Biserica Ortodoxă Bielarusă condamnă acţiunile necanonice şi schismatice ale lui Bartolomeu al Constantinopolului, îndreptate împotriva Bisericii Ortodoxe Ucrainiene

Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Bielaruse s-a întrunit ieri pentru a discuta recenta numire de către Patriarhul Ecumenic a doi episcopi în Kiev, drept o mişcare pregătitoare în scopul acordării autocefaliei unei ,,biserici’’ ucrainene unite, la cererea Preşedintelui Petro Poroshenko.
Întrunirea sinodală a realizat un document în 6 puncte „în legătură cu amestecul necanonic al Patriarhului Bartolomeu al Constantinopolului în treburile interne ale Bisericii Ortodoxe Ruse”. Biserica Bielarusă este un exarhat al acestei Biserici.
Întregul document se prezintă astfel:
SINODUL BISERICII BIELARUSE DECLARĂ:

1.Într-un singur cuget ne arătăm susţinerea faţă de poziţia Sanctităţii sale, Patriarhul Chiril al Moscovei şi al întregii Rusii şi faţă de pozitia oficială exprimată de către Sfântul Sinod al Bisericii Ruse din data de 8 septembrie 2018, în legatură cu numirea a doi ierarhi ai Patriarhiei de la Constantinopol – Arhiepiscopul Daniel al Pamphilonului şi Episcopul Ilarion al Edmontonului – drept „exarhi” ai Patriarhiei Constantinopolului în oraşul Kiev.
2. Pentru a ne exprima protestul faţă de acţiunile Patriarhiei de la Constantinopol, în măsura în care acestea constituie intervenţie agresivă a unei Biserici locale în treburile altei Biserici locale, vizând distrugerea fundamentului păcii şi a unităţii inter-Ortodoxe.
3. Pentru a chema întreaga preoţime şi toţi mirenii a Exarhatului Bielarus la rugăciune stăruitoare către Domnul, pentru depăşirea situaţiei prezente şi pentru dojenirea şi pocăinţa celor care provoacă dezordine şi schismă în Biserică, pentru binele Bisericii Ortodoxe Ucrainene şi instaurarea păcii în ţinutul ucrainean.
4. Ne exprimăm susţinerea faţă de Sanctitatea sa, Mitropolitul Onufrie al Kievului şi al întregii Ucraine – întâistătătorul canonic al întregii Biserici Ortodoxe Ucrainene – faţă de arhipăstori, cler, laicii dreptcredincioşi şi toţi fiii Bisericii Ortodoxe Ucrainene.
5. Pentru a mărturisi unitatea indisolubilă a creştinilor ortodocşi fraţi din Bielarusia, Rusia şi Ucraina, care sunt toţi fiii Bisericii Ortodoxe Ruse ce cuprinde în grija sa istoria rusă, născută duhovniceşte din cristelniţa kieviană.
6. Ne exprimăm nadejdea în ajutorul lui Dumnezeu pentru soluţionarea paşnică a acestei situaţii dificile de a păstra unitatea lumii Ortodoxe.”
Sursa: http://orthochristian.com/115699.html

16 comentarii la „Biserica Ortodoxă Bielarusă condamnă acţiunile necanonice şi schismatice ale lui Bartolomeu al Constantinopolului, îndreptate împotriva Bisericii Ortodoxe Ucrainiene

  1. Alex spune:

    Într-adevăr, o traducere mai bună decât a mea. Cinste celui sau celei care a corectat greșelile!

  2. Alex spune:

    Nu cred că voi putea traduce aceste articole în totalitate astăzi, insa va voi spune într-o frază:
    http://orthochristian.com/115740.html
    Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Ruse se va întâlni astăzi datorita condițiilor extraordinare (legate de situația cu Ucraina)

    http://orthochristian.com/115750.html
    Schismaticii ucraineni trebuie sa se pocăiască înainte să vorbească/să aibă pretenția de/la autocefalie – zice Biserica Ortodoxă Poloneză

    1. Alex spune:

      Schismaticii ucraineni trebuie sa se pocăiască și să se întoarcă la Biserica canonică înainte să vorbească/să aibă pretenția de/la autocefalie – zice Biserica Ortodoxă Poloneză

      1. Alta Biserica Ortodoxa slava care ia pozitie fata de pretentiile absurde ale schismaticilor ucraineni si ale lui Bartolomeu. Ai nostri dorm somnul cel de moarte, in care-i adancira barbarii de straini.

    2. Dumnezeu sa le dea arhiereilor rusi gandul cel bun sa convoace un Sinod Ortotox, la care sa fie invitati toti ierarhii ortodocsi din lume. Sa fie chemati si cei care au participat in Creta, sa li se ceara sa se lepede de satana. In caz ca vor refuza, sa fie caterisiti si anatemizati. Stiu sinodalii ce au de facut. Bisericile Ortodoxe din tarile slave au reactionat exemplar la nemerniciile lui Bartolomeu.
      Alexandrel, am o rugaminte. Aseara am vrut sa postez alaturi de mesajul Bisericii Bielaruse si imaginea cu episcopii din aceasta Biserica. N-am reusit, pentru ca nu ma pricep. Care sunt pasii de urmat pentru a posta imagini? Explica-mi babeste, pentru ca si eu sunt mos, si numai asa inteleg. Fa-ti temele pentru luni si cand vei avea vreme, raspunde-mi.

