Cred că era anul 2019. Nu sunt sigur. Am slujit la Schit Orășani, județul Botoșani, într-un sobor din care făcea parte Părintele Ieromonah Petroniu, pe numele de mirean Călin Socaciu. Știu că a fost îndrumat de Părintele Iustin Pîrvu spre calea călugărească. A ascultat, s-a dus pe ea și a sfîrșit ca Martir al Bisericii noastre
A fost un moment de răgaz, în care Preacuvioșia Sa mi-a mărturisit: Părinte, am fost otrăvit de două ori! Iscoditor cum sunt, i-am cerut amănunte. Mi-a spus așa: Părinte, a fost o vreme cînd am slujit Sfanta Liturghie în sobor. Eu am făcut potrivirea Darurilor. (Pentru cei care nu știu, potrivirea Darurilor este consumarea din Sfîntul Potir a Dumnezeiescului Trup și Sange al Mîntuitorului nostru Iisus Hristos, după ce s-au împărtășit toți cei din soborul care a slujit).
Am făcut potrivirea Sfintelor, și la scurt timp, am fost cuprins de o stare de rău, imposibil de descris. Am fost cuprins de umbrele morții și simțeam că peste puțină vreme voi muri. Nu s-a întîmplat așa. Dumnezeu a vrut ca eu să mai trăiesc. Am fost într-o stare extrem de critică, dar totuși îi auzeam pe cei din jurul meu, printre care și starețul Alexie: Nu mai are mult. Va muri în curînd.
Părintele Petroniu și-a revenit din acea stare greu de descris. O experiență teribilă! A existat o a doua tentativă de a-l otrăvi. Atunci și-a dat seama că antihriștii i-au pus în Sfantul Potir o otravă letală, și a evitat-o.
Părintele Petroniu mi-a relatat aceste episoade criminale. L-am întrebat: Cine a fost acel stareț criminal? Răspuns concis: Unul, Alexie. M-am întors acasă și am avut curiozitatea să văd cine e Alexie. Mă uit în Ghidul Mănăstirilor și Schiturilor din Romania. La Mînăstirea Boroaia, ce văd?: Stareț : Alexie Ichim! Doamne, Dumnezeule! Acesta este criminalul care l-a ucis pe Părintele Petroniu! (Călin Socaciu, numele de mirean).
După ce am vorbit cu Părintele Petroniu, a mai trecut o vreme. Doi, sau trei ani. Am ținut legătura. Apoi am aflat că a murit. Alexie Ichim și-a împlinit misiunea cu succes. Un îngrădit de ereziile blestemate din Creta a fost trimis în mormînt. Și în locașurile cerești! Avem o fotografie comună, la o Sfîntă Liturghie, la care a fost Protos.
Ecumeniștii pot să jubileze. Pentru scurtă vreme!
Presbiter Iovița Vasile