4.,,Din punct de vedere ortodox, ecumenismul lucid nu este o nouă dogmă de credinţă, ci o atitudine spirituală de dialog și cooperare între creștini, în locul polemicii pline de ură confesională și al confruntării violente, care s-au manifestat secole de-a rândul în istoria creștinismului’’.

Oricât încercaţi să daţi ecumenismului o faţă atrăgătoare, numindu-l ,,lucid’’, rămâne adevărul că acesta e colecţia tuturor ereziilor şi rătăcirilor lumii.

Biserica Ortodoxă n-a urât pe nimeni, nu s-a manifestat în mod violent faţă de cineva, decât că a fost ţinta urii şi violenţelor altora, a papistaşilor, bunăoară. Vedeţi isprăvile acestora în Transilvania, după ,,unirea’’ de la 1698 sau cele din Constantinopol sau Sfântul Munte Atos. ,,Atitudinea de dialog şi cooperare’’ pe care o invocaţi este lipsită de vreun rezultat pozitiv. Dimpotrivă, oamenii s-au dezbinat şi mai mult, sectele au proliferat, disensiunile s-au adâncit.

5.,,Clericii, monahii şi mirenii implicați în acțiuni de răzvrătire şi denigrare a Sinodului din Creta, ignorând faptul că un Sinod nu poate fi judecat decât de către un alt Sinod, vor fi chemaţi la îndreptare prin dialog pașnic…’’

Nu-i absolut necesar ca un Sinod să fie judecat de un alt Sinod. Judecata o face Poporul lui Dumnezeu, Biserica, prin respingerea sinoadelor eretice sau tâlhăreşti, ori prin receptarea Sfintelor Sinoade Ortodoxe ca fiind Ecumenice. Sinodul tâlhăresc din 449 n-a fost condamnat de un Sinod Ortodox ulterior. Nu era necesar să se demonstreze evidenţele. Sinodul eretic din 756, cu 338 de episcopi, a hotărât că sfintele icoane trebuie îndepărtate din biserici şi case şi nu s-a convocat un Sinod Ortodox spre a-l combate. În schimb, Poporul lui Dumnezeu s-a ridicat împotriva acestor silnicii sinodale, de care, dacă am fi ascultat, eram astăzi cu toţii iconoclaşti.

Dialogul paşnic cu clericii, monahii şi mirenii pentru îndreptare, s-a văzut în Parohia Schit – Orăşani, când jandarmii au forţat uşile şi au profanat sfântul locaş. S-a văzut şi cu ocazia vizitei papei Francisc, când protestatarii paşnici au fost îndepărtaţi cu brutalitate de aceiaşi jandarmi, pentru vina de a fi atras atenţia că papa nu e dorit în spaţiul ortodox, fiind eretic.

6.,,În această privință, de remarcat este şi hotărârea Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Bulgare care, deşi are unele observații critice şi a propus amendamente viitoare la unele documentele ale Sinodului din Creta, totuși a hotărât:„să păstreze comuniunea fraternă, euharistică, spirituală, dogmatică şi canonică cu toate Bisericile Ortodoxe locale – atât cu cele care au participat la Sinodul din Creta, cât şi cu cele care nu au participat”.

Dacă sinodul din Creta a fost ,,mare şi sfânt’’, cum explicaţi faptul că un alt Sfânt Sinod, cel al Bisericii Ortodoxe Bulgare, s-a pronunţat critic la adresa sa, şi chiar a propus amendamente pentru îndreptarea celor hotărâte acolo?

7.Şi o ultimă chestiune. Nu aveţi, sau vă prefaceţi că nu aveţi proprietatea termenilor şi vorbiţi de răzvrătiţi, denigratori, dezbinători. Cu ,,răzvrătiţii’’ am văzut cum stau lucrurile. ,,Denigratori’’ n-au voie, în viziunea dumneavoastră, să se pronunţe în niciun fel asupra celor hotărâte în Creta, cu alte cuvinte inteziceţi Poporului agonisit de Dumnezeu să recepteze sau să respingă un sinod. Personal, îmi place să fiu numit ,,dezbinător’’, deoarece m-am dezbinat de erezie şi de cei care vor să o introducă în Biserică.

Presbiter Ioviţa Vasile

Citeam comunicatul mai vechi al Sinodului Bisericii Ortodoxe Române, din care am ales o sumă de pasaje pe care le voi reproduce, cu observaţiile de rigoare.

1.,,S-a luat act cu mâhnire de evoluția recentă în România a reacțiilor negative referitoare la receptarea Sfântului și Marelui Sinod al Bisericii Ortodoxe (Creta, 2016)’’.

Vă miraţi, cu mâhnire, că Biserica refuză să recepteze pseudo-sinodul din Creta aşa cum vă doriţi. Acesta n-a fost sfânt, ci eretic, iar ca reprezentare a fost unul mititel, de circa 16 la sută din pliroma Ortodoxă, cu ierarhi docili, aleşi pe criterii de obedienţă, fără drept de vot, supuşi unor presiuni externe şi umiliţi, percheziţionaţi la intrare în sală ca nişte infractori de rând. Celorlalţi ierarhi, circa 84 la sută, li s-a interzis participarea, nu cumva să strice socotelile organizatorilor. Biserica Ortodoxă Rusă cu, pondere de 75 la sută din Ortodoxie, n-a participat; Biserica Ortodoxă Bulgară n-a fost prezentă şi s-a pronunţat critic la adresa pseudo-sinodului; Biserica Ortodoxă Georgiană a fost absentă şi a dezaprobat hotărârile din Creta; Patriarhia Ecumenică a Antiohiei a refuzat să fie părtaşă la un sinod eretic. În acest context, care a fost sfinţenia şi mărimea adunării cretane?

2„Sinodul din Creta nu a formulat dogme noi, ci a mărturisit că Biserica Ortodoxă este Biserica Una, Sfântă, Sobornicească și Apostolească a lui Hristos” .

Nu s-au formulat dogme noi, dar sunt atacate cele vechi. Exemplul cel mai elocvent este dogma unicităţii Bisericii Ortodoxe a lui Hristos, cuprinsă în Simbolul de Credinţă. Ce valoare şi credibilitate mai are mărturisirea faptului că noi credem într-Una Biserică, când, alături de aceasta, sectele, confesiunile şi rătăcirile lumii sunt recunoscute ca fiind ,,Biserici’’? Cu aceasta aţi vrut să desfiinţaţi hotarul dintre Dreapta Credinţă şi erezie. Chiar ne facem că nu observăm absurdul şi contradicţia acestor mărturisiri?

3.,,Cu toate acestea, constatăm cu durere în suflet că, în mod pătimaş și dăunător, unele persoane răzvrătite au indus în eroare pe unii clerici şi credincioși afirmând în mod fals şi denigrator că Sinodul din Creta ar fi proclamat ecumenismul ca dogmă de credință, iar unii clerici, crezând acest neadevăr, au întrerupt în mod necanonic pomenirea ierarhului lor, tulburând pacea şi unitatea Bisericii, prin atitudinea lor dezbinătoare’’.

Documentele din Creta sunt îmbibate de îndemnuri la îmbrăţişarea şi practicarea ecumenismului, în diferitele sale organisme. Aveţi pretenţia ca toate hotărârile cretane să fie impuse şi receptate de Biserică, lucru care nu se întâmplă. Nu numiţi ecumenismul explicit ,,dogmă de credinţă’’, dar îi atribuiţi tacit valoare de dogmă.

Întreruperea pomenirii ierarhilor este perfect canonică. Dacă vreti să vă convingeţi, citiţi Canonul 31 Apostolic şi Canonul 15 al Sinodului I II din Constantinopol. Întreruprea pomenirii nu este răzvrătire, adică răscoală. Este o modalitate extrem de delicată, aleasă de Sfinţii Părinţi, pentru a atrage atenţia că erezia a pătruns în Biserică. Ierarhii n-au fost atinşi nici măcar cu o floare, şi-atunci unde e răscoala?

Presbiter Ioviţa Vasile

S-a reunit Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Poloneze, prezidat de Fericitul Mitropolit al Varșoviei și al întregii Polonii, IPS Sava.

Potrivit unui anunț oficial emis de Sfântul Sinod, acesta a decis să nu recunoască autoproclamata ,,biserică’’ ucraineană.

În detaliu, în decizia privind această problemă, comunicatul prevede:

„Ne menținem pozițiile cu privire la deciziile sinodale: 340/9 mai 2018, 341/25 iunie 2018 și nr. 342/2 aprilie 2019.
Biserica Ortodoxă Autocefală Poloneză nu se opune oferirii mijloacelor de vindecare Bisericii din Ucraina, deoarece se bazează pe reguli dogmatice și canonice valabile pentru întreaga Biserică. Acest lucru nu se poate întâmpla însă cu un grup de raskolniki (schismatici).
Schismaticii  nu pot reprezenta o organizație eclesiastică sănătoasă. Ei încalcă unitatea euharistică a întregii Ortodoxii’’.

Scurt comentariu

Acest comunicat reprezintă o mostră claritate, concizie şi promptitudine privind criza în care a fost adusă Biserica lui Hristos, prin nesăbuinţa lui Bartolomeu din Constantinopol. Îl recomandăm Sinodului Sfintei Biserici Ortodoxe Române, cu rugămintea de a se pronunţa în cel mai scurt timp în sensul nerecunoaşterii schismaticilor ucraineni şi de a-şi exprima sprijinul necondiţionat pentru Sfânta Biserică Ortodoxă Ucraineană, singura Canonică şi Legitimă, de sub păstorirea Înalt-Preasfinţitului Onufrie.

Dragi părinţi, stimaţi profesori, vă scriu eu, copilul anului 2017, dintr-o Românie de import, cu sărbători de import, legi de import, programe TV de import, suflete de import. În fiecare an, pe data de 31 Octombrie, se schimbă ceva în viaţa mea.
Celebrez moartea. Întunericul. Groaza.
Sub tutela voastră, încep pregătirile intense pentru halloween, un fel de “sărbătoare”, de fiecare dată parcă mai înspăimântătoare. În preajma acestei zile, vă văd pe voi, cei mari, comportându-vă ciudat, de parcă n-aţi mai fi voi înşivă… Cheltuiţi bani pentru a pregăti hainele de gală ale morţii, iar pe noi, cei mici, ne invitaţi să luăm parte, alături de voi, la acest carnaval terifiant. Pe rând, noi devenim: draci, vampiri, monştri, vârcolaci şi vrăjitoare, întrecându-ne în sadism, răutate, cruzime şi cinism. Cum de nu înţelegeţi, dragi educatori şi părinţi, că noi ne îmbrăcăm aidoma şi sufletele?
Colegii noştri de clasa a IV-a din SUA au mărturisit, după o petrecere de halloween, că simt nevoia acută să ucidă pe cineva. De fiecare dată, după halloween, se înmulţesc crimele şi violurile, creşte consumul de droguri şi alcool, se petrec accidente grave. Ce vreţi să faceţi voi din noi? De ce nu serbăm viaţa, iubirea şi frumuseţea? Nimeni nu ne poate impune ce să iubim şi ce să urâm! Dacă am ajuns să iubim întunericul şi moartea atât de mult, încât să le celebrăm cu fast în şcoli şi grădiniţe, înseamnă că suntem un popor mort. Aidoma sărbătorii de halloween, care nu reprezintă decât o invocare a forţelor răului şi a întunericului. Am vrea şi noi, copiii din România, să ne îmbrăcăm o dată pe an în îngeri luminoşi. Sau în zâne bune. Sau în personajele din basmele noastre româneşti. Vrem o sărbătoare a poveştilor. Nu vrem să ne mai trezim noaptea plângând, fiindcă voi ne-aţi fabricat coşmaruri, în industria numită halloween.
Vrem să învăţăm să iubim, nu să urâm..
Să ocrotim viaţa, nu să ne ucidem semenii.
Să Îl iubim pe Dumnezeu, nu să invocăm puterile iadului.
An de an, suntem instruiţi, încă de la grădiniţă, cum să ne confecţionăm garderoba de halloween, alcătuită din pelerine, coarne de draci, coifuri de vrăjitoare, măşti groteşti, costume cu capete de fiare, mumii, schelete. Educatoarele ne învaţă să ne pictăm feţele cât mai odios, mulţi dintre noi purtând pe frunte cruci răsturnate.
Ni se spune că totul este o glumă, dar să fie oare aşa?! Cu sufletele noastre nu-i de glumit, dragi părinţi!

Opriţi acest joc periculos de-a moartea, stimaţi educatori! Vă rugăm, nu ne mai deghizaţi în demoni! Domnilor inspectori şcolari, domnilor profesori! Nu transformaţi şcoala în platou de filmare pentru producţii horror! Sunteţi creştini, urmaşi ai unor oameni care s-au jertfit pentru ţară! Nu le întinaţi memoria, nu pătaţi obrazul ţării, implicând cele mai curate şi mai nevinovate fiinţe în manifestări care nu au nimic de-a face cu tradiţiile şi credinţa neamului nostru şi nici cu procesul instructiv-educativ. Menirea dumneavoastră este aceea de a forma caractere, nu de a le deforma, schilodind sufletele copiilor după măsura unui pat al lui Procust, impus de puteri străine. Căci pentru fiecare suflet distrus în acest fel, veţi avea cu toţii de dat un răspuns.”

(Preluare de pe site-ul Parohiei Pescara)

Nu am uitat primirea afectuoasă a ereticului Francisc de catre Patriarhul BOR, steguleţele fluturând în semn de bucurie a unora dintre români, îmbrăţişarea frătească a Mitropolitului Teofan, dansator cu evreii în sinagogă, apostazia episcopului uniat Sofronie, care s-a infrăţit cu greco-catolicii, înclinând în semn de supunere cârja şi insemnele episcopale, papucului ereticului Francisc, care cu puţin timp in urma, a scandalizat prin apostazia sa idolatră, pe ultra conservatorii catolici.

Sinodul Amazonian organizat de Vatican, dedicat problemelor popoarelor amazoniene și constituit din episcopi și preoți din aria Amazonului, lucrează pe baza unui document care proclamă, potrivit profesorului de teologie Douglas Farrow, egalitatea culturilor în fața revelației divine. „Instrumentis laboris”, este documentul de lucru al Sinodului, în care se afirmă că Amazonul este un tărâm al harului, dar nu pentru că acolo este Hristos, ci pentru culturile care rezidă în această regiune. Cu alte cuvinte, culturile amazoniene substituie Revelația, devenind momente de har.

Blasfemia a capatat conotatii sfidatoare la la adresa Adevarului Hristos, Francisc devenind idolatru, căci nu a ezitat să binecuvânteze câteva statuete amazoniene, Pachamama, după ce fuseseră performate ritualuri indigene, statuete ale fertilității (idoli, mai exact), care au fost instalate alături de altele, ulterior, într-un altar lateral al bisericii Santa Maria Traspontina. Furate de ultraconservatorii catolici si aruncate in Tibru au fost recuperate şi se pare că vor fi aduse in Catedrala Sf.Petru din Roma. Imaginile care arată adorația divinităților păgâne, în timpul unei ceremonii în Grădinile Vaticanului, chiar în fața Papei, au făcut într-adevăr inconjurul lumii.

Actiunea dezgustatoare a scandalizat pe protestanţi, penticostali şi evanghelici, iar cardinalul Gerhard Müller, care a fost, până la demiterea lui de catre Francisc, șeful Congregației pentru Doctrina Credinței – adică corpul doctrinar de varf al aşa zisei Biserici Catolice – a numit statuile „idoli” și a spus că aducerea lor în biserică a reprezentat o crimă împotriva legii lui Dumnezeu. Cardinalul care până recent, era cel mai înalt oficial doctrinar în „Biserica”Catolică, îl acuză indirect pe Papa că a permis idolatria și a încălcat legea divină. Dacă acele „statui pachamama” – pentru a folosi cuvintele lui Francisc – apar la slujba de închidere a Sinodului din Bazilica Sf. Petru, aceasta va fi văzută de mulți ca o profanare a ei, ca o „urâciune a pustiirii”, folosind termenul profetului Daniel și al Domnului Iisus Hristos. ,,Biserica este chemată să devină sinodală, să fie „încarnată” în culturile existente. Dar, „această biserică nu este cea catolică. Este o falsă biserică. Una care se auto-divinizează. O biserică antihristică, un substitut al Cuvântului Întrupat căruia aparține Biserica de fapt.”

