Și dacă trăim, și dacă murim, ai Domnului suntem (Romani 14, 8)

Înţelegem uneori foarte greu că la moartea cuiva nu e atât de importantă vârsta, ci mai ales starea în care merge acel suflet la Dumnezeu, pentru că de acea stare depinde mântuirea omului. Cele ce urmează în continuare, sunt legate de viaţa Fericitului Ioan Maximovici, din vremea când era Episcop de Şanghai, 1935-1949. Faptele sunt relatate de o anume Maria Y.

Ducându-se odată în cimitir la mormântul mamei sale, aceasta a intrat în vorbă cu un necunoscut, care i-a spus cuvinte ciudate: ,,Nu e lucru neobişnuit să vii la mormântul mamei tale; însă, în ceea ce mă priveşte, îl am aici pe fiul meu. Era tânăr, avea sub treizeci de ani, şi mă bucur că a murit’’. Această mărturisire a fost de-a dreptul stupefiantă! Ce se întâmplase?

Băiatul despre care era vorba fusese demonizat. Manifestările lui erau violente şi greu de stăpânit: ,,Ura tot ceea ce e sfânt, sfărâma în bucăţele mici orice sfântă icoană sau cruce şi se bucura foarte mult când făcea aceasta. Îl aduceam la Vlădica Ioan, care îl punea să stea în genunchi şi îi punea pe cap Crucea, uneori Evanghelia. După aceea, fiul meu era tare trist, uneori fugea din catedrală. Dar Vlădica mi-a spus să nu deznădăjduiesc. Că o să continue să se roage pentru el şi cu timpul o să-şi revină; dar deocamdată să urmeze tratamentul medicilor’’.

Băiatul a fost dus într-un azil de bolnavi psihici. Tatăl său l-a vizitat după o vreme, însă l-a găsit deosebit de agitat. La un moment dat a început să strige: ,,Nu te apropia. Nu te vreau. Pleacă, pleacă!’’ Cel care rostea aceste cuvinte era demonul din băiat. Nedumerit, tatăl a căutat pricina tulburării şi atunci l-a văzut pe Sfântul Ioan Maximovici îndreptându-se spre azil. Demonul a simţit apropierea Sfântului şi asta îl făcea să se tulbure. Ca şi atunci când era Mântuitorul pe pământ şi demonii erau tulburaţi şi chinuiţi de prezenţa Sa, în cazul de faţă demonul nu suferea apropierea unui Slujitor Sfânt al Domnului Iisus. Arhiereul lui Hristos i-a citit rugăciunile de cuviinţă, apoi l-a împărtăşit cu Dumnezeieştile Taine. Băiatul s-a liniştit şi a simţit că s-a vindecat, deoarece demonul ieşise dintr-însul. Acum era mulţumit, a ştiut că se va duce la Domnul şi a cerut să fie dus acasă. A fost iarăşi împărtăşit, iar după puţină vreme s-a despărţit de părinţi şi de lume, mulţumit şi împăcat (După ,,Fericitul Ioan Maximovici, viaţa şi minunile, Ed. Cartea Ortodoxă, Bucureşti, 2006, p.24-27).

Acum înţelegem de ce s-a bucurat omul de moartea fiului său: starea în care acesta a plecat la Domnul a fost una potrivită pentru împărăţia lui Dumnezeu.

Presbiter Iovița Vasile