Autor: iovita_vasile

Dacă, aşa cum scrii, te simţi ca în pustie, să ştii că foarte mulţi tocmai în pustie s-au mântuit. Dar toţi aceşti pustnici ai lui Dumnezeu s-au înălţat până în preaînalta tovărăşie a lui Dumnezeu şi a îngerilor lui Dumnezeu. Altfel n-ar fi putut îndura pustia. Au fost unii dintre ei care timp de cincizeci de ani n-au văzut faţă omenească, şi totuşi nu spuneau: „Suntem singuri! Ne plictisim!”. Căci Dumnezeu era cu ei şi ei erau cu Dumnezeu. Omul poate trăi fără orice şi fără oricine – numai nu fără Dumnezeu. Aceasta este mărturia lor, pe care au lăsat-o Bisericii ca pe un capital. Însă, nu se ştie să fi trăit vreun ateu cincizeci de ani în deplină singurătate, în pustie. Un asemenea fapt n-a fost înregistrat în istoria neamului omenesc. Ateul nu-i în stare de aşa ceva. El simte plictis şi în tovărăşia oamenilor, plictis care devine cumplit de chinuitor – chiar de nesuferit – în lipsa lor. El caută oameni pentru a-i înţepa cu acul veninos al ateismului său şi a se hrăni cu durerea lor. Iar în pustie, pe cine să înţepe afară de sine însuşi? Şi cu a cui durere să se hrănească, afară de durerea sa?

Ca atare, zboară neîncetat cu gândurile la înălţimea duhovnicească, unde sălăşluieşte Cel a Cărui tovărăşie este mai însemnată şi mai vrednică de iubit decât orice tovărăşie de pe pământ. Lui slujeşte-i, cu El întovărăşeşte-te; Lui tămâiază-I, de El îndulceşte-te; Lui vorbeşte-I; despre El grăieşte; pe El iubeşte-L, şi iubeşte-L, şi iubeşte-L – cu toată inima, cu toată puterea, cu toată mintea ta!

(Episcop Nicolae Velimirovici, Răspunsuri la întrebări ale lumii de astăzi, vol. 2, Editura Sophia, Bucureşti, 2003, p. 189)

Selecție și editare: Sora Gabriela Naghi

Hristos a înviat.

Când preoții noștri au urmat calea Sfintelor Canoane și au întrerupt pomenirea episcopilor eretici, semnatari ai documentelor din Creta, aceștia, departe de le a arăta o brumă de recunoștință, s-au năpustit cu sălbăticie asupra lor, i-au alungat din mijlocul credincioșilor și i-au ,,caterisit’’.

De prisos să spunem că actele de caterisire sunt nedrepte și lipsite de orice valoare canonică, de aceea Părinții au continuat să-L slujească pe Hristos Mântuitorul și să-și ajute semenii aruncați în dezorientare și confuzie de propaganda mincinoasă a ecumeniștilor. Doi dintre caterisitorii de meserie au ieșit din peisaj. Este vorba de Corneliu Onilă și Gurie de Deva și Hunedoara.

Faptul că Părinții noștri nu s-au supus samavolniciilor arhierești, i-a înfuriat peste măsură pe acești agenți infiltrați în Biserica noastră și acum caută orice motiv pentru a le intenta procese și a-i trimite dincolo de gratii. Câtă câinoșenie! Ce micime de suflete! Ce au comun acești minciuno-episcopi cu Hristos și Biserica Sa? Niciuna. Poate doar salariile pe care le încaseazaă din truda credincioșilor ortodocși.

Recent, Părintele Cantor Mihai din Zalău a fost înștiințat că dosarul în care era reclamat de Petroniu of Sălaj (așa a semnat în Creta!), că a comis ,,infracțiunea’’ de a fi purtat reverendă, a fost închis și clasat. Suita episcopală, dornică de răzbunare, a primit un șut puternic într-o zonă mediană.

Acum e rândul Părintelui Claudiu Buză. Grifoni Vicențiu și-a pus aghiotanții să-i facă plângere penală pentru faptul că a oficiat Slujba Înmormântării unui credincios îngrădit de erezie, după cum a fost dorința sa și a familiei. Cum a îndrăznit să nesocotească monopolul ce-l are Grifoni, ca stăpân al Bisericii din Slobozia și Călărași? Hotărât lucru, oamenii aceștia nu mai gândesc normal, poate i-a prostit și vaccinul pe care l-au promovat ca niște slugi preasupuse ale sistemului antihristic.

Reproducem mai jos epistola Părintelui Claudiu, adresată protopopului de Urziceni, iar în final un bonus pe care va trebui să-l împartă cu Grifoni.

Către Protopopiatul Urziceni, ESC

Hristos a înviat!

Mă bucură nespus faptul că vă îngrijiți de buna rânduială în Biserică lui Hristos, însă deplâng faptul că ați ales să o slujiți după chipul și asemănarea lumii acesteia. Ați apelat la autoritățile statului și mi-ați făcut plângere penală pentru că mi-am îngropat creștinește un fiu duhovnicesc aflat pe calea îngrădirii de erezia ecumenismului. Întreaga familie a ales această cale a nepomenirii și nu există niciun regret în alegerea făcută. 

Cum credeți că puteți să-i constrângeți pe credincioșii îngrădiți de erezie după minciuno-sinodul din Creta să vă urmeze, să vă pomenească la Sfânta Liturghie, când se vede limpede lucrarea voastră de trădare a credinței?! Nici măcar legile statului nu le cunoașteți, ce să mai spunem de cele bisericești! Oare nu ați citit în Constituția României că libertatea credinței nu poate fi îngrădită în niciun chip?

,,Libertatea gândirii şi a opiniilor, precum şi libertatea credinţelor religioase nu pot fi îngrădite sub nici o formă. Nimeni nu poate fi constrâns să adopte o opinie ori să adere la o credinţă religioasă, contrare convingerilor sale” (Constituția României, Art. 29, 1).

Eu ar trebui să vă fac plângere penală, dar nu mă cobor la nivelul vostru folosindu-mă de legile omenești. Sunteți vrednici de milă și vă iert din toată inima! 

Nu voi mai deschide Pidalionul, la Canonul 15 al Sinodului I-II Constantinopol, pentru a vă arată că voi, propovăduitorii ereziei ecumeniste, faceți schismă în Biserică. L-am deschis degeaba la Consistoriul bisericesc, fiindcă ați ales capetele de acuzare după voia stăpânului „Învinge”! Este trist faptul că pe teritoriul județelor Sloboziei și Călărașilor, singura instituție care își judecă propria cauză este „Sfânta” Episcopie! Nu ai șanse de câștig în instanța bisericească, chiar dacă probele pe care le prezinți sunt de netăgăduit. Episcopul, devenit pseudoepiscop, își judecă propria cauză! Protopopiatele se supun orbește pentru a duce nedreptatea și sfidarea mai departe, spre vătămarea celor docili și manipulați. 

Vă compătimesc și vă spun sincer, cu durere, că mă îngrijorează drumul pe care ați ales să mergeți. Eu rămân fiu al Bisericii Ortodoxe Române, chiar dacă voi spuneți că am ieșit din Biserică. Credeți-mă că nicicând nu am stat mai bine altoit pe Trupul Bisericii lui Hristos, întru mărturisirea Adevărului. Treziți-vă și veniți la Ortodoxie, întru adevărul lui Hristos!

Vincențiu al lui Grifoni,

Mare iubitor DE MONey,

Și-a tras pe turta lui spuză

Taman de la Părintele Buză.

Andrei Andreicuț: născut din parinti greco-catolici si „botezat” „in ascuns” greco-catolic! Se inscrie de foarte tanar in PCR. Urmeaza Facultatea de Constructii din Bucuresti si devine inginer. Dupa o vreme „se reorienteaza” si face, pe repede-inainte, studii de Teologie Ortodoxa! Este hirotonit preot de catre „episcopul ortodox” al Clujului, Teofil Herineanu, un notoriu greco-catolic „sub acoperire”. Astfel isi incepe ” misiunea”, intretinand vie activitatea clandestina a greco-catolicilor. Din acest motiv este la un pas de a fi arestat de catre securitate, chiar daca devenise oficial informatorul ei. Este salvat si luat sub aripa sa protectoare de catre Episcopul Alba-Iuliei, Emilian Birdas. Drept multumire, imediat dupa evenimentele din decembrie 1989, Andrei Andreicut, ajutat de cativa haidamaci, il scoate din Palatul Episcopal pe binefacatorul lui, băatându-l cu bestialitate si lăsându-l mai mult mort decat viu, pe motiv ca acesta ar fi fost … omul comunistilor! Îi uzurpă locul si se auto-numeste Episcop!

În lipsa Patriarhului Teoctist, „exilat” in acea perioada la Manastirea Sinaia, Mitropolitul Banatului, Nicolae Corneanu, alt greco-catolic „sub acoperire”, si care atunci conducea de facto Sinodul BOR, „ii recunoaste” lui Andrei Andreicuț „calitatea” de ” episcop” de Alba-Iulia! Era perioada cand greco-catolicii tocmai fusesera „re-legalizati” de Statul Roman si începuseră o ofensiva foarte zgomotoasa anti-Ortodoxă, inclusiv in perspectiva, dorita si planificata de multe forte ostile tarii, de a fi „desprisa” Transilvania de Romania!!

Aproximativ 6 ani mai tarziu, Emilian Birdas moare in urma unor grave probleme de sanatate, apărute ca o consecinta a bătăii primite in primele zile ale lui 1990! Așadar, Andrei Andreicut : greco-catolic, ne-canonic, uzurpator, turnator, instigator, criminal! Și ecumenist pâna în măduva oaselor!

Fr. Mihai Dinculescu

Imaginați-vă vocea ecumenist-mieroasă a lui Andrei Andreicuț. Așa își începea invariabil discursurile siropoase fostul informator al securității din anii comunismului: ,,Eu aș vrea să vă spun cuvintele Domnului Iisus: Dar nu numai pentru aceștia mă rog, ci pentru toți care vor crede în Mine… ca toți să fie una…’’

Și una s-au făcut! O bandă de ecumeniști care au pus stăpânire pe toate posturile administrative ale Mitropoliei Clujului, începând de la Andreicuț și mergând până la femeia de serviciu. În teritoriu, protopopii cu suita lor, stareții și starețele din toate mănăstirile sunt uneltele docile din mâna lui Andreicuț, care știu bine că orice nesupunere le poate nărui visele de preamărire deșartă și îi poate coborî în rândul muritorilor de rând, de aceea nimeni nu mișcă în front.

Starea aceasta nefirească a lucrurilor ar fi continuat mult și bine, dacă nu intervenea prostia unui cadru de nădejde, călugăr, zice-se, Cătălin Bărăian, care nu și-a putut stăpâni pornirile sodomite și și-a postat goliciunea pe rețelele de socializare. Și ce vină are Andrei Andreicuț? Are! Este principalul vinovat pentru că a știut și a tăcut! Mai mult, l-a ținut ani în șir la Radio Renașterea, apoi l-a călugărit și l-a hirotonit ierodiacon, slujitor la Mănăstirea Florești. Au știut și maicile de-acolo, dar omerta a funcționat ca unsă. Urma să i se dea o bursă în străinătate unde să-și desăvârșească înclinațiile spurcate și pregătirea ecumenistă și apoi ar fi revenit în țară, fiind candidatul ideal pentru un scaun de episcop vicar, la început, cu drum larg deschis spre sferele superioare ale puterii ecleziale.