Acest eveniment care nu ne miră, are importanta vadită, pentru relatia de prietenie fata de ereticul papa Francisc, arătată de membrii sinodului BOR, în frunte cu Patriarhul, care ar trebui să ceară iertare intregii plerome, pentru ofensa adusă, jignirea şi manipularea conştiinţei credincioşilor, care mai cred încă că instituţia papistaşă este „biserica-sora”, al doilealea plămân al „Bisericii”.
Acum este momentul, sa salveze de la pieire neamul românesc ortodox, sfăramând lanţurile trădării prin renunţarea la semnăturile documentelor tâlhărescului sinod din Creta, ieşirea din satanicul organism CMB, nerecunoaşterea „autocefaliei” structurii schismaticilor ucrainieni.

„Despre ce fel de unire adevărată a tuturor creştinilor în duhul dragostei creştine mai poate vorbi cineva acum, când Adevărul este tăgăduit de aproape toți, când înşelăciunea s‐a înstăpânit aproape pretutindeni, când viața autentic duhovnicească printre oamenii care‐şi spun creştini, a secătuit şi a fost înlocuită cu o viața trupească, o viață dobitocească, ce a fost totuşi aşezată pe un piedestal şi mascată de ideea pretinsei milostiviri, care în mod prefăcut îndreptățeşte orice fel de exces spiritual, orice fel de anarhie morală? Trăim momentul „unificării tuturor popoarelor într‐o <biserică>  nouă care va cuprinde romano‐catolici şi protestanți, iudei, musulmani şi păgâni, fiecare păstrându‐şi propriile convingeri şi greşeli. Această iubire «creştinească» închipuită, în numele fericirii viitoare a oamenilor pe pământ, nu poate decât să calce Adevărul în picioareʺ

Dr. Gabriela Naghi

Cardinalul care până recent, era cel mai înalt oficial doctrinar în Biserica Catolică, îl acuză indirect pe Papa că a permis idolatria și a încălcat legea divină. Dacă acele „statui pachamama” – pentru a folosi cuvintele lui Francisc – apar la slujba de închidere a Sinodului din Bazilica Sf. Petru, aceasta va fi văzută de mulți ca o profanare a templului, ca o „urâciune a pustiirii”, folosind termenul profetului Daniel și al Domnului Iisus din Nazaret.

In ultimele 24 de ore, lumea catolică l-a văzut pe Papa cum a numit aceste statui amazoniene cu numele zeiței “Mama Pământ” – Pachamama -, cum a deplâns furtul lor dintr-o biserică, cum a celebrat recuperarea lor și a sugerat că s-ar putea să fie prezente la sujba din Bazilica Sf. Petru de duminică. De asemenea, a fost martora afirmaţiilor fostului șef doctrinar al Bisericii Catolice care denunța aceste statui drept „idoli” și numește amplasarea lor în interiorul unei Biserici Catolice ca fiind o încălcare a legii divine. 

Dacă asta nu vă spune că Biserica Catolică se află într-o criză gravă chiar în timpul celei mai înalte reuniuni a sa, ce ar trebui să se mai întâmple?

Ei bine, imaginile care arată adorația divinităților păgâne – sau oricum ceva ce pare a fi o divinitate păgână – în timpul unei ceremonii în Grădinile Vaticanului, chiar în fața Papei, au făcut într-adevăr inconjurul lumii. 

Scurt comentariu

Dacă în lumea de acum, plină de rătăciri şi erezii, vor apărea şi alte aberaţii, să fiţi siguri că papa Francisc le va îmbrăţişa. La orice m-aş fi aşteptat din partea ,,sfântului părinte’’, dar ca să alunece în idolatrie  –  nicidecum. Imaginile făcute publice zilele acestea ne arată nişte statuiete cu femei în ipostaze indecente, provocatoare, neruşinate, acceptate de Francisc şi introduse în practicile papistaşe. ,,Mama pământului’’, pachamama, este reprezentată în aceste adevărate chipuri cioplite.

Ce este este idolul? ,,Divinitate păgână, chip, figură statuie reprezentând o asemenea divinitate şi constituind, în religiile păgâne, obiecte de cult’’. Este definiţia Dicţionarului explicativ al limbii române, DEX. Eu aş merge mai departe, arătând ceea ce spune Dumnezeu prin scrisul Proorocului David: ,,Toţi dumnezeii neamurilor sunt demoni’’ (Psalmul 95, 5). Aşadar, putem defini idolii ca fiind entităţi diavoleşti, şi acestora le slujeşte Francisc de la Vatican. Şi nu numai el. Nebunia sfârşitului veacului acestuia bântuie şi prin Constantinopol.

Nu vă aşteptaţi ca papistşii să se revolte şi să sară în sus. Pe asta se bizuie Francisc şi cei ce-i stau în spate: pe ignoranţă, pe prostie, pe întunecarea minţii.

Presbiter Ioviţa Vasile

E sloganul mult de îndrăgit de ecumenişti, trâmbiţat pe toate drumurile şi la răspântiile lor.

Ce-şi doreau comuniştii? Unitate în jurul partidului şi al conducătorului iubit. Un partid  represiv şi criminal, un conducător incult, necredincios, megaloman, care se visa un fel de buric al pământului, dar care a sfârşit jalnic, sub gloanţele celor care i-au fost tovarăşi de drum şi de fărădelegi.

Ce-şi doresc ecumeniştii de astăzi? Unitate în diversitate! Diversitatea e postulată, dar unitate în jurul a ce? A unui amalgam de erezii şi rătăciri ale lumii acesteia, potrivnice lui Dumnezeu, potrivnice logicii, potrivnice bunului simţ. Parcă nu sună prea atrăgător. Şi-atunci scot din mânecă o altă aberaţie: să căutăm cele ce ne unesc, nu pe acelea care ne separă. Cu alte cuvinte, să trecem cu vederea ereziile papistaşe, să ne prefacem că nu vedem aberaţiile sectelor, să acceptăm cele ce ne propun religiile păgâne. E ca şi cum o echipă de medici ar dori să facă un transplant de inimă. Compatibilităţile ar fi cam 6%, incompatibilităţile – 94%. Cu toate acestea, transplantul s-ar realiza, sub cuvânt că trebuie să se ia în considerare ceea ce este bun şi să se ignore nepotrivirile. Transplantul se efectuează, organismul respinge inima şi pacientul moare, din pricina unor elucubraţii atât de dragi ecumeniştilor.

Ce ne dorim noi, nevrednicii ortodocşi? Evident, tot unitate, sau mai exact unicitate în jurul Mântuitorului nostru Iisus Hristos, Dumnezeu Adevărat din Dumnezeu Adevărat. Credinţa Ortodoxă este un liant unificator, nu de ieri de azi, de două mii de ani. De acest adevăr se tem ecumeniştii, de faptul că ,,Iisus Hristos – ieri şi azi şi în veci – este Acelaşi’’ (Evrei 13, 8). Aceasta-i încurcă rău pe ecumenişti, în strădaniile lor de a configura ,,religia’’ lui antihrist, cel pregătit în mare taină de evrei pentru a lua locul Mântuitorului.

Presbiter Ioviţa Vasile

Categoric, agent provocator, şi voi explica aceasta justă etichetare în cele ce urmează.

Din câtea-am înţeles, acest călugăr vagabond revine în România pentru a continua să dezbine, să semene confuzie şi să tulbure încă şi mai mult apele, şi aşa destul de învolburate. De data aceasta, adepţii îi creează o aură de persecutat, chipurile pentru că respectă Sfintele Scripturi, scrierile Sfinţilor Părinţi şi Canoanele Bisericii noastre. Iată cum le respectă.

1. Sfânta Scriptură. ,,Şi pe unii i-a pus Dumnezeu Biserică: întâi Apostoli, al doilea Prooroci, al treielea învăţători; apoi pe cei ce au darul de a face minuni; apoi darul vindecărilor, ajutorările, cârmuirile, felurile limbilor. Oare toţi sunt Apostoli? Oare toţi sunt Prooroci? Oare toţi învăţători?… (I Corinteni 12, 28-29). Categoric, nu! Sava nu e învăţător! N-are pregătirea necesară, nu e nici cleric, ci simplu mirean (=persoană care nu aparţine clerului, laic, DEX). Asta e Sava Grecul, un laic care s-a pripăşit într-o mănăstire în Sfântul Munte, pe care a părăsit-o, şi acum se împăunează cu titluri sforăitoare, Gheron Sava Lavriotul! Asta dă bine la gură-cască. Ce-ar însemna aceste cuvinte emfatice? Bătrânul Sava de la Marea Lavră. Aşadar, cu respectul pentru Sfânta Scriptură nu stă deloc bine. Dar să vedem mai departe.

2. Sfinţii Părinţi. ,,Ce te faci pe tine păstor, oaie fiind? Ce te faci cap, picior fiind? Ce te apuci a comendui oști, fiind rânduit între soldați? Da, chiar aşa. De ce te faci tu, mireanule Sava, păstor şi înveţi pe alţii? De ce nu stai în chilia ta, împlinindu-ţi canonul călugăresc şi vii la noi să conferenţiezi ce?, o sumă de erezii cu care le-ai împuiat capul la naivii dispuşi să te asculte. Eventual va vorbi cu multă însufleţire împotriva paşapoartelor biometrice şi nu va spune un cuvânt privitor la acelaşi tip de paşaport, pe care-l are în buzunar. Nu ştiu cine îl persecută, nu ni se spune, pentru că i-ai urma atât de riguros pe Sfinţii Părinţi. Noi vedem că lucrurile stau taman pe dos. Să i se traducă lui Sava anecdota aceea românească, care spune că dacă cineva ar hotărî să-i omoare pe toţi învăţătorii, el ar muri nevinovat.

3. Sfintele Canoane.  ,,Cum că nu se cuvine mireanului a porni cuvânt în public, sau a învăța, însușindu-și de aici lui-și dregătorie dăscălească, ci a urma rânduirii celei predate de Domnul, și a deschide urechea la cei ce au luat darul învățătorescului cuvânt, și a se învăța de la dânșii cele dumnezeești’’(Canonul 64 al Sinodului VI Ecumenic). Tâlcuire: ,,Oprește Canonul acesta pe tot mireanul a nu învăța în arătare, și în Biserică, ci mai vârtos el învață-se de la cei ce au luat darul învățăturii’’.Auzi, mireanule Sava? Înduri persecuţii pe nedrept pentru că tu nu eşti dintre cei ce respectă Sfintele Canoane, eşti călcător al acestora. E suficient să aduci prigonitorilor această dovadă şi persecuţia va înceta ca prin minune.

Adevărul este că Sava Grecul e finanţat cu generozitate de cei din afara Bisericii şi trimis în România să provoace tulburare. Ierarhii români tac mâlc, pentru că le convine ce face Lavriotul. Pe ei îi deranjează nepomenitorii echilibraţi, cei care le tulbura tihna palatelor episcopale.

Uitaţi-va la cei ai lui Sava, cât de bine sunt organizaţi: deplasări lungi şi costisitoare, cazare la hoteluri de lux, închirierea sălilor pentru conferinţe la care nici translatorul nu face muncă patriotică, tipărirea de afişe şi răspândirea lor, propaganda necesară şi sigur, mai sunt şi altele. Toate se fac pe bani murdari, care niciodată nu se pot spăla. Fără acest sprijin financiar, Sava e muritor de foame. Cu sapa nu ştie să dea, la mănăstire nu l-ar primi, o pregătire intelectuală temeinică nu are şi atunci face ce ştie el mai bine, împlineşte nişte ordine care i se dau, acelea cuvenite unui agent provocator.

Presbiter Ioviţa Vasile

Ne lipsește atât de multă credință și credem că unele evenimente pot avea loc fără voia Tatălui Ceresc? Credem cu adevărat că Domnul care poruncește vântului şi furtunii, valurilor înfricoşătoare ale oceanelor şi marilor, care supune toate stihiile naturii, nu ar proteja Biserica Sa, pentru a o salva de furii şi de tâlharii care îi dau târcoale?

Nu numai elementele, ci întregul univers este în mâinile lui Dumnezeu.
În ce calitate Îl cinstim pe El ? Ca Dumnezeu Atotputernic și Creator.
Domnul ar trebui să pedepsească imediat schismaticii, să cheme trăznetul și fulgerul asupra lor și să răspundă exemplar celor care aduc întinare Neprihănitei Ortodoxii. Şi totuşi nimic din toate acestea nu se întâmplă. În această tăcere aparentă a Domnului se află o soluție, în primul rând, la problemele noastre.
Grăbindu-ne în luptă cu inamicul, treptat ura se instalează in inimile noastre, numai ascultăm de nimeni, considerându-ne adevărul suprem, uităm de Hristos și ne închidem inimile. În acest caz, divizarea nu face decât să ne împartă în mai multe tabere, care vor ajunge să se lupte între ele. Bătălia noastră devine absurdă și fără sens. Este doar în mâinile inamicului și nu vom observa cum vom începe să luptăm de partea sa.

O criză externă este întotdeauna o manifestare a unei crize interne. Răul naște răul. Trădarea întotdeauna vine din interior. În încrederea noastră, plina de dragoste şi smerenie, și predarea voluntară voii lui Dumnezeu, se află cea mai mare înțelepciune și soluție la toate problemele. „Toate prin El s-au făcut; şi fără El nimic nu s-a făcut din ce s-a făcut. ”(Ioan 1: 3). Scindarea Ortodoxiei la care suntem martori, este un rău inimaginabil, fără îndoială, dar este și o încercare cutremuratoare a Credinței noastre. La momentul potrivit, Domnul va aranja totul în mare milostenia şi grija Lui faţă de zidirea Sa, în funcție de marimea Credinței noastre.

Dr Gabriela Naghi

Pruncul Dimitrie a fost rodul rugăciunilor binecredincioşilor săi părinţi, care l-au învăţat de mic frica de Dumnezeu şi l-au luminat în Taina Sfântului Botez. Tatăl său era mare slujbaş în Tesalonic, în vremea de prigoană a împăratului păgân Maximian, şi din această pricină se temea să-şi mărturisească Credinţa în Hristos. După o vreme, acesta a murit, iar Dimitrie a fost chemat de împărat să-i ia locul cu un mandat imperativ: ,,Păzeşte patria ta şi s-o cureţi de necuraţii creştini, ucigându-i pe toţi cei care cheamă numele lui Iisus Hristos Cel răstignit’’.

         Ajuns înalt demnitar împărătesc, tânarul Dimitrie s-a dus în Tesalonic şi a început să-L propovăduiască cu mult curaj pe Mântuitorul lumii şi să deschidă ochii oamenilor, arătându-le deşertăciunea credinţei lor în idolii cei diavoleşti. Ştiind că va fi întemniţat, Dimitrie a încredinţat toată averea slujitorului său Lup, cu porunca de a o împărţi celor nevoiaşi. Apoi a ajuns să dea seamă în faţa împăratului, când iarăşi a mărturisit pe Domnul Iisus Hristos, fapt pentru care a fost închis într-o baie în apropierea palatelor împăratului. De câte ori venea în Tesalonic, împăratul punea să se organizeze tot felul de jocuri sportive şi lupte, căci avea un vandal de o statură impozantă, Lie, care îi ucidea fără milă pe toţi. Aşa au murit mulţi creştini, pentru plăcerea împăratului de a asista la asemenea cruzimi.

