Categorie: Uncategorized

Adevăraţii fii ai Sfintei Biserici Ortodoxe sunt nişte războinici. Sunt într-o luptă neîntreruptă cu puterile întunericului. Sfântul Apostol Pavel ne îndeamnă: ,,Luptă-te lupta cea bună a Credinţei, cucereşte viaţa veşnică la care ai fost chemat şi pentru care ai dat bună mărturie înaintea multor martori’’(I Timotei 6, 12). Acelaşi Sfânt Apostol conturează, metaforic, imaginea unui adevărat luptător: ,,Îmbrăcaţi-vă cu toată armătura lui Dumnezeu, ca să puteţi sta împotriva uneltirilor diavolului’’ ( Efeseni 6, 11). ,,În toate luaţi pavăza Credinţei cu care veţi putea să stingeţi toate săgeţile cele arzătoare ale vicleanului. Luaţi coiful mântuirii şi sabia Duhului, care este cuvântul lui Dumnezeu’’ (Efeseni 6, 11-17). Însuşi Apostolul neamurilor mărturisea spre sfârşitul vieţii sale pământeşti: ,,Lupta cea bună m-am luptat, călătoria am săvârşit, Credinţa am păzit’’ (II Timotei 4, 7). Sfântul Apostol Iuda ne îndeamnă pe noi toţi: ,,Să luptaţi pentru Credinţa dată Sfinţilor, odată pentru totdeauna’’(Iuda 1, 3).

Sfântul Nicodim Aghioritul a scris o carte, ,,Războiul nevăzut’’ (Ed. Bunavestire, 2000), în care arată cum fiii Bisericii – nu ,,creştinii’’! – trebuie să lupte împotriva diavolului şi a slujitorilor săi, demoni sau oameni.

Cu toţii am simţit, nu de puţine ori, că suntem războiţi de puterile întunericului şi, de multe ori, chiar am fost biruiţi. Să nu deznădăjduim! Putem pierde o bătălie, dar nu lupta. Aşadar, de câte ori suntem îngenunchiaţi, să nu disperăm, ci să ne ridicăm şi să ne îndreptăm rugăciunea şi nădejdea spre Bunul Dumnezeu, Care vede neputinţele şi slăbiciunile noastre şi ceea ce noi nu putem împlini, va împlini El Însuşi, cu iubirea Sa de oameni.

Cinstite cititorule, fii adevărat ostaş al lui Hristos, luptă-te împotriva diavolului, a demonilor şi a slujitorilor săi dintre oameni, cu armele nebiruite pe care ni le-a arătat Însuşi Mântuitorul nostru Iisus Hristos: postulşi rugăciunea. Nu postul făţarnic, înfierat de Fiul lui Dumnezeu, nici rugăciunea sectară, improvizată de eretici, ci Rugăciunea cea sfintă, aşezată în cărţile bisericeşti.

Presbiter Ioviţa Vasile

 

�

 

Dicţionarul limbii române defineşte însuşirea cuiva de a fi infailibil astfel: ,,care nu poate greşi, care nu se poate înşela; perfect, desăvârşit, fără cusur’’. Potrivit învăţăturii noastre, doar Biserica lui Hristos, în întregul ei, este infailibilă, deoarece Hristos este capul său (Efeseni 5, 23), iar Sfântul Apostol Pavel a definit-o ca fiind ,,stâlp şi temelie adevărului’’(I Timotei 5, 15). Aşadar, infailibilitatea Bisericii este un dat Dumnezeiesc, prin care Revelaţia Dumnezeiască se păstrează curată, fără adaosuri sau omisiuni, fără răstalmăciri.         La Conciliul II Vatican, cei prezenţi, în frunte cu papa, au elaborat o nouă învăţătură, pe care ei o socotesc dogmă. Potrivit acesteia, papa nu poate greşi atunci când se pronunţă ex cathedra, adică atunci când formulează învăţături pentru catolicii din lumea întreagă.

Sfântul Apostol Petru este socotit de catolici ca fiind primul episcop al Romei, adică cel dintâi papă. A fost Sfântul Apostol Petru infailibil? A avut conştiinţa faptului că orice face sau învaţă este în afara oricărei greşeli?

Sfântul Petru a greşit atunci când s-a lepădat de Mântuitorul Iisus Hristos (Matei 26, 69-75; Marcu 14, 66-72; Luca 22, 54-62). Domnul i-a cunoscut slăbiciunile omeneşti şi, fiindcă s-a pocăit şi s-a întors de la păcatul lepădării, l-a iertat.

Sfânta Scriptură ne spune că, în vreme ce se afla în Antiohia, Sfântul Apostol Petru ,,mânca cu cei din păgâni; dar când au venit ei, se ferea şi se osebea, temându-se de cei din tăierea împreajur. Şi împreună cu el, s-au făţărnicit şi ceilalţi iudei, încât şi Barnaba a fost atras în făţărnicia lor. Dar când am văzut că ei nu calcă drept, după adevărul Evangheliei, am zis lui Chefa (Sfântului Petru, n. a.), înaintea tuturor: Dacă tu, care eşti iudeu, trăieşti ca păgânii şi nu ca iudeii, de ce sileşti pe păgâni să trăiască ca iudeii?’’(Galateni 2, 12-14). Sfântul Apostol Pavel a fost intransigent în faţa acestei greşeli, fapt pentru care a şi scris: ,,Iar când a venit Chefa în Antiohia, pe faţă i-am stat împotrivă, căci era vrednic de înfruntare’’(Galateni 2, 11).  Înţelegem că Sfântul Apostol Petru a greşit iarăşi, dar a părăsit această greşeală şi e numărat printre Sfinţii lui Dumnezeu, fără umbră de îndoială. Nu înţelegem de ce papii, începând cu Conciliul II Vatican, se socotesc infailibili, prin ei înşişi, când istoria aduce atâtea pilde când pontifii romani au greşit grav în cele sfinte. Unii s-au pocăit, alţii nu.

Orice om este infailibil atâta vreme cât învăţătura lui este în deplin acord cu învăţătura Bisericii Ortodoxe, iubite credinciosule.

Presbiter Ioviţa Vasile

�

Antihristul cel blestemat va fi ridicat ca stăpân al lumii spre sfârşitul acestui veac. El va institui un regim de teroare fără precedent în istorie: ,,Căci va fi atunci strâmtorare mare, cum n-a fost de la începutul lumii până acum şi nici nu va mai fi’’(Matei 24, 21). Cei care cred în Iisus Hristos sunt însemnaţi cu semnul Sfintei Cruci. Aceia care îl vor primi pe antihrist ca dumnezeu, vor fi însemnaţi cu semnul spurcat al acestuia, care va fi, după toate probabilităţile, un cip implantat pe frunte sau pe mâna dreaptă. Cei care vor refuza să primească semnul antihristic, vor fi excluşi de la drepturile lor fireşti şi de la bunurile elementare necesare traiului de fiecare zi. Aşa ne spune Cartea Apocalipsei (13, 16-17): ,,Şi-i sileşte pe toţi, pe cei mici şi pe cei mari, şi pe cei bogaţi şi pe cei săraci, şi pe cei slobozi şi pe cei robi, ca să-şi pună semn pe mâna lor cea dreaptă sau pe frunte, încât nimeni să nu poată cumpăra sau vinde, decât numai cel ce are semnul, adică numele fiarei, sau numărul numelui fiarei’’.

De-acum putem constata că alimentele şi celelalte produse sunt marcate cu codul diavolesc de bare, pentru ca în viitor să fie puse sub un control strict, încât credincioşii Bisericii să nu aibă acces la ele. Banii vor fi retraşi din circulaţie şi înlocuiţi cu carduri, care vor putea fi blocate oricând, pentru a-i lipsi pe oamenii cu frică de Dumnezeu de posibilitatea de a cumpăra. Aceste constrângeri vor fi exercitate tocmai cu scopul de a-i determina pe toţi să se supună antihristului pierzător de suflete.

Credincioşii Sfintei Biserici Ortodoxe, de-acum şi de-atunci, nu trebuie să se înspăimânteze. Biserica, simbolizată de femeia înveşmântată cu soarele (Apocalipsa 12, 1), se va retrage în pustie, ,,unde are loc gătit de Dumnezeu, ca să o hrănească pe ea acolo, o mie două sute şaizeci de zile’’(Apocalipsa 12, 6), adică pe toată durata domniei antihristice.

Împăratul David a aşternut în Psalmii săi cuvinte de încurajare pentru cei ce vor fi lipsţi atunci de pâinea cea de toate zilele: ,,Iată, ochii Domnului spre cei ce se tem de Dânsul, spre cei ce nădăjduiesc în mila Lui. Ca să izbăvească de moarte sufletele lor, ca să-i hrănească pe ei în foamete’’(Psalmul 32, 18); ,,Cunoaşte Domnul căile celor fără prihană, şi moştenirea lor în veac va fi. Nu se vor ruşina în vremea cea rea, şi în zilele de foamete se vor sătura’’(Psalmul 36, 18-19). Nimic nu poate fi mai dătător de nădejde şi întărire în vremea strâmtorării, decât acest cuvinte de făgăduinţă ale lui Dumnezeu.

Preot Ioviţa Vasile

 

Mântuitorul nostru Iisus Hristos a afirmat, cu bun temei, că fiecare părinte ştie să dea dar potrivit fiilor săi: ,,Sau cine este omul acela între voi care, de va cere fiul său pâine, el îi va da piatră? Sau de-i va cere peşte, el îi va da şarpe?’’(Matei 7, 9-10). Peştele, (în greceşte IHTIS), este un simbol al Domnului Hristos, după cum şarpele-l simbolizează pe diavolul (,,şarpele cel vechi, care este diavolul şi satana’’, Apocalipsa 20, 2).

Părinţii din Biserica Greacă relatează un fapt cutremurător al unui grec care trăia în Suedia. Acesta a luat pe fiul său de numai trei ani, l-a dus în Tibet şi l-a încredinţat unor vrăjitori, spre a fi iniţiat în acest meşteşug diavolesc. Fiul lor, Giorgakis, s-a dovedit un ucenic silitor, căci până la şaisprezece ani a urcat treptele vrăjitoriei până la gradul penultim, al unsprezecelea. Deprinsese şi practica satanică numită yoga, iar în artele marţiale, la fel de diabolice, avea centura neagră, încât ajunsese să spargă cu uşurinţă pietre mari, lovindu-le cu mâna. Avea putere să aducă orice demon ar fi vrut şi era capabil să citească în cărţi închise. Acestea au fost ,,darurile’’ unui părinte pentru fiul său.

Dumnezeu însă a rânduit ca acest vrăjitor să se întâlnească cu un preot al lui Hristos. În faţa acestuia a chemat o căpetenie demonică, numită Mina, şi i-a poruncit să-i aducă un pahar cu apă. Preotul a văzut paharul  mergând spre robinet, care s-a deschis şi a curs apă, apoi a făcut drumul întors, până în mâna lui Giorgakis. I-a cerut apoi preotului să-şi arate şi el puterea, şi acesta a răspuns liniştit: ,,Dumnezeul meu este smerit’’. Totuşi a dat vrăjitorului o cruce, şi din acel moment nici un demon nu mai îndrăznea să se apropie. Văzând puterea crucii asupra demonilor, Giorgakis l-a înfruntat pe diavolul: ,,Marea ta putere este o mare neputinţă!’’Din acel moment, preotul cel bun l-a catehizat, învăţându-l adevărurile de Credinţă şi îndreptându-l spre Locurile Sfinte. Cu trecerea timpului, s-a apropiat de Dumnezeu şi de Biserică, însă demonii îl războiau cumplit pentru că s-a lăsat biruit de adevărurile mântuitoare. Odată l-au târât lângă o groapă şi l-au bătut cu atâta sălbăticie, încât l-au umplut de răni. Dumnezeu însă nu l-a lăsat sub stăpânirea diavolească, căci nu el era vinovat pentru că a ajuns vrăjitor, ci părintele său, care ar fi trebuit să ştie să dea fiului său peşte, nu şarpe (După ,,Demonii şi lucrările lor’’, Ed. Egumeniţa, 2007, p. 346-348).

        �Cinstite cititorule, vrăjitorii fiind slujitori satanici, partea lor şi a celor care apelează la serviciile lor va fi în împărăţia diavolului, în iad. Sfânta Scriptură ne spune fără echivoc: ,,Afară câinii şi vrăjitorii şi desfrânaţii şi ucigaşii şi închinătorii la idoli şi toţi cei care lucrează şi iubesc minciuna!’’(Apocalipsa 22, 15). Aşadar, fereşte-te de ei!

Preot Ioviţa Vasile

Prin anul 65 după Naşterea Mântuitorului, Sfântul Apostol Pavel a scris Epistola întâia către episcopul Timotei al Efesului. Grija de căpetenie a fost să ne prevină asupra unor fapte viitoare, care ne pot primejdui mântuirea. Aşa citim în capitolul 4, versetele 1-2: ,,Dar Duhul grăieşte lămurit că în vremurile cele de apoi, unii se vor depărta de la Credinţă, luând aminte la duhurile cele înşelătoare şi la învăţăturile demonilor, prin făţărnicia unor mincinoşi, care sunt înfieraţi în cugetele lor’’.

