LUNA SEPTEMBRIE
Ziua a 14-a
Adormirea Sf. Ioan Gură de Aur; Sf. Plachida; Sf. Mucenici Papa, Teoclit, Valerian, Macarie; Sf. Părinţi de la Sinodul VI Ecumenic
Prin anul 57 după Naşterea Mântuitorului, Sfântul Apostol Pavel a scris Bisericii din Corint cea dintâi Epistolă în care, printre multele învăţături ziditoare şi mântuitoare, are şi această constatare tristă: ,,Căci cuvântul crucii, pentru cei ce pier, este nebunie; iar pentru noi, cei care ne mântuim, este puterea lui Dumnezeu’’ (I Corinteni 1, 18). Iată că oamenii sunt despărţiţi, ei înşişi se despart, în două categorii. Cei dintâi se duc pe calea pierzării, deci nu se vor mântui, din pricina faptului că socotesc cuvântul Crucii nebunie şi, prin urmare o resping şi o batjocoresc. Ceilalţi, care, dimpotrivă, cinstesc Sfânta Cruce, îşi lucrează, fiecare după puteri, mântuirea. Nu cumva să se înţeleagă că, într-adevăr, cuvântul crucii ar fi nebunie! Să nu fie! Nebuni sunt cei ce o socotesc astfel.
În anul 63 după Naşterea Mântuitorului, Sfântul Apostol Pavel a scris o nouă Epistolă episcopilor, diaconilor şi sfinţilor din Filipi în care reia această preocupare a sa pentru a aşeza Sfânta Cruce la locul ce i se cuvine în viaţa Bisericii şi a fiecărui credincios: ,,Căci mulţi despre care v-am vorbit adeseori, iar acum vă spun şi plângând, se poartă ca duşmani ai Crucii lui Hristos. Sfârşitul acestora este pieirea. Pântecele este dumnezeul lor, iar mărirea lor este întru ruşinea lor, ca unii care au în gând cele pământeşti’’ (Filipeni 3, 18-19). Duşmanii Crucii lui Hristos sunt toţi sectarii şi necredincioşii. Textul acesta accentuează încă o dată faptul că aceştia se îndreaptă nu spre împărăţia lui Dumnezeu, ci spre pieire, fapt ce-l întristează profund pe Apostolul Domnului, până la lacrimi. Ne întristează, fireşte, şi pe noi, însă suntem reduşi la aceaşi stare de neputinţă în faţa încăpăţânării celor din afara Bisericii. Cum ar fi trebuit să scrie mai limpede, mai desluşit Sfântul Apostol, pentru ca şi rău-credincioşii să creadă drept?
Că Sfânta Cruce este puterea lui Dumnezeu mărturiseşte Biserica lui Hristos în cântarea de la Taina Sfântului Maslu: ,,Doamne, armă asupra diavolului, Crucea Ta o ai dat nouă; că se îngrozeşte şi se cutremură, nesuferind a căuta spre puterea ei; că morţii ai înviat şi moartea o ai surpat, pentru aceasta ne închinăm îngropării Tale şi Învierii’’.
Socoteşte, cinstite cititorule, cât de mare este primejdia ca omul să aplece urechea spre învăţăturile pierzătoare ale vrăjmaşilor Crucii lui Hristos. Am socotit să-ţi scriu aceste învăţături în ziua acestei Sărbători a Bisericii noastre, care ne aminteşte de momentul istoric când Sfânta Cruce, pe care a fost răstignit Mântuitorul, a fost găsită şi înălţată de Patriarhul Ierusalimului.
Preot Ioviţa Vasile
Canon de rugăciune pentru cei care au gânduri de sinucidere (va fi împlinit de un apropiat)
- Acatistul Sfântului Gherasim Kefalonitul (de 3 ori)
- Cel în cauză va fi stropit cu apă sfinţită şi însemnat cu semnul Sfintei Cruci
- Va fi chemat imediat preotul care îl va pune sub scutul Bisericii, citindu-i cele de trebuinţă, spovedindu-l şi împărtăşindu-l
Astazi,13 septembrie 2018,de Inainte -praznuirea Inaltarii Sfintei Cruci comemoram cu dragoste si adanca evlavie,119 ani de la nasterea Capitanului Corneliu Zelea Codreanu,conducatorul Miscarii Legionare,Mucenic al Neamului romanesc,care a stiut ca taina dăinuirii neamului nostru este „*suferința. Prin suferință ne vom izbăvi.”
