1.Maica Domnului a fost evreică. O iubesc pe Maica Domnului, Preacurata Fecioară Maria, pentru că a fost aleasă de Dumnezeu să nască pe Mântuitorul nostru Iisus Hristos, Mântuitorul lumii.
Îl iubesc pe Mântuitorul nostru, evreul Iisus Hristos, nu cât se cuvine, nici pe departe. Este necesar să explic de ce?
Îi iubesc pe evreii care s-au făcut Apostoli Sfinţi ai Domnului nostru Iisus Hristos. Nu este cazul să explic de ce.
Îi iubesc pe Sfinţii lui Dumnezeu care-au izvorât din neamul lui Israel. Aş aminti numai pe Sfântul Arhidiacon Ştefan, omorât cu pietre de evreii necredincioşi.
Iubesc pe toţi evreii iubitori de Dumnezeu, care au ales să stea de partea Adevărului.
2.Iubesc pe evreii care L-au răstignit pe Mântuitorul nostru Iisus Hristos. Ne-au deschis, fără voia lor, porţile spre Împărăţia lui Dumnezeu.
Iubesc pe evreii care au plăsmuit şi ne-au adus în ţară plaga comunismului şi au mutilat menirea Poporului Ortodox Român.
Încerc să-i iubesc pe evreii care au alcătuit majoritar guvernul lui Petru Groza şi s-au pornit cu ură satanică împotriva bieţilor români ortodocşi şi i-au trimis în morminte, înainte de vreme. Evreii au deţinut funcţiile de comandanţi securişti ai raioanelor şi regiunilor, şi numai Bunul Dumnezeu ştie români au fost ucişi din ordinile evreilor cocoţaţi în aceste funcţii înalte ale statului. Vă amintiţi de unul Nicolschi?
Numai ca evreii nu iubesc Poporul Ortodox Român, pentru că acesta crede în Hristos Iisus Mântuitorul. Şi cine este Poporul Ortodox Român? Este Biserica lui Hristos de pe plaiurile mioritice.
Evreul Eduard Helvig din Zalău stă călare pe SRI, şi-i dictează orientarea, niciodată în favoarea românilor. Cu nişte ani în urmă, mediocritatea evreiască, Mihai Răzvan Ungureanu a deţinut funcţia de mare mahăr al SIE. Care ţară şi-a pus la picioarele evreilor serviciile secrete. Niciuna. Hai să vă aduc aminte ce a făcut evreicuţul M.R. Ungureanu. Avocatul Gojdu, pomenit zilelele trecute a lăsat averea sa, nişte clădiri din central Budapestei, in valoare de circa un milion de euro, Bisericii Ortodoxe Române. Domnul Ungureanu a pus pe tavă acest patrimoniu şi l-a dat unor simpatici evrei, care îl folosesc şi în momentul de faţă. Nu e o o hoţie manifestă? Întreb şi eu.
Domnilor evrei. Daţi-mi un exemplu de un român care a ocupat măcar un post de portar la un minister israelian. Nu veţi putea. Şi atunci? Nu mai folosiţi nici termenul ,,holocaust’’, pentru că acesta înseamnă arderea de tot a unor animale. Noi vă socotim a fi oameni, nu animale. În schimb, voi ne consideraţi pe noi nişte fiinţe inferioare, în rândul necuvântătoarelor. Când evreul Silviu Brucan ne-a catalogat drept ,,stupid people’’ nu ne-am supărat pentru că ne cunoşteam prea bine apartenenţa la marea familie a lui Iisus Hristos – Sfânta Biserică Ortodoxă.
Când evreii fac bine, sunt pro-semit. Când au făcut rău, nu-mi cereţi să apăr silnicia şi nedreptatea. Să fiţi sănătoşi.
Presbiter Ioviţa Vasile
Iubesc pe evreii care au plăsmuit şi ne-au adus în ţară plaga comunismului şi au mutilat menirea Poporului Ortodox Român???
Da, pentru ca Mantuitorul ne porunceste sa-i iubim si pe vrajmasii nostri, iar acestia vrajmasi ne erau. Ce vreti, sa-mi otravesc sufletul urandu-i?
Imi vine destul de greu ca-i puteti iubi pe cei ce au adus comunismul dar pe cei care l-au fundamentat nu ci doar incercati! Sincer nu cred ca-i urati ( nu o fac nici eu si cred ca nu o face nimeni fiindca putini din cei care au trait timpurile acelea isi mai amintesc sau mai traiesc) dar nici nu cred ca-i ubiti!
