Pentru a ajunge acasă, eram în autocarul care străbate ruta Cluj – Satu-Mare. Neașteptat, s-a urcat un tînăr care a început să rostească Simbolul Credinței sau Crezul. Cu însuflețire și convingere. L-am ascultat cu drag și m-am bucurat de mărturisirea lui. La urmă, a primit recunoștința cîtorva persoane. Puține.
Cîrcotașii vor sări și vor spune: de ce a trebuit să mărturisească și apoi să primească răsplată? Pentru că mărturisirea lui a răsunat într-o mare de barbarie și păgînătate. Pentru că omul acela a avut nevoie de o pîine, în acea seară. Pentru că Dumnezeu ne-a dat, în aceasi vreme, mărturisirea, de care noi ne ferim, și prilejul unei mici milostenii.
În Biserica noastră, așa înțelegem lucrurile. Ceilalți, înțeleagă-le cum doresc.
Adevărat zic vouă, întrucît ați făcut unuia dintre acești frați ai Mei, prea mici, Mie Mi-ați făcut (Matei 25, 40).
Presbiter Iovița Vasile
Autor: iovita_vasile
Sfantul Ierarh Flavian al Constantinopolului. Sinodul I tîlhăresc, Efes, 449
Între Sfinţii lui Dumnezeu, pomenim astăzi pe binecredinciosul Patriarh al Constantinopolului, Flavian, care a trăit în vremuri grele pentru Biserică, deoarece aceasta era tulburată de o nouă erezie, aceea a monofiziţilor. Erezia este o învăţătură care s-a abătut de la adevărul descoperit de Dumnezeu, iar monofizitismul era, şi este şi astăzi, cel care învaţă, în chip mincinos, că în Persoana Mântuitorului nostru Iisus Hristos există o singură fire, cea Dumnezeiască. Biserica a învăţat dintotdeauna că două sunt firile Domnului Hristos: cea Dumnezeiască şi cea omenească. Promotorii ereziei monofizite erau Eutihie, arhimandrit din Constantinopol şi Dioscor, patriarhul eretic al Alexandriei, susţinuţi îndeaproape la curtea imperială de eunucul Hristafie.
Ereticii pomeniţi mai sus au întrunit un sinod la Efes. Au participat 128 de episcopi, însă lucrurile erau aranjate dinainte în aşa fel încât Flavian să fie declarat drept eretic şi alungat din scaunul episcopal, iar ereticii să fie socotiţi ca având Dreapta Credinţă. În sinod Sfântul Flavian a fost împiedicat să vorbească, iar puţinii episcopi care erau de partea sa, a adevărului, abia au putut să-şi facă auzite vocile. Ereticii dominau desfăşurarea sinodului ucigaş şi şi-au impus prin forţă, intimidare şi crimă învăţătura lor rătăcită. Sinodul era supravegheat de ostaşi şi de cei o mie de călugări ignoranţi, aduşi de arhimandritul sirian Varsum.
La un moment dat au intrat în biserică călugării parabolani sirieni şi s-au năpustit asupra Sfântului Flavian, lovindu-l cu mâinile şi bâtele. Însuşi Dioscor s-a dus să-l calce în picioare. Sfântul fusese pus în lanţuri şi aşa zăcea jos, sub ploaia de lovituri mişeleşti ale ereticilor. Episcopii care păstrau Dreapta Credinţă, alături de Sfântul Flavian, au fost ţinuţi cu forţa în biserică de bătăuşii lui Varsum şi intimidaţi, până când, fără voia lor, au semnat condamnarea acestuia. Aşa s-a încheiat sinodul ucigaş de la Efes din anul 449, numit şi sinodul I tâlhăresc.
După trei zile, Sfântul Patriarh Mărturisitor Flavian se afla în surghiun şi a murit, ca urmare a violenţelor pe care le-a îndurat. Sufletul său s-a ridicat la Creatorul tuturor, pomenirea făcându-i-se în 16 februarie.
Citind aceste lucruri, vei înţelege, iubite cititorule, ce lupte grele au dus Părinţii Bisericii noastre pentru apărarea Dreptei Credinţe.
Este drept, oare, ca noi cei de astăzi să stăm pasivi atunci când Sfânta Credinţă Ortodoxă şi poporul binecredincios se batjocoresc, în chipul cel mai josnic, de lepădăturile lumii? Sinodul II tîlhăresc din Creta se înscrie, ca un arc peste timp, în continuarea celui dintîi. La Colimbari, au fost prezenți nu călugării parabolani, ci agenții serviciilor secrete americane, și nimeni n-a mișcat în front.
Presbiter Iovița Vasile
Ereticii pomeniţi mai sus au întrunit un sinod la Efes. Au participat 128 de episcopi, însă lucrurile erau aranjate dinainte în aşa fel încât Flavian să fie declarat drept eretic şi alungat din scaunul episcopal, iar ereticii să fie socotiţi ca având Dreapta Credinţă. În sinod Sfântul Flavian a fost împiedicat să vorbească, iar puţinii episcopi care erau de partea sa, a adevărului, abia au putut să-şi facă auzite vocile. Ereticii dominau desfăşurarea sinodului ucigaş şi şi-au impus prin forţă, intimidare şi crimă învăţătura lor rătăcită. Sinodul era supravegheat de ostaşi şi de cei o mie de călugări ignoranţi, aduşi de arhimandritul sirian Varsum.
La un moment dat au intrat în biserică călugării parabolani sirieni şi s-au năpustit asupra Sfântului Flavian, lovindu-l cu mâinile şi bâtele. Însuşi Dioscor s-a dus să-l calce în picioare. Sfântul fusese pus în lanţuri şi aşa zăcea jos, sub ploaia de lovituri mişeleşti ale ereticilor. Episcopii care păstrau Dreapta Credinţă, alături de Sfântul Flavian, au fost ţinuţi cu forţa în biserică de bătăuşii lui Varsum şi intimidaţi, până când, fără voia lor, au semnat condamnarea acestuia. Aşa s-a încheiat sinodul ucigaş de la Efes din anul 449, numit şi sinodul I tâlhăresc.
După trei zile, Sfântul Patriarh Mărturisitor Flavian se afla în surghiun şi a murit, ca urmare a violenţelor pe care le-a îndurat. Sufletul său s-a ridicat la Creatorul tuturor, pomenirea făcându-i-se în 16 februarie.
Citind aceste lucruri, vei înţelege, iubite cititorule, ce lupte grele au dus Părinţii Bisericii noastre pentru apărarea Dreptei Credinţe.
Este drept, oare, ca noi cei de astăzi să stăm pasivi atunci când Sfânta Credinţă Ortodoxă şi poporul binecredincios se batjocoresc, în chipul cel mai josnic, de lepădăturile lumii? Sinodul II tîlhăresc din Creta se înscrie, ca un arc peste timp, în continuarea celui dintîi. La Colimbari, au fost prezenți nu călugării parabolani, ci agenții serviciilor secrete americane, și nimeni n-a mișcat în front.
Presbiter Iovița Vasile
Uzanțele pseudo-ierarhilor romani: Petroniu of Sălaj își stabilește ,,pedeapsa’’ și impune condiții pentru viitor
De unde tupeul acesta? Din faptul că atunci cînd a fost în Sălaj, Daniel Ciobotea a sfințit sediul Episcopiei și a încasat un miliard de lei. Bani cash, tocmai buni de băgat în buzunare și cheltuiți după pohta ce-a pohtit. Scenariul s-a repetat la Jibou, a doua zi, mi se pare. Aceași sumă, în buzunarul opus, pentru echilibru. Purtător de grijă, Petroniu of Sălaj. Si-atunci cum să fii impartial în fața numeroaselor fărădelegi ale lui Petroniu?
De la bun început, comunicatele ce-l priveau erau învăluite de ambiguitate. Ba că a fost suspendat, ba că a fost retras, ba că s-a retras de bună voie. Legislația în vigoare prevede ca sancțiuni mutarea disciplinară, destituirea din slujirea clericală sau caterisirea, după gravitatea faptei (art. 41) din Regulamentul autorităților canonice… (denumire stufoasă!) Nimic din toate acestea. Este lăsat în continuare în sediul Episcopiei, de unde încearcă să slveze ce se mai poate și să dirijeze rețeaua de infractori, pe care a pus-o pe picioare în anii trecuți.
Mai grav este că Petrea nost încearcă să-și impună voința pentru vremea care va urma. Potrivit publicațiilor sălăjene, dumnealui cere să i se îngăduie să locuiască în chiliile din vila somptuoasă de pe str. Anton Pann, să i se dea mașina de lux Audi cu șofer cu tot, iar una din cele două maici Agnia sau Stela, (încă nu s-a hotărît), să rămînă în slujba sa. (Paranteză: Sfintele Canoane spun că în slujba episcopului pot fi mama, sora sau mătușa acestuia!). Se pare că acesta e un fel de șantaj subtil, pentru a nu dezvălui ceea ce știe. Și știe multe, vă garantez.
Intenția tuturor ecumeniștilor cocoțați în scaunele episcopale este să-l stropească cu isop și să-l curățească, să-l spele și mai vîrtos decît zăpada să-l albească. Nu vor reuși. Murdăria e prea mare. Să nu încerce Andrei de la Cluj, informatorul securității, să ne mintă și să ne înșele, în continuare. Mai bine să stea în ceata lui de slugi preasupuse, și prin Sălaj să nu mai calce.
Presbiter Iovița Vasile
De la bun început, comunicatele ce-l priveau erau învăluite de ambiguitate. Ba că a fost suspendat, ba că a fost retras, ba că s-a retras de bună voie. Legislația în vigoare prevede ca sancțiuni mutarea disciplinară, destituirea din slujirea clericală sau caterisirea, după gravitatea faptei (art. 41) din Regulamentul autorităților canonice… (denumire stufoasă!) Nimic din toate acestea. Este lăsat în continuare în sediul Episcopiei, de unde încearcă să slveze ce se mai poate și să dirijeze rețeaua de infractori, pe care a pus-o pe picioare în anii trecuți.
Mai grav este că Petrea nost încearcă să-și impună voința pentru vremea care va urma. Potrivit publicațiilor sălăjene, dumnealui cere să i se îngăduie să locuiască în chiliile din vila somptuoasă de pe str. Anton Pann, să i se dea mașina de lux Audi cu șofer cu tot, iar una din cele două maici Agnia sau Stela, (încă nu s-a hotărît), să rămînă în slujba sa. (Paranteză: Sfintele Canoane spun că în slujba episcopului pot fi mama, sora sau mătușa acestuia!). Se pare că acesta e un fel de șantaj subtil, pentru a nu dezvălui ceea ce știe. Și știe multe, vă garantez.
Intenția tuturor ecumeniștilor cocoțați în scaunele episcopale este să-l stropească cu isop și să-l curățească, să-l spele și mai vîrtos decît zăpada să-l albească. Nu vor reuși. Murdăria e prea mare. Să nu încerce Andrei de la Cluj, informatorul securității, să ne mintă și să ne înșele, în continuare. Mai bine să stea în ceata lui de slugi preasupuse, și prin Sălaj să nu mai calce.
Presbiter Iovița Vasile
Preot Nicolae Strizu: Cuvant la Duminica Vameșului și a Fariseului. Îngenuncherea în biserică
Iubiti credinciosi si credincoase,
Astazi suntem in Duminca a 33-a dupa Rusalii, numita a Vamesului si a Fariseului. Este deosebita aceasta duminica in calendarul ortodox pentru ca marcheaza ,,inceputul Triodului,, adica acea perioada liturgica, care ne pregateste pentru Postul Mare si Invierea Domnului, dar si pentru minunata pilda a Vamesului si a Fariseului in care ni se prezinta o invatatura deosebita despre virtutea smereniei si pacatul trufiei.
Intr-un contrast foarte puternic cu ingamfarea fariseului, ni se prezinta ,,inima infranta si smerita,, a vamesului care a fost mai castigat decat acela, inaintea lui Dumnezeu . Infatisarea, atitudinea, tinuta celor doi descrisa in Evanghelie, este prinsa si de icoanele bisericesti care il infatiseaza pe fariseu cu aroganta, plin de sine stand in mijlocul Bisericii ,cu mainile ridicate si privind cu semetie la Cele Sfinte, iar vamesul stand intru-un colt mai retras, smerit cu capul plecat, sau in genunchi…
Pentru a vedea insa care ar fi starea exterioara a omului in Biserica, in genunchi sau in picioare, vom cauta sa vorbim mai in detaliu in cele ce urmeaza dupa Scripturi, Canoane, Scrierile Sfinților Parinti si Traditia Bisericii. Aceasta chestiune, a ingenuncherii sau a neingenuncherii in Biserica, este dealtfel foarte veche si in timp s-a impartit in doua directii practice.
Un mitropolit grec pe nume Grigore Papathomas din scoala teologica mai noua, absorbita de ecumenism, scrie despre practica ingenuncherii in Biserica ca fiind ,,o uzanta rea si devianta care persista… ,,( vezi Grigorie Papathomas Ingenuncherea – indreptar canonic,Edit.Metafraze 2019). In prefata se mai arata ca ingenuncherea in Biserica este ,,o sedimentare de a lungul istoriei,, nu o traditie sau datina, dar mai ales la pagina 103 unde scrie , ,,de aceea nu ingenunchem in nici-un caz pe durata Dumnezeiestii Liturghii, indiferent de ziua savarsirii ei , fie duminica, fie intr-o alta zi a saptamanii. De altfel Dumnezeasca Liturhie( scrie el corect de aceasta data) este una si aceeasi , fie ca se savarseste duminica fie intr-o zi de rand,,. Dar afirma inca si multe altele, facand trimiteri la anumite canoane, la Sfantul Vasile cel Mare, Teodor Studitul sau Nicodim Aghioritul…, insa intr-o alambicare si o extrema ipoteza care nu este conforma sensurilor si contextului Canoanelor si scrierilor parintilor. Prima data insa, trebuie sa plecam chiar cu inceputul si contextul acestui inceput, factorii premergatori ai canoanelor stabilite in Biserica de Sfiintii Apostoli si Sfintii Parinti.