Andreicuț știe că mai are un asemenea specimen în imediata apropiere, care oricând poate fi pus în mijlocul unui scandal sodomit, atrăgând valuri de hule asupra Bisericii noastre. S-a știut și în sinod, știe și Daniel și nimeni nu mișcă un deget. Andreicuț tace, Daniel nu vorbește, ceilalți și-au băgat capetele în nisip. În privința scandalului de față, contează pe trecerea timpului și pe uitarea scrisă-n legile omenești. Să nu-și facă iluzii! Biserica nu uită, deși iartă, dar numai atunci când făptașul dă dovadă de pocăință sinceră și de dorință de îndreptare. De data aceasta s-au adunat prea multe.

Răutatea veche nu poate fi bunătate nouă. Adevăr sublim, spus de Dumnezeu Sfântului Antonie cel Mare, care se gândea la o ipotetică pocăință a diavolului. Fostul informator dovedit al securității nu poate fi un ierarh bun. E ținut acolo pentru că aduce servicii neprețuite vrăjmașilor lui Hristos. A fost printre primii care a sărit în sus și a țopăit de bucurie, pentru că niște neisprăviți propun schimbarea datei Paștilor. S-a ,,rugat’’ până la saturație cu ereticii de toate felurile. Andreicuț trebuie să plece. E compromis până-n măduva oaselor. De decenii, stăm și ne mirăm de îndelunga răbdare a lui Dumnezeu.

La revedere, domnule Andreicuț. Vremea este a pleca. Va fi acum, va fi peste un timp oarecare, timpul îți este scurt. Lasă-ne odată, pentru Numele lui Dumnezeu!

Presbiter Iovița Vasile

În aceste zile, când mulți se relaxează după un post aspru, guvernanții pregătesc spre dezbatere legi din cele mai diabolice. Una dintre legi se referă la ,,Strategia Națională de Sănătate”! Am pus intenționat ghilimele, deoarece, de fapt, este vorba despre ,,acoperirea vaccinală peste 90% la toate vaccinurile incluse în programul național de imunizare și 70% pentru vaccinarea grupelor de risc pentru boli prevenibile prin vaccinare”! Și asta până în anul 2030!

Era de așteptat o reacție din partea Patriarhiei. Credincioșii își pun probleme, trimit mesaje să nu se voteze așa ceva. Ce se va întâmpla în cazul unui control din ce în ce mai absurd cu persoanele care nu vor avea schema completă de vaccinare? Patriarhia este de acord cu așa ceva după experiențele avute cu așa-zisele vaccinuri experimentale administrate în timpul plandemiei?

O altă anomalie o reprezintă ,,Proiectul de Lege privind organizarea activității de prevenire a separării copilului de familie”. De fapt, prin această lege, nu se previne nimic. Dimpotrivă, această lege susține legiferarea abuzului din partea serviciului de asistență socială. Astfel, separarea forțată a copilului de familie se va putea face dacă: unul sau mai mulți copii nu sunt vaccinați, dacă părinții sunt plecați la muncă în străinătate etc. Cele două proiecte de lege sunt strâns legate între ele. Unul impune vaccinarea, iar celălalt condiționează dreptul copilului de a fi alături de părinți de toți vaccinarea celorlalți frați ai lui!!! Practic, prin astfel de enormități, se legalizează furtul de copii de către stat. În condițiile dezincriminării pedofiliei, aceste legi reprezintă un real pericol pentru mântuirea copiilor, deoarece nu li se vor mai inocula valori creștine.

Cu toate acestea, în loc să fie alături de popor, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei, îl mustră amenințător pe un ierarh care nu a încurajat vacciparea, iar acum nu susține prăznuirea Învierii Domnului pe calendarul gregorian, împreună cu catolicii și protestanții! Din câte știm, Capul Bisericii este Hristos, iar Trupul Bisericii suntem cu toții, adică păstori și păstoriți. Păstorii au datoria de a păstra dreapta credință. Și credincioșii au aceeași datorie, de aceea nu este corect să fie ignorați. Păstorul nu poate veni și cu idei corecte politic, străine de Ortodoxie, și cu pretenția de a fi ascultat și urmat. Noi suntem datori să ascultăm glasul lui Hristos, nu pe al Papei care își permite să profereze blasfemii la adresa lui Hristos.

Ca și creștină, am dreptul să spun: NU! Eu nu vreau să mă fac părtașă la aceste blasfemii, de aceea nu sunt de acord cu această găselniță ecumenistă care permite rugăciuni comune cu dușmanii lui Hristos. Praznicul Învierii trebuie să aibă loc în continuare, în duh ortodox, cu respectarea calendarului ortodox, cu participarea la Sfânta Liturghie, cu împărtășirea credincioșilor, nu cu adoptarea unor practici preluate de la catolici și de la protestanți. Sfânta Lumină este un semn ceresc care atestă dreapta credință. Acest mesaj divin nu se demodează, iar asupra ortodocșilor români nu trebuie permise presiuni care să-i arunce în schismă și să-i despartă de dragostea lui Hristos. Ce să prăznuim cu papa care Îl hulește pe Hristos și protestanții care o hulesc pe Maica Domnului?

Ce se va întâmpla dacă vom asculta de formatori de opinie obedienți care ne vor transmite întocmai mesaje ticluite de vrăjmașii mântuirii noastre? Necuratul este din ce în ce mai inventiv, așa că închinarea la fiară este pe cale să devină o realitate. Deja se vorbește despre ,,biserica” chatGBT care permite spovedania la inteligența artificială, iar în loc de canon, penitentul plătește o taxă indicată în funcție de gravitatea fiecărui păcat! Spre așa ceva vreți să ne îndreptăm, domnule Bănescu?