Când îți vin gânduri de întristare – Sfântul Ignatie Brancianinov
Luptaţi-vă împotriva gândurilor şi simţămintelor de întristare cu aceste cuvinte blânde:
„Doamne! Fie voia Ta! Binecuvântat şi Sfânt este Dumnezeu în toate lucrurile Sale!”
Rostiţi cuvintele acestea cu mintea, iar când sunteţi singură rostiţi-le cu voce joasă; rostiţi-le fără grabă, cu multă luare-aminte şi evlavie; repetaţi aceste cuvinte scurte până când se vor potoli gândurile şi simţămintele de întristare. Când se vor ridica iarăşi, întrebuinţaţi împotriva lor aceeaşi armă. Aflaţi din experienţă puterea acestei arme, care la prima vedere pare atât de neînsemnată. Iar din starea de luptă este cu neputinţă să ieşim la starea de odihnă altfel decât prin biruinţă. A te supune întristării este un lucru din cale-afară de primejdios: când ea va prinde putere în om, punând stăpânire pe el, poate ucide şi trupul şi sufletul. Nu vă grăbiţi să muriţi: până şi cea mai lungă viaţă este doar o clipă faţă de veşnicie. Încredinţaţi-vă pe dumneavoastră şi răstimpul pribegiei dumneavoastră pământeşti voii lui Dumnezeu, iar dumneavoastră folosiţi-vă de acest răstimp spre a vă pregăti cât mai bine pentru veşnicie.
(Sfântul Ignatie Briancianinov, De la întristarea inimii la mângâierea lui Dumnezeu, Editura Sophia, 2012, pp. 219-220)
Pai uitativa că acest neam jidovesc îi urăsc de moarte și pe conaționalii lor, nu mai departe ceea ce vedem în Israel, tot ăia care latră precum cățeaua la lună holocaustul, holocaustul, nu scot o iotă despre cei care au finanțat și sponsorizat aceste orori precum nazismul și bolșevismul, Gheorghy Swartz (George Soros) care își dădea în primire conaționalii pe mîna naziștilor pe vremea când era flăcău la Budapesta, numai de bine, și exemplele pot continua
Necazul este unealta pe care Dumnezeu o ţine în mâna Sa și cu care lucrează
Cuviosul Efrem Filotheitul din Arizona
Necazul este unealta pe care Dumnezeu o ţine în mâna Sa și cu care lucrează așa cum Îi dictează nesfârșita Sa înţelepciune. Pentru fiecare om lucrează în chip diferit, potrivit nevoii fiecăruia.
Necazul cu felurimea lui curăţește și sfinţește pe acel om care cu înţelepciune și întru cunoștinţă îl primește. Adică fiecare necaz al unui creștin este cercetare dumnezeiască care are drept scop mântuirea lui și este trimisă de dreapta Părintelui nostru ceresc, deși firea noastră nu își găsește plăcerea în ea, așa cum leacurile amare nu plac celui bolnav.
Dacă necazul nu ar avea nicio legătură cu noi, cu siguranţă că am fi avut soarta luceafărului. Căci și acela, aflându‑se la înălţimea slavei și a odihnei, a uitat de măreţia lui Dumnezeu și de a sa nimicnicie și neputinţă. „Voi așeza tronul meu deasupra norilor și voi fi asemenea Celui Preaînalt”. Acestea cugetând, a fost aruncat jos de către Dumnezeu. Și cel ce era cel mai luminat dintre Îngeri s‑a făcut demon, satană, diavol, cel mai scârbos dintre toate creaturile lui Dumnezeu, nu prin fire, căci Dumnezeu pe toate le‑a făcut bine foarte, ci datorită voinţei sale viclene și răzvrătite.
Diavolul seamănă în familii văicăreala, neplăcerea, invidia, încăpăţânarea și celelalte. În multe familii există o persoană care tulbură liniștea, pacea și bucuria familiei.
Această sămânţă rea nu a lipsit nici în sfânta familie a Domnului, adică în mijlocul Sfinţilor Săi Ucenici, cum a fost Iuda Iscarioteanul, sămânţă de Dumnezeu ucigătoare.
Diavolul seamănă sămânţa sa în mijlocul grâului. Și în obștile monahale există unul ca acesta, nu pentru că persoana aceasta este rea, ci pentru că, având aceste neputinţe – văicăreală, invidie și celelalte –, devine un organ care tulbură liniștea și pacea celorlalţi.