          Nestor era un tânăr creştin care a hotărât să-l înfrunte pe Lie. Pentru aceasta, s-a dus la Sfântul Dimitrie şi a cerut binecuvântare, iar acesta l-a însemnat cu semnul Sfintei Cruci. Cu puterea lui Iisus Hristos, Nestor s-a dus şi a biruit pe Lie, omorându-l. Împăratul a ştiut că Sfântul Dimitrie l-a întărit spre a-l ucide pe Lie şi a poruncit ostaşilor să-l omoare pe Sfânt. Aceştia s-au dus în ziua de douăzeci şi şase octombrie, în închisoare şi l-au ucis pe Sfântul lui Dumnezeu, al cărui suflet curat s-a dus spre locaşurile cele cereşti la Hristos Domnul. Slujitorul Sfântului Dimitrie, Lup, a fost şi el omorât, tăindu-i-se capul. Trupul Sfântului Dimitrie a fost pus în mormânt şi deasupra s-a zidit o biserică. Un oarecare Leontie, bolnav fiind, a venit la această biserică şi s-a tămăduit. Vrând să ridice pe mormântul Sfântului o biserică mai mare, în timpul săpăturilor au găsit Sfintele moaşte, din care a izvorât mir şi mirosul acesta bineplăcut a umplut toată cetatea (După Vieţile Sfinţilor pe octombrie, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2005, p. 319-329).

Cel care ajunge în Tesalonic, negreşit va merge şi la biserica Sfântului, unde va coborî la subsolul acesteia şi va vedea cu exactitate locul unde a fost întemniţat şi de unde a binecuvântat pe Nestor pentru a-l înfrunta pe Lie.

          Sfântul Dimitrie este cinstit de Biserica lui Hristos pentru multele binefaceri pe care le mijloceşte înaintea tronului ceresc.

Presbiter Ioviţa Vasile

Sâmbătă, 12 octombrie, Sinodul Bisericii Ortodoxe a Greciei a recunoscut�dreptul Patriarhiei de Constantinopol de a acorda singură autocefalia. Anunțul, făcut public de Mitropolitul Ierotheos Vlachos, se poate traduce „habemus Papam”, sau, mai precis, „îl recunoaștem pe Patriarhul de Constantinopol ca Papă al ortodocșilor”.Această zi va rămâne în istoria Ortodoxiei ca o pată pe obrazul unei Biserici apostolice, Biserica Greacă, îngenuncheate de puterea politică și silite să ia o decizie neortodoxă.

Din 1992 până în 2018, toate Bisericile ortodoxe autocefale, inclusiv Patriarhia de Constantinopol, au apărat canonicitatea în Ucraina și nu au recunoscut grupările schismatice. Dar, în urma intervenției SUA, interesate de eliminarea oricărei influențe a Rusiei în Ucraina, Patriarhia de Constantinopol a recunoscut două grupări schismatice, unite într-o structură căreia i-a acordat autocefalia în 5 ianuarie 2019. Aceasta fără să consulte nicio Biserică autocefală și în ciuda faptului că mai multe biserici autocefale, aflând de intenția sa, i-au cerut în scris să nu o facă. Iar acum, în urma presiunilor SUA și ale Patriarhiei de Constantinopol, Biserica Greciei a anunțat că este de acord cu inventatul drept al Patriarhului de Constantinopol de a acorda autocefalia. Din Biserica Greciei, cel mai vizibil susținător al acestei decizii a fost Mitropolitul Ierotheos Vlachos.

Mitropolitul Ierotheos Vlachos, susținătorul cel mai cunoscut al ereziei

Mitropolitul Ierotheos a fost apreciat și iubit în toată lumea ortodoxă ca un teolog profund, un om duhovnicesc care a scris despre oameni duhovnicești și un ierarh ancorat în tradiția ortodoxă și în problemele contemporane. Însă, prin atitudinea față de statutul Patriarhului de Constantinopol, toate acestea se veștejesc precum frunza căzută din copac.

În problema din Ucraina, după ce Patriarhul Bartolomeu I a recunoscut cele două grupări schismatice, Mitropolitul Ierotheos Vlachos a devenit un susținător vocal al statutului de tip papal al Patriarhului de Constantinopol.

În primăvara acestui an, el a fost unul dintre cei care au susținut că autocefalia unei biserici trebuie acordată doar de Patriarhia de Constantinopol și s-a opus categoric ca orice altă biserică, inclusiv biserica mamă, din care se desprinde structura care devine autocefală, să aibă un cuvânt de spus.

În 30 martie 2019, a publicat o declarație în care, după ce admite că intervine în problema ucraineană deși nu face parte din comisiile Sinodului grec care se ocupă de ea, scrie că Sinodul Bisericii Greciei nici măcar nu are dreptul să ia în discuție această problemă sau să se opună deciziei Patriarhiei de Constantinopol cu privire la acțiunile ei în Biserica Ucrainei. Apoi, în lunile care au urmat, a susținut din ce în ce mai mult public, convingând și pe alți ierarhi, că pretenția Patriarhului de Constantinopol este corectă. Influența lui în Biserica Greacă a avut un rol esențial în decizia Sinodului grec, el fiind și cel care a comunicat decizia public, justificând că este în slujba unității (sic!).

După acordarea Tomosului către grupările schismatice, Biserica Rusă, din care face parte, cu cea mai largă autonomie posibilă, Biserica ortodoxă canonică din Ucraina, a întrerupt comuniunea cu Patriarhia de Constantinopol și a anunțat că va întrerupe comuniunea cu cei care îi vor recunoaște pe schismatici. 

Greu de explicat cum un teolog atât de priceput ca Mitropolitul Ierotheos a devenit unul dintre vârfurile de lance ale unei erezii care provoacă o schismă care poate deveni la fel de gravă ca cea din 1054, în urma căreia Apusul s-a rupt de ortodoxie. Avea multe motive să vadă clar că Patriarhul Bartolomeu a fost de rea-credință și a greșit dogmatic. În Ucraina sunt 12.000 de parohii canonice și 6.000 de parohii schismatice. Dacă Patriarhul Bartolomeu era de bună-credință și voia să facă ceva folositor pentru unitatea Bisericii, putea să ceară schismaticilor să își retragă episcopii din orașele în care există episcopi canonici, dar nu a făcut-o. Astfel, în foarte multe orașe există doi episcopi, unul canonic, recunoscut de toată ortodoxia, inclusiv de Patriarhia de Constantinopol, și unul schismatic, recunoscut doar de Patriarhia de Constantinopol. Chiar și pentru Patriarhia de Constantinopol aceasta este 100% necanonic. Aceasta este și situația de la Cernăuți.

Apoi, Mitropolitul Ierotheos cunoaște ce presiuni a făcut în Ucraina administrația fostului președinte Poroșenko pentru ca preoții canonici să treacă la schismatici, prin intermediul primăriilor, al consiliilor locale, al poliției și al serviciului de securitate SBU. Știe ce presiuni a făcut Patriarhul Bartolomeu asupra mănăstirilor athonite (a amenințat că schimbă egumenii și îi oprește pe clerici de la slujirea preoțească) pentru a permite schismaticilor să slujească în aceste mănăstiri. De ce ar fi nevoie de aceste presiuni, dacă deciziile Patriarhiei de Constantinopol sunt drepte și benefice? Oare impunerea cu forța a fost calea arătată de Hristos? De când adevărul lui Dumnezeu are nevoie de violență pentru a fi primit?

Mitropolitul Ierotheos a văzut clar că decizia Patriarhului Bartolomeu nu a rezolvat schisma, așa cum a spus că se va întâmpla, ci, din contră, a făcut-o mult mai mare. Această extindere a schismei ar fi putut să îl aducă la realitate, să îi arate că nu Dumnezeu lucrează, ci diavolul, cel care îi dezbină pe oameni. Dar a preferat să nege evidența și apoi a justificat decizia Sinodului grec ca fiind în slujba unității, deși era evident că ea va adânci schisma! Deci el însuși a fost de rea-credință.

Din punct de vedere dogmatic, Mitropolitul Ierotheos a fost foarte atent la documentele de la Sinodul de la Creta și nu a semnat unul dintre ele pe motiv că nu este conform cu Dogmatica ortodoxă. Prin atitudinea lui a girat parțial apariția nepomenitorilor în Biserica Ortodoxă Română.

Dacă atunci a fost atât de atent, cum de nu înțelege grosolănia erorii de acum? Nu știe că Arhiepiscopul grec Elpidofor al Americii (pus de Patriarhul Bartolomeu) susține că Patriarhul de Constantinopol este „primul fără egali”, deși el mereu a fost numit „primul între egali”? Ce ar trebui pentru a realiza că superioritatea Patriarhului de Constantinopol față de toate celelalte biserici autocefale este același lucru cu doctrina catolică potrivit căreia papa este deasupra tuturor episcopilor? Asta nu este greșeală dogmatică? 

