Cenzura de orice fel din Romania a fost desființată prin Constituție. Așa scrie într-unul din articole. Ce glumă proastă! Cenzura e înfloritoare, e sublimă, am putea spune. Se manifestă cu virulență și nerușinare în toate domeniile statului eșuat. Așa se face că în urmă cu 25 de zile mi-au închis blogul cu niște motivații generale, l-au îngropat cu totul, nici nu știu unde. Fie sănătoși. Am fost prevăzător și mi-am salvat conținutul din vreme pe memorii externe, așa încît Ortodoxia în Catacombe există în continuare. Bunii noștri specialiști IT-iști au transferat pe noua platformă cele peste 3200 de postări, începute cu mai bine de șapte ani în urmă, așa încît nu s-a pierdut nimic.
Cît va fi voia lui Dumnezeu, voi menține aceași linie critică față de abuzurile, fărădelegile, ereziile și schismele deliberat provocate și introduse în Biserica noastră de sîmbriașii care au făcut pactul cu diavolul. Simt că sunt multe de spus și de făcut și nu mă pot împăca cu gîndul pasivității, cu grija de a nu-i supăra pe unii și pe alții. Tăcerea înseamnă complicitate vinovată, trădarea lui Hristos și a Bisericii Sale. Probabil momentul cînd poliția internetului va intra în rol, nu e departe. Pînă atunci, avem datoria pusă de Dumnezeu asupra noastră, aceea de a mărturisi și apăra Adevărul, cel care ne face cu adevărat liberi.
Pe toți care mi-ați fost alături în acești ani, vă rog să popularizați relansarea blogului Ortodoxia în Catacombe, pentru a ajunge la un nivel de audiență cît de cît apropiat de cel de dinainte. Cei care înainte mi-ați trimis articole, contribuții, texte ziditoare de suflete, sunteți din nou bineveniți. Dumnezeu să ne ajute tuturor să lucrăm împreună spre slava Sa, spre zidirea aproapelui și a noastră, în drumul anevoios spre Împărăția Cerurilor.
Așadar, pe blog se poate intra tastînd. otodoxiaincatacombe.ro
Cu frățească dragoste în Hristos Domnul și Mantuitorul nostru Iisus Hristos,
Presbiter nevrednic Iovița Vasile
Un comentariu la „Slavă lui Dumnezeu, suntem iară împreună”
Comentariile sunt închise.
La București, Cluj, Tesalonic, și alte zone unde au fost proteste împotriva spurcăciunilor sodomiei, sau desfășurat arestări