Categorie: Uncategorized

Mare întâlnire ecumenistă la Facultatea eretică, zisă de Teologie, din oraşul transilvan. Se putea să lipsească întăi-stătătorul, domnul Andrei Andreicuţ? Nu, şi iată ce alocuţiune a susţinut domnia sa în faţa ereticilor români şi străini, şi a unor gură-cască: ,,Eu doar un verset din Sfânta Scriptură îl citez acum, pentru că el se referă la subiect. În cap. 21 al Evangheliei după Ioan este redată rugăciunea Domnului Iisus Hristos: ,,Dar nu numai pentru aceştia mă rog, ci şi pentru cei ce vor crede în mine, prin cuvântul lor, ca toţi să fie una, după cum Tu, Părinte, întru Mine şi Eu întru Tine, aşa şi aceştia în Noi să fie una ca lumea să creadă că Tu M-ai trimis’’ (Ioan 17, 20-21; ierarhul stă cu Sfânta Scriptură în faţă şi are grave probleme de citare).

Unitatea din sânul Sfintrei Treimi ar trebui să se reflecte în unitatea creştinilor pe întreg globul. Din păcate, această unitate pe care o dorea Mântuitorul Iisus Hristos, unitate care apoi ar şi uşura mesajul Evangheliei… din păcate această unitate de-a lungul veacurilor s-a fărâmiţat. Nu ştiu dacă în timpul vieţii mele se va reface această unitate a Bisericii’’.

Este grija cu care va muri acest ierarh transilvan. Nimeni nu i-a spus să nu poarte false griji sau griji inutile, eventual să se preocupe de mântuirea sufletului său şi a celor ce i s-au încredinţat să fie conduşi spre mântuire. Iată ce ne învaţă Sfânta noastră Biserică Ortodoxă privitor la unitatea sa: ,,Despărţirea n-a atins unitatea Bisericii, pentru că această unitate nu se poate destrăma niciodată, oricare ar fi numărul şi calitatea ereticilor, care se zmulg de la sânul Bisericii. Ereziile şi schismele, oricât de multe şi mari, nu pot împărţi Biserica, pentru că ea stă strâns unită cu Capul ei, care este Iisus Hristos. Unitatea Bisericii este mai presus de fire şi ea nu poate fi zdruncinată de nimeni’’ (Învăţătura de Credinţă Creştina Ortodoxă, Bucureşti, 1952, p. 165).

Acum ne întrebăm firesc: după ce umblă ecumeniştii români? După cai verzi pe pereţi sau după potcoavele acestora? De ce bat drumurile ecumeniste ale lumii, ca să caute unitatea Bisericii Ortodoxe, care nu s-a pierdut şi nu se va pierde niciodată? Cititorul cu discernământ înţelege, cu înlesnire, că nu unitatea Bisericii o caută aceştia, ci unicitatea unei ,,religii’’ fără Dumnezeu, în cadrul căreia cei orbiţi de necredinţă să-l slujească pe antihrist, vrăjmaşul Mântuitorului Iisus Hristos. Pentru aceasta, se pot folosi chiar preasfintele cuvinte ale Fiului lui Dumnezeu! Doamne, câtă întunecime de minte!

 

Presbiter Ioviţa Vasile

 

,,Omul se uită la faţă, iar Domnul se uită la inimă’’.Cu adevărat, măsurile şi criteriile omeneşti sunt cu totul deosebite de cele Dumnezeieşti.

Domnia regelui Saul se apropia de sfârşit, din pricina multelor fărădelegi.  Dumnezeu a vrut să ridice în tronul lui Israel un urmaş vrednic, fapt pentru care a poruncit Proorocului Samuel: ,,Umple cornul tău cu mir şi du-te, fiindcă te trimit la Iesei Betleemitul, căci dintre fiii lui Mi-am ales rege’’(I Regi 16, 1). Samuel ştia bine că se primejduieşte mergând, deoarece Saul se arăta neîndurător faţă de cei ce-i stăteau împotrivă. Dumnezeu însă l-a ocrotit, şi ajungând la Iesei, i-a chemat pe toţi fiii acestuia la aducerea jertfei. Aceştia urmau să treacă fiecare prin faţa lui Samuel. Cel dintâi a venit Eliab şi toţi se aşteptau ca el să fie cel ales, judecând, desigur după înfăţişarea lui exterioară. Aşa s-au perindat cei şapte fiii ai lui Iesei, dar de fiecare dată răspunsul a fost acelaşi: ,,Nici pe acesta nu l-a ales Domnul’’. Proorocul Samuel era oarecum descumpănit şi cei de faţă, nedumeriţi. Abia când a aflat că Iesei are un fiu mai mic, David, care păştea oile tatălui său, a stăruit să fie adus la sine. S-a înfăţişat şi cel mic şi nebăgat în seamă, David, şi când a trecut prin faţa lui Samuel, s-a auzit glasul Domnului: ,,Scoală de-l miruieşte, căci acesta e!’’A luat Proorocul cornul cu mir şi l-a miruit pe David, deoarece era rânduială divină ca regii să fie socotiţi unşi ai lui Dumnezeu. Ceea ce a preţuit Dumnezeu la David a fost simplitatea şi curăţia inimii acestuia.

Cinstite cititorule, trăim într-o lume iubitoare de nebunie, care şi-a pierdut dreapta socoteală. Valorile autentice sunt ţinute pe treapta de jos a societăţii, în vreme ce impostorii, trepăduşii şi lepădăturile s-au angajat într-o competiţie nebunească pentru a mai urca câteva înălţimi pe scara socială. Nu te asemăna lor. Mulţumeşte-te cu comoara ta de mare preţ, cu Sfânta Credinţă Ortodoxă şi binecuvântează pe Dumnezeu pentru că te-a învrednicit să fii mădular al Sfintei Biserici. Preţuieşte liniştea pe care o ai şi gândeşte-te la cuvintele Psalmistului: ,,Să nu te temi când se îmbogăţeşte omul, şi când se înmulţeşte slava casei lui. Că la moarte el nu va lua nimic, nici nu se va coborî cu el slava lui’’(Psalmul 48, 17-18).

După 1989, Patriarhului Teoctist a fost îndepărtat, pentru un timp, de pe tronul patriarhal. Câţiva din oamenii Bisericii se gândeau să-l aducă în locul său pe Părintele Cleopa. S-au dus la Sihăstria, Părintele a refuzat înalta demnitate şi bine a făcut. Preţuia mai mult liniştea mănăstirii, decât vălmăşagul vieţii din capitala ţării.

 

Presbiter Ioviţa Vasile

După cele două articole privitoare la Parintele Gabriel Cristea, un oarecare l-a sunat şi, pe un ton ameninţător, i-a pus în vedere să se dezică de toate afirmaţiile cuprinse în ele. Intimidat m-a sunat şi m-a rugat să şterg acele postări. M-am conformat imediat şi acum cred că s-a aşternut liniştea.

Pentru mine, cazul Părintelui Gabriel este definitiv închis.

 

Presbiter Ioviţa Vasile

,,Pentru că unii ca aceştia sunt apostoli mincinoşi, lucrători vicleni, care iau chip de Apostoli ai lui Hristos. Nu este de mirare, deoarece însuşi satana se preface în înger al luminii’’ (II Corinteni 11, 13-14). Este acesta  o prevenire asupra vicleniei diavolului, menită să înşele pe cei care vor să-şi dobândească mântuirea.

Părinţii din Biserica Greciei ne-au lăsat scris despre un diacon român, care, vreme de doi ani a fost într-o teribilă înşelare. Acest a venit la duhovnicul Sava şi i-a cerut să pomenească a doua zi pe mama sa care, spunea el, ar fi murit în România, precum i-ar fi spus lui îngerul păzitor. Imediat duhovnicul şi-a dat seama că are de-a face cu o lucrătură diavolească, pe care diaconul nu a sesizat-o şi, încrezându-se în puterile proprii, a căzut pradă amăgirii celui rău. Pe măsură ce stăteau de vorbă, convingerea duhovnicului se întărea, aşa încât l-a îndemnat pe diacon ca atunci când i se va arăta îngerul să-l supună unei încercări, aceea de a-i cere să spună rugăciunea ,,Născătoare de Dumnezeu’’ şi să-şi facă semnul Sfintei Cruci. După aceea, i-a spus să vină iar la duhovnic.

La următoarea înfăţişare, diaconul a marturisit cu multă satisfacţie că îngerul ar fi trecut această încercare, desigur dându-i iluzia că a rostit Rugăciunea şi s-a însemnat cu Sfânta Cruce, pentru că cel rău nu poate face acestea.

Atunci duhovnicul cunoscând că numai îngerii cei buni, nu şi diavolii, ştiu gândurile oamenilor, pentru că lor le sunt descoperite de Dumnezeu, i-a spus diaconului: ,,Dacă eşti de acord, fii atent ce vom face. Eu în clipa asta, exact în clipa asta, voi gândi ceva’’.Şi a gândit împotriva diavolului. ,,Tu, deseară, să ceri de la ,,înger’’ să-ţi spună gândul meu. Dacă îl va găsi, atunci, fără îndoială, este venit de la Dumnezeu. Şi să vii să mă înştiinţezi’’.

          �Diaconul a plecat la chilia sa. Când i-a cerut ,,îngerului’’ să-i spună gândul duhovnicului, acesta s-a tulburat şi a încercat să se eschiveze de la a da răspunsul, pentru că nu-l ştia. Zadarnic a încercat să ducă discuţia spre alte subiecte, diaconul a stărutit în cererea lui. Atunci faţa luminoasă, sau închipuit luminoasă, a dispărut, i s-a arătat un chip înfricoşător cu dinţi de fiară turbată şi l-a ameninţat pe diacon cu chinurile iadului. Orice îndoială s-a risipit. Ceea ce credea el a fi îngerul Domnului, era diavolul, care luase chip de înger bun.

Toate acestea le-a povestit cu multă tulburare şi înfricoşare duhovnicului Sava, care s-a rugat fierbinte lui Dumnezeu şi diaconul a fost izbăvit (După Pateric de vise şi vedenii, Ed. Bunavestire, Galaţi, 2002, p. 99-103).

Iubite cititorule, multe rele din viaţa noastră le putem evita sau birui, dacă cerem sfatul duhovnicului, care ne vorbeşte în numele lui Domnului, şi Însuşi Dumnezeu îl luminează spre a ne sfătui cum se cuvine.

 

Presbiter Ioviţa Vasile

 

,,V-am scris acest comentariu mai lung cu sufletul neliniştit şi cu inima îndurerată faţă de tulburările, dezbinarea şi neascultarea care se manifestă la unii din slujitorii bisericii noastre… care din păcate crează neorânduială şi derută printre credincioşi!’’ (Domnul Iustin Hodea).

Tulburări au produs ierarhii prezenţi în Creta, semnatari ai documentelor eretice, laolaltă cu cei care li s-au alăturat ulterior, tot prin semnătură. Dezbinarea o veţi produce dumneavoastră, cinstiţii ierarhi, care vă veţi alătura Patriarhului de Constantinopol întru recunoaşterea schismaticilor din anti-biserica din Ucraina.

Neascultarea se  justifică canonic acolo unde începe erezia, cum am mai relevat înainte. Neorânduiala de care vorbiţi vi se datorează în exclusivitate şi fiecare din noi vom sta în faţa Dreptului Judecător. Vă implorăm să vă retrageţi semnătura de pe documentele eretice din Creta şi să vă retrageţi, ca persoană, din organismele ecumeniste.

,,Cine urmăreşte tulburarea şi dezbinarea Ortodoxiei? Este cunoscut!!!! – diavolul – ! Dacă nu au reuşit din exterior prin ateism, comunism şi toate forţele care au lovit Biserica în istorie, încearcă din interior! Dar să nu îşi facă iluzii revoluţionare nici cei care se pretind marii şi singurii apărători ai Ortodoxiei!(Domnul Iustin Hodea)

Dacă diavolul n-ar avea slugi atât de devotate printre oameni, n-ar putea face nici pe departe atâta rău în lume. Din păcate, oamenii slujitori ai diavolului ,,iau chip de slujitori ai dreptăţii, al căror sfârşit va fi după faptele lor’’ (II Corinteni 11, 15), pătrund în Biserică şi lucrează cu sârg pentru ruinarea acesteia. Nu vor reuşi, aşa cum n-au reuşit s-o distrugă din exterior.

Comuniştii aveau un plan întreit, bine conturat în privinţa Bisericii lui Hristos: să o supună, să o foloseacă în interesul lor şi, în final, să o distrugă. Comunismul a ajuns între gunoaie, Biserica a rămas nebiruită. Lecţii ale istoriei din care cei mai mulţi nu învaţă nimic.

Fiţi liniştit, domnule Iustin Hodea, că nu ne facem ,,iluzii revoluţionare’’, cum ,,inspirat’’ spuneţi. Când e vorba de Mântuitorul Iisus Hristos şi de Sfânta Sa Biserică Ortodoxă, preferăm să operăm cu certitudini, nu cu iluzii. Dumneavoastră vă faceţi iluzii când credeţi că v-aţi eternizat pe scaunul episcopal din Baia-Mare. Am dori să vă adresăm o întrebare: când veţi înlătura ciudăţeniile acelea de pe turlele catedralei din Baia-Mare şi de pe bisericile Mănăstirii Rohia şi veţi aşeza Crucea lui Hristos?

Nu suntem mari apărători ai Ortodoxiei, din păcate, deoarece nu facem nici măcar o zecime din ce suntem datori să facem. Nu suntem nici singurii. Am convingerea că aţi auzit IPS Serafim al Pireului, de IPS Daminaos al Sinaiului, de IPS Onufrie al Ucrainei şi de IPS Longhin, pe care ştiu că-l urâţi de moarte. Şi poate aţi auzit şi de Părinţii Theodor Zisis şi Anastasios Gotsopoulos, de Prof. Dimitrios Tselenghidis. Suntem puţini şi neînsemnaţi, dar căutăm să fim statornici de partea Adevărului, şi atunci chiar nu mai contează numărul nostru.

Presbiter Ioviţa Vasile

,,Nu cred că a vorbit cineva de faptul că Islamul – o religie militarizată, ar putea înghiţi creştinismul! Oare în sfânta lor râvnă de a apăra dreapta credinţă, s-au întrebat măcar o clipă, cum a căzut Bizanţul – Slava Ortodoxiei Răsăritene – tocmai pe disputele dintre Răsăritul şi Apusul, atunci profund creştine! Secularizarea, desacralizarea, anticlericalismul şi respingerea bisericii de către societatea post-modernă! Acestea sunt marile problem ale secolului XXI, pentru care ar trebui să nu mai putem dormi şi nu trădarea ortodoxo-ortodoxă!(Domnul Iustin Hodea).

Nici eu nu cred că islamul ar putea birui Sfânta Biserică Ortodoxă, având în vedere preasfintele cuvinte ale Mântuitorului ,,nici porţile iadului nu o vor birui’’ (Matei 16, 18). Dar islamul a făcut mult rău Bisericii lui Hristos. Într-o discuţie cu un ecumenist notoriu, acesta afirma că islamul e o mare ameninţare pentru Europa, încât e absolut necesar să ne unim cu papistaşii, pentru a ne apăra de această primejdie. Aţi sesizat subtilitatea ecumenistă?

Bizanţul a căzut din cauze bine ştiute, din îngăduinţa lui Dumnezeu, dar nu mai spuneţi că Apusul era profund creştin! Nu, Apusul era profund eretic şi a condiţionat ajutorul pentru Ordodoxie de acceptarea ereziilor în care petrecea. Biserica Ortodoxă a rămas consecventă misiunii sale de a păstra Tezaurul Credinţei nealterat de morbul ereziilor. Acesta este marele nostru câştig din căderea Constantinopolului, în 1453.

