În limba greacă ,,sinod’’ înseamnă ,,acelaşi drum’’ sau ,,drum împreună’’. Aceste semnificaţii semantice au fost puse în valoare în decursul istoriei Bisericii lui Hristos, când Sfintele Sinoade Ecumenice şi Locale s-au reunit pentru a hotărî drumul de urmat în anumite circumstanţe concrete, îndeosebi atunci când ereziile primejduiau Dreapta Credinţă a Bisericii. Un Sinod a devenit Ecumenic abia după ce a fost receptat ca atare de Poporul lui Dumnezeu – Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolească Biserică. Au fost şi Sinoade care au fost declarate apriori ecumenice, însă Biserica le-a refuzat această recunoaştere. Sfânta Biserică a fost înzestrată de Dumnezeu cu atributul infailibilităţii şi acesta se exprimă prin sinodalitate. Ce este sinodalitatea? Este împreună -lucrarea păstorilor ortodocşi reuniţi în Sinod, pentru a hotărî cele de cuviinţă pentru binele Bisericii. Cel dintâi Sinod al Bisericii noastre a fost Sinodul Apostolic de la Ierusalim, din anul 50 (Faptele Apostolilor 15).
Au fost sinoade în istorie care, dimpotrivă, au arătat cu exactitate drumul pe care Biserica nu trebuie să-l străbată. Acestea au fost sinoade fără sinodalitate. Mă voi referi în continuare la câteva dintre ele.
1.În secolul V Eutihie, un stareţ de mănăstire, a început să propovăduiască, împotriva Revelaţiei Dumnezeieşti, erezia potrivit căreia Mântuitorul nostru Iisus Hristos a avut o singură fire, cea dumnezeiască, întrucât firea omenească a fost absorbită de aceasta. Erezia poartă numele de monofizitism şi ea există şi în zilele noastre, fiind păstrată de grupările eretice, numite necalcedoniene.
În vâltoarea acestor tulburări, a fost convocat un sinod la Efes în anul 449. Acesta a intrat în istorie sub numele de ,,tâlhăresc”, din motive pe care le voi expune în continuare. Asfel, eunucul Hrisafie, cu mare influenţă la curtea imperială, a orânduit în aşa fel încât episcopii care păstrau Învăţătura cea Dreaptă să nu participe. Această selecţie s-a făcut şi pentru adunarea din Creta şi rezultatele le vedem acum. Preşedinţia sinodului a fost încredinţată unui eretic monofizit, patriarhul Dioscor al Alexandriei. Sinodul I tâlhăresc din Efes a avut ca forţe de ordine pe călugării parabolani, care ascultau orbeşte de un oarecare eretic, Barsuma. Patriarhul eretic Dioscor a impus dintru început condamnarea Învăţăturii Ortodoxe despre cele două firi ale Mântuitorului şi a afirmat cu tărie învăţătura eretică a monofiziţilor. Lucrările au degenerat, încât s-a ajuns la violenţă, cand bunul Patriarh al Constantinopolului, Sfântul Flavian, apărător al Ortodoxiei, a fost bătut crunt, iar după trei zile a murit. Acest fapt a pus asupra sinodului pecetea de ,,tâlhăresc’’, nume cu care a intrat în istorie.
Se părea că monofizitismul a biruit. A fost vremea ca acest violent sinod să fie receptat de Biserică. Poporul lui Dumnezeu s-a opus samavolniciei ereticilor monofiziţi şi a restatornicit Dreapta Învăţătură Ortodoxă.
2.În secolul VIII, s-a pornit o mare prigoană împotriva Bisericii din pricina sfintelor icoane. Duşmanii acestora doreau, în tot chipul, îndepărtarea lor din sfintele biserici şi din casele credincioşilor. Deoarece împăraţii vremii îmbrăţişaseră erezia iconoclastă, vrăjmaşii sfintelor icoane aveau o puternică susţinere. Pentru a da tărie iconoclaştilor, în anul 754 a fost convocat un ,,sinod” în apropiere de Calcedon. Iniţiatorii lui au pretins că ar fi vorba de un sinod Ecumenic, ceea ce era împotriva uzanţelor Bisericii, fapt dovedit ulterior. Au participat nu mai puţin de 338 de episcopi, număr impresionant pentru acea vreme. Determinant n-a fost numărul acestora, ci faptul că s-au opus sfintelor icoane, hotărând că acestea trebuie îndepărtate din sfintele biserici şi distruse. Ce s-ar fi întâmplat dacă lucrurile ar fi rămas precum au hotărât episcopii la acest pseudo-sinod? Astăzi n-am mai avea icoane în sfintele locaşuri şi am boli cu toţii în erezia iconoclastă, primejduindu-ne mântuirea.
Voia lui Dumnezeu s-a înfăptuit prin Poporul Binecredincios, care a restabilit, prin multe jertfe, învăţătura dreaptă despre sfintele icoane, contrar unui sinod ce se pretindea ,,ecumenic” şi care a sfârşit prin a fi eretic şi mincinos. Când sinodalitatea Bisericii a fost temporar înăbuşită, Poporul Binecredincios şi-a împlinit menirea.
Presbiter Ioviţa Vasile
Parintele Liviu Stan intr-o lucrare despre sinodalitate scrisa in anul 1976 spune lucruri remarcabile.El arata ca,sinodalitatea rezida in cuvintele Mântuitorului:”Unde sunt doi sau trei adunati in numele Meu,acolo Sunt si Eu in mijlocul lor”(Mt.18,20).Pe acest principiu al sobornicitatii,al colegialitatii,al consensului,Biserica Ortodoxa a mers fara gres.In Iisus Hristos nu se poate trai decat in duh de comuniune,in duh de fratietate.In momentul când acest duh de colegialitate ,de fratietate este anulat,intervin,se vadesc patimile omenesti,egoismul,tot vrei ca tu sa fii sef si nimeni altul peste tine,ori,cum zicea regretatul profesor,Mantuitorul tocmai de aceea a sters El primul picioarele Ucenicilor Sai ca sa arate,sa intareasca duhul comunitar si nu care cumva sa creada ca in Biserica el poate fi deasupra tuturor.Cand Sf.Apostoli aveau neintelegere intre ei pentru intaietate,Domnul le-o reteaza prin cuvintele:”Stiti ca ocarmuitorii neamurilor domnesc peste ele si cei mari le stapanesc.Nu tot asa va fi intre voi,ci care intre voi va vrea sa fie mai mare sa fie slujitorul vostru.Si care intre voi va vrea sa fie întâiul sa va fie voua sluga”(Mt.20,25-27).In felul acesta El a aratat calea pe care merge Biserica.Comuniunea are la baza dragostea care este varful teologiei.Comuniunea se manifesta sinodal(adica prin impreuna conlucrare) prin participarea Bisericii ca un intreg.Desi in trecut au existat doua forme de manifestare pe cale sinodala:sub forma sinodului mixt(format din episcopi pe de o parte si preoti,monahi si mireni,pe de alta parte) care s-a demonstrat ca hotararile acelor sinoade au fost valide si sub forma sinodului exprimat doar prin participarea episcopilor care si acest model a ramas in istorie cu hotarari valabile pentru Biserica.Comuniunea in Biserica nu se rezuma doar la acea comuniune euharistica ce este si ramane centrul,adica forma desavarsita a oricaror forme comunitare.Comuniunea ramane neintrerupta in duhul rugaciunii;ea ramane aceeasi când se întrunesc oamenii si se consfatuiesc,hotarasc impreuna in probleme de credinta,in probleme administrative,in probleme liturgico-canonice.Ce este comuniunea in sinodalitate?Este Slujirea aproapelui,a celuilalt.Cine este”celalalt”?Este Biserica in plenitudinea ei.Ori,atunci când iti revendici un drept,un privilegiu,ca sa fii superior peste restul Bisericii,intervine mandria,ca punct de plecare al ereziilor,pentru ca,intr-o Biserica intarita in duhul solidaritatii,nimeni nu este deasupra celorlalti decat Hristos Care Este Capul si noi madulare fiecare in parte,cu atributii bine definite!In momentul in care numai o parte a Bisericii decide in materie de conduita a credintei si restul este in dezacord si scarbita,smintita,e dovada ca nu s-a mers pe teoria sinodalitatii,e dovada ca acea parte din Biserica a intrerupt comuniunea cu restul Bisericii si care trebuia sa vieze in duhul dragostei si pacii.Abuzurile ,devierile dogmatice au fost întotdeauna repudiate de popor care a simtit ca partea conducatoare(clerul superior) merge de una singura.Cand tu,ca si cler guvernant(episcopat) mergi pe baze singulare,adica tu si cu tagma ta si,pe deasupra,mai si pretinzi ca toata Biserica sa-ti fie tie ascultatoare oarba,numai pentru ca tu formezi acea tagma a episcopatului,este simptom de ruptura a fuziunii,a comuniunii de dragoste si sacrificiu intre membrii Bisericii insasi.Aceasta arata ca tu,ca episcopat provoci ruptura si o faci sa dainuie.Tu,ca episcopat ti-ai facut acel episco-exit;tu esti in afara Bisericii,pentru ca nu ai luat si nu vrei sa hotaram impreuna,sa cadem de acord,sa consimtim ce e bine pentru Biserica,nu pentru noi,ci vrei sa hotarasti tu de capul tau si de unul singur.Si atunci,cum sa ascultam de cineva care nu face cele ale Bisericii,care nu are duhul dragostei si comuniunii intra-comunitare,care nu se simte legat de ceilalti?Nicidecum sa ascultam de autoexclusi din trupul lui Hristos,ca sa nu ne periclitam mântuirea,adica,sa nu ne pierdem noi ,ca persoane comuniunea cu Dumnezeu.Desigur ca nu toti ierarhii au luat-o pe alaturi.Da,imi veti spune,insa vine profesorul de Patrologie si spune ca unde este episcopul ,acolo e Biserica.Intrebarea este CARE EPISCOP?Cel care sare pe alaturi?Nu.Cel care calca in picioare bunul mers ,sanatos,trainic pe pricipiul sinodalitatii?Nici acesta.Dar atunci care?Cel care a ramas fidel intercomuniunii in Biserica Ortodoxa.
Domnule Dumitru,
Multumesc pentru articolul trimis, pe care il apreciez. Multumesc pentru toate postarile din ultima vreme. Doamne ajuta.
Slavit sa fie Domnul,binecuvantati Prea Cucernice Parinte pentru tot lucrul bun si spre slava Maicii Domnului.
PARTEA I.
„Desi sinodalitatea reprezinta modul traditional si constant in care se savarseste LUCRAREA DE INCHEGARE A ORGANIZARII BISERICII ca si aceea de conducere a vietii bisericesti,totusi in privinta ei exista inca discutii si nepotriviri nu numai de pareri,ci chiar de invatatura crestina.
Deosebirile acestea,ca si discutiile pe care ele le alimenteaza mereu,se datoresc atat unor greseli sau unei necomplete cuprinderi a notiunii de sinodalitate si a rostului ei in viata Bisericii si a lumii,cat deopotriva,si existentei si dezvoltarii istorice felurite a formelor de organizare si de conducere sinodala a Bisericii.In cele din urma nu putin a contribuit la faptul ca aceasta problema a fost privita numai ca o forma sau ca o metoda de conducere a vietii bisericesti,cand ea este de fapt,mai intai o forma de organizare a vietii Bisericii.
