Mărturisirea Ortodoxiei în vremurile apostaziei ecumeniste (III)

Prin ecumenism, fariseismul a atins punctual culminant

Fariseii din vremea Mântuitorului pentru răutatea, viclenia și învârtoșarea inimii lor nu l-au primit pe Hristos și învățătura Sa. Orbiți de slava pămîntească, nu au primit legea iubirii și încă a iubirii vrășmașilor pentru că le erau stricate afacerile și socotelile mărunte și meschine. Au dat slava cerească pe cea pământească. Fariseii vremurilor noastre l-au   „cunoscut” și l-au „primit” pe Hristos numai cu mintea, cu rațiunea, dar nu a ajuns niciodată în inimile lor, deși se împărtășesc cu Trupul și cu Sângele Mielului la fiecare Sfântă Liturghie.

Fariseii cei de pe urmă și-au făcut socoteli tocmai pe seama Legii Harului, pe care Mântuitorul ne-a adus-o prin întruparea și prin Jertfa mântuitoare de pe Cruce. În nota lor desacralizatoare, ecumeniștii, au dus în derizoriu virtuțile ce definesc inima Ortodoxiei precum Sfințenia, Iubirea, Mila și Adevărul. Cum este să te folosești de Biserică, de Sfinții lui Dumnezeu și de Însuși Dumnezeu în schimbul unor interese lumești? S-au întors vechii farisei, dar sub o mască mult mai vicleană și metode cu mult mai rafinate, ca să-i amăgească până și pe cei aleși.

Dumnezeu este iubire și avem poruncă de la El ca această iubire să-i cuprindă chiar și pe vrăjmași. Ecumeniștii au pervertit și cel mai curat și puternic sentiment sau mai bine spus virtute pe care a sădit-o Dumnezeu în inima omului. Iubirea ca agape au transformat-o într-o iubire mincinoasă, într-o evlavie fariseică, falsă, supusă unor interese lumești pieritoare. Iubirea curată, ca și Credința, nu sunt monede de schimb cu care să neguțătorești lucruri trecătoare. Or, ecumeniștii se aseamănă celor care l-au răstignit pe Mântuitorul. Sunt atât de „iubitori” încât și-au confecționat un dumnezeu la care să se închine toți „creștinii” deopotrivă, fie ei papistașii, protestanți și, de ce nu, în cele din urmă, mahomedani, budiști sau mozaici. Aceasta este „iubirea desăvârșită” strigă aceștia, când dumnezeul lor primește pe toți copiii, ca un „tată iubitor” în staulul său! Da, doar că nu este dumnezeu acela care își hrănește copiii cu iluzia unei iubiri amăgitoare, căci adevăratul Dumnezeu își hrănește fiii Săi nu cu iluzii sau amăgiri, ci cu adevăr: „Eu sunt Calea Adevărul și Viața. Nimeni nu vine la Tatăl Meu decât prin Mine”[10]. Și atunci iubirea, mila creștină sunt virtuți care pot fi exprimate numai în Adevăr, nicidecum în erezie. Ei amestecă mila creștină cu mărturisire. „În calitate de creștin – spune Nicolae Velimirovici – vă puteți sacrifica pentru cei de altă credință atât averea cât și viața, dar nicidecum Adevărul lui Hristos, fiindcă averea și viața sunt proprietatea dumneavoastră, iar Adevărul este proprietatea lui Hristos”.a Adevărului de Credință.

Vorbesc ecumeniștii de sfințenie, de mucenicie și de altele. Operează cu aceste Sfințenii ca și operatorii de I.T. Pentru ei acestea sunt un fel de altgoritmi ai Inteligenței Artificiale. Este binecunoscută desacralizarea lăcașurilor de cult prin purtarea măștii și spălarea ritualică a mâinilor cu dezinfectanți, prin igienizarea icoanelor și a obiectelor de cult și prin folosirea mai multor lingurițe la împărtășirea credincioșilor în locul uneia singure, cum se folosește de 2000 de ani în Tradiția Ortodoxă. Dacă vechii fariseii l-au răstignit la propriu pe Mântuitorul, cei de acum au îndrăznit și au reușit să-L răstignească pe Hristos în propriul Său Potir.

Ecumeniștii se folosesc de toate cele sfinte, dar nu au nimic sfânt. Vorbesc de mucenicie, dar s-au lepădat de Adevărul de Credință. Vorbesc de iubire și în același timp îl răstignesc pe Hristos în inimile lor.

Ecumenismul, această plagă ce a cuprins Ortodoxia, a convertit virtuțile creștine, morala creștină într-un fel de coduri moralizatoare imanente, ce se conduc după legi omenești, nemaiținând seama de legea iubirii înscrisă în inima omului chiar de Dumnezeu, și care transcende totul: timpul, spațiul, tot ce ține de materie, prin lucrarea sfințitoare a Harului Duhului Sfânt și merge în Veșnicie. În Faptele Apostolilor, citând cuvântul profetului Ioil, se spune: „Iar în zilele din urmă, zice Domnul, voi turna din Duhul Meu peste tot trupul şi fiii voştri şi fiicele voastre vor prooroci şi cei mai tineri ai voştri vor vedea vedenii şi bătrânii voştri vise vor visa. Încă şi peste slugile Mele şi peste slujnicele Mele voi turna în acele zile, din Duhul Meu şi vor prooroci. Şi minuni voi face sus în cer şi jos pe pământ semne: sânge, foc şi fumegare de fum. Soarele se va schimba în întuneric şi luna în sânge, înainte de a veni ziua Domnului, cea mare şi strălucită. Şi tot cel ce va chema numele Domnului se va mântui”.

Cum a început creștinismul, așa va și sfârși. Și nu mă refer aici la catacombe, ci la acei iudeo-creștini care au constituit nucleul creștinismului creat de Mântuitorul Hristos în jurul celor 12 Apostoli. În ziua Cincizecimii, la coborârea Sfântului Duh și în urma cuvântării Sfântului Apostol Petru, s-au încreștinat ca la 3000 de iudei. Așa a luat ființă Biserica văzută al cărei cap este Hristos, ca o turmă mică. Tot așa va fi Biserica și la sfârșitul veacurilor, atunci când Dreptul Judecător va veni întru Slava sa – o turmă mică – Cine este turma mică? Cu ce se identifică ea? Identitatea turmei mici este Adevărul Hristos, căci El a spus: „Nu te teme, turmă mică, pentru că Tatăl vostru a binevoit să vă dea vouă împărăţia”[11] și „… iată Eu cu voi sunt în toate zilele, până la sfârşitul veacului. Amin”[12].

[10]Ioan 14, 6

[11]Luca 12, 32

[12]Matei 28, 20

Masterand Constantin Costescu