Budismul şi celelalte plăsmuiri diavoleşti asemănătoare sunt socotite, absolut impropriu, religii. ,,Religie’’ însemnând, în înţeles primar, legătura omului cu Dumnezeu, înţelegem de ce budismul nu merită a fi numit astfel. Cum uzanţele au atribuit acest nume fără discernământ, nu rămâne altceva de făcut decât să atragem atenţia asupra acestei mari erori.

Între învăţăturile demonice ale budismului este şi aceea despre reîncarnare. După susţinerile lor mincinoase, sufletul omului după moarte se reîncarnează în trup de om sau de animal, şi trece printr-un lung şir de reîncarnări, până ajunge la purificare şi intră în nirvana, unde se depersonalizează şi se pierde. Această învăţătură demonică este cu totul opusă Adevărului revelat de Dumnezeu, potrivit căreia morţii trupeşti îi urmează învierea, când sufletul nemuritor al omului se uneşte iarăşi cu trupul. Pentru a-şi face mai credibilă înşelarea, budiştii recurg la Sfânta Scriptură, şi-i răstălmăcesc cuvintele. Aşa bunăoară, Îl citează pe Mântuitorul, spunând despre Sfântul Ioan Botezătorul: ,,Şi dacă voiţi să înţelegeţi, el este Ilie, cel ce va să vină’’ (Matei 11, 14). Iată, spun rătăciţii, chiar Hristos a spus că Ilie s-a reîncarnat în trupul lui Ioan Botezătorul! Dintru început spunem că Mântuitorul nu a afirmat ceva potrivnic învăţăturii Sale despre înviere. Ziditorul tuturor n-a comis erori, cum pretind cei nebuni. Înţelesul corect al cuvintelor Mântuitorului îl avem într-un mod simplu, dacă intercalăm în spusele Sale o mică particulă ca, şi spunem: ,,Şi dacă voiţi să înţelegeţi, el este ca (asemenea lui) Ilie, cel ce va să vină’’. Într-adevăr, Sfântul Ioan Botezătorul este, în multe privinţe, asemenea Proorocului Ilie. Amândoi sunt Sfinţi, amândoi au avut darul proorociei, amândoi au avut râvnă pentru legea lui Dumnezeu, amândoi au avut misiuni Dumnezeieşti în planul de mântuire. De altfel, cuvintele preasfinte ale Mântuitorului, consemnate de Sfântul Evanghelist Marcu (9, 11-13) sunt pe deplin lămuritoare: ,,Dar vă spun vouă că Ilie a şi venit şi i-au făcut toate câte au voit, precum s-a scris despre el’’(în Vechiul Testament, n. n.) ,,Ilie venind, întâi va aşeza toate’’.Este vorba de venirea pe pământ a Sfântului Ilie spre sfârşitul veacului acestuia, (Maleahi 3, 23; Apocalipsa 11, 3-12). Povestea despre reîncarnare este o capcană întinsă de diavolul, în care cad multe suflete. Fereşte-te de ea!

Preot Ioviţa Vasile

,,Teoria�dârelor chimice (după en. chemtrail, chemical trail) sau a dârelor morții susține că unele dare ce par a fi�dâre de condens lăsate de aeronave militare si civile, dar mult mai persistente decât în mod normal, conțin agenți chimici sau biologici pulverizați în mod deliberat la altitudini mari, în scopuri care nu trebuiesc divulgate publicului larg, în cadrul unor programe clandestine conduse de către oficiali guvernamentali.^[1] O versiune populară a acestei teorii susține că unele avioane militare si civile pulverizează elemente chimice, în special aluminiu si bariu, ca o metodă a�geoingineriei, în scopuri precum întârzierea�încălzirii globale. Această teorie nu este acceptată de către comunitatea științifică, care susține că acestea sunt doar dâre normale de condens lăsate de motoarele aeronavelor și că nu există dovezi științifice care să susțină această teorie’’ (Wilkipedia).�

De mai multă vreme observăm pe cerul patriei avioane cu reacţie care lasă în urma lor dâre de fum, despre care nu ni se spune nimic. Fenomenul ne provoacă îngrijorare, deoarece primele efecte încep să se arate, cum vom vedea în continuare. Avioanele respective zboară, uneori singuratice, alteori simultan, în toate direcţiile, grija piloţilor pentru o acoperire cât mai bună fiind evidentă. Fumul respectiv, cu substanţele nocive pe care le conţine se disipează, formând un fel de nori, apoi inevitabil ajunge pe pământ, otrăvindu-l. Cei mai mulţi dintre noi nu-i dau nicio importanţă, dar sunt destui oameni preocupaţi să desluşească scopul şi efectele acestui fenomen. Autorităţile tac. Fiţi siguri că dacă ar ieşi cu o explicaţie, ar fi una mincinoasă. Se pare că lucrarea aceasta secretă e extinsă la scara întregii ţări. A fost observată în Baia Mare, am constatat-o personal în localitatea natală şi în Cluj-Napoca.

Am spus că au apărut primele efecte şi asta de câţiva ani. Astfel roşiile din grădinile oamenilor nu mai ajung la maturitate, deoarece se înnegresc înainte de a căpăta culoarea specifică. În vara ce a trecut, boschetele de buxus din curtea proprie s-au uscat. Acelaşi lucru l-am remarcat în curtea Spitalului de Recuperare din Cluj-Napoca:  toate cele nouă boschete de buxus arătau ca pârjolite. În România, fărădelegea e la ea acasă. Stat de drept, ţară europeană, membră a u.e., sunt cuvinte sforăitoare care nu mai pot acoperi realitatea dramatică pe care o trăim.

Doamne, Doamne, caută din cer şi vezi şi cercetează lumea aceasta pe care-a zidit-o dreapta Ta, şi o desăvârşeşte pe ea.

Preot Ioviţa Vasile

 

Zilele trecute am primit prin e-mail un film cu informaţii pertinente despre cartea de identitate şi alte consideraţii privind perseverenţa cu care puternicii zilei – unii nu vor ajunge ziua de mâine! –  ne înscriu în acte însemnele lor satanice. Recunosc ca sunt un atent observator  al evenimentelor care se petrec în vremea noastră, şi totuşi nu mi-am dat seama până unde merge demenţiala cutezanţă de a ne însemna cu simbolurile lor satanice, spre a ne robi antihristului ce va să vină. Fără o introducere prea lungă, trec la subiectul în discuţie, stăruind asupra a patru aspecte, deosebit de relevante.

