Categorie: Uncategorized

Parohia Schit Orășeni câștigă în primă instanță procesul intentat de MMB pentru evacuarea de urgență a părintelui Ioan Ungureanu. Instanța din Suceava a decis că cererea MMB este nefondată și a respins-o.
Parohia Schit Orășeni este singura parohie din țară în care preotul și credincioșii rezistă atât persecuțiilor crunte ale angajaților MMB, cât atacurilor nedemne și trădărilor unora dintre cei care au pornit în aceeași luptă contra ereziei acum trei ani, dar între timp au căzut în rătăciri schismatice.
După căderea schitului nemțean Rădeni și risipirea tuturor celor care luptau acolo, Schit Orășeni rămâne singura cetate de luptă antiecumenistă din Moldova, mărturisind cu curaj în fața tuturor preoților din Patriarhia Română, pe care îi încurajează să mărturisească deschis împotriva ereziei ecumeniste și să țină neclintită dreapta credință ortodoxă.

(Preluare de pe blogul Ortodoxia Marturisitoare)

 

Sfantul Grigorie cel Mare, raspunzand in Dialogurile sale la intrebarea: „Exista ceva anume care le poate fi de folos sufletelor dupa moarte?“, invata: „Sfanta Jertfa a lui Hristos, Jertfa ce ne mantuie, aduce mari foloase sufletelor, chiar si dupa moarte, cu conditia ca pacatele lor sa fie dintr-acelea care se pot ierta si in viata de apoi. Din aceasta pricina, unele suflete de raposati vin si se roaga sa fie pomenite la Sfanta Liturghie… Bineinteles ca cel mai sigur lucru este sa facem noi insine, chiar din timpul acestei vieti, ceea ce ne-am dori sa faca altii pentru noi, dupa ce vom muri. Mult mai usor este sa iesi de aici liber, decat sa-ti doresti libertatea, dupa ce deja ai fost pus in lanturi. De aceea ar trebui sa defaimam aceasta lume din toata inima, ca si cum toata slava ei s-ar fi trecut deja, si sa ne aducem in fiecare zi prinosul de lacrimi Domnului, prin Jertfa Sfantului Sau Trup si a Preacuratului Sau Sange. Aceasta Jertfa are singura puterea izbavirii sufletului din moartea vesnica, pentru ca in chip mistic ne dezvaluie, fiecaruia, moartea Celui Unul-Nascut Fiu al lui Dumnezeu” (Dialog. IV, 57, 60, pp. 266, 272-273).

Un paragraf din Scrisoarea Sfântului Grigorie cel Mare, catre Evloghie, Episcop al Alexandriei, si catre Anastasie, Episcop al Antiohiei, care se potriveste vremurilor tulburi in care traim:
„De aceea trebuie sa ne rugam mult; trebuie sa ne rugam Atotputernicului Dumnezeu cu rugaciuni neîncetate, ca sa întoarca duhul fratele nostru de la greseala lui, ca sa îndepãrteze de unitatea si smerenia Bisericii Sale acest rau al trufiei si tulburarii. Cu harul lui Dumnezeu trebuie sã încercam cu toate puterile sa împiedicam ca, prin otrava continuta într-un singur titlu, sa se raneasca de moarte madularele care traiesc în trupul lui Hristos. Caci a îngadui acest titlu înseamna a distruge demnitatea tuturor patriarhilor; iar daca se întâmpla ca acela care îsi spune „universal” sa cada în greseala, înseamna ca nici un episcop nu mai ramâne cu tarie în adevar.”

�

Dr. Gabriela Naghi

Astăzi facem pomenirea Sfântului Grigorie Dialogul, care a fost papă al Romei între anii 590-604. În acea vreme, Biserica lui Hristos era întreagă, nesfâşiată de schismă, aşa cum s-a întâmplat în anul 1054, şi papii de la Roma nu fuseseră contaminaţi de morbul ereziilor. O seamă din ei, până prin secolul VII, au ajuns  Sfinţi. Între aceştia a fost şi Sfântul Grigorie Dialogul.

Ne-a rămas scris în cărţile bisericeşti precum că a venit la Sfântul Grigorie un înger al lui Dumnezeu în chipul unui om sărac, rugându-l: ,,Miluieşte-mă, robule al lui Dumnezeu Cel de sus, deoarece, fiind cârmaci de corabie, am pierdut nu numai averile mele câte le-am avut, dar şi pe cele străine’’. Sfântul a poruncit să i se dea şase galbeni. A venit a doua oară săracul şi a iarăşi cerut milostenie. Din nou i-au dat alţi şase galbeni. Nu după multă vreme, îngerul cu chip de sarac a revenit şi s-a rugat pentru a primi ceva. Alesul lui Dumnezeu, Grigorie a dat iarăşi poruncă să i se dea şase galbeni. În vistierie însă nu mai erau bani. Atunci papa i-a spus celui care slujea: ,,De nu ai altceva, dă-i haine, ori vreun vas’’. Aşa l-au miluit cu un blid de argint, pentru că păstorul Bisericii n-a voit ca săracul să iasă cu mâna goală din casa sa. După acestea, îngerul Domnului n-a mai venit să ceară milostenie, ci era mereu lângă Sfântul arhiereu, în chip nevăzut, păzindu-l şi ajutându-l în împlinirea datoriilor sale episcopale.

Sfântul Sofronie Patriarhul Ierusalimului a scris despre Sfântul Grigorie în cartea ce se sheamă Limonariu: ,,Într-un timp oarecare, am mers la ava Ioan Persanul şi acesta ne-a spus despre marele şi fericitul Grigorie, papa Romei, zicând: Am dorit odată să mă închin la mormintele Sfinţilor mari Apostoli Petru şi Pavel şi m-am dus la Roma. Şi stând eu în mijlocul cetăţii, s-a făcut veste în popor că papa avea să treacă atunci pe acolo şi aşteptam să-l văd şi pe el. Şi după ce a venit în dreptul meu, am voit să mă închin lui. Şi vă spun, fraţilor, Dumnezeu fiindu-mi martor, că el apucând înaintea mea, a căzut la pământ şi mi s-a închinat şi de la pământ nu s-a sculat mai înainte până nu m-a vazut pe mine mai întâi sculat. Apoi, sărutându-mă cu multă osârdie, mi-a dat cu mâna lui trei galbeni, poruncind să mi se dea toate cele de hrană; iar eu am preamărit pe Dumnezeu, Cel Care i-a dat lui atâta smerenie, dragoste şi milă către toţi’’.Acest text ar trebui lecturat de  cel care stă şi de cei ce vor urma pe scaunul pontifical de la Roma.

          �Sfântul Grigorie ne-a lăsat forma actuală a Liturghiei Darurilor mai înainte Sfinţite, pe care o săvârşim în Sfântul şi Marele Post al Paştilor (După Vieţile Sfinţilor pe martie, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2005, p.209-215).

Papistasii de astazi il revendica pe Sfantul Grigorie Dialogul drept Sfant al loc. Zadarnic. Intre Sfinti si eretici e prapastie de netrecut. Faptul ca apusenii au lepadat Liturghia Sfantului Grigorie, inlocuind-o ci missa lor, spune totul despre ei, cei ce ridica pretentii de a fi biserica.

 

Presbiter Iovita Vasile

 

 

Este vorba de Preasfintitul Vasile Somesanu de la Cluj. L-am cunoscut cu cateva zeci de ani in urma. Atunci am avut cinstea de a-l primi in casa mea. Nu era arhiereu, era Preotul Vasile Fluieras din Cluj. Dupa o vreme, am aflat cu bucurie ca a fost chemat la treapta episcopatului. Iata, m-am gandit, un adevarat arhiereu al lui Iisus Hristos. Cand cugetam la acestea, stiam suficiente lucruri despre Preasfintia Sa.

A fost o vreme cand am simtit nevoia sa-l vizitez. Atunci am stat in antecamera si am asteptat sa-mi vina randul. Am vazut cat de apropiat era de oameni. Oricine voia sa intre, avea usa deschisa. Fara secretari, fara formalitati inutile care l-ar fi indepartat de oameni. Nimeni nu era impiedicat de functionari mincinosi care sa spuna ca Preasfintitul primeste o delegatie, ca e plecat cine stie pe unde, ca nu are timp si sa revina peste cateva zile, cand ar fi fost intampinat cu aceleasi minciuni. M-a primit simplu, am discutat in timp scurt nevoile care m-au adus. Am incercat sa-i sarut mana, cum se cuvenea. N-a fost chip. Smerenia sincera il facea sa refuze aceasta cinste ce i se cuvenea si ne lasa oarecum descumpaniti.

Incercati sa sunati un ierarh pe numarul de telefon postat oficial. Nu va va raspunde, oricate incercari veti avea. Acestia socotesc ca e sub demnitatea lor sa fie apropiati de oamenii care au nevoie de cuvantul lor si care, pana la urma, contribuie la confortul lor regal. Preasfintitul Vasile nu se incadra in aceste tipare. Am avut numarul Preasfintiei Sale si n-am vrut sa abuzez de acest privilegiu. In vreo zece ani mi-am luat ingaduinta de a-l suna de vreo doua ori. De fiecare data mi-a raspuns si mi-a dat raspunsurile de care aveam nevoie.

Imi amintesc ca am participat la inmormantarea unui Parinte, fost coleg de Seminar, din Bistrita Nasaud. A fost prezent si Preasfintitul Vasile. Cand am ajuns in cimitir, preasfintia Sa a luat Molitfelnicul si a citit cele trei Rugaciuni de dezlegare de la Slujba inmormantarii. Nu i-a pus pe aghiotanti, nici nu avea, nu a indemnat pe niciunul din preoti sa implineasca aceasta randuiala. A facut-o Preasfintia Sa cu dragoste si pretuire pentru cel trecut la cele vesnice.

Un preot din Salaj mi-a relatat urmatorul fapt. Fiica dansului, preoteasa, gravida fiind, a avut un grav accident de circulatie. A fost transportata urgent la Cluj, urmat indeaproape de tatal ei. Dupa internare, Parintele a alergat la Arhiepiscopia Clujului pentru a-i ruga sa trimita un preot pentru Sfintele Taine ale Spovedaniei si Impartasaniei. L-a intalnit pe Preasfintitul Vasile si l-a rugat sa desemneze un slujitor pentru implinirea celor de cuviinta. ,,Parinte, nu trimit niciun preot. Am sa vin chiar eu, acum’’. Si-a luat vesmintele arhieresti si toate cele de trebuinta si in cel mai scurt timp a ajuns la capataiul suferindei. A spovedit-o, a impartasit-o si Bunul Dumnezeu a scos-o din situatia grea in care se afla. Acum e preoteasa in Maramures si mama a trei copii.

Un alt preot din Salaj mi-a relatat, cu ani in urma, ca tatal sau a suferit, pare-mi-se, un accident vascular si a fost dus urgent in Cluj. Ajungand acolo, primul gand al preotului a fost sa alerge la Preasfintitul Vasile Somesanu, de care era apropiat, pentru a-i cere sprijinul. Demeres tardiv, deoarece Preasfintia Sa pregatise toate cele de cuviinta inainte ca ei sa ajunga in Cluj. Din aceasta intamplare, fiecare va intelege ce vrea.

Apropiat fiind de Cluj, stiam, in linii generale agenda Preasfintitului Vasile Somesanu. Era prezent mai ales in spitale, unde savarsea Sfanta Taina a Maslului, impreuna cu un grup restrains de preoti. Nu socotea a fi sub demnitatea Preasfintiei Sale. Dimpotriva, se apleca cu grija asupra suferintelor semenilor. Ati mai vazut un episcop care sa slujeasca la Sfantul Maslu? Eu, nu.

Cu cativa ani in urma, prin 2014, Preasfintia Sa a avut momente grele la Manastirea Nicula, in timpul slujirii arhieresti, deoarece a fost lovit de o o grava afectiune, despre care medicii curanti s-au pronuntat ca fiind, de obicei, cu sfarsit fatal. Arhiereul lui Hristos a supravietuit. Boala aceasta isi are talcul ei si putini sunt cei dispusi sa-l inteleaga. De-atunci, Preasfintia Sa este prezent in viata Sfintei Biserici cu contributii restranse, dar nu mai putin binefacatoare.

Intru multi ani, Stapane.

 

Presbiter Iovita Vasile

Astăzi, cinstite cititorule, ne vom aduce aminte de cei patruzeci de Sfinţi Mucenici din Sevastia Armeniei, care au pătimit într-o zi de 9 martie, în vremea împăratului păgân Liciniu (308-324).