Preocuparea fireasca a cercurilor bisericesti active in lucrarea pe care Biserica o desfasoara in lume,ca si a cercurilor teologice cu potrivirea permanenta a formelor de organizare si de conducere a Bisericii,cu temeiurile doctrinare si canonice ale acestora,a facut ca in diverse epoci si in conditii variate,problema sinodalitatii sa fie inteleasa si apreciata inmod felurit.Asa se explica faptul ca si in trecutul Bisericii gasim pareri deosebite despre utilitatea formei sinodale,NU INSA DESPRE LEGITIMITATEA EI,CARE A FOST UNANIM ACCEPTATA.Cum insa fiecare forma in care se incheaga organizatoric viata sociala sau care este folosita in lucrarea de conducere a acestei vieti,POATE SUFERI ALTERARI PRIN ABUZURILE SAU GRESELILE LA CARE S-AR PRETA INTR-O IMPREJURARE SAU ALTA FOLOSIREA FORMELOR RESPECTIVE,ESTE FIRESC SA APARA SI UNELE CRITICI FOARTE INTEMEIATE IN LEGATURA CU ELE(fenomenul gen Creta n.n.).Din randul acestora face parte critica formulata de Sfantul Grigorie de Nisa,in legatura cu practicile abuzive pe care le-a constatat cu ocazia intrunirii unora dintre sinoade si bineinteles si cu ocazia desfasurarii lucrarilor acestora.
Dar cu toate greselile si abuzurile inevitabile in anumite imprejurari,forma sinodala de organizare si de conducere a Bisericii a fost privita ca CEA MAI AUTENTICA SI MAI CORESPUNZATOARE CARE SE PUNE IN ACORD CU INVATATURA REVELATA SI CU RANDUIELILE DE BAZA PE CARE LE-AU STATORNICIT SFINTII APOSTOLI SI URMASII LOR pentru organizarea si conducerea vietii bisericesti.De aceea numerosi Sfinti Parinti si alti scriitori bisericesti s-au ocupat de problema sinodalitatii,ARATANDU-I REAZEMUL DOGMATIC SI CANONIC PRECUM SI UTILITATEA EI DE NEDESMINTIT pentru buna-chivernisire a vietii bisericesti intrucat ea nu poate fi inlocuita cu nimic ORICAT S-AR INCERCA GASIREA UNEI MODALITATI CARE SA-I PREIA FUNCTIUNEA SAU ROSTUL IN VIATA BISERICII.
Dar cu deosebire in epoca Sinoadelor Ecumenice,problema sinodalitatii s-a adancit si s-a lamurit deplin PRIN GANDIREA TEOLOGICA SI,DEOPOTRIVA,PRIN VIATA SI LUCRAREA BISERICII.
Neintentionand aci o analiza amanuntita a modului in care s-a dezbatut si s-a sustinut in epoca sinoadelor ecumenice,legitimitatea sinodalitatii in Biserica,se va incerca o INMANUNCHERE INTR-UN TOT UNITAR A ACELOR ELEMENTE CARE SCOT IN RELIEF MAI INTAI TEMEIURILE SINODALITATII,APOI FORMELE SAU TIPURILE PRINCIPALE ALE SINODALITATII PE CARE LE-A CUNOSCUT SI LE PASTREAZA VIATA BISERICII SI INFINE,SUPERIORITATEA ACESTEI FORME FATA DE ALTE MODURI DE ORGANIZARE SI DE CONDUCERE A BISERICII,PRECUM SI UTILITATEA SAU FOLOSUL DEOSEBIT AL EI.
1.TEMEIURILE SINODALITATII.-Privita ca forma de organizare si de conducere a vietii bisericesti,sinodalitatea isi gaseste temeiul mai intai in cateva rostiri si porunci ale Mantuitorului,care cu diverse prilejuri A SUBLINIAT atat nevoia cat si INDATORIREA ca membrii Bisericii sa vietuiasca SI SA LUCREZE IN COMUN,spunand lamurit,ca *UNDE SUNT DOI SAU TREI ADUNATI IN NUMELE MEU,ACOLO VOI FI SI EU IN MIJLOCUL LOR*(Matei XVIII,20),apoi graindu-le ,Sfintilor Apostoli despre insusi rostul misiunii Sale a precizat ca*FIUL OMULUI N-A VENIT SA I SE SLUJEASCA,CI SA SLUJEASCA(Matei XX,28;Marcu X,45),adica sa savarseasca o lucrare DE SERVIRE SAU DE SLUJIRE A TREBUINTELOR OMENIRII,IAR NU DE STAPANIRE DUPA MODELUL STAPANITORILOR COMUNI AI OAMENILOR,caci iarasi Sfintilor Apostoli adresandu-li-se,ii povatuieste pilduitor,zicandu-le:*STITI CA DOMNII PAGANILOR DOMNESC PE EI SI CEI MARI II STAPANESC PE DANSII,IAR INTRE VOI NU VA FI ASA,CI CEL CE VREA SA FIE MAI MARE ACELA SA FIE VOUA SLUJITOR*(Matei XX,25-26;Marcu X,41-45).
In fine,dintre rostirile de importanta deosebita pentru modul sinodal de organizare si conducere a Bisericii,mai mentionam precizarea pe care le-o face Mantuitorul spunand Sfintilor Sai Apostoli si ucenici,ca printr-o formula de testament,ca*PRIN ACEEA VOR CUNOASTE OAMENII CA SUNTETI UCENICI AI MEI,DE VETI AVEA DRAGOSTE INTRE VOI*(MATEI XIII,34-35).
Analizate pe rand aceste rostiri,ele ne arata ca Mantuitorul i-a indemnat pe crestini si le-a PORUNCIT SA TRAIASCA O VIATA IN COMUN,SA LUCREZE IN COMUN PENTRU DOBANDIREA MANTUIRII LOR,SA CEARA IN COMUN venirea Mantuitorului in mijlocul lor,caci NUMAI CAND VOR FI IMPREUNA,ATUNCI VA FI SI EL INTRE EI,ATUNCI SE VOR BUCURA DE PREZENTA SI DE ASISTENTA ACTIVA A SFANTULUI DUH.Iar cheagul acestei impreuna-vietuiri si lucrari a crestinilor ca si acela al impreuna-vietuirii si al impreuna-lucrarii crestinilor cu insusi Domnul si cu Duhul Sfant este aratat in DRAGOSTEA CRESTINA,in dragostea dintre fiii Bisericii,CACI NUMAI ACEASTA CHEZASUIESTE PASTRAREA CALITATII DE FII AI DOMNULUI ,ADICA DE FII CREDINCIOSI AI BISERICII.
Cat priveste MOBILUL care trebuie sa-i indemne intotdeauna pe crestini spre a fi si a lucra laolalta sau impreuna,ADICA DE A SE GRUPA si de a se constitui in obsti sau comunitati si de A LUCRA IN UNIRE UNII CU ALTII,acesta ne este aratat de Mantuitorul ca fiind un COROLAR AL DRAGOSTEI si constand in SLUJIRE,ADICA INTR-O ACTIUNE PRIN CARE FIECARE MEMBRUAL COMUNITATII CRESTINE CAUTA SA FIE DE FOLOS CELORLALTI,SAVARSIND OLUCRARE TREBUITOARE PENTRU TOTI.DORINTA acestei slujiri,ca si insusi ACTUL slujirii in sine,nu izvoraste decat din dragostea de aproapele,din cea mai desavarsita dragoste crestina care naste in sufletul fiecarui credincios DORINTA DE A VENI IN AJUTORUL SEMENULUI SAU,DE A I SE PUNE LA DISPOZITIE SAU DE A I SE DARUI DEZINTERESAT.Numai printr-o slujire de acest fel,care naste din dragostea crestina,se poate intari si pastra legatura dintre cei ce formeaza obstile sau comunitatile locale,si dintre toti cei ce formeaza marea obste ecumenica(gr.eikoumenos=a toata lumea,peste toata lumea,care cuprinde toata lumea deodata n.n.) a Bisericii.Numai STARUIND in actul DE SLUJIRE RECIPROCA si numai avand in vedere prin aceasta slujireINTERESUL OBSTESC spre care converg SI IN CARE SE CUPRIND TOATE INTERESELE INDIVIDUALE LEGITIME,se poate asigura si lucrarea de conducere,DE INDRUMARE sau de carmuire a intregii vieti bisericesti,IN SCOPUL DA A FI ASIGURAT PRIN VIETUIREA CRESTINA DOBANDIREA TELULUI FINAL AL EI,CARE ESTE MANTUIREA.VAZUTE LUCRURILE IN ACEST CHIP,este usor de inteles ca INSASI INCHEGAREA ORGANIZATORICA A UNITATILOR BISERICESTI SI INSASI LUCRAREA DE CONDUCERE A VIETII CRESTINE DIN CADRUL ACESTORA,CA SI IN CADRUL MARII OBSTI ECUMENICE A BISERICII,NU POATE FI DESFASURATA IN ALT SENS,INTR-UN ALT CADRU,CU ALTE MIJLOACE SI CU ALTE OBIECTIVE,DECAT CU ACELEA PE CARE LE REPREZINTA PORUNCA DRAGOSTEI CRESTINE SI ACEEA A SLUJIRII RECIPROCE,CARE IZVORASTE DIN CEA DINTAI.
DAR CONDITIA PREALABILA si de neinlocuit pentru practicarea dragostei crestine si a slujirii reciproce ESTE VIETUIREA IMPREUNA A MAI MULTORA,CONSTITUIREA SAU ORGANIZAREA CREDINCIOSILOR IN COMUNITATI SAU OBSTI,AL CAROR LIANT IL FORMEAZA IN PRIMUL RAND CREDINTA,IAR IN AL DOILEA RAND DRAGOSTEA SI DORINTA DE SLUJIRE RECIPROCA A CELOR CE VIETUIESC IMPREUNA.
Dar orice obste sau orice grup organizat de crestini isi statorniceste de la sine si in mod spontan ANUMITE RANDUIELI DE COMPORTARE membrilor sai ,randuieli care REGLEMENTEAZA FELURITELE RAPORTURI IN CARE ACESTIA SE GASESC SAU PE CARE LE STABILESC INTRE EI,PRECUM SI MODUL in care trebuie sa se procedeze la indrumarea sau carmuirea vietii astfel organizata,PENTRU CA SA SE DESFASOARE IN VEDEREA SCOPULUI PENTRU CARE SE CONSTITUIE si obstile sau Bisericile locale ca si Biserica Ecumenica.CA MOD SAU CA METODA SAU CA FORMA DE INDRUMARE SAU DE CARMUIRE A VIETII BISERICESTI,S-A ADOPTAT INCA DE LA INCEPUT ACEL MOD SAU ACEA FORMA CARE DECURGE DIN INVATATURA MANTUITORULUI SI REPREZINTA APLICAREA EI LA RELATIILE SOCIALE CARE TREBUIE ORGANIZATE SI DIRIJATE PRIN LUCRAREA DE CONDUCERE,SI ACESTA ESTE MODUL SAU FORMA SLUJIRII APROAPELUI,A SLUJIRII RECIPROCE A TUTUROR.
Dar CUM se poate infaptui in mod practic aceasta slujire?
Numai printr-o TINERE PERMANENTA A LEGATURII DINTRE MEMBRII OBSTILOR CRESTINE,PRIN INTELEGEREA DE FIECARE ZI DINTRE ACESTIA in privinta treburilor care sunt de facut,PRIN CAUTAREA SI GASIREA IN COMUN A MIJLOACELOR CARE TREBUIE FOLOSITE SI PRIN STATORNICIREA TOT IN COMUN A UNOR RANDUIELI SAU NORME OBLIGATORII PENTRU TOTI.IN ESENTA ,ACEASTA INSEAMNA SINODALITATEA:MERGEREA IN COMUN PE ACEEASI CALE,LUAREA DE HOTARARI IN COMUN SI CARMUIREA INTREGII VIETI DUPA CHIBZUINTA COMUNA A CELOR LEGATI PRIN (PRIN MARTURISIREA ACELEIASI N.N.) CREDINTA SI CONSTITUITI ORGANIZATORIC IN OBSTI BISERICESTI MAI MICI SAU MAI MARI,PANA LA NIVELUL BISERICII ECUMENICE.
