Categorie: Uncategorized

Rezistenţa noastră a stat în Dreapta Credinţă, în Adevărul Ortodox pe care l-am apărat. Poporul nostru este una cu Biserica, una cu satul, una cu credinţa lui. În acestea constă tăria lui. Dacă nu era aşa, eram de mult desfiinţaţi.

…la noi, acum, lipsesc factorii de formare a caracterelor oamenilor şi de formare a demnităţii persoanei. Despre acestea nu se mai vorbeşte nici în şcoală, nici în societate. Ei bine, tânărul nostru când intră în întunericul lumii europene nu mai ştie nici cine este, nici pe cine reprezintă. Dacă-i necăjit, de ce nu rămâne în ţară? Ar trebui să muncească aici, să stea legat de pământul străbunilor. Aşa au fost moşii şi strămoşii noştri, cu inima înrădăcinată în glia lor.

În vremea comunismului, valorile ortodoxe au fost eliminate din şcoală, din viaţa societăţii şi caracterul demn al românului a slăbit până la pierdere totală. Odată cu Credinţa a fost slăbită şi familia. Elementul esenţial al organismului societăţii îl constituiau mamele creştine şi duhovnicii îmbunătăţiţi. Dacă mamele nu mai fac copii, neamul piere! Îi omorâm încă din pântece şi ne transformăm în satrapi, ucigaşi de prunci, continuu şi, astfel, devenim, ucigaşi de naţie. La această decădere a noastră se adaugă criza care îi stârneşte pe cei rămaşi în viaţă să fugă în lume. E o dezertare gravă de pe fruntariile neamului. Acolo, unde ajung, găsesc alte nenorociri, căderi de ordin moral, despărţiri, ruperi ale familiei, dezastre personale dar şi ale neamului pe întregul lui. Cei care au programat astfel de grozăvii, dezechilibrele acestea, ştiu că familia este cărămida clădirii. De aceea au acţionat în fel şi chip ca să nu mai aibă românul o familie puternică, să nu urmeze o şcoală puternică, să nu deţină o Biserică puternică, elementele de susţinere ale societăţii, ale neamului.

Altădată mânăstirile veneau în ajutorul credincioşilor săraci. La Târgu Neamţ, Mânăstirea Neamţ a înfiinţat spitalul care este acum al oraşului. Mânăstirea avea nişte proprietăţi pe baza cărora putea să ajute poporul în nevoie. Toate Fondurile Bucovinei, aparţinând Bisericii, constituiau mijloace de sănătate şi de educaţie ale poporului. Aceste ajutoare ţineau legătura noastră cu suferinţa poporului. Aceste proprietăţi ar trebui redate Bisericii, pentru ca ea să poată scoate din suferinţă şi din mizerie mulţimi de oameni.
– Ce credeţi, Părinte, vom pieri ca neam?

– Nu, noi nu vom pieri! Dar vorba unui coleg de detenţie de-al meu, de la Aiud, student la medicină, pe care îl întrebau unii-alţii, ce ne facem noi, că uite fratele cutare este bolnav, fratele cutare este bolnav, iar el le răspundea: „Măi, nu te mai gândi la penicilina pe care o ia unul sau altul, ci gândeşte-te la viaţa noastră spirituală, că de aceea suntem noi aicea în puşcărie. Noi suntem vlaga şi energia unei naţii”.Acest student, pe nume Gioga, a murit în temniţă, la Aiud. El a exprimat toată filosofia care ni se potriveşte şi nouă acum, în zilele acestea rele. Duşmanii noştri au ştiut că toată rezistenţa noastră este în Credinţă, de aceea au folosit toate mijloacele ca să pună mâna pe Biserică. Să o dirijeze ei. Şi, iată, acum o stăpânesc…

Trebuie să se trezească în fiecare român conştiinţa unei mari datorii! Temelia societăţii este familia. Trebuie să formăm mame creştine, să formăm duhovnici, să avem oameni iubitori ai neamului lor.

Aceşti conducători care nu sunt din neamul nostru, care nu au nici o rădăcină aici, că şi un fir de iarbă dacă îl scoţi din pământ se opune, caută să distrugă tocmai aceste fundamente ale poporului nostru, să amestece totul, să fie străini la conducerea tuturor sectoarelor vieţii în societate. Aşa se face că românul ajunge să fie lepădat în ţara lui, să fie considerat un om de nimic. (…) Strămoşii noştri nu au fost oameni secătuiţi de energia duhovnicească. Ei au fost în stare să înfrunte năvălirile din cele patru puncte cardinale, au apărat Occidentul vărsându-şi sângele aici, suferind pe acest pământ pentru credinţă şi pentru neam. Pe sacrificiul nostru s-a dezvoltat Occidentul. Ei ne scufundă din criză în criză, din mizerie în mizerie, şi poporul român rabdă. Lucrul acesta nu se întâmplă cu ungurul, cu polonezul, cu alţii, care se scutură repede de apăsarea altora. Dar românul, săracul, rabdă. Să ştiţi că noi aşa am rezistat în istorie, prin răbdare şi rugăciune. Asta putem face şi acum: să ne rugăm Bunului Dumnezeu să ne ajute să putem răbda toate necazurile şi nenorocirile care vin peste noi.

(Părintele Iustin Pârvu, interviu apărut in revista Credinţa Ortodoxă)

Selecţie şi editare: Dr. Gabriela Naghi

1.Cine convoacă Sinodul? În niciun caz Bartolomeu nu are această autoritate şi îndreptăţire, fiind eretic şi tatăl schismelor din Ortodoxie.

2.Cine stabileşte data şi locul desfăşurării şi conturează o agendă a acestuia? Cine se ocupă de organizarea în amănunt a acestuia?

3.Cine participă la Sinod? Conform tradiţiei sinodale a Bisericii, participarea e deschisă pentru toţi ierarhii, fără nici cea mai mică îngrădire.

4.Ce se întâmplă cu ierarhii eretici (ecumenişti) care au semnat documentele din Creta şi cu ceilalţi care nu au cugetare ortodoxă? Participă cu drepturi egale cu ceilalţi, sau sunt invitaţi pentru a se încerca aducerea lor la Dreapta Credinţă sau, în caz de nesupunere, vor fi condamnaţi, caterisiţi, anatemizaţi şi excomunicaţi?

5.Îi vedeţi pe ierarhii ecumenişti mergând spăsiţi la Sinod, cerându-şi iertare şi revenind la Dreapta Credinţă?

6.Dacă nu se condamnă şi nu se înlătură sinodal ecumenismul şi hotărârile din Creta, dacă nu se condamnă schismele şi schismaticii, sinodul nu poate fi ortodox şi nu mai are nicio raţiune. Un pas măcar nu se poate face în direcţia bună fără rezolvarea acestor două probleme.

7.Dacă ierarhii eretici şi schismatici primesc drepturi depline de a participa la lucrări, vor copleşi puţinii ierarhi ortodocşi, şi-atunci nu putem avea un Sinod, ci un pseudo-sinod.

8.Puteţi enumera numele a 50 de ierarhi ortodocşi? Aceştia ar reprezenta cam 6,25 din totalul ierarhilor ocupanţi ai scaunelor episcopale.

9.Admitem ipoteza super-optimistă şi deloc realistă, că Sinodul ar avea loc, s-ar desfăşura în bune condiţii, ar condamna nominal toate ereziile şi rătăcirile lumii, ar condamna pe toţi ereticii şi schismaticii, i-ar caterisi, anatematiza şi excomunica. Cum ar fi aceştia înlăturaţi din Biserică precum mădularele putrede? Credeţi că antihriştii care i-au aşezat necanonic în scaunele episcopale ar accepta înlăturarea lor?