Aceştia erau ostaşi creştini în armata romană din părţile Răsăritului şi aveau drept căpetenie pe cel numit Agricolae. Porunca împărătească, întărită prin lege, era ca toţi ostaşii să jertfească zeilor diavoleşti. Cei patruzeci de Sfinţi slujiseră cu vitejie în oaste şi când li s-au cerut jertfe drăceşti, au răspuns: ,,Dacă pentru împăratul cel pământesc ne-am luptat în războaie şi am biruit pe vrăjmaşi, cu atât mai vârtos ne vom nevoi pentru Împăratul Cel fără de moarte’’.Pentru nesupunerea lor au fost judecaţi şi s-a dat poruncă să fie dezbrăcaţi şi duşi într-un iezer din apropiere. Era un ger cumplit. Sfinţii au intrat în apa îngheţată, îmbărbătându-se unii pe alţii: ,,Să socotim chinurile ca pe nişte desfătări şi să alergăm spre lacul cel îngheţat întocmai ca spre o apă plăcută. Să nu ne înfricoşăm de vremea aceasta de iarnă, ca să fugim de înfricoşătorul foc al gheenei. Să ardă piciorul ca să dănţuiască în veci; iar mâna să se rupă, ca să se înalţe către Domnul. Să nu ne fie frică de firea cea muritoare, ci să alegem mai bine moartea ca să ne încununam cu cununi de biruinţă de la Hristos, Dumnezeul şi Mântuitorul sufletelor noastre’’.

          �Cu nădejdea neclintită în Dumnezeu au intrat în apa îngheţată a iezerului şi în jurul acestuia s-au pus străji. De asemenea, s-a pregătit o baie caldă pentru ca acela care va slăbi în credinţă să poată părăsi locul de mucenicie. Când gerul s-a întărit, spre miezul nopţii, unul din ostaşi n-a mai răbdat asprimea lui şi ieşind din iezer, a alergat spre căldura băii din apropiere. Cum a păşit pe pragul băii, a căzut mort. La al treielea ceas din noapte, s-au pogorât din cer treizeci şi, nouă de cununi prealuminoase, pe care văzându-le străjerul temniţei, Aglae, s-a mirat, ştiind că patruzeci de creştini intraseră în iezer. Înţelegând că unul din ei a fugit de mucenicie, străjerul şi-a lepădat hainele, a sărit în iezer şi a împlinit numărul de patruzeci, mărturisindu-se pe sine a fi creştin.

A doua zi, păgânii au venit la iezer şi s-au mirat foarte. Văzând că Sfinţii Mucenici erau teferi, i-au învinuit de vrăjitorie şi i-au dus să li se sfărâme gleznele cu ciocane, apoi s-au săvârşit. Mama unuia dintre ei, numit Meliton, stătea aproape şi îi întărea cu cuvântul, temându-se ca nu cumva vreunul să slăbească şi să-şi piardă cununa cerească. Când a văzut că fiul ei încă mai trăia, l-a luat şi l-a purtat spre locul unde trupurile Sfinţilor au fost arse şi aşa l-a dat cu bucurie în mâinile lui Hristos Domnul, Care a primit sufletul lui Meliton.

Pentru rugăciunile Sfinţilor patruzeci de Mucenici din Sevastia, Doamne Iisuse Hristoase, miluieşte-ne pe noi (După Vieţile Sfinţilor pe martie, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2005, p 145-153).

Presbiter Iovita Vasile

�

Delatiunea  e injositoare pentru fiinta umana. E componenta de baza a politicii dictatorilor, a oricarui sistem totalitar. E materia prima a serviciilor secrete, fara de care acestea si-ar pierde eficienta. Prin delatiune au fost distruse vieti, s-au compromis cariere si s-au nenorocit familii. Nu putine, daca ne gandim doar la perioada comunismului satanic si la ceea ce traim noi acum.

Delatiunea a fost ,,implementata’’, cu  multe ,,succesuri’’, si in Biserica. Cunosc prea bine fenomenul din interior. Fiecare episcop si-a organizat un sistem informational, prin care sa-i controleze in special pe preoti. Din pacate, mare parte din slujitorii Bisericii s-au integrat in acest sistem si isi castiga merite in fata ierarhilor pentru parohiile cele mai bune din sate sau din orase, functii in aparatul administrativ al episcopiei, accederea la rangul de protopop sau inaltarea la ,,demnitatea’’ de staret ori stareta. Cunosc bine practica delatiunii din manastiri. Staretii si staretele fac ,,rapoarte’’ periodice ierarhilor, in care consemneaza tot ce poate fi de folos pentru acestia, privitor la vietuitorii manastirii si la vizitatorii ocazionali ai acestora. Cand savarseam Taina Sfantului Maslu intr-o manastire, toti preotii de mir eram vizati, deoarece multe din asezamintele monahale n-au preot, adica ieromonah. Aceasta ne era rasplata din partea purtatoarelor de straie calugaresti.

Redau mai jos un pasaj dintr-un articol citit zilele trecute si scris de un mirean.

,,Mi-am luat timp în mod particular pentru a vorbi cu zeci de preoți și călugări de la biserici și mănăstiri din România pe acest subiect, în mod special din orașul Y  unde locuiesc. Nu m-am apucat să intru în dezbateri cu ei, am vrut doar să le aflu punctul de vedere. Răspunsurile pe care le-am primit au fost în mare parte nuanțe diferite de ecumenism. Am primit un răspuns vehement de opoziție la ecumenism de la doi preoți dintr-un cartier mărginaș, dintre care unul m-a întrebat dacă sunt trimis de la Patriarhie ca să-i înregistrez pe ascuns și să-i pârăsc. El mi-a împărtășit convingerea lui că există persoane care se dau drept credincioși ca să-i descoasă pe preoții de parohii și apoi să-i raporteze la Patriarhie. Această convingere a fost întărită și într-o discuție cu un fost stareț al unei mănăstiri de maici, care a afirmat că ar fi reperat ocazional asemenea ”intruși” cu ocazia slujirii Sfintei Liturghii în Biserică(Mihai, ,,Minunata’’ noua lume ecumenista, tot mai aproape de Ortodoxie (III), blogul Ortodoxia Marturisitoare)

Dezgustator, josnic, murdar, gretos sistemul securist introdus de ierarhi in Biserica! Iesiti din el, cinstiti slujitori bisercesti. Parasiti-l, cei care v-ati facut calugari.. Ce mai asteptati de la ,,stapanii” Bisericii? Sa va apropie si mai mult de iadul chinurilor vesnice?

Am scris aceste randuri ca sa stim, cu exactitate, in ce stare suntem si in ce punct ne situam.

 

Presbiter Iovita Vasile

�

Dintre Sfinţii Sfinţiţi Mucenici ai lui Hristos, care se pomenesc astăzi, vom învăţa despre Sfântul Efrem, care a păstorit pe pământ românesc, în Tomis (Constanţa de azi), şi Sfântul Vasile, cel care a luminat Chersonul cu Evanghelia lui Hristos. Amândoi au fost trimişi la propovăduire de Patriarhul Ierusalimului, Ermon, în vremea împăratului păgân Diocleţian.

Cel dintâi a binevestit sciţilor dintre Dunăre şi mare, înfruntând multe primejdii şi împotriviri. I s-a tăiat capul, într-o zi de 7 martie.