Cum insa chiar si in conditiile vietii crestinismului primar s-au produs incalcari ale normelor de conduita evanghelica,ELE au determinat adoptarea de MASURI IN SCOPUL PASTRARII BUNEI RANDUIELI IN VIATA BISERICII SI IN SCOPUL DE A NU SE PERMITE INDEPARTAREA EI DE MODUL DE ORGANIZARE SI CONDUCERE PRIN CARE SE DA EXPRESIE INDRUMARILOR SI PORUNCILOR MANTUITORULUI.Astfel,dupa cum se stie,au aparut unele neintelegeri chiar si intre Sfintii Apostoli,iar pentru a pune capat acestora,pentru a statornici NORMELE corespunzatoare de urmat de catre toti,s-a intrunit cunoscutul Sinod de la Ierusalim din anul 51(p.H.n.n.),sinod prin care insisi Sfintii Apostoli FAC APLICAREA invataturii primite de la Mantuitorul,potrivit careia lucrarea lor de conducere a vietii bisericesti trebuia sa fie o lucrare de slujire,iar nu una de stapanire sau de domnire asupra celorlalti membri ai Bisericii.
Sinodul de la Ierusalim reprezinta cea dintai PILLDA DE APLICARE INTOCMAI A PRINCIPIULUI SINODAL SAU A FORMEI SINODALE DE ORGANIZARE si de conducere a Bisericii,pilda ce NI S-A DAT DE CATRE INSISI SFINTII APOSTOLI PENTRU A FI URMATA de aci inainte in intreaga lucrare viitoare a Bisericii.Ea constituie de fapt o INTERPRETARE AUTENTICA SI PE DEASUPRA ORICAREI DICUTII SAU INDOIELI, a povatuirii date de Mantuitorul pentru savarsirea lucrarii de conducere a Bisericii IN CHIP DE SLUJIRE ADEVARATA A ACESTEIA,prin intelegerea dintre TOTI ,adica prin forma sinodala,iar nu prin stapanirea sau PRIN IMPUNEREA VOINTEI SAU PORUNCII UNUIA SAU A CATORVA FATA DE CEILALTI.CA ATARE,EA CONSTITUIE CEA DINTAI FORMA SAU RANDUIALA IMPERATIVA PENTRU PRACTICAREA FORMEI SINODALE DE ORGANIZARE SI DE CONDUCERE A BISERICII.
In cuvintele Mantuitorului si in practica sinodala a Sfintilor Apostoli se cuprind TEMEIURILE SINODALITATII ca forma de organizare si de conducere a Bisericii.PESTE ACESTE TEMEIURI NU SE POATE TRECE SI ELE NU POT FI OCOLITE DE NICIO CONDUCERE CONSTIENTA A BISERICILOR LOCALE SAU A BISERICII ECUMENICE.Si de fapt,timp indelungat aceste temeiuri au constituit GHIDUL FARA GRES al intregii lucrari de organizare si de conducere a Bisericii,atat in primul lileniu,cat si mai tarziu pana in ziua de azi,desi nu in cuprinsul intregii crestinatati.
La cele doua temeiuri pe care le reprezinta cuvintele Mantuitorului si practica Sfintilor Apostoli care s-a statornicit in chip de NORMA POZITIVA,lucrarea ulterioara a Bisericii a venit cu o seama de NORME NOI(dupa modelul normelor date de Mantuitorul si prin Sfintii Apostoli,Bisericii n.n.),prin care A CONSACRAT LUCRAREA SINODALA de organizare si conducere a ei(trebuie remarcat ca Sfintii Parinti la sinoadele ecumenice si locale dintre cele valide,desigur,nu aveau cum sa inceapa lucrarile lor prin fraza*Parut-a Duhului Sfant si noua*iar nu invers de genul*Parut-a noua si Duhului Sfant*-asa cum s-a intamplat la toate sinoadele eretice,inclusiv la cel cretan-fara sa se mearga pe normativele cunoscute ale de Bisericii Ortodoxe,Singura Sfanta,Soborniceasca,Apostoleasca si adevarata n.n.).Aceste norme sunt cuprinse mai intai in OBICEIUL DE DREPT al Bisericii statornicit prin PRACTICA INDELUNGATA,SI APOI IN NUMEROASE TEXTE ALE SFINTELOR CANOANE.
Exista prin urmare,doua categorii de temeiuri ale sinodalitatii,ca forma de organizare si de conducere a Bisericii.Acestea sunt:a)Temeiuri dogmatice,si anume:Temeiul cuprins in cuvintele Mantuitorului,temei care este ancorat in intreaga invatatura despre Biserica,despre natura ei,despre lucrarea ei mantuitoare si despre mijloacele pe care trebuie sa le folodeasca in aceasta lucrare;si Temeiul din practica apostolica,temei care,prin faptul ca reprezinta interpretarea autentica a invataturii Mantuitorului si aplicarea ei la lucrarea Bisericii,constituie si el un temei dogmatic al sinodalitatii.b)Temeiuri canonice,si anume:Temeiul cuprins in textele sfintelor canoane,SI TEMEIUL CANONIC CUPRINS IN OBICEIUL DE DREPT AL BISERICII,CARE ARE SI EL PUTEREA LEGII SCRISE SAU A CANOANELOR PROPRIUZISE.”Preot Profesor Liviu Stan,Studii Teologice,EDITURA INSTITUTULUI BIBLIC SI DE MISIUNE ORTODOXA,SERIA II,ANUL XX,NR. 3-4,MARTIE-APRILIE 1969.
DESPRE SINODALITATE.PREOT PROFESOR LIVIU STAN.CURS.(CONTINUARE,PARTEA AII-A.).