Asa deci, Canonul 66 al Sfintilor Apostoli nu vorbeste de ingenunchere, ci ,,sa nu se posteasca in ziua de duminica si sambata,, .Una insemnand Inverea Domunului si alta inceputul lumii, ambele evenimente fiind prilej de bucurie si nu de intristare si pocainta,, scrie in explicatia Canonului 66,Ioan N.Floca, canonist renumit al Bisericii. ( Vezi : Canoanele Bisericii Ortodoxe ,Note si comentarii. Sibiu 2005).
Dar mai scrie canonistul Ioan N.Floca ,,cu toate acestea insa practica bisericeasca a impus randuiala existenta astazi, dupa care se posteste fara exceptie in toate zielele posturilor respective, deci si duminicile si sambetele,,.
Cel de al doilea Canon pe care trebuie sa-l avem in vedere, este Canonul 20 de la Sinodul I Ecumenic din anul 325, care opreste ingenuncherea in anumite zile, zice canonul: ,,Deoarece sunt unii care isi pleaca genunchii Duminica si in zilele Cincizecimii, Sfantului Sinod i s-a parut ca rugaciunile sa fie aduse lui Dumnezeu stand ei in picioare,, . Dar profesorul de Drept canonic Ioan N.Floca, scrie si de aceasta data in nota aferenta, ca ,,randuiala prevazuta de acest Canon desi se va fi mentinunt un timp indelungat in biserica, totusi nu a supravietuit pana astazi si ea nici nu prezinta de altfel vreo importanta deosebita,, – mentioneaza el.
Apoi mai tarziu Canonul 90 de la Sinodul V-VI Ecumenic, numit Trulan din anii 691- 692, dezvolta mai mult acest subiect al ingenuncherii si dispune: ,, in ce chip si cand se cuvine a ingenunchea in Biserica,, oprind ingenuncherea in zilele de Duminica .
Daca totusi peste veacuri randuiala ingenuncherii in Biserica a ramas si s-a transmins pana la noi, sa vedem deci, care sunt cauzele si geneza acestui act firesc in Casa lui Dumnezeu . O lamuirire vine chiar de la alcatuitorul Pidalionului de la anul 1802 ,Patriarhul Neofit al Constantinopolului, in nota 242, de la talcuirea Canonului 90 Trulan . Redau succint :,, Dar cand si de cine s-a ridicat acest Parintesc… obicei al ingenuncherii ? nu stim sa spunem. Socotim insa…ca acesta s-a ridicat dupa dezbinare (adica dupa schisma de la 1054), poate de oarecare ai nostri (adica ortodocsi) cu covarsire ravnitori care se impotriveau obisnuintelor bisericii apusului,, .(Se stie ,ca pana astazi catolicii nu ingenuncheaza, stand in picioare si pe banci in locasurile lor).
Dar o lamurire si mai exacta o face Sfantul Meletie Pigas ,patriarh al Alexandriei, care pe la 1600 intr-o lucrare numita ,,Cartea a 3-a pentru crestini,, vorbeste despre neingenunchere, ,,papalitra,, adica tunderea rotunda de pe crestetul capului si impartasirea deasa fara pregatire, pe care catolicii le practica si astazi. Patriarhul Meletie Pigas dezvolta ideia ca dupa Schisma cea mare, acestea au fost retrase din Biserica Ortodoxa. De asemenea o lamurire ca in Biserica s-a ingenunchiat si duminica inca din primele timpuri vine si de la Matei Vlastares, care in lucrarea sa de drept canonic, Nomocanonul (1335) ne ajuta sa intelegem mai bine asupra genezei acestor randuieli si punerea lor in practica Bisericii. In nota 137 a Pidalionului,citand din Vlastares ,se vede motivatia practica a acestor canoane,adica ravna deosebita a crestinilor inca de la inceput de a petrece la rugaciune mai mult in genunchi .,, Plecarile de genunchi ce se fac indeobste adica metanile mari pentru sarutarea Sfintelor icoane si mai ales inaintea Infricosatoarelor Taine, nu le opreste acest canon (Canon 20 de la Sinodul I) si nici Canonul al 10 lea al Sfantului Nechifor, nici Duminica, nici intru-toata Cincinzecimea, dar si Sfintitele cantari care zic „inaintea Ta cadem, Celui ce Te-ai sculat din mormant, si Veniti sa ne inchinam si sa cadem la Hristos Cel ce a Inviat ” si multe altele mai zice Vlastares. Canonul nu opreste pe cele de obicei. dar mai zice canonul asa „trebuie pentru sarutarea celor Sfinte a pleca genunchiul si duminica , nu a face insa ingenuncherile cele de obicei ” am incheiat citatul din Pidalion, nota 137.
Despre ce ingenuncheri de obicei este vorba ?. Despre ingenuncherile cele multe, putem afirma. Sfantului Apostol Iacov ruda Domnului, spune Sfantul Simeon Metafrastul si altii , ca i s-au umflat genunchii ca ai camilei de desele ingenuncheri , iar Apostolii arata ca, credinciosii plecand genunchii lor se rugau lui Dumnezeu in vremea Liturghiei. Desigur ca in toata liturghia nu numai in anumite momente stateau in genunchi. De aici intelegem mai bine si Cuvantul Sfantului Vasile Cel Mare care arata ca ,,s-a impartit vremea rugaciunii in sapte stari,,( Cele sapte Laude),, pentru ca sa faca oarecare odihna la dinadinsirea( adica dinadins inaintea) ingenuncherii celei intru rugaciuni. insa nu se cade ca cineva totdeauna ingenunchiat a se ruga ci si stand si dupa canonul acesta si dupa Evangelea care zice: Cand stati rugand-va iertati …Marcu cap. 11 v 25.,,Am incheiat din nou citirea din nota 137 a Pidalionului.
Acum, iubiti credinciosi si credincioase intelegem si mai bine, de ce s-au pus aceste canoane si care este semnificatia lor, ca sa ne ridicam noi din genunchi si din pacat, spre bucuria Invierii. Dar aceasta intelegere impune si o alta perspectiva a vietii crestine :
Cand am ingenunchiat noi ,asemnea Apostolului Iacov ,sau crestinilor din Biserica primara?! Ca sa fim vrednici de ,,statul drept,, dat de canoanele amintite.! Deci daca dorim sa fim beneficiarii acestor Sfinte Canoane, pe care le invocam de atatea ori , atunci trebuie sa indeplinim pana acolo si alte Sfinte Canoane. ,,Rugati-va neincetat,, spune Mantuitorul si nu vorbim aici, doar de rugaciunea pe care o facem noi acasa, ci mai ales, de ingenuncherea zilnica la cele sapte Laude ale Bisericii si Sfanta Liturghie, asemenea primilor crestini sau a monahilor si monahiilor din manastiri… Si atunci da, de la vohodul Vecerniei de sambata pana a doua zi, sa praznuim cu trupul in pozitie dreapta Invierea Domnului.
Dar stiti, iubiti credinciosi si credincioase, ca mai mare este omul in genunchi decat in picioare, caci Insusi Mantuitorul asa s-a rugat, zice la Luca cap.22 v. 41:,, Ca plecandu-si genunchii asa se ruga…,, Iar Sfantul Apostol Pavel se ruga zicand: ,,Pentru aceasta plec genunchii mei, catre Tatal Domnului nostru Iisus Hristos,,( Efeseni cap.3 v 14)si tot despre Sfantul Apostol Pavel se scrie in Cartea Faptele Apostolilor cap. 20, ca fiind de ziua Cincizecimii in Ierusalim,, plecandu-si genunchii cu totii sau rugat,, . dar si Sfantul Vasile cel Mare zice ca,, prin fiecare plecare de genunchi si ridicare aratam cu fapta ca prin pacat am cazut la pamant si ca iubirea de oameni a Celui ce ne-a zidit am fost chemati, sus la cer,,.
De asemnea si in opera Sfantului Ioan Gura de Aur gasim scris ca pe timpul sau, crestinii mergeau la Biserica doar Duminica, caci el ii cearta duhovniceste zicand,, Ai o suta saizeci si opt de ore pe saptamana si din acestea Dumnezeu si-a oprit pentru El, numai o singura ora si tu aceasta ora o cheltuiesti in treburi lumesti, in glume si in palavrageli!,, iar in alt loc arata importanta rugaciunii zicand, din Sfantul Apostol Pavel ,,plecat-am genunchi mei si am cazut la Dumnezeu cu rugaciune,, .Dar mai zice si ca ,,trupul era in biserica dar gandul ti-a fost dat afara,,. .,,mai mult la Sfanta Liturghie cand avem folos mare sufletesc si atunci vine diavolul si ne impiedica rugaciunea ,,. (Margaritarele Sfantului Ioan Gura de Aur pag.152-153.
In alt loc mai zice Ioan Gura de Aur ,,Ca sa nu plecam din Biserica in timpul Sfintei Liturghii ci sa stam cu frica si cu cutremur ,cu ochii plecati jos, dar cu sufletul inaltat… sa suspinam dar cu inima sa ne bucuram. Nu vedeti oamenii care stau inaintea imparatului acesta pamantesc, cel trecator si muritor, nu clintesc, nu vorbesc ,nu arunca ochii ici si colo si stau infricosati si cu cutremur, ia pilda de la ei omule… si infatiseaza-te inaintea lui Dumnezeu asa cum te-ai duce inaintea imparatului celui pamantesc, dar trebuie sa te infatisezi, cu mult mai multa frica ,inaintea imparatului celui ceresc ,,.( Omiliile pentru pocainta ,ale Sfantului Ioan Gura de Aur pag, 179.)
Deci, iubiti credincioasi si credincioase stam in fata Sfintei Mese, unde Insusi Mantuitorul Isus Hristos este prezent in Sfantul Potir . Cum am putea sa ne raportam altfel, in fata Imparatului Ceresc, decat ingenunchiati? .Supusii regilor sau ai imparatilor ingenuncheau inaintea lor, pana cand acestia le dadeau voie sa se ridice . Cu atat mai mult inaintea lui Dumnezeu ,mult mai mult, pentru ca neputinciosi si nevrendinci suntem noi si mai bine cadem inaintea Atotputernicului .
Spune randuiala Sfintei Liturghii, la Prefacere ,,preotul si diaconul cad in genunchi,, (Liturghier,Ed. 2000) Aici intr-adevar suntem de acord cu mitropolitul citat, ca ,,Dumnezeasca Liturghie este una si aceiasi fie ca se savarseste duminica sau intr-o zi de rand,,. Dar si poporul in timpul Epiclezei sta ingenunchiat dupa cum marturieste si mitropolitul Bartolomeu Anania in,, Cartea deschisa a imparatiei,, :..Poporul se roaga in genunchi cantand lin ,…Pe Tine te laudam ,pe Tine te binecuvantam…
Dar maretia acestui act este descrisa si in vedenia imparatului Amfilog al Arabiei care a mers in urma parilor facute de iudei la Ierusalim cu o armata foarte mare ca sa ii nimiceasca pe crestini. Dar cand ajunse el la Biserica Sfantului Mormant , a avut o vedenie infricosatoare in timpul Sfintei Liturghii. La Prefacere, scrie in Descoperirea Sfintei Liturghii, el vede ca Biserica s-a umplut de ingeri si toti au raspuns. Amin. Cand preotul a zis Luati, mancati, acesta este trupul Meu …atunci toti ingerii au ingenuncheat odata cu preotul si fara sa vrea imparatul a cazut brusc si el in genunchi , iar inainte de Tatal Nostru a vazut pe Arhanghelii Mihail si Gavril, ingenunchind in mijlocul Bisericii si rostind cu toti ceilalti ,,Tatal nostru care esti in ceruri,,. Desigur cartea Descoperirea Sfintei Liturghii, ne arata multe alte minuni ce se intampla in timpul Sfintei Liturghii, iar despre Amfilog spune ca a devenit crestin si dupa ce L-a marturisit pe Hristos in fata imparatului Babilonului caruia ii era vasal, acesta i-a taiat capul devenind astfel un mucenic al Bisericii .
Sunt multe alte exemple si invataturi despre o atitudine corecta si smerita in Biserica, dupa cum ne arata si Sfanta Evanghelie de astazi. Nu este pacat plecarea genuchilor in Biserica, dimpotriva si nici Canoanele dupa cum se vede, nu pedepsesc pe cei care adopta o astfel de atitudine, pentru ca este un act de evlavie si de smerenie, mai ales in aceste zile cand viata omului nu mai este una liturgica si euharistica, ca la inceput, cand era atat de evidenta diferenta dintre caracterul aspru al pocaintei si triumful Invierii. Ca urmare, ceea ce am primit noi de la inaintasii nostri, adica traditia seculara a Bisericii Ortodoxe Romane, este aceea a ingenuncherii, pentru ca spune iarasi parintele canonist Ioan N.Floca ,,un obicei indelungat in biserica are putere de lege,, iar celor care rastalmacesc datinile si invataturile Bisericii, le sunt potrivite cuvintele Sfantului Cuvios Cleopa Ilie: ” Nu roadeti oasele tari ale Scripturii avand dintii intelegerii de lapte „, sa alegem iubiti credinciosi calea Vamesului, perspectiva celui ce mai indreptat s-a intors la casa sa . Amin!
Astazi suntem in Duminca a 33-a dupa Rusalii, numita a Vamesului si a Fariseului. Este deosebita aceasta duminica in calendarul ortodox pentru ca marcheaza ,,inceputul Triodului,, adica acea perioada liturgica, care ne pregateste pentru Postul Mare si Invierea Domnului, dar si pentru minunata pilda a Vamesului si a Fariseului in care ni se prezinta o invatatura deosebita despre virtutea smereniei si pacatul trufiei.
Intr-un contrast foarte puternic cu ingamfarea fariseului, ni se prezinta ,,inima infranta si smerita,, a vamesului care a fost mai castigat decat acela, inaintea lui Dumnezeu . Infatisarea, atitudinea, tinuta celor doi descrisa in Evanghelie, este prinsa si de icoanele bisericesti care il infatiseaza pe fariseu cu aroganta, plin de sine stand in mijlocul Bisericii ,cu mainile ridicate si privind cu semetie la Cele Sfinte, iar vamesul stand intru-un colt mai retras, smerit cu capul plecat, sau in genunchi…
Pentru a vedea insa care ar fi starea exterioara a omului in Biserica, in genunchi sau in picioare, vom cauta sa vorbim mai in detaliu in cele ce urmeaza dupa Scripturi, Canoane, Scrierile Sfinților Parinti si Traditia Bisericii. Aceasta chestiune, a ingenuncherii sau a neingenuncherii in Biserica, este dealtfel foarte veche si in timp s-a impartit in doua directii practice.
Un mitropolit grec pe nume Grigore Papathomas din scoala teologica mai noua, absorbita de ecumenism, scrie despre practica ingenuncherii in Biserica ca fiind ,,o uzanta rea si devianta care persista… ,,( vezi Grigorie Papathomas Ingenuncherea – indreptar canonic,Edit.Metafraze 2019). In prefata se mai arata ca ingenuncherea in Biserica este ,,o sedimentare de a lungul istoriei,, nu o traditie sau datina, dar mai ales la pagina 103 unde scrie , ,,de aceea nu ingenunchem in nici-un caz pe durata Dumnezeiestii Liturghii, indiferent de ziua savarsirii ei , fie duminica, fie intr-o alta zi a saptamanii. De altfel Dumnezeasca Liturhie( scrie el corect de aceasta data) este una si aceeasi , fie ca se savarseste duminica fie intr-o zi de rand,,. Dar afirma inca si multe altele, facand trimiteri la anumite canoane, la Sfantul Vasile cel Mare, Teodor Studitul sau Nicodim Aghioritul…, insa intr-o alambicare si o extrema ipoteza care nu este conforma sensurilor si contextului Canoanelor si scrierilor parintilor. Prima data insa, trebuie sa plecam chiar cu inceputul si contextul acestui inceput, factorii premergatori ai canoanelor stabilite in Biserica de Sfiintii Apostoli si Sfintii Parinti.
Asa deci, Canonul 66 al Sfintilor Apostoli nu vorbeste de ingenunchere, ci ,,sa nu se posteasca in ziua de duminica si sambata,, .Una insemnand Inverea Domunului si alta inceputul lumii, ambele evenimente fiind prilej de bucurie si nu de intristare si pocainta,, scrie in explicatia Canonului 66,Ioan N.Floca, canonist renumit al Bisericii. ( Vezi : Canoanele Bisericii Ortodoxe ,Note si comentarii. Sibiu 2005).
Dar mai scrie canonistul Ioan N.Floca ,,cu toate acestea insa practica bisericeasca a impus randuiala existenta astazi, dupa care se posteste fara exceptie in toate zielele posturilor respective, deci si duminicile si sambetele,,.
Cel de al doilea Canon pe care trebuie sa-l avem in vedere, este Canonul 20 de la Sinodul I Ecumenic din anul 325, care opreste ingenuncherea in anumite zile, zice canonul: ,,Deoarece sunt unii care isi pleaca genunchii Duminica si in zilele Cincizecimii, Sfantului Sinod i s-a parut ca rugaciunile sa fie aduse lui Dumnezeu stand ei in picioare,, . Dar profesorul de Drept canonic Ioan N.Floca, scrie si de aceasta data in nota aferenta, ca ,,randuiala prevazuta de acest Canon desi se va fi mentinunt un timp indelungat in biserica, totusi nu a supravietuit pana astazi si ea nici nu prezinta de altfel vreo importanta deosebita,, – mentioneaza el.
Apoi mai tarziu Canonul 90 de la Sinodul V-VI Ecumenic, numit Trulan din anii 691- 692, dezvolta mai mult acest subiect al ingenuncherii si dispune: ,, in ce chip si cand se cuvine a ingenunchea in Biserica,, oprind ingenuncherea in zilele de Duminica .
Daca totusi peste veacuri randuiala ingenuncherii in Biserica a ramas si s-a transmins pana la noi, sa vedem deci, care sunt cauzele si geneza acestui act firesc in Casa lui Dumnezeu . O lamuirire vine chiar de la alcatuitorul Pidalionului de la anul 1802 ,Patriarhul Neofit al Constantinopolului, in nota 242, de la talcuirea Canonului 90 Trulan . Redau succint :,, Dar cand si de cine s-a ridicat acest Parintesc… obicei al ingenuncherii ? nu stim sa spunem. Socotim insa…ca acesta s-a ridicat dupa dezbinare (adica dupa schisma de la 1054), poate de oarecare ai nostri (adica ortodocsi) cu covarsire ravnitori care se impotriveau obisnuintelor bisericii apusului,, .(Se stie ,ca pana astazi catolicii nu ingenuncheaza, stand in picioare si pe banci in locasurile lor).
Dar o lamurire si mai exacta o face Sfantul Meletie Pigas ,patriarh al Alexandriei, care pe la 1600 intr-o lucrare numita ,,Cartea a 3-a pentru crestini,, vorbeste despre neingenunchere, ,,papalitra,, adica tunderea rotunda de pe crestetul capului si impartasirea deasa fara pregatire, pe care catolicii le practica si astazi. Patriarhul Meletie Pigas dezvolta ideia ca dupa Schisma cea mare, acestea au fost retrase din Biserica Ortodoxa. De asemenea o lamurire ca in Biserica s-a ingenunchiat si duminica inca din primele timpuri vine si de la Matei Vlastares, care in lucrarea sa de drept canonic, Nomocanonul (1335) ne ajuta sa intelegem mai bine asupra genezei acestor randuieli si punerea lor in practica Bisericii. In nota 137 a Pidalionului,citand din Vlastares ,se vede motivatia practica a acestor canoane,adica ravna deosebita a crestinilor inca de la inceput de a petrece la rugaciune mai mult in genunchi .,, Plecarile de genunchi ce se fac indeobste adica metanile mari pentru sarutarea Sfintelor icoane si mai ales inaintea Infricosatoarelor Taine, nu le opreste acest canon (Canon 20 de la Sinodul I) si nici Canonul al 10 lea al Sfantului Nechifor, nici Duminica, nici intru-toata Cincinzecimea, dar si Sfintitele cantari care zic „inaintea Ta cadem, Celui ce Te-ai sculat din mormant, si Veniti sa ne inchinam si sa cadem la Hristos Cel ce a Inviat ” si multe altele mai zice Vlastares. Canonul nu opreste pe cele de obicei. dar mai zice canonul asa „trebuie pentru sarutarea celor Sfinte a pleca genunchiul si duminica , nu a face insa ingenuncherile cele de obicei ” am incheiat citatul din Pidalion, nota 137.
Despre ce ingenuncheri de obicei este vorba ?. Despre ingenuncherile cele multe, putem afirma. Sfantului Apostol Iacov ruda Domnului, spune Sfantul Simeon Metafrastul si altii , ca i s-au umflat genunchii ca ai camilei de desele ingenuncheri , iar Apostolii arata ca, credinciosii plecand genunchii lor se rugau lui Dumnezeu in vremea Liturghiei. Desigur ca in toata liturghia nu numai in anumite momente stateau in genunchi. De aici intelegem mai bine si Cuvantul Sfantului Vasile Cel Mare care arata ca ,,s-a impartit vremea rugaciunii in sapte stari,,( Cele sapte Laude),, pentru ca sa faca oarecare odihna la dinadinsirea( adica dinadins inaintea) ingenuncherii celei intru rugaciuni. insa nu se cade ca cineva totdeauna ingenunchiat a se ruga ci si stand si dupa canonul acesta si dupa Evangelea care zice: Cand stati rugand-va iertati …Marcu cap. 11 v 25.,,Am incheiat din nou citirea din nota 137 a Pidalionului.
Acum, iubiti credinciosi si credincioase intelegem si mai bine, de ce s-au pus aceste canoane si care este semnificatia lor, ca sa ne ridicam noi din genunchi si din pacat, spre bucuria Invierii. Dar aceasta intelegere impune si o alta perspectiva a vietii crestine :
Cand am ingenunchiat noi ,asemnea Apostolului Iacov ,sau crestinilor din Biserica primara?! Ca sa fim vrednici de ,,statul drept,, dat de canoanele amintite.! Deci daca dorim sa fim beneficiarii acestor Sfinte Canoane, pe care le invocam de atatea ori , atunci trebuie sa indeplinim pana acolo si alte Sfinte Canoane. ,,Rugati-va neincetat,, spune Mantuitorul si nu vorbim aici, doar de rugaciunea pe care o facem noi acasa, ci mai ales, de ingenuncherea zilnica la cele sapte Laude ale Bisericii si Sfanta Liturghie, asemenea primilor crestini sau a monahilor si monahiilor din manastiri… Si atunci da, de la vohodul Vecerniei de sambata pana a doua zi, sa praznuim cu trupul in pozitie dreapta Invierea Domnului.
Dar stiti, iubiti credinciosi si credincioase, ca mai mare este omul in genunchi decat in picioare, caci Insusi Mantuitorul asa s-a rugat, zice la Luca cap.22 v. 41:,, Ca plecandu-si genunchii asa se ruga…,, Iar Sfantul Apostol Pavel se ruga zicand: ,,Pentru aceasta plec genunchii mei, catre Tatal Domnului nostru Iisus Hristos,,( Efeseni cap.3 v 14)si tot despre Sfantul Apostol Pavel se scrie in Cartea Faptele Apostolilor cap. 20, ca fiind de ziua Cincizecimii in Ierusalim,, plecandu-si genunchii cu totii sau rugat,, . dar si Sfantul Vasile cel Mare zice ca,, prin fiecare plecare de genunchi si ridicare aratam cu fapta ca prin pacat am cazut la pamant si ca iubirea de oameni a Celui ce ne-a zidit am fost chemati, sus la cer,,.
De asemnea si in opera Sfantului Ioan Gura de Aur gasim scris ca pe timpul sau, crestinii mergeau la Biserica doar Duminica, caci el ii cearta duhovniceste zicand,, Ai o suta saizeci si opt de ore pe saptamana si din acestea Dumnezeu si-a oprit pentru El, numai o singura ora si tu aceasta ora o cheltuiesti in treburi lumesti, in glume si in palavrageli!,, iar in alt loc arata importanta rugaciunii zicand, din Sfantul Apostol Pavel ,,plecat-am genunchi mei si am cazut la Dumnezeu cu rugaciune,, .Dar mai zice si ca ,,trupul era in biserica dar gandul ti-a fost dat afara,,. .,,mai mult la Sfanta Liturghie cand avem folos mare sufletesc si atunci vine diavolul si ne impiedica rugaciunea ,,. (Margaritarele Sfantului Ioan Gura de Aur pag.152-153.
In alt loc mai zice Ioan Gura de Aur ,,Ca sa nu plecam din Biserica in timpul Sfintei Liturghii ci sa stam cu frica si cu cutremur ,cu ochii plecati jos, dar cu sufletul inaltat… sa suspinam dar cu inima sa ne bucuram. Nu vedeti oamenii care stau inaintea imparatului acesta pamantesc, cel trecator si muritor, nu clintesc, nu vorbesc ,nu arunca ochii ici si colo si stau infricosati si cu cutremur, ia pilda de la ei omule… si infatiseaza-te inaintea lui Dumnezeu asa cum te-ai duce inaintea imparatului celui pamantesc, dar trebuie sa te infatisezi, cu mult mai multa frica ,inaintea imparatului celui ceresc ,,.( Omiliile pentru pocainta ,ale Sfantului Ioan Gura de Aur pag, 179.)
Deci, iubiti credincioasi si credincioase stam in fata Sfintei Mese, unde Insusi Mantuitorul Isus Hristos este prezent in Sfantul Potir . Cum am putea sa ne raportam altfel, in fata Imparatului Ceresc, decat ingenunchiati? .Supusii regilor sau ai imparatilor ingenuncheau inaintea lor, pana cand acestia le dadeau voie sa se ridice . Cu atat mai mult inaintea lui Dumnezeu ,mult mai mult, pentru ca neputinciosi si nevrendinci suntem noi si mai bine cadem inaintea Atotputernicului .
Spune randuiala Sfintei Liturghii, la Prefacere ,,preotul si diaconul cad in genunchi,, (Liturghier,Ed. 2000) Aici intr-adevar suntem de acord cu mitropolitul citat, ca ,,Dumnezeasca Liturghie este una si aceiasi fie ca se savarseste duminica sau intr-o zi de rand,,. Dar si poporul in timpul Epiclezei sta ingenunchiat dupa cum marturieste si mitropolitul Bartolomeu Anania in,, Cartea deschisa a imparatiei,, :..Poporul se roaga in genunchi cantand lin ,…Pe Tine te laudam ,pe Tine te binecuvantam…
Dar maretia acestui act este descrisa si in vedenia imparatului Amfilog al Arabiei care a mers in urma parilor facute de iudei la Ierusalim cu o armata foarte mare ca sa ii nimiceasca pe crestini. Dar cand ajunse el la Biserica Sfantului Mormant , a avut o vedenie infricosatoare in timpul Sfintei Liturghii. La Prefacere, scrie in Descoperirea Sfintei Liturghii, el vede ca Biserica s-a umplut de ingeri si toti au raspuns. Amin. Cand preotul a zis Luati, mancati, acesta este trupul Meu …atunci toti ingerii au ingenuncheat odata cu preotul si fara sa vrea imparatul a cazut brusc si el in genunchi , iar inainte de Tatal Nostru a vazut pe Arhanghelii Mihail si Gavril, ingenunchind in mijlocul Bisericii si rostind cu toti ceilalti ,,Tatal nostru care esti in ceruri,,. Desigur cartea Descoperirea Sfintei Liturghii, ne arata multe alte minuni ce se intampla in timpul Sfintei Liturghii, iar despre Amfilog spune ca a devenit crestin si dupa ce L-a marturisit pe Hristos in fata imparatului Babilonului caruia ii era vasal, acesta i-a taiat capul devenind astfel un mucenic al Bisericii .
