Un Papă al Ortodoxiei: Sfântul Martin

Până să fie cuprins de morbul ereziilor, Apusul alcătuia, laolaltă cu Răsăritul, Biserica Mântuitorului nostru Iisus Hristos, deopotrivă Ortodoxă şi Catolică. După schisma din 1054, Biserica Ortodoxă a continuat opera de mântuire a neamului omenesc, neştirbindu-i-se cu nimic cele două caracteristici de a fi Ortodoxă şi Catolică. Partea schismatică, Apusul, şi-a apropriat fraudulos, uzurpator şi nemeritat denumirea ,,catolică’’, nume sub care se prezintă ca fiind ,,biserică’’. În Bisericile Ortodoxe slave şi în cea română ,,Catolică’’ a fost echivalată cu ,,Sobornicească’’. Biserica Greciei a păstrat însă cuvântul ,,Catolică’’ care se regăseşte în modul ei de rostire a Crezului, fără a produce confuzie sau tulburare. Având aceste succinte explicaţii, înţelegem şi titlul acestui articol.

Astăzi pomenim între Sfinţii lui Dumnezeu pe Preasfinţitul Martin, care a păstorit Biserica din Roma numai patru ani, 649-653, din pricini pe care le vom vedea în cele ce urmează.

Patriarhul Alexandriei, Cir, a născocit atunci o nouă erezie care a tulburat profund Biserica lui Hristos şi mulţi au avut de pătimit pentru că nu se învoiau cu el, păzind Dreapta Credinţă. S-au învoit cu el Serghie, patriarhul Constantinopolului şi urmaşii săi Pir şi Pavel. Casa împărătească era de partea ereticilor, astfel că împăratul Costa, la îndemnul lui Pavel, a scris o carte numită ,,Tipos’’, prin care lăuda erezia monotelită şi a poruncit ca să fie trimisă Bisericilor, cerându-le să creadă asemenea lor. Erezia monotelită învăţa, împotriva Revelaţiei Dumnezeieşti, că Mântuitorul nostru Iisus Hristos a avut o singură voinţă, după cum ereticii monofiziţi învăţau şi încă învaţă că Fiul lui Dumnezeu a avut o singură fire.

Era vremea când pe scaunul de păstor al Romei se afla Sfântul Martin. Dorind să-l atragă la erezia monotelită, împăratul i-a trimis ,,Tiposul’’, cerându-i să-l întărească cu autoritatea sa episcopală. Păstorul cel bun a lepădat reaua credinţă a ereticilor şi a dat un răspuns pilduitor pentru toate timpurile: ,,Chiar dacă toată lumea ar voi să primească această nouă învăţătură, eu nu o voi primi, nici nu mă voi depărta de evanghelica şi apostolica învăţătură şi de la aşezămintele Sfinţilor Părinţi, măcar de voi pătimi şi moartea’’.

        ÂDe-aici a venit sfârÅŸitul păstoririi Sfântului Martin la Roma, căci rău-credinciosul împărat a trimis oameni cu poruncă de a-l prinde ÅŸi a-l înstrăina de turma sa. ÃŽntr-o noapte, au prins pe Sfânt ÅŸi l-au dus în Insula Naxia, unde a petrecut un an, în multe lipsuri ÅŸi înfometare. Această neomenie nu l-au slăbit în Credinţă pe arhiereul lui Hristos, ci l-au întărit. Slăbit fizic ÅŸi bolnav, a fost dus în BizanÅ£ ÅŸi trimiÅŸii împărăteÅŸti ÅŸi ai patriarhului eretic veneau  la el cu vorbe grele ÅŸi mincinoase. Când l-au dus în faÅ£a senatorilor pe o targă, Sfântul nu  mai putea să se ridice, într-atât de mare-i era suferinÅ£a. Mărturisirea ÅŸi statornicia lui au rămas aceleaÅŸi: ,,Iată în mâinile voastre sunt, faceÅ£i cu mine ce voiÅ£i, precum Dumnezeu v-a lăsat. ÃŽnsă să ÅŸtiÅ£i cu întemeiere, că de mă veÅ£i sfărâma în bucăţi, nu mă voi împărtăşi cu cei rău credincioÅŸi, cât timp vor sta în credinÅ£a cea rea. ÃŽncercaÅ£i cu lucrul ÅŸi veÅ£i vedea ce fel este darul lui Dumnezeu în robii lui’’.

Sfântul a fost mutat în Herson şi ţinut în temniţă încă doi ani. După trecerea acestei vremi, şi-a dat sufletul în mâinile lui Dumnezeu.

Fie ca pe scaunul adunării catolice eretice din Roma şi din toată lumea să ajungă păstori vrednici, precum Sfântul Martin. În acel moment s-ar înfăptui şi unirea dorită de Biserica Ortodoxă.

Â

Presbiter Ioviţa Vasile