În concluzie, nu avem nevoie de formatori de opinie ,,moderni”, stăpâniți de duhuri dubioase, care să ne spună cum și când să prăznuim Învierea Domnului. Hristos ne-a spus TOT ce era necesar, iar Sfinții Părinți, călăuziți de duhul Sfânt, au statornicit niște îndreptare de credință clare. Nu acestea sunt problemele reale ale ortodocșilor români, ci acelea pe care le-am semnalat mai sus.

–         Doamne, Iisuse Hristoase, ajută-i pe conducătorii bisericești și lumești să ia hotărâri înțelepte și să facă voia Ta!

–         Pătrunde-i pe păstori și pe păstoriți de frica Ta și ajută-i să sporească în iubirea lui Dumnezeu și a aproapelui!

–         Ajută-ne pe toți să punem început bun pocăinței noastre, de care este mare nevoie, pentru a putea beneficia de ajutorul lui Dumnezeu!

Sora Pelaghia

După ce au trecut Sfântul și Marele Post, apoi Sărbătoarea Învierii Domnului, mi-am propus să schimb registrul și să public o sumă de epigrame care vizează diverse personalități și persoane. Încep cu capo di tutti capi, capul răutăților, papa Francisc, cel care a întrecut de departe pe toți predecesorii săi, în materie de erezie, blasfemie și nesimțire

Papa Francisc susține, cu argumente puerile, faptul că iadul nu există, cutezând să-L contrazică pe Însuși Mântuitorul nostru Iisus Hristos

Papa Francisc din Scripturi

Dă lumii ,,învățături’’:

Iadul? Da, a existat,

Însă eu l-am desființat.

Despre pretenția papei de a fi infailibil, doar atunci când se pronunță ex cathedra

La catedră când grăiește

Niciodată nu greșește,

Dar de-l duci în bălării,

Spune numai erezii.

Apropo de multele erezii rostite de papa Francisc în decursul vremii

Urbi, orbi, orișiunde

Se aude-al său cuvânt,

Ori e-o mare erezie,

Ori e vorbă spusă-n vânt.

Mulți comentatori biblici văd în fiara care iese din pământ și grăiește hule nemaiauzite, persoana papei (Apocalipsa 13, 11-18)

Când își pune a sa tiară,

Papa e încoronat.

Când grăiește ca o fiară,

Francisc e încornorat.

Cu toate pretențiile sale absurde, pe papa l-au ajuns vremuri de neputință și Judecata particulară e din ce în ce mai aproape.

Slugoiul Francisc a îmbătrânit.

A fost un răsfățat de soartă.

Îl fac oculții ,,papă emerit’’,

Urmând apoi a-l trage pe linie moartă.

Presbiter Iovița Vasile

Replica cititorului

Ereziile sunt baza
Satanista, de structura
Dar putem descrie faza
Cand pupa copii pe gura?

Dalai lama a cerut public unui copil sa-i suga limba. E bine să știm cine sunt căpeteniile însărcinate cu constituirea religiei blestematului antihrist.

Mărturisim pe Hristos

Ca să ne dăm seama cât de adânc a pătruns în oameni faptul Învierii lui Iisus e de ajuns să pomenim o întâmplare:
Un alt Iacov, însărcinat cu „lichidarea treburilor” lui Dumnezeu pe pământ, ține în fața unei foarte numeroase adunări o strălucită cuvântare de câteva ceasuri, „dovedind” – chipurile! – că nu există Dumnezeu. Și fiind încântat de cuvântarea sa și de temeiurile „dovezilor”, vru să mai dea o dovadă. Drept aceea, dete îngăduință ca acela care se va simți în stare să-l contrazică are cinci minute liber s-o facă în fața adunării. Din mulțime se desprinde un preot umilit la chip, dar cunoscător de oameni și cu flacăra credinței în inimă.
– Ai grijă, n-ai decât cinci minute!
– E și prea mult, răspunse preotul.
Ajuns în fața mulțimii, se produse un freamăt și începu cea mai scurtă cuvântare așa:
– Fraților, Hristos a înviat!
Și toată sala răspunse:
– Adevărat a înviat!
Ce a urmat nu mai interesează. Faptul dovedește însă esențialul: în străfundurile omului este o reacțiune esențială față de negație, față de moarte.
„Hristos a înviat!” înseamnă: Într-adevăr Dumnezeu există!
„Hristos a înviat!” înseamnă: Într-adevăr există lumea cerească, ca lume reală și fără de moarte!
„Hristos a înviat!” înseamnă: Toate nădejdile bune ale omenirii sunt îndreptățite!
Toate problemele principale și grele sunt lămurite, cătușele întunericului și ale tristeții sunt sfărâmate fiindcă: „Hristos a înviat!”.

(Părintele Arsenie Boca, Lupta duhovnicească cu lumea, trupul și diavolul, Editura Agaton, Făgăraș, 2009, pp. 9-10)

Selecție și editare: Sora Gabriela Naghi

Hristos a înviat

Drept măritorilor creștini ortodocși!

Câțiva arhierei, în frunte cu Patriarhul, adică funcții, putând fi oricând revocate, slujind ecumenismului globalizator, secondați din umbră de un politruc, un fel de savant, Baconschi, slujind Papei și de un alt politruc, cam violent, foarte vocal, câteodată și obraznic, funcționar la Patriarhie, pe post de purtător de cuvânt, vor să impună celor aproape 14 milioane de credincioși prima măsură globalizatoare, din programul diabolic numit “Supermemorandul de la Strasbourg”, schimbarea datei sărbătoririi Învierii Domnului, a Paștelui.

1.Patriarhul este în slujba poporului credincios și nu poporul credincios, purtător și făuritor de istorie, în slujba Patriarhului și a câtorva ecumeniști cu mitră sau potcap, numărați pe degetele unei mâini.

