Dumnezeu este bun din fire și întotdeauna se îngrijește pentru binele nostru, iar atunci când Îi cerem ceva, ne va da, dacă este spre binele nostru. Tot ceea ce este absolut necesar pentru mântuirea sufletului nostru și pentru întreținerea noastră trupească, Dumnezeu ne va da cu îmbelșugare și vom avea binecuvântarea Lui.
Orice întâmplare prin care Dumnezeu ne lipsește de ceva, fie pentru a ne încerca, fie pentru a ne păzi, trebuie să o primim cu bucurie, dar să o și cercetăm ca să ne folosim. El știe când și cum să iconomisească făptura Sa și ajută în felul Său în clipa când este nevoie. Însă, de multe ori făptura Sa cea neputincioasă este nerăbdătoare, pentru că vrea ceva chiar în clipa aceea în care o cere, ca și copilul cel mic care cere de la mama lui covrigul necopt, neavând răbdare ca să se coacă.
Noi vom cere, vom avea răbdare, iar buna noastră Maică a Domnului ne va da ceea ce cerem atunci când va fi gata.
(Cuviosul Paisie Aghioritul, Cuvinte duhovnicești, vol.2: Trezvie duhovnicească, traducere de Ieroschimonah Ștefan Nuțescu, Ed. a 2-a, Editura Evanghelismos, București, 2011, p. 312-313)
Selecție și editare – Sora Gabriela Naghi
Ce înseamnă să fii creștin
Sfântul Grigorie de Nyssa
„Să examinăm, așadar, ce înțeles are cuvântul creștinism. Poate că oameni mai înțelepți decât mine vor găsi imagini mai înalte și mai nobile, care să se potrivească deplin vredniciei acestui cuvânt. După câte pricep eu, despre acest termen ar trebui spuse următoarele:
În înțelesul cel mai limpede și mai grăitor, cuvântul Hristos – din care provine termenul: creștinism – înseamnă împărat, căci, printr-o accepțiune deosebită, Sfânta Scriptură tocmai prin această expresie definește vrednicia împărătească. Deoarece, potrivit aceleiași Scripturi, Dumnezeirea nu poate fi înțeleasă și exprimată în cuvinte (I Timotei 6, 6), pentru că depășește orice putere de înțelegere, a fost necesar ca prorocii și apostolii să ne îndrume, parcă ducându-ne de mână, în Duhul Sfânt, la înțelegerea ființei nematerialnice a Dumnezeirii tocmai prin mijlocirea acestor nume și noțiuni împărătești, conducându-ne din una în alta spre noțiuni adecvate și potrivite divinității, evidențiind astfel că prin cuvântul împărătesc ne gândim la cea mai înaltă demnitate posibilă. În același timp, ceea ce-i liber de orice patimi și nu-i atins de nici o răutate se definește prin cuvântul virtuți, fiecare din ele părându-ne una mai înaltă decât cealaltă. În fond, ori că o numim dreptate, ori înțelepciune (Evrei 7, 2), putere ori adevăr, bunătate ori viață, mântuire ori nemurire, neschimbare ori nemutare, prin toate aceste cuvinte ne gândim la aceeași ființă sublimă, care este și se numește Hristos.
Dacă, deci, noțiunea a tot ceea ce poate fi mai sublim se cuprinde în cuvântul Hristos (căci într-o noțiune mai înaltă se cuprind toate celelalte, după cum și în noțiunea de împărat se subînțelege și aceea a supușilor lui), atunci urmează în chip firesc ca tot așa să ajungem să înțelegem și ce înseamnă cuvintele creștin și creștinism. Căci dacă cei legați de El (I Corinteni 1, 24) prin credința în El purtăm același nume ca Cel ce depășește orice stricăciune a firii, atunci trebuie ca și tot atâtea însușiri câte le denotă firea cea nestricăcioasă a lui Hristos să ni le apropiem și noi cei ce ne numim cu numele Lui. Dacă avem părtășie cu numele lui Hristos numindu-ne creștini, urmează în chip firesc să ne facem părtași de asemenea la toate acele însușiri ale Lui. Căci ca și la un lanț, unde veriga din cap leagă după ea toate celelalte formând la un loc o unitate, tot așa trebuie să fim și noi strâns uniți prin numele lui Hristos, ca unii care ne împărtășim și de multe feluri și suntem chemați să conlucrăm spre același scop și ne lăsăm toți trași, laolaltă.
Dacă, așadar, va purta cineva numele de creștin, dar nu va traduce în viață toate cele legate de acest nume, unul ca acela își va renega numele după exemplul amintit, schimbând caracterul uman cu o mască neînsuflețită.”
Sfântul Grigorie de Nyssa, Scrieri, Partea a doua, Despre înțelesul numelui de creștin, către Armoniu, în Părinți și Scriitori Bisericești (1998), vol. 30, pp. 438-439
„Am greşit, Doamne, mă rog, iartă-mă că am greşit”
Cuviosul Părinte Dionisie Ignat
Sfânta Scriptură spune să fim totdeauna pregătiţi, fiindcă nu ştii când mori. Nu te uita că eşti tânăr… Trebuie să fii aproape de Dumnezeu, să nu faci păcate, să nu fii nepăsător şi să nu zici „nu-i nimica”.
Nu, Doamne păzeşte! Orice păcat, fie el mare, fie mic, degrabă să te duci să te spovedeşti ca să scapi de el. Asta e cea mai mare iconomie a lui Dumnezeu, fiindcă n-o să-l pedepsească Dumnezeu pe om pentru că a greşit, ci o să-l pedepsească pentru că nu a cerut iertare.
„– Ai făcut păcate?
– Am făcut.
– Eh!… Du-te şi te spovedeşte, ca să scapi de ele, că altfel nu scapi.”
Spovedania e un har dumnezeiesc, fiindcă ne iubeşte Dumnezeu, ca să ne ducă în Rai. Dacă ai făcut păcate, treci degrabă în faţa preotului şi spune: „Am greşit, Doamne, mă rog, iartă-mă că am greşit”. Şi după ce-ţi citeşte preotul rugăciunea eşti curat, rămâi curat. Dar nepăsarea e o greutate mare pentru noi.
Starețul Dionisie – Duhovnicul de la Sfântul Munte Athos, Editura Prodromos, 2009, p. 50-51