10.Dacă puţinii episcopi ramaşi ortodocşi ar convoca un Sinod – că numai de la ei avem aşteptări – credeţi că episcopii ecumenişti ar asista pasivi şi nu i-ar sabota, până la a-i împiedica să se reunească? Credeţi că serviciile secrete ar întoarce capul, prefăcându-se ca nu văd?

Ecumeniştii sunt mai realişti decât noi. Ei vorbesc despre un sinod în viitor, şi au puterea şi mijloacele ca să-l ducă la bun sfârşit. Ei pot convoca chiar şi două sinoade pe an, dacă li se ordonă, pe când noi… Veţi vedea, în 2025, cât de frumos se vor reuni şi se vor uni cu papistaşii, vor confirma sinodul tâlhăresc din Creta şi ne vor râde în faţă: sinod aţi dorit, sinod v-am dat.

Presbiter Ioviţa Vasile

Astăzi e ziua Drapelului Naţional.

Am stat şi m-am gândit care este cel mai potrivit loc pentru Steagul Românesc şi mi-am adus aminte de cel intrat în Cartea recordurilor, de 80 000 de metri pătraţi, cel mai mare din lume, de pe aeroportul Clinceni. A fost frumos, dar evenimentul a fost artificial creat şi a durat doar până când s-au făcut măsurătorile oficiale. Am văzut Drapelul desfăşurat pe faţada unui bloc cu multe etaje. Mi-a rămas în memorie Drapelul de la revoluţie, cu stema decupată. Drapelul românesc e arborat la onu, alături de cele ale ţărilor membre. Nu e un loc de cinste. La întâlnirile oficiale ale mai marilor zilei e aşezat alături de cel al u.e. Faţă de ce e ue, mi se pare un sacrilegiu. Temerarii care-şi pun vieţile-n primejdie, escaladând vârfurile Himalaiei, înfig steguleţul tricolor pe acele înălţimi. E bine ca simbolul nostru naţional să fluture şi pe acoperişul lumii. Mi se pare absolut nepotrivit ca Tricolorul să atârne pe umărul vreunui primar ungur din secuime, pentru că aceşti oameni nu-l iubesc, nu ne iubesc nici pe noi ca Neam, şi evită cât pot să-l poarte, încălcând legea. Foarte bine, mai bine să încalce legea, decât să ne pângărească Tricolorul. Măcar ştim cu cine avem de-a face.

Au fost însă două momente istorice, în urmă cu puţine zile, chiar la Budapesta, când un puşti modest, smerit aş spune, de 17 ani, David Popovici, a spulberat tot ce i-a stat în cale şi a câştigat două medalii de aur la Campionatul Mondial, uimind o lume întreagă. Atunci, Tricolorul Românesc a fost înălţat pe catargul cel mai înalt. Iată, am zis, Dumnezeu ne mai dă, din vreme-n vreme, câte-o mângâiere. Prezenţa Tricolorului la Jocurile Olimpice este din ce în ce mai rară, deoarece alogenii căţăraţi pe piramida puterii au tot interesul să ne distrugă şi sportul, sau ce-a mai rămas din el.

Şi totuşi, care e cel mai potrivit loc pentru Tricolor? Intrând într-o mică biserică, am văzut la picioarele Mântuitorului o panglică tricoloră. În acel moment am înţeles că acesta este locul de cinste al Tricolorului, pentru că acesta este şi locul privilegiat al Poporului Ortodox Român!

Presbiter Ioviţa Vasile 

Una din maici era bolnavă și se simțea foarte rău. Părintele Justin a trimis-o la spital pentru a-și face investigațiile medicale. În urma analizelor, a reieșit că maica avea un chist mare ovarian și noduli tumorali la sân, markerii tumorali erau de asemenea foarte mari. Nu făcuse puncție, dar diagnosticul era cam clar – cancer.

Maica, disperată, s-a dus la Părintele Justin să îi spună rezultatul analizelor și plângând i-a cerut Părintelui Justin ajutor, spunându-i că se roagă la mai mulți Sfinți, printre care și cei tămăduitori: Nectarie, Pantelimon etc. Părintele Justin a lăcrimat împreună cu maica și i-a zis așa: „Măi, dar la Sfinții Români de ce nu vă rugați? Rugați-vă la Sfinții Români și la cei din temnițele comuniste și vă veți vindeca, pentru că ei sunt Sfinții noștri și așteaptă să le cerem rugăciunile, iar ceilalți Sfinți nu vor să ne ajute pentru că noi desconsiderăm pe propriii noștri Sfinți Români”.

Maica a făcut cum i-a zis Părintele, s-a rugat la Sfinții Români. După două săptămâni s-a dus să își repete analizele. Și minune! Cancerul dispăruse, și chistul și ganglionii. Sfinții au vindecat-o, prin rugăciunile și lacrima Părintelui Justin.

(Preluat din cartea „Părintele Justin Pârvu – Mărturii ale sfințeniei”, Mănăstirea Paltin Petru Vodă)

Selecţie şi editare: Dr. Gabriela Naghi

Întrebarea, retorică desigur, a fost formulată de înţeleleptul Solomon şi rămâne valabilă până-n zilele noastre şi până la sfârşitul veacului acestuia. Pentru că nebunii sunt deosebit de activ, la fel ca proştii, ca imbecilii, şi izvodesc iară şi iară faţete ale nebuniei, le promovează, crezându-se inteligenţi şi având pretenţia ca alţii să le împărtăşească nebunia, pe care o doresc omologată şi instituţionalizată.

1.În documentele acestei alcătuiri antihristice, care e ue, găsim scris, negru pe alb, că bărbaţii au capacitatea de purta sarcină şi a naşte! Când faci asemenea afirmaţie aberantă, împotriva legilor Dumnezeieştii, a firii şi a bunului simţ, te descalifici ireversibil ca persoană sau ca instituţie, indiferent cum te-ai numi.

2. Citeam un articol pe ActiveNews în care ni se spune că un britanic, Leslie Sinclair, de 66 de ani, s-a prezentat la un centru de recoltare pentru a dona sânge. I s-a cerut să completeze un formular prin care trebuia să specifice dacă este gravid, sau dacă a purtat sarcină în ultimele şase luni. Ce dobitoci!!! Omul a refuzat să intre în acest joc satanic, fapt pentru care a fost respins şi donaţia n-a mai avut loc.

3.Avem şi noi nebunii noştri. Unul ar fi Claudiu Manda de la usr. Ce zice individul acesta? ,,Şi dacă-ţi moare copilul, tu nu trebuie să plângi. Nu este nicio diferenţă între un copil şi un laptop. Pentru că amândouă sunt nişte automate. Laptopul îţi  face nişte chestii automate, copilul îţi face… nu este absolut nimic diferit între acel copil şi laptop, decât atomii. Şi-atunci, dacă-ţi moare copilul respectiv, ce faci când ţi se strică laptop-ul? Îţi cumperi altul, dar nu te-apuci să plângi. Îţi moare copilul, trebuie să spui aşa: măi nevastă, ce facem?’’ ,,N-are nimica, mă bărbate, facem altul’’.

Nu te-ar fi făcut mă-ta, idiotule.