Vă plângeţi de anticlericalism. Dumneavoastă sunteţi cleric. Ce căutaţi la însoţirile nelegiuite cu anticlericaliştii care nu vă recunosc preoţia, batjocoresc pe Mântuitorul Iisus Hristos şi pe Preacurata Fecioară Maria, prigonesc Biserica şi socotesc Preasfânta Treime în rândul lucrurilor spurcate ale lumii? Aţi putea măcar o dată să le spuneţi deschis: câtă vreme botjocoriţi Preasfânta Treime şi ne socotiţi spurcaţi, nu putem sta sub acelaşi acoperamânt cu dumneavoastră, musulmanii.

E bine şi util că vorbiţi de trădarea ortodoxă. Ea a început cu mult înainte de 2016 şi a fost desăvârşită în Creta. Acum e continuată sub diferite forme subtile. A fost trădat Fiul lui Dumnezeu Cel Întrupat, pe care-L puneţi în rând cu Buda şi Mahomed; a fost trădată Sfânta Biserică Ortodoxă pe care o puneţi pe picior de egalitate cu ereziile lumii; aţi introdus panerezia ecumenismului în Trupul tainic al lui Hristos. Nu mai puteţi convinge pe nimeni că reprezentaţi cu adevărat Biserica Ortodoxă.

,,…nu puteţi să faceţi mai mult decât să constataţi puţina cunoaştere şi dorinţa (superortodocşilor) cum îi numeşte pe aceştia Părintele Serafim Rose, de a apăra Ortodoxia de pericolul pe care î-l (sic!) reprezintă asaltul eterodocşilor şi mişcarea ecumenistă’’ (Domnul Iustin Hodea).

-Puţina noastră cunoaştere e fapt cunoscut şi ni-l asumăm, la fel ca şi pe celelalte numeroase neajunsuri

-dorinţa noastră de a apăra Ortodoxia e reală, cu menţiunea că facem prea puţin spre împlinirea acestei dorinţe

-superortodocşi nu suntem. Aţi fi mai aproape de adevăr dacă ne-aţi numi bieţi ortodocşi, slăbănogiţi şi lipsiţi de vlagă

-este admirabil că recunoaşteţi faptul că eterodocşii şi mişcarea Ecumenistă reprezintă un pericol pentru Ortodoxie. Sunt pericole, dar nu de moarte, cum le-ar dori vrăjmaşii lui Hristos. Nu înţeleg de ce atunci staţi în tabăra ecumenistă şi nu puneţi umărul la apărarea Bisericii lui Hristos.

,,În Ortodoxie întotdeauna ce nu a făcut suficient de bine un Sfânt Sinod, a corectat următorul!’’(Domnul Iustin Hodea)

Greşiţi ca un începător într-ale Teologiei, domnule Iustin Hodea. Fiecare Sfânt Sinod, fiecare Sinod Ecumenic a făcut exact ce trebuia şi cum trebuia. N-a lăsat nimic nedesăvârşit, n-a lăsat nimic în seama unui ipotetic sinod viitor. Dimpotrivă, a confirmat Canoanele Sinoadelor anterioare pentru că se înscriau pe linia Dreptei Credinţe, de aceea au fost receptate de Biserica Sfântă ca fiind Ecumenice. Canonul 1 al Sinodului II Ecumenic: ,,Sfinţii Părinţi cei adunaţi la Constantinopol au hotărât să nu se înlăture Credinţa celor trei sute optsprezece Părinţi care s-au adunat în Niceea Bitiniei, ci aceea să rămână tare şi să fie dată anatemei orice erezie…’’; Canonul 1 al Sinodului IV Ecumenic: ,,Am găsit că este cu dreptate să se ţină Canoanele aşezate de către Sfinţii Părinţi la fiecare Sinod de până acum’’.

Deoarece sinodul din Creta se înscrie în rândul celor condamnate de Biserică, precum sinodul tâlhăresc din 449, sau cel din 754, când s-a hotărât înlăturarea Sfintelor Icoane, nu a cofirmat nimic din Cele ce au hotărât Sinoadele anterioare. Fiind un sinod eretic, vreţi să ne induceţi ideea că un sinod viitor va corecta ceea ce nu a făcut bine. Nimic n-a făcut bine. Nu va corecta nimic, presupunând că se va ţine într-un viitor apropiat. Va adânci şi mai mult ereziile promovate în Creta şi va produce tulburări încă şi mai mari. Oricâte eforturi aţi face, nu puteţi decât să constataţi că Biserica îl receptează ca sinod eretic şi aşa va rămâne pururea în istorie.

Presbiter Ioviţa Vasile

�

�

�

�

,,La Sinodul din Creta nu s-au proclamat dogme noi, nu s-a amendat niciuna din Învăţăturile şi Dogmele Bisericii lui Hristos, cea Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolească şi nu s-a negociat cu nicio altă confesiune de către părinţii sinodali vreo concesie pe care Ortodoxia ar putea să o facă de dragul păcii confesionale în detrimentul Dreptei Credinţe’’(Domnul Iustin Hodea).

Este adevărat că nu s-a formulat vreo dogmă nouă. În schimb s-a proclamat o anti-dogmă. De mai bine de 1600 de ani mărturisim fără schimbare Dogma eclezială ,,Cred într-Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolească Biserică’’. Acestei Sfinte Dogme i s-a opus anti-dogma care ne spune că ereticii papistaşi, baptişti, penticostali, reformaţi, protestanţi, anglicani, etc., sunt ,,biserici!’’ Ei cei care s-au rupt din Biserica lui Hristos, pe care o ponegresc şi o batjocoresc în toate chipurile! Suntem noi cu ştiinţă puţină, dar evidenţele nu le putem tăgădui. Le tăgăduiţi dumneavoastră.

Iarăşi este adevărat că nu s-a negociat nimic în privinţa Dreptei Credinţe. S-au semnat texte dinainte pregătite şi impuse, care numai ortodoxe nu sunt. Au fost nişte simulacre de dezbateri, ca să se dea impresia că ar fi vorba de un adevărat Sinod. Fals! A fost sinod tâlhăresc şi trădător.

,,Dacă Biserica Apuseană de 2000 de ani se numeşte Biserică – noi ortodocşii nu putem să spunem altfel, din respect pentru Istorie şi Diplomaţia ecleziasică’’(Domnul Iustin Hodea)

Puteţi, dar nu vreţi. Şi ştiţi foarte bine că doctrina papistaşă este o împletitură de erezii printre care se strecoară şi frânturi de adevăr. Vreţi să vă reamintesc câteva erezii papistaşe? Iată-le: Filioque, purgatorial, primatul papal, infailibilitatea papală, imaculata concepţie, azima în locul pâinii dospite, înlocuirea Sfintelor Liturghii cu missa, celibatul obligatoriu al preoţilor, postul papistăşesc, teoria concomitenţei, botezul prin stropire şi turnare, înlocuirea Sfintelor Slujbe cu rânduieli străine Bisericii, indulgenţele, cruciadele, inchiziţia. V-am dat mai multe exemple, deşi era suficient unul singur. Să mai adăugăm la acestea acceptarea evoluţionismului darwinist (papa Ioan Paul al II-lea), încurajarea homosexualilor (papa Benedict al XVI-lea), afirmaţia potrivit căreia ateii se vor mântui (papa Francisc). Ar fi bine să ţinem minte aceste adevăruri incontestabile:

• Biserica este incompatibilă cu erezia. Când o comunitate adoptă fie şi o singură erezie şi stăruie în ea, încetează a fi parte a Bisericii, devenind comunitate eretică străină de Biserică.
• Harul este dat Dumnezeiesc, care se împărtăşeşte exclusiv Bisericii, absolut incompatibil cu erezia. Când o comunitate devine eretică, harul o părăseşte.