2.Cinstit cin monahal, slujitori de veacuri ai Ortodoxiei, coloana vertebrală a românității și veșniciei ei, din rândul tău s-au ridicat Mucenicii, martirii și Sfinții mărturisitori ai Credinței noastre, aruncă anatema asupra nevrednicilor, care ridicându-se din rândurile tale, l-au vândut Iudei pe Hristos, cel din morți înviat, pentru a noastră mântuire și veșnicire.

3.Preoți de mir nu-i uitați pe înaintașii voștri care au slujit credinței cu sabia, în fruntea oștilor Iancului. Noi mirenii, că pe noi ne slujiți, prin slujirea bisericii, vă cerem adevărul, numai ADEVĂRUL! Dezvăluiți de la amvon planul diabolic de descreștinare, scris pe puncte în Supermemorandumul de la Strasbourg, interzis a fi făcut public de către Patriarh.
Propovăduiți Pacea, pacea hristică, descurajați ațâțătorii la război anticreștin, antiromânesc: Războiul de peste Nistru.
Actuala conducere politică alogenă a țării și minoritățile ecumeniste din conducerea Bisericii nu au niciun drept să implice România într-un război care nu o privește.
NATO nu este expresia militară a SUA. Citiți ultimile declarații politice ale fostului și viitorului președinte Donald Trump. NATO este forța militară, mercenară, a Ocultei globalizatoare. Tratatele cu NATO și Ucraina au fost semnate de guvernanții-slugi, supuse de globalizatori, nu de poporul român, ca rezultat al unui REFERENDUM național.

4.Prea cinstit înalt și responsabil cler al României, ora astrală a responsabilității istorice vă aparține.

5.Bine măritori români, vă vorbesc în numele sutelor de mii de militari români căzuți în lupta împotriva iudeo-bolșevismului, asasini de Basarabie și Bucovină, în numele zecilor de mii de militari căzuți în lupta nazisto-hortiștilor bestiali, asasini de Ardeal și românitate.
Camarazii mei, slujind cu prețul vieții Cedința, Ortodoxia, adică Românitatea în veșnicia ei, lăsați lașii pripășiți prin ieslele puterii, complici prin tăcere la trădarea țării și a Credinței. Veniți alături de cei patrioți, responsabili, care prin fapte și nu demagogie ieftină de tavernă, și-au demonstrat devotamentul și responsabilitatea față de prezentul și mai ales față de viitorul nostru. Ei, cărora mă alătur, duc în istorie sacrul steag de luptă, purtat din veac în veac de Oștirea română.

Hristos a Înviat și noi prin El!
Înviem în mâinile veșnice ale României.
Vă doresc sănătate, Sărbători binecuvântate!
Al vostru slujitor la drapel, general maior aviator, veteran de război, Radu Theodoru.

A înviat Hristos! Sunt ani de când întoarcerea prăznuirii acestei cutremurătoare fapte ridică în mine aceiaşi tristeţe: iarăşi voi citi aceleaşi comentarii şi voi auzi aceleaşi interpretări. Proastă literatură protestantă, anemic efort de “cugetători” pozitivişti în nevoia slăbănoagă de a împăca domeniul raţiunii cu cel al harului. Ca şi cum cine a intrat odată în împărăţia harului se mai necăjeşte cu neputinţa raţiunii! Ce zadarnică bâiguială -ştiinţifică, dragă Doamne!- în jurul unui FAPT simplu şi evident!

“Renaşterea naturii”, “mitul solar” şi atâtea alte neputințe, pentru a escamota faptul năucitor, dar FAPT, al Învierii după trup a lui Hristos. Căci a înviat, aşa cum o hotăra mai dinainte, dealtfel, Scriptura; şi a fost, după trup, în mijlocul alor Săi, în același fel precis şi real în care este în mijlocul nostru – trup şi sânge – şi va stărui să fie până la sfârşitul veacului. A înviat, cum vom învia şi noi, atunci când vor suna trâmbiţele Judecăţii din urmă, când se vor rupe peceţile cărţii şi vor cădea zidurile carcerii vremii; adică la sfârşitul veacului. Aci e doară toată ”taină”; care nu e, de fapt, nici o taină, ci numai o neînţelegere. Noi vom învia din morţi la Judecata de apoi. Adică atunci când se va sfârşi istoria şi vor cădea încercuirile timpului şi spaţiului. Ne-am născut în timp; am murit în timp; vom învia însă dincolo de veac. Întocmai ca Hristos; devenit om şi jertfit în veac; dar înviat în afară de acesta, şi rămas în mijlocul nostru după natura lui de înviat în afara veacului. Cum se lămuresc toate! Şi învierea, şi prezenţa Lui deapururea în mijlocul nostru! În sfânta împărtăşanie este prezent Hristos nu “în formă de” pâine şi vin, ci existând în chip real ca trup şi sânge. Nu e deci vorba de un simbol, de o prefiguraţie, ci de un fapt real. Şi totuşi… noi nu vedem acolo decât pâine şi vin, deşi este trup şi sânge. Ce însemnează asta? Însemnează că există mai multe planuri de existenţă; şi că pentru fiecare din aceste domenii noi trebuie să avem mijloace speciale de investigaţie.

Că nu putem să înţelegem prin raţiunea noastră decât ceea ce cade înlăuntrul veacului; şi că pentru ceea ce este în afara lui avem nevoie de un alt instrument, în speţă – al credinţei. Din această lume de dincolo de veac face parte Învierea după trup a lui Hristos; care înviere, ca şi înălţarea la cer, ca şi prezenţa în mijlocul nostru, nu sunt minuni decât în ordinea veacului şi a raţiunii; dar sunt realităţi şi existente fireşti în ordinea care ține de domeniul credinţei. Simbol? Nu. Ci FAPT. Simbolic poate fi cel mult limbajul nostru. Faptele însă nu pot fi simbolice, ci numai fapte pur şi simplu.