Sunt multe alte exemple si invataturi despre o atitudine corecta si smerita in Biserica, dupa cum ne arata si Sfanta Evanghelie de astazi. Nu este pacat plecarea genuchilor in Biserica, dimpotriva si nici Canoanele dupa cum se vede, nu pedepsesc pe cei care adopta o astfel de atitudine, pentru ca este un act de evlavie si de smerenie, mai ales in aceste zile cand viata omului nu mai este una liturgica si euharistica, ca la inceput, cand era atat de evidenta diferenta dintre caracterul aspru al pocaintei si triumful Invierii. Ca urmare, ceea ce am primit noi de la inaintasii nostri, adica traditia seculara a Bisericii Ortodoxe Romane, este aceea a ingenuncherii, pentru ca spune iarasi parintele canonist Ioan N.Floca ,,un obicei indelungat in biserica are putere de lege,, iar celor care rastalmacesc datinile si invataturile Bisericii, le sunt potrivite cuvintele Sfantului Cuvios Cleopa Ilie: ” Nu roadeti oasele tari ale Scripturii avand dintii intelegerii de lapte „, sa alegem iubiti credinciosi calea Vamesului, perspectiva celui ce mai indreptat s-a intors la casa sa . Amin!
Procesul de exterminare continuă. Fiți cu luare-aminte: antihriștii adaugă spurcăciuni în produsele alimentare. Nu le cumpărați
A fost deja emisă permisiunea producătorilor de a adăuga insecte la toate produsele alimentare.
Acum dragii mei suntem obligați să citim compozițiile produselor. Au obligat producătorii să scrie ce s-a adăugat acolo, dar din păcate va fi în latină.
AMINTEȘTE-ȚI CÂND PRIVIȚI PRODUSUL:
1. Viermi de făină galbenă – Tenebrio molitor.
(Numiți în mod obișnuit gândaci stomacali, gândaci galbeni de stomac)
2. Gândaci – Blattodea.
3. Lăcustă domestică – Acheta domesticus.
4. Locusta migratoare locusta..
5. Insectă de bivol – Alphitobius scuperinus.
Multă flora parazitară ne vor da aceste insecte.
Chityna este un scut extern dur pentru insectele care distrug organele interne și provoacă boli precum:
1. RESPIRĂTOR.
2. INFLAMAȚIE ATOPICĂ A PIELII.
3. GREBIL.
4. Scurgere de sistem.
Insectele sunt un rezervor de flora parazitară și patogenă care învinge organele umane. Nu poți scăpa de acești paraziți din corp.
Dacă vă uitați la depozite de produse, citiți:
E -120-carmine (colorant roșu) este un amestec de viermi cachinel.
E – 904 VÂNTURI. Este un produs rezistent de insecte. Viermii trăiesc în țări subtropicale.
sursa : Google.pl
Regulamentul (UE 2025/89) publicat de Comisia Europeană permite utilizarea prafului din larvele de făină de morar într-o gamă largă de produse, cum ar fi brânzeturi, gemuri, paste și pâine. Condiția este de a expune larvele la radiații ultraviolete.
27 sty 2025
Dragilor, ️ când cumperi produse, trebuie să citești conținutul.
Insectele se adaugă acum la cofetărie, panificație, paste, produse de patiserie și băuturi. InsecteFoodBlacklist
Creat de: Alex L.
Creat: 31.01.2023
Actualizat: 02.02.2019
Acum dragii mei suntem obligați să citim compozițiile produselor. Au obligat producătorii să scrie ce s-a adăugat acolo, dar din păcate va fi în latină.
AMINTEȘTE-ȚI CÂND PRIVIȚI PRODUSUL:
1. Viermi de făină galbenă – Tenebrio molitor.
(Numiți în mod obișnuit gândaci stomacali, gândaci galbeni de stomac)
2. Gândaci – Blattodea.
3. Lăcustă domestică – Acheta domesticus.
4. Locusta migratoare locusta..
5. Insectă de bivol – Alphitobius scuperinus.
Multă flora parazitară ne vor da aceste insecte.
Chityna este un scut extern dur pentru insectele care distrug organele interne și provoacă boli precum:
1. RESPIRĂTOR.
2. INFLAMAȚIE ATOPICĂ A PIELII.
3. GREBIL.
4. Scurgere de sistem.
Insectele sunt un rezervor de flora parazitară și patogenă care învinge organele umane. Nu poți scăpa de acești paraziți din corp.
Dacă vă uitați la depozite de produse, citiți:
E -120-carmine (colorant roșu) este un amestec de viermi cachinel.
E – 904 VÂNTURI. Este un produs rezistent de insecte. Viermii trăiesc în țări subtropicale.
sursa : Google.pl
Regulamentul (UE 2025/89) publicat de Comisia Europeană permite utilizarea prafului din larvele de făină de morar într-o gamă largă de produse, cum ar fi brânzeturi, gemuri, paste și pâine. Condiția este de a expune larvele la radiații ultraviolete.
27 sty 2025
Dragilor, ️ când cumperi produse, trebuie să citești conținutul.
Insectele se adaugă acum la cofetărie, panificație, paste, produse de patiserie și băuturi. InsecteFoodBlacklist
Creat de: Alex L.
Creat: 31.01.2023
Actualizat: 02.02.2019
Lulu din Cluj a ajuns ministrul Învățămantului
Imediat după 1989, s-a pus problema schimbării rectorului Universității Babeș-Bolyai. Urma să fi ales un altul. Au fost diverse propuneri, precum că ar trebui să fie un om cunoscut, popular în orașul de pe Someș. Atunci, un hîtru a propus: îl alegem pe Lulu, pentru că nimeni nu e mai cunoscut și mai apreciat în urbe. Așa și era.
Cine era Lulu? Un pesonaj mic de statură pe care îl întîlneai unde nu gîndeai. Toată lumea îl privea cu simpatie. Pe toți îi aborda cu celebra vorbă: Mă ceacanăule, dă-mi un leu de tri. Petrecea multă vreme în mediul bisericesc. Și-a sfîrșit viața la Sfintele Slujbe, în paraclisul Seminarului Teologic. Ierarhul de atunci, ÎPS Bartolomeu, s-a îngrijit de cele necesare și el însuși a săvîrșit Slujba Înmormîntării. Frumoasă pildă, apreciată de toată lumea.
Ce nu s-a împlinit după 1989, s-a petrecut în anii din urmă. Urmașul lui Lulu, epigonul David Daniel, a ajuns rector al Universității, iar de puțină vreme a fost numit ministru la Învățămînt. O mediocritate cît Himalaia! Nu e zi lăsată de la Dumnezeu ca Lulu acesta să nu iasă cu niște idei năstrușnice despre ce vrea el să facă, spre distrugerea Învățămîntului romanesc. Te și miri cînd are vreme să clocească atîtea tîmpenii. De fapt, le clocesc alții, el doar și le asumă. Există un plan diabolic cu reducerea orelor la diferite discipline. Istoria Romanilor trebuie înlăturată, pentru ca generațiile viitoare să nu cunoască trecutul și să nu știe încotro ne îndreptăm. Eminescu a fost înlăturat din programe, cum au hotărît cei de la Elivizăl. Lulu, cel de dinainte, n-ar fi făcut asemenea fărădelegi. Le face Lulu de-acum, rău și prost, nu simpatic, cum era cel dintîi.
Presbiter Iovița Vasile
Despre minuni
În Proloagele din 8 februarie, găsim o minune despre întoarcerea
la credinţă a unui pustnic eretic de către patriarhul Efrem:
,,Antiohia, fiind dărâmată cu totul, Justin împăratul a trimis pe dregătorul Efrem ca să o facă la loc. Şi, acest Efrem a fost un om cu viaţă sfântă şi, mai târziu, a fost hirotonit patriarh al Antiohiei, după proorocirea episcopului Pavel zidarul. Şi, era atunci, în acele părţi, un eretic din ceata lui Sever, care, în chipul Sfântului Simeon Stâlpnicul, petrecea pe un stâlp şi, de acolo, prin înşelătoarea sa sfinţenie, amăgea norodul, şi pe mulţi i-a tras la eresul său. Că mulţimea mai mult căuta la viaţă decât la Scriptură. Şi, patriarhul, văzând că turma lui piere, mâncată de acel eretic, a mers la dânsul şi l-a sfătuit să se unească cu Biserica, şi să asculte de Sinodul Calcedonului. Iar acela i-a răspuns: „Eu de Sinod nu vreau să ştiu.” A răspuns Sfântul: „Deci, atunci, pe unul ca tine cum să te sfătuiesc, ca să nu pieri împreună cu poporul?” Iar stâlpnicul, vrând a înfricoşa pe patriarh, a zis: „Preasfintite patriarh, să aprindem un foc şi cine, dintre noi, nu va arde, acela are credinţa cea bună”. Şi s-a minunat patriarhul de aceste cuvinte şi i-a zis lui: „Fiule, ţie ţi se cuvine ca sfătuirea părintelui tău să o primeşti. Dar ceea ce voieşti tu întrece a mea smerenie. Însă, pentru a ta mântuire şi a poporului, nădăjduind la mila lui Dumnezeu, voi face şi aceasta.” Şi a poruncit să aţâţe focul şi când s-au aprins lemnele şi se înălţa para focului, a zis către stâlpnic: „Vino şi să intrăm în foc, precum însuţi ai judecat.” Iar el, înspăimântându-se de foc, nu voia să se pogoare. Dar patriarhul, dezbrăcând omoforul său, l-a aruncat pe el în foc, rugându-se lui Dumnezeu şi zicând: „Doamne, Iisuse Hristoase, Care pentru noi în pântecele Născătoarei de Dumnezeu Te-ai întrupat, arată-ne nouă adevărul”. Şi trei ceasuri a fost omoforul în foc şi nu s-a vătămat nicicum, ci întreg a rămas. Şi, văzând aceasta acel eretic, a blestemat pe Sever şi eresul lui şi, venindu-şi întru cunoştinţă, s-a unit cu soborniceasca Biserică. Şi din mâinile dumnezeiescului Efrem a primit preacuratele Taine şi a proslăvit pe Dumnezeu. Întru acest fel este biruinţa Bisericii noastre; că întăreşte cuvântul prin minuni şi nu învaţă numai cu cuvinte deşarte, încurcate şi goale. Dumnezeului nostru, slavă! Amin.”
De aici vedem de ce lupta împotriva ecumenismului este atât de dificilă. Contestarea minunilor și încercarea omului modern de a găsi explicații raționale pentru orice deschide calea ecumenismului. Și iată că omul zilelor noastre nu mai poate deschide gura să spună că a fost martor al unei minuni, că i se închide gura cu explicații ,,științifice” sau chiar cu citate din unul dintre sfinții canonizați recent. Trebuie să înțelegem că subminarea misticii și asceticii în facultățile de teologie este o măsură ecumenistă. Punct. Sigur că trebuie să avem dreaptă socoteală în toate pentru a recunoaște minunile lui Dumnezeu și de a le deosebi de falsele minuni ale necuratului.
Sfinții Apostoli și mulți alți sfinți și-au întărit cuvântul prin minuni. Nu există biruință a Bisericii Ortodoxe fără minuni. Cine nu rezistă acestui test? Ereticii, firește. De aceea au început să-i ceară Ortodoxiei să renunțe la conceptul de îndumnezeire a omului. Cine are curajul acum să-și arunce epitrahilul în foc pentru a demonstra că mărturisește adevărul? Și cine mai e dispus să accepte această minune drept probă a mărturisirii Adevărului? De ce s-a creat moda ca epitrahilul să fie cu cruce întoarsă? Și această modă este recentă…
Subminarea misticii și asceticii au drept efect slăbirea Ortodoxiei.
Sora Pelaghia
la credinţă a unui pustnic eretic de către patriarhul Efrem:
,,Antiohia, fiind dărâmată cu totul, Justin împăratul a trimis pe dregătorul Efrem ca să o facă la loc. Şi, acest Efrem a fost un om cu viaţă sfântă şi, mai târziu, a fost hirotonit patriarh al Antiohiei, după proorocirea episcopului Pavel zidarul. Şi, era atunci, în acele părţi, un eretic din ceata lui Sever, care, în chipul Sfântului Simeon Stâlpnicul, petrecea pe un stâlp şi, de acolo, prin înşelătoarea sa sfinţenie, amăgea norodul, şi pe mulţi i-a tras la eresul său. Că mulţimea mai mult căuta la viaţă decât la Scriptură. Şi, patriarhul, văzând că turma lui piere, mâncată de acel eretic, a mers la dânsul şi l-a sfătuit să se unească cu Biserica, şi să asculte de Sinodul Calcedonului. Iar acela i-a răspuns: „Eu de Sinod nu vreau să ştiu.” A răspuns Sfântul: „Deci, atunci, pe unul ca tine cum să te sfătuiesc, ca să nu pieri împreună cu poporul?” Iar stâlpnicul, vrând a înfricoşa pe patriarh, a zis: „Preasfintite patriarh, să aprindem un foc şi cine, dintre noi, nu va arde, acela are credinţa cea bună”. Şi s-a minunat patriarhul de aceste cuvinte şi i-a zis lui: „Fiule, ţie ţi se cuvine ca sfătuirea părintelui tău să o primeşti. Dar ceea ce voieşti tu întrece a mea smerenie. Însă, pentru a ta mântuire şi a poporului, nădăjduind la mila lui Dumnezeu, voi face şi aceasta.” Şi a poruncit să aţâţe focul şi când s-au aprins lemnele şi se înălţa para focului, a zis către stâlpnic: „Vino şi să intrăm în foc, precum însuţi ai judecat.” Iar el, înspăimântându-se de foc, nu voia să se pogoare. Dar patriarhul, dezbrăcând omoforul său, l-a aruncat pe el în foc, rugându-se lui Dumnezeu şi zicând: „Doamne, Iisuse Hristoase, Care pentru noi în pântecele Născătoarei de Dumnezeu Te-ai întrupat, arată-ne nouă adevărul”. Şi trei ceasuri a fost omoforul în foc şi nu s-a vătămat nicicum, ci întreg a rămas. Şi, văzând aceasta acel eretic, a blestemat pe Sever şi eresul lui şi, venindu-şi întru cunoştinţă, s-a unit cu soborniceasca Biserică. Şi din mâinile dumnezeiescului Efrem a primit preacuratele Taine şi a proslăvit pe Dumnezeu. Întru acest fel este biruinţa Bisericii noastre; că întăreşte cuvântul prin minuni şi nu învaţă numai cu cuvinte deşarte, încurcate şi goale. Dumnezeului nostru, slavă! Amin.”