Sfântul Episcop Vasile a suferit mult, văzând rătăcirea celor din Cherson. Aceştia l-au bătut fără milă şi l-au alungat din cetate, de aceea Sfântul s-a aşezat în peştera unui munte, unde se ruga fierbinte pentru întoarcerea la Dumnezeu a păgânilor. Înţelepciunea lui Dumnezeu a orânduit lucrurile în aşa fel încât păstorul să nu rămână despărţit de Turmă. Singurul fiu al unui demnitar din Cherson a murit. După ce l-au îngropat, părinţii au rămas lângă mormântul lui în noaptea aceea. Atunci li s-a arătat în vis fiul lor, care le-a spus: ,,Pentru ce plângeţi şi vă tânguiţi de moartea mea? Nu puteţi să mă luaţi de aici viu, fiincă zeii noştri nu pot să mă învie, fiind idoli neînsufleţiţi, învăţându-se de la diavol spre amăgirea şi pierderea oamenilor. Dar de voiţi să mă aveţi viu, rugaţi pe omul acela străin pe care bătându-l l-aţi izgonit, ca să se roage pentru mine la Dumnezeul lui, şi să credeţi în Acel Dumnezeu, pe Care el Îl propovăduieşte’’. Aşa a ajuns Sfântul lui Dumnezeu iarăşi în cetate, a făcut semnul Sfintei Cruci peste mort, l-a stropit cu apă sfinţită şi a chemat Preasfânta Treime. Dumnezeu l-a înviat pe copil, iar mare parte din mulţime văzând minunea, a crezut în Hristos. Biserica sporea în cetate, spre binele locuitorilor ei.

,,Diavolul, văzând aceasta, a intrat în inima iudeilor celor ce locuiau în Herson. Aceia au îndemnat pe elini ca să se scoale asupra creştinilor, iar mai vârtos asupra Sfântului Vasile, mai marele lor, ca să-l ucidă. Căci ziceau: Se va risipi cu înlesnire creştinătatea, dacă se va ucide dascălul lor’’. Sfatul cel rău al iudeilor a fost ascultat şi Arhiereul lui Hristos a fost prins, legat de picioare, târât prin cetate până ce, în dreptul unei cruci ridicate de Biserică, şi-a dat duhul în mâinile lui Dumnezeu (După Vieţile Sfinţilor pe martie, Ed. Mănăsirea Sihăstria, 2005, p.125-129).

Cunoaşte din această pildă, iubite cititorule, răutatea iudeilor împotriva lui Hristos şi a Bisericii Sale şi înţelege că multe din relele de-acum sunt pricinuite de ei, care lucrează din umbră. Pentru rugăciunile Sfinţilor pomeniţi astăzi, şi ale tuturor Sfinţilor, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi păcătoşii.

 

Presbiter Iovita Vasile

�

Cu niste zeci de ani in urma, in Postul Craciunului si la Sarbatoarea Nasterii Domnului, in bisericile noastre rasunau frumoasele colinde, cantate de toata suflarea, caci fiecare le stia de la inaintasi, si toti isi uneau glasurile spre marirea lui Dumnezeu.

De la o vreme, copiii s-au organizat in coruri mici si era o placere sa-i vezi stand cuviinciosi, inocenti si decenti, intonand minunatiile care anuntau Nasterea Mantuitorului. Iata, imi ziceam, ce bine-i sa-i avem in biserica si sa le ascultam glasurile cristaline, caci canta cu insufletire si dintre ei ii vom alege pe viitorii cantareti la strana.

A mai trecut un timp, oamenii maturi, de varste diferite au alcatuit mici grupuri sau coruri care sustineau un fel de concerte de colinde sau altfel de muzica bisericeasca. Ii urmaream cu diverse ocazii sau prin transmisiile posturilor de televiziune. Pe nesimtite, printre cantarile bisericesti au inceput sa mai intercaleze cate un cantec patriotic, caci fiecare purtm in inimi dragostea de Neam si Tara. Atunci m-am gandit ca lucrurile merg deja prea departe, ca riscam sa transformam sfintele biserici in ceea ce nu trebuie sa fie, adica in sali de spectacol. Modelul functiona din plin in locasurile papistasilor, care, oricum pierdusera de multa vreme simtul si evlavia pentru cele sfinte. Lucrurile nu s-au oprit aici. Incurajati de anumiti preoti si ierarhi, oamenii au parasit locurile cuvenite din biserica si au transformat soleele din fata Sfintelor Altare intr-un fel de scena. Vajnicii nostri cantareti s-au asezat in amintitele locuri, cu posteriorul spre Altar. Parte barbateasca amestecata cu cea femeiasca cantau cu dezinvoltura in fata sfintelor usi imparatesti, acolo unde nici preotul nu calca, decat avand patrafirul la gat si constiinta sfinteniei locului. Repertoriul a evoluat si printre cele religioase a aparut si cate un cantec cu mandruta, ca doar trebuie sa ne pretuim folclorul, laolata cu celelalte ,,valori’’ nationale. Incet-incet, din aproape-n aproape am calcat pe drumul batatorit de papistasi si am pangarit sfintenia bisericilor noastre, sub atenta indrumare a preotilor si episcopilor.

Intre timp, mai-marii Bisericii au inceput acele saptamani de rugaciune ecumenista, cand in biserici se adunau de-a valma eretici papistasi, protestanti, reformati etc. Sfintele Canoane erau si sunt calcate in picioare cu brutalitate pentru ca, nu-i asa?, ele ne sunt piedici in implinirea poruncii Mantuitorului ,,ca toti sa fie una’’, dupa modelul Preasfintei Treimi (Ioan 17, 21-23). Cum sa fim una, in cumplita ratacire sau in Sfantul Adevar? Nu conteaza, spun ecumenistii, numai sa fim una! Si s-au facut una, toti o apa si un pamant, in ratacire. Exact ce doresc ecumenistii inaintemergatori ai lui antihrist, pentru ca vremea acestuia se apropie si ,,religia’’ lui se cuvine sa fie gata, pentru a se proclama pe sine dumnezeu! (II Tesaloniceni 2, 4). Si mai mult, pentru a se inalta pe sine mai presus de Dumnezeul Adevarului (vers. 4).

