Nu există lucru mai înalt decât ceea ce se cheamă pocăință și spovedanie. Această taină este darul iubirii lui Dumnezeu către om. În acest chip desăvârșit se izbăvește omul de rău. Mergem, ne spovedim, simțim împăcarea cu Dumnezeu, vine bucuria înlăuntrul nostru, pleacă vinovăția. În ortodoxie nu există piedică de netrecut. Nu există poticnire, pentru că există cel ce primește spovedania, cel ce are puterea de a ierta. Mare este duhovnicul!
Încă de mic copil, atunci când mi se întâmpla să păcătuiesc, o mărturiseam și plecau toate. Zburam de bucurie. La fel și acum. Sunt păcătos, neputincios; caut scăpare la milostivirea lui Dumnezeu, mă mântuiesc, mă liniștesc, le uit pe toate. În fiecare zi mă gândesc că păcătuiesc, dar doresc ca tot ce mi se întâmplă să prefac în rugăciuni și să nu-l închid înlăuntrul meu. Păcatul îl încurcă pe om sufletește. Această încâlcire nu pleacă prin nimic. Numai prin lumina lui Hristos se face descâlcirea. Prima mișcare o face Hristos. Veniți la Mine toți cei osteniți… (Matei 11, 28). Apoi noi, oamenii, primim această lumină prin buna noastră dispoziție, pe care o dovedim prin iubirea noastră față de Domnul, prin rugăciune, prin Taine.
Pentru ca sufletul să se pocăiască, trebuie să se trezească. Trezirea, însă, nu atârnă numai de om. Omul nu poate de unul singur. Intervine Dumnezeu. Atunci se pogoară harul dumnezeiesc. Fără har, omul nu se poate pocăi. Iubirea lui Dumnezeu va face totul. Poate să rânduiască ceva – o boală sau altceva, depinde – ca să-l aducă pe om la pocăință. Așadar pocăința se izbândește prin harul dumnezeiesc. Noi vom face o mișcare către Dumnezeu în chip simplu și lin, iar de acolo mai departe vine harul.
Dacă nu există temeiuri pentru a Se sălășlui Hristos înlăuntrul nostru, pocăința nu vine. Temeiurile sunt smerenia, iubirea, rugăciunea, metaniile, osteneala pentru Hristos. Dacă simțământul nu este curat, dacă nu există simplitate, dacă sufletul are un interes viclean, atunci nu vine harul dumnezeiesc. Se întâmplă atunci să mergem să ne spovedim, și să nu simțim ușurare.
(Sursa:Ne vorbește părintele Porfirie, Editura Egumenița, Galați, 2003)
Selecţie şi redactare: Dr. Gabriela Naghi
Stând drept în Sfânta Biserică
Iarăşi grăiesc vouă că, dacă doi dintre voi se vor învoi pe pământ în privinţa unui lucru pe care îl vor cere, se va da lor de către Tatăl Meu, Care este în ceruri.
Că unde sunt doi sau trei, adunaţi în numele Meu, acolo sunt şi Eu în mijlocul lor. (Matei 18:19-20).
O prezență respectuoasă plină de evlavie la slujbele divine, nu este doar răsplătită de rugăciunea generală a Bisericii, ci este și mântuitoare pentru sufletele creștinilor.
Iată un exemplu în acest sens: În seara Sâmbetei Mari, înainte de sărbătoarea strălucitoare a Învierii lui Hristos, Ierarhul Nifon, stând în biserică cu poporul, a fost considerat vrednic să vadă însăși pe Împărăteasa Cerurilor, cu Sfinții Apostoli și ființe plăcute lui Dumnezeu, intrând în biserică.
Oricare dintre cei prezenți stătea și se ruga cu ardoare, Maica Domnului îl privea cu dragoste; iar cine stătea nepăsător, pentru acesta se întrista și se ruga.
(Viața Sfântul Ierarh Nifon, Patriarhul Constantinopolului).
Imaginați-vă că cineva, în timp ce stă în fața unui rege și vorbește cu el, la chemarea unui slujitor ca el, il părăsește pe rege și începe să vorbească cu acel slujitor; acesta este și cel care se angajează într-o conversație și se complace în distragerea atenției în timpul slujbei divine.
Sfântul Efrem Sirul.
Dacă, ajungând în casa unui rege, te-ai temut și te-ai îngrijorat că nu vei face nimic incompatibil cu demnitatea locului, atunci cu ce respect se cuvine să intri în casa Regelui Cerurilor.
Dacă ești cuprins de frică în casa unui rege, deși el nu te vede, deși, poate, nu este acasă, atunci cu ce frică trebuie să stai în casa lui Dumnezeu, unde Atotprezentul este mereu prezent, unde Cel Atotvăzător te vede permanent.