1. Codul numeric personal. Este format din treisprezece cifre, amintindu-ne de capitolul 13 al Apocalipsei, în care ni se relatează despre triada funestă diavol – antihrist – prooroc mincinos. Aceasta spurcăciune greţoasă este o bătaie de joc la adresa Preasfintei Treimi. Codul numeric personal este o bătaie de joc la adresa noastră, nevrednici slujitori ai lui Iisus Hristos, Mântuitorul lumii. Pe mai-marii lumii nu-i interesează numele nostru primit la Sfântul Botez! Nu-i interesează nici numele de familie, nici numelor celor doi părinţi prin care Dumnezeu ne-a adus la existenţă. Îi interesează c.n.p.-ul, adică pentru ei nu suntem decât un număr, nu o persoană, precum deţinuţii din lagărele naziste! Cutremurător! Iată cât preţ pun pe noi puternicii zilei.
2. Vă rog să vă verificaţi fiecare cărţile de identitate şi veţi vedea ceva stupefiant! Uitaţi-vă la fotografia din colţul din dreapta, sus. Veţi citi ,,identity card’’. Aceste două cuvinte apar pe fruntea din fotografia fiecăruia dintre noi. ,,Card’’ citit de la dreapta la stânga, ca în scrierea ebraică, ne dă spurcatul cuvânt ,,drac’’. Cum îndrăzniţi, stimabililor, să-mi puneţi pe frunte acest cuvânt pierzător? Purtaţi-l voi, sataniştilor, care v-aţi vândut sufletele diavolului pe care-l slujiţi. Lăsaţi-mă pe mine, însemnat cu semnul Sfintei Cruci, să-mi port semnul meu mântuitor!
3. Vă rog să priviţi cuvintele scrise sub fotografia din dreapta sus. Ele sunt sex/sexe/sex. De ce ere necesar ca acest cuvânt să fie scris de trei ori? Ne spun fraţii cei atenţi la mârşăviile lumii. ,,Sex’’ în limba latină înseamnă ,,şase’’. Scris de trei ori, ne dă numărul fatidic şi pierzător 666! Este numărul satanei, al lui antihrist şi al proorocului mincinos, papa.
4. Vedeţi că în cărţile de identitate numele părinţilor sunt excluse. De ce oare? Zice-se, ca să nu-i discriminăm pe homosexuali, care nu pot fi părinţi! Până unde merge nebunia? Atenţie, oameni inteligenţi! N-aveţi voie să vă folosiţi de inteligenţa primită de la Dumnezeu, ca să nu-i discriminaţi pe proşti!

Vedeţi, dar, ce ne pun staniştii pe actele de identitate pe care le avem asupra noastră. Cu ce drept? Cu niciunul, dar cu un imens abuz! Asta ne face pe noi, ortodocşii nevrednici de numele lui Hristos, să cerem autorităţilor să ne dea acte de identitate fără simboluri satanice. Nu o vor face. Îi invităm să-şi poarte ei simbolurile satanice până la intrarea în iad, ori să se pocăiască, până nu este prea târziu. Nu încercaţi să vă căutaţi drepturile fireşti în justiţie. Veţi fi purtaţi şi amânaţi ani de zile, până când veţi trece pragul morţii şi nimeni nu vă va recunoaşte un drept înscris în Constituţie. Asta nu înseamnă că nu-l aveţi. Îl aveţi, ca dar primit de la Dumnezeu. Ce a dat Dumnezeu, nimeni nu poate să vă ia.

Preot Ioviţa Vasile

 

Comunicatul patriarhal de după întrunirea Sinodului Sfintei Biserici Ortodoxe Române din 25 octombrie s-a vrut a fi unul echilibrat, neutru, de neangajare. În fapt, a fost un exerciţiu de echilibristică păgubitoare, de stare căldicea, cum spune Sfântul Ioan în Cartea Apocalipsei (3, 16). Invitaţia la rugăciune şi la dialog nu e rea, în sine. Dacă Patriarhul Kiril al Rusiei şi Bartolomeu al Constantinopolului s-ar aşeza la aceaşi masă, în ce-ar consta dialogul dintre ei? Ce-ar putea să-şi spună doi eretici (unul e şi schismatic!), în condiţiile-n care hotărârea lui Bartolomeu e de multă vreme luată şi pusă-n practică?

Din păcate, asistăm la acţiunile necugetate ale lui Bartolomeu şi bine spunea cineva că dacă acesta poate face un rău Bisericii, negreşit îl va face. Drumul lui pare că nu mai are întoarcere, şi să dea Bunul Dumnezeu să mă înşel. După ce a introdus oficial erezia ecumenistă în Biserică la pseudo-sinodul cretan, patriarhul din Fanar a păşit cu sârg spre schismă. Aceasta e abia la începutul ei. Ruperea comuniunii cu Bartolomeu, anunţată de Sinodul Arhieresc al Bisericii Ruse e fapt împlinit. Reacţiile ulterioare venite de la Constantinopol arată că acesta nu e dispus să cedeze, deşi asta ar fi singura soluţie de intrare într-o relativă normalitate. Temerea şi scepticismul meu vin dintr-o constatare mai veche, care-i arată pe protagonişti buni executanţi ai unor ordine venite de la vrăjmaşii Bisericii. Aceştia jubilează, deoarece planul lor se desfăşoară fără abatere. În atari condiţii, să nu ne facem iluzii că cei doi patriarhi se vor înţelepţi peste noapte şi schisma va fi înlăturată. Trecutul lor e prea împovărat de fapte şi declaraţii reprobabile, ca să mai lase loc de optimism. Omeneşte privind lucrurile, nu întrevăd ieşirea din schismă în viitorul apropiat. Să nu uităm însă că Mântuitorul Se află, în continuare, la cârma Bisericii Sale şi ceea ce ne este nouă cu neputinţă, poate împlini voia Sa cea sfântă.

Întrebarea pe care ne-o punem fiecare este firească: cum se va poziţiona ierarhia română faţă de această schismă, când va fi silită să părăsească starea de neutralitate? Fi-va de partea Patriarhiei Ruse? Îl va susţine pe Bartolomeu în demersul lui nebunesc?  Cum am spus şi altădată, convingerea mea este că se va alinia Constantinopolului, aparatul propagandistic se va pune în mişcare şi va încerca să ne ameţească cu vorbe meşteşugite. Ni se va spune să stăm liniştiţi, să nu judecăm şi să ascultăm, să nu exprimăm puncte de vedere divergente, pentru că ştiu domniile lor ce fac. Linguşitorii se vor activa ca la un semn, pentru că în felul acesta li se deschide drumul spre trepte ierarhice, spre onoruri şi putere.