2.Formele sau tipurile principale ale sinodalitatii.-Intrucat atat practicarea dragostei crestine cat si a slujirii reciproce dintre membrii Bisericii au fost puse la incercari grave din pricina pacatelor omenesti,din pricina AMBITIILOR SI A DORINTELOR DE DOMINARE SAU DE STAPANIRE a unora dintre membrii Bisericii,PACATE CARE NU POT FI USOR STAPANITE NUMAI PRIN POVATUIRI SI PRIN INDRUMARI RELIGIOASE SI MORALE,Biserica s-a vazut nevoita sa recurga si la adoptarea unor norme juridice prin care sa reglementeze conducerea in comun a treburilor sale,adica lucrarea de organizare si de conducere a vietii sale prin organe constituite pe baza indatoririi de slujire reciproca,si aceste organe sunt sinoadelr de diverse feluri sau de diverse tipuri,care au aparut in decursul istoriei supa trebuinta si imprejurari,dar exprimand fiecare in mod constant principiul de baza al sinodalitatii,care da expresie trairii in dragoste si slujire reciproca a crestinilor.
Asa cum ni se infatiseaza in decursul dezvoltarii istorice a vietii bisericesti,sinoadele apar prin structura lor sub un chip indoit;ca sinoade mixte,FORMATE DIN CLERICI SI DIN LAICI(aici referirea este stricta;ereticii ecumenisti au stricat invatatura cea sanatoasa de pana acum si au inceput sa indruge ca sinoadele mixte sunt acele sinoade formate din episcopi ortodocsi,minciuno-episcopi latini,minciuno-episcopi,anglicani,minciuno-episcopi protestanti, si reprezentanti ai „Bisericilor „neoprotestante si ale tuturor confesiunilor „crestine”n.n.) si apoi ca sinoade arhieresti sau episcopale,formate numai din episcopi de diferite trepte.cele dintai adica sinoadele mixte sunt cele mai numeroase sau mai frecvente,pe cand numarul celor din a doua categorie a fost mai mic,ele intrunindu-se la inceput numai in mod sporadic si anume atunci cand erau puse in discutie mai ales probleme de credinta.
Cat priveste numarul participantilor la aceste sinoade si cadrul teritorial,geografic sau de alta natura in care s-au intrunit,ele pot fi impartite in:sinoade ale episcopilor,sinoade ale episcopilor vecini,sinoade premitropolitane,sinoade mitropolitane,sinoade exarhale sau diecezane,sinoade patriarhale,apoi sinoade endemice,sinoade ale Bisericilor autoefale,mai tarziu sinoade ale Bisericilor autonome,sinoade zise generale cu caracter confesional,intre care si cele panortodoxe,iar in fine,ca cele mai importante,sinoadele ecumenice.
Dupa modul si timpul de intrunire,sinoadele pot fi impartite in sinoade periodice,sinoade ocazionale,sinoade permanente si sinoade extraordinare.Dupa importanta lor,sinoadele pot fi impartitein sinoade ale Bisericilor locale si sinoade ecumenice.
In privinta sinoadelor ecumenice,este de observat ca desi amintirea lor pana si in unele rugaciuni ale Bisericii este pastrata prin numarul episcopilor care au participat la ele,totusi ele nu au fost sinoade strict arhieresti,ci sinoade mixte,la care au participat-pe langa un numar insemnat de alti clerici din treapta presbiteratului si a diaconiei ,precum si din alte trepte aparute ulterior in viata Bisericii,si numerosi laici,iar de la o vreme si monahi.Prin caracterul lor extraordinar,sau mai binezis prin lucrarea cu totul exceptionala la care au fost chemate in epocile in care s-au intrunit,sinoadele ecumenice au indeplinit un rost nu numai in cadrul lucrarii mantuitoare a Bisericii,destinate credinciosilor ei,ci si in cadrul lucrarii mantuitoare pe care Biserica este chemata sa o savarseasca pentru intreaga lume.Iar pe deasupra,aceste sinoade au ridicat la nivelul lucrarii lor intreaga problematica laica a lumii de atunci,intrucat ele n-au reprezentat numai Biserica ecumenica(gr.eikoumenos=a toata lumea,care cuprinde toata lumea atat ca si cuprindere spatiala cat si spirituala n.n.),ci si ecumenicitatea lui*Orbis romanus*(lumea romana) ca si aceea a lui *Orbis humanus*(lumea omeneasca).
3.Controverse.-In legatura cu feluritele tipuri de sinoade,desigur se pot p[une diverse probleme si se pot formula atat obiectii cat si deziderate.In orice caz,in afara de aspesctul principal dezbatut in legatura cu temeiurile sinodalitatii,problema aceasta poate fi abordata sub aspecte variate.Dintre acestea,aspectul care a starnit cele mai vii dispute si care constituie si astazi subiect de controversa nu numai intre catolici si necatolici ci si in cadrul celorlalte confesiuni crestine,este acela care-l reprezinta sinoadele mixte prin participarea la ele,cu rosturi importante in luarea hotararilor acestora,a membrilor nearhierei ai lor ,si adica a diaconilor,presbiterilor,monahilor si laicilor.
Pe tema prezentei si a rostului acestora la sinoade,se formuleaza obiectia de necanonicitate,pretextandu-se ca textul canoanelor nu prevede intrunirea si lucrarea sinoadelor mixte in cadrul organizarii si conducerii Bisericiisi deci ele nu au o justificare canonica ci trebuie privite ca simple exceptii sau greseli.Dupa logica acestei obiectiuni,ar trebui privite ca simple exceptii si greseli insisi sinoadele ecumenice,care au fost sinoade mixte,participand la toate reprezentanti ai intregului corp al Bisericii.
Pentru a lamuri problema starnita de obiectiunea de necanonicitate care se face impotriva sinoadelor mixte,amintim doar atat:ca existenta si lucrarea lor se intemeiaza pe practica consacrata ca obicei de drept al Bisericii,iar aceasta practica i-a conferit obiceiului respectiv puterea legii-scrise,adica o putere egala cu aceea a textelor sfintelor canoane,si,prin aceasta,i-a conferit ceea ce se numeste in sens propriu,canonicitatea.Dar pentru a adanci si a largi si mai mult orizontul necesar intelegerii juste a sinodalitatii mixte,sau mai bine-zis a ratiunii teologice si canonice a aceste sinodalitati,mai adaugam cateva consideratii de natura sa risipeasca nedumeririle si indoielile care mai persista in legatura cu aceasta chestiune.
