstria, 2010, p. 169)
Selecție și editare: Dr. Gabriela Naghi
Hristos S-a făcut om păstrându-Și firea dumnezeiască
SFÂNTUL CUVIOS MAXIM MĂRTURISITORUL
Se naște Hristos Dumnezeu, făcându-Se om prin zămislirea trupului, având suflet inteligibil, Cel care dă naștere celor ce sunt din cele ce nu sunt, pe Care Fecioara născându-L mai presus de fire, nu a dezlegat cu nimic dovada fecioriei. Căci El Însuși S-a făcut om nu schimbându-Și firea, nici alterând puterea. Astfel, pe ceea ce L-a născut o face și Maică și o păzește și Fecioară. Astfel tâlcuiește o minune prin altă minune, totodată ascunzând-o pe una prin cealaltă, fiindcă Dumnezeu este în Sine taină prin fire și într-atât iese din ascunzimea Lui naturală, cât să o facă și mai ascunsă prin arătarea Lui, și atât o face Maică pe Fecioara care L-a născut, cât prin naștere să facă nedezlegate legăturile fecioriei.
Firile sunt înnoite și Dumnezeu Se face om. Nu numai că firea dumnezeiască, stătătoare și nemișcată, se mișcă spre cea mișcată și nestătătoare ca să înceteze să fie purtată. Nici numai că firea omenească a semănat trupul mai presus de fire fără sămânță, desăvârșit prin Cuvânt, ca să înceteze a mai fi purtată. Ci și steaua de la răsărit s-a arătat în timpul zilei, călăuzind pe magi la locul Întrupării Cuvântului, ca să Se arate, tainic biruind simțirea, Cuvântul Cel din Lege și de la proroci și Care a călăuzit neamurile la lumina mare a cunoștinței. Căci cuvântul Legii și cel prorocesc în mod limpede conduce la cunoașterea Cuvântului Întrupat, înțeles cu dreaptă credință, îi călăuzește ca o stea pe cei chemați de har prin dispoziție.
(Sfântul Maxim Mărturisitorul, Capete teologice, iconomice, traducere de Laura Enache, în curs de publicare la Editura Doxologia)
Magii înaintea lui Hristos
ARHIMANDRITUL TIMOTEI KILIFIS
Trei oameni înțelepți ai acelor vremuri (asta erau atunci magii, preoți și profeți care se ocupau cu cercetarea spațiului celest) au plecat bazându-se pe „înștiințarea” unei stele mult-strălucitoare pe care au observat-o pe cer, ca să-L întâlnească, să se închine și să aducă daruri prețioase Pruncului dumnezeiesc (Matei 2, 1-12), pe care Îl considerau ca Noul Împărat născut. Din tradiție aflăm că proveneau din diferite țări ale Orientului: primul din Chaldeea, al doilea din Arabia și al treilea din Etiopia. Prin înțelepciunea, puterea, bogăția și înfățișarea lor frumoasă erau egali cu ceilalți împărați ai acelei perioade. Numele lor le-a descoperit teologul englez Beda, într-un manuscris vechi, pentru că nu sunt amintite în Evanghelia Sfântului Matei. Aceștia erau: Gașpar, Melchior și Baltazar. Așadar, cei trei magi, după multe călătorii, peripeții și ocoliri, au ajuns la Ierusalim. Deoarece steaua care îi îndrumase până atunci dispăruse, au început să întrebe: Unde este împăratul iudeilor, Cel care S-a născut? (Matei 2, 1-2)
Firește că trebuiau să-l viziteze pe marele împărat Irod (tetrarhul Iudeii) ca să primească înștiințare despre împăratul așteptat. S-au gândit că un împărat va ști ceva despre Nașterea unui asemenea Prunc. Dar de vreme ce Împărăția lui Hristos nu avea nicio legătură cu împărăția lui Irod și, în general, cu împărățiile lumii acesteia, Irod nu știa despre eveniment. De aceea, i-a rugat pe magi ca, atunci când Îl vor găsi, mergând spre Betleem, să se întoarcă și să-l înștiințeze, ca să se închine și el, chipurile, noului născut (Matei 2, 7). Planul lui, așa cum s-a arătat, era plin de viclenie. Vroia să-L ucidă pe Hristos, ca să nu-și piardă împărăția. De aceea el s-a tulburat și tot Ierusalimul împreună cu el (Matei 2, 3). Cei trei magi, plecând de la Irod, au văzut din nou steaua strălucitoare. Tradiția veche ne spune că, atunci când au străbătut valea Er Nababi, li s-a arătat din nou steaua pierdută deasupra capetelor și a mers înaintea lor, până la locul în care era Pruncul născut.
Cele trei caravane s-au adunat la o fântână, la mică distanță de Ierusalim, care până astăzi se numește „Fântâna magilor”. Pe calea aceea, Gașpar, Melchior și Baltazar L-au găsit și S-au închinat lui Hristos. Dar nu în ieslea din Betleem, pentru că plecase de acolo, deoarece trecuse ceva vreme de la Nașterea Lui, și I-au oferit daruri bogate, prețioase: aur, smirnă și tămâie (Matei 2, 11). Darurile acestea, în vremea de atunci se ofereau împăraților. Diferiți aghiografi ne spun că tămâia i-a fost oferită ca unui Dumnezeu, aurul ca unui împărat și smirna ca unui om. Darurile magilor, într-adevăr simbolizează adorarea de veacuri a credincioșilor față de Pruncul Dumnezeiesc, Care este Dumnezeu-Omul, Împăratul creației.
(Arhimandritul Timotei Kilifis, Hristos, Mântuitorul nostru, Editura Egumenița, Galați, 2007, pp. 34-35)