De aici vedem de ce lupta împotriva ecumenismului este atât de dificilă. Contestarea minunilor și încercarea omului modern de a găsi explicații raționale pentru orice deschide calea ecumenismului. Și iată că omul zilelor noastre nu mai poate deschide gura să spună că a fost martor al unei minuni, că i se închide gura cu explicații ,,științifice” sau chiar cu citate din unul dintre sfinții canonizați recent. Trebuie să înțelegem că subminarea misticii și asceticii în facultățile de teologie este o măsură ecumenistă. Punct. Sigur că trebuie să avem dreaptă socoteală în toate pentru a recunoaște minunile lui Dumnezeu și de a le deosebi de falsele minuni ale necuratului.
Sfinții Apostoli și mulți alți sfinți și-au întărit cuvântul prin minuni. Nu există biruință a Bisericii Ortodoxe fără minuni. Cine nu rezistă acestui test? Ereticii, firește. De aceea au început să-i ceară Ortodoxiei să renunțe la conceptul de îndumnezeire a omului. Cine are curajul acum să-și arunce epitrahilul în foc pentru a demonstra că mărturisește adevărul? Și cine mai e dispus să accepte această minune drept probă a mărturisirii Adevărului? De ce s-a creat moda ca epitrahilul să fie cu cruce întoarsă? Și această modă este recentă…
Subminarea misticii și asceticii au drept efect slăbirea Ortodoxiei.
Sora Pelaghia
Petre Țuțea: Legionarii nu au ucis nici un evreu!
Insist, pentru că prea sunt mulţi cei care îi înjură pe legionari fără să cunoască ceea ce le este foarte uşor să afle, bunăoară faptul că legile antisemite care au funcţionat în perioada 1939-1944 sunt (şi) opera lui Carol al II-lea, deci şi a Lupeascăi, vestita evreică. Subliniez această informaţie care lipseşte din mintea a 99% dintre istoricii şi formatorii de opinie din România: primele legi antisemite au apărut în timpul dictaturii carliste, iar legionarii, când au venit la putere, au abrogat o parte din această legislaţie antisemită.
De ce oare publiciştii evrei, din România şi de aiurea, se feresc să recunoască acest adevăr, veritabil paradox pentru necunoscători? Şi mai ales de ce se feresc să pună în circulaţie această informaţie? La ce le foloseşte această perpetuă calomniere a legionarilor?
…Andrei Cornea – probabil cel mai înverşunat detractor al legionarilor, nu cunoştea nici detaliul că pe la sfîrşitul anilor ‘30, când s-a ţinut la Nürnberg un congres internaţional antisemit, legionarii, invitaţi de organizatori, au refuzat „onoarea” de a se considera antisemiţi. A.C. Cuza şi ai săi s-au recunoscut antisemiţi şi au participat cu entuziasm! …Şi mai pot fi amintite şi alte situaţii în beneficiul aceleiaşi teze: legionarii nu au fost antisemiţi!
Aşa se face că atunci când Lya Benjamin s-a pomenit scriind în „Dilema” despre „antisemitismul funciar şi doctrinar al legionarilor” m-am bucurat că am prins-o din nou cu ocaua mică şi am somat-o, public, să publice în „Dilema” textul legionar, doctrinar, prin care se vădeşte acest vestit antisemitism legionar! Nici până azi tovarăşa Lya nu a produs vreo dovadă despre amintitul şi mult-pomenitul antisemitism legionar funciar! Adică nu a reuşit să identifice textele legionare care să instige împotriva evreilor, să-i defăimeze sau altceva să-i!
Am căutat aceste dovezi (măcar una!) şi în cărţile scrise de Zigu Ornea – evreul cel mai informat asupra subiectului, şi n-am găsit! Repet, cărţile şi textele lui Zigu Ornea prin care acesta combate legionarismul şi „încercările de cosmetizare” a Mişcării legionare, deşi îi acuză pe legionari la tot pasul de antisemitism, nu conţin nici un text, un sfert de pagină măcar, o frază, pe care s-o citeze ca expresie a acestui antisemitism legionar. Drept care, când l-am întâlnit pe Zigu Ornea, în scara blocului, la lift, l-am chestionat: unde în cărţile domniei-sale pot găsi dovada antisemitismului legionar? Mi-a răspuns cam aşa: „Aşa ceva – adică anti-semitismul legionarilor, nu mai trebuie demonstrat! Nu sunt de ajuns cei 120 de evrei ucişi de legionari în timpul pogromului?!”
…Uite că nu sunt de ajuns! Mai întâi pentru că pogromul nu prea a fost pogrom, ci diversiune bine organizată de evrei, de evreii comunişti, în ticăloasă colaborare cu Eugen Cristescu, şeful serviciilor secrete, diversiune la care singurii legionari participanţi, nu puţini şi toţi cu cămaşă verde pe ei, erau la fel de legionari ca însuşi mai sus pomenitul Cornea, tatăl sau fiul! Tot un drac…
Adică la „rebeliune” poliţia a arestat o sumedenie de persoane turbulente îmbrăcate cu cămaşa verde, care s-au dovedit mai apoi, în timpul anchetei, că spărseseră ei geamuri la prăvăliile evreieşti sau chiar spărseseră şi câteva capete mai „perciunate”, dar legionarii aceia s-au dovedit că nu erau …legionari, ci lumpen proletari deghizaţi în legionari, majoritatea țigani, din specia canaliei din uliţi.
După discuţia cu Petre Ţuţea şi Simion Ghinea, în care aceştia şi-au prezentat argumentele, pentru mine atât de neaşteptate, potrivit cărora în ianuarie 1941, dar şi altminteri, legionarii nu au omorît nici un evreu, am început să fiu mai atent cu studiile, comentariile şi informaţiile privitoare la rebeliunea legionară, la relaţiile dintre legionari şi evrei. Cu acest interes am citit şi romanele lui DRAGOŞ PROTOPOPESCU, un scriitor pe care nu ne putem permite să-l facem uitat la nesârşit. Este primul şi cel mai autentic post-modernist din literatura noastră. Poate fi omologat şi pe plan european, în beneficiul protocronismului…
Ei, bine, în romanul Fortul 13 este descris primul val de arestări, operate după asasinarea lui I.G. Duca, arestări de tineri intelectuali adunaţi cu arcanul de prin biblioteci şi redacţii. Printre tinerii „huligani” se numără şi un personaj cu totul neaşteptat: legionarul evreu, foarte mulţumit de compania camarazilor legionari în lagărele carliste. Ba, mai mult, părinţii săi, în mahalaua evreiască din Văcăreşti, sunt foarte mândri că flăcăul lor împărtăşeşte aceeaşi soartă cu „băieţii”. Se pare că „băieţii”, cum li se spunea legionarilor, erau priviţi cu multă simpatie şi de domnişoarele evreice, astfel că sunt consemnate şi câteva cupluri alcătuite dintr-un legionar şi o evreică. În cartea Legionarii noştri am semnalat cazul cunoscutului scriitor Mihail Şora, care, ca legionar începător (sic!), a considerat că unui legionar nu-i este îngăduit să îndrăgească o evreică, ba să se mai şi căsătorească cu ea, ceea ce l-a dus la un impas sufletesc din care n-a avut ieşire până n-a intervenit Căpitanul şi l-a luminat, explicându-i că între a fi legionar şi a te însura cu o evreică şi a avea copii cu ea nu este o incompatibilitate, o „nepotrivire de caracter” ireconciliabilă. Şi la intervenţia Căpitanului, a lui Corneliu Zelea Codreanu, Mihail Şora, legionarul Mihail Şora, s-a căsătorit cu aleasa inimii sale. Întâmplător, o evreică. Ulterior, Mihail Şora şi-a reconsiderat orientarea politică, dar asta este altă poveste.
Se citează şi cazul unor căpetenii legionare pe care împrejurarea că erau căsătoriţi cu evreice nu i-a împiedicat să urce în ierarhia legionară… Ba unii chiar şi pe Căpitan îl bănuiesc de ascendenţă evreiască. Am studiat oareşicât problema şi, din păcate, nu se confirmă. De ce zic „din păcate”? Pentru că dacă ar fi aşa, dacă într-adevăr unul dintre părinţii sau bunicii Căpitanului ar fi fost evreu, atunci critica sa adusă rolului nefast jucat de „masoneria iudeo-bolşevică” s-ar înţelege mai bine că nu-i vizează pe toţi evreii, aşa cum detractorii săi încearcă să fixeze poziţia Căpitanului, ca duşman ireconciliabil al evreilor, adică al tuturor evreilor. Nimic mai fals: adversitatea legionară, ca şi-n cazul lui Eminescu, nu s-a îndreptat spre evrei, în general, ca neam sau rasă, ci a vizat anumite categorii de evrei: mai întîi (1)evreii afacerilor veroase, în mod special evreii din oligarhia financiară, care se îndeletniceau cu coruperea politicienilor români şi, mai ales, a însuşi regelui Carol al II-lea, întreţinând astfel dezastrul provocat în România de un politicianism deşănţat, impropriu numit democraţie. Cealaltă categorie o alcătuiau (2) evreii comunişti, agenţi ai bolşevismului, ai Moscovei, duşmani neîmpăcaţi ai României Mari. Alături de comuniști, în perfectă complementaritate, au acționat și acționează evreii sioniști, aparent adversari!…
Citez în acest sens din articolul Unde sunt huliganii?, publicat de Alexandru Frâncu în 1952 în revista legionară „Însemnări”:
„În Mişcarea Legionară antisemitismul nu a fost o esenţă doctrinară, ci un accident circumstanţial. Legionarii nu au fost antisemiţi pentru că i-ar fi considerat pe evrei ca pe o rasă inferioară (ca Hitler), nici pentru că ar fi vrut să pedepsească în contemporani crima de deicid, perpetuată de strămoşii din Iudeea, ci pentru că, într-o fază extrem de delicată a evoluţiei noastre ca naţiune, ne-am lovit de o masă alogenă, recent venită, neasimilată (asimilabilă? Poate, nu ştim), opacă la aspiraţiile neamului, sistematic şi cu exces de zel partizană a cotropitorului străin, şi producătoare cu abundenţă de indivizi obtuzi, dar insolenţi,(s.n. I.C.) printre care cu predilecţie se recrutau anumiţi gazetari, aşa de responsabili în provocarea, întreţinerea şi exacerbarea sentimentului antisemit, de care tot ei erau primii şi cei mai gălăgioşi a se plânge.”
E interesant ce scrie acelaşi autor, după a proape 60 de ani, adică deunăzi, la 94 de ani, într-o corespondenţă cu subsemnatul: „Arăţi de ce nu poţi să fii antisemit. Aşijderea eu am întâlnit un evreu extraordinar care literalmente mi-a salvat viaţa. Mai mult, mi-a facilitat (indirect) cariera universitară. Mi-a deschis direct drumul către Buenos Aires. Un evreu care, la Paris, se întâlnea cu mine şi cu Cioran şi ne cânta „Sfântă tinereţe legionară” şi ştia Cărticica şefului de cuib pe dinafară. Un evreu care s-a sinucis pentru o chestioune de onoare: îl chiema Lică Krakauer sau Cracanera. Şi cele trei evreice care, în epoci diverse, mi-au descoperit tot tezaurul de amor şi dedicaţie de care femeile sunt în stare. Şi comoara de literatură beletristică, evrei ce mi-au încântat adolescenţa: Stefan Zweig, Iakob Wassermann, Franz Kafka, Lion Feutwangler şi alţii. Totuşi mă irită şi azi profuziunea de nume evreieşti în filmele americane.”
Preluare de pe blogul Ion Coja
De ce oare publiciştii evrei, din România şi de aiurea, se feresc să recunoască acest adevăr, veritabil paradox pentru necunoscători? Şi mai ales de ce se feresc să pună în circulaţie această informaţie? La ce le foloseşte această perpetuă calomniere a legionarilor?
…Andrei Cornea – probabil cel mai înverşunat detractor al legionarilor, nu cunoştea nici detaliul că pe la sfîrşitul anilor ‘30, când s-a ţinut la Nürnberg un congres internaţional antisemit, legionarii, invitaţi de organizatori, au refuzat „onoarea” de a se considera antisemiţi. A.C. Cuza şi ai săi s-au recunoscut antisemiţi şi au participat cu entuziasm! …Şi mai pot fi amintite şi alte situaţii în beneficiul aceleiaşi teze: legionarii nu au fost antisemiţi!
Aşa se face că atunci când Lya Benjamin s-a pomenit scriind în „Dilema” despre „antisemitismul funciar şi doctrinar al legionarilor” m-am bucurat că am prins-o din nou cu ocaua mică şi am somat-o, public, să publice în „Dilema” textul legionar, doctrinar, prin care se vădeşte acest vestit antisemitism legionar! Nici până azi tovarăşa Lya nu a produs vreo dovadă despre amintitul şi mult-pomenitul antisemitism legionar funciar! Adică nu a reuşit să identifice textele legionare care să instige împotriva evreilor, să-i defăimeze sau altceva să-i!
Am căutat aceste dovezi (măcar una!) şi în cărţile scrise de Zigu Ornea – evreul cel mai informat asupra subiectului, şi n-am găsit! Repet, cărţile şi textele lui Zigu Ornea prin care acesta combate legionarismul şi „încercările de cosmetizare” a Mişcării legionare, deşi îi acuză pe legionari la tot pasul de antisemitism, nu conţin nici un text, un sfert de pagină măcar, o frază, pe care s-o citeze ca expresie a acestui antisemitism legionar. Drept care, când l-am întâlnit pe Zigu Ornea, în scara blocului, la lift, l-am chestionat: unde în cărţile domniei-sale pot găsi dovada antisemitismului legionar? Mi-a răspuns cam aşa: „Aşa ceva – adică anti-semitismul legionarilor, nu mai trebuie demonstrat! Nu sunt de ajuns cei 120 de evrei ucişi de legionari în timpul pogromului?!”