Sa incepem prin a analiza forma esentiala de slujire care a fost statornicita in Biserica din vremea Sfintilor Apostoli si care este pastrata pana astazi,bineinteles cu dezvoltarea pe care a luat-o de-a lungul vremii ,si anume, forma slujirii liturgice.
Cum se prezinta aceasta forma de slujire,cu raportare la membrii comunitatii crestine si apoi cu raportare la misiunea mantuitoare a Bisericii?
dupa cum se stie,ea este o forma comunitara,in sensul ca slujirea sacerdotala pe care o savarseste clerul,in cadrul slujirii liturgice,desi se foloseste prin folosirea harului special al preotiei,ea nu este o lucrare exclusiva a clerului,ci o lucrare implinita complimentar de o impreuna-lucrare a credinciosilor cu clerul.
Cursul Parintelui Liviu Stan imi e necunoscut. In facultate abia am auzit cateva referiri la dansul.
(Continuare)”Aceasta impreuna-lucrare nu are numai caracter moral si de evlavie personala sau de practica cu rost educativ-religios-moral,ci are caracter de slujire adevarata si din partea credinciosilor,caci insasi aducerea sfintei jertfe care sta in cadrul slujirii Bisericii,se face in numele intregii obsti si cu rugaciunea tuturor celor de fata,fiind interzis clerului sa savarseasca lucrarea liturgica fara prezenta credinciosilor.
De altfel,ce ratiune ar putea avea o astfel de slujire numai pentru o parte din Biserica,adica numai pentru clerici,cand intreaga slujire de orice fel a Bisericii este destinata tuturor membrilor ei,vizand in ultima analiza infaptuirea sau asigurarea mantuirii tuturor?
Randuielile bisericesti au statornicit de la inceput,ca si slujirea liturgica sa fie o impreuna-slujire a intregii obsti a membrilor unei comunitati,si adica,nu numai o slujire a clerului ,ci si o slujire acredinciosilor laici impreuna cu clerul,tocmai avand in vedere faptul ca orice slujire trebuie sa fie expresia dragostei crestine care ii obliga pe toti credinciosii sa fie impreuna si sa lucreze totul in comun,si anume,deopotriva cele sfinte ca si cele comune,si,adica,fie rugaciunea,fie savarsirea ei sau a slujbelor religioase de orice fel ,fie savarsirea altor acte care angajeaza interesul tuturor,pentru ca ele angajeaza viata si mantuirea fiecaruia,ca si viata si mantuirea tuturor.Iar toate aceste acte,prin care se lucreaza intr-un fel sau in altul mantuirea credinciosilor,reprezinta fiecare in parte cate un efort sau cate o scara a efortului ,pe care trebuie sa-l faca toti impreuna,spre a urca treapta cu treapta pe calea mantuirii.Cum insa orice lucrare care vizeaza acest scop nu poate fi savarsita cu valoare absoluta de catre credinciosi decat daca se gasesc in situatia de a-l avea pe Hristos in mijlocul lor,adica daca se gasesc adunati impreuna si legati sau angajati impreuna in lucrare,este de la sine inteles ca pentru eficacitatea lucrarii lor,pe cat de trebuitoare este prezenta Mantuitorului in cadrul slujirii liturgice,tot pe atat de necesara este prezenta Lui si in cadrul altor feluri de slujiri sau lucrari,pe care le savarsesc impreuna.Si pe alta parte,este tot atat de inteles,ca numai savarsindu-le pe toate acestea impreuna,se asigura si de prezenta Mantuitorului in cadrul slujirii liturgice,tot pe atat de necesara este prezenta Lui si in cadrul altor feluri de slujiri sau lucrari,pe care le savarsec impreuna.Si pe de alta parte,este tot atat de inteles,ca numai savarsindu-le pe toate acestea impreuna,se asigura si de prezenta Mantuitorului in mijlocul lor si prin aceasta de eficacitatea oricarei lucrari,adica a oricarei slujiri impreuna.Si iarasi este de inteles,ca urmare,ca nesavarsirea slujirilor sau lucrarilor necesare manatuirii in comun,ii lipseste pe credinciosi de prezenta Mantuitorului si deopotriva lipseste si lucrarile lor de eficacitatea soteriologica.
In lumina celor aratate,se poate spune ca in prezenta impreuna a credinciosilor si a clerului,in cadrul lacasurilor de cult,si in slujirea impreuna de catre ei,adica in impreuna-slujirea liturgica pe care o savarsesc,avem modelul sacramental,modelul liturgic al sinodalittii,ca forma de impreuna-lucrare sau de impreuna-slujire a tuturor membrilor Bisericii in toate lucrarile de organizare si conducere a vietii bisericesti.Si, precum eficacitatea slujirii liturgice este conditionata in valoarea ei soteriologica de impreuna-slujire dintre clerici si credinciosi,tot la fel,este conditionata valoarea si eficacitatea sub acest raport a oricarei alte lucrari legate de organizarea si indrumarea sau calauzirea credinciosilor pe calea mantuirii.