A înviat Hristos. Nu Hristos-Dumnezeu, ci Hristos-Omul, anticipând învierea noastră la sfârşitul veacului. Anticipând-o, dar nu schimbându-i natura. Învierea lui e la fel cu învierea noastră; şi după cum noi vom învia la sfârşitul veacului, deci după încetarea acestuia, aşa a înviat şi El: în afară de veac. Afirmând prin aceasta existenţa mai multor lumi, de grade de realitate deosebite, sau mai exact comportându-se în chip deosebit faţă de Absolut. Şi astfel Învierea nu este actul prin care noi am fost mântuiţi; ci numai anunţarea şi definirea lumii în care vom trăi după Judecata de apoi.

“Hristos a înviat din morţi, cu moartea pe moarte călcând…” Moartea Lui – deci Jertfa Lui- este faptul hotărâtor al mântuirii noastre. Învierea este doar semn pentru viaţa veacului ce va să vie, deci nu a veacului care, pentru noi, este în acest moment. Să lăsăm deci interpretările şi încercările de a înţelege, şi să mărturisim smeriţi credinţa noastră nestrămutată: “Şi a înviat a treia zi, după Scripturi.”

Selectie și editare: Sora Gabriela Naghi

E sărbătoare în Cer și pe Pământ! Întreaga creație se bucură și Îl slăvește pe Creatorul său cântând:

,,Primăvară dulce, ne-a venit frumos
Să cântăm cu toţii, să cântăm cu toţii
A-nviat Hristos!

 El ne-aduce nouă, harul cel de sus
Să cântăm cu toţii, să cântăm cu toţii
A-nviat Hristos!

Îngerii din ceruri cântă azi cu noi
Şi pe toţi ne-ndeamnă, şi pe toţi ne-ndeamnă
Înviaţi şi voi!”

Însuși Hristos ne cheamă să înviem duhovnicește îndestulându-ne cu Trupul și Sângele Său pentru a simți din plin bucuria divină și pentru a pregusta bunătățile veșnice pe care ni le-a pregătit încă din lumea aceasta.

Spre astfel de bucurii trebuie să tindem, nu spre prăznuiri care Îi pricinuiesc supărare lui Dumnezeu.

Din viața Sfinților Șapte Tineri din Efes, aflăm  că în zilele binecredinciosului împărat Teodosie cel Tânăr, ,,s-au sculat niște eretici care ziceau că nu este învierea morților, pe care Însuși Hristos a poruncit Bisericii Sale să o aștepte fără îndoială. Și se îndoiau mulți de aceea; și nu numai mireni, ci și unii episcopi au căzut în eresul acela. Deci se ridicase prigoană asupra drept-credincioșilor de la cei mai mari boieri ai palatelor împărătești și de la arhiereii cei rătăciți din calea cea dreaptă, între care era înainte-mergător la toată răutatea Teodor, episcopul Egheniei.

De aceea, unii din acei eretici ziceau că după moarte nu va fi oamenilor nici un fel de mângâiere, pentru că cei ce mor cu trupul, mor și cu sufletul, și amândouă se nimicesc. Iar alții ziceau că numai singure trupurile, în mormânt stricându-se, vor pieri, iar sufletele vor avea răsplătirea lor, fără de trupurile cele pierite prin stricăciune; pentru că se întrebau cum vor putea să învie și să se scoale după atâtea mii de ani trupurile acelea, din care nici praful nu se mai găsește. Aceasta era o socoteală eretică, căci nu luau în seamă cuvintele Domnului Hristos din Evanghelie: Morții vor auzi glasul Fiului lui Dumnezeu și cei ce vor auzi vor învia… Nici cele ce sunt scrise în proorocia lui Daniil: Cei ce dorm în țărâna pământului se vor scula, unii spre viața veșnică, iar alții spre ocară și spre înfruntare veșnică. Nici cele grăite de Dumnezeu prin proorocul Său, Iezechiel: Iată, Eu voi deschide mormintele voastre și vă voi scoate pe voi din mormintele voastre, poporul meu.”

(https://doxologia.ro/viata-sfant/viata-sfintilor-7-tineri-din-efes)

Dumnezeu a intervenit printr-o minune și a distrus acea erezie. Șapte Tineri din Efes, toți ostași împărătești, au fost pârâți împăratului Deciu că sunt creștini. Împăratul le-a luat brâiele ostășești și le-a dat un timp de gândire, dar ei au s-au ascuns într-o peșteră, s-au rugat mult și s-au hotărât să devină Mucenici mărturisind că sunt creștini. Împăratul a poruncit să se astupe gura acelei peșteri, fără a ști că Dumnezeu îi adormise pe cei Șapte Tineri cu un scop. După aproape două sute de ani, stăpânul acelui loc a luat niște pietre din gura acelei peșteri pentru o construcție, destupând-o astfel.

Crezând că au dormit doar o noapte, cei Șapte Tineri se trezesc cu hotărârea de a-L mărturisi pe Hristos cu prețul vieții. Unul dintre ei este trimis să cumpere pâine și astfel, din cauza banilor vechi pe care îi avea, cei Șapte Tineri sunt descoperiți. Episcopul din acel timp, antipatul și apoi împăratul vin la peșteră și descoperă o tăbliță ascunsă într-un sicriaș de plumb care atestă numele lor și porunca lui Deciu. După șapte zile, cei Șapte Tineri trec la Dumnezeu din nou lăsând în urmă o credință mai puternică.

Dumnezeu să ne ajute să avem Hotărârea Sfinților de a mărturisi Adevărul în aceste vremuri!

Sfinților Șapte Tineri din Efes, rugați-vă lui Dumnezeu să întărească credința adevărată și în aceste vremuri!

