Un Sfânt și povestea profesorului de la Sibiu

În anii ’50, pe vremea prigoanei comuniste, Arsenie Boca era deja considerat un om „periculos” de către Securitate. Nu pentru arme, nu pentru politică, ci pentru influența uriașă pe care o avea asupra oamenilor. Deși era urmărit, anchetat, mutat forțat dintr-o parte în alta, oamenii continuau să-l caute.

Printre ei se afla un profesor universitar din Sibiu, om rațional, ateu declarat, care mergea la biserică doar la înmormântări. Soția lui, însă, era grav bolnavă – medicii îi spuseseră clar că nu mai există soluții. Femeia slăbea pe zi ce trecea, iar durerea o consuma. Disperată, ea i-a cerut soțului: „Du-mă la părintele Arsenie.”

Profesorul a refuzat categoric: „Nu cred în preoți, în minuni și în superstiții.”

După câteva săptămâni, când femeia nu se mai putea ridica din pat, el a cedat. Nu din credință, ci din iubire și neputință. Au ajuns la Prislop. Era multă lume. Când au intrat în fața părintelui Arsenie, profesorul a vrut să explice situația medicală, cu termeni științifici. Arsenie Boca l-a oprit calm și i-a spus: „Nu tu ai adus-o aici. Ea m-a chemat.”

Apoi s-a întors spre femeie și i-a vorbit încet, câteva minute. Nu se știe exact ce i-a spus. La final, i-a spus doar atât: „Ridică-te și mergi acasă. Mai ai treabă în lumea asta.”

Profesorul a zâmbit ironic. Dar femeia s-a ridicat singură. Nu complet vindecată, nu brusc. Dar pe picioarele ei.
În lunile următoare, starea ei s-a îmbunătățit constant. Analizele nu mai arătau nimic din ce fusese înainte. Medicii au vorbit despre „remisie inexplicabilă”.

Profesorul nu a devenit fanatic. Nu a ținut discursuri religioase. Dar, ani mai târziu, le spunea studenților lui:
„Există lucruri pe care știința încă nu le poate măsura. Eu le-am văzut.”

După moartea părintelui Arsenie Boca, același profesor mergea în fiecare an la mormântul lui, în tăcere. Aprindea o lumânare și pleca. Fără să spună nimănui.

De ce această poveste este uimitoare.Nu pentru că ar vorbi despre o minune spectaculoasă, ci pentru că a schimbat un om care nu voia să fie schimbat.

Arsenie Boca nu a convins prin forță.
Nu a argumentat.
Nu a demonstrat.
A fost, pur și simplu, o întâlnire care a lăsat urme.

Adrian Prisecaru (Preluare de pe facebook)