Înainte de a întrerupe pomenirea ierarhilor, am avut multe ezitări şi îndoieli. N-am făcut-o cu inimă uşoară şi am nutrit speranţa că aceştia îşi vor veni în fire şi se vor dezice de pseudo-sinodul cretan. N-a fost aşa şi, din păcate constatăm, iară şi iară, că n-am greşit urmând calea Sfinţilor Părinţi şi a Canoanelor Bisericii, delimitându-ne de erezie.

Pr. Ioviţa Vasile

 

 

Schisme trecute, schisme prezente

Schisma este definită ca fiind ,,separarea formală a unui grup de credincioşi de comunitatea religioasă căreia îi aparţine; sciziune’’. Biserica cea sfântă a lui Hristos s-a confruntat în numeroase rânduri cu acest fenomen. Cea mai mare şi mai dureroasă schismă s-a produs în anul 1054, când apusenii, contaminaţi de erezia numită Filioque, dar şi de alte rătăciri şi abateri de la Dreapta Credinţă, s-au separat de Biserică. La 16 iulie a acelui an, trufaşul cardinal Humbert, venit de la Roma, a intrat în biserica Sfânta Sofia din Constantinopol şi a depus actul de anatemizare şi excomunicare a Răsăritului Ortodox, apoi a părăsit în grabă oraşul. La 24 iulie, Patriarhul ecumenic Mihail Celularie a întrunit un Sinod în biserica Sfânta Sofia şi a rostit anatema asupra cardinalului Humbert şi a întregului Apus. Prin cele două acte, s-a produs ruptura între Biserica lui Hristos şi apusenii eretici, numită marea schismă, care durează până în zilele noastre. Analizând acest eveniment dureros, putem formula învăţămintele de rigoare:

1.Erezia precede schisma. De prin anul 589, papistaşii au introdus în Simbolul de Credinţă niceo-constantinopolitan adaosul eretic Filioque, afirmând că Duhul Sfânt purcede şi de la Fiul, contrar învăţăturii  dată nouă de Însuşi Mântuitorul Hristos (Ioan 15, 26). Între momentul introducerii ecestei erezii în Crez şi marea schismă din 1054, s-au scurs 465 de ani. Nerenunţând la erezie în niciun chip, apusenii au făcut schisma inevitabilă.

2.Odată separaţi de Biserica lui Hristos, papistaşii au încetat să mai fie Biserică, deoarece există o incompatibilitate de neînlăturat între Biserică de o parte, erezie şi schismă de cealaltă parte.

3.În pofida acestei grele pierderi, Sfânta Biserică şi-a continuat existenţa şi opera de propovăduire a Evangheliei lui Hristos la toate neamurile. ,,Despărţirea n-a atins unitatea Bisericii, pentru că această unitate nu se poate destrăma niciodată, oricare ar fi numărul şi calitatea ereticilor care se zmulg de la sânul Bisericii. Ereziile şi schismele, oricât de multe şi de mari, nu pot împărţi Biserica, pentru că ea stă strâns unită cu Capul ei, care este Iisus Hristos. Unitatea Bisericii este mai presus de fire şi ea nu poate fi zdruncinată de nimeni’’ ( Învăţătura de Credinţă Creştină Ortodoxă, Bucureşti, 1952, p. 165).

4.Ereticii schismatici apuseni şi-au continuat existenţa istorică având pretenţia absurdă că ei ar fi Biserica, avându-l cap pe papa, nu pe Hristos. De-a lungul timpului ereziile lor s-au înmulţit, zădărnicind mântuirea tuturor celor ce stau sub ascultarea necondiţionată a papilor. Zadarnic şi nejustificat au ridicat anatemele patriarhul Atenagora şi papa Paul al VI-lea în 1965, schisma persistă şi nu există altă cale de unire decât revenirea ereticilor schismatici de toate felurile la Dreapta Credinţă.

5.Anatema rostită cu dreptate de Sinod în 1054, deşi dureroasă, şi-a arătat roadele prin aceea că boala ereziei a fost îndepărtată din trupul tainic al Bisericii.

6.Anatema nedreaptă pronunţată de cardinalul Humbert s-a întors împotriva lor, căci până astăzi Apusul petrece în rătăcire.

7. Schisma naşte schismă. Comunitatea eretică papistaşă a fost sfâşiată de numeroase sciziuni, provocate în cea, mai mare parte, de reformatori. Din comunităţile protestante rezultate din reformă s-au desprins numeroase grupuri, sectele de azi, care nici ele nu încetează a se diviza.

8. Creştinismul autentic se află exclusiv între hotarele Bisercii Ortodoxe. Impropriu se spune că sectele şi denominaţiunile celelalte sunt creştine. În fapt, sunt necreştine şi anticreştine. Faptul că adepţii lor cred în Iisus Hristos, nu este determinant în a se defini creştini. Determinant este a crede drept.Dreapta Credinţă în Mântuitorul lumii, trăită în Ortodoxie, deschide omenirii calea spre Împărăţia lui Dumnezeu.

Concluzii

Cele relatate mai sus ne sunt necesare pentru a desluşi şi a înţelege vremurile grele pe care le străbate Biserica lui Hristos. Mă refer aici la introducerea ereziilor ecumeniste în Biserică prin sinodul tâlhăresc din Creta, urmată de schisma ce se prefigurează după actul nesăbuit al pseudo-patriarhului Bartolomeu de a acorda autocefalia unor facţiuni schismatice din Ucraina. De va fi voia lui Dumnezeu, voi scrie şi despre acestea.

Preot Ioviţa Vasile

Sfânta Biserică a ştiut să aleagă grâul şi să arunce neghina, atunci când a fost vorba de alcătuirea canonului Noului Testament. Cu alte cuvinte, a ales cele patru Sfintele Evanghelii, şi le-a aşezat în paginile Sfintei Scripturi, în vreme ce scrierile mincinoase, ce se pretindeau ,,evanghelii’’, le-a vădit ca atare şi le-a îndepărtat. Sfântul Apostol Pavel a pus pecetea neschimbării Sfintelor Evanghelii, atunci când a scris: ,,Sunt unii care voiesc să schimbe Evanghelia lui Hristos. Dar chiar dacă noi sau înger din cer v-ar vesti altă evanghelie decât aceea pe care v-am vestit-o, – să fie anatema! Precum v-am spus mai înainte, şi acum vă spun iarăşi: Dacă vă propovăduieşte cineva altceva decât aţi primit, – să fie anatema!’’(Galateni 1, 7-9).