Sora Pelaghia

Îndrăzniți! Aveți credință! Aveți dragoste! Hristos trăiește. Niciodată nu moare; Iisus Hristos ieri și azi și în veci este același(Evrei 13, 8).
Cel care i-a ajutat pe Sfinții Apostoli să învingă lumea ne va ajuta și pe noi; e de-ajuns să ne trezim și să ne îndepărtăm de somnul nepăsării. Acest strigăt al dumnezeiescului Apostol Pavel, pe care îl trâmbițez și îl amintesc acum, în clipa cea târzie a vieții mele, nu îl trâmbițez ca să vă treziți numai voi, frații mei iubiți, tovarăși de drum, împreună-luptători și războinici. Îl trâmbițez și pentru mine, căci și eu am mare nevoie să lupt și să mă războiesc, fiindcă vrăjmașul nu încetează să ne războiască nici pe mine, bătrânul, nici pe voi și nici pe nimeni altul, până la ieșirea sufletului omului din trup, precum este vădit, deoarece și de Stăpânul cel desăvârșit al Credinței noastre, Mântuitorul, Izbăvitorul și Scăparea sufletelor noastre, Domnul nostru Iisus Hristos a îndrăznit să se apropie și să-L războiască după Botezul din Iordan, când Se afla în pustie (Matei 4, 1-12); dar și la urmă, cu puțin înainte de moartea Sa pe Cruce, în seara Cinei celei de Taină: „vine stăpânitorul acestei lumi și el nu are nimic în Mine” a zis Domnul (Ioan 14, 30).

(Avva Filothei Zervakos, Mărturisirea credinței ortodoxe, Editura Bunavestire, 2003, p. 13)

Selecție și editare: Sora Gabriela Naghi

Domnul, înainte de a fi predat în mâinile iudeilor şi de fi răstignit, a dat o poruncă pe care a numit-o nouă, porunca iubirii: „Poruncă nouă dau vouă: Să vă iubiţi unii pe alţii” (Ioan 13, 34). Însă de ce a numit-o nouă, de vreme ce exista şi în Vechiul Testament? Pentru că a dat-o într-un fel nou, îmbunătăţit, superior. De aceea a adăugat: „Aşa cum v-am iubit Eu pe voi, aşa şi voi să vă iubiţi unii pe alţii”. Iubirea Mea pentru voi, voia să le spună, nu este ca răsplată la ceva pe care Mi l-aţi oferit, căci eu v-am iubit primul. În acelaşi fel şi voi trebuie să le faceţi bine semenilor voştri, nu ca răsplată, ci din iubire spontană. Şi fără să amintească de minunile pe care le vor săvârşi în numele şi cu puterea Lui, a spus că iubirea este aceea care-i va deosebi şi-i va face ucenici ai Săi. Ciudat!
De ce nu minunile, ci iubirea? Deoarece iubirea este însuşirea principală a sfinţilor şi temelia virtuţii.
Prin aceasta ne mântuim toţi, ea naşte lucrători ai lui Hristos, ea încântă sufletele, ea aduce oile pierdute în staulul Bisericii.

(Sfântul Ioan Gură de Aur, Problemele Vieții, traducere de Cristian Spătărelu și Daniela Filioreanu, Editura Egumenița, p. 141)

Selecție și editare: Sora Gabriela Naghi

Hristoase, desfătarea neamului nostru omenesc, mângâierea sărăciei noastre, sprijinul firii noastre căzute jos și care se clatină, nădejdea celor fără de nădejde, al Cărui cinstit nume s-a făcut cunoscut între neamuri, fie-ți milă și mă ridică din căderea mea, dă înviere morții mele, trezește în mine simțirea vieții, scoate sufletul meu din temnița neștiinței, ca să se mărturisească numelui Tău, suflă în mădularele mele ceva din aerul vieții celei noi, cercetează ființa mea stricată în mormânt, scoate-mă din locul întunericului, fă ca aurora descoperirii Tale să mă cerceteze în mijlocul iadului (sheolului) neștiinței unde firea mea cuvântătoare a tăcut, stârnește, Doamne, încă o dată puterea ei de viață naturală, că „iadul nu te va mărturisi și cei ce se pogoară în mormânt nu vor lăuda numele Tău”.
N-am gură să spun mai multe. Fie ca „viii să Te laude pe Tine” așa cum o fac eu acum.

Simțurile mi-au asurzit, mișcările au tăcut, gândurile au secat, toată lucrarea firii mele e lipsită de viață adevărată. Pomenirea ta nu e întru mine, în iadul în care sunt nimeni nu se mărturisește Ție, iar în sufletul meu pierdut nu mai răsună vuietul vesel al laudelor tale. Toate mădularele mele moarte așteaptă durerile de naștere ale Învierii.

(Sfântul Isaac Sirul, Cuvinte către singuratici despre viața Duhului, taine dumnezeiești, pronie și judecată, Editura Deisis, Sibiu, 2003).

Selecție și editare: Sora Gabriela Naghi

Hristos a înviat! Unde ţi-e, moarte, boldul ? Unde ţi-e, iadule, biruinţa?

Astăzi este mântuirea lumii: nimicitu-s-a şi s-a biruit vrăjmaşul cel temut şi neînfrânt până acum al neamului omenesc şi al întregii lumi – moartea. Omul a fost zidit nemuritor, dar păcatul l-a lovit cu moarte.
Mulţi oameni trăiau la începutul lumii cu sutele de ani, dar şi lor le venea sfârşitul. Erau bărbaţi puternici, care-şi învingeau toţi duşmanii, care supuneau ţări şi popoare, dar nici unul dintre ei nu a reuşit să biruie moartea.
Alţii, prin înţelepciunea lor, se ridicau deasupra tuturor, se îmbogăţeau de cunoştinţe, descopereau tainele naturii, dar nimeni dintre ei nu a reuşit să omoare moartea. Chiar şi drepţii, cu întristare, se coborau cu sufletele în iad, simţind că totul în viaţă e deşertăciune şi chin sufletesc, care se prelungeşte până la moarte.
Dar astăzi moartea a fost biruită. Căci Hristos a înviat. S-a ridicat Hristos, primul dintre cei înviaţi. Nu pentru Sine a gustat moarte şi a înviat Hristos, Fiul Dumnezeului veşnic viu ci, ca să biruie moartea în El însuşi , iar nouă, oamenilor, să ne deschidă porţile vieţii veşnice, El a primit moartea şi îngroparea şi, înviind din morţi, a devenit biruitorul morţii.
Singur înviindu-Se pe Sine cu puterea Sa dumnezeiască, El le dăruieşte tuturor celor ce merg către El şi în urma Lui viaţa veşnică şi nemurirea. El îi hrăneşte pe credincioşii Săi cu Trupul şi Sângele Său cel înviat, turnând în ei şuvoiul vieţii. El ne conduce spre viaţa plină de bucurie, spre raiul cel nou, plin de dumnezeiasca Lui slavă.
Asemeni lui Hristos, Care doar pentru scurtă vreme a gustat moartea, mor şi astăzi oamenii, ca să învie din morţi şi să fie împreună cu El în împărăţia Lui.

Astăzi e ziua Învierii. Cu bucurie să o prăznuim, oameni buni!

Se veselesc şi cei trecuţi în lumea cealaltă, părinţii şi fraţii noştri, văzând lumina învierii şi pregustându-şi propria înviere, când se vor sătura şi mai mult de slavă dumnezeiască. Bucuraţi-vă, toţi cei bolnavi, cei întristaţi şi suferinzi. Va veni şi pentru voi vremea unei vieţi pline de bucurie. Prăznuiţi, veseliţi-vă toţi oamenii, bătrâni şi tineri, bogaţi şi săraci, puternici şi neputincioşi, cei ce munciţi şi cei ce nu vă găsiţi de lucru, locuitori în oraşe, în sate şi în pustii, călători şi întemniţaţi!
Toţi să ne bucurăm acum!
Sărbătorim omorârea morţii, a iadului nimicire, începutul unei vieţi noi.
Hristos a înviat din morţi, cu moartea pre moarte călcând şi celor din mormânturi viaţă dăruindu-le. Hristos a înviat!

(Cuvânt de Sfintele Paşti-Sfântul Ioan Maximovici de Sanghai şi San Francisco)

Selecție și editare: Sora Gabriela Naghi

Hristos a înviat

„De este cineva binecredincios și iubitor de Dumnezeu, să se bucure de acest praznic frumos și luminat. De este cineva slugă înțeleaptă, să intre, bucurându-se, întru bucuria Domnului său. De s-a ostenit cineva postind, să-și ia acum răsplata. De a lucrat cineva din ceasul cel dintâi, să-și primească astăzi plata cea dreaptă. De a venit cineva după ceasul al treilea, mulțumind să prăznuiască. De a ajuns cineva după ceasul al șaselea, să nu se îndoiască, nicidecum, căci cu nimic nu va fi păgubit. De a întârziat cineva până în ceasul al nouălea, să se apropie, nicidecum îndoindu-se. De a ajuns cineva abia în ceasul al unsprezecelea, să nu se teamă din pricina întârzierii, căci darnic fiind Stăpânul, primește pe cel de pe urmă ca și pe cel dintâi, odihnește pe cel din al unsprezecelea ceas ca și pe cel ce a lucrat din ceasul dintâi; și pe cel de pe urmă miluiește, și pe cel dintâi mângâie; și aceluia plătește, și acestuia dăruiește; și faptele le primește; și gândul îl ține în seamă, și lucrul îl prețuiește, și voința o laudă.

Pentru aceasta, intrați toți întru bucuria Domnului nostru; și cei dintâi, și cei de al doilea, luați plata. Bogații și săracii împreună bucurați-vă. Cei ce v-ați înfrânat și cei leneși, cinstiți ziua. Cei ce ați postit și cei ce n-ați postit, veseliți-vă astăzi. Masa este plină, ospătați-vă toți. Vițelul este mult, nimeni să nu iasă flămând. Gustați toți din ospățul credinței; împărtășiți-vă toți din bogăția bunătății. Să nu se plângă nimeni de lipsă, că s-a arătat Împărăția cea de obște. Nimeni să nu se tânguiască pentru păcate, că din mormânt iertare a răsărit. Nimeni să nu se teamă de moarte, că ne-a izbăvit pe noi moartea Mântuitorului; a stins-o pe ea Cel ce a fost ținut de ea. Prădat-a iadul Cel ce S-a pogorât în iad; umplutu-l-a de amărăciune, fiindcă a gustat din trupul Lui. Și aceasta mai înainte înțelegând-o Isaia, a strigat: Iadul, zice, s-a amărât, întîmpinându-Te pe Tine jos: amărâtu-s-a că s-a stricat. S-a amărât, că a fost batjocorit; s-a amărât, că a fost omorât; s-a amărât, că s-a surpat; s-a amărât, că a fost legat. A primit un trup și de Dumnezeu a fost lovit. A primit pământ și s-a întâlnit cu cerul. A primit ceea ce vedea și a căzut prin ceea ce nu vedea. Unde-ți este, moarte, boldul? Unde-ți este, iadule, biruința? Înviat-a Hristos și tu ai fost nimicit. Sculatu-S-a Hristos și au căzut diavolii. Înviat-a Hristos și se bucură îngerii. Înviat-a Hristos și viața stăpânește. Înviat-a Hristos și nici un mort nu este în groapă; că Hristos, sculându-Se din morți, începătură celor adormiți S-a făcut. Lui se cuvine slava și stăpânirea în vecii vecilor. Amin”.