…Uite că nu sunt de ajuns! Mai întâi pentru că pogromul nu prea a fost pogrom, ci diversiune bine organizată de evrei, de evreii comunişti, în ticăloasă colaborare cu Eugen Cristescu, şeful serviciilor secrete, diversiune la care singurii legionari participanţi, nu puţini şi toţi cu cămaşă verde pe ei, erau la fel de legionari ca însuşi mai sus pomenitul Cornea, tatăl sau fiul! Tot un drac…
Adică la „rebeliune” poliţia a arestat o sumedenie de persoane turbulente îmbrăcate cu cămaşa verde, care s-au dovedit mai apoi, în timpul anchetei, că spărseseră ei geamuri la prăvăliile evreieşti sau chiar spărseseră şi câteva capete mai „perciunate”, dar legionarii aceia s-au dovedit că nu erau …legionari, ci lumpen proletari deghizaţi în legionari, majoritatea țigani, din specia canaliei din uliţi.
După discuţia cu Petre Ţuţea şi Simion Ghinea, în care aceştia şi-au prezentat argumentele, pentru mine atât de neaşteptate, potrivit cărora în ianuarie 1941, dar şi altminteri, legionarii nu au omorît nici un evreu, am început să fiu mai atent cu studiile, comentariile şi informaţiile privitoare la rebeliunea legionară, la relaţiile dintre legionari şi evrei. Cu acest interes am citit şi romanele lui DRAGOŞ PROTOPOPESCU, un scriitor pe care nu ne putem permite să-l facem uitat la nesârşit. Este primul şi cel mai autentic post-modernist din literatura noastră. Poate fi omologat şi pe plan european, în beneficiul protocronismului…
Ei, bine, în romanul Fortul 13 este descris primul val de arestări, operate după asasinarea lui I.G. Duca, arestări de tineri intelectuali adunaţi cu arcanul de prin biblioteci şi redacţii. Printre tinerii „huligani” se numără şi un personaj cu totul neaşteptat: legionarul evreu, foarte mulţumit de compania camarazilor legionari în lagărele carliste. Ba, mai mult, părinţii săi, în mahalaua evreiască din Văcăreşti, sunt foarte mândri că flăcăul lor împărtăşeşte aceeaşi soartă cu „băieţii”. Se pare că „băieţii”, cum li se spunea legionarilor, erau priviţi cu multă simpatie şi de domnişoarele evreice, astfel că sunt consemnate şi câteva cupluri alcătuite dintr-un legionar şi o evreică. În cartea Legionarii noştri am semnalat cazul cunoscutului scriitor Mihail Şora, care, ca legionar începător (sic!), a considerat că unui legionar nu-i este îngăduit să îndrăgească o evreică, ba să se mai şi căsătorească cu ea, ceea ce l-a dus la un impas sufletesc din care n-a avut ieşire până n-a intervenit Căpitanul şi l-a luminat, explicându-i că între a fi legionar şi a te însura cu o evreică şi a avea copii cu ea nu este o incompatibilitate, o „nepotrivire de caracter” ireconciliabilă. Şi la intervenţia Căpitanului, a lui Corneliu Zelea Codreanu, Mihail Şora, legionarul Mihail Şora, s-a căsătorit cu aleasa inimii sale. Întâmplător, o evreică. Ulterior, Mihail Şora şi-a reconsiderat orientarea politică, dar asta este altă poveste.
Se citează şi cazul unor căpetenii legionare pe care împrejurarea că erau căsătoriţi cu evreice nu i-a împiedicat să urce în ierarhia legionară… Ba unii chiar şi pe Căpitan îl bănuiesc de ascendenţă evreiască. Am studiat oareşicât problema şi, din păcate, nu se confirmă. De ce zic „din păcate”? Pentru că dacă ar fi aşa, dacă într-adevăr unul dintre părinţii sau bunicii Căpitanului ar fi fost evreu, atunci critica sa adusă rolului nefast jucat de „masoneria iudeo-bolşevică” s-ar înţelege mai bine că nu-i vizează pe toţi evreii, aşa cum detractorii săi încearcă să fixeze poziţia Căpitanului, ca duşman ireconciliabil al evreilor, adică al tuturor evreilor. Nimic mai fals: adversitatea legionară, ca şi-n cazul lui Eminescu, nu s-a îndreptat spre evrei, în general, ca neam sau rasă, ci a vizat anumite categorii de evrei: mai întîi (1)evreii afacerilor veroase, în mod special evreii din oligarhia financiară, care se îndeletniceau cu coruperea politicienilor români şi, mai ales, a însuşi regelui Carol al II-lea, întreţinând astfel dezastrul provocat în România de un politicianism deşănţat, impropriu numit democraţie. Cealaltă categorie o alcătuiau (2) evreii comunişti, agenţi ai bolşevismului, ai Moscovei, duşmani neîmpăcaţi ai României Mari. Alături de comuniști, în perfectă complementaritate, au acționat și acționează evreii sioniști, aparent adversari!…
Citez în acest sens din articolul Unde sunt huliganii?, publicat de Alexandru Frâncu în 1952 în revista legionară „Însemnări”:
„În Mişcarea Legionară antisemitismul nu a fost o esenţă doctrinară, ci un accident circumstanţial. Legionarii nu au fost antisemiţi pentru că i-ar fi considerat pe evrei ca pe o rasă inferioară (ca Hitler), nici pentru că ar fi vrut să pedepsească în contemporani crima de deicid, perpetuată de strămoşii din Iudeea, ci pentru că, într-o fază extrem de delicată a evoluţiei noastre ca naţiune, ne-am lovit de o masă alogenă, recent venită, neasimilată (asimilabilă? Poate, nu ştim), opacă la aspiraţiile neamului, sistematic şi cu exces de zel partizană a cotropitorului străin, şi producătoare cu abundenţă de indivizi obtuzi, dar insolenţi,(s.n. I.C.) printre care cu predilecţie se recrutau anumiţi gazetari, aşa de responsabili în provocarea, întreţinerea şi exacerbarea sentimentului antisemit, de care tot ei erau primii şi cei mai gălăgioşi a se plânge.”
E interesant ce scrie acelaşi autor, după a proape 60 de ani, adică deunăzi, la 94 de ani, într-o corespondenţă cu subsemnatul: „Arăţi de ce nu poţi să fii antisemit. Aşijderea eu am întâlnit un evreu extraordinar care literalmente mi-a salvat viaţa. Mai mult, mi-a facilitat (indirect) cariera universitară. Mi-a deschis direct drumul către Buenos Aires. Un evreu care, la Paris, se întâlnea cu mine şi cu Cioran şi ne cânta „Sfântă tinereţe legionară” şi ştia Cărticica şefului de cuib pe dinafară. Un evreu care s-a sinucis pentru o chestioune de onoare: îl chiema Lică Krakauer sau Cracanera. Şi cele trei evreice care, în epoci diverse, mi-au descoperit tot tezaurul de amor şi dedicaţie de care femeile sunt în stare. Şi comoara de literatură beletristică, evrei ce mi-au încântat adolescenţa: Stefan Zweig, Iakob Wassermann, Franz Kafka, Lion Feutwangler şi alţii. Totuşi mă irită şi azi profuziunea de nume evreieşti în filmele americane.”
Preluare de pe blogul Ion Coja
Părintele Ciprian Mega este infiltratul rușilor în Biserica Ortodoxă Romană
Toate scursorile respingătoare vehiculează această informație la modă, pentru că se încadrează în obiectivele propagandei puturoase ale sistemului. Nimeni însă nu a adus vreo dovadă credibilă, care să ne convingă. Nu le -au adus ei, le aduc eu.
1.Părintele Ciprian Mega, agentul rușilor, atunci cînd s-a sfințit Biserica pe care a înălțat-o în Oradea (la îndemnul rușilor, nu?) a cerut Patriarhiei să nu trimită în sobor homosexuali, ascunși sub veșminte ortodoxe. S-au conformat, bine au făcut, și toate s-au săvîrșit cu bine.
2.Părintele Ciprian Mega a dezvăluit o situație cutremurătoare din Episcopia Ortodoxă Romană a Oradiei: Sodomitul Sofronie Drincek s-a înconjurat de o șleahtă de homoexuali, care tăiau și spînzurau în Eparhie! A și dezvăluit această fărădelege într-un film, excelent realizat. Desigur, a fost directiva rușilor.
3. Părintele Ciprian a interzis homosexualului Sofronie Drincek să mai intre în biserica pe care a înălțat-o. Ordin venit pe canalele rusești. Cum să intre spurcatul în cele sfinte?
4.Cu cîteva zile în urmă, oamenii fărădelegii, de care nu-i străin sodomo-gomoritul Radu Sofronie, pseudo-episcop apostat de Oradea, au pus la cale un atentat cu bombă împotriva Părintelui Ciprian. Mașina i-a fost distrusă, dar Dumnezeu l-a ferit, pentru că mai are lucruri de spus. Să le spună.
5.Și fiindcă la Oradea se va isprăvi curînd, îl sfătuim, ca agent al rușilor ce se află, să se mute la Galați, în Vrancea, la București și în toată zona de peste munți, unde are mult de lucru.
6. Apoi să revină dincoace de munți, pentru că și aici sunt mai mulți indivizi, vizați de ruși. Nu dăm o listă, pentru că știm, dar nu avem dovezi. Iată, Dumnezeu îi scoate la arătare. Rînd pe rînd. Rușine n-au, de Dumnezeu nu se tem!
7.Părinte Ciprian, nu e vremea compromisurilor și a jumătăților de măsură. Nu-l pomenești pe ne-vrendicul Sofronie, nu-i mai pomeni nici pe ne-vrednicii Liviu Laurențiu de la Sibiu, sau pe Daniel Ciobotea de la București.
Nevrednic presbiter Iovița Vasile
1.Părintele Ciprian Mega, agentul rușilor, atunci cînd s-a sfințit Biserica pe care a înălțat-o în Oradea (la îndemnul rușilor, nu?) a cerut Patriarhiei să nu trimită în sobor homosexuali, ascunși sub veșminte ortodoxe. S-au conformat, bine au făcut, și toate s-au săvîrșit cu bine.
2.Părintele Ciprian Mega a dezvăluit o situație cutremurătoare din Episcopia Ortodoxă Romană a Oradiei: Sodomitul Sofronie Drincek s-a înconjurat de o șleahtă de homoexuali, care tăiau și spînzurau în Eparhie! A și dezvăluit această fărădelege într-un film, excelent realizat. Desigur, a fost directiva rușilor.
3. Părintele Ciprian a interzis homosexualului Sofronie Drincek să mai intre în biserica pe care a înălțat-o. Ordin venit pe canalele rusești. Cum să intre spurcatul în cele sfinte?
4.Cu cîteva zile în urmă, oamenii fărădelegii, de care nu-i străin sodomo-gomoritul Radu Sofronie, pseudo-episcop apostat de Oradea, au pus la cale un atentat cu bombă împotriva Părintelui Ciprian. Mașina i-a fost distrusă, dar Dumnezeu l-a ferit, pentru că mai are lucruri de spus. Să le spună.
5.Și fiindcă la Oradea se va isprăvi curînd, îl sfătuim, ca agent al rușilor ce se află, să se mute la Galați, în Vrancea, la București și în toată zona de peste munți, unde are mult de lucru.
6. Apoi să revină dincoace de munți, pentru că și aici sunt mai mulți indivizi, vizați de ruși. Nu dăm o listă, pentru că știm, dar nu avem dovezi. Iată, Dumnezeu îi scoate la arătare. Rînd pe rînd. Rușine n-au, de Dumnezeu nu se tem!
7.Părinte Ciprian, nu e vremea compromisurilor și a jumătăților de măsură. Nu-l pomenești pe ne-vrendicul Sofronie, nu-i mai pomeni nici pe ne-vrednicii Liviu Laurențiu de la Sibiu, sau pe Daniel Ciobotea de la București.
Nevrednic presbiter Iovița Vasile
Proștii și inculții la putere
„Trei fenomene ale timpului: invazia verticală a barbarilor, domnia proștilor, trădarea oamenilor cumsecade.
Primul: năvălesc nu barbarii din alte continente ci, de jos în sus, derbedeii. Barbarii aceştia preiau locurile de conducere.
Al doilea: au sosit – pur şi simplu, în sensul cel mai categoric – proştii şi inculţii la putere şi în ciuda tuturor legilor economice şi tuturor regulilor politice fac prostii, ca nişte ingnoranţi ce se află.
Al treilea: în loc de a se împotrivi, oamenii cumsecade adoptă expectative binevoitoare, se fac că nu văd şi nu aud, pe scurt trădează. Nu-şi fac datoria. Imparţialii şi încrezătorii înregistrează şi tac. Sunt cei mai vinovaţi.”
Părintele Nicolae Steinhardt – Paris 1937
„Până când acești oameni, care-și zic buni și nobili, vor continua cu pasivitatea lor față de prostia și răutatea pe care – de silă să nu se murdărească – se feresc să o azvârle cu piciorul?
Oare dacă ai știut să ocolești și să-ți astupi nasul, asta înseamnă că murdăria nu poate continua să crească și să miroasă mai rău?!…
Și atunci numai energia de a avea silă și inteligența de-a ști să ocolești murdăria vor fi de ajuns ca să facă ca răutatea și prostia să devină mai puțin active decât sunt, iar bunătatea și înțelepciunea mai puțin pasive?!
Urmuz
(Preluare de pe blogul Ion Coja)
Primul: năvălesc nu barbarii din alte continente ci, de jos în sus, derbedeii. Barbarii aceştia preiau locurile de conducere.
Al doilea: au sosit – pur şi simplu, în sensul cel mai categoric – proştii şi inculţii la putere şi în ciuda tuturor legilor economice şi tuturor regulilor politice fac prostii, ca nişte ingnoranţi ce se află.