Presbiter Ioviţa Vasile

Datorită unei postări a Doamnei Senator Diana Iovanovici Şoşoacă, aflăm următoarele: Sluga ocultei mondiale KW Iohannis, va solicita Parlamentului aprobarea pentru intrarea României în război, un demers de o gravitate extremă, în condiţiile în care putem alege calea neutralităţii şi neimplicării. Sunt sigur că voinţa a peste 95 la sută din români este ca ţara noastră să rămână în afara acestui război absurd, şi doar un mic procent de demenţi, printre care politicieni şi alogeni, doresc ca românii să devină parte beligerantă. Războiul acesta nu ne priveşte, este făcătura ocultei mondiale, iar noi nu trebuie să cedăm şi să ne facem ucigaşii fraţilor noştri nevinovaţi, după cum şi ei ar trebui să refuze lupta fratricidă, ale carei ,,beneficiari’’ vor fi marii criminalii internaţionali, cei care au provocat falsa pandemie, cu toate urmările sale pe care le vedem acum.

Sunt semnale clare care arată acest război în loc să înceteze, va fi mondializat şi se va recurge la folosirea armelor nucleare. În aceste împrejurări grave, noi ne vom folosi de cele mai puternice arme de distrugere a puterilor răului din lume: postul şi rugăciunea. Ei se bizuiesc pe puterea satanei şi a demonilor întunecaţi, noi Îl avem pe Dumnezeul Adevărului, Domnul Oştirilor, şi El ne va duce la biruinţă. Nu intraţi în panică, nu vă temeţi, bucuraţi-vă că Domnul Păcii este cu noi.

Domnul şi Dumnezeul şi Mântuitorul nostru Iisus, cu harul şi cu îndurările iubirii Sale de oameni, să-i lege pe toţi vrăjmaşii Săi, pe parlamentarii care doresc să voteze intrarea în război, să le ia orice putere de a face răul, iar eu nevrednicul preot, cu puterea ce-mi este dată, îi leg să fie loviţi de neputinţă totală, în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Presbiter Ioviţa Vasile

Cartea Apocaslipsei, care încheie canonul Sfântei Scripturi, ne descrie lupta Bisericii lui Hristos cu puterile întunericului, de la întemeierea ei până la a Doua Venire a Mântuitorului. Este o luptă continuă şi neîmpăcată, despre al cărui deznodământ nu avem voie să ne îndoim, căci ni l-a spus chiar Fiul lui Dumnezeu: ,,Pe această piatră voi zidi Biserica mea şi porţile iadului nu o vor birui’’ (Matei 16, 18). În vremurile din urmă ale istoriei, oamenii se vor despărţi în două tabere; unii vorprimi semnul fiarei antihrist şi se vor închina acestuia, ceilalţi, mai puţini, vor rămâne credincioşi Domnului şi Dumnezeului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Asupra celor dintâi, Dumnezeu va vărsa şapte cupe ale mâniei sale, adică şapte pedepse, voind să-i întoarcă de la slujirea lui antihrist şi să-i aducă la cunoaşterea Adevărului şi la mântuire. Vom vedea, în cele ce urmează, cum vor reacţiona oamenii cei învârtoşaţi în rău la aceste pedepse, aşa cum ne sunt relatate în capitolul 16 al Apocalipsei.

,,Apoi al patrulea înger a vărsat cupa lui în soare şi i se dădu să dogorească pe oameni cu focul lui. Şi oamenii au fost dogoriţi cu mare arşiţă’’. În loc să înţeleagă pedeapsa lui Dumnezeu şi să-şi vină în simţiri, oamenii ,,au hulit numele lui Dumnezeu, Care are putere peste pedepsele acestea, şi nu s-au pocăit ca să-I dea slavă’’(v. 8-9).

Nu după multă vreme, a urmat pedeapsa a cincea, care este descrisă în felul următor: ,,Atunci al cincelea înger a vărsat cupa lui pe scaunul fiarei şi în împărăţia ei s-a făcut întuneric şi oamenii îşi muşcau limbile de durere’’.Învârtoşarea oamenilor va fi atât de mare, nesimţirea lor va fi covârşitoare încât niciunul nu va pricepe şi nu va voi să se întoarcă la Dumnezeu. Dimpotrivă, ei ,,au hulit pe Dumnezeul cerului din pricina durerilor şi a bubelor lor, dar de faptele lor nu s-au pocăit’’(v. 10-11).

Vor urma ultimele două pedepse. La a şaptea pedeapsă se vor porni ,,fulgere şi vuiete şi tunete şi s-a făcut cutremur mare, aşa cum nu a mai fost de când este omul pe pământ, un cutremur atât de puternic… şi gindină mare cât talantul se prăvăli din cer peste oameni’’.Aceasta va fi poate ultima ocazie ca oamenii să-şi recunoască păcatele şi nimicnicia în faţa lui Dumnezeu. Însă oamenii nebuni vor stărui în nebunia lor, nearătând nici un semn de pocăinţă. Şi iarăşi îşi vor ridica glasurile pentru a huli pe Creatorul şi Binefăcătorul lor (v. 17-21).

Citind despre aceste urgii, cinstite cititorule, vedem şi înţelegem îndelunga răbdare a lui Dumnezeu, atunci şi în toate vremurile. Aceasta ne îndeamnă la pocăinţă.

Presbiter Ioviţa Vasile

,,Era în zilele lui Irod, regele Iudeii, un preot cu numele Zaharia din ceata preoţească a lui Abia, iar femeia lui era dintre fiicele lui Aaron şi se numea Elisabeta. Şi erau amândoi drepţi înaintea lui Dumnezeu, umblând fără prihană în poruncile şi rânduielile Domnului’’. Aşa scrie Sfântul Evanghelist Luca despre părinţii Sfântului Ioan Botezătorul, a cărui naştere o sărbătorim astăzi. Necazul vieţii lor era acela că, fiind înaintaţi în zile, Dumnezeu nu le dăduse copii, iar faptul de a nu avea urmaşi era socotit la evrei drept blestem. Mulţi ani au purtat ei această povară. Înţelepciunea cea tăinuită a lui Dumnezeu s-a arătat şi aici. În vreme ce se afla în templu, pentru a tămâia după obiceiul preoţiei, îngerul Domnului s-a arătat lui Zaharia. Acesta s-a tulburat văzând pe trimisul lui Dumnezeu. Îngerul însă venise să-i aducă mângâiere şi răsplata, lui şi soţiei Elisabeta, pentru răbdarea  şi dreapta lor vieţuire: ,,Nu te teme, Zaharia, pentru că rugăciunea ta a fost ascultată şi Elisabeta, femeia ta, îţi va naşte un fiu şi-l vei numi Ioan. Şi bucurie şi veselie vei avea, şi de naşterea lui mulţi se vor bucura. Căci va fi mare înaintea Domnului; nu va bea vin, nici sicheră şi încă din pântecele mamei sale se va umple de Duh Sfânt. Şi pe mulţi din fiii lui Israel îi va întoarce la Domnul Dumnezeul lor. Şi va merge înaintea Lui cu duhul şi cu puterea lui Ilie…  ’’(Luca 1, 13-17).

