A fost o țărisoara care mai exista înca pe harta, situată la poarta Balcanilor ce se intinde pe o parte din teritoriul mare al dacilor, numiti cei mai viteji dintre traci; o cheama azi România. Dumnezeu a inzestrat-o cu munți semeti, dealuri și câmpii manoase, cu o deltă si iesire la mare. Apoi i-a mai dat si multe bogății, păduri, ape și izvoare cristaline si în subsol aur, metale rare si diamante. Aceste bogății au fost ținta celor hrăpăreti, dușmani ai nostri de-a lungul vremurilor: romanii, turcii, imperiul austro-ungar și la urma comunismul, introdus pe ruta ruseasca și la noi.
. Suntem cel mai vechi popor din lume
Sumerologul rus A.Kifism spune’’stramosii romanilor au executat o influență puternica asupra intregii lumi antice, respectiv a vechii Elade, a vechiului Egipt, a Sumerului și chiar a Chinei’’’
Dionisie Periegetul (138 d.H.): „În ceea ce urmează voi scrie despre cea mai mare ţară, care se întinde din Asia Mică până în Iberia şi din nordul Africii până în Scandia, ţara imensă a dacilor.”
Martin Hochmeister (Siebenburgische Provinziaal Blatter, 1808): „În cele mai vechi timpuri cunoscute, în Transilvania şi în ţările învecinate locuiau dacii, care mai erau numiţi şi geţi şi de la ei a primit actuala Transilvanie împreună cu Moldova, Muntenia şi regiunile învecinate din Ungaria numele de Dacia”.
Alfred Hofmann 1820 – în „Istoria Pământului”: „Într-adevăr nicăieri nu vei putea găsi o putere de înţelegere mai rapidă, o minte mai deschisă, un spirit mai ager, însoţit de mlădierile purtării, aşa cum o afli la cel din urmă rumun. Acest popor ridicat prin instrucţie ar fi apt să se găsească în fruntea culturii spirituale a Umanităţii. Şi ca o completare, limba sa este atât de bogată şi armonioasă, că s-ar potrivi celui mai cult popor de pe Pamânt. Rumania nu este buricul Pământului, ci Axa Universului.
. Leibnitz (Collectanea Etymologica): „Daco-Geţii sunt consideraţi fondatorii teutonilor prin saxoni şi frizieni, ai olandezilor (daci) şi ai anglilor”.
Cronicile spaniolilor 25 (pag.179): „Daco-Geţii sunt consideraţi fondatorii spaniolilor”.
Carol Lundius (Cronica ducilor de Normandia): „Daco-Geţii sunt consideraţi fondatorii popoarelor nordice”.
Jean Laumonier (în cartea „La nationalite francaise”, Paris, 1892): „Românul sau dacul modern este adevăratul celt al Europei Răsăritene”.
Louis de la Valle Pousin: „Locuitorii de la nordul Dunării de Jos pot fi consideraţi strămoşii Omenirii
Friedrich Hayer 1899 – filozof austriac: „Rumunii sunt poporul din Europa care s-a născut creştin” (ambasadorul Vaticanului la Bucureşti spunea în aula Academiei acelaşi lucru, şi asta acum câţiva ani).
Limba noastra e o comoara recunoscuta de istorici de-a lungul timpului
Olof Ekstrom: „Limba română este o limbă-cheie care a influenţat în mare parte limbile Europei”.
Miceal Ledwith (Consilier al Papei Ioan Paul al II-lea): „Chiar dacă se ştie că latinaesca e limba oficială a Bisericii Catolice, precum şi limba Imperiului Roman, iar limba română este o limbă latină, mai puţină lume cunoaşte că limba română sau precursoarea sa, vine din locul din care se trage limba latină, şi nu invers! Cu alte cuvinte, nu limba română este o limbă latină, ci mai degrabă limba latină este o limbă română. Aşadar, vreau sa-i salut pe oamenii din Munţii Bucegi, din Braşov, din Bucureşti. Voi sunteţi cei care aţi oferit un vehicul minunat lumii occidentale”.
Marc Pagel (profesor, şef al laboratorului de bio informatică la Universitatea Reading, Anglia): „Acum 10.000 de ani în spaţiul carpatic a existat o cultură, un popor care vorbea o limbă unică şi precursoare a sanscritei şi latinei”
Împăratul Iosif al II-lea: „Aceşti bieţi supuşi români, care sunt fără îndoială cei mai vechi şi mai numeroşi în Transilvania, sunt atât de de chinuiţi şi încercaţi de nedreptăţi de oricine, fie ei unguri sau saşi, că soarta lor, dacă o cercetezi este într-adevar de plâns…” Sursa: Teodor Ciurariu
După Învățătura Evangheliei, adusa la noi de Sfintul Apostol ANDREI, Dumnezeu a rânduit ca țara sa fie condusă de domnitori creștini cu frica de Dumnezeu, care au contruit mănăstiri si biserici si s-au ingrijit de a obtine pentru ei si urmasii lor, adica noi cei de azi Sfinte Moaște, Cuvioasa Parascheva, Sfântul Grigorie Decapolitul, Sfântul Dimitrie cel Nou din Basarabi, care ocrotesc țărisoara noastra de secole. Credința a fost aceea care, in ciuda multor atacuri dusmane, ne-a adus ajutorul lui Dumnezeu în bătălii grele cu turcii.
Tavalugul comunist a incercat sa scoata credința din popor cu idelogia lui care spunea: partidul e-n toate, în cele ce sînt si-n cele ce miine vor ride in soare, ádica nu Dumnezeu ci partidul se socotea a fi in toate. Ceusescu, care incepe sa fie apreciat, culmea un ateu fără Dumnezeu, care a darimat biserici, unele fiind salvate prin translatare (si asta fiind o minune), care a construit totul din propria lui mândrie, dar Domnul ne spune ,,nihil sine Deo”, adică nimic nu se face fără Dumnezeu. De accea tot ceea ce s-a facut fără Dumnezeu se distruge, să nu ne miram de asta! El a tinut poporul in frig, foame și întuneric, mințind despre productiile la hectar, urmarind preoții prin sistemul se securitate, ingradindu-le libertatea si intoxicind copiii si poporul cu lozinca partidul-Ceausecu-Romania.
Am stat la coadă la pâine pe cartel, copil fiind, am primit carne pe cartela, oase la alimentari in loc de carne, conducatorii având un dispreț total față de poporul prin care doreau să construiască o Romanie multilateral dezvoltata spre slava lui, nu a lui Dumnezeu. Circula o glumă pe atunci despre cei care locuiau saracii la blocuri, se zicea ca iarna ei deschid geamurile ca sa intre caldura de afara in apartamente.De accea sper sa nu mai fie tâmpiți care sa creada in bunatatea lui Ceausescu.Insuretia din 1989 s-a datorat acestei situatii existente, dar romanii ce au facut dupa aceea? au ales un secretar de partid de la Iasi, adica un urmas comunist a lui Ceausescu inca de 3 ori pe 10 ani, un impostor care, cu sprijin strain, a ajuns la putere Atât Ceausecu cit si Iliescu au ordonat armatei să deschidă foc asupra poporului.
Transformarea țării in colonie a puterilor straine s-a facut prin alegerea la conducere a unor conducatori de etnie evreiască.
N. Steindhardt spunea sa fim smeriti dar nu prosti, acestea fiind doua situații total opuse prostia si smerenia.
Dumnezeu ne-a lasat la mina acolitilor antihristului pentru păcatele si prostia noastra.Avorturile, în primul rând, sufletele acelor prunci strigă razbunare catre Dumnezeu. Dar noi ne pocăim pentru pacatele noastre? Au incetat avorturile? Soții, parintii si bunicii mamelor insarcinate au dat sfatul crestin de a nu mai face avort, ucidere de copii nevinovati. Iată dar că pe lângă mândria lui Ceausecu, o alta cauza a saracirii noastre este pentru acest grozav pacat si pentru ca ne-am plâns ca nu avem cu ce ne creste copiii. Domnul ne-a lasat in saracie, banii aceia cu care ar fi trebuit să-i crestem, îi pierdm de 30 ani incoace. Să nu ne mirăm.
Dr. Sofia Iuga
“Hristos este totul şi în toţi“
SFANTUL IUSTIN POPOVICI
Biserica este apostolică, sobornicească, divino-umană, atemporală şi de aceea este o blasfemie – o blasfemie de neiertat împotriva lui Hristos şi împotriva Sfântului Duh – a considera Biserica o instituţie naţională (sau o instituţie “democratică”, cum era cazul in comunism), de a-i atribui aspiraţii mărunte, trecătoare, legate de factorul timp. Scopul ei este dincolo de hotarele naţiunilor, este apostolic, atotcuprinzător: este acela de a-i uni pe toţi oamenii, în Hristos, indiferent de naţionalitatea, rasa sau mediul social din care provin. “Nu mai este iudeu, nici elin; nu mai este nici rob, nici liber; nu mai este parte bărbătească şi parte femeiască, pentru că voi toţi una sunteţi în Hristos Iisus” (Gal. 3, 28), fiindcă “Hristos este totul şi în toţi“.
Mijloacele şi metodele acestei unităţi, comuniuni a tuturor în Hristos, au fost asigurate de către Biserică prin Sfintele Taine şi prin lucrările sale divino-umane (practici ascetice, virtuţi).
În taina Sfintei Euharistii toţi ne unim întru Hristos. Prin intermediul acestei taine, omul se uneşte cu Hristos în chip organic şi, în acelaşi timp, cu toţi credincioşii. De asemenea, practicând virtuţile divino-umane: credinţa, rugăciunea, postul, dragostea, umilinţa, smerenia, deplina compasiune şi dăruire de sine, milostenia şi celelalte, omul se întăreşte în această unitate, comuniune, păstrând-o cu sfinţenie, trăindu-L personal pe Hristos, atât ca unitate a propriei sale personalităţi, cât şi ca esenţă a unităţii sale cu ceilalţi membri ai trupului lui Hristos, Biserica.
Biserica este întruparea persoanei Dumnezeu-omului Hristos, un organism divino-uman şi nu o organizaţie omenească. Biserica este indivizibilă, aşa cum este persoana Dumnezeului-om, aşa cum este trupul Dumnezeului-om. Din această pricină este o eroare fundamentală de a împărţi organismul divino-uman al Bisericii în mici organizaţii naţionale.
Pe parcursul trecerii lor prin istorie, numeroase biserici locale s-au limitat la naţionalism, la metode şi aspiraţii naţionale, biserica noastră sârbă aflându-se printre ele.
Biserica s-a adaptat la oameni, când de fapt ar fi trebuit să fie exact invers, oamenii să se adapteze la Biserică. Această greşeală a fost comisă de multe ori de către Biserica noastră de aici. Dar noi ştim foarte bine că acestea au fost “neghinele” vieţii noastre bisericeşti, neghine pe care Domnul nu le va stârpi, lăsându-le să crească împreună cu grâul până la vremea secerişului (Mt. 13, 29-30). Noi ştim bine, de asemenea (Domnul ne-a învăţat astfel) că aceste neghine îşi au originea la vrăjmaşul nostru dintotdeauna şi vrăjmaşul lui Hristos: diavolul (Mt. 13, 25-28).
Dar noi posedăm această cunoaştere în deşert, dacă aceasta nu este transformată în rugăciune, rugăciune prin care Hristos ne va păzi pe viitor de a deveni noi înşine semănătorii şi cultivatorii unor astfel de neghine. Este acum vremea potrivită – ceasul al doisprezecelea – pentru ca reprezentanţii Bisericii noastre să înceteze de a mai fi nimic altceva decât slujitori ai naţionalismului, şi să devină episcopi şi preoţi ai uneia sfinte, soborniceşti şi apostolice Biserici.
Misiunea Bisericii, dată de Hristos şi pusă în practică de Sfinţii Părinţi, este aceasta: ca în sufletul oamenilor noştri să fie sădită şi cultivată conştiinţa că fiecare membru al Bisericii Ortodoxe este o persoană sobornicească, o persoană care există pentru veşnicie şi este divino-umană; că fiecare persoană este a lui Hristos şi este, prin urmare, frate cu orice fiinţă umană, un slujitor al tuturor oamenilor şi al tuturor lucrurilor create.
Acesta este obiectivul oferit Bisericii de către Hristos. Oricare altul nu aparţine lui Hristos, ci lui Antihrist“.
Sfântul Iustin Popovici, Credinţa Ortodoxă și viața în Hristos, Editura Bunavestire