Al treilea: în loc de a se împotrivi, oamenii cumsecade adoptă expectative binevoitoare, se fac că nu văd şi nu aud, pe scurt trădează. Nu-şi fac datoria. Imparţialii şi încrezătorii înregistrează şi tac. Sunt cei mai vinovaţi.”
Părintele Nicolae Steinhardt – Paris 1937
„Până când acești oameni, care-și zic buni și nobili, vor continua cu pasivitatea lor față de prostia și răutatea pe care – de silă să nu se murdărească – se feresc să o azvârle cu piciorul?
Oare dacă ai știut să ocolești și să-ți astupi nasul, asta înseamnă că murdăria nu poate continua să crească și să miroasă mai rău?!…
Și atunci numai energia de a avea silă și inteligența de-a ști să ocolești murdăria vor fi de ajuns ca să facă ca răutatea și prostia să devină mai puțin active decât sunt, iar bunătatea și înțelepciunea mai puțin pasive?!
Urmuz
(Preluare de pe blogul Ion Coja)
Sfantul Mucenic Teodor Stratilat
,,Precum cerul se împodobeşte cu stele, tot astfel Biserica lui Dumnezeu cu Sfinţii Mucenici. Precum florile împodobesc câmpul, tot astfel şi Mucenicii împodobesc Biserica. Pomenirea Mucenicilor este iertare de datorii, doctorie pentru boli, mângâiere celor necăjiţi, izbăvire celor ce pătimesc de duhuri necurate şi sănătate iubitorilor de Mucenici’’.
Astăzi pomenim între Sfinţii lui Dumnezeu pe Sfântul Teodor Stratilat. ,,Teodor’’ înseamnă, în graiul grecesc, ,,Darul lui Dumnezeu’’. Cu adevărat a fost el un dar pentru Biserica din vremea aceea, dar şi pentru cei binecredincioşi, până la sfârşitul veacului acestuia. Dumnezeu dă fiecărui credincios al Său încercări pe măsura puterilor lui. Celor curajoşi şi iscusiţi în cuvânt le rânduieşte să mărturisească pe Hristos Mântuitorul; celor neînfricaţi le dă calea muceniciei.
Sfântul Teodor Stratilat a trăit pe vremea nelegiuitului împărat Liciniu şi a fost dregător al acestuia în cetatea Iracliei, aproape de Marea Neagră. Printr-o scrisoare iscusită, l-a făcut pe Liciniu să vină în Iraclia, alegând să pătimească între ai săi. Socotind că Sfântul Teodor este un slujbaş credincios zeilor celor fără de putere, a venit în cetate. Sfântul însă a sfărâmat toţi zeii cei mari, pe care i-a adus Liciniu, împărţind aurul săracilor. Apoi l-a înfruntat cu tărie pe tiranul cu apucături de fiară: ,,Tu te mâhneşti, iar eu mă bucur de pierderea zeilor tăi. Tu te lupţi cu Dumnezeu, iar eu binecuvântez pe Dumnezeu. Tu huleşti pe adevăratul Dumnezeu, iar eu Îl laud cu cântări. Tu te închini zeilor celor morţi, iar eu mă închin Dumnezeului Celui Viu. Tu slujeşti necuratului Serapid, iar eu slujesc Preacuratului meu Stăpân, Hristos, Cel Care şade pe serafimii cei curaţi. Tu cinsteşti pe urâtul Apollon, iar eu cinstesc pe Dumnezeu, Cel Care trăieşte în veci… Tu eşti Liciniu, vânturătorul, iar eu, Teodor, sunt darul lui Dumnezeu. Nu te mânia, o, împărate, nici nu te iuţi, pentru că acestea făcându-le, arăţi tirania ta cea dinăuntru şi te asemeni măgarului şi catârului’’.
Curajul Sfântului a înfuriat peste măsură pe tiranul împărat, de aceea a poruncit să-l supună celor mai crâncene şi nemiloase chinuri, pe care Sfântul le-a răbdat, întărit fiind de Hristos Domnul. Când a venit vremea despărţirii de vremelniciile înşelătoare ale lumii, Sfântul şi-a plecat de bună voie capul sub sabia călăului şi, în ziua de 8 februarie, şi-a dat sufletul în mâinile Ziditorului său.
Pentru ale sale sfinte rugăciuni, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi păcătoşii (După Vieţile Sfinţilor pe februarie, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2005, p.104-113).
Presbiter Iovița Vasile
Astăzi pomenim între Sfinţii lui Dumnezeu pe Sfântul Teodor Stratilat. ,,Teodor’’ înseamnă, în graiul grecesc, ,,Darul lui Dumnezeu’’. Cu adevărat a fost el un dar pentru Biserica din vremea aceea, dar şi pentru cei binecredincioşi, până la sfârşitul veacului acestuia. Dumnezeu dă fiecărui credincios al Său încercări pe măsura puterilor lui. Celor curajoşi şi iscusiţi în cuvânt le rânduieşte să mărturisească pe Hristos Mântuitorul; celor neînfricaţi le dă calea muceniciei.
Sfântul Teodor Stratilat a trăit pe vremea nelegiuitului împărat Liciniu şi a fost dregător al acestuia în cetatea Iracliei, aproape de Marea Neagră. Printr-o scrisoare iscusită, l-a făcut pe Liciniu să vină în Iraclia, alegând să pătimească între ai săi. Socotind că Sfântul Teodor este un slujbaş credincios zeilor celor fără de putere, a venit în cetate. Sfântul însă a sfărâmat toţi zeii cei mari, pe care i-a adus Liciniu, împărţind aurul săracilor. Apoi l-a înfruntat cu tărie pe tiranul cu apucături de fiară: ,,Tu te mâhneşti, iar eu mă bucur de pierderea zeilor tăi. Tu te lupţi cu Dumnezeu, iar eu binecuvântez pe Dumnezeu. Tu huleşti pe adevăratul Dumnezeu, iar eu Îl laud cu cântări. Tu te închini zeilor celor morţi, iar eu mă închin Dumnezeului Celui Viu. Tu slujeşti necuratului Serapid, iar eu slujesc Preacuratului meu Stăpân, Hristos, Cel Care şade pe serafimii cei curaţi. Tu cinsteşti pe urâtul Apollon, iar eu cinstesc pe Dumnezeu, Cel Care trăieşte în veci… Tu eşti Liciniu, vânturătorul, iar eu, Teodor, sunt darul lui Dumnezeu. Nu te mânia, o, împărate, nici nu te iuţi, pentru că acestea făcându-le, arăţi tirania ta cea dinăuntru şi te asemeni măgarului şi catârului’’.
Curajul Sfântului a înfuriat peste măsură pe tiranul împărat, de aceea a poruncit să-l supună celor mai crâncene şi nemiloase chinuri, pe care Sfântul le-a răbdat, întărit fiind de Hristos Domnul. Când a venit vremea despărţirii de vremelniciile înşelătoare ale lumii, Sfântul şi-a plecat de bună voie capul sub sabia călăului şi, în ziua de 8 februarie, şi-a dat sufletul în mâinile Ziditorului său.
Pentru ale sale sfinte rugăciuni, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi păcătoşii (După Vieţile Sfinţilor pe februarie, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2005, p.104-113).
Presbiter Iovița Vasile
Însoțirea cu sodomiții aduce răsplată pe măsură
Nectarie Clinci este starețul Mănăstirii Sihăstria Putnei. Pentru puțină vreme, deoarece a fost ales episcop vicar al Arhiepiscopiei Chișinăului. Urmează să dea în primire și să se mute într-un scaun episcopal.
Acum cîțiva ani, dumnealui a găzduit în incinta Mănăstirii o manifestare a lgbt-iștilor, mascată sub un nume înșelător. În toată țara aceasta nu s-a găsit o altă locație decît această vatră monahală, pe care au profanat-o cu prezența și manifestările lor. Printre participanți, două nume sonore: zoofilul Vasilică Danileț și nelipsitul Constantin Necula, de la Sibiu, recent numit mai-marele ASTREI, tot ca o răsplată.
Cu ani în urmă, eram la Sihăstria Putnei, la ceas de seară. Am intrat în vorbă cu unul din monahi, avînd cîteva cunoștințe comune. Acesta mi-a mărturisit că e pregătit să plece din Mănăstire. Unul din motive era megalomania lui Nectarie Clinci, care găsea mereu prilejuri pentru a organiza festinuri, spre slava lui deșartă.
Așa se înmulțește numărul purtătorilor de mitre, preasupuși executanți ai ordinelor puterii lumești, răsplătiți generos cu jilțuri arhierești.
Întru mulți ani… ,,stăpîne!’’
Presbiter Iovița Vasile
P.S. Mă uit la o fotografie a lui Nectarie, la felul cum zice el că binecuvîntează. Degetul mic nu este la locul lui. Împreună cu arătătorul ridicat în sus, sugerează coarnele diavolului. Spun aceasta pentru ca să știm cu cine avem de-a face.
Acum cîțiva ani, dumnealui a găzduit în incinta Mănăstirii o manifestare a lgbt-iștilor, mascată sub un nume înșelător. În toată țara aceasta nu s-a găsit o altă locație decît această vatră monahală, pe care au profanat-o cu prezența și manifestările lor. Printre participanți, două nume sonore: zoofilul Vasilică Danileț și nelipsitul Constantin Necula, de la Sibiu, recent numit mai-marele ASTREI, tot ca o răsplată.
Cu ani în urmă, eram la Sihăstria Putnei, la ceas de seară. Am intrat în vorbă cu unul din monahi, avînd cîteva cunoștințe comune. Acesta mi-a mărturisit că e pregătit să plece din Mănăstire. Unul din motive era megalomania lui Nectarie Clinci, care găsea mereu prilejuri pentru a organiza festinuri, spre slava lui deșartă.
Așa se înmulțește numărul purtătorilor de mitre, preasupuși executanți ai ordinelor puterii lumești, răsplătiți generos cu jilțuri arhierești.
Întru mulți ani… ,,stăpîne!’’
Presbiter Iovița Vasile
P.S. Mă uit la o fotografie a lui Nectarie, la felul cum zice el că binecuvîntează. Degetul mic nu este la locul lui. Împreună cu arătătorul ridicat în sus, sugerează coarnele diavolului. Spun aceasta pentru ca să știm cu cine avem de-a face.
Mantuitorul a folosit la Cina cea de Taină pîinea dospită. Papistașii au înlocuit-o cu azima
Cina cea de Taină, în vremea căreia Domnul Iisus Hristos a instituit Sfânta Taină a Euharistiei, este relatată de toţi cei patru Sfinţi Evanghelişti. Sfântul Matei descrie evenimentul istoric al mântuirii noastre în acest chip: ,,Iar pe când mâncau ei, Iisus, luând pâine şi binecuvântând, a frânt şi, dând Ucenicilor, a zis: Luaţi, mâncaţi, acesta este Trupul Meu. Şi luând paharul şi mulţumind, le-a dat, zicând: Beţi dintru acesta toţi. Că acesta este Sângele Meu, al Legii celei Noi, care pentru mulţi se varsă spre iertarea păcatelor’’ (Matei 26, 26-28). Sfântul Luca a consemnat îndemnul Mântuitorului: ,,Aceasta să faceţi spre pomenirea Mea’’ (Luca 22, 19). Cei trei Evanghelişti sinoptici folosesc în relatările lor cuvântul ,,pâine’’ (greceşte: artos = paine dospită) pentru materia care se preface în Trupul Domnului. Dintru început, Sfânta Biserică a lui Hristos, a folosit pâinea dospită la Sfânta Liturghie.
Cu trecerea vremii, apusenii au părăsit această rânduială biblică şi au introdus azima (greceşte: azimos), care s-a generalizat şi a rămas până în zilele noastre, constituind unul din multele motive care îi ţin pe catolici în afara Bisericii. ,,Practica romano-catolicilor de întrebuinţa azimă în loc de pâine dospită, este o inovaţie fără temei, nici scripturistic, nici tradiţional. Ea s-a intrtodus târziu, în veacul al VII-lea în Spania, în al VIII-lea în Anglia, în al IX-lea în Germania, generalizându-se în Apus abia în veacul al XI-lea. În veacul al IX-lea, răsăritenii nici nu ştiau de ea, căci Fotie n-o înşiră între abaterile papale de la ecumenicitatea creştină. Abia în veacul al XI-lea se cunoaşte şi în Răsărit şi Mihail Cerularie acuză pe apuseni de introducerea acestei inovaţii’’ (Teologia Dogmatică şi Simbolică, vol. II, E.I.B.M.O., Bucureşti, 1958, p. 868) La Sinodul de la Ferara-Florenţa (1439) o parte a ortodocşilor au consimţit, sub presiunea evenimentelor vremii, să admită ca validă folosirea azimei, fără a exclude pâinea dospită. Pentru catolici Sinodul de la Ferara-Florenţa a căpătat valoare de Sinod Ecumenic, dar Biserica Ortodoxă l-a respins, prin câţiva ierarhi prezenţi, dar şi prin poporul dreptcredincios care s-a ridicat împotriva celor convenite.
Fără îndoială, abaterea apusenilor de la practica şi Tradiţia Bisericii, de la însăşi Revelaţia Dumnezeiască, reprezintă un act de nesăbuită cutezanţă. Biserica Ortodoxă este unica păstrătoare a tezaurului Dumnezeiesc revelat care ne este necesar mântuirii, fără adaosuri sau omisiuni, fără răstălmăciri sau înnoiri pierzătoare de suflete.
Presbiter Iovița Vasile
Minciuno-ierahii romani au nimerit iarăși cu oiștea în gard
Mare ighemonicon astăzi la Patriarhia Romană. Pseudo-ierarhii s-au adunat din cele patru vînturi pentru a proclama solemn canonizarea celor 16 Sfinți romani. Din capul locului spun că îmi sunt dragi acești Sfinți, dar aș fi preferat ca ei să fie canonizați de ierarhi ortodocși, nu de acești vînduți, care l-au trădat pe Mantuitorul și Biserica Sa în Creta.