Cinstite cititorule, ia seama cu atenţie la cuvintele subliniate şi aminteşte-ţi ce a spus Mântuitorul nostru Iisus Hristos despre Sfântul Ioan Botezătorul; ,,Şi dacă vreţi să înţelegeţi, el este Ilie, cel ce va să vină’’(Matei 11, 14). Vrăjmaşii lui Hristos şi ai adevărului au strâmbat înţelesul acestor cuvinte, spunând că Sfântul Prooroc Ilie s-ar fi reîncarnat în trupul Sfântului Ioan Botezătorul. Domnul Iisus nicidecum n-a vorbit în acest sens, ci doar a vrut să spună că Sfântul Ioan Botezătorul va merge înaintea Domnului cu aceeaşi râvnă pe care a avut-o Sfântul Ilie, aşadar vorbeşte despre două persoane absolut distincte care au trăit în vremuri diferite. Şi aceasta să ştii: învăţătura despre reîncarnare vine din religiile demonice ale Indiei, şi n-au nicio legătură cu adevărul revelat de Dumnezeu.

Vestea cea bună adusă de îngerul Gavriil s-a împlinit într-o zi de 24 iunie, de aceea sărbătorim astăzi naşterea acestui Sfânt al lui Dumnezeu. ,,De naşterea lui mulţi se vor bucura’’. Să ne bucurăm, aşadar, şi noi în această zi de sărbătoare şi să dăm slavă lui Dumnezeu, Care este credincios făgăduinţelor Sale.

Presbiter Ioviţa Vasile

Smerenia, dacă e să vorbim de etimologia rusă a termenului, începe din momentul în care intrăm în starea unei păci interioare : a împăcării cu Dumnezeu, cu conştiinţa şi cu oamenii a căror judecată o exprimă pe cea a lui Dumnezeu ; este, deci, o împăcare, o împăcare. Smirenie (rus.) are ca rădăcină cuvântul mir, ce poate fi tradus atât ca lume,cât şi ca pace.În acelaşi timp, este o împăcare cu toate circumstanţele acestei vieţi, e starea omului care, orice s-ar întâmpla, le primeşte ca din mâna lui Dumnezeu.

Cred că trebuie să mă explic. Unul dintre Părinţii Bisericii spunea că toate evenimentele istorice la scară universală sau în ceea ce priveşte viaţa fiecăruia dintre noi, sunt determinate de corelaţia dintre trei voinţe : voia lui Dumnezeu, mereu bună, atotputernică, însă care şi-a fixat drept limită libertatea omenească de a alege ; voinţa satanică, mereu malefică, însă nu atotputernică, incapabilă de a produce răul, întrucât diavolul nu este stăpân peste făptură ; şi între acestea două, voinţa omenească, mereu îndoioasă, care răspunde atât apelurilor Dumnezeieşti, poruncilor şi rugăminţilor lui Dumnezeu, cât şi intrigilor satanei, falselor promisiuni, atracţiei către rău, pe care omul o simte în sine. Apostolul Pavel spune că deosebeşte în sine însuşi două stihii : legea vieţii veşnice, ce tinde spre Dumnezeu, şi legea stagnării, legea care duce către distrugere, către degradare. Aceste stihii sunt în fiecare dintre noi. De aceea, între influenţa voii Dumnezeieşti şi a celei satanice nu facem mereu alegerea cea bună : ezităm, facem adesea alegerea greşită, dar uneori şi pe cea bună.

Nu orice eveniment poate fi definit ca act al voii lui Dumnezeu. De obicei, situaţia este mult mai complexă, după cum omul este sau nu lucrător al voii lui Dumnezeu, sau conducător al voinţei rele satanice. Însă chiar şi în faţa celei mai întunecate, celei mai fioroase situaţii Dumnezeu ne poate spune : exact aici trebuie să aduci lumină, în această zonă a urii trebuie să aduci dragoste, în acest haos trebuie să faci armonie ; sau : locul tău este acolo unde voinţa satanică acţionează cel mai distructiv, mai hotărât…În acest sens, Părinţii Bisericii priveau situaţiile în care se aflau ca act al voinţei lui Dumnezeu, nu în sensul că Dumnezeu ar fi înrăutăţit în mod intenţionat situaţia, ci că anume acolo era locul lor. Împăcarea interioară cu circumstanţele nu înseamnă că trebuie să-i considerăm pe toţi din jurul nostu a fi oameni buni, ci că locul nostru este printre ei pentru a le aduce ceva.

Dacă etimologia termenului slav ne duce cu gândul la împăcare, linişte interioară, şi provenienţa latină a termenului humilitas, descoperă noi sensuri ale acestui cuvânt. Humilitas provine de la humus, pământ roditor adică, sau pur şi simplu pământ. Exprimându-ne alegoric,vedem pământul, iată, tăcut, întins sub cer ; primeşte deopotrivă şi ploaia şi soarele, şi seminţele, cu aceeaşi neîmpotrivire ; primeşte bălegarul şi tot ceea ce aruncăm din viaţa noastră ; în el se înfige plugul şi-l răneşte adânc, iar el stă tăcut, primindu-le pe toate şi aducând rod. După cum au spus unii gânditori, smerenia este starea sufletului omenesc care primeşte tăcut, supus, orice i se dă şi din tot ce i se dă aduce rod.

Aşadar, căutând smerenie, e binevenită întrebarea : cum privim la faptul că Dumnezeu ne trimite într-o situaţie sau alta ? Cu împăcare lăuntrică sau cu protest, sau selectiv ? « Nu vreau asta, vreau alta – de ce m-ai trimis aici ? Eu vreau bine, trebuie să mă trimiţi într-o atmosferă unde să roiască doar oameni buni, care să mă inspire, să mă ajute, să mă poarte pe braţe ; de ce mă trimiţi acolo unde totul e beznă, totul e rău, totul e lipsă de armonie ? »

E reacţia noastră obişnuită şi este un indiciu al faptului că reacţia noastră nu este una smerită. Iar când spun « smerită » nu am în vedere sentimentul împăcării cu înfrângerea: “Ce să faci, cu Dumnezeu nu te pui, mă voi smeri…”. Nu sentimentul înfrângerii, ci smerenia activă, împăcarea activă, lumea interioară activă fac din noi soli şi apostoli, oameni trimişi în lumea întunecoasă, grea şi amară, care ştiu că acolo le este locul firesc şi acolo vor agonisi harul.

Continuând tema pământului : Teofan Zăvorâtul scrie în una din scrisorile sale unei corespondente : « Sunt uimit… Aţi plecat la băile de nămol să vă tămăduiţi reumatismul, iar când asupra Dvs. se aruncă cu noroi, pentru a vă vindeca sufletul de neajunsurile lui – atunci vă plângeţi ». O astfel de tratare a întrebării este una foarte interesantă. Într-adevăr, băile de nămol le alegem singuri, iar cele de noroi ni le aleg alţii, şi ne plângem. Şi aici este aproape întotdeauna toată deosebirea. Serafim de Sarov spunea că «Trebuie pur şi simplu orice faptă asumată la alegere este mai uşor de îndeplinit, întrucât mândria, orgoliul, îi va da suficientă energie pentru asta, pe când să învingi ceea ce îţi pune în faţă soarta este cu totul altceva : doar nu am ales eu asta ! să ne plecăm în faţa lui Dumnezeu ; nu cu pasivitate, ci ca o plecăciune adâncă de cerere a binecuvântării de a purcede la lucrarea smereniei.»

Şi încă ceva : nu cred că smerenia este faptul de a lăsa pe cineva să te facă una cu noroiul; orice fel de şef – ofiţer sau preot, sau brigadier – poate fi profund smerit, însă conform responsabilităţii asumate să acţioneze aspru , tare şi hotărât. Nu cred că un asemenea şef, fie egumen la mănăstire, preot de parohie sau ofiţer de armată trebuie să admită haos pe motiv că nu poate lua hotărâri şi nici să le implementeze pe motiv de smerenie. Smerenia e cu totul altceva.

