Multe popoare barbare s-au perindat pe pământul acesta, trăind în întunericul necunoaşterii lui Dumnezeu. Bunul Dumnezeu le-a purtat şi acestora de grijă şi a făcut să răsară în mijlocul lor fapturi cu viaţă sfântă, care s-au străduit să-i scoată din rătăcire. Sfântul Sava a trăit între goţii cei sălbatici şi închinători la idoli. Scriitorul sfânt a scris cu alese cuvinte despre el: ,,Era dreptcredincios, cucernic, drept ascultător în tot lucru, blând, simplu la cuvânt, dar nu fără înţelegere, paşnic cu toţi, pentru adevăr grăind, gura slujitorilor de idoli astupând, nemândru, supunându-se la toţi, precum se cuvine celor smeriţi; tăcut, neîndrăzneţ la cuvânt, gata la tot lucrul bun, cântând în biserică şi îngrijindu-se de aceasta; averile defăimându-le, afară de cele ce-i erau de trebuinţă, înfrânat în toate, cu femeile neavând deloc împărtăşire; la rugăciuni şi la postiri îndeletnicindu-se în toate zilele, străin de slava deşartă, deşteptând pe toţi către viaţa cea plăcută lui Dumnezeu şi numai pe acelea care sunt fapte bune, sau datorii, împlinindu-le, fugind însă de acelea, care sunt potrivnice lucrurilor celor bune’’.
Poporul său însă petrecea în slujirea diavolească a idolilor şi ar fi avut mari foloase dacă s-ar fi deşteptat şi ar fi urmat acestui Sfânt al lui Dumnezeu. Într-un an, de Praznicul Învierii Domnului nostru Iisus Hristos, Sfântul Sava s-a dus într-un sat, unde ştia că este un preot al lui Dumnezeu, Sansal, pentru a sărbători după cuviinţă. Atunci a năvălit o ceată de barbari şi i-au prins pe cei doi, ducându-i în cetate din porunca lui Atarid. Aici i-au legat de o grindă voind să-i facă să guste din cărnurile cele spurcate, jerfite idolilor. Nimic nu i-a putut îndupleca la această călcare de poruncă Dumnezeiască.
Pentru că a rămas credincios Mântuitorului nostru Iisus Hristos, Sfântul Sava a fost dus spre moarte, din porunca aceluiaşi Atarid. Fiind pe pământ românesc, au ajuns la râul Musia, care astăzi se numeşte Buzău. Prigonitorii săi au cugetat la un moment dat să-i cruţe viaţa, socotind că Atarid nu va şti de aceasta. Sfântul însă le-a grăit: ,,De ce grăiţi vorbe nebuneşti şi nu faceţi cele ce vi s-au poruncit? Pentru că eu văd ceea ce voi nu puteţi să vedeţi: iată, de faţă stau Sfinţii Îngeri, care au venit să-mi ia sufletul cu slavă!’’
Au legat pe Sfânt de un lemn greu, apoi l-au afundat în apa Buzăului. Astfel şi-a sfârşit viaţa aceasta Sfântul Sava la numai treizeci şi opt de ani. S-a întâmplat în a cincea zi după Paştile anului 372, în 12 aprilie. Pentru sfintele sale rugăciuni, Doamne Iisuse Hristoase, miluieşte-ne pe noi (După Vieţile Sfinţilor pe aprilie, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2005, p. 140-145).
Presbiter Ioviţa Vasile