Există, aşadar, o mulţime de temeiuri care îndreptăţesc pe orice om de bună credinţă să afirme răspicat: papistaşii sunt eretici, nu Biserică! Despre ceilalţi eretici nici nu merită să mai vorbim. Vă rog să fiţi de acord cu aceste evidenţe şi dumneavoastră, domnule Iustin Hodea. Aşa să-i învăţaţi pe cei care vi s-au încredinţat spre păstorire, şi nu veţi greşi.

,,Putem discuta teologic despre: diferenţe, devieri, rătăciri sau erezii cum le-au numit Părinţii Bisericii Răsăritului. Dar să-i considerăm duşmani ai noştri, câtă vreme mântuirea noastră o lucrăm fiecare personal, ajutaţi de harul lui Dumnezeu şi în comuniune cu Sfânta noastră Biserică Ortodoxă, iar dialogul creştin nu ne pune în primejdie mântuirea, este o exagerare’’ (Domnul Iustin Hodea).

Tocmai că nu puteţi discuta despre rătăciri şi erezii la întâlnirile ecumeniste, deoarece sunteţi constrânşi de agenda prestabilită să vă încadraţi în anumite tipare. Nu aveţi voie să le arătaţi ereziile în care se complac şi prin care mântuirea lor stă sub semnul întrebării; nu aveţi voie să le propovăduiţi adevărurile mântuitoare, deoarece veţi fi de îndată acuzaţi că faceţi prozelitism, intezis cu desăvârşire; nu aveţi niciun cuvânt hotărâtor, fiind minoritari printre ereticii cei de multe feluri. Şi-atunci, dacă sunteţi reduşi la tăcere, ce rost mai are prezenţa dumneavoastră în nişte organisme ecumeniste în care nu puteţi face misiune Ortodoxă. De ani de zile ne minţiţi că propovăduiţi Învăţătura Ortodoxă, pentru a vă justifica prezenţa la acele adunări care pregătesc asiduu ,,religia’’ lui antihrist.

Pe ecumeniştii de toate felurile nu-i socotim duşmani personali ai noştri, cum pretindeţi. Îi privim ca pe nişte făpturi ale lui Dumnezeu, aflate în grea rătăcire, şi pe care-i aşteptăm să vină spre Sfânta Biserică Ortodoxă, să se împărtăşească de nesfârşitele daruri ale lui Hristos Domnul, şi în final să-şi dobândească mântuirea. Dar, ca să spunem adevărul până la capăt, nu putem trece sub tăcere faptul că aceştia luptă necurmat împotriva Bisericii Ortodoxe, prin urmare ne sunt duşmani, la fel cum vă sunt domniilor voastre. Şi nu-i deloc o exagerare.

Presbiter Ioviţa Vasile

 

 

 

Recent, am citit un text al domnului Iustin Hodea Sigheteanu, ocupantul scaunului episcopal din Baia-Mare. Scrierea fiind securizată, (de ce, oare?), n-am putut s-o reproduc în întregime prin copy-paste, aşa încât am extras câteva din afirmaţiile cuprinse acolo, pe care îmi iau îngăduinţa de a le comenta, după slabele mele puteri şi după puţina mea cunoaştere. Fără altă întroducere, trecem la textul în discuţie.

,,Să păzeşti ascultarea faţă de hirotonisitor, unitatea Bisericii prin Sinoadele locale şi sobornicitatea ei în Sinoadele Panortodoxe sau Universale!’’,sună cel dintâi îndemn al pseudo-ierarhului maramureşan. Cu drag facem aceasta, dar şi cu câteva necesare observaţii. Spun cu drag, deoarece Canonul 31 Apostolic pune grea pedeapsa asupra celui care ar cuteza să nu asculte de episcopul său, evident, câtă vreme acesta rămâne între hotarele neschimbătoare ale Sfintei Ortodoxii. Textul Canonului este acesta: ,,Dacă vreun presbiter (preot), desconsiderând pe propriul său episcop, ar face adunare osebită şi ar pune alt altar, nevădindu-l cu nimic vrednic de osândă pe episcopul său în privinţa Dreptei Credinţe şi a dreptăţii, să se caterisească acela ca iubitor de stăpânire, căci este tiran. De asemenea, şi ceilalţi clerici, şi anume câţi se vor adăuga lui, iar laicii să se afurisească. Dar aceasta să se facă numai după una şi a doua şi a treia stăruinţă din partea episcopului’’.

Socotesc că nu este necesar să demonstrăm evidenţele. Sinodul din Creta a fost eretic în întregul lui, cei care au participat sunt eretici, cei care au semnat mai târziu – este cazul domnului Iustin Hodea – sunt eretici şi aşa vor rămâne până când nu se vor lepăda de rătăcirile cretane. Nici nu trebuie să-i mai vădim în privinţa Dreptei Credinţe şi a dreptăţii, singuri s-au vădit drept trădători ai lui Hristos şi a Sfintei Ortodoxii. Comentariul Părintelui Floca: ,,Din textul Canonului rezultă că în asemenea cazuri, clericii sunt liberi să se despartă de episcopul lor, adică să iasă de sub ascultarea lui… pentru că nu se despart de episcop, ci de o erezie’’ (Canoanele BOR, 1991, pag. 24). Cu alte cuvinte, ascultarea se face până la hotarul ereziei. Când episcopul a păşit pe tărâmul ereziei, încetează obligaţia ascultării şi începe să opereze datoria de a te despărţi de acel ierarh, prin modalitatea canonică a nepomenirii.

Tocmai pentru că vor să păzească unitatea şi sobornicitatea Bisericii, o mică parte a preoţilor şi credincioşilor au întrerupt comuniunea euharistică cu episcopii căzuţi în ereziile promovate de pseudo-sinodul din Creta. Uşor de înţeles, şi sunt sigur că va înţelege şi domnul Iustin Hodea.

 

Presbiter Ioviţa Vasile

 

 

O veste bună anunţată de site-urile ortodoxe.
„Mitropolitul” Epifanie a fost întronizat astăzi la Catedrala Sf. Sofia din Kiev, ca „Mitropolitul Kievului și al întregii Ucraine” al bisericii schismatice ucrainene creată de Pseudo-Patriarhul Bartolomeu al Constantinopolului pe 15 decembrie.
Niciun reprezentant al vreunei Biserici locale, alta decât Constantinopolul, nu a participat la aceasta ceremonie.
Piața din fața catedralei era practic pustie, cu excepția jurnaliștilor și trecătorilor, şi a numărului mare al forţelor de ordine, care se pregatiseră pentru sosirea unui număr impresionant de susţinatori.
Filaret Denisenko, „Patriarhul Onorific” al bisericii schismatice și figura principală în mișcarea schismatică din ultimii treizeci de ani, a lipsit de la ceremonia de întronizare , datorită stării sale precare de sănătate.
Delegația Constantinopolului a inclus pe Mitropolitul Emmanuel al Galiei, care a prezidat „consiliul de unificare”, Mitropolitul Amfilohie al Episcopilor Adrianopol din Bisericile ucrainene din America și Canada și Staretul Alexios din Mănăstirea Xenofont din Muntele Athos.
Stareţul Efrem al Mănăstirii Vatoped, silit să vină la porunca Pseudo-Patriarhului Bartolomeu, la ceremonie, a suferit ieri un atac de cord şi a fost spitalizat de urgenţă. Stareţul Efrem a mai suferit o serie de atacuri de cord şi o operaţie pe inimă, recent.
Tot ieri, Stareţul Efrem a plecat pentru a continua tratamentul la o clinică din afara Ucrainei, după ce a primit la spital, vizita „mitropolitului’’ schismatic Epifanie.
La ceremonie a fost prezent și șeful bisericii greco-catolice ucrainene, precum și președintele Petro Poroșenko.

Dr. Gabriela Naghi

Tema avorturilor constituie problemă conştiinţei morale a omenirii întregi, întrucât priveşte însăşi viaţa omului, ca dar al lui Dumnezeu faţă de care fiecare este responsabil.
Extrem de emoţionantă este relatarea medicului american obstretician ginecolog Bernard Nathanson, fost director al unei clinici speciale de avorturi, care în decursul a doi ani a intreprins 60.000 de avorturi, folosind cele mai moderne mijloace tehnologice (ultrasunete, examinarea electronică a inimii fătului, embrioscopie etc.)

Pentru fundamentarea concluziilor sale, Nathanson a folosit filmarea cu ultrasunete a avortului unui făt de 12 săptămâni (3 luni). Video-caseta înregistrată, dovedeste că fătul presimte ameninţarea instrumentului ucigaş al avortului, care reiese din următoarele acţiuni:

1. se mişcă într-un mod violent şi agitat;
2. cresc bătăile inimii de la 140-200;
3. deschide gura larg ca într-un strigăt: strigătul mut.

 

Astăzi concluziile medicului Nathanson au fost depăşite de medicina nucleară contemporană care constata urmatoarele:

1. la 18 zile se face simţită bătaia inimii fătului şi se pune în funcţiune sistemul circulator;
2. la 5 săptămâni se văd clar: nasul, obrajii si degetele fătului;
3. la 6 săptămâni, începe să funcţioneze sistemul nervos, se distinge clar scheletul şi începe să funcţioneze stomacul, rinichii şi ficatul fătului;
4. la 7 săptămâni (50 de zile) se fac simţite undele encefalice (undele encefalice constituie principalul criteriu pe baza căruia ştiinţa contemporană stabileşte dacă o persoană adultă continuă să se afle în viaţa). Micuţul copil are toate organele interne si externe definitiv conturate. Are ochi, nas, buze, limbă;
5. la 10 saptamani (70 de zile), copilul nenăscut are toate caracteristicile pe care le vedem clar la copil după naşterea sa (9 luni);
6. la 12 săptămâni (92 zile, 3 luni), copilul în pântecele mamei are toate organele sale definitiv conturate, chiar şi amprentele degetelor, nu-i lipseste decât respiraţia. La 3 luni, fătul are atâta viaţă încât reuşeşte să-şi întoarcă capul, să-şi schimbe expresia feţei şi să se mişte, să strângă pumnul, să găsească gura şi să-şi sugă degetul .
   Prin urmare, prin avort se omoară, cu premeditare, viaţa omenească, existenţa omenească, chiar dacă ea se află în stadiul cel mai de început.
   Romania este deja o ţară bătrână, şi bătrâne devin pe zi ce trece toate ţările creştine.
   Îngrijorator este şi faptul că România este ţara din UE cu cel mai mare număr de fete sub 15 ani care devin mame și a doua cu cel mai mare număr de sarcini în rândul adolescentelor cu vârsta cuprinsă între 15 și 19 ani.Statisticile arată că, într-adevăr, în toate ţările din UE numărul adolescentelor care nasc a scăzut în ultimii ani. Nu şi în cazul segmentului de vârstă 10-14 ani, unde România conduce detaşat, mai arată sursa.

Dr. Gabriela Naghi

Am lucrat cu foarte mulţi copii cu malformaţii grave, anomalii genetice, ereditare, cromozomiale, cu despicături labio-maxilo–palatine, micrognaţii cu anodontii totale (fără nici un mugure dentar), sub conducerea Profesorilor Dr. Docenţi Pătru Firu şi Valerian Popescu, (eminente personalităţi ale lumii medicale), la rezolvarea lor, prin metode complexe chirurgical-ortodontico-protetice.
Amintesc de asemenea pe Prof. Dr.Alexandru Pesamosca, „Doctorul fără de Arginţi”, ctitor al Bisericii Cuviosul Stelian și Sfântul Nicolae-Brâncoveanu, aflată în curtea spitalului Marie Sklodovska-Curie (fostul Budimex) și președinte al Asociației „Așezământul social Sfinții Martiri Brâncoveni”. Considerat „un cioplitor al lui Dumnezeu”, el a remodelat trupurile şi vieţile a peste 50.000 de copii prin intervenţii chirurgicale uimitoare, realizate zi şi noapte, fără odihnă.
Dumnezeu să-i odihnească pe robii Săi cu drepţii, în raiul Său nesfârşit!
Părinţii acestor copii cu grave dizabilităţi psiho-locomotorii (în marea lor majoritate), erau exemple sfinte de răbdătoare suferinţă în faţa darului Proniei Divine.
Îmi este greu să comentez ca mamă şi medic deciziile luate de părinţii care nu pot accepta din infinite motive ştiute de Domnul, darul primit.
Îmi este doar o nesfârşită milă de neputinţa, slăbiciunea, frica şi suferinţele imense ale femeilor care au făcut avort, suferinţe organice şi psiho-emoţionale care se vor manifesta până la sfârşitul vieţii.
Suferinţa post-avort se caracterizează (pe scurt) prin: depresii, sentimente de vinovaţie, tristeţe, insomnii şi vise grele, sentimente de amărăciune, atacuri de anxietate, frustrare, pierderea respectului faţă de sine, apariţia răcelii emoţionale şi a pesimismului, furie, vină, rusine, pierderea motivaţiei, dereglări sexuale. Câteodată apar sensibilităţi şi fobii, probleme cu sarcinile ulterioare, irascibilitate crescută, reacţii psihotice acute, reacţii schizofrenice, psihoze afective, pierderi de memorie, dificultăţi de concentrare, pierderea interesului pentru activităţile desfăşurate, predispoziţie pentru bolile de dependenţă, schimbări dramatice ale persoanei, predispoziţie pentru plâns, dificultatea de a se ierta pe sine însăşi şi de a crede că Dumnezeu o va ierta.
Dacă şi tatăl a participat, prin presiunea exercitată, aceste manifestări sunt posibile şi la el. De asemenea, pot fi identificate simptome asemănătoare şi la personalul medical implicat.

Prof. Dr. Vasile Luca defineşte aceste tulburări psihice ca fiind „consecinţa socului emoţional, a sechelelor organice ale avortului sau ale complexului psihic rezultat din interpretarea suferinţelor, complicatiilor  postabortum, a consecinţelor lor personale, familiale şi sociale, a fricii de o nouă sarcină etc. Se pot întâlni adevărate psihoze depresive cu idei de culpabilitate, stări anxioase, complexe sexuale, frigiditate etc.”

Dr. Gabriela Naghi

 

Distinsa Doamnă Doctor a intuit cu fineţe lucrurile de care avem nevoie toţi şi le-a expus în articolul de faţă, ca să înţelegem latura medicală a dramei prin care trec femeile care au greşit în faţa lui Dumnezeu. Întotdeauna când o soră a noastră vine la Taina Sfintei Spovedanii are parte de întrebarea dacă a făcut sau nu avort. Exult de bucurie când îmi spune că nu e vinovată de acest păcat şi o îndemn să se ferească de el câtă vreme o va ţine Dumnezeu. Pe de altă parte, împărtăşesc durerea celei care a trecut prin asemenea experienţă nefericită, îi vorbesc cu blândeţe şi o îndemn la pocăinţă (care este lucrare fără sfârşit, cum spun Părinţii Bisericii). Îi dau bună nădejde în iertarea lui Dumnezeu, cerându-i să nu mai repete păcatul, chiar de-ar fi să moară. Tuturor le spun să nu cadă în deznădejde, acesta fiind păcat împotriva Duhului Sfânt. Să avem toţi încredere în iubirea de oameni a lui Dumnezeu şi în iertarea Sa. Ai căzut? Ridică-te şi te vei mântui. Doamne ajută.