În anii din urmă, cei care ar vrea să schimbe sau chiar să desfiinţeze Sfintele Evanghelii, evreii cei urâtori de Hristos, au scos la iveală şi au răspândit în lume o pretinsă evanghelie, numită a lui Iuda. Este o scriere veche aparţinând ereticilor gnostici. Aceştia aveau o doctrină bizară şi absurdă, un amestec de idei păgâne, iudaice, budiste, filozofice şi chiar creştine. Gnosticii preconizau impunerea elucubraţiilor lor ca religie universală, prin care să domine lumea. Nu au reuşit, însă ideea de a domina lumea este readusă în actualitate de mai-marii vremii care, la rândul lor, visează la o religie universală unică, la un guvern unic şi la un coducător al lumii întregi, antihristul.

Răspândirea evangheliei mincinoase a lui Iuda are mai multe ţinte. Întâi de toate, s-ar dori reabilitarea apostolului vânzător al Domnului, în vreme ce Sfiinţii Apostoli sunt blasfemiaţi şi ponegriţi cu neruşinare. Apoi se urmăreşte introducerea evangheliei mincinoase în canonul Sfintei Scripturi. Este împosibil! Biserica lui Hristos nu va face niciodată acest pas, ea fiind singura autoritate care a stabilit canonul Noului Testament, care nu mai poate fi schimbat în vecii vecilor. A treia ţintă  este aceea de a crea confuzie şi îndoială. Se vede asta din propaganda, la fel de mincinoasă, care însoţeşte pretinsa evanghelie. Dacă cercetăm biblia satanică a martorilor lui Iehova, vom constata cutezanţa luciferică a acestora de denatura şi batjocori textul sfânt, (,,voiesc să schimbe Evanghelia lui Hristos’’), şi ne dăm seama că aceleaşi minţi bolnave stau la originea tuturor încercărilor de discreditare a Sfintei Scripturi şi a Bisericii Ortodoxe. Încercările acestea sunt, de la un capăt la altul, urât mirositoare, iar efectul cert pe care-l produc este greaţa. Ştiind aceste lucruri, fereşte-te ca de foc, cinstite cititorule, de  toate aceste puneri la cale murdare. Cei ce batjocoresc cele sfinte cad sub anatema apostolică, care nu se dezleagă în vecii vecilor. La fel ca Iuda.

Preot Ioviţa Vasile

,,Ecumenic’’este, cinstite cititorule, un cuvânt bisericesc, însemnând ,,cu autoritate în toată lumea, universal’’. Astfel, Biserica Ortodoxă a lui Hristos este Ecumenică pentru că ea singură posedă învăţăturile şi mijloacele necesare mântuirii oamenilor din toate vremurile şi din toate locurile. Cele şapte Sfinte Sinoade sunt numite ,,Ecumenice’’ pentru că au statornicit învăţăturile cele drepte şi reguli de vieţuire pentru toată lumea. Patriarhiile din Constantinopol, Ierusalim, Alexandria şi Antiohia sunt ,,Ecumenice’’ deoarece sunt unite întru Hristos şi propovăduiesc, împreună cu celelalte Patriarhii, adevărul mântuitor.

Din păcate, acest cuvânt a fost confiscat şi deturnat de la sensul lui adevărat. Aşa a apărut un cuvânt derivat, ,,ecumenism’’, care nici nu este cuprins în dicţionarele normative ale limbii române, dar care s-a impus în limba vie. Ecumenismar fi, în prezentarea partizanilor săi, efortul sau mişcarea de unire a tuturor ,,bisericilor’’, în duhul ,,dragostei’’ şi al ,,păcii’’. Iniţiatorii ecumenismului au fost oameni păgâni, necredincioşi sau rău-credincioşi, urmaşii acelora care au rupt mereu din trupul Bisericii şi au constituit mulţimea de secte şi ,,biserici’’ mincinoase. Prin urmare, dezbinătorii vor să fie acum unificatori!

Pretenţia lor este absurdă şi irealizabilă din mai multe motive. Întâi, există o singură Biserică, ,,Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolească’’, deschisă mereu şi dornică să primească pe toţi cei rătăciţi. Neexistând alte biserici, este de la sine înţeles că nu are cu cine să se unească. Rămân atunci sectele şi adunările eretice, având ca unică modalitate de unire întâi renunţarea la ereziile pe care le proferează şi apoi unirea cu Biserica lui Hristos. Nu dau nici un semn că ar voi să urmeze această cale. Dimpotrivă, se învârtoşează, se întăresc în rătăcirea lor. Chiar catolicii, cu toate ramificaţiile lor, nu sunt Biserică, ci adunare eretică şi schismatică, de vreme ce s-au rupt în 1054 din trupul Bisericii.

Reprezentanţii Bisericilor Ortodoxe în  organismele ,,ecumenice’’,  spun că fac misiune şi mărturisesc Credinţa Ortodoxă. Fals! Niciodată nu apără Dreapta Credinţă, iar aducerea rătăciţilor în sânul Bisericii e socotită prozelitism, care e interzis cu asprime. Aceşti ,,reprezentanţi’’ nu pot aduce măcar un singur exemplu de eretic pe care l-ar fi adus în Biserică. Şi-atunci ne întrebăm: ce rost mai are prezenţa lor acolo? ,,Rostul’’ ne este cunoscut. Ecumenişti vor unirea tuturor într-un amalgam, într-o mixtură eretică în care să se piardă Biserică Ortodoxă, iar acest amalgam să fie religia unică a viitorului, care nu-L va avea pe Dumnezeul Adevărului, ci pe spurcatul antihrist. Ce nu vor să înţeleagă ecumeniştii este adevărul că Biserica nu poate fi unită cu ereticii, nici nu poate fi biruită, cum Mântuitorul a spus: ,,Voi zidi Biserica Mea şi nici porţile iadului nu o vor birui”(Matei 16, 18). Ierarhii nu au ce căuta în adunarea ecumeniştilor, hulitori ai lui Hristos şi ai Maicii Domnului si a tot ce este sfant.