Revenind la corurile despre care e vorba. Greco-catolicii au lucrat dupa aceleasi reguli si indicatii si iacata-i in locasurile ortodoxe, pangarind sacralitatea acestora. Dupa asemenea ispravi, s-ar fi cuvenit ca sfintenia bisericilor sa fie restatornicita prin acea ,,Rugaciune la deschiderea bisericii pangarite de pagani si eretici’’. Sa nu fim naivi. Nu s-a facut nimic. Ba, putem spune, ca sfintele biserici au fost spurcate si mai mult, ca apele s-au despartit, dupa cuvantul Scripturilor Sfinte: ,,Cine este nedrept, sa nedreptateasca inainte. Cine e spurcat, sa se spurce si mai greu. Cine e drept, sa faca dreptate mai departe. Cine este sfant, sa se sfinteasca si mai mult’’(Apocalipsa 22, 11). Nu ca Bunul Dumnezeu ar dori ca oamenii sa sporeasca in nedreptate si spurcaciune, dar textul se refera la aceia atat de intunecati la minte care, iata, nici macar nu-si tempereaza pornirile, ci inainteaza vartos in nedreptate si spurcaciune. Textul apocaliptic ne arata libertatea omului de a spori in ceea ce alege sa traiasca, nedreptate si spurcaciune, sau dreptate si sfintenie. Intelegem acum de ce Sfantul Kuksa al Odesei ne-a lasat scris ca va veni vremea sa nu mai putem merge in biserici. Vremea a venit. Ce sa ascultam acolo? Muzica pop, folk, rock, cu chitare si orgi, si cate va mai fi izvodit diavolul prin slujitorii sai, cu slujitori bisericesti batand ritmul cu picioarele?

Pentru pacatele noastre a ingaduit Preabunul Dumnezeu ca bisericile sfinte sa fie pangarite. De catre cine? ,,De paganii care nu cunosc Numele cel prealaudat si maret… de tulburatorii care au sfasiat Biserica prin nesocotirea si defaimarea cinstitelor Evanghelii si a Traditiilor Apostolice, parintesti si canonice’’.Cu acestia au legat prietesug ecumenistii romani.

 

Presbiter Iovita Vasile

 

O stire de ultima ora: schismaticul ”mitropolit” Epifanie este de acord cu infiintarea Vicariatului Romanesc pentru cele 127 de parohii vorbitoare de limba romana din Bucovina. ,,Biserica” sa este dispusă să îndeplinească condițiile stabilite de Sfântul Sinod al BOR, enuntate în comunicatul recent cu privire la problema ucraineană.”Desigur, trebuie să negociem. Vom discuta totul; suntem pregatiti’’, a spus Epifanie, menționând, la fel ca și Sinodul Român, că există un vicariat ucrainean în cadrul Bisericii Române. „De ce sa nu oferim românilor aceeași oportunitate?”, a întrebat el.
Epifanie Dumenko este sigur ca problema va fi rezolvată, iar Biserica Română va recunoaște autocefalia schismatică.
Cu toate acestea, el consideră că reorganizarea clerului său este imposibilă, deși Sinodul României a enuntat si acest aspect. Problema legitimității hirotonirilor facute de episcopii schismaticei „Patriarhii ai Kievului” și ai „Bisericii Ortodoxe Autocefale Ucrainene” schismatice a fost soluționată atunci când Patriarhia Constantinopolului a primit tot clerul în randurile sale pe 11 octombrie.

„Patriarhia Ecumenică, care avea dreptul să facă acest lucru, a acceptat apelurile noastre și a decis să ne primească cu hirotonirea pe care o aveam deja”, a explicat Dumenko. „Constantinopolul a recunoscut anatema ca fiind invalidă pentru Filaret – în consecință, tot ceea ce s-a întâmplat de atunci (în special, hirotonirile pe care le-a făcut) au fost recunoscute ca fiind valabile. ,,Moscova nu poate limita acțiunea harului Duhului Sfânt”, a spus acesta.

Reamintim că întreaga Biserică Ortodoxă, inclusiv Patriarhul Bartolomeu, a recunoscut și a acceptat excomunicarea și anatematizarea ulterioară a lui Filaret.

Referindu-se la ideea re-hirotonirii cu participarea ierarhilor din Moscova și Constantinopol, ca posibil compromis pentru rezolvarea situației, liderul schismatic a spus „acest lucru este nerealist și imposibil” și nu va fi acceptat de poporul ucrainean.

Bisericile Sârbe și Poloneze au respins cu fermitate biserica schismatică ucraineană, menționând tocmai că preoții ei nu sunt cu adevărat hirotoniți. Bisericile Cipriote și Române au subliniat problema în declarațiile lor, iar ierarhii din Bisericile Greaca, Georgiana, Cipriota și Ceho-Slovaca au respins posibilitatea de a sluji cu schismaticii ne-hirotoniti.

Dr. Gabriela Naghi

�

Avva Agaton spunea cu multă dreptate că erezia este despărţire de Dumnezeu. Zadarnic se revendică ereticii a fi slujitori ai lui Dumnezeu, zadarnic îşi numesc adunarea lor Biserică. Ei nu sunt alceva decât nişte lepădaţi de la faţa lui Dumnezeu.

Sfântul Gherasim a trăit în asprimile vieţii călugăreşti, în vremurile Sinodului IV Ecumenic din 451 de la Calcedon. Părinţii de la acest Sfânt Sinod au luptat cu multă osteneală împotriva ereticilor monofiziţi, cei care nesocoteau adevărul revelat de Dumnezeu şi învăţau că Mântuitorul nostru Iisus Hristos a avut o singură fire. Dumnezeu l-a împodobit cu multe daruri. Avea putere asupra duhurilor necurate, scoţându-le din oameni şi alungându-le în pustie. Ceea ce n-au reuşit vrăjmaşii nevăzuţi, diavolii, au reuşit vrăjmaşii văzuţi ai lui Dumnezeu, ereticii monofiziţi, care l-au atras la rătăcirea lor. Auzind de această cădere, Sfântul Eftimie s-a dus la dânsul şi l-a învăţat Dreapta Credinţă, iar el degrabă a părăsit vătămarea eretică şi s-a pocăit vreme îndelungată pentru înşelăciunea în care căzuse.

Ne-a rămas scris despre Sfântul Gherasim că ,,era atât de postitor, încât în Sfântul şi Marele Post nimic nu gusta până la luminata zi a Învierii lui Hristos, decât numai işi întărea trupul şi sufletul cu Sfânta Împărtăşanie a Dumnezeieştilor Taine’’.

          �Bunătatea lui se arăta pentru toate fiinţele aduse de Dumnezeu la existenţă. A întâlnit într-o zi un leu bolnav din pricina unui ghimpe mare care i-a intrat în picior. În faţa Sfântului s-a arătat blând şi din priviri l-a rugat să-l ajute. Acesta i-a scos ghimpele, i-a curăţat rana şi din acel moment leul nu se mai despărţea de el, încât se mira cât de recunoscătoare poate fi o fiară necuvântătoare.