Un scriitor englez a spus că smerenia este înainte de toate realism ; atunci când îmi vine gândul că sunt genial îmi răspund calm : nu fi naiv, eşti chiar foarte mediocru !– acesta este începutul smereniei, care provine de la vederea reală a lucrurilor. In acest sens realismul poate fi educat chiar şi prin simţul umorului. Adesea te poţi privi cu un zâmbet: cât de hazliu eşti când te umfli în pene ! La o atitudine corespunzătoare în acest sens, adesea putem păşi pe tărâmul smereniei, care provine doar din realism.

Însă cel mai profund tip de smerenie este smerenia Sfinţilor, care-şi are provenienţa în vederea frumuseţii şi a sfinţeniei lui Dumnezeu. Nu din motiv că s-ar fi realizat , prin comparaţie, nimicnicia, ci pentru că, răpuşi de acea frumuseţe de nedescris, nu le rămâne decât să cadă în genunchi într-o cucernică frică, în dragoste şi în mirare, şi atunci nu îşi mai amintesc de sine, pentru că nu îi mai interesează să o facă : cine doreşte să se uite la sine atunci când poate să privească ceva ce depăşeşte orice închipuire a frumuseţii?

(Mitropolitul Antonie de Suroj, Despre credinţă şi îndoială, Editura Cathisma)

Text selectat şi îngrijit de Dr. Gabriela Naghi

Un alt Ierarh fruntaș ecumenist al BOR numit în funcție de răspundere în cadrul cmb (este nr. 2 după Pr.Ioan Sauca-secretar general al cmb). Consiliul mondial al ,,bisericilor’’  l-a numit pe. Mitropolitul Nifon al Târgoviștei, al Bisericii Ortodoxe Române, Vicepreședinte al Comitetului Central, pentru a ocupa locul regretatului Mitropolit Ghenadios. Prin urmare, el își va asuma un rol de conducere în comitetul central al cmb. De asemenea, a fost numit co-președinte al Comitetului permanent pentru consens și colaborare.

Mitropolitul Nifon face parte în prezent în Comitetul Executiv al cmb și în calitate de președinte al Comitetului pentru probleme curente. El deține, de asemenea, un rol în Comitetul executiv al Grupului de lucru comun dintre „Biserica” Romano-Catolică și cmb.

Mitropolitul Nifon s-a declarat surprins de votul unanim pentru numirea și alegerea sa ca vicepreședinte al Comitetului Central al cmb. „Voi face tot posibilul să fiu la înălțimea onoarei și a încrederii pe care mi le-ați acordat pentru a servi idealul unității și pentru a întări părtășia în cadrul mișcării ecumenice”, a afirmat el. „Alături de alți creștini, ortodocșii încearcă să înțeleagă misiunea Bisericii lui Hristos, Domnul și Mântuitorul nostru, ca principala datorie în aceste vremuri de suferință și provocări datorate secularizării, războiului, consecințelor pandemiei și crizei alimentare”,Și Mitropolitul Nifon a adăugat: „Bisericile” se roagă și iau măsuri concrete pentru a alina suferința din lume”.

Mitropolitul Nifon este membru al Consiliului Internațional pentru Dialogul Anglican-Ortodox; de la Academia Română de Științe și profesor și decan al Facultății de Teologie a Universității Valahia din Târgoviște. Este doctor onorific al Universității din Valahia din 2013.

Traducere din limba franceză: Dr Gabriela Naghi

Prevăzători din fire, cinstiţii noştri ierahi au ştiut din vreme ce vor semna în Creta, au anticipat şi reacţia Poporului Ortodox, şi-atunci ce şi-au zis? Haideţi să facem un Regulament al Autorităţilor Canonice disciplinare şi al instanţelor de judecată ale BOR. Zis şi făcut. Cu exact un an înainte de sinodul tâlhăresc, au scos acest Regulament, urmărind să se pună la adăpost, dar şi să înmulţească şi să înăsprească pedepsele clericilor care urmau să-şi arate dezacordul faţă de ereziile de la Kolimbari, introduse oficial în Biserică. De prisos să spun că unele prevederi dau episcopilor puteri discreţionare, sancţiunile dictate de ei neputând fi contestate în niciun fel. Trecem peste asta.

O paranteză: preoţii care au aplicat corect şi prompt Sfintele Canoane, în circumstanţele determinate de sinodul tâlhăresc, au devenit ţinta unor ierarhi intransigenţi, că aşa-i stă bine oricărui eretic. Nu ne apucăm de fiecare dată să demonstrăm ceea ce vede toată lumea, adică faptul că ierarhii cretani au păşit oficial pe tărâmul ereziei, trădându-L pe Hristos, trădând Sfânta Biserică Ortodoxă Română (,,ierarhii voştri vă vor vinde’’, zicea Părintele Iustin Pârvu, şi a avut dreptate). Aşadar, ierarhii rămân în scaunele cele înalte, în vreme ce preoţii care apără Biserica de schisme şi erezii sunt înlăturaţi cu brutalitate. Să vedeţi în ce fel.

1.Consistoriile eparhiale sunt instanţele care trebuie să-i judece pe preoţi. Cum se constituie acestea? Episcopul îşi propune oamenii Adunării eparhiale, în care sunt tot oamenii lui. Paranteză: odată am propus şi eu o persoană spre a candida la un loc în Adunare. Nu i-au primit candidatura, deoarece fuseseră desemnaţi alţi ,,aleşi’’, oamenii episcopului, care au şi câştigat ,,alegerile’’.

Adunarea eparhială aprobă, evident. Numirea acestora se face apoi de către episcop! Imparţial, nu?

2.Consistoriul se preface că judecă şi deliberează, ca să ajungă exact la soluţia stabilită de episcop.

3.Când zisa judecată a Consistoriului s-a încheiat, actele sale ajung sub condeiul episcopului imparţial, care ce face?, aprobă hotărârile dacă sunt conforme cu voinţa sa, sau le respinge, pentru ca judecătorii din consistoriu să se mai gândească. Odată aprobate, hotărârile sunt… definitive. Deci cine dă sentinţa finală într-un asemenea proces? Domnul episcop. Ce calitate procesuală are acesta? Parte vătămată rău de tot de răzvrătitul care a avut curajul să întrerupă pomenirea şi să apere Biserica de erezii. Iată cât de frumos judecă domnul episcop într-un proces în care este parte!

Ce spun Sfintele Canoane? Canonul 107 al Sinodului de la Cartagina: ,,S-a hotărât în acest Sinod că un episcop singur să nu dea sentinţă în afacerile judecătoreşti proprii’’. Şi ce dacă s-a hotărât?

Din această pricină preoţii noştri, dimpreună cu credincioşii, socotesc aşa zisele caterisiri ca fiind acte silnice de răzbunare ale episcopilor, fără putere, fără a produce efecte în plan duhovnicesc şi pastoral. Dimpotrivă, efectele caterisirilor nedrepte se întorc împotriva celor care le-au pronunţat. Veţi vedea. Preoţii îngrădiţi de erezie îşi continuă slujirea în Biserica Ortodoxă Română, ducând lupta cea bună de apărare a Sfintei Credinţe Ortodoxe, fără gând de a o părăsi – Doamne fereşte – bine ştiind că n-au depăşit cu nimic limitele Sfintelor Canoane. Din Biserică să plece ereticii, nu cei care se ostenesc să o apere!