�Preot Ioviţa Vasile

�

Carmen Zaboloteanu, șeful secției Neonatologie din cadrul Maternității Botoșani, a împărtășit povestea unui bebeluș avortat care s-a agățat cu ultimele puteri de firul slab al vieții. Mama fetiței a luat acesată decizie extrem de grea atunci când era în a cincea lună de sarcină, pentru că aflase că micuța ei avea o malformație genetică ce ar fi provocat un retard toată viața. “Mămica de aur” a bebelușilor de la Maternitatea Botoșani a dezvăluit că: “fetița a trăit 10 ore în care am văzut-o murind încet. Am ținut-o în brațe”. Din păcate, după 10 ore, ea s-a stins din viață.

Au fost. Sunt unii copii pe care mi-i amintesc și peste ani. A fost de exemplu: o fetiță la care s-a făcut întreruperea sarcinii la 23 de săptămâni și mama a dorit pentru că avea o malformație genetică întreruperea sarcinii la vârstă care era viabilă, dar cu toate avizele în ordine. Dar fetița respectivă a supraviețuit, mama nu a dorit să facem manevrele de reanimare, pentru că a vrut întreruperea sarcinii, dar fetița a trăit 10 ore în care am văzut-o murind încet. Am ținut-o în brațe. Mama nu a dorit-o pentru că era diagnosticată intrauterin cu o malformație genetică care ar fi făcut să aibă un retard toată viața. Ce puteam să-i facem decât să o ținem în brațe? Și nu știi ce să faci în situația aceasta. Mama nu a dorit să o vadă, să o știe, a plâns. Dar… Și sunt multe cazuri. Unele rămân imprimate. Îmi amintesc locul unde a stat, numele, tot”, a mărturisit cu multă emoție în glas Carmen Zaboloteanu, medic în cadrul Secției de Obstetrică-Ginecologie, jurnaliștilor de la botosaneanul.ro.

Carmen Zaboloteanu lucrează la Maternitatea Botoșani din 2014 și nu are niciun moștenitor.

 

“Prima gardă am făcut-o în mai ca rezident. A fost solicitare la Centrul Iași pentru că erau puțini medici și nu reușeau să acopere linia de gardă și m-au trimis pe mine. Mi-au spus să vin pe trei luni, dacă mă descurc tot mai departe. Eu nu am copii. Bebelușii de la Maternitate sunt mai mult decât copiii noștri. Există copii născuți prin cezariană, mama stă în reanimare. Și stăm cu ei 24 de ore și când plecăm acasă tot la ei ne gândim. Îmi și place, recunosc. Când plec în concediu și mă întorc relaxată, intru pe secție și văd câte un copil din asta care e bine, care se întinde așa. Și zic: «Doamne, ce dor mi-a fost!». Și e frumos!”, a mai povestit doctorița în cadrul aceluiași interviu.

(Preluare de pe portalul Ortodoxinfo)

Comentariu dureros

Mame criminale! Taţi criminali! Medici care aţi jurat că veţi apăra viaţa oamenilor şi acum ucideţi prunci nevinovaţi prin avort! Politicieni care legiferaţi crima împotriva copiilor nevinovaţi şi lipsiţi de orice apărare! Încetaţi uciderea pruncilor. Pocăiţi-vă de faptele voastre criminale şi gândiţi-vă că este şi pentru voi nădejde de mântuire. De nu vă veţi pocăi, veţi ajunge în chinurile cele veşnice ale iadului din care nimeni nu vă va scoate. Dacă vă simţiţi deranjaţi de cuvintele mele, porunciţi să mi se pună cătuşele şi târâţi-mă în închisorile voastre, dar puneţi capăt abominabilelor voastre crime!

 

Presbiter Ioviţa Vasile

,,Folclor’’înseamnă ,,înţelepciunea poporului’’.Din păcate,realitatea contrazice de prea multe           ori acest concept. În cele ce urmează, mă voi referi strict la textele care însoţesc producţiile muzicale, adică la ceea ce numim muzică populară.

          �Când numele lui Dumnezeu ar trebui pomenit cu toată evlavia, şi nici aşa n-ar fi de-ajuns, se găsesc creatori care blasfemiază şi vorbesc (sau cântă) despre Dumnezeu cu o familiaritate regretabilă: ,,Că şi Dumnezeu e-un bun român’’.Când vine vorba de cele sfinte, de Sfânta Taină a Spovedaniei, batjocura e în elementul ei şi e prezentată drept sclipire de inteligenţă. Aşa ne spune un oarecare isteţ, că va merge la popa ,,Să-mi ierte păcatele/ Să pot face altele’’. Altă dată, în acelaşi ton, îi va spune popii pentru mândra ,,Să-i ierte păcatele multe/ Că doar cu mine-s făcute’’, o zicere transparentă, cu trimitere la desfrâu, păcatt care, evident, stă împotriva moralei propovăduite de Biserică. Batjocoritoare sunt şi versurile următoare: ,,Că nu-i popa Dumnezeu/ Să ştie ce-am făcut eu’’. În prea multe cântece găsim blesteme îndreptate împotriva badii: ,,Drag mi-i cântecu’ şi jocu’/ Pe badea mânca-l-ar focu’’’.În cântecele maramureşene abundă referirile la băutură ca îndeletnicire cotidiană, fie că e vorba de bărbaţi, fie că sunt în cauză femeile, ca şi cum acest adevărat flagel ar fi ceva bun şi de dorit. Apologia desfrâului se face pe faţă, orice bărbat nu şi-ar dori altceva decât să ajungă ,,La mândruţa cea frumoasă/ Unde-i pălinca pe masă/ Şi bărbatu-i dus de-acasă’’.

          �Biserica ar trebui să arate mai multe rezerve faţă de folclor, în general, şi îndeosebi faţă de aceste sub-producţii, şi să-i înveţe pe oameni că atunci când este vorba de Preasfântul nume al lui Dumnezeu, nu-i loc de glume blasfemiatoare. E păcat şi faptul că cele sfinte sunt luate în derâdere, şi atunci când versurile respective sunt cântate, stârnesc ilaritatea generală a petrecăreţilor. Ceea ce a spus Mântuitorul nostru Iisus Hristos este fără echivoc: ,,Vă spun că pentru orice cuvânt deşert, pe care-l vor rosti, oamenii vor da socoteală în ziua judecăţii. Căci din cuvintele tale vei fi găsit drept, şi din cuvintele tale vei fi osândit’’ (Matei 12, 36-37).

Scriind acestea, am convingerea neclintită să aceste gen de muzică, ca şi toate celelalte, sunt sortite pieirii. Muzica cu care noi vom intra în veşnicie va fi cea a Sfintei noastre Biserici, cu texte pline de evlavie şi purtătoare de adevăruri veşnice şi mântuitoare.

Presbiter Ioviţa Vasile

�

Tomosul de autocefalie a fost dat în cele din urmă de către Patriarhul Ecumenic Bartolomeu, în ziua de Bobotează a anului 2019, noii formațiuni schismatice (conduse de nou-alesul „Mitropolit” Epifanie),  care a apărut în urma așa-numitului „sinod al reunificării”, întrunit la 15 decembrie 2018 la Kiev. Patriarhia Ecumenică nu a luat în considerare apelurile și rugămințile arzătoare venite din partea multor Biserici Ortodoxe locale, care au indicat ca singurul mod adecvat de rezolvare a problemei  ucrainene dialogul și mai ales, în sinod, cu participarea panortodoxă a tuturor Bisericilor locale. Biserica Rusă a întrerupt deja comuniunea ecleziastică cu Patriarhia Ecumenică și Patriarhul Moscovei, Chiril, a încetat să îl mai pomenească la sfintele slujbe pe Patriarhul Ecumenic Bartolomeu. Acum este limpede că, după decizia unilaterală a Patriarhiei Ecumenice de a acorda autocefalie unei „Biserici”, care nu este nimic altceva decât un amestec de schismatici, caterisiți și autohirotoniți, la nivel mondial, Ortodoxia se îndreaptă cu pași rapizi spre o nouă mare schismă, probabil a doua schismă majoră după aceea din 1054, care va avea consecințe incalculabile pentru unitatea panortodoxă și îi va face să jubileze pe vrăjmașii Bisericii.