A venit vremea ca Sfântul Gherasim să se despartă de trup şi să urce spre locaşurile fericirii veşnice. În acea vreme leul lipsea din lavra vieţuirii Sfântului şi când s-a întors, nu l-a găsit. Atunci a început a se tângui ca un om, până când l-au dus la mormânt. ,,Însă aceasta s-a făcut nu pentru că leul ar fi avut suflet cuvântător, ci pentru că Dumnezeu a voit să preamărească pe cel care L-a preamărit pe El, adică pe Sfântul Cuviosul Gherasim, nu numai în viaţă, ci şi după moarte, şi să ne arate nouă câtă ascultare aveau fiarele către Adam, mai înainte de a lui neascultare şi cădere din Rai’’(După Vieţile Sfinţilor pe martie, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2005, p. 61-66).

Presbiter Iovita Vasile

�

1.Nu faceti greseala imensa de a va considera in afara Sfintei Biserici Ortodoxe Romane. Aceasta nu a fost desfiintata, cum ar vrea vrajmasii ei. ,,Nici portile iadului nu o vor birui’’. Cand vorbim de Biserica, vorbim si de har, caci amandoua sunt realitati inseparabile. Dumnezeu stie pe ce cai tainice si prin care din slujitori ne impartaseste harul Sau. Presupunand ca rand pe rand toti credinciosii si slujitorii Bisericii Ortodoxe Romane ar cadea in erezie, cand ultimul si-ar pierde Dreapta Credinta, abia atunci am inceta sa fim Biserica si harul ni se va lua. Nu se va intampla niciodata. Stim cu totii ca in afara Bisericii nu exista mantuire, de aceea ne vom feri ca de foc sa nu ajungem sa o parasim. ,,Numai putregaiul cade din Biserica’’ (Par. Arsenie Boca). Nu noi trebuie sa parasim Biserica, ci aceia cazuti in erezie si schisma, daca refuza pocainta.

2.Am fost alungati din bisericile de zid, dar din Biserica lui Hristos nu ne pot indeparta, cata vreme pastram Dreapta Credinta, o marturisim si o aparam, dupa puteri. Nu va abateti cu o iota sau o cirta de la Sfanta Ortodoxie. In asta sta marea noastra putere, a celor putini si de asta se tem vrajmasii lui Hristos.

3.Confuzia si dezorientarea sunt mari. Cereti in rugaciuni ca Bunul Dumnezeu sa va lumineze si nu veti ramane fara raspuns.

4.Fata de ierarhii cazuti in erezie, purtati-va cu decenta. Nu-i infruntati cu vorbe grele si necuviincioase. Puteti sa le scrieti si sa va aratati dezacordul fata de erezii si schisme. Fiecare scrisoare de acest fel va fi o marturisire.

4.In saptamana de ,,rugaciune’’ ecumenista nu stati pasivi. Mergeti in  locul respectiv si aratati-le clericilor -episcopi, preoti si diaconi – ca incalca Sfintele Canoane. Nu-i agresati verbal, vorbiti-le cu blandete si fermitate. Celorlalti eretici (catolici, protestanti, reformati, etc) atrageti-le atentia ca sunt in grea ratacire. Purtarea unei pancarte pe care e inscris textul unui Sfant Canon, e o marturisire. Atentie, fortele de ordine nu va vor privi niciodata cu simpatie.

5.Nu va temeti de urmarile marturisirii. Dumnezeu  a pus asupra noastra, a tuturor dreptul si datoria sfanta de a spune Adevarul si a apara Sfanta Ortodoxie, impotriva tuturor vrajmasilor Lui.

6.Cand treceti prin dreptul unei biserici pe turla careia Sfanta Cruce a fost inlocuita cu ciudatenia aceea cu trei transversale, iar in acea biserica se afla Sfinte Moaste, intrati, aduceti acestora cinstea cuvenita apoi parasiti-o, fara a va inchina. Eventual atrageti atentia calugarilor, staretilor, slujitorilor ca Sfanta Cruce trebuie asezata la locul ei.

7.Feriti-va sa nu va otraviti sufletele cu ura, chiar daca aveti in fata un ecumenist inrait. O discutie puteti incepe, daca e posibil, in care sa marturisiti Adevarul. Daca se arata ostili, departati-va.

8.Nu asteptati de la preotii nepomenitori sinceri raspunsuri la toate problemele care va framanta. Sunt unele care ne depasesc, rezolvarea lor poate veni doar de la un Sinod Ortodox, daca-l va randui Dumnezeu, sau de la un episcop ortodox la care nu ajungem cu usurinta. Bucurat-va cand puteti participa al Sfanta Liturghie. Spovediti-va si impartasiti-va ori de cate ori aveti posibilitatea.

9.Pretuiti timpul cum se cuvine. Ne este dat pentru mantuire, nu pentru a-l irosi cu nesabuinta. Vedeti cat de repede trecator este. La spovedanie fiti sinceri si concisi, marturisind tot ce ati scris pe o hartie, dupa un examen riguros de constiinta. Ganditi-va ca altii stau si asteapta sa le vina randul. Nu cautati sa speculati eventualele neajunsuri sau slabiciuni ale unui preot. ,,El poate sa fie ingaduitor cu cei nestiutori si rataciti, de vreme ce si el este cuprins de slabiciune’’ (Evrei 5, 2). Pe multi i-a indepartat diavolul de preot si acum cauta in zadar, cu infrigurare, alti duhovnici.

10.Sa nu socotiti ca, ingradindu-va de erezie, ati facut ceva iesit din comun: ,,Asa si voi, cand veti face toate cele poruncite voua, sa ziceti: Suntem slugi netrebnice, pentru ca am facut ceea ce eram datori sa facem’’(Luca 17, 10). Ingradirea e doar inceputul luptei celei bune, lupta care se va sfarsi odata cu viata noastra. Greul de-acum urmeaza.

11.Nu va ingrijorati la gandul ca suntem putini. Dumnezeu a salvat in corabia lui Noe doat opt suflete (I Petru 3, 20). Important e ca noi sa facem ceea ce suntem datori, iar deznodamantul luptei il va hotari Dumnezeu. Stim care va fi acest deznodamant si asta-i pune pe ecumenisti pe jaratic. Nu mai au liniste. Uitati-va cu atentie la fetele lor.

12.Niciodata sa nu-i scrieti pe eretici pe pomelnicele care se vor citi la Sfanta Liturghie. Nu veti gresi daca va veti ruga pentru ei la Psaltire si in celelalte rugaciuni particulare, cata vreme Dumnezeu le tine calea pocaintei deschisa.

 

Presbiter Iovita Vasile

 

 

 

 

�

Raspunsul il gasiti in Sfintele Canoane, dupa care „Schisma rămâne schisma, liderii schismatici rămân conducătorii schismei, iar biserica care, recunoscând schismaticii, a intrat în comuniune cu ei, se exclude astfel din câmpul canonic al Bisericii Ortodoxe”.
Schismaticii pierd mantuirea vesnica. Schismaticii ucrainieni din cele doua grupari au fost ridicati in rang si absolviti de schisma de catre Pseudo-patriarhul Bartolomeu, care cu buna stiinta a incalcat Sfintele Canoane. Orice Biserica care intra in comuniune cu ei si ii recunoaste primeste aceeasi plata: pierderea mantuirii vesnice.

