Trei, Doamne, dar nu toţi trei sunt păstori adevăraţi

ÎPS Longhin: Să nu rămâneți fără veşnicie, să nu rămâneți fără de Hristos

Vremurile sunt foarte grele. Niciodată nu ne-am gândit că vor veni aceste vremuri. Mai mare pericol ca astazi n-a fost şi nu este niciodată! De aceea, păstraţi Credinţa ca o comoară, pastraţi curăţenia şi statornicia ca o comoară, să nu le ia nimeni!

Să știți fraților, că astăzi creştinii noştri au întrecut și pe diavoli cu trăirea lor, cu viclenia lor, cu vrăjmaşia, cu toata rautatea… Asta este cea mai mare durere: ca oamenii au înlocuit pe satana…Degeaba mulţi învinuiesc: satana m-a indemnat, satana… Nu-i de vină el cu nimic, să ştiţi. Vinovaţi suntem noi toți, că așa am ajuns la o stare de viclenie, la o stare de trădare, la o stare de vânzare, la o stare de răutate… că nu știu până când ne va mai răbda Dumnezeu!

Fraților, țineți minte, toate sunt trecătoare, toate sunt numai pentru o vreme. Dar trecând prin vremea asta, prin viaţa asta, să nu rămâneți fără veşnicie, să nu rămâneți fără de Hristos. Toti am căzut, toți suntem vinovaţi, dar cu toții să ne întoarcem la Domnul, că pe toţi ne iubeşte şi pe toţi ne iartă.

Eu Îl rog pe Bunul Dumnezeu, să reverse harul peste voi și mila Lui, să ne deschidă ochii sufletului, să putem crede cu adevărat, să putem privi spre cerul senin. Vă rog, fraților, întoarceţi-vă cu pocăinţă, cu dragoste, la Domnul! Slăvit să fie Domnul! Amin’’.

ÎPS Mitropolit Longhin

(Preluare de pe Facebook)

Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Ucrainene Preafericitul Mitropolit Onufrie…

…a lansat un apel către Vladimir Putin cu rugămintea să înceteze războiul. Textul integral al adresării este publicat pe site-ul Bisericii Ortodoxe Ucrainene.

,,Apărând suveranitatea și integritatea Ucrainei, facem apel la președintele Rusiei și cerem încetarea imediată a războiului fratricid. Poporul ucrainean și cel rus au ieșit din cristelnița Niprului, iar războiul dintre aceste popoare este o repetare a păcatului lui Cain care, de invidie, și-a ucis propriul frate”, a spus Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Ucrainene.

Un asemenea război, după cuvântul Preafericitului Părinte Mitropolit, nu are nicio îndreptățire nici înaintea lui Dumnezeu, nici în fața oamenilor.

,,Fac apel către toți să dăm dovadă de bunul simț, care ne învață să ne rezolvăm problemele pământești prin vorbă bună și înțelegere, și sper sincer că Dumnezeu ne va ierta păcatele și pacea lui Dumnezeu va domni pe pământul nostru și în întreaga lume!”, cu aceste cuvinte Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Ucrainene și-a încheiat adresarea către Putin.

 (Preluare de pe UJO)

Pseudo-patriarhul Kiril trăieşte ,,vremuri de pace’’, are sub omoforul său atât Rusia, cât şi Ucraina. Pentru ruşi: ,,puterea armatei ruse este o armă care ne apără poporul’’. Ucrainenii sunt cei cu intenţii rele

,,Știm că nu există război fără victime și, prin urmare, un respect deosebit în rândul poporului este și ar trebui să rămână întotdeauna pentru cei care își îmbracă în mod voluntar uniformele militare, depun un jurământ și jură credință Patriei și disponibilitatea de a-și apăra granițele sacre.

Trăim în vremuri de pace, dar știm că și în vremuri de pace există amenințări. Din nefericire, există amenințări chiar și acum – toată lumea este familiarizată cu ceea ce se întâmplă la granițele patriei noastre. De aceea, nu cred că există nicio îndoială în mintea militarilor noștri că au ales o cale foarte bună în viața lor. Pentru că, urmând această cale, vă apărați națiunea chiar și fără nicio acțiune militară. Puterea forțelor armate, puterea armatei ruse este o armă care ne apără poporul. Dar pentru ca această armă să fie luată în serios de cei cu intenții rele, forțele noastre armate trebuie să fie mereu în alertă.”, a spus Kiril, între altele.

(Preluare de pe ActiveNews)

2 comentarii la „Trei, Doamne, dar nu toţi trei sunt păstori adevăraţi

  1. 7onyk spune:

    Doi sunt păstori adevărați?Kiril știm ca nu este!

    1. E exact cum spuneti. 3 – 1 =2

Răspunde-i lui 7onyk Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *