Astrologia este lucrarea funestă a diavolului

Â

Preabunul Dumnezeu, cinstite cititorule, ne-a dat să cunoaştem evenimente şi fapte din viitor de o însemnătate crucială pentru o dreaptă vieţuire pe pământ şi pentru mântuirea sufletelor noastre. Prin Sfânta Scriptură şi prin Sfânta Tradiţie, care laolaltă alcătuiesc Revelaţia sau Descoperirea făcută de Dumnezeu făpturilor, cunoaştem evenimentele privitoare la sfârşitul veacului acestuia, cum sunt învierea morţilor, Venirea a Doua a Mântuitorului, judecata universală a oamenilor, răsplătirea celor vrednici şi pedepsirea vrăjmaşilor lui Dumnezeu. Dacă nu am cunoaşte aceste adevăruri şi nu le-am crede, am fi nişte bezmetici care nu ştiu de unde vin şi încotro se îndreaptă. Având această bogăţie de descoperiri preavrednice de crezare, suntem nişte privilegiaţi ai lui Dumnezeu.

Ştiind aceasta, vrăjmaşul diavol a născocit o modalitate de înşelare a oamenilor prin astrologie, acea ştiinţă mincinoasă (I Timotei 6, 20), care pretinde că poate prevedea viitorul prin interpretarea poziţiei astrelor sau prin diverse fenomene cereşti. După 1989, mijloacele de comunicare în masă aflate în mâinile vrăjmaşilor lui Hristos, abundă, printr-o ofertă extraordinar de bogată, în horoscoape, preziceri ale viitorului care mai de care mai fanteziste şi mai mincinoase. Şi naivii, lipsiţi de învăţătura cea sănătoasă a Bisericii Ortodoxe, se grăbesc să le primească şi să-şi întemeieze hotărârile şi planurile pe ele. În acest fel, dispreţuiesc adevărurile Dumnezeieşti, pe Dumnezeu Însuşi, şi se afundă cu inconştienţă în rătăcirile diavoleşti.

Sfânta Scriptură conţine cuvinte aspre la adresa celor care se cred nu în Dumnezeu Cel Atotputernic, ci în prezicătorii astrologi: ,,Tu te-ai obosit întrebând atâţia sfătuitori! Să iasă la iveală şi să te izbăvească aceia care măsoară cerul şi iscodesc stelele, care în fiecare lună spun ce se va întâmpla. Iată-i, ca pleava pe care o mistuie focul, aşa vor ajunge ei, şi de puterea plăcerilor viaţa lor nu vor putea să o scape; jăratic nu va fi să se încălzească, nici vatră să stea dinaintea ei’’(Isaia 47, 3-4).

Bine ne învaţă Biserica, prin Părinţii ei, să nu dăm nicio crezare prezicerilor mincinoase ale astrologilor, să nu ne lăsăm prinşi în aceste curse întinse de vrăjmaşul diavol, care ne induce gândul că horoscoapele ne sunt de mare folos, sau ascultarea lor este o îndeletnicire nevinovată. Fereşte-te de această lucrare funestă a diavolului!

 

Preot Ioviţa Vasile

6 comentarii la „Astrologia este lucrarea funestă a diavolului

  1. Mihai spune:

    Mâine Sf Dimitrie cel Nou, sâmbătă Sf Dimitrie Izvoditorul de Mir

    1. Pentru rugaciunile Sfantului Dimitrie, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ne pe noi. Amin.

      1. Nu ma ajuta nimeni? Am cerut sprijin pentru a putea posta pe blog, pe langa texte scrise, si imagini care sa ilustreze aceste texte. Am primit un singur raspuns, poate incomplet, si n-am reusit Ajutati-ma, explicandu-mi pas cu pas ce am de facut. Explicati-mi babeste, deoarece nivelul meu e destul de scazut. Multumesc.

  2. ciprian p. spune:

    poate merge asa: mergeti la pagina cu poza respectiva , dati click dreapta sau tineti clikul apăsat pe imagine pana apare ” copy image” sau ” copy link” sau ” copy”,
    si apoi mergeti la pagina text in care scrieti articolul si apasati click dreapta si ” paste”!

    1. Multumesc mult. Cred ca va merge, voi incerca cu prima ocazie. Indicatiile sunt bune. Doamne ajuta.

  3. Raspunsul meu: astrologia este lucrarea funesta a diavolului. Pentru Biserica e un adevar axiomatic. Dincolo de aceasta puteti spune ce vreti.
    Cat despre magia practicata de preoti, va referiti la cei care au parasite bunele randuieli bisericesti si se indeletnicesc cu deschiderea pravilei. Aci va dau dreptate.
    Doresc sa pastrez blogul acesta curat, fara influente nocive. Intai va sfatuiesc sa renuntati la ideile acestea dracesti, care va duc spre iad. Apoi, daca persistati in ratacire, cautati-va alte bloguri care vi se potrivesc. Va multumesc pentru intelegere.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *