„Şi pentru ce a fost această schingiuire? Pentru a-l sili pe ascetul lui Hristos să-l pomenească pe el ca episcop.” [Epistola 51 Către fiul Naucratie] Călugării care le dau mirenilor exemplu de comuniune cu ereticii vor purta răspundere pentru pierzania acestora „Sarcina monahului este să nu admită nici cea mai mică inovaţie în Evanghelie, astfel încât în caz contrar, dându-le mirenilor exemplu de erezie şi comuniune cu ereticii, să nu poarte responsabilitatea pentru pierzania lor.”
[Epistola 39. Către egumenul Teofil]
Relaţia cu preoţii ortodocşi ce din frică pomenesc episcopi eretici
„Despre preotul ortodox, care de frica prigoanei îl pomeneşte pe episcopul eretic, ţi-am mai răspuns anterior şi voi spune iarăşi: dacă el nu slujeşte împreună cu ereticul şi nu are comuniune cu astfel de oameni, atunci trebuie primit în obşte la psalmodiere, la binecuvântarea bucatelor, şi acestea din iconomie, dar nu şi la Dumnezeiasca Împărtăşanie.”
[Epistola 40. Către fiul Naucratie]
Hirotoniile episcopului aflat în comuniune cu ereticii devin valabile abia dacă el se leapădă de această comuniune
„Preotului şi egumenului le-ai răspuns bine că sunt înstrăinaţi de preoţie cei ce acum sunt hirotoniţi de episcopul ce s-a dovedit a fi eretic, chiar dacă acesta spune că sinodul a fost rău şi noi am pierit. Căci de ce el, recunoscând asta, nu fuge de pierzanie, ferindu-se de erezie, pentru a fi episcop al lui Dumnezeu? Atunci şi hirotoniile sale vor fi primite îndată. Sau de ce, în timp ce domneşte erezia, egumenul a trimis fraţii la hirotonie ereticească? Aşadar, dacă cel ce a hirotonit s-ar îndrepta, li s-ar îngădui lor îndată să săvârşească cele sfinte; dar întrucât el se află în erezie, pomenind pe eretic, atunci chiar dacă ar şi spune că are un cuget sănătos, nu se poate ca cei hirotoniţi de el să fie adevăraţi slujitori ai Domnului.”
[Epistola 40. Către fiul Naucratie]
Texte selectate de Zaheu din Sicomor
Ce responsabilitate enorma are un Preot! Infricosator acest lucru. De-asta Sfintii Parinti fugeau de Preotie… Mare lucru e preotia, mare plata, dar si reversul medaliei e pe masura!
Aveti perfecta dreptate. De s-ar da timpul inapoi si as avea 20 de ani, nu m-as duce la hirotonire sa ma fac preot. Mi-au trebuit 10 ani ca sa ajung la un nivel cat de cat acceptabil in ceea ce priveste predicile. Alt preot a spus ca abia dupa 30 de ani s-a simtit cu adevarat preot si-i dau dreptate. Am45 de ani de preotie si-mi dau seama cate lacune am. Parintele Staniloae spunea ca Teologia e un munte si cei mai puternici abia ajung la poala lui. Pace, sanatate, mantuire.
Sfintite Parinte, Sfintia voastra, slava Domnului, nu o spun sa va magulesc, dar sunteti un Parinte marturisitor, de fiecare data avertizati turma, luptati impotriva nelegiuirilor si spuneti pe fata despre Sinodul de la Creta, lucruri pe care din pacate alti Parinti, nu o fac. E clar ca un Preot are responsabilitatea, nu doar a sa si a familiei, ca un mirean de exemplu, ci a intregii turme pe care o pastoreste. Si de fiecare data el trebuie sa avertizeze turma, sa o pastoreasca cu mare grija. E mare lucru sa fii Preot. De-asta Preotii trebuie pretuitit si respectati. Iertati-ma!