Preot Ioviţa Vasile

O oaie care se răzleţeşte de turmă este o pradă uşoară pentru lupi. Un om care merge rar la biserică, sau nu merge deloc, este uşor amăgit de sectari şi cade în cursele pierzătoare ale acestora. Mântuitorul nostru Iisus Hristos a avut grijă să ne lase în paginile Sfintei Scripturi cuvinte prin care ne-a prevenit asupra acestor primejdii: ,,Feriţi-vă de proorocii mincinoşi, care vin la voi în haine de oi, iar pe dinăuntru sunt lupi răpitori’’(Matei 7, 15); ,,Vedeţi să nu fiţi amăgiţi, căci mulţi vor veni în numele Meu, zicând: Eu sunt, şi vremea s-a apropiat. Nu mergeţi după ei’’(Luca 21, 8); ..Vedeţi să nu vă înşele cineva’’(Marcu 13, 5); ,,De omul eretic, după întâia şi a doua mustrare, depărteză-te’’(Tit 3, 10); ,,Ieşti din ea, poporul Meu, ca să nu vă faceţi părtaşi păcatelor ei şi să nu luaţi pedepsele ei’’(Apocalipsa 18, 4). Cuvintele acestea sunt fără echivoc şi cunoscându-le trebuie, necesarmente, să şi ţinem seama de ele. Aşa cum la judecăţile civile un om nu este iertat dacă spune că nu a cunoscut legea, şi noi la judecata lui Dumnezeu nu vom avea iertare, chiar dacă nu am cunoscut legea lui Dumnezeu. Avem datoria să o cunoaştem, Biserica tocmai legea aceasta îi învaţă pe oameni, dar dacă oamenii sunt comozi şi stau departe de Biserică, nu au cum s-o cunoască, iar necunoaşterea nu le va fi scuză la judecată. Dimpotrivă, îi va acuza şi mai mult.

Iubite cititorule, sectele pierzătoare din zilele noastre au o extraordinară susţinere financiară din partea vrăjmaşilor lui Hristos şi ai Bisericii Sale. După 1989 s-au înmulţit în toate satele casele în care se adună şi din care-şi propovăduiesc ereziile lor pierzătoare. Dispun de publicaţii, de posturi de radio şi televiziune, sunt plătiţi bine pentru a lupta împotriva Bisericii lui Hristos. Nefiind lipsiţi de cele materiale, au şi timp suficient să facă o propagandă murdară peste tot, în rândul celor lipsiţi, pe care-i ademenesc cu bani sau cadouri, uneori cu câteva zdrenţe de mâna a doua, iar naivii nu-şi fac procese de conştiinţă în a-şi trăda Credinţa.

Sfântul Apostol şi Evanghelist Ioan ne-a lăsat scris în cea dintâi Epistolă: ,,Copiii mei, este ceasul de pe urmă, şi precum aţi auzit că vine antihrist, iar acum mulţi antihrişti s-au arătat, de aici cunoaştem că este ceasul de pe urmă. Dintre noi au ieşit, dar nu erau dintre ai noştri, căci de-ar fi fost dintre ai noştri, ar fi rămas cu noi; ci ca să se arate că nu toţi sunt dintre ai noştri, de aceea au ieşit’’(I Ioan 2, 18-19).

Preot Ioviţa Vasile

Sfântul Antonie cel Mare a trăit în secolul al IV-lea, după Naşterea Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Cărţile noastre bisericeşti păstrează o profeţie pe care acesta a făcut-o în acea vreme: ,,Va veni vremea ca oamenii să înnebunească şi când vor vedea pe cineva că nu înnebuneşte, se vor scula asupra lui, zicându-i că el este nebun, pentru că nu este asemenea lor’’(Patericul, Alba-Iulia, 1990, p. 12). Vremea proorocită de acest Sfânt al lui Dumnezeu este aceasta pe care o trăim, când cea mai mare parte a lumii a pierdut sensul existenţei fireşti, valorile adevărate sunt răsturnate şi caricaturizate, încât virtutea este socotită ca fiind dăunătoare, ticăloşia e ridicată la rang de virtute, impostorii sunt ridicaţi în locurile de cinste, neruşinarea nu cunoaşte hotare, cei puţini şi nemernici hotărăsc cu puteri discreţionare în numele celor mulţi. Ne este dat să întelegem mai bine ca oricine amărăciunea Sfântului Prooroc Isaia când scria în Cartea sa despre nelegiuirile ce se lucrează în lume: ,,Necredinţa şi tăgăduirea Domnului, căderea de la Credinţa în Dumnezeu, grăirea minciunii şi răzvrătirea, născocirea şi cugetarea la lucruri viclene. Şi lăsată la o parte este judecata, iar dreptatea stă departe; adevărul se poticneşte în pieţe şi fapta cinstită nu mai are loc. Adevărul nu mai este şi cel ce se dă la o parte din calea răutăţii este sfărâmat. Şi Dumnezeul nostru a văzut şi S-a întărâtat, fiindcă nu mai este dreptate’’(Isaia 59, 13-15).

În mijlocul acestor răutăţi, care se perpetuează cu putere înspăimântătoare, avem deschisă calea de întoarcere la Dumnezeu. Este singura modalitate de a ne recăpăta echilibrul firesc şi de a nu ne face părtaşi fărădelegilor lumii. Chiar dacă sunt puţini aceia care nu vor să trăiască în minciună şi destrăbălare, să nu uităm că şi în vreme lui Noe au fost doar opt suflete în care s-a păstrat dreptatea lui Dumnezeu, şi aceşti opt oameni au biruit în faţa sutelor de mii care petreceau în mocirla păcatului. Să ne aducem aminte că în cetăţile blestemate, Sodoma şi Gomora trăiau mii de perverşi şi numai casa lui Lot petrecea în dreptate. Aceştia au fost scoşi din mijlocul răutăţii, iar ceilalţi au fost arşi cu foc şi cu pucioasă. Disproporţiile sunt mai mult decât evidente, căci în faţa lui Dumnezeu cei puţini şi drepţi sunt de preţ.

Aş încheia tot cu un cuvânt al Sfântului Prooroc Isaia: ,,Vai de cei ce zic răului bine şi binelui rău; care numesc lumina întuneric şi întunericul lumina’’(Isaia 5, 20).