Cînd au apărut icoanele Sfinților canonizați acum, am scris un articol și am atras atenția că ele sunt lucrături satanice, nu sfinte icoane. Luați-le la rînd, măriți-le, analizați-le și veți vedea că toți clericii canonizați nu binecuvîntează, ci fac semnul diavolului, cu cele două degete care sugerează coarnele acestuia! Cel mai vizibil este Dragul nostru Părinte Paisie Olaru. Sunt sigur că ar fi ales să i se taie mana, decît să facă semnul cu coarnele diavolului. Recomand tuturor să nu facă jocul sataniștilor și să cumpere aceste zise icoane. Pictorii cinstiți din Biserica noastră ni-i vor înfățișa pe acești Sfinți cu frică de Dumnezeu, cu credință și cu dragoste.
Ecumeniștii pierzării nu se dau în laturi de la nimic. De mulți ani au tipărit Liturghierul, Ceraslovul, Psaltirea cu simboluri satanice și păgane. A trebuit să lipesc în Psaltire bucăți de hîrtie albă peste aceste urîciuni ale pustiirii. Citeam o catismă, și la sfarșit aveam chipul hidos al lui baphomet!
Nu vreau să mai lungesc inutil vorba. Pseudo-ierarhii romani sunt atît de încărcați de fărădelegi, încît le rămane ca soluție plecarea din jilțurile arhierești. Nu vor pleca. Dumnezeu are însă metode nebănuite de a scăpa Biserica de acești specimeni.
Facă-se voia lui Dumnezeu!
Presbiter Iovița Vasile
Sinteza interviului acordat de Profesorul Dimitrios Tselenghidis după „Sinodul” din Creta
1. Contextul interviului și situația actuală a Bisericii Ortodoxe
După Sinodul Pan-Ortodox din Creta din 2016, profesorul Dimitrios Tselenghidis a ales o tăcere autoimpusă, datorată mâhnirii profunde față de ceea ce se întâmplă în Biserică. În acest interviu, acordat jurnalistului Silviu-Andrei Vlădăreanu, profesorul abordează problemele majore ale Ortodoxiei contemporane, dintre care cele mai importante sunt:
• Ecumenismul și globalizarea, care încearcă să modifice identitatea Bisericii.
• Minimalismul dogmatic, un proces sistematic de relativizare a adevărurilor de credință.
• Pericolul islamic, dar mai ales subversiunea internă din Ortodoxie.
• Raportul dintre Ortodoxie și romano-catolicism și încercările de unire falsă.
• Sinodul din Creta, care este considerat o deviere gravă de la Tradiția ortodoxă.
Deși acest interviu conținea analize teologice profunde, multe publicații tipărite au refuzat să îl publice integral, oferind doar fragmente cenzurate. Astfel, anumite concluzii esențiale nu au mai ajuns la public, ceea ce arată o încercare de control al informației.
2. Minimalismul dogmatic – O amenințare istorică pentru Ortodoxie
Profesorul Tselenghidis subliniază că minimalizarea dogmelor nu este un fenomen nou, ci un proces istoric care a început oficial în 1920, odată cu Enciclica Patriarhiei Ecumenice. Această enciclică:
• A introdus ideea că romano-catolicii și protestanții sunt „ramuri” ale aceleiași Biserici.
• A fost concepută ca o premisă necesară pentru unirea forțată a Ortodoxiei cu celelalte confesiuni creștine.
• A deschis calea către ecumenism și către globalizarea religioasă.
În deceniile următoare, acest curent a fost susținut activ de factori seculari și politici, care au dorit să impună un creștinism diluat, fără identitate teologică clară. Acest proces a culminat cu Sinodul din Creta, unde Ortodoxia a fost oficial egalizată cu ereziile.
3. Ecumenismul ca unealtă a globalizării religioase
Ecumenismul nu este un fenomen izolat, ci o componentă a unui plan mai larg de globalizare, în care religiile sunt aduse la un numitor comun pentru a facilita un guvern mondial unic.
• Minimalismul dogmatic este un instrument perfid al secularismului.
• Ecumenismul este folosit pentru a distruge Ortodoxia din interior, nu prin persecuție directă.
• Consiliul Mondial al Bisericilor (CMB), înființat în 1948, este o unealtă a acestei ideologii.
• Romano-catolicismul, inițial reticent, a devenit colaborator activ al ecumenismului.
• Ortodoxia a ajuns să fie mândră că este „membru egal” în acest proiect, ceea ce este de fapt o dezonoare.
Ecumenismul este considerat cea mai periculoasă erezie contemporană, deoarece atacă însăși identitatea Bisericii Ortodoxe.
4. Problema redefinirii dogmelor și a „dragostei” false
O metodă subtilă prin care Ortodoxia este subminată este redefinirea dogmelor și a termenilor teologici. Se afirmă că:
• Dogmele nu mai sunt esențiale, ci doar „credința în Dumnezeu”.
• Trebuie să avem dragoste și să lăsăm diferențele teologice în plan secund.
• Sinoadele Ecumenice care au condamnat erezii sunt considerate acum „intolerante”.
Aceasta este o abordare perfidă și manipulativă, deoarece Sfântul Ioan Gură de Aur afirmă clar că dragostea adevărată izvorăște din credința autentică. Biserica a exclus ereticii nu din ură, ci tocmai pentru a proteja adevărul.
5. Problema unității cu eterodocșii și falsa metodologie ecumenistă
Se afirmă că trebuie să căutăm ce ne unește cu eterodocșii, nu ce ne desparte. Profesorul demonstrează că această abordare este eronată teologic și istoric:
• Hristos a poruncit apostolilor să păstreze „toate” poruncile Sale, nu doar părțile convenabile.
• Sinoadele Ecumenice s-au concentrat tocmai pe ceea ce ne diferențiază de eretici.
• Sfântul Maxim Mărturisitorul a fost prigonit pentru o nuanță dogmatică, ceea ce arată că orice deviație este gravă.
• Încercarea de a ignora diferențele duce la compromiterea întregii credințe ortodoxe.
Unitatea Bisericii nu este un concept diplomatic, ci o realitate ontologică în Hristos, care nu poate fi alterată.
6. Sinodul din Creta – un proiect ilegitim
Profesorul Tselenghidis demonstrează că Sinodul din Creta:
• Nu a fost un Sinod autentic, ci doar o sinaxă a unor ierarhi.
• Hotărârile sale nu sunt obligatorii pentru pliroma Bisericii.
• A încercat să impună recunoașterea oficială a romano-catolicilor și protestanților ca „Biserici”.
• A fost o repetiție generală pentru modificări viitoare ale dogmelor ortodoxe.
Acest Sinod a fost o încercare de a introduce Ortodoxia în ecumenism prin pași mici, aplicând tactica „feliilor de salam” – modificări treptate care, în final, duc la distrugerea identității ortodoxe.
7. Soluțiile pentru salvarea Ortodoxiei
Pentru a combate aceste pericole, profesorul propune următoarele măsuri:
• Bisericile Ortodoxe trebuie să se retragă din Consiliul Mondial al Bisericilor.
• Dialogul cu eterodocșii trebuie să fie exterior, fără compromisuri dogmatice.
• Pliroma Bisericii trebuie să respingă Sinodul din Creta și să reafirme exclusivitatea Ortodoxiei.
• Clerul și mirenii trebuie să revină la viața autentic ortodoxă.
• Îngrădirea de episcopii eretici este o soluție legitimă și necesară.
8. Concluzie
• Biserica Ortodoxă este singura Biserică adevărată, iar orice relativizare a acestei realități este o erezie.
• Ecumenismul și Sinodul din Creta sunt principalele pericole actuale.
• Minimalismul dogmatic este o unealtă a secularizării, menită să transforme Biserica într-o instituție lipsită de har.
• Singura soluție este întoarcerea la Tradiția autentică și ruperea de erezie.
Profesorul Dimitrios Tselenghidis avertizează că, dacă aceste probleme nu sunt corectate urgent, Ortodoxia riscă să fie absorbită de un creștinism globalist fără identitate.
Text trimis de Sora Pelaghia
După Sinodul Pan-Ortodox din Creta din 2016, profesorul Dimitrios Tselenghidis a ales o tăcere autoimpusă, datorată mâhnirii profunde față de ceea ce se întâmplă în Biserică. În acest interviu, acordat jurnalistului Silviu-Andrei Vlădăreanu, profesorul abordează problemele majore ale Ortodoxiei contemporane, dintre care cele mai importante sunt:
• Ecumenismul și globalizarea, care încearcă să modifice identitatea Bisericii.
• Minimalismul dogmatic, un proces sistematic de relativizare a adevărurilor de credință.
• Pericolul islamic, dar mai ales subversiunea internă din Ortodoxie.
• Raportul dintre Ortodoxie și romano-catolicism și încercările de unire falsă.
• Sinodul din Creta, care este considerat o deviere gravă de la Tradiția ortodoxă.
Deși acest interviu conținea analize teologice profunde, multe publicații tipărite au refuzat să îl publice integral, oferind doar fragmente cenzurate. Astfel, anumite concluzii esențiale nu au mai ajuns la public, ceea ce arată o încercare de control al informației.
2. Minimalismul dogmatic – O amenințare istorică pentru Ortodoxie
Profesorul Tselenghidis subliniază că minimalizarea dogmelor nu este un fenomen nou, ci un proces istoric care a început oficial în 1920, odată cu Enciclica Patriarhiei Ecumenice. Această enciclică:
• A introdus ideea că romano-catolicii și protestanții sunt „ramuri” ale aceleiași Biserici.
• A fost concepută ca o premisă necesară pentru unirea forțată a Ortodoxiei cu celelalte confesiuni creștine.
• A deschis calea către ecumenism și către globalizarea religioasă.
În deceniile următoare, acest curent a fost susținut activ de factori seculari și politici, care au dorit să impună un creștinism diluat, fără identitate teologică clară. Acest proces a culminat cu Sinodul din Creta, unde Ortodoxia a fost oficial egalizată cu ereziile.
3. Ecumenismul ca unealtă a globalizării religioase
Ecumenismul nu este un fenomen izolat, ci o componentă a unui plan mai larg de globalizare, în care religiile sunt aduse la un numitor comun pentru a facilita un guvern mondial unic.
• Minimalismul dogmatic este un instrument perfid al secularismului.
• Ecumenismul este folosit pentru a distruge Ortodoxia din interior, nu prin persecuție directă.
• Consiliul Mondial al Bisericilor (CMB), înființat în 1948, este o unealtă a acestei ideologii.
• Romano-catolicismul, inițial reticent, a devenit colaborator activ al ecumenismului.
• Ortodoxia a ajuns să fie mândră că este „membru egal” în acest proiect, ceea ce este de fapt o dezonoare.
Ecumenismul este considerat cea mai periculoasă erezie contemporană, deoarece atacă însăși identitatea Bisericii Ortodoxe.
4. Problema redefinirii dogmelor și a „dragostei” false
O metodă subtilă prin care Ortodoxia este subminată este redefinirea dogmelor și a termenilor teologici. Se afirmă că:
• Dogmele nu mai sunt esențiale, ci doar „credința în Dumnezeu”.
• Trebuie să avem dragoste și să lăsăm diferențele teologice în plan secund.
• Sinoadele Ecumenice care au condamnat erezii sunt considerate acum „intolerante”.
Aceasta este o abordare perfidă și manipulativă, deoarece Sfântul Ioan Gură de Aur afirmă clar că dragostea adevărată izvorăște din credința autentică. Biserica a exclus ereticii nu din ură, ci tocmai pentru a proteja adevărul.
5. Problema unității cu eterodocșii și falsa metodologie ecumenistă
Se afirmă că trebuie să căutăm ce ne unește cu eterodocșii, nu ce ne desparte. Profesorul demonstrează că această abordare este eronată teologic și istoric:
• Hristos a poruncit apostolilor să păstreze „toate” poruncile Sale, nu doar părțile convenabile.
• Sinoadele Ecumenice s-au concentrat tocmai pe ceea ce ne diferențiază de eretici.
• Sfântul Maxim Mărturisitorul a fost prigonit pentru o nuanță dogmatică, ceea ce arată că orice deviație este gravă.
• Încercarea de a ignora diferențele duce la compromiterea întregii credințe ortodoxe.
Unitatea Bisericii nu este un concept diplomatic, ci o realitate ontologică în Hristos, care nu poate fi alterată.
6. Sinodul din Creta – un proiect ilegitim
Profesorul Tselenghidis demonstrează că Sinodul din Creta:
• Nu a fost un Sinod autentic, ci doar o sinaxă a unor ierarhi.
• Hotărârile sale nu sunt obligatorii pentru pliroma Bisericii.
• A încercat să impună recunoașterea oficială a romano-catolicilor și protestanților ca „Biserici”.
• A fost o repetiție generală pentru modificări viitoare ale dogmelor ortodoxe.
Acest Sinod a fost o încercare de a introduce Ortodoxia în ecumenism prin pași mici, aplicând tactica „feliilor de salam” – modificări treptate care, în final, duc la distrugerea identității ortodoxe.
7. Soluțiile pentru salvarea Ortodoxiei
Pentru a combate aceste pericole, profesorul propune următoarele măsuri:
• Bisericile Ortodoxe trebuie să se retragă din Consiliul Mondial al Bisericilor.
• Dialogul cu eterodocșii trebuie să fie exterior, fără compromisuri dogmatice.
• Pliroma Bisericii trebuie să respingă Sinodul din Creta și să reafirme exclusivitatea Ortodoxiei.
• Clerul și mirenii trebuie să revină la viața autentic ortodoxă.
• Îngrădirea de episcopii eretici este o soluție legitimă și necesară.
8. Concluzie
• Biserica Ortodoxă este singura Biserică adevărată, iar orice relativizare a acestei realități este o erezie.
• Ecumenismul și Sinodul din Creta sunt principalele pericole actuale.
• Minimalismul dogmatic este o unealtă a secularizării, menită să transforme Biserica într-o instituție lipsită de har.
• Singura soluție este întoarcerea la Tradiția autentică și ruperea de erezie.
Profesorul Dimitrios Tselenghidis avertizează că, dacă aceste probleme nu sunt corectate urgent, Ortodoxia riscă să fie absorbită de un creștinism globalist fără identitate.
Text trimis de Sora Pelaghia