DUMNEZEU SA-L ODIHNEASCA CU DREPTII SAI!AMIN
Spunea Cuviosul Justin Parvu,referindu-se la Corneliu Zelea si Voievodul Mihai Viteazul:
„*amândoi au luptat pentru biruința acestui neam, prin stârpirea tuturor duşmanilor şi străinilor ce ne-au oprimat şi furat bogățiile şi valorile țării. Amândoi au murit martirizați pentru nişte idealuri mărețe şi dumnezeieşti. Amândoi erau personalități puternice, alese de Dumnezeu, cărora puțini le puteau sta înainte. Mihai Viteazul a legat țările acestea de peste Carpați într-un singur neam, aşa cum au fost de la început lăsate de Dumnezeu. ..Oameni care au pus mai presus neamul şi nația decât propriile lor interese şi de aceea Dumnezeu i-a ales pe ei să împlinească acest plan divin, al unității noastre româneşti. Cel care a continuat această luptă şi acest ideal al unității noastre de neam, a fost Corneliu Zelea Codreanu. Aceşti oameni, alături de alți domnitori măreți ai neamului nostru, fac parte din planul lui Dumnezeu care acționează în istorie.Oameni care au pus mai presus neamul şi nația decât propriile lor interese şi de aceea Dumnezeu i-a ales pe ei să împlinească acest plan divin, al unității noastre româneşti. Cel care a continuat această luptă şi acest ideal al unității noastre de neam, a fost Corneliu Zelea Codreanu. Aceşti oameni, alături de alți domnitori măreți ai neamului nostru, fac parte din planul lui Dumnezeu care acționează în istorie.”
Personalitatea lui Corneliu Zelea Codreanu a pecetluit destinul neamului pentru totdeauna; iar Mişcarea Legionară – „comunitatea organică a întregului românism”– va răzbate peste veacuri împlinind menirea neamului românesc în drumul lui prin istorie spre Dumnezeu.”(Din lumea legionară, Victor Puiu Gârcineanu) .
Iată mărturia lui Vasile Posteucă: „Căpitanul a ştiut de puterea misterioasă a rugăciunii. A ştiut să se roage. A practicat cu smerenie, cu ardoare, cu severă disciplină, rugăciunea. Se scula dimineaţa, înainte de răsăritul soarelui şi se retrăgea pentru meditaţie şi cititul rugăciunilor. Se ruga. Îndelung. Intens. Se ruga nu numai pentru sine, ca suflet de om, ci şi pentru Mişcare, pentru neam. În vederile sale, individul nu are dreptul de a acţiona dacă ceea ce face şi plănuieşte el nu este bun şi pentru societate, pentru neam. Şi mai mult, acţiunile acestea trebuie să placă lui Dumnezeu. Pentru a înţelege nevoile şi chemările neamului, ca şi pentru a cunoaşte şi descifra voia lui Dumnezeu, avem nevoie de rugăciune…
Căpitanul se ruga. Şi ne-a învăţat şi pe noi să ne rugăm. Să devenim oameni noi prin interiorizarea, prin practicarea tăcerii, prin rugăciune. În felul lui, de a lega tot ce credea şi făptuia, de voia lui Dumnezeu, politica, grija de cetatea românească, a devenit, ca-n vremea lui Ştefan cel Mare, o comuniune a neamului cu cerul, cu morţii, cu ierarhiile şi tronurile lumii de dincolo. Fără această temelie de rugăciune în Mişcarea lui, profundele minuni de schimbare a oamenilor, de mobilizare a celor buni, de desfundare a virtuţilor noastre strămoşeşti, nu ar fi fost posibile. Marile biruinţe pe care le-a repurtat, pot fi explicate numai ca fruct al rugăciunii curate, asidue, plină de ardoare. Fără rugăciune, Legiunea «Arhangelul Mihail» n-ar fi devenit şcoală spirituală…
Căpitanul a fost conducător spiritual. Şi arma lui de afirmare şi luptă a fost rugăciunea. Se ruga deseori, intens. Din rugaciune isi tragea inspiratia si forta.Spre sfârşitul vieţii, cred că ştia de rugăciunea perpetuă, fără încetare. Tot ce gândea şi făptuia era rugăciune, dialog cu Dumnezeu. Ştia de marea putere a postului negru, a abstinenţei. Era ascet. Se ruga cu inima. De aceea, Dumnezeu i-a dat biruinţa prin martiriu.”
Rugăciunea Căpitanului
Ai grijă, Doamne, de toţi ai mei. Primeşte-i sub scutul Tău. Iartă-i. Odihneşte-i. Celor vii dă-le tărie asupra celor potrivnici, întru biruinţa României Creştin-Legionare şi apropierea de Tine, Doamne, a neamului meu românesc, întru nădejdea învierii lui. Amin.
Atatia morti, atatea oseminte
de Radu Gyr
Avem atatia morti, atatea oseminte,
ca fruntea-i grea de amintirea lor.
Purtam in piept solarele morminte
si de lumina coastele ne dor.
Atatia morti, atatea oseminte,
vezi, sufletul lor vine din gradini
si ne saruta pleoapele fierbinte,
precum un vant de seara plin de crini.
Atatia morti, atatea oseminte,
ne cresc in vis ca o capatepeteasma
si umbra lor dumbrava de argint e
si tremura flori albe de mireasma.
Atatia morti strafulgera inele
pe fruntea zodiacului aprins.
Cu fruntile de s-au izbit de stele,
cu jertfele de ceruri s-au atins.
Cutremurati de-aducerile-aminte,
cu ochii incendiati de-un sfant mister,
privim cum zilnic alte noi morminte
se-nalta pajuri albe catre cer.
Sa puna tarii temelii de fier !
*https://www.atitudini.com/2011/12/interviu-cu-parintele-justin-parvu-cunoasterea-martirilor-si-adevarului-istoric-va-trezi-in-noi-si-cunoasterea-de-sine/
Dumnezeu Atotputernicul sa-i ierte pe toti cei care au iubit neamul romanesc si s-au jertfit pentru el.
Dumnezeu sa-i aduca la pocainta si sa-i ierte si pe vrajmasii romanilor.
AMIN!AMIN!AMIN!
Sa fie blagoslovit cuvantul Sfintiei Voastre,Parinte Vasile,in veci de veci!AMIN
În ziua de prăznuire a Înălţării Sfintei Cruci, 14 septembrie 2002, dimineaţa, chiar în timp ce se săvârşea Dumnezeiasca Liturghie, Părintele Arhimandrit Sofian a trecut la cele veşnice, în chilia sa de la Mânăstirea Antim. Peste numai trei săptămâni, adică pe data de 7 octombrie, ar fi împlinit vârsta de 90 de ani.
Personalitate puternica a Bisericii Ortodoxe a neamului nostru,teolog,pictor si duhovnic de seama,plin de dragoste jertfelnica,bunatate dumnezeeasca si blandete fara seaman,Parintele Sofian a facut parte din miscarea duhovniceasca a Rugului Aprins.
Traitor in Domnul,marturisitor al dreptei credinte ortodoxe,arestat,urmarit,condamnat la 16 ani de închisoare,intemnitat timp de 6 ani la : Jilava, Aiud, Galați, Salcia, Parintele Sofian,mistic si isihast,ramane unul dintre Marii Parinti ai Ortodoxiei romanesti.
„*Am fost închis în temnițele comuniste și numai Dumnezeu știe câtă nedreptate era acolo, câtă ură, câtă răutate… Parcă nici nu poți spune în cuvinte. Atunci când eram mai chinuit, încercam să nu mă revolt, să nu cârtesc. Mă gândeam așa: Hai să-mi amintesc cu ce am greșit eu față de Dumnezeu, de pătimesc acum aceste nedreptăți! Și mă gândeam la niște păcate ale mele pe care le știam numai eu și Dumnezeu, iar suferința o priveam ca pe un canon și nu mă revoltam. Mă gândeam că, dacă și eu aș fi fost mai bun, nici gardienii n-ar fi fost atât de răi – așa – dar și eu eram vinovat pentru răutatea lor. Așa îi puteam ierta pe toți și mă puteam ruga pentru ei, și aproape că nu mai simțeam suferința pe care mi-o pricinuiau…..Să nu aduci nimănui nici o vină, decât numai ție. Să te căiești mereu din toată inima….N-am urât pe nimeni dintre dușmanii care ne-au asuprit și n-am regretat niciodată că am ajuns la închisoare.