Toate acestea mărturisesc că suntem surghiuniţi din patria noastră cea adevărată și ne aflăm la școala de corecţie unde se aplică certarea Domnului. Iar cei care vor fi aflaţi încercaţi prin pedepsire vor intra din nou în moștenirea părintească, primind înfierea pe care au pierdut‑o și făcându‑se vrednici de a‑L moșteni pe Dumnezeu. Toţi cei care rămân nepedepsiţi, precum eu, și nu primesc certarea, ci prin faptele lor dovedesc că sunt feciori din curvie, sunt izgoniţi, ca unii ce sunt nevrednici de înfiere, fiindcă au dispreţuit certarea Domnului, și sunt osândiţi. Bunul Dumnezeu, Părintele nostru, să ne învrednicească de partea celor ce au fost cercaţi, a celor ce au primit înfierea, în vecii vecilor. Amin.
Extras din Poveţe părinteşti– Arhim. Efrem Filotheitul, Editura Evanghelismos, 2015.
Astăzi 06 februarie a fost prăznuit Sf Ierarh Fotie cel Mare
Oricine tăgăduieşte pe Fiul nu are nici pe Tatăl
Cine nu crede că pe Fiul lui Dumnezeu L-a născut Dumnezeu Tatăl, nici nu-L poate numi Tată pe Dumnezeu. Sau minte când îl numeşte astfel. Sau îi dă doar aşa, un titlu onorific, cum zic copiii mici „tataie” când văd vreun bătrânel. Dar poate va zice cineva: Dumnezeu este Tată pentru toţi oamenii. La aceasta răspundem: Dumnezeu este Ziditorul, nu Tatăl oamenilor. Dumnezeu i-a creat, nu i-a născut pe oameni. Dacă un fierar are fii, os din osul lui, şi mai are şi nişte unelte meşterite de el, oare nu va face nici o deosebire între copiii lui şi lucrurile pe care le-a făurit? Aşadar cine numeşte pe Dumnezeu Tată, fără să-L recunoască pe Fiul Său cel veşnic, singurul prin care din creaturi putem ajunge şi noi fii, minte. Apostolul lui Hristos spune răspicat: „Oricine tăgăduieşte pe Fiul nu are nici pe Tatăl” (Ioan 2, 23).
Episcopul Nicolae Velimirovici, Casiana – învățătură despre iubirea în Hristos
Să scoatem din inima şi cugetul nostru ideea că suntem cineva
-Ce sfat ne daţi nouă, mirenilor, privind rugăciunea inimii? Ce să facem noi ca să ne rugăm?
-Cercaţi, cercaţi, că-i lucru bun. Nu este lucru mai bun ca acesta. Dar vă trebuie pregătire ca să puteţi câştiga rugăciunea inimii.
Nu-i cu neputinţă, dar trebuie răbdare multă. Dumnezeu ajută, „Împărăţia lui Dumnezeu se sileşte şi silitorii o dobândesc pe ea”. Prima dată să scoatem din inima şi din cugetul nostru ideea că suntem cineva, egoismul. Şi după ce-l scoatem din noi, să ne socotim înaintea lui Dumnezeu cel mai păcătos om de pe pământ. Atunci să ştii că o să ai mari ajutoare şi mari progrese.
Până când vei avea egoism în sufletul şi în inima matale, te osârduieşti zadarnic. Dar cearcă, că oricât de puţin te-ai osârdui, ai folos. Dacă vei ajunge să ai rugăciunea minţii tot timpul, harul acesta mare dumnezeiesc, până şi când dormi, e bine, iar dacă s-a întâmplat că n-ai putut reuşi, păgubaş nu eşti. Ai plată de la Dumnezeu. Că vezi, ne spun Sfinţii Părinţi, o sfântă cruce dacă ai făcut-o cu frica lui Dumnezeu şi cu smerita cugetare, e scrisă în ceruri. Dar de ce e scrisă aşa, o sfântă cruce? Fiindcă vrăjmaşul, diavolul, veşnic scrie şi el toate nepotrivirile, toate relele pe care le facem noi. Aşa şi Dumnezeu, şi sfânt îngerul nostru păzitor scrie tot ce facem, o cât de mică faptă bună, ca atuncea când vom trece pe la vămile văzduhului, să aibă îngerul păzitor ce să arate ca să scăpăm de vrăjmaşii din vămile văzduhului.
Starețul Dionisie – Duhovnicul de la Sfântul Munte Athos, Editura Prodromos, 2009, p. 45-46
Pentru cei dintre noi care citesc(ascultă) lucruri vătămatoare pentru suflet, pretinzând că toţi se mântuie…având acelaşi dumnezeu..în van tot efortul nostru atâta timp cât se sălăşuiesc între noi duhurile eretice
Despre cel ce citeşte scriitorii eretici
La început, chinuitoare este pentru minte calea cea strâmtă a ascultării faţă de Biserică; ea, însă, duce la lărgimea şi libertatea înţelegerii duhovniceşti, înaintea căreia pier toate părutele nepotriviri pe care le află înţelegerea trupească şi sufletească în supunerea fără abatere faţă de Biserică.
Să nu-i îngădui minţii a citi despre lucrurile duhovniceşti altceva decât ceea ce este cuprins în cărţile scriitorilor adevăratei Biserici; cărţi despre care Biserica însăşi a dat mărturie că ele sunt organe ale Sfântului Duh.
Cel ce citeşte pe sfinţii scriitori se împărtăşeşte nemijlocit de Sfântul Duh Care locuieşte în ei şi grăieşte prin ei; cel ce citeşte scriitorii eretici, chiar dacă ar fi ele împodobite cu numele de „sfinte” de adunătura lor eretică, se împărtăşeşte de duhul cel viclean al înşelării (Sfântul Petru Damaschinul, Filocalia, „Despre dreapta-socotinţă”): din pricina neascultării faţă de Biserică, al cărei miez este trufia, el cade în cursele stăpânitorului lumii acesteia.
Sfântul Ignatie Briancianinov, Despre înșelare, Editura Egumenița, Galați, 2010 – fragment
Dacă aveţi puţină credinţă în Dumnezeu, bateţi cu orice chip la poarta vieţii, cu fărâma aceea de credinţă!
CUVIOSUL PÁRINTE ARSENIE PAPACIOC
Nu vă consideraţi neştiutori! Dacă aveţi puţină credinţă în Dumnezeu, bateţi cu orice chip la poarta vieţii, cu fărâma aceea de credinţă! Pentru că Mântuitorul a spus Apostolilor: De veţi avea credinţă cât o grăunţă de muştar… Cui a spus-o? Acelora care aveau credinţă, căci mergeau după El. Deşi vedeau că este Dumnezeu, vedeau că se usucă smochinul, că merge pe deasupra apelor, că vindeca şi învia morţi, totuşi nu aveau credinţa aceea trăitoare.
Aveţi credinţă în Dumnezeu, orice s-ar întâmpla! Nu există moarte, fraţii mei! Dacă există, este numai o trecere, părăsim doar această lume. Se zice că cineva ar fi zis despre Sfântul Acachie, care a fost un mare ascultător, că a murit: „A murit Acachie!” Zice: „Nu cred să fi murit!” „A murit, părinte!” „Hai să te duc la mormânt!” Şi s-au dus la mormânt. „Acachie, ai murit?” Şi răspunde: „Părinte, poate să moară ascultătorul?!” Adică nu există moarte, şi dacă există, este o trecere spre altă lume.
Sfântul Antonie cel Mare, care avea o viaţă sfântă şi vorbea cu Dumnezeu, a spus că el este singurul care nu se mântuieşte! Aşa de smerit era! Orice am face noi, fără harul lui Dumnezeu nu ne putem mântui! Chiar dacă suntem păcătoşi, ne ridicăm, dar numai prin credinţa în Hristos. Păcatele noastre nu le poate vindeca nimeni decât Domnul nostru Iisus Hristos, şi numai prin pocăinţă şi spovedanie. Să facem act de smerenie, de pocăinţă, că altfel nu putem fi iertaţi.
Ne vorbeşte Părintele Arsenie (Papacioc), vol. II, Editura Episcopiei Romanului, 1997
Cât de des judecăm omul după înfăţişare!
Trecem prin toată viaţa ca nişte orbi.
În Psalmul 90 este un loc unde se vorbeşte despre „demonul amiezii” şi mi se pare că aici avem un înţeles figurativ. Cunoaştem cu toţii ce înseamnă amiaza unei zile de vară, când soarele străluceşte cu toate razele sale, când tot ce ne înconjoară capătă un relief deosebit, umbrele devin mai hotărâte, culorile – mai aprinse, şi toată lumea devine într-atât de vizibilă, şi această vizibilitate ne solicită atâta atenţie, atât de mult se înfige în conştiinţa noastră, încât devenim incapabili de a continua să vedem şi cele de după ea, incapabili de a întrezări , poate pentru prima oară, nevăzutul.
Şi cât de des se întâmplă acestea! Şi cât de orbiţi suntem! Cât de mult exteriorul ne împiedică să le vedem pe cele lăuntrice! Cât de des judecăm omul după înfăţişare, după ţinută, după voce, după vorbe, fără a ţine seama că în umbra acestora se ascunde o profunzime imensă, o întreagă istorie a vieţii, se ascund suferinţe, vise şi speranţe destrămate, precum şi răul introdus în viaţa acestuia de către cruzimea şi nepăsarea altuia.
Din Despre întâlnirea cu Dumnezeu, Mitropolitul Antonie de Suroj, Ed. Cathisma, București, 2007