Mitropolitul Ierotheos a scris cartea „Cunosc un om în Hristos”, despre arhimandritul Sofronie Saharov. Dacă l-a văzut pe arhimandritul Sofronie ca „om în Hristos”, de ce nu socotește că este de la Hristos modul în care arhimandritul Sofronie a explicat, într-un articol scris în 1950, că pretenția Constantinopolului de superioritate față de celelalte biserici ortodoxe autocefale este o gravă eroare dogmatică, o erezie extrem de periculoasă? Arhimandritul Sofronie a numit această pretenție „neo-papismul din Constantinopol” și a explicat că este o erezie ecleziologică:

 „Trebuie, oare, să spunem că această formă de papism este tot o erezie ecleziologică, cum ar fi papismul roman? Trebuie oare spus că, realizată în viața Bisericii, ea va duce în mod inevitabil la pervertirea întregului chip duhovnicesc al existenței noastre? […] Faptul că deja Constantinopolul începe acum lupta cu autocefalia Bisericilor Locale nu ne miră nicidecum, deoarece aceasta este natura oricărui papism. Cu autocefalia nu se împacă nici romano-catolicismul”. (Arhimandrit Sofronie Saharov)

Reacția neașteptat de prudentă a Patriarhiei Rusiei

Joi, 17 octombrie, conducerea Patriarhiei Rusiei s-a întâlnit pentru a discuta decizia Sinodului grec. În condițiile în care așteptarea generală era că Biserica Rusă va întrerupe comuniunea și cu Biserica Greciei, rușii au luat o decizie neașteptată și de maximă prudență, arătând că nu doresc escaladarea schismei. Decizia a fost de a întrerupe comuniunea nu cu Biserica Greciei, ci doar cu acei episcopi care îi vor recunoaște personal pe schismaticii din Ucraina. Această abordare a fost confirmată sâmbătă, 19 octombrie, când Arhiepiscopul Ieronim al Atenei, președintele Sinodului grec, a slujit cu Patriarhul Bartolomeu. Când Patriarhul Bartolomeu l-a pomenit pe Epifanie, liderul schismaticilor, Arhiepiscopul Ieronim a făcut semnul crucii, ceea ce ar fi putut fi interpretat ca o aprobare implicită. Cu toate acestea, rușii au declarat că vor întrerupe comuniunea cu Arhiepiscopul Ieronim doar dacă acesta îl va recunoaște explicit pe Epifanie. Această moderație nu este întâmplătoare. Ea are legătură directă cu modelul de organizare a Bisericii, de uniune sobornicească de biserici autocefale, pe care Patriarhul Bartolomeu îl încalcă. Patriarhul Bartolomeu susține că el poate lua decizii corecte pentru toată Ortodoxia, în timp ce învățătura ortodoxă despre Biserică arată că organismul suprem care poate lua o decizie majoră în Biserică este Sinodul Ecumenic, al tuturor episcopilor ortodocși (eventual prin reprezentanți), cu condiția ca acea decizie să fie receptată de către credincioși. În această perspectivă, fiecare episcop este important, nu doar biserica din care face parte. 

Prea multă implicare politică

Relația Patriarhiei de Constantinopol cu SUA nu este nouă. În ianuarie 1949, după ce a fost ales, Patriarhul Atenagora a mers din SUA la Istanbul pentru a fi înscăunat Patriarh de Constantinopol cu avionul personal al lui Harry Truman, Președintele SUA. Atenagora a publicat în 1950 o enciclică în care afirma un primat de tip papal pentru Patriarhia de Constantinopol. Nici faptul că oamenii politici și politica statelor au avut un cuvânt de spus în problemele bisericești nu este nou. Dar istoria arată că atunci când politica a presat Biserica să accepte o erezie, dacă Biserica a acceptat i-a trebuit apoi multă vreme ca să se așeze iarăși în adevărul de credință. Așa s-a întâmplat cu erezia care se împotrivea icoanelor, susținută de împărați, care a tulburat mai mult de un 100 de ani chiar Patriarhia de Constantinopol, în secolele VII–VIII.

Într-un moment de cumpănă, în secolele XIV–XV, când turcii cucereau continuu părți din Imperiul Bizantin, împărății și patriarhii de la Constantinopol au acceptat o unire cu catolicii cu scopul de a fi sprijiniți militar de statele catolice. Lucas Notaras, mare demnitar al imperiului, a rostit atunci celebrele cuvinte care arată că alterarea credinței este mai gravă decât decăderea politică: „Mai bine să vedem domnind în oraș turbanul turcesc decât tiara latinilor.” Pentru că în timp ce credința turcilor erau în mod evident ceva cu care ortodoxia nu avea amestec, abaterea de la învățătura dogmatică prin unirea cu catolicii distrugea însăși credința. Imperiul a dispărut, Luca Notaras a fost omorât de turci, dar Ortodoxia nu s-a dizolvat în catolicism, ci a rămas Ortodoxie. 

În prezent, acțiunea Patriarhului de Constantinopol este susținută de administrația americană actuală, condusă de Partidul Republican. Administrația anterioară, condusă de Partidul Democrat, presa statele dependente de SUA să adopte ideologia gender și homosexualitatea ca normative în societate și să decriminalizaze cât de mult avortul la cerere. Administrația republicană a stopat această presiune asupra altor țări și a făcut deja foarte multe pentru creștinii prigoniți din lume, inclusiv a înființat funcția de Ambasador pentru libertate religioasă. Dar, în lupta pentru putere cu Rusia, se folosește de structura schismatică pentru a ataca Patriarhia Rusă, de care ține Biserica Ucraineană canonică. Cei care conduc conflictele geo-politice ar trebui să știe că, în Ortodoxie, alegerea între prigoană și abaterea de la adevărul credinței este deja făcută. De acea, dacă presiunea va continua, ortodocșii vor prefera prigoana secularistă a democraților în fața alterării credinței din partea republicanilor religioși.

Ce va urma?

Cine a mai zis în istoria creștinismului „eu și doar eu”, așa cum zice acum Patriarhia de Constantinopol? Papalitatea. Patima iubirii de stăpânire l-a făcut pe Lucifer să dorească tronul lui Dumnezeu și a făcut papalitatea să dorească să stăpânească lumea. Din secolul XX, ea a stârnit Patriarhia de Constantinopol să vrea să fie stăpâna tuturor Bisericilor Ortodoxe autocefale, ceea ce ar însemna sfârșitul Ortodoxiei. Aceasta nu se va întâmpla, pentru că Hristos este cel care Își va păzi Trupul Său, care este Biserica. Dar schisma poate cuprinde pe termen lung părți din Ortodoxie. 

Șansa de a se ieși din această criză este o întâlnire a tuturor bisericilor autocefale. Patriarhul Bartolomeu a refuzat în mod repetat să convoace o întâlnire a tuturor bisericilor autocefale pentru a discuta situația schismaticilor din Ucraina, atât înainte de a-i recunoaște, cât și după ce i-a recunoscut. Motivațiile sunt două. Prima este că știa că majoritatea bisericilor autocefale se opun recunoașterii. A doua este că, dacă ar convoca Bisericile autocefale să decidă, ar înseamnă să recunoască faptul că el nu are dreptul să acorde singur recunoașterea și autocefalia unei structuri bisericești!

În schimb, Patriarhul Bartolomeu călătorește în țările ortodoxe pentru a-i presa pe conducătorii bisericești să îl urmeze. Astfel, a reușit să blocheze inițiativa Arhiepiscopului Hrisostom al Ciprului, care a încercat o mediere reunind conducătorii patriarhiilor Alexandriei, Antiohiei și Ierusalimului. Puterea cu care face aceasta nu este adevărul bisericesc, ci sprijinul politic de care se bucură.

Românii, între presiunea politică, pe de o parte, și adevărul ortodox și unitatea etnică, pe de alta

Pentru români, decizia Sinodului grec lasă și mai vulnerabil Sinodul Bisericii Ortodoxe Române în fața presiunilor politice de a-i recunoaște pe schismatici. În luna mai, Samuel Brownback,  Ambasadorul pentru libertate religioasă al SUA, a trecut și pe la Patriarhia Română în turneul său de presiune pentru recunoașterea schismaticilor în Grecia, Muntele Athos, Bulgaria, România și Republica Moldova. Epifanie a anunțat în câteva rânduri că primii care îi vor recunoaște vor fi grecii și, apoi, vor urma românii. Pentru a momi Sinodul românesc, a înființat chiar și un vicariat românesc pentru preoții români din Ucraina. Vicariatul este nefuncțional, căci niciun preot român nu s-a dus la Epifanie, unde știu că nu ar mai fi lăsați să folosească limba  română în biserici. Din păcate, ierarhii din Biserica Ucraineană canonică nu înființează un vicariat românesc în cadrul Bisericii canonice, ceea ce ar fi un pas înainte în a demonstra grija reală pentru credincioși și ar anula momeala schismaticilor. Pentru români, recunoașterea schismaticilor și a gestului Patriarhului Bartolomeu ar însemna, pe lângă abaterea dogmatică, și întreruperea legăturilor bisericești cu majoritatea românilor din Basarabia și din Ucraina.

În Basarabia, majoritatea românilor țin de Mitropolia Moldovei, care este autonomă în cadrul Patriarhiei Moscovei. În Ucraina, cei circa 500.000 de români din Regiunea Cernăuți și din câteva parohii din Transcarpatia și Odesa țin de Biserica Ortodoxă Ucraineană canonică, și ea autonomă în Patriarhia Moscovei. Probabilitatea ca ierarhii din aceste zone să îi recunoască pe schismaticii din Ucraina este zero. Dacă Sinodul Bisericii Române îi va recunoaște pe schismatici, ei vor rupe comuniunea cu noi și va interveni un nou motiv de separare între românii din România și cei din Basarabia și Ucraina.Miza nu este a alege o tabără între Constantinopol și Moscova, între ruși sau greci, ci între adevăr și erezie. Ereziei îi urmează dezbinarea. Dezbinarea o vedem. Ea nu poate să fie de la Dumnezeu. Ne rugăm ca Hristos Domnul să li se arate Patriarhului Bartolomeu, Mitropolitului Ierotheos și celor dimpreună cu ei și să îi întrebe „Quo vadis?” Pentru a-i întoarce de pe drumul ereziei, al schismei, al dezbinării.

(Text preluat de pe Activenews)

,,Ecumenic’’este, cinstite cititorule, un cuvânt bisericesc, însemnând ,,cu autoritate în toată lumea, universal’’. Astfel, Biserica Ortodoxă a lui Hristos este Ecumenică pentru că ea singură posedă învăţăturile şi mijloacele necesare mântuirii oamenilor din toate vremurile şi din toate locurile. Cele şapte Sfinte Sinoade sunt numite ,,Ecumenice’’ pentru că au statornicit învăţăturile cele drepte şi reguli de vieţuire pentru toată lumea. Patriarhiile din Constantinopol, Ierusalim, Alexandria şi Antiohia sunt ,,Ecumenice’’ deoarece sunt unite întru Hristos şi propovăduiesc, împreună cu celelalte Patriarhii, adevărul mântuitor.

          Din păcate, acest cuvânt a fost confiscat şi deturnat de la sensul lui adevărat. Aşa a apărut un cuvânt derivat, ,,ecumenism’’, care nici nu este cuprins în dicţionarele normative ale limbii române, dar care s-a impus în limba vie. Ecumenismar fi, în prezentarea partizanilor săi, efortul sau mişcarea de unire a tuturor ,,bisericilor’’, în duhul ,,dragostei’’ şi al ,,păcii’’. Iniţiatorii ecumenismului au fost oameni păgâni, necredincioşi sau rău-credincioşi, urmaşii acelora care au rupt mereu din trupul Bisericii şi au constituit mulţimea de secte şi ,,biserici’’ mincinoase. Prin urmare, dezbinătorii vor să fie acum unificatori!

          Pretenţia lor este absurdă şi irealizabilă din mai multe motive. Întâi, există o singură Biserică, ,,Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolească’’, deschisă mereu şi dornică să primească pe toţi cei rătăciţi. Neexistând alte biserici, este de la sine înţeles că nu are cu cine să se unească. Rămân atunci sectele şi adunările eretice, având ca unică modalitate de unire întâi renunţarea la ereziile pe care le proferează şi apoi unirea cu Biserica lui Hristos. Nu dau nici un semn că ar voi să urmeze această cale. Dimpotrivă, se învârtoşează, se întăresc în rătăcirea lor. Chiar catolicii, cu toate ramificaţiile lor, nu sunt Biserică, ci adunare eretică şi schismatică, de vreme ce s-au rupt în 1054 din trupul Bisericii.

          Reprezentanţii Bisericilor Ortodoxe în  organismele ,,ecumenice’’,  spun că fac misiune şi mărturisesc Credinţa Ortodoxă. Fals! Niciodată nu apără Dreapta Credinţă, iar aducerea rătăciţilor în sânul Bisericii e socotită prozelitism, care e interzis cu asprime. Aceşti ,,reprezentanţi’’ nu pot aduce măcar un singur exemplu de eretic pe care l-ar fi adus în Biserică. Şi-atunci ne întrebăm: ce rost mai are prezenţa lor acolo? ,,Rostul’’ ne este cunoscut. Ecumenişti vor unirea tuturor într-un amalgam, într-o mixtură eretică în care să se piardă Biserică Ortodoxă, iar acest amalgam să fie religia unică a viitorului, care nu-L va avea pe Dumnezeul Adevărului, ci pe spurcatul antihrist. Ce nu vor să înţeleagă ecumeniştii este adevărul că Biserica nu poate fi unită cu ereticii, nici nu poate fi biruită, cum Mântuitorul a spus: ,,Voi zidi Biserica Mea şi nici porţile iadului nu o vor birui”(Matei 16, 18). Ierarhi noştri nu au ce căuta în adunarea ecumeniştilor, hulitori ai lui Hristos şi ai Maicii Domnului.

Presbiter Ioviţa Vasile

Sfântul Antonie cel Mare a trăit în secolul al IV-lea, după Naşterea Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Cărţile noastre bisericeşti păstrează o profeţie pe care acesta a făcut-o în acea vreme: ,,Va veni vremea ca oamenii să înnebunească şi când vor vedea pe cineva că nu înnebuneşte, se vor scula asupra lui, zicându-i că el este nebun, pentru că nu este asemenea lor’’(Patericul, Alba-Iulia, 1990, p. 12). Vremea proorocită de acest Sfânt al lui Dumnezeu este aceasta pe care o trăim, când cea mai mare parte a lumii a pierdut sensul existenţei fireşti, valorile adevărate sunt răsturnate şi caricaturizate, încât virtutea este socotită ca fiind dăunătoare, ticăloşia e ridicată la rang de virtute, impostorii sunt ridicaţi în locurile de cinste, neruşinarea nu cunoaşte hotare, cei puţini şi nemernici hotărăsc cu puteri discreţionare în numele celor mulţi. Ne este dat să întelegem mai bine ca oricine amărăciunea Sfântului Prooroc Isaia când scria în Cartea sa despre nelegiuirile ce se lucrează în lume: ,,Necredinţa şi tăgăduirea Domnului, căderea de la Credinţa în Dumnezeu, grăirea minciunii şi răzvrătirea, născocirea şi cugetarea la lucruri viclene. Şi lăsată la o parte este judecata, iar dreptatea stă departe; adevărul se poticneşte în pieţe şi fapta cinstită nu mai are loc. Adevărul nu mai este şi cel ce se dă la o parte din calea răutăţii este sfărâmat. Şi Dumnezeul nostru a văzut şi S-a întărâtat, fiindcă nu mai este dreptate’’(Isaia 59, 13-15).

          În mijlocul acestor răutăţi, care se perpetuează cu putere înspăimântătoare, avem deschisă calea de întoarcere la Dumnezeu. Este singura modalitate de a ne recăpăta echilibrul firesc şi de a nu ne face părtaşi fărădelegilor lumii. Chiar dacă sunt puţini aceia care nu vor să trăiască în minciună şi destrăbălare, să nu uităm că şi în vreme lui Noe au fost doar opt suflete în care s-a păstrat dreptatea lui Dumnezeu, şi aceşti opt oameni au biruit în faţa sutelor de mii care petreceau în mocirla păcatului. Să ne aducem aminte că în cetăţile blestemate, Sodoma şi Gomora trăiau mii de perverşi şi numai casa lui Lot petrecea în dreptate. Aceştia au fost scoşi din mijlocul răutăţii, iar ceilalţi au fost arşi cu foc şi cu pucioasă. Disproporţiile sunt mai mult decât evidente, căci în faţa lui Dumnezeu cei puţini şi drepţi sunt de preţ.

          Aş încheia tot cu un cuvânt al Sfântului Prooroc Isaia: ,,Vai de cei ce zic răului bine şi binelui rău; care numesc lumina întuneric şi întunericul lumina’’(Isaia 5, 20).

Presbiter Ioviţa Vasile

Arhiepiscopul Ieronymos din Atena și a toată Grecia și Patriarhul Bartolomeu din Constantinopol au concelebrat astăzi Sfânta Liturghie la Salonic împreună cu o serie de ierarhi din bisericile lor locale. Liturghia a fost oficiată în Biserica bizantină din secolul al V-lea din Acheiropoietos, relatează Romfea.

Cel mai semnificativ, „Mitropolitul” Epifanie Dumenko, primatul schismaticilor autointitulaţi „Biserica Ortodoxă din Ucraina”, o făcătură a Patriarhului Bartolomeu și a fostulului președinte Petro Poroshenko al Ucrainei, a fost pomenit în slujbă ca primat al unei Biserici Locale.

Aceasta marchează prima dată când Epifanie a fost pomenit și intră în dipticele Bisericii grecești. Biserica greacă este prima Biserică locală care a recunoscut, după Patriarhia Constantinopolului, deși o serie de ierarhi ai Bisericii grecești se opun cu înverșunare recunoașterii. Câțiva ierarhi ai Bisericii grecești, în special Mitropolitul Serafim din Kythira, l-au îndemnat pe Arhiepiscopul Ieronymos să evite producerea unei schisme în Biserica greacă, prin neprezentarea la Liturghie.

Patriarhul Bartolomeu a mulțumit Arhiepiscopului Ieronymos pentru recunoașterea ,,Bisericii Ortodoxe Ucrainene’’ și, prin urmare, a fost alături de Patriarhia Constantinopolului. Mai mulți ierarhi ai Bisericii Grecești au susținut în ședința de sâmbătă trecut a Sinodului Episcopilor că trebuie să recunoască ,,Biserica Ortodoxă Ucraineană’’ din solidaritate cu colegul lor grec, Patriarhul Bartolomeu și pentru a face față presupusei „agresiuni rusești”.

De asemenea, sursele grecești vimaorthodoxias.gr, orthodoxia.info, Agenția de știri Orthodoxia și Orthodoxia Times (versiunea engleză a Romfea) raportează că Epifanie a fost pomenit.

Sfântul Sinod rus a anunțat joi că a autorizat pe Sanctitatea Sa, Patriarhul Kiril să înceteze pomenirea Arhiepiscopului Ieronymos, în cazul în care va începe să-l pomenească pe Epifanie. Cu toate acestea, Biserica Ortodoxă Rusă intenționează să mențină comuniunea cu Biserica Greacă prin acei ierarhi care comtinuă să se opună şi să reziste fărădelegii din Constantinopol.

Comentariu

Scriam în articolul de ieri aceste consideraţii: ,,Sinodalii ruşi au procedat cu mult discernământ şi bine au făcut. Schisma nu s-a produs între Biserica Ortodoxă Rusă şi întreaga Biserică Ortodoxă Greacă. Nu poate fi învinuit poporul grec dreptcredincios de nesăbuinţa majorităţii ierarhilor greci. Pe de altă parte, există un număr de ierarhi care s-au opus recunoaşterii schismaticilor ucraineni’’. Aflăm din comunicatul de mai sus că într-adevăr, ierarhii ruşi vor păstra comuniunea euharistică cu Poporul Dreptcredincios grec care nu s-a întinat cu păcatul greu al schismei şi cu acei ierarhi greci care au încercat din răsputeri să împiedice această fărădelege cumplită, care loveşte Biserica Mântuitorului Hristos.

Gestul pseudo-patriarhului din Constantinopol şi al lui Ieronimos pecetluieşte schisma ierarhilor greci. Din acest moment, schismaticii şi-au pierdut orice legitimitate şi ocupă abuziv scaunele episcopale. În aceste vremuri, nu există posibilitatea de a fi înlăturaţi ca nişte mădulare putrede. Hristos Domnul poartă grijă de Sfânta Sa Biserică şi spre El ne îndreptăm nădejdile şi rugăciunile.

Presbiter Ioviţa Vasile

l

,,Sfintele Canoane ale Bisericii îi condamnă pe cei care în comuniune şi rugăciune cu cei care sunt rupţi de demnitatea preoţească şi excomunicaţi (Apostolice 10, 11, 12; Antiohia 2). În acest sens, încetăm rugăciunea şi comuniunea euharistică cu acei episcopi ai Bisericii Greciei care au intrat sau vor intra în astfel de comuniune cu reprezentanţi ai comunităţilor schismatice necanonice ucrainene. De asemenea, nu binecuvântăm, călătoriile de pelerinaj în eparhiile controlate de episcopii desemnaţi. Informaţiile relevante vor fi distribuite pe scară largă între organizaţiile de pelerinaj şi turism din ţările care alcătuiesc teritoriul canonic al Bisericii noastre.

Sfântul Sinod al Patriarhiei Ortodoxe a Moscovei l-a autorizat pe Sanctitatea Sa, Patriarhul Kiril al Moscovei şi al întregii Rusii să întrerupă pomenirea numelui Preafericirii Sale, Arhiepiscopul Atenei şi a toată Grecia în diptice, dacă primatul Bisericii Greciei va începe să slujească cu căpetenia grupului schismatic în timpul Sfintelor Slujbe, sau va întreprinde alte acţiuni pentru recunoaşterea ,,bisericii’’ ucrainene schismatice’’ .

Acesta este comunicatul Sinodului Arhieresc al Bisericii Ortodoxe Ruse, după întrunirea de joi, într-o traducere nu foarte riguroasă. L-am reprodus sub rezerva unor verificări ulterioare. Precum se poate observa, în cele mai multe cazuri se evită cuvântul ,,schismă’’, preferându-se exprimări eufemistice. Cu toate acestea, se vorbeşte clar de toate elementele constitutive ale schismei ca fapt împlinit.

Sinodalii ruşi au procedat cu mult discernământ şi bine au făcut. Schisma nu s-a produs între Biserica Ortodoxă Rusă şi întreaga Biserică Ortodoxă Greacă. Nu poate fi învinuit poporul grec dreptcredincios de nesăbuinţa majorităţii ierarhilor greci. Pe de altă parte, există un număr de ierarhi care s-au opus recunoaşterii schismaticilor ucraineni. Cei care au recunoscut facţiunile schismatice au dat dovadă clară că s-au alăturat schismaticilor, ceea ce înseamnă, potrivit Sfintelor Canoane, că au devenit schismatici. E vorba, cum am scris mai sus, de întâistătător, Arhiepiscopul Ieronimos, urmat de ceilalţi care au recunoscut schismaticii ca fiind ,,biserică autocefală’’.

Va urma o perioadă în care lucrurile se vor lămuri şi în rândurile credincioşilor greci, în sensul că aceia care-i vor urma pe ierarhii schismatici, vor intra şi ei în schismă.

Urmează ierarhii români, care şi ei îi vor recunoaşte pe Epifanie şi Filaret, căpeteniile ucrainene schismatice. Ca argument al recunoaşerii vor folosi înfiinţarea vicariatului pentru românii ortodocşi din Ucraina. Demers inutil, deoarece niciuna din cele 127 de parohii cu slujire în limba română nu s-a alăturat schismaticilor, fapt pentru care se cuvine să-i mulţumim ÎPS Arhiepiscop Longhin. Şi-atunci, pentru cine se înfiinţează vicariatul?

Presbiter Ioviţa Vasile

`