Aprobarea schismei prin recunoasterea structurii schismatice nou infiintate sub supragherea si grija atenta a ereticului miliardar Porosenko si reprezentantul CIA, Mike Pompeo, reprezinta insasi tradarea Bisericii, a neamului din care faci parte, tradarea increderii si voii lui Dumnezeu.
Și noi, de multe ori, ne trădăm acest neam, adică ne trădăm Biserica din care facem parte. Și când zic Biserică sau neam al Bisericii nu mă refer la Biserică doar ca instituție, ci și ca organism. Adică partea văzută a Bisericii este numai vârful icebergului care iese deasupra mării, și dincolo, în planul care nu se vede, dincolo de luciul mării se afla ceilalti ai neamului nostru, toți strămoșii, toți îngerii. Și cu ei suntem neamuri, și cu ei suntem înrudiți. Și atunci, și noi, de multe ori, ne trădăm aceste neamuri, îi trădăm pe îngeri, trădăm Biserica, Îl trădăm pe Însuși Dumnezeu.
Unde este Sfântul Duh, acolo este şi Biserica; și unde este Biserica, acolo este și Sfântul Duh.
În Noul Legământ, Duhul Sfânt îi cheamă pe oameni, îi povăţuieşte, îi zideşte, îi sfinţeşte, „vine în ajutor neputinţelor noastre” (Rom. 8, 26). În bolile noastre sufleteşti, duhovniceşti şi trupeşti, vine şi Se face ajutorul nostru. Sfântul Duh „Se roagă pentru noi cu suspine negrăite“ (Rom. 8, 26), ca să învăţăm şi noi să ne rugăm. Devine mijlocitor, mijloceşte şi mângâie. Când suntem întristaţi, când ne e frică, ne mângâie, ne întăreşte, ne împărtăşeşte harul şi îndurările Lui, şi de aceea se şi numeşte „Mângâietorul”.

Vine în mijlocul nostru, când ca vânt sau ca foc, când în chip de porumbel sau de rug care arde, alteori ca apă vie, ca lumină sau ca multe alte simboluri. Pe toate le foloseşte, prin toate acestea intră înlăuntrul nostru şi dă, din nou, viaţă existenţei noastre.

Esenta este ca prin schisma Il pierdem in veci pe Mangaietorul, caci schismaticii nu pot fi Biserica.
„Toţi fraţii suntem datori, dacă facem ceva, să fie făcut cu iubire şi bucurie întreolaltă. Pentru că acea comoară pe care o câştigă fratele (…) o am şi eu“, zice Sfântul Macarie Egipteanul. E o premisă fundamentală ca să avem între noi iubire şi bucurie. Dacă nu ai iubire şi bucurie, nu poţi să-ţi verşi sângele pentru Hristos. Trebuie să ai propria ta comoară şi pe aceasta să i-o dai lui Hristos. Fiecare, pe a sa.

�

Cu bucurie si iubire pentru toti,

Dr. Gabriela Naghi

�

�

Cercetand cu atentie o serie de articole, am descoperit ca in urma cu aproximativ 2 ani si jumatate, mai precis in 21 aprilie 2016, Patriarhul Daniel l-a primit la Resedinta Patriarhala, pe presedintele Ucrainei, Petro Porosenko, ocazie cu care Patriarhul si-a aratat disponibilitatea pentru infiintarea unei parohii destinate comunitatatii ucrainene din capitala Romaniei.
Presedintele Ucrainei a adresat rugamintea ca patriarhul Romaniei sa sustina si sa faciliteze realizarea dorintei ucrainenilor de a avea o Biserica Ortodoxa unita, informeaza News.ro.
De asemenea, Porosenko a mentionat ca, in Ucraina, exista peste 100 de parohii ortodoxe in care slujbele religioase se oficiaza in limba romana si, in acest context, a exprimat dorinta ca si ucrainenii din Romania sa poata avea slujbe religioase in limba materna, inclusiv in Bucuresti.

La randul sau, patriarhul Daniel i-a amintit presedintelui Porosenko ca, in Romania, functioneaza un Vicariat Ortodox Ucrainean care are 32 de biserici parohiale si 3 manastiri, in care slujbele religioase se oficiaza in limba ucraineana.
In acest sens, PF Daniel si-a exprimat disponibilitatea pentru infiintarea unei parohii care sa deserveasca comunitatea ucraineana din capitala Romaniei, mentioneaza Patriarhia, intr-un comunicat de presa transmis joi seara.
Doar atat se specifica in comunicat.
Prin urmare, putem deduce ca intelegerea intre cei doi presedinti s-a facut acum 2 ani si jumatate.
Am ramas surprinsa constatand ca unele publicatii, politicieni, teologi au perceput diferit comunicatul sinodului, si anume ca patriarhia conditioneaza Ucraina direct „sprijinim autocefalia, daca veti permite apariția unui vicariat românesc in Ucraina”. Un targ in adevaratul sens al cuvantului.
Cristian Diaconescu, expert în politică internaţională, teologul Radu Preda isi exprima direct opiniile in acest sens. Nimeni nu tine cont de schisma, sau de situatia grava de urgiile si nedreptatile, in care se zbat fratii nostri ortodocsi ucrainieni.
Grea si vicleana decizie pusa de vrajmasul omenirii in fata sinodului BOR:
-va sprijini schismaticii ucrainieni

-va pierde vicariatul, dar va castiga mantuirea vesnica.
Ce va alege Patriarhul BOR?