Doamne ajuta
Daca ati sti ce povara de pacate duc in spate, ati fi mai retinut in aprecieri. Va aduce Dumnezeu Postul Pastilor si ne vom curata prin Spovedanie de aceasta zgura de pacate. Doamne ajuta.
Doamne ajuta, parinte! Daca preotul pomenitor, (nu luam asta in calcul ca si motiv de-a nu mai merge la parohia lui), nu spune absolut nimic despre vremurile pe care le traim, nu spune nimic despre intepaturi, cipare, acte biometrice, ba, mai mult, il citeaza pe papa ca pe un mare ierarh…. sa ma ierte Domnul meu Iisus Hristos, Maica Domnului si toti sfintii mucenici, Apostili si parinti, dar eu nu mai am apropiere de acest preot. In vremea plandemoniei numerota scaunele: unu plin, altul gol, stergea icoanele cu mizeria de gel si isi tragea mana, speriat, la Altar, ca sa nu cumva sa ia de la noi covrigul! Ii punea pe cantori, femeia de la lumanari, sa ne oblige sa purtam botnita (ceea ce eu n-am facut nici macar o secunda, spre mania lor), si sa ne sa ne spuna ca intepatura e buna, ca ei s-a intepat in ziua Buneivestiri! Asta e, sa-i lumineze Dumnezeu, dar eu nu mai simt decat ca acolo sunt niste ziduri, si atat! Caut, si stiu ca voi gasi, un preot cu har, pentru spovedanie si Sfanta Impartasanie! Pana atunci, incerc sa fac intru totul voia Lui Dumnezeu, prin fapta, gand, rugaciune! Doamne ajuta!
Tabloul pe care-l descrieti e deosebit de sumbru. Preotul are datoria sa spuna credonciosilor ce este bine si drumul de urmat in orice imprejurare a vietii. Nu-si face datoria – ii spuneti un respectuos la revedere si va despartiti de el Nu inainte de a-i soune toate nemultumirile – poate asta il mai aduce in simtiri. Va doresc sa va gasiti duhovnicul potrivit. Pace, sanatate, mantuire.
Sarut dreapta, parinte! Voi face ceea ce m-ati invatat! Multumesc!
La Biserica Buna Vestire din Baia Mare predica din Noaptea de Înviere a fost din psihologia chinezească și despre ”responsabilitate”, am și plecat pe loc de acolo (unii când au văzut că plec au pornit și ei spre casă) cu tot că urma Sfânta Liturghie! Doamne iartă-mă dar cum poate un Preot să spună din psihologia chineză în loc de cuvintele Sf. Ioan Gură de Aur?
Asa fac ecumenistii. Mi-aduc aminte ca in urma cu cativa ani, Pastorala de Pasti in Episcopia Salajului a fost despre homosexuali, respectiv combaterea lor Astia au luat-o razna de-a binelea. Au niste predici atat de seci, ca bietii oameni nu raman cu nimic. Doamne ajuta.
CUVINTE DUHOVNICEȘTI
TITO COLLIANDER
*Semnul crucii este o rugăciune fără cuvinte
De la botez până în mormânt, credinciosul este purtat de crucea pe care o ţine la gât, pe trupul lui: îl apără şi îi încununează trupul, care este, de altfel, „templul Duhului Sfânt” (I Corinteni 6, 19). Această cruciuliţă este cea mai mare avere a lui pe pământ: ea îi aduce aminte mereu al cui este şi pe cine slujeşte.
De dragul acestei cruciuliţe, mulţi au mers în mormânt; ea mărturiseşte: „Sunt creştin!”. Cu mâna îşi însemnează credinciosul trupul său întreg: acest semn este o rugăciune fără cuvinte şi o lăsare în mâinile lui Dumnezeu cel biruitor: „întru acest semn vei birui”.