      1. Alex spune:

        Pai nu stiu cum arata interfata site-ului cand scrieti un articol nou ca sa vad unde trebuie sa apasati. Eventual puteti sa imi trimiteti poza pe e-mail, pe care il aveti din spatiile completate, daca nu, il reamintesc aici: takebackconstantinople@yahoo.com
        Sa va explic cum faceti: in mod normal, pe o tastatura trebuie sa exista o tasta pe care scrie PrintScreen sau PrtScr sau PrtScrn sau PrtSc. Apasati pe tasta aia, apoi intrati in programul Paint pe care il are orice Windows. Gasiti Paint-ul daca apasati pe iconita de Windows si dati la search Paint sau apasati pe All Programs si acolo este un folder numit Accesories si acolo este si Paint-ul. Dupa ce ati deschis Paint-ul, apasati tasta Ctrl si V deodata (deci Ctrl+V) si va va aparea poza facuta la ecran. Tot ce trebuie sa faceti acum este sa apasati pe X ca sa inchideti Paint-ul si va intreaba daca vreti sa salvati poza. Apasati pe Yes si selectati sa salveze poze facuta pe Desktop ca sa fie usor accesibila. De acolo intrati pe internet pe Mail si atasati poza apasand pe iconita cu agrafa iar eu o voi primi si voi incerca sa va ajut.

      2. Alex spune:

        erata: „trebuie sa existe o tasta” nu „trebuie sa exista o tasta”
        si „apasati tastele Ctrl si V deodata” nu „apasati tasta Ctrl si V deodata”

      3. vasi spune:

        tu esti preot si tie greu sa scrii Patriarhul Bartolomeu in schimb scrii doar Bartolomeu? cata nemernicie sta in voi astea postacii de serviciu. ti-am citit cu mult greu cateva articole in care bati rau campii dar in schimb nu scrii adevarul. Presedintele Ucrainei este uniat, Clericii Ukrainiei simt pericolul ca daca Patriarhul rusilor primeste ordin de la iezuitul de la Watican, biserica ortodoxa rusa ramane la mana Uniatilor. Deci, popo, acim intelegi de ce s-a cerut ajutorul Preafericitului Patriarh Ecumenic Bartolomeu si nu lui bartolomeu cum bati tu campii??? Sfanta Cruce sa te calauzeasca in tot lucrul bun, daca este cu putinta la Domnul

        1. 1. Eu sunt un biet preot. Dumneavoastra sunteti un falnic securist.
          2. Postac de serviciu nu sunt, sunt un popa caruia i s-a pus pumnul in gura si a fost alungat din biserica de zid. Din Biserica lui Hristos insa nimeni nu ma va putea alunga, si acesta este marele meu avantaj.
          3. Multa nemernicie sta in mine, recunosc in fata lui Dumnezeu. Nadajduiesc sa scap de ea, iar dumneavoastra sa inaintati cu pasi repezi spre sfintenie.
          4. Eu m-am straduit sa scriu adevarul si numai adevarul. Cat am reusit, vede Dumnezeu si nadajduiesc sa-mi fie socotit la infricosatoarea Judecata.
          5. Presedintele Ucrainei nu este uniat, este taiat imprejur, asa ca tot rationamentul dumneavoastra cade.
          6.Iezuitul de la Vatican (nu Watican!) este in deplina armonie cu Bartolomeu. Au aceleasi ganduri ascunse, se imbratiseaza, se inteleg de minune. Stie toata lumea, asa ca reteta primita pe care o difuzati este de o tampenie crasa. spuneti-le superiorilor sa fabrice alta. Vor fabrica una si mai neghioaba.
          7. Da, securistule, inteleg de ce s-a cerut ajutorul lui Bartolomeu, pentru ca e unul de teapa ta, de teapa lui Francisc cel Indracit, care vor sa distruga Sfanta Biserica Ortodoxa Ucraineana.
          8. Sa te trimita superiorii la reciclare. Prost esti, incult esti, rau esti, asa ca esti un camp larg pe care se poate lucra vreme indelungata.
          9. Pe blogul acesta sa nu mai intri. Ti-am acordat prea mult spatiu si timp. Lasa-ma in nevrednicia mea. Tu vezi-ti de ,,sfintenia” ta, biata sluga de doi bani.