�

Dr. Gabriela Naghi

�

,,Intre bine si rau, nu poti fi echidistant’’. A spus-o Octavian Paler, o spun logica si bunul simt, o repet si eu, ori de cate ori se iveste prilejul. In privinta gravelor evenimente din Biserica Ortodoxa Ucraineana – canonica si legitima -, Patriarhul Daniel ni se infatiseaza ca un om de echilibru, al dialogului, care dintru inceput a chemat la moderatie si intelegere intre parti. Ce intelegere? Poate exista intelegere intre Patriarhia Moscovei, adica Biserica Ortodoxa Rusa Canonica si ereticul schismatic Bartolomeu? Ce intelegere poate exista intre Biserica si partea schismatica? Niciuna. ,,Echilibristica’’ Patriarhului Daniel inseamna, de fapt, apropierea de schismatici, favorizarea si incurajarea acestora. Schismaticii au la indemana calea pocaintei si a intoarcerii neconditionate in Biserica. Se folosesc de ea, bine; refuza, pacatul ramane asupra lor. Dar in acest caz, sa nu vina cu pretentii de Biserica si sa vorbeasca in numele ei. Sa-si asume  conditia de eretici si schismatici. Nu o vor face, bineinteles. Propaganda lor lucreaza din plin ca sa ne convinga ca binele e rau si ca raul e bine (Isaiia 5, 20). Zadarnic. Mitropolitul Ilarion de Volokolamsk a spus cu multa dreptate si limpezime: ,,Schisma rămâne schisma, liderii schismatici rămân conducătorii schismei, iar biserica care, recunoscând schismaticii, a intrat în comuniune cu ei, se exclude astfel din câmpul canonic al Bisericii Ortodoxe”.�Incercam acum sa ne ascundem dupa deget si ne prefacem ca nu vedem teribila schisma, provocata de Bartolomeu? Ramanem intr-o condamnabila pasivitate, vazand silniciile pe care le indura fratii nostri din Ucraina?

Cand Patriarhul Daniel face referire la faptul ca ,,problema unitatii ecleziale din Ucraina nu e deplin rezolvata’’, se refera exclusiv la partea schismatica filareto-epifanista. Niciun cuvant despre Biserica Ortodoxa Canonica si Legitima din Ucraina, dupa obiceiul comunist, potrivit caruia ceva despre care nu se vorbeste, nu exista. Asadar, Patriarhul Daniel e preocupat exclusiv de schismatici, a caror unitate nu va fi deplin rezolvata decat in momentul cand schismaticilor epifanisti li se vor alatura ereticii schismatici greco-catolici!

Faptul ca Patriarhul Daniel se arata dintr-o data preocupat de parohiile romanesti din Ucraina, e o mare viclenie. ,, Este foarte interesant faptul că acest Vicariat nu poate fi înființat fără acordul statului ucrainean condus dictatorial de schismaticul Poroșenko. Chiar dacă, prin absurd, Mitropolitul Onufrie ar binecuvânta această dorință a BOR, nu ar fi posibil fără aprobarea expresă a președintelui ucrainean și a Ministerului Cultelor condus tot de Poroșenko. Oare Patriarhia Română nu cunoaște aceste lucruri?!’’ (Parintele Claudiu Buza). Infiintarea acelui vicariat despre care se vorbeste, are menirea sa organizeze cumva pe romanii din Ucraina, iar la momentul potrivit sa-i scoata de sub jurisdictia Bisericii Canonice Ucrainene si sa-i livreze pe tava schismaticilor epifanisti. Observam ca avem de-a face cu un plan vast, bine pus la punct in care fiecare isi joaca rolul prestabilit. Inclusiv Patriarhul Daniel. Sa nu va asteptati sa intampine macar o firava opozitie in Sinodul de la Bucuresti. Ceilalti ierarhi tremura in fata lui Daniel si nu vor risca sa li se clatine jiltul arhieresc, de care s-au legat cu funii si curele.

Scenariul e scris, se pune in practica pas cu pas, lucru posibil datorita lasitatii ierarhilor ortodocsi care, cu putine exceptii, au ales calea pasivitatii. Schismaticii, in frunte cu Bartolomeu, par de neoprit. Par, caci in realitate Fiul lui Dumnezeu Cel Intrupat in istorie, nu va parasi niciodata pe Poporul Sau si va pune capat acestor silnicii. Cand? Atunci cand va hotari Dumnezeiasca Intelepciune, cea fara de hotar. Doamne ajuta!

 

Presbiter Iovita Vasile

Sfintele icoane au fost, şi sunt şi acum, ţinta dispreţului evreilor, musulmanilor, ecumeniştilor şi, în general, a tuturor vrăjmaşilor lui Dumnezeu şi ai Sfintei Biserici. Aceştia se ridică şi acum cu multe hule împotriva lor. Biserica însă îşi cunoaşte misiunea şi menirea ei, şi de aceea apără icoanele sfinte împotriva tuturor rătăciţilor lumii.

Astăzi pomenim pe Sfântul Tarasie al Constantinopolului. A rânduit Dumnezeu ca el să păstorească turma dreptmăritoare în vremuri grele, când vrăjmaşii văzuţi ai Bisericii au împlinit vrerea văjmaşilor nevăzuţi, diavolii, luptând cu multă răutate împotriva icoanelor. Evreii conduceau din umbră această luptă şi, ne spun cărţile bisericeşti, în Beirut au batjocorit o icoană care avea pe ea Preacuratul chip al Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Văzând că şi în Biserică s-au osebit unii care nu sufereau a fi cinstite, Sfântul Tarasie a socotit că este de mare trebuinţă ca un Sfânt Sinod Ecumenic să se întrunească şi să stârpească această erezie. De aceea el a stăruit pe lângă tânărul împărat Constantin şi mama sa Irina. Aşa a fost aleasă cetatea Niceea, unde în 24 septembrie 787 au început Sfinţii Părinţi să vorbească despre erezia iconoclastă şi despre sfintele icoane care trebuiau păstrate, împotriva voii tututor vrăjmaşilor întunecaţi la minte de diavolul. 367 de Sfinţi Părinţi s-au adunat la acest Sfânt Sinod Ecumenic întru apărarea adevărului revelat.

Cei care dintre păstorii Bisericii căzuseră în mrejele acestei erezii şi şi-au dat seama de păcatul lor, s-au pocăit şi Sfinţii Părinţi au primit cu bucurie întoarcerea lor şi i-au iertat. Aceştia au citit în auzul tuturor aceste cuvinte: ,,Cei ce nu cinstesc sfintele icoane să fie anatema; cei ce aduc cuvinte din Dumnezeiasca Scriptură împotriva sfintelor icoane să fie anatema; cei ce numesc idoli sfintele icoane să fie anatema; cei ce se leapădă de predaniile Sfinţilor Părinţi, precum se lepădau Arie, Nestorie, Eutihie, Dioscor, şi nu voiesc să le primească pe acelea care sunt arătate lor din Dumnezeiasca Scriptură, să fie anatema; cei ce zic că sfintele icoane nu sunt date de către Sfinţii Părinţi să fie anatema; cei ce grăiesc că Soborniceasca Biserică primeşte idoli să fie anatema’’(După Vieţile Sfinţilor pe februarie, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2005, p. 289-300).

          �Aş propune ca distinsele personalităţi din lumea ortodoxă, care participă la întâlnirile ecumenice cu toţi iconoclaştii lumii, să citească cuvintele de mai sus în auzul tuturor, apoi să se retragă dintre ei. Pentru rugăciunile Sfântului Tarasie, Doamne Iisuse Hristoase Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi păcătoşii.

 

Presbiter Ioviţa Vasile