Presbiter Ioviţa Vasile

Se numeşte Virgil Ţurcaş şi a îndeplinit această funcţie în cadrul Prefecturii judeţului Sălaj, până la data de 21 iunie, ora 13, 40. L-am cunoscut prin anii 90 ai secolului trecut, când ţărăniştii încă nu fuseseră desfiinţaţi de Băsescu Petrov şi şleahta lui. După dispariţia acestora, Virgil Ţurcaş a sărit în luntrea liberală şi a rămas în politică până la sfârşit, îndeplinind diverse funcţii.

În 12 octombrie 2020 era prefect al judeţului. În această calitate i-am trimis o scrisoare deschisă, rugându-l să o transmita lui Iohannis şi lui Orban. Bineînţeles că n-a făcut-o, nu putea să-şi strice blazonul, dar cel puţin a avut buna cuviinţă să-mi răspundă. Redau un mic fragment din acea scrisoare, alcătuită la supărare, deoarece grangurii ţării au instaurat teroarea numită covid peste România: ,,Voi nu ştiţi încotro vă îndreptaţi, dincolo de împlinirea orbească a unor ordine venite de la nişte demenţi. Ţineţi cu dinţii de nişte privilegii, care se vor risipi curând, precum fumul. Vă chemăm să (re) veniţi în Sfânta Biserică Ortodoxă şi să va bucuraţi de darurile cele veşnice ale Marelui nostru Dumnezeu’’.

Virgil Ţurcaş nu m-a ascultat, a continuat să-şi exercite funcţiile cu mult zel, mai ales după ce plandemia a fost generalizată peste pământul românesc. Îmi spunea cineva, mai demult, că mergea prin instituţiile din oraş, ca să impulsioneze procesul de inoculare a populaţiei cu acea substanţă blestemată, mincinos numită vaccin. Omul i-a atras atenţia cu aceste cuvinte: ,,Lasă oamenii în pace, nu-i trimite la vaccinare, pentru că sunt unii care se simt foarte rău şi te blestemă. Ştii că ai trimis-o şi pe  femeia cutare, care acum are grave probleme de sănătate’’. N-a ascultat, şi pentru că acela cu care vorbea era ortodox practicant, l-a îndemnat să citească coranul. ,,De ce să-l citesc?’’  ,,Ca să vezi că mai sunt şi alte religii, nu numai a voastră’’. Din câte ştiu, Virgil Ţurcaş era botezat în Biserica Ortodoxă, numai că ajunsese ca Ortodoxia să fie a altora. A lui – nu.

Privilegiile şi măririle lumeşti s-au risipit ca fumul, la data şi ora menţionate mai sus. În vreme ce se afla în localitatea Hurez pentru a servi masa, o rafală puternică de vânt a prăbuşit foişorul peste ei. Virgil Ţurcaş şi-a încheiat astfel viaţa pământească la numai 52 de ani, şi tare mă tem că se va duce la Judecata particulară într-o stare care nu îndreptăţeşte prea multe nădejdi de mântuire. Bine spunea Psalmistul: ,,Pentru ce să mă tem în ziua cea rea, când mă va înconjura fărădelegea vrăjmaşilor mei? Ei se încred în puterea lor şi cu mulţimea bogăţiei lor se laudă. Nimeni însă nu poate să scape de la moarte, nici să plătească lui Dumnezeu preţ de răscumpărare, că răscumpărarea sufletului e prea scumpă şi niciodată nu se va putea face, ca să rămână cineva pe totdeauna viu şi să nu vadă moartea’’(Psalmul 48).

Aici stă tragedia omului: se crede nemuritor şi trăieşte ca şi cum moartea loveşte doar în alţii. Iată că nu-i aşa. Mulţi din mai- marii Zalăului ar putea învăţa din această nenorocire. Învăţa-vor, oare?

Presbiter Ioviţa Vasile

Guvernul bagă iar spaima în orătăniile din curtea ţăranului român! Multă vreme am crezut că e vorba doar despre incompetenţă în cazul guvernelor. Îmi e din în ce mai clar că aceste teribiliste marionete pe posturi de guvernanţi dau ascultare poruncilor venite de la casapii UE, care se identifică pînă la contopire cu asasinii la comandă. Şi în UE şi la noi acasă, totul este politică de clan! Porci, nu, găini, nu, raţe şi gîşte, nu! Cu ce va trăi ţăranul român? Ce vor mînca românii? Lăcuste, carne artificială după reţeta lui Bill Gates? Ceai şi lecturi din Platon sau cu costiţe porc pîrlit la televizor. Uniunea Europeană numără din nou orătăniile din curtea ţăranilor, pentru că unor entităţi europene le pică greu la stomac carnea curată de pasăre crescută în aer liber. Au arsuri mari la exporturi şi, rînd pe rînd, încep să interzică ouatul în cuibarele româneşti. Ostracizarea e o lecţie democratică, iar sărăcia şi criza alimentară, realităţi crunte!

Aşadar, nici găina, nici porcul românesc nu vor mai fi ce-au fost. Dacă ţăranul român, strîns cu uşa de statul paralel, vrea să mai audă un cotcodac şi un guiţat în ogradă, trebuie să se supună legilor emise de porcii din Guvern, de „cocoșii galici” ai trupelor de ocupaţie sau de curcile plouate precum Ursula NuȘtiuCum. Românul n-are voie să crească mai mult de cinci porci şi 50 de găini. Dacă are aceste exemplare în bătătură, trebuie să le înregistreze, pe dumnealor, orătăniile, la registrul comerţului. Altfel, dă peste bietul ţăran român o epidemie de pestă porcină africană şi o gripă aviară, precum covidul peste om. Toate astea amintesc de greii anii postbelici şi „cotele” obligatorii, care acum par glume în comparaţie cu ceea ce ni se pregăteşte. O ordonanţă de urgenţă năşită de guvernul unui drogat, pe fondul etichetei false de pestă porcină, spune că ţăranul român nu va mai putea creşte porci dacă nu şi-i înregistrează într-o bază naţională de date, hrănindu-i doar cu furaje şi dezinfectîndu-şi încălţămintea la intrarea în coteţ. Măsurile de protecţie împotriva pestei porcine, care au masacrat sectorul suinelor, a făcut ca România să importe peste 80% din carnea de porc necurată din afară. Asta da, porcărie! Guvernamentală, UE-isto-Globalistă.

Găinile, raţele, curcile şi gîştele nu scapă nici ele de asasinatele la comandă. Dacă ţăranul român nu are autorizaţie la coteţe şi cuibare, adio ouă proaspete! În Franţa, de pildă, creşterea găinilor în curte ţine de tradiţia şi patrimonial lor naţional, dar găinarii Guvernului au trecut la distrugerea sectorului avicol din România. La păsăret stăteam bine şi exportam carne de pui, dar maestru l(Mă)Ciucă vrea să scape ţara de găinaţ, ca să ne protejeze, vezi, Doamne, de aviară. Legea porcului, legea ouălelor stresate, legea creşterii găinilor, raţelor şi gîştelor, legea prunelor uscate în Parlamentul European. Cam astea sînt legile din cuibarul UE! Acolo se clocesc toate ouăle stricate! Cu orătăniile din Guvern care se dau cocoşi în faţa Uniunii, ce-ar trebui să facem? Să dăm drumul vulpilor peste ele? Unde mai punem că după tot războiul Guvernului împotriva orătăniilor domestice, vor fi aduse din import, în caserolă, la preţuri ridicate la pătrat, ouă, găini, gîşte, nestresate, dar îngrăşate cu chimicale. Oare cu ce instrumente măsoară mai marii UE gradul de stres al oului sau al cărnii? Probabil, le ascultă cu urechea, cei într-o ureche.