Autocefalia ucraineană constituie o noutate, este cu siguranță un caz special, care nu are precedent în istoria Bisericii noastre de până acum. Și aceasta se datorează faptului că în acest caz a fost ignorată  voința Bisericii locale canonice, care se află sub conducerea Mitropolitului Onufrie și care nu a solicitat acordarea autocefaliei. Trebuie remarcat faptul că această Biserică locală exprimă aproximativ 4/5 din populația poporului ucrainean. Autocefalia a fost cerută, pe de o parte, de guvernul ucrainean, condus de președintele Poroșenko și pe de altă parte, de un mic grup de „episcopi” caterisiți și autohirotoniți. Aceștia au fost și adevărații receptori ai autocefaliei.

De asemenea, nu trebuie neglijat nici un alt aspect al problemei, care explică acest paradox, și anume de ce a fost ignorată Biserica locală canonică și majoritatea zdrobitoare a poporului ucrainean. După cum s-a dezvăluit în reportajele ecleziastice și politice, în spatele acordării Autocefaliei se află iarăși considerente politice și geostrategice. Acest lucru reiese clar nu numai din mulțumirile trimise de președintele ucrainean, dl Poroșenko, în Statele Unite, pentru „sprijinul activ în procesul de acordare a Autocefaliei”[1], dar și din declarația oficială a purtătorului de cuvânt al Departamentului de Stat al SUA, Heather Nauert, în cadrul căreia aceasta a afirmat: „Statele Unite ale Americii sprijină acordarea Autocefaliei Bisericii Ortodoxe a Ucrainei”[2].

 

Așa cum am semnalat deja într-un comunicat anterior, de această problemă s-au ocupat personalități distinse și specialiști remarcabili, precum Înaltpreasfințitul Mitropolit Serafim [v. monumentalul său studiu, intitulat: „Există în Biserica Ortodoxă Sobornicească o competență jurisdicțională asupra întregii Biserici în afara competenței Sinodului Ecumenic?” (10.18.2018)], Pr. protopr. Anastasios Gotsopoulos, parohul Bisericii Sfântul Nicolae din Patra, [(a se vedea lucrarea sa la fel de însemnată, cu titlul „O mică contribuție la dialogul privind „Autocefalia” ucraineană. Ucraina se află sub jurisdicția Tronului Ecumenic?” (08.01.2019)], Pr. protopr. Theodoros Zisis, profesor emerit al Facultății de Teologie din a Universității Aristotel din Tesalonic (a se vedea foarte însemnata sa lucrare de cercetare, intitulată „Autocefalia Bisericii Ucrainei”, Tesalonic 2018, Ed. „Palimpsiston”) ș.a., care au analizat și au demonstrat cu argumente solide că:

1. A) Potrivit Sfintelor Canoane, restabilirea canonică în rangul ierarhic sau preoţesc a schismaticilor ucraineni, după caterisirea lor de către Patriarhia Moscovei, nu se poate face de către Patriarhia Ecumenică, pentru că în această situație nu există așa-numitul drept de „recurs” la un alt Sinod Patriarhal, ci doar dreptul de recurs la un Sinod Ecumenic. După cum se exprimă Balsamon în chip sugestiv: „ Hotărârile Patriarhilor nu se supun recursului”, N. 123, 22 II. III. 1. 28, „Preafericitul Patriarh al acelei dioceze să asculte între eiși patriarhul să hotărască acele lucruri care sunt în acord cu canoanele bisericești și cu legile, fiindcă nimeni nu poate să se împotrivească hotărârii lui”, iar în Epanagogă XI, 6 (J.G.R. tomul II, 260), spune: „Judecata Patriarhului nu se supune recursului, nici nu este tăgăduită de altul, ca una care este temei al înseși judecăților ecleziastice”.
2. B) Acordarea Autocefaliei Bisericii Ortodoxe a Ucrainei reprezintă o ingerință pe teritoriul canonic al Bisericii Rusiei, în a cărei jurisdicție Kievul a trecut din 1686, prin Scrisoarea Sinodală din anul 1686 a Patriarhului Ecumenic Dionisie al IV-lea. Comportamentul anticanonic al Patriarhiei Ecumenice în chestiunea ucraineană și cooperarea sa cu facțiunile schismatice și nu cu Biserica Ucraineană canonică și cu Biserica Rusiei, sub a cărei jurisdicție se află aceasta, afectează rolul său coordonator, de factor unificator.
3. C) Cercetarea aprofundată al așa-numitelor „Constituționale” (Συνταγμάτια), în care sunt menționate jurisdicțiile canonice ale Scaunelor Patriarhale, constituie un indiciu foarte puternic, o dovadă incontestabilă referitor la Patriarhia căreia i se supune jurisdicțional Biserica Ucrainei. Din acest studiu reiese clar că din secolul al XVII-lea până astăzi, nicio „Constituțională” nu menționează Ucraina între eparhiile ecleziastice ale Patriarhiei Ecumenice!De asemenea, în „Colecţia sfintelor şi dumnezeieştilor canoane”, de G. Rallis-M. Potlis, unde este indicată „Ordinea de întâietate a Scaunelor Bisericii Ortodoxe Răsăritene”, Ucraina nu este inclusă între eparhiile Patriarhiei Ecumenice, ci în „Biserica Autocefală a Rusiei”. De asemenea, „Calendarele” sau „Anuarele Patriarhiei Ecumenice”, care sunt publicate anual, până în anul 2018 inclusiv indică faptul că Biserica Ucrainei ține în mod canonic de Biserica Rusă.
4. D) Conștiința ecleziastică panortodoxă, exprimată în „Calendarele” (Ημερολόγια) sau „Dipticele” (Δίπτυχα) sau „Anuarele” (Επετηρίδες) Bisericile Ortodoxe localemărturisește în mod în unanim că Biserica din Ucraina face parte din jurisdicția canonică a Bisericii Ruse. Toate Patriarhiile și Bisericile Ortodoxe locale Autocefale îl consideră drept singurul Mitropolit canonic al Kievului pe Onufrie, aflat sub jurisdicția Bisericii Rusiei. Doar cu el și cu sinodul format din episcopii subordonați lui au avut (timp de secole, până în prezent) comuniune ecleziastică toate Bisericile Ortodoxe la slujbele panortodoxe săvârșite de-a lungul timpului și în cadrul Comisiilor interortodoxe. Acest consens reflectă conștiința bisericească panortodoxă, pe care acum, în chip paradoxal și anticanonic, Patriarhia Ecumenică o pune la îndoială și o anulează cu o trăsătură de condei, venind, în esență, în contradicție flagrantă cu sine însăși

Între timp, reportajele bisericești ne informează că evenimentele evoulează și situația bisericească merge de la rău spre și mai rău, de vreme ce schisma care a fost produsă, în loc să se cicatrizeze, se adâncește tot mai mult. După acordarea anticanonică a autocefaliei, în Ucraina a început o persecuție fără precedent împotriva Bisericii Ortodoxe canonice, aflate sub păstorirea Mitropolitului Onufrie. Episcopi, preoți, călugări și credincioși sunt denigrați, mănăstiri și biserici sunt confiscate și comunități ale Bisericii canonice, care a fost denumită „Biserica Ortodoxă Rusă” sunt persecutate. Are loc o sfâşiere reciprocă fără precedent. Și, în timp ce în Ucraina se dezlănţuie persecuția, Patriarhia Ecumenică, printr-o epistolă a sa  (nr. prot. 119 / 24.12.2018), a cerut celor 13 Biserici locale să recunoască autocefalia și noua „Biserică” din Ucraina. Cu toate acestea trei Biserici autocefale: a Serbiei, a Poloniei și a Cehiei nu îl recunosc pe „Mitropolitul” schismatic Epifanie și declanşează o critică dură la adresa Patriarhului Bartolomeu. Se așteaptă ca și Bisericile Antiohiei, Alexandriei, Ierusalimului și Bulgariei să urmeze aceeași linie. Am fost informați că problema acordării Autocefaliei a constituit și preocuparea Sinodului permanent al Bisericii Greciei, care, în ședința sa din 08/01/2019 a dat citire epistolei mai sus menționate a Patriarhului Ecumenic Bartolomeu, cu privire la „alegerea primului Întâistătător al noii Biserici Autocefale a Ucrainei”, precum și epistolei „noului Întâistătător al Bisericii Ucrainei, Epifanie” și celei a „Preafericitului Patriarh al Moscovei Chiril”. În cele din urmă, Sinodul permanent a decis să trimită această problemă spre dezbatere în cadrul unui sinod viitor al Ierarhiei.