Acolo era nevoie și de mine ca, împreună cu frații noștri români, să suferim cu toții urgia venită asupra țării. Fie, Doamne, suferința noastră, ca un canon pentru păcatele noastre, dar și ca o jertfă adusă pentru iertarea păcatelor neamului românesc și pentru binecuvântatea dumnezeiască asupra întregii noastre țări!
Căutați să faceți cât mai mult bine în jurul vostru, rugați-vă cât mai mult cu Rugăciunea lui Iisus, nu vorbiți de rău pe nimeni și astfel veți avea pacea inimii.
Bunul Dumnezeu și Maica Domnului să vă ajute neîncetat, în orice loc vă veți afla.”
Atotmilostivul Dumnezeu sa-l odihneasca cu dreptii Sai,pe Cuviosul Parinte Sofian!AMIN
*https://www.buciumul.ro/2018/09/14/parintele-sofian-chipul-sfinteniei/
JNEPII
RADU GYR
Suntem jnepii, mergem înainte
la-nălțimi de foc deasupra stepii;
ne zdrelim de cuie și de ținte
și-ndârjiți, cu ghearele, cu țepii,
ne-mbulzim pe lespedea fierbinte,
mergem înainte, suntem jnepii.
Strâmbi, chirciți, târâș pe brânci, pe coastă,
trebuie să biruim genunea.
Nu ne temem câte râpi ne-adastă,
n-auzim cum mormăie furtuna,
știm atât, că mergem sus pe creastă.
Suntem jnepii și urcăm întruna.
Râd de-mpleticita noastră turmă
brazi trufași cu vârful lung de fiere;
râsul lor, năvala nu ne-o curmă
și mușcăm din piatră cu putere
și-i lăsăm pe povârniș în urmă.
Suntem jnepii, mergem în tăcere.
Dacă-n calea noastră sar șuvoaie,
le sorbim cu sete neînfrântă.
De ne-mproașcă roca cu pietroaie,
răzvrătirea ei mai mult ne-avântă.
Totul ne-ntărâtă, nu ne-ndoaie –
Suntem jnepii și trăim din trântă.
Poate înspre culmea cu mari focuri
trecem peste sânge și morminte.
Poate ne vom sfâșia de blocuri –
nu-i nimic, călcăm pe oseminte.
Sus ne-așteaptă vulturii, în ciocuri
cu cununa spațiilor sfinte.
Suntem jnepii, mergem înainte.
RUGĂ
Doamne, răcorește țara!
Suflă-i vântul peste răni
și alină ușor seara
plânsul mamelor vădăni.
Pruncii mângâie-i pe frunte
și-i dezmiardă-ncetișor
și le spune să Te-asculte,
că Tu ești tăticul lor.
Fă din lacrimi apă vie
și cununi din suferinți.
Neamului dă-i veșnicie
și ocean de biruinți.
Dă-ne, Doamne, mântuirea
pentru jertfa ce-am adus
și ne curmă sângiuirea…
Dă-ne Pacea Ta de sus!
Și ca semn de împăcare,
odihnește morții lin.
De veghe la fiecare, dă-le,
Doamne, câte-un crin.
Poezia Ruga apartine tot marelui poet RADU GYR.
„Un om legendar şi reprezentativ al acestor vremuri, un mare poet care a încrustat în trupul său şi a cântat în poezia sa toată pătimirea unei generaţii, un munte de suferinţă, de demnitate şi de disperare – acesta este Radu Gyr.
El a cântat, pe toate registrele, toată jalea dar şi marea credinţă a neamului românesc. Poezia lui a fluturat din gură în gură la milioane de oameni, ca un îndreptar al vremurilor. Este simbolul românismului de azi. Om cald, suflet sensibil, minte inspirată, caracter frumos şi trup plăpând. Poezia lui este o frescă a acestei epoci. L-au prigonit din pricina ei, au vrut să-l nimicească, a căzut dar va via mereu.”
Ioan Ianolide – Întoarcerea la Hristos. Document pentru o lume nouă