La cît sînt de săraci românii, nu-i mai interesează cît de stresate sînt ouăle, carnea sau dacă au în curte orătănii euro5! Protejarea împotriva aviarei este motivul unei crize artificiale, care să pună pe butuci sectorul avicol românesc, pentru că nu cotcodăceşte în limbaj UE, în favoarea importurilor de găini care se ouă mai scump în hipermarcheturi, în favoarea cărnii din import cu gust de iască, pentru care găinarii noştri au primit porunca. Ba că ouăle sînt stresate, ba că nu trebuie sa facem zgomote în preajma coteţului cu porci, altfel porcii se stresează şi carnea nu mai e fragedă! De-aia dorm mamelucii în Parlamentul dîmboviţean, copiindu-şi confraţii din taraba bruxelleză. Să păstreze linişte pînă la primul salariu boieresc. Nu mai ştie cum s-o mai dea românul, atîta timp cît dulăii cei mari nu vor pleca de la măcelărie, de lîngă ciolane.

Ce-i mai rămîne ţăranului român? Ceapa, usturoiul, verdeţurile de grădină, dacă nu cumva vine directivă de la UE că şi acestea poluează sau sînt suferinde de stres, pentru că răsar şi cresc sub cerul liber, sub alerte meteo de cod portocaliu. Despre nivelul de trai stresat la maxim al românului nu cotcodăcesc găinarii din Guvern, care cheltuiesc fără stres pe înarmare, comenzi de armament destinate Ucrainei, pe cazarea gratuită a refugiaţilor, pe ajutoarele trimise Ucrainei din fondurile de rezervă ale României şi, mai nou, refuzate de tarlaua lui Zelenski, pe simbriile speciale ale muşteriilor lor şi pentru cele peste zece mii de pensii speciale.
Legile sînt făcute să protejeze animalele de colecţie ale Parlamentului, Președinţiei, Guvernului, Parlamentului şi Justiţiei! Dacă i-am trimite pe toţi cei vinovaţi de trădarea intereselor naţionale la „coteţ” ar fi pace şi loc de trăit pentru toţi.

Maria Diana Popescu, 19 Iunie 2022

Notă. Titlul articolului îmi aparţine (I.V.)

Atenţie: nu jigniti recenzorii, nu-i injurati, nu-i umiliti! Nu au absolut nicio vina. Sunt oameni fara posibilități financiare care incearca sa castige un ban pt a-si creste copiii. STATUL ISI BATE JOC DE EI, PT CA NU II PROTEJEAZĂ SI NU II RESPECTA! Pentru cei care nu doresc sa se recenzeze sau doar partial:

1. Legitimati recenzorul. Notati-va tot ce scrie pe legitimatie. Puteti sa o şi pozati

2. Cereti-i actul de atestare pentru operator de date cu caracter personal. Daca nu il are, nu poate sa va recenzeze, pentru ca nu are dreptul să colecteze datele. Dacă are atestatul, notati-vă datele din el, pozati-l.

3. Cereti sa va dea actul care demonstreaza ca telefonul, tableta sau orice aparat detine pt completarea datelor si răspunsurilor dvs, apartine unei instituții a statului care are dreptul de a colecta datele cu caracter personal pt recensamant. Nu are dreptul sa va completeze datele pe un dispozitiv personal, ci numai pe unul aprobat si care sa apartina de instituții ale statului clar identificate (singurul care ar fi abilitat este STS). Stati linistiti, nici ei nu stiu care sunt aceste institutii.
Daca va arata un astfel de act (desi ma indoiesc,) cereti sa va faca dovada legală ca instituția respectiva este abilitată de lege să adune datele.

4. Daca nu vreti sa răspundeți la intrebari, invocati faptul ca RELIGIA NU VA PERMITE. Tehnologia nu este acceptata de multi preoti, calugari, măicuțe, culte religioase si nimeni nu are voie sa va incalce dreptul la religie si credinta si să vă incalce normele religioase.

5. Înregistrați toata aceasta intalnire si pastrati-o bine. Cereti formularul pe hartie. Daca vi-l dau, puţin probabil, completati numai ce vreti voi. Nu bifați acordul pt prelucrarea datelor.

6. La sfarsitul întrebarilor, va vor cere sa bifati casuta in care va dati acordul pt prelucrarea datelor cu caracter personal: nu bifati asa ceva! Refuzați! Este dreptul vostru in virtutea Constitutiei Romaniei – Art. 26, GDPR etc

7. Refuzati sa semnati pe tableta, telefon etc, menționând ca nu sunteți de acord ca semnatura dvs sa fie preluata de sistem si reprodusa oriunde, oricand, de oricine.

8. Nu dati datele personale ale membrilor familiei: nu aveti dreptul sa dati CNP, serie, nr buletin/carte de identitate al niciunei persoane, fara acordul expres exprimat in scris. Nu au nevoie de CNP la recensamant. Ceea ce fac este un abuz. Va sfatuiesc sa nu il dati nici pe al dumneavoastră.

9. In ceea ce priveste presupusa amenda: recenzorul nu are dreptul sa va amendeze.
Pentru a va amenda pentru presupusul refuz de completare la recensământ, trebuie sa se duca la Politie, sa cheme un agent de politie care sa vina la usa casei, sa va legitimeze si sa constate personal ca refuzați. Dar pt asta trebuie sa ii deschideți, si nu aveti aceasta obligație. nu ii primiți in curte sau in casa. nu aveti aceasta obligatie, iar ei nu au dreptul sa intre pe proprietatea dvs. nicu recenzorul, nici politia. Este valabil si pt cei care stau in chirie.

Nu semnati procesul verbal de constatare a contraventiei, in caz ca vi se întocmește de politie. La mentiuni scrieti ca nu sunteti de acord si mentionati ce v-am scris mai sus.

APARATI-VA DREPTURILE SI LIBERTATILE FUNDAMENTALE!
DACA NU O FACETI VOI, NU O VA FACE NIMENI PENTRU VOI! ESTE OBLIGAȚIA VOASTRA SA AVETI GRIJA DE DATELE VOASTRE

STATUL A DEMONSTRAT CA AUTORECENZAREA A CLACAT. DOUĂ MILIOANE DE FORMULARE COMPLETATE ONLINE NU AU FOST ÎNREGISTRATE CORECT. VA DATI SEAMA CA DATELE VOASTRE SUNT IN PERICOL? SI NU VOR FI PĂZITE DE NIMENI. SUCCES!

Avocat/Senator Diana Iovanovici-Șoșoacă
Partidul S.O.S România

1. Ce face Biserica lui Hristos atunci când tezaurul Revelaţiei Dumnezeieşti este ameninţat de eretici? Răspunde imediat prin apărarea Adevărului şi condamnarea celor care cutează să strâmbe învăţăturile mântuitoare, concomitent cu încercarea de a-i aduce pe eretici în Biserică, prin pocăinţă. Niciodată în istorie Biserica, Poporul lui Dumnezeu, nu a rămas impasibilă atunci când Dreapta Credinţă a fost primejduită de vrăjmaşii rătăciţi.