Prin urmare, cu ocazia anunțului menționat anterior al Sinodului permanent și în vederea întrunirii viitorului sinod al Ierarhiei, insuflați de sentimentul de neliniște și de responsabilitate pentru unitatea panortodoxă a Bisericii noastre, dorim să adresăm un apel către Înaltpreasfințiții noștri Ierarhi�și să ne exprimăm preocuparea cu privire la această problemă majoră. Am dori să-i rugăm călduros pe Ierarhii noștri să-și împlinească datoria cu un înalt simț al responsabilității. Îi rugăm să abordeze acest subiect cu luciditate, temere de Dumnezeu și dragoste pentru Biserică, ținând cont de Sfintele Canoane și de cele menționate mai sus, slujind unității panortodoxe și intereselor Bisericii.

De asemenea, le cerem să ia în considerare:

1. a) faptul că președintele Ucrainei, Poroșenko, este unit (greco-catolic), fiind fotografiat recent „împărtășindu-se” de la un „episcop” unit din Ucraina.
2. b) faptul că „Mitropolitul” schismatic Epifanie a solicitat cooperarea uniților![3]
3. c) faptul că „monahul Filaret Denisenko, cleric al Patriarhiei Moscovei, Mitropolit al Kievului, a fost caterisit în anul 1992 din înalta slujire a arhieriei și ulterior a fost anatematizat pentru provocarea unei schisme, dar și pentru alte acte anticanonice, iar celălalt nu deține nicio hirotonie canonică, provenind dintr-o «Ierarhie» de tipul «Bisericii vii» a regimului sovietic, înființate în anul 1921”, după cum remarcă Înaltpreasfințitul nostru Mitropolit Serafim.
4. d) Faptul că Patriarhul Ecumenic Bartolomeu, prin „Scrisoarea patriarhală nr. 1203/29.08.1999 adresată Fericitului Patriarh Alexei al Moscovei” admite următoarele: „Ca răspuns la telegrama și scrisoarea preaiubitei şi preadoritei Fericirii Voastre, referitor la problema apărută în Preasfântă Biserică soră a Rusiei, problemă ce a determinat Sfântul Sinod, pentru motivele luate în considerare de acesta, să decidă caterisirea membrului sinodal al acestuia, care până de curând a făcut parte dintre cei ce poartă cea mai înaltă demnitate arhierească, Mitropolitul Kievului, dl. Filaret, dorim să îi aducem la cunoștință cu frățească dragoste Preafericirii Voastre, că, recunoscând pe deplin competența exclusivă a Preasfintei Biserici a Rusiei asupra acestei chestiuni, Marea Biserică a lui Hristos acceptă cele decise în mod sinodal în chestiunea în cauză, nedorind să pricinuiască absolut niciun neajuns în acest sens Bisericii Voastre surori”.

Dorim să credem că Ierarhii noștri se vor ridica la înălțimea împrejurărilor și nu vor recunoaște noua „Biserică” schismatică, aflată sub conducerea „Mitropolitului” Epifanie, urmând Sfintelor Canoane pe care, în ziua hirotonirii, au făgăduit cu înfricoșătoare jurăminte, să le respecte.

Sfânta Mitropolie de Pireu
Biroul pentru erezii și secte
Pireu, 21 ianuarie 2019

(Text preluat de pe blogul Mărturisirea Ortodoxă)

În 26 iulie 2017 am publicat pe acest blog articolul de mai jos. După un an şi jumătate, lucrurile s-au schimbat, în sensul că s-au înrăutăţit. În momentul de faţă se propagă o adevărată isterie mediatică privind vaccinarea împotriva gripei. Cele 39 de decese cauzate, zice-se, de gripă, se vântură pe toate posturile de televiziune, încercând să împingă populaţia spre vaccinare. Dacă nu i-am şti, am spune că  sunt nişte oameni de bine care, din poziţiile pe care le ocupă, se îngrijesc de sănătatea noastră. Îi ştim. Mint. Mincinoşii de serviciu. Nu vă luaţi după ei. Aş da un avertisment sever doamnei ministru vremelnic al Sănătăţii pentru ardoarea cu care pledează în favoarea vaccinării. Femeie, vezi-ţi de gospodăria ta şi nu te angrena într-o campanie împotriva poporului român. Oricum, vei sta puţină vreme în acel fotoliu.

 Reiau acest articol care, din păcate, e încă şi mai actual, dacă pot spune aşa.

De o bună bucată de timp, guvernul nostru a intrat în alertă şi a conceput un plan riguros de vaccinare a populaţiei. Uitându-te la ei, zici că nu mai pot dormi noaptea de grija sănătăţii noastre şi a copiilor noştri. Motivul acestor îngrijorări trebuie căutat în străinătate şi în zona companiilor farmaceutice. Fără a lungi vorba, îndemn pe toţi să se ferească ca de foc de vaccinurile puse pe piaţă, şi argumentez:

1. Cu 8-9 ani în urmă, la şcoala unde predam religia exista o fetiţă în clasa a II-a, căreia i s-a descoperit o formă severă de diabet, ce s-a declanşat în urma unor vaccinuri.
2. Când avea mai puţin de doi ani, fiica unor rudenii ale noastre a primit într-o săptămână două vaccinuri. La scurt timp, s-a simţit rău şi medicii au constatat că suferea de diabet, încât e nevoită să primească insulină de patru ori pe zi. Boala aceasta îi va fi o mare povară pentru tot restul vieţii. Ei şi familiei.
3. Băiatul unui cunoscut din judeţul Vâlcea a fost sănătos şi s-a dezvoltat normal până la vârsta de doi ani şi jumătate. De bună credinţă, părinţii au acceptat să fie vaccinat. N-a trecut mult şi au apărut semnele autismului. Cine răspunde? Nimeni.
4. Când eram copil în clasele primare, ni s-au administrat câteva vaccinuri la şcoală. De-atunci am o formă de alergie, care se manifestă îndeosebi primăvara şi toamna, şi care mă va afecta până la sfârşitul vieţii.

Ştiind toate acestea, lucruri care se pot verifica, nu pot să stau fără a scrie acest îndemn către toţi românii; Feriţi-vă de vaccinuri! Cu ceva ani în urmă, ni s-a servit minciuna aceea sfruntată cu gripa aviară, până când milioane de păsări au fost sacrificate. Ca prin minune, gripa aviară a dispărut, nu se mai vorbeşte de ea, pentru că scopul fusese atins. Ne-aducem aminte, noi cei care locuim la ţară, că se vorbea despre o anume anemie la cai, şi s-a poruncit ca aceştia să fie sacrificaţi pentru ca boala să nu se răspândească. Au pierit atunci majoritatea cailor din România. Obiectiv îndeplinit. Nimeni nu mai pomeneşte de anemie la puţinii cai care ne-au rămas. Poporul român nu e prost, cum l-ar vrea proştii, şi îşi dă seama că în privinţa vaccinurilor există nişte intenţii criminale ascunse. Cu toate că se opintesc din răsputeri să introducă prin lege obligativitatea vaccinurilor, nu vor reuşi. Nu pot sancţiona, nu pot întemniţa milioane de oameni, cum socotesc aceşti bolnavi care ne conduc.

Preot Ioviţa Vasile