Când auzi o rugăciune în biserică, asigură-te că nu numai urechea ta, ci și inima ta aude, astfel încât rugăciunea Bisericii să devină propria ta rugăciune.
Sfântul Ierarh Filaret, mitropolitul Moscovei.
Mergând la biserică, gândește-te că mergi la casa Împăratului Cerurilor, unde, cu frică și bucurie, trebuie să stai ca în Rai înaintea Împăratului Cerurilor.
Cât ești în biserică, să nu te uiți în jur și să nu vezi cum stă cineva și se roagă, ca să nu fii osândit împreună cu fariseul, pentru că nu ai venit să-i judeci pe ceilalți, ci să ceri milă de la Dumnezeu Judecătorul și Cunoscătorul de inimi. .
Privește cu evlavie numai spre singurul altar, acolo unde se aduce Jertfa Sfântă.
Mai mult decât orice altceva, ferește-te de râs și conversație, căci cine râde sau vorbește stând în biserică nu aduce cinste sfântului locaș, îi ispitește pe alții și îi împiedică pe alții să se roage.
Sfântul Ierarh Tihon din Zadonsk.
Stai în biserică în liniște, în pace, tăcut precum stau, de exemplu, lumânările aprinse de tine în fața icoanelor: nu se mișcă din loc în loc, nu fac zgomot, ard cu o flacără care nu se mișcă în jos, nici în lateral, ci deasupra, îndreptată spre cer.
La fel, ar trebui să vă luptați cu inimile voastre aprinse de dragoste și rugăciune către Dumnezeu.
Mitropolitul Antonie, episcop de Smolensk.
Traducere din limba franceză
https://orthodoxologie.blogspot.com/2022/08/debout-dans-leglise.html
„Fericit este cel care botează copii!”
Într-o zi, pe când fericitul Nifon se liniştea în chilia lui, a venit la el un demnitar care i-a zis:
„Am venit, Părinte, să iau oarecare folos de la Sfinţia Ta. Pentru că mult se întristează sufletul meu de un gând, care nu ştiu de unde vine.”
Satana te-a înşelat, i-a răspuns Cuviosul, ţi-a spus că nu o să primeşti nicio plată de la Dumnezeu pentru copiii pe care i-ai botezat. Şi totuşi, este fericit cel care botează copii. Zice Domnul în Evanghelie: Cel ce vă primeşte pe voi, pe Mine mă primeşte şi luând un copil în braţe, le-a zis lor: cine primeşte acest copil în numele Meu, pe Mine Mă primeşte şi cine Mă primeşte pe Mine, primeşte pe Cel ce M-a trimis pe Mine. Cine este deci, mai fericit decât tine, care prin copii primeşti pe Hristos, şi prin Hristos, pe Tatăl ceresc.
Mergi, fiule, şi fă binele ca şi până acum. Căci lucrul tău este bineplăcut lui Dumnezeu. Să ştii că toţi copiii pe care îi primeşti din cristelniţă, la a doua venire vor merge înaintea sufletului tău până la porţile Raiului. Acest lucru va fi mare cinste pentru tine şi mare ruşine pentru duhurile răutăţii din văzduh.
Îngeri purtând făclii, la număr cu numărul copiilor pe care îi botezi, te vor conduce până la tronul lui Dumnezeu şi de acolo până la locul odihnei tale. Te vor cinsti adică, în acelaşi chip, precum şi tu, prin copiii botezaţi, ai primit şi cinstit pe Hristos. Cristelniţa este ca o altă fecioară, care ţine pe Hristos în braţele sale. Deci, fă-te şi tu Simeon, ca să primeşti pe Dumnezeiescul Prunc sub chipul pruncilor nou luminaţi!
Extras din Un episcop ascet, Viața și învâțăturile Sfântului Ierarh Nifon, Ed. Mănăstirea Sihăstria
Fraţilor, nevoiţi-vă ca nişte ostaşi împărăteşti
Fraţilor, nevoiţi-vă ca nişte ostaşi împărăteşti, până ce aveţi vreme, aceasta ştiind-o că, pentru cununa cea nestricăcioasă, ni s-a pus nouă nevoinţa, spre curăţirea păcatelor şi spre viaţa cea veşnică.
Faceţi-vă, dar, curată mintea cea întreagă, în toate faptele voastre, căci ea este maica ascultării.
Încă să lepădaţi de la voi împuţinarea şi moleşirea sufletului şi să vă îmbrăcaţi cu credinţa cea curată, ca, văzând Domnul silinţa sufletelor voastre, să vă întărească pe voi cu toate faptele cele bune.
Să urâţi, pentru Domnul, lenevirea cea rea, cu toată puterea, precum şi năravul cel rău şi vrajba, aşa precum aţi lăsat pe părinţii voştri trupeşti, prietenii şi averile, că, dacă de la început vă veţi slăbi cu gândul, apoi osteneală veţi avea şi pagubă.
De ni s-ar întâmpla nouă ceva rău, să nu cârtim, pentru Domnul, că acela ce cârteşte pagubă îşi face lui, căci după a sa înţelegere lucrează, şi nu după scopul duhovnicesc.
Deci tu, înţelept fiind, să nu urăşti pe fraţii cei mai slabi, nici să râvneşti la cei ce vieţuiesc fără de frica lui Dumnezeu.
Şi iarăşi zic: Să nu urăşti pe fratele tău, că poate vreo patimă, pe care tu nu o ştii, l-a împresurat pe el şi pentru aceasta a ajuns la neputinţă. Ci, mai vârtos se cade a-l milui şi a te ruga pentru el, măcar de te-a şi supărat cu nemilostivirea sa, iar tu te nevoieşti bine.
Sfântul Cuvios Efrem Sirul Proloagele, volumul I, Editura Bunavestire, p. 485
Dacă nu fac ce se spune în rugăciune, înseamnă că mint atunci când mă rog, înseamnă că sunt un copil vitreg
Cine se ține de Biserică, acela va câștiga raiul. Cine are pe Biserică drept mamă, va avea pe Dumnezeu drept Tată. Altfel, degeaba mai spunem rugăciunea Tatăl nostru. Cine zice rugăciunea Tatăl nostru, are datoria să aibă pe Biserică drept mamă.
Când ajungem acolo unde scrie: „Și ne iartă nouă greșalele noastre, precum și noi iertăm greșiților noștri”, trebuie să ne gândim dacă am supărat pe cineva cu ceva și nu i-am cerut iertare, sau dacă cineva ne-a cerut iertare pentru o greșeală, iar noi nu l-am iertat. Dacă nu fac ce se spune în rugăciune, înseamnă că mint atunci când mă rog, înseamnă că sunt un copil vitreg.
Acela poate spune Tatăl nostru cu adevărat, care îi iartă pe cei care i-au făcut necazuri, greutăți, care i-au greșit cu ceva. Cel care nu iartă, nu știu cum va putea spune această rugăciune. Asemenea oameni se înșeală amarnic. Cea mai mare nenorocire a timpului de acum este dușmănia. Inima cu răutate nu primește pe Duhul Sfânt! Când te biruie pomenirea de rău, inima se umple de răutate, sufletul se simte ca-n iad.
Monah Proclu Nicău, Conștiință, spune-mi tu, Editura Nicodim Caligraful, Mănăstirea Putna, 2016
Viaţa pamântească e o vreme de ajuns pentru mântuire
Cuviosul Părinte Arsenie Boca
În firea minţii omeneşti este sădită necesitatea unui garant al lumii, al adevărului, al realului şi al omului însuşi. Dar dacă (mintea) nu-L primeşte pe Care este, altul nu găseşte: şi îndată nu mai este nimeni care să garanteze nici veşnicia ta.
“Toate Îmi sunt date Mie de Tatăl”, în garanţie, în sprijinire şi în desăvârşire.
Dacă putem fi traşi la răspundere pentru o viaţă, ca timp pierdut, şi osândiţi la o eternitate negativă, absurd, aceasta se face pentru că am scos pe Iisus din ale Sale. L-am scos dintru noi. Constituim o împărăţie fără El, împotriva Lui.
E greu de priceput cum, pentru 20-40-60 de ani pământeşti să plăteşti fără sfârşit? Cu toate acestea nu e nedreptate a fi aruncaţi în împărăţia absurdului, a nebuniei ultime, a întunericului, pentru că atâţia ani sigur erau o vreme de ajuns pentru o decizie – în care împărăţie să fii.
Viaţa aceasta (pământească) nu are scopul în sine, ci în cealaltă. A o trăi ca scop în sine înseamnă să-i tai perspectiva veşniciei, înseamnă să negi, să alungi pe Iisus dintru tine, să alungi Sensul şi să rămâi cu nonsensul (diavolul).
A trăi aşa, înseamnă să răspunzi lui Iisus: Toate Îţi sunt date Ţie, afară de mine; eu m-am dat altuia, diavolului.
Din învăţăturile Părintelui Arsenie Boca – Despre durerile oamenilor, vol.4 , Editura Credinţa strămoşească, 2012, pp. 51-52