*Credinţa ne-a fost dată ca un fel de unealtă, sau ca un simţ, al şaselea
De la începutul veacurilor, iertarea lui Dumnezeu este desăvârşită, neschimbătoare şi necondiţionată. Este mereu lucrătoare întru Hristos: „veniţi la Mine” sună revărsarea de iubire a Domnului. Omul în sine nu are de făcut decât o alegere: să urmeze chemării sau să stea pe loc. Aşadar, stă în puterile noastre să ne împăcăm cu Dumnezeu. Dar fără de credinţă nu mai ajungem nicăieri: fără credinţă nici nu bănuim nevoia unei împăcări.
Credinţa ne-a fost dată ca un fel de unealtă, sau ca un simţ, al şaselea, iar cheia acestuia este iubirea. Nădăjduim în ceea ce iubim, iar în ce nădăjduim, credem; ne putem îngriji de cele lumeşti, putem crede în „bunătatea lui mamona” sau putem să ne îndreptăm iubirea noastră – şi de aici şi credinţa – spre cele ale Domnului. Cea dintâi însemnează lipsirea de lumină, cea de-a doua, deschiderea către ea.
(Tito Colliander, Credinţa şi trăirea ortodoxiei, traducere de Părintele Dan Bădulescu, Editura Scara, Bucureşti, 2002, p. 43, p. 28)
O definire a veșniciei
TITO COLLIANDER
Viața este veșnică, întrucât nu stă sub timp și loc, nici sub împrejurări dinafară: este viața adevăratei libertăți, a iubirii, milostivirii și a luminii neîngrădite, și tocmai de aceea este veșnică. Este o viață duhovnicească, pe tărâmul duhului: este o ipostază. Începutul se pune aici, nu are sfârșit și nicio putere lumească nu o poate stăpâni, iar locul ei este inima omului.
Dacă din întâmplare ți-ar veni vreun gând către aproapele, să știi că ți-a fost trimis în inimă de la izvorul bunătăților: este un dar al Dătătorului de viață. Tot așa și puterea de a pune în viață gândul bun nu e a ta, ci îți este dată de Sfânta Treime.
(Tito Colliander, Calea Asceților, tradusă de părintele Dan Bădulescu, Editura Scara, Bucureşti, 2002, p. 7)
Să ne smerim în fața Domnului și a oamenilor!
SFÂNTUL IERARH SERAFIM (SOBOLEV), FĂCĂTORUL DE MINUNI DIN SOFIA
Iubiților întru Hristos fiii mei, Să-L rugăm pe Domnul, pentru Crucea Sa, să ne dăruiască puteri harice. Să ne smerim atât în fața lui Dumnezeu, cât și în fața oamenilor, măcar la gândul de a nu fi certați de Domnul cu acele mari suferințe, nenorociri și necazuri pe care ni le trimite Domnul, cu singurul scop de a ne smeri pentru mântuirea noastră.
Acest adevăr dumnezeiesc și nemincinos ni L-a descoperit Domnul încă din Vechiul Testament, prin prorocii Săi. Așa, Domnul a vorbit odată oamenilor prin Moise spunând că, dacă ei Îl vor asculta și Îi vor păzi poruncile, atunci toate bogățiile pământului și toată bunăstarea vor deveni ale lor. Dacă însă, nu-L vor asculta și nu vor îndeplini toate poruncile Lui, atunci El va trimite asupra lor tot felul de boli și necazuri. Dacă nici după toate acestea ei nu se vor smeri și nu-L vor asculta, atunci va înmulți peste măsură toate nenorocirile și îi va pedepsi, până când va înfrânge împotrivirea lor mândră (vezi Leviticul 26, 3-46).
(Sfântul Ierarh Serafim (Sobolev) Făcătorul de minuni din Sofia, Predici, Editura Adormirea Maicii Domnului, București, 2007, pp. 196-197)
Mare rau a adus aceasta mare erezie, si anume ecumenismul. Mare rau!