Preot Ioviţa Vasile

Scrierile Vechiului Testament au fost dăruite de Dumnezeu poporului Său ales, Israel. Deoarece acesta s-a arătat nevrednic de înalta chemare, a fost dezmoştenit de Dumnezeu şi comoara vechi-testamentară a fost încredinţată noului popor ales (I Petru 2, 9-10), Bisericii lui Hristos. Comorii acesteia i-a adăugat Dumnezeu şi tezaurul Noului Testament, aşa încât întreaga Sfântă Scriptură aparţine exclusiv Bisericii Ortodoxe, singura îndreptăţită să o păstreze fără schimbare, să o traducă şi să o interpreteze corect. Fiecare carte nou-testamentară a avut ca destinatar prim o Biserică locală, de la care apoi s-a răspândit, prin copiere, în întreaga Biserică din lume. Sfântul Apostol Pavel a scris în Epistola către Biserica din Colose: ,,Şi după ce scrisoarea aceasta se va citi de către voi, faceţi să se citească şi în Biserica Laodiceenilor, iar pe aceea din Laodiceea să o citiţi şi voi’’(Coloseni 4, 16). Că Biserica a fost destinatarul exclusiv al cărţilor Noului Testament, este un fapt evident:

– Sfintele Evanghelii, cele patru, au fost primele care au îmbogăţit tezaurul de învăţătură al Bisericilor de pretutindeni.

– Cartea Faptele Apostolilor este cea dintâi istorie scrisă a Bisericii

– Cel două Epistole către Corinteni au avut ca prim destinatar Biserica din acest oraş, cum uşor se poate vedea din formulele de adresare de la începutul lor.

– Epistola către Galateni a fost trimisă Bisericilor din ţinutul Galatiei (1, 2)

– Epistola căre Efeseni a fost dată dintru început Bisericii din Efes.

-În formula de adresare a Epistolei către Filipeni destinatarii sunt ,,episcopii şi diaconii’’ (Filipeni 1, 1), adică slujitorii bisericeşti.

        �– Epistolele către Tesaloniceni au fost adresate Bisericii acestei cetăţi.

– Epistolele Pastorale, I şi II Timotei şi Tit, au fost trimise acestor doi episcopi si, implicit, Bisericilor pe care le pstoreau

– Epistola către Filimon a ajuns întâi la ,,Biserica din casa acestuia’’ (Filimon 1, 2).

– Epistola Către Evrei i-a avut ca primi primitori pe iudeii care au crezut în Mântuitorul nostru Iisus Hristos, care erau parte a Bisericii Universale.

– Sfântul Apostol Iacov s-a adresat prin Epistola sa iudeilor din afara Palestinei, constituiţi şi ei în Biserici locale. Aceştia sunt îndemnaţi, în caz de boală, să cheme preoţii Bisericii spre a săvârşi Sfântul Maslu  (Iacov 5, 14-15).

– Sfântul Apostol şi Evanghelist Ioan a scris cele trei Epistole ,,alesei Doamne şi fiilor ei’’(II Ioan 1), adică Biserica şi credincioşii ei.

-Cartea Apocalipsei a fost scrisă celor şapte Biserici din Asia Mică (Apocalipsa 1, 3 şi 11).

Biblia are expresia ,,fur de cele sfinte’’(Fapte 19, 37). Furi de cele sfinte sunt toţi sectarii şi ereticii, toţi cei adunaţi în biserici mincinoase care au furat Biblia din tezaurul Bisericii Ortodoxe, apropriindu-şi-o fraudulos ,,spre a lor pierzare’’(II Petru 3, 16). Versiunile biblice care răstălmăcesc cuvântul lui Dumnezeu şi-l falsifică li se datorează. Despre acestea, am atras atenţia cu puţin timp în urmă. Îndemnul meu pentru toţi cei binecredincioşi este să păstreze cu mare grijă Biblia pe care o au, cea tipărită de Biserica Ortodoxă Română, ştiind că această carte, respectiv suportul material pe care este tipărită, nu are o viaţă prea lungă. Ne aşteptăm ca în viitor lumea să fie inundată de versiuni zise biblice, în care adevărul va fi, în continuare, denaturant şi batjocorit.

Preot Ioviţa Vasile

 

�

Preabunul Dumnezeu, cinstite cititorule, ne-a dat să cunoaştem evenimente şi fapte din viitor de o însemnătate crucială pentru o dreaptă vieţuire pe pământ şi pentru mântuirea sufletelor noastre. Prin Sfânta Scriptură şi prin Sfânta Tradiţie, care laolaltă alcătuiesc Revelaţia sau Descoperirea făcută de Dumnezeu făpturilor, cunoaştem evenimentele privitoare la sfârşitul veacului acestuia, cum sunt învierea morţilor, Venirea a Doua a Mântuitorului, judecata universală a oamenilor, răsplătirea celor vrednici şi pedepsirea vrăjmaşilor lui Dumnezeu. Dacă nu am cunoaşte aceste adevăruri şi nu le-am crede, am fi nişte bezmetici care nu ştiu de unde vin şi încotro se îndreaptă. Având această bogăţie de descoperiri preavrednice de crezare, suntem nişte privilegiaţi ai lui Dumnezeu.

Ştiind aceasta, vrăjmaşul diavol a născocit o modalitate de înşelare a oamenilor prin astrologie, acea ştiinţă mincinoasă (I Timotei 6, 20), care pretinde că poate prevedea viitorul prin interpretarea poziţiei astrelor sau prin diverse fenomene cereşti. După 1989, mijloacele de comunicare în masă aflate în mâinile vrăjmaşilor lui Hristos, abundă, printr-o ofertă extraordinar de bogată, în horoscoape, preziceri ale viitorului care mai de care mai fanteziste şi mai mincinoase. Şi naivii, lipsiţi de învăţătura cea sănătoasă a Bisericii Ortodoxe, se grăbesc să le primească şi să-şi întemeieze hotărârile şi planurile pe ele. În acest fel, dispreţuiesc adevărurile Dumnezeieşti, pe Dumnezeu Însuşi, şi se afundă cu inconştienţă în rătăcirile diavoleşti.

Sfânta Scriptură conţine cuvinte aspre la adresa celor care se cred nu în Dumnezeu Cel Atotputernic, ci în prezicătorii astrologi: ,,Tu te-ai obosit întrebând atâţia sfătuitori! Să iasă la iveală şi să te izbăvească aceia care măsoară cerul şi iscodesc stelele, care în fiecare lună spun ce se va întâmpla. Iată-i, ca pleava pe care o mistuie focul, aşa vor ajunge ei, şi de puterea plăcerilor viaţa lor nu vor putea să o scape; jăratic nu va fi să se încălzească, nici vatră să stea dinaintea ei’’(Isaia 47, 3-4).

Bine ne învaţă Biserica, prin Părinţii ei, să nu dăm nicio crezare prezicerilor mincinoase ale astrologilor, să nu ne lăsăm prinşi în aceste curse întinse de vrăjmaşul diavol, care ne induce gândul că horoscoapele ne sunt de mare folos, sau ascultarea lor este o îndeletnicire nevinovată. Fereşte-te de această lucrare funestă a diavolului!

 

Preot Ioviţa Vasile