2.Cum a reacţionat Biserica faţă de sinodul eretic din Creta? Prin mijloacele canonice statornicite de-a lungul vremii, adică:

– neparticiparea la pseudo-sinod a mai bine de 80 la sută din pliroma Bisericii, ştiindu-se dinainte că va fi o adunare eretică, datorită documentelor elaborate în prealabil şi a multor abateri de la Sfintele Canoane, cum ar fi selectarea participanţilor pe criterii de obedienţă, împiedicarea participării episcopilor cu cuget ortodox, fapt nemaiîntâlnit în Tradiţia sinodală a Bisericii. Astfel, au refuzat să participe ierarhii Sfintelor Biserici din Rusia, Bulgaria, Antiohia şi Georgia.

– Atenţionarea episcopilor şi a celorlalţi clerici, concomitent cu mărturisirea adevărului de Credinţă

– Întreruperea pomenirii acestora la Sfintele Slujbe (Canoanele 31 Apostolic şi 15 I-II Constantinopol), până la o prezumtivă pocăinţă

– Întreruperea comuniunii euharistice cu clericii prezenţi în Creta

– Condamnarea de facto a clericilor eretici

– Anatemizarea acestora prin citirea Sinodiconului de la Duminica Ortodoxiei

3.Este necesară condamnarea sinodală a ereticilor participanţi în Creta? Da, este necesară pentru că sinodul are menirea de a încerca îndreptarea ereticilor. În caz de refuz, aceştia sunt caterisiţi, anatemizaţi şi îndepărtaţi din Biserică, adică excomunicaţi. Neputându-se reuni un sinod cu adevărat ortodox, rămâne determinantă şi suficientă respingerea de catre Biserică a sinodului tâlhăresc.

4. Ce se întâmplă dacă un Sinod nu se poate convoca şi reuni, datorită vitregiilor vremii?Când un Sinod nu se poate întruni, Biserica nu poate fi împiedicată în opera ei de mântuire a oamenilor. Dacă Biserica ar putea fi redusă la neputinţă de vrăjmaşii ei, fie chiar şi temporar, aceasta ar însemna că a fost biruită, ceea ce ar infirma – Doamne, fereşte! – cuvintele Mântuitorului ,,nici porţile iadului nu o vor birui’’ (Matei 16, 18). Sfântul Cuvios Iustin Popovici: ,,Nu ne aducem aminte ca atîta timp cît Biserica a suferit prigoane să se fi întrunit vreun Sinod Ecumenic, ceea ce nu înseamnă că Biserica lui Dumnezeu nu a vieţuit sau nu a lucrat într-un mod sobornicesc în acele vremuri’’.Iată ce ne spune şi cartea bisericească: ,,Dar cum în realitatea bisericească generală pot, de fapt, să vină şi vremuri nefavorabile întrunirii unui Sinod Ecumenic – istoria dovedeşte aceasta – atunci proclamarea sinodală solemnă poate fi înlocuită prin ceea ce se numeşte consens unanim al Bisericii… Astfel, acel consens unanim al Bisericii  este, de fapt glasul Bisericii întregi…’’ (Pr. Prof. dr. Isidor Todoran, Arhid. Prof. dr. Ioan Zăgrean, Teologia Dogmatică, EIBMBOR, Bucureşti 1991, pag. 15).

5.Ce este Sinodul? Este Sinodul infailibil? ,,Sinod’’ este un cuvânt grecesc compus, însemnând ,,drum împreună’’. Sinodul este un instrument al Bisericii, o modalitate de exprimare şi apărare a adevărului. Sinodalii lucrează din încredinţarea Bisericii, în numele ei, ca parte a ei şi sub asistenţa Duhului Sfânt. ,,Părutu-s-a Duhului Sfânt şi nouă…’’ (Fapte 15, 28), este formula biblică existentă în cugetul sinodalilor în vremea lucrărilor. Toate hotărârile unui Sinod sunt supuse pliromei Bisericii. Biserica receptează un Sinod ca fiind Ecumenic sau îl respinge şi condamnă acel sinod, atunci când nu exprimă adevărul revelat. Aşadar, un sinod nu este ortodox decât în condiţiile enumerate mai sus, cu alte cuvinte nu este infailibil decât atunci când stă sub puterea Duhului Sfânt. Infailibilă este numai Biserica în întregul ei, avându-L Cap şi Ocrotitor pe Mântuitorul Hristos.

6. Au fost şi sinoade eretice în istorie. Care a fost poziţia Bisericii faţă de acestea? Biserica s-a manifestat prompt şi intransigent, le-a condamnat şi respins, chiar înainte de condamnarea sinodală. Exemple: sinodul I tâlhăresc de la Efes din 449 a fost dezavuat de pliroma Bisericii, încât nici n-a mai fost nevoie de condamnare sinodală; sinodul unionist din 1439 de la Ferrara-Florenţa a fost respins ab initio de pliromă, încât unirea nu s-a înfăptuit, şi nici n-a mai fost nevoie de un sinod care să constate caducitatea hotărârilor; şi în sfârşit, pseudo-sinodul din Kolimbari, din 2016. Am văzut cu toţii că Biserica l-a respins la scurt timp după ce au fost făcute publice hotărârile eretice. Acest pseudo-sinod a fost ordonat de vrăjmaşii Bisericii, ,,hotărârile’’ lui au fost scrise înainte, ceea ce a determinat ierarhii celor patru Biserici ştiute să nu participe. Sinodul a fost astfel respins chiar înainte de a începe.

7.Văzând că Biserica a respins şi condamnat pseudo-sinodul cretan, ecumeniştii participanţi au recurs la o stratagemă vicleană, lansând ideea că numai un viitor sinod se poate pronunţa în privinţa acestuia. Fals! Biserica este mai mare decât sinodul şi ea şi-a spus cuvântul negreşelnic. Ideea a fost îmbrăţişată chiar de unii clerici îngrădiţi de erezie. Cu acest vicleşug ereticii urmăresc să câştige timp pentru a introduce treptat, pe nesimţite, ereziile ecumeniste în Biserică şi pentru a se ţine la adăpost de criticile îndreptăţite, exprimate de teologi de seamă, precum Părintele Theodoros Zisis. În împrejurările actuale, întrunirea unui Sinod Ortodox este imposibilă. Ierarhii eretici ecumenişti sunt majoritari, ei ar trebui să participe la prezumtivul Sinod ca împricinaţi care ori se pocăiesc, ori sunt înlăturaţi din Biserică. Credeţi că e posibilă o atare cale de urmat? Hotărât, nu, dar şi utopiile sunt frumoase. Se conturează din ce în ce mai pregnant un pseudo-sinod în 2025, la care se va hotărî  unirea cu ereticii papistaşi şi va fi confirmată adunarea nelegiuită din Creta. De asemenea sinod avem noi nevoie?

8.În loc de concluzii, câteva întrebări. În faţa ereziilor, Biserica poate rămâne impasibilă, asistând cum acestea pătrund în trupul ei? Nicidecum. Admitem, ipotetic, că peste două luni se reuneşte un Sinod alcătuit exclusiv din episcopii rămaşi ortodocşi. Ar hotărî acest Sinod altceva decât a spus Biserica? Ar recepta sinodul din Creta ca fiind ortodox? Doamne, fereşte! Exclus cu desăvârşire. Atunci de ce ne cramponăm obsesiv de o improbabilă condamnare sinodală? Pentru a ne înscrie în planul ecumeniştilor?

Presbiter Ioviţa Vasile