Nu este de prisos sa amintim ca tocmai avand o intelegere justa a raporturilor in care se gaseste obsteasca slujire liturgica cu obsteasca lucrare sinodala in viata Bisericii,in Bisericile de limba slava se foloseste cuvantul s o b o r, atat pentru a desemna Biserica in calitate de locas de cult ,in care se aduna(sobirati) credinciosii pentru slujirea liturgica,cat si pentru a desemna sinoadele mixte carora li se zice s o b o a r e,iar nu sinoade,si care sun considerate pe drept cuvant si in mod traditional ca formele superioare ale sinodalitatii.Punandu-se in fond acelasi inteles si in cuvantul s o b o r n i c e s c,prin care slavii traduc cuvantul c a t o l i k i(gr.catoliki,is=universal,in toate laturile,peste tot cuprisul a ceva n.n.) din Simbolul credintei,ei dau o expresie mai adecvata,adica mai pe inteles,mai la nivelul credinciosilor,adevarului ca Biserica este o imensa comunitate de credinta,DE CONSTIINTA TUTUROR CREDINCIOSILOR si in chip nevazut o puternica traire in comun a credintei si o puternica comunicare de viata crestina prin dragoste,prin slujire si prin rugaciune-tot asa trebuie sa se realizeze si in forme exterioare corespunzatoare,aceiasi puternica si inchegata traire in comun in diverse forme sobornicesti,de slujire in sensul de savarsire in comun a tuturor actelor importante prin care se lucreaza mantuirea,incepand cu slujirea liturgica si trecand apoi la toate lucrarile importante de organizare si conducere a Bisericii,care trebuie sa fie savarsite in chip sinodal sau sobornicesc.
Desigur ca spectele si implicatiile unei mai dezvoltate teologii a sobornicitatii,etalate cu multa tragere de inima si cu multa ravna si pricepere de unii ganditori remarcabili dintre teologii ortodocsi,pot contribui la intelegerea mai cuprinzatoare a elementelor schitate mai sus,ca determinante pentru sinodalitate,dar nu adauga nimic esential la acestea,ba uneori se pare ca ignoreaza chiar sau trec cu vederea tocmai caracterul simplu,neinvaluit in nicio nebuloasa si concret,al viziunii si intelegerii sobornicitatii Bisericii de catre traitorii autentici ai credintei in Hristos.
4.Superioritatea si utilitatea sinodalitatii.-Ca mod sau forma opuse despotismului sau autocratiei,ORI CHIAR A OLIGARHIEI(ASEMENI ACELEIA CARE,ASTAZI,PRIN VOCEA PSEUDOMITROPOLITULUI EMANUEL AL FRANTEI,SUSTINE CA SFANTUL IERARH IOAN MAXIMOVICI ESTE SCHISMATIC.TREZITI-VA,MAI CA AVEM DE-A FACE CU ERETICI.INTELEGETI ODATA!n.n.),modul sinodal de organizare si de conducere a vietii bisericesti se aseamana formal cu modul de organizare si conducere a vietii publice sau a vietii de stat.Fara a se identifica insa cu acestea,modul sinodal sau sobornicesc propriu organizarii si conducerii Bisericii intruneste si foloseste toate avantajele sistemului modului democrat.Este evident totusi ca intre ele persista deosebirea de fond care deriva din deosebirea de natura ce exista intre Biserica si orice organizatie laica,inclusiv aceea de stat.
In raport cu forma autocrata ierarhica sau cu forma oligarhica-ierarhica,PRECONIZATA SI PRACTICATA ADESEORI IN UNELE P[ARTI ALE BISERICII SI CU DEOSEBIRE IN CONFESIUNEA CATOLICA,forma sinodala sau soborniceasca apare ca mult superioara si deopotriva mult mai folositoare pentru viata Bisericii si pentru lucrarea ei mantuitoare,intrucat prin aceasta:
Se da expresia cea mai adevarata,cea mai potrivita si cea mai conforma cu invatatura Mantuitorului si a Sfintilor Apostoli,adica cu invatatura dogmatica a Bisericii,oricarei lucrari important care se savarseste in chip de slujire pentru asigurarea mantuirii credinciosilor din cuprinsul Bisericii,si,prin Biserica,si a celor din afara ei.
Prin sinodalitate sau sobornicitate SE DA RESPECTUL CUVENIT INSASI BISERICII ,prin faptul ca i se respecta randuielile ei traditionale de organizare si conducere,potrivit carora organele care detin si exercita cea mai inalta autoritate in Biserica sunt sinoadele,IAR NU PERSOANELE IERARHICE,PE ORICAT DE INALTE TREPTE S-AR GASI ELE.Si se intelege,ca acolo unde isi impreuna tragerea de inima,dragostea slujirea si rugaciunea pentru tot lucrul bun si mantuitor pe care trebuie sa-l savarseasca Biserica,un numar cat mai mare din slujitorii si credinciosii ei,acolo sunt date si cele mai bune conditii ca telul pe care il urmareste lucrarea Bisericii sa fie si infaptuit.
Prin sinodalitate sau sobornicitate se recunoaste si se asigura fiecarui credincios,atat cadrul slujirii liturgice,cat si cadrul altor slujiri pe care le reclama intreaga lucrare bisericeasca,DEMNITATEA DE FIU AL LUI DUMNEZEU,ridicat din starea de nedemnitate prin eliberarea lui de sub jugul robiei in care cazuse prin pacat si restabilit astfel in calitatea lui originara de fiu al luminii si al libertatii ca un purtator adevarat al chipului lui Dumnezeu in el.
Iata pentru care motive,Biserica Ortodoxa proclama si practica PRIMATUL SINODALITATII IMPOTRIVA ORICARUI PRIMAT IERARHIC,PENTRU CA EA TINE CU STATORNICIE LA PRIMATUL ADEVARULUI DE CREDINTA SI ESTE CONSTIENTA CA PRIN SLUJIREA SINODALA SAU SOBORNICEASCA CE SE PRACTICA IN CUPRINSUL EI,NU SE LIPSESTE NICIO CLIPA DE PREZENTA SI LUCRAREA MANTUITORULUI,CARE ESTE DE FATA INTRE CEI CE SE ADUNA CU ADEVARAT IN NUMELE LUI.”PREOT PROFESOR LIVIU STAN,DESPRE SINODALITATE,STUDII TEOLOGICE,EDITURA INSTITUTULUI BIBLIC SI DE MISIUNE ORTODOXA,BUCURESTI,SERIA II,ANUL XX NR.3-4,MARTIE-APRILIE 1969.