  3. ciprian p. spune:

    Parinte, iertati …
    nu stiu ce fel de om este „vasi”, nici nu-l cunosc. ….Dar… punctele 7,8,9 nu se cuvin unui crestin care trebuie sa lupte cu smerenie.
    Cum ne invata Iubitul nostru invatator? :
    caruia iti da o palma, intoarce-i si celalalt obraz,
    pe vrajmasi sa-i iubim ca daca iubim numa pe cei care is de acord cu noi, nimic bun facem ca e firesc.
    Deci omul rau cu rau nu-l faci mai bun indiferent ce ar zice.
    Are si el un pic de dreptate; puteati sa sa va adresati cu forma corecta ” pseudo-Patriarhul B.”, sau asa ceva.
    în rest , sa raspundem insultelor cu vorbe bune, ca nici pe altul sa nu-l smintim, nici pe diavolul sa-l bucuram ,si nici pacate sa nu ne facem cu „limba” noastra.
    din gura unui preot care binecuvanteaza pe Dumnezeu si cere Harul Duhului Sfant sa vina peste el, nu e voie sa iasa cuvinte urate la afresa niciunui singur om sau animal.
    Cel mult e posibil atat, in cazuri rare: ” sa te certe pe tine Domnul”, sau „înapoia mea, satano!”…
    dar in cazuri exceptionale daca chiar vine ereticul la tine sa te traga in pacat.
    iertati ca am indraznit, eu, preamicul , sa sfatuiesc un om sfintit. Dumnezeu sa ma ierte, rugati-va sa nu-mi fie spre pacat aceasta.
    Doamne ajuta! Domnul sa ne ierte..Amin.

    1. Iertati frate Ciprian,
      In parte, aveti dreptate. Va spun eu cine este vasi: un nesimtit. Sa va dau o mostra din ce-a mai postat, adresata mie, dar am sters: ,,popo, nu ai guitat cand li s-a interzis preotilor din Rep. Moldova sa predice in limba romana…” Pe specimenul acesta nu-l aduci pe drumul bun cu toate vorbele bune din lume. Chiar de n-as fi preot, dar niste ani am in mod sigur, peste varsta lui. Pentru eretici precum Bartolomeu si Francisc, credeti-ma, nu por avea nici bruma de respect si ma straduiesc sa nu-i urasc. Ganditi-va ce-a fost in sufletul Sfantului Nicolae, cand l-a palmuit pe Arie. Sigur, eu sunt departe de sfintenie. Doamne ajuta.

  4. Mihai spune:

    Astfel de indivizi precum vasy, sunt postaci cu treabă, trebuie avut grijă la provocări pt că asta este specialitatea lor, sau mai au obiceiul de a comenta sub numele al altor frați ce comentează pe bloguri și de a crea diversiuni care de asemenea este tipic lor

  5. ciprian p. spune:

    păi tocmai, tocmai ca nu merita sa-i raspunzi inapoi nici cu „nesimtit ” sau „prost” sau de astea.
    nu-i voie.
    nu-i accepti comentariu si gata. nu trebe bagat in seama tot ce zboara prin internet.
    cu acestia nu-i de vorbit.
    sa raspundem precum Iisus a raspuns in timpul celor 40 de zile de post. Nu a facut jocul satanei.
    iar aici e vba de un om, nu-i nici papa nici antihrist. lasati-l sa fie sanatos. Dumnezeu sa-l ajute !

    1. Sanatos sa fie. Doamne ajuta.

  6. Ioan C. spune:

    Conflictul dintre Patriarhia Rusă și Patriarhia de Constantinopol pare a duce și la un lucru bun

    Acel lucru bun, de care vorbeam în titlu, e că ambele patriarhii se străduiesc acum, mai mult ca altădată, să facă misionariat ortodox. Ceea ce e bine până la urmă!
    Că și pe vremea Apostolilor au mai fost asemenea situații:
    – „36. Şi după câteva zile, Pavel a zis către Barnaba: Întorcându-ne, să cercetăm cum se află fraţii noştri în toate cetăţile în care am vestit cuvântul Domnului.
    37. Barnaba voia să ia împreună cu ei şi pe Ioan cel numit Marcu;
    38. Dar Pavel cerea să nu-l ia pe acesta cu ei, fiindcă se despărţise de ei din Pamfilia şi nu venise alături de ei la lucrul la care fuseseră trimişi.
    39. Deci s-a iscat neînţelegere între ei, încât s-au despărţit unul de altul, şi Barnaba, luând pe Marcu, a plecat cu corabia în Cipru;
    40. Iar Pavel, alegând pe Sila, a plecat, fiind încredinţat de către fraţi harului Domnului.” (Faptele Apostolilor 15, 36-40);
    – „15. Unii, e drept, vestesc pe Hristos din pizmă şi din duh de ceartă, alţii însă din bunăvoinţă.
    16. Unii o fac din iubire, ştiind că stau aici pentru apărarea Evangheliei;
    17. Ceilalţi, însă, – din zavistie – vestesc pe Hristos, nu cu gânduri curate, ci socotind să-mi sporească necazul în lanţurile mele.
    18. Dar ce este? Nimic altceva decât că, în tot chipul, fie din făţărie, fie în adevăr, Hristos se propovăduieşte şi întru aceasta mă bucur. Şi mereu mă voi bucura.” (Filipeni 1, 15-18).

    1. Da, peste cateva zile se va ajunge la oficializarea schismei in Biserica. Pare afi un lucru bun. Este pentru vrajmasii Bisericii. Pentru noi e ceva dureros. Dar fiecare pasare pre limba ei piere.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *