Categorie: Uncategorized

LUNA APRILIE

Ziua a 16-a

Sfintele Muceniţe Irina, Agapia, Hionia, Hariesa, Nichia, Galina, Gali, Nunehia, Vasilisa, Teodora, Irina; Sfinţii Mucenici Filic, Ianuarie, Fortunat, Septemin, Leonid, Mihail din Smirna

        ,,Cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta ca să-ţi fie bine şi să trăieşti ani mulţi pe pământul pe care Domnul Dumnezeul tău ţi-l va da ţie’’(Ieşire 20, 12). Dumnezeu a statornicit între copii şi părinţi relaţii fireşti, Dumnezeieşti, de iubire. Orice societate omenească este una sănătoasă atâta vreme cât este alcătuită din familii sănătose, duhovniceşte vorbind. Relaţiile din sânul familiei nu pot fi guvernate decât de Poruncile lui Dumnezeu. Încercarea de a substitui aceste Porunci cu cine ştie ce sisteme ,,morale’’, ticluite de mintea omului, este un eşec din capul locului. Nici nu trebuie să teoretizăm prea mult despre legăturile dintre copii şi părinţi, deoarece Dumnezeu le-a aşezat într-un făgaş atât de înţelept, încât acestea se pot desfăşura în cea mai bună rânduială. Aşa cel puţin ar trebui să fie.

Din păcate, societăţile contemporane au tendinţa, uşor de sesizat, de a submina aceste legături familiale. Copiii sunt încurajaţi să nu mai asculte de părinţi. De cealaltă parte, părinţilor li se impun obligaţii sociale inutile, artificial create, spre a avea cât mai puţin timp de a petrece în familie. Pornind de la cazuri izolate de violenţă asupra copiilor şi invocându-le ca justificare, legiuitorii au elaborat legi care să reducă autoritatea părinţilor. Astfel, copilul îşi poate denunţa părinţii pentru incidente minore, iar sancţiunile pot merge până la decăderea lor din drepturile fireşti. Scăpaţi de sub grija părinţilor, copiii alunecă spre tot felul de tentaţii periculoase şi asistăm la multe drame prin care trec, deopotrivă, copiii şi părinţii. Societatea devine astfel un organism bolnav, în aceaşi măsură în care familiile sunt subminate. Cine are interesul ca familiile să fie slăbite şi societatea să ajungă în suferinţă? Puterile întunericului, slujitorii diavolului care lucrează din umbră, iar atunci când ies la arătare pozează în binefăcători ai umanităţii şi dau lecţii de morală.

Remediul este cunoscut, la îndemână oricând şi este propovăduit din faţa Sfintelor Altare: întoarcerea la Dumnezeu şi la Biserica Ortodoxă. Oricâte schimbări şi mutaţii s-ar produce în lumea aceasta, Biserica rămâne singura instituţie care păstrează nealterate Poruncile Dumnezeieşti şi-i cheamă pe oameni la bună şi dreaptă vieţuire. Acest fapt explică de ce Biserica lui Hristos este ţinta atâtor atacuri, din partea vrăjmaşilor văzuţi şi nevăzuţi.

Preot Ioviţa Vasile

 

 

�

 

LUNA APRILIE

Ziua a 15-a

Sf. Apostoli din cei 70 Aristarh, Pud şi Trofim; Sf. Mucenici Crescent, Teodor, Pavsilip, Suchie cu alţi 18, Luchian, Polieuct, Codrat, Antioh, Ixoron, Mema, Foca, Serghie, Dometie, Adrian, Zosima, Victor, Talchis, Iordan, Anastasie, Teodor, Iacob, Teodosie; Sf. Muceniţe Vasilisa şi Anastasia; Sf. Ierarh Leonid; Cuviosul Mstislav�

          ,,De asemenea a trecut ceva timp de când am început să discredităm pe preoţi, să le ruinăm misiunea pe pământ; pentru noi, reprezintă o mare piedică. Influenţa lor are din ce în ce mai puţin efect asupra oamenilor. Libertatea conştiinţei a fost decretată în întreaga lume, devenind principiu, astfel nu ne mai despart decât câţiva ani până când vom reuşi să distrugem complet creştinismul; cât despre celelalte religii, dificultăţile vor fi minore, dar acum este prematur să discutăm. Regele evreilor va fi adevăratul papă al Universului, patriarhul bisericii internaţionale’’(Milton William Cooper, Partea nevăzută a lumii, Ed. Elit, f. a., p. 253). Acest citat este extras dintr-un document mai vechi, din 1896, nerecunoscut pe faţă de urmaşii celor care l-au elaborat. Este de înţeles. Faptul că această prevedere, şi toate celelalte, sunt puse sistematic în practică, arată că avem de-a face cu un document autentic, care a fost ţinut secret o vreme, apoi, prin vrerea lui Dumnezeu, a ajuns cunoscut.

În vremea ciumei comuniste, preoţii, ierarhii şi monahii erau definiţi în documentele securităţii drept ,,armata neagră’’ şi au fost socotiţi o mare primejdie pentru societatea cu viitor de aur. Aceştia au fost luaţi cu brutalitate de la sfintele altare şi întemniţaţi. Mulţi au murit muceniceşte. Canonizarea lor este interzisă. Biserica, adică poporul lui Dumnezeu, le recunoaşte jertfa, le cinsteşte sfintele moaşte şi le alcătuieşte acatiste.

După 1989, Biserica a avut o perioadă scurtă de libertate. Bisericii i se recunoştea autoritatea în societate şi lucrurile păreau că se îndreaptă spre normalitate. N-a trecut prea mult şi, încet-încet, cei ce se arătau a fi prieteni ai Bisericii Ortodoxe şi-au arătat adevărata faţă: s-au înverşunat împotriva ei cu o ură diabolică, emisiunile religioase au fost suprimate, trepăduşii au început să caute greşeli în Biserică pe care le-au mediatizat hiperbolic. Nu contează că, după o vreme, adevărul iese la lumină şi minciunile sunt dovedite. Ţinta lor nu este distrugerea creştinismului, aşa cum eronat este el înţeles azi. Ţinta este Biserica Ortodoxă cu slujitorii ei adevăraţi, ,,marea piedică’’ în calea înfăptuirii unor ambiţii nebuneşti. Nu trebuie să ne mirăm. N-au ajuns nemernicii lumii să spună despre Mântuitorul nostru Iisus Hristos cel mai înjositoare minciuni, plăsmuite în străfundurile iadului? Noi credem în cuvintele Sale, din care nu va rămâne o cirtă neîmplinită: ,,Pe această piatră voi zidi Biserica Mea şi porţile iadului nu o vor birui’’ (Matei 16, 18).

Citind cele de mai sus, vei înţelege, cinstite cititorule, de unde vin campaniile de presă împotriva Ortodoxiei, cine le orchestrează şi care este ţinta lor finală.

Pr. Ioviţa Vasile �

 

LUNA APRILIE

Ziua a 14-a

Sf. Ier. Martin Papă al Romei; Sf. Mucenici Ardalion, Hristofor, Antonie, Ioan şi Evstatie; Sf. Muceniţă Tomaida�

Astăzi pomenim între Sfinţii lui Dumnezeu pe Preasfinţitul Martin, care a păstorit Biserica din Roma numai patru ani, 649-653, din pricini pe care le vom vedea în cele ce urmează.

Patriarhul Alexandriei, Cir, a născocit atunci o nouă erezie care a tulburat profund Biserica lui Hristos şi mulţi au avut de pătimit pentru că nu se învoiau cu el, păzind Dreapta Credinţă. S-au învoit cu el Serghie, patriarhul Constantinopolului şi urmaşii săi Pir şi Pavel. Casa împărătească era de partea ereticilor, astfel că împăratul Costa, la îndemnul lui Pavel, a scris o carte numită ,,Tipos’’, prin care lăuda erezia monotelită şi a poruncit ca să fie trimisă Bisericilor, cerându-le să creadă asemenea lor. Erezia monotelită învăţa, împotriva Revelaţiei Dumnezeieşti, că Mântuitorul nostru Iisus Hristos a avut o singură voinţă, după cum ereticii monofiziţi învăţau şi încă învaţă că Fiul lui Dumnezeu a avut o singură fire.

Era vremea când pe scaunul de păstor al Romei se afla Sfântul Martin. Dorind să-l atragă la erezia monotelită, împăratul i-a trimis ,,Tiposul’’, cerându-i să-l întărească cu autoritatea sa episcopală. Păstorul cel bun a lepădat reaua credinţă a ereticilor şi a dat un răspuns pilduitor pentru toate timpurile: ,,Chiar dacă toată lumea ar voi să primească această nouă învăţătură, eu nu o voi primi, nici nu mă voi depărta de evanghelica şi apostolica învăţătură şi de la aşezămintele Sfinţilor Părinţi, măcar de voi pătimi şi moartea’’.

        �De-aici a venit sfârşitul păstoririi Sfântului Martin la Roma, căci rău-credinciosul împărat a trimis oameni cu poruncă de a-l prinde şi a-l înstrăina de turma sa. Într-o noapte, au prins pe Sfânt şi l-au dus în Insula Naxia, unde a petrecut un an, în multe lipsuri şi înfometare. Această neomenie nu l-au slăbit în Credinţă pe arhiereul lui Hristos, ci l-au întărit. Slăbit fizic şi bolnav, a fost dus în Bizanţ şi trimişii împărăteşti şi ai patriarhului eretic veneau  la el cu vorbe grele şi mincinoase. Când l-au dus în faţa senatorilor pe o targă, Sfântul nu  mai putea să se ridice, într-atât de mare-i era suferinţa. Mărturisirea şi statornicia lui au rămas aceleaşi: ,,Iată în mâinile voastre sunt, faceţi cu mine ce voiţi, precum Dumnezeu v-a lăsat. Însă să ştiţi cu întemeiere, că de mă veţi sfărâma în bucăţi, nu mă voi împărtăşi cu cei rău credincioşi, cât timp vor sta în credinţa cea rea. Încercaţi cu lucrul şi veţi vedea ce fel este darul lui Dumnezeu în robii lui’’.

Sfântul a fost mutat în Herson şi ţinut în temniţă încă doi ani. După trecerea acestei vremi, şi-a dat sufletul în mâinile lui Dumnezeu.

Fie ca pe scaunul adunării catolice eretice din Roma şi din toată lumea să ajungă păstori vrednici, precum Sfântul Martin. În acel moment s-ar înfăptui şi unirea dorită de Biserica Ortodoxă.

Preot Ioviţa Vasile

De două mii de ani, raţiunea de a exista a iudeilor pare să fie tăgăduirea Persoanei Dumnezeieşti a Domnului nostru Iisus Hristos. Sfintele Evanghelii dau mărturii indubitabile asupra modului ingrat în care s-au purtat evreii cu Marele lor Binefăcător. O ură necurmată ce a culminat cu răstignirea Fiului lui Dumnezeu. Şi după moartea Sa, iudeii, temându-se de faptul Învierii, au rânduit ostaşi care să păzească mormântul. Când Învierea s-a produs, toate strădaniile lor s-au îndreptat spre a ascunde acest Adevăr Dumnezeiesc şi Mântuitor. Mijloacele şi metodele de care s-au folosit, şi se folosesc în continuare, sunt acestea: minciuna, puterea banului, închisoarea şi asasinatul. Să le luăm pe rând.

Constatând că mormântul păzit cu străşnicie era gol, iudeii ,,adunându-se împreună cu bătrânii şi ţinând sfat, au dat bani mulţi ostaşilor, zicând: Spuneţi că Ucenicii Lui, venind noaptea, L-au furat, pe când noi dormeam; şi de se va auzi aceasta la dregătorul, noi îl vom îndupleca şi pe voi fără grijă vă vom face. Iar ei, luând arginţii, au făcut precum au fost învăţaţi. Şi s-a răspândit cuvântul acesta între iudei, până în ziua de azi’’(Matei 29, 12-15). Ce rost mai avea ca Sfinţii Apostoli să fure un trup mort? Era imposibil să ascundă trupul mort fără să se afle. Dar trupul mort ar fi fost cea mai puternică dovadă că Mântuitorul n-a fost decât ,,amăgitorul Acela’’ (Matei 27, 63), cum Îl socoteau iudeii pe Mântuitorul. Nu de moartea Domnului se temeau şi se tem evreii, ci de Învierea Sa, căci Învierea e adevărul cardinal al existenţei noastre şi al învierii noastre. Sfântul Apostol Pavel are o demonstraţie excepţională: ,,Dacă nu este înviere a morţilor, nici Hristos n-a înviat. Şi dacă Hristos n-a înviat, zadarnică este atunci propovăduirea noastră, zadarnică este şi Credinţa voastră’’ (I Corinteni 15, 13-14). Asta ar fi vrut iudeii: să ascundă adevărul Învierii şi pe cale de consecinţă să ne zădarnicească Credinţa, învierea şi mântuirea. N-au reuşit. Nu vor izbuti niciodată.

Închisoarea e modalitatea de a reduce la tăcere şi a pedepsi pe cineva. Întemniţarea nedreaptă a cuiva poate căpăta şi o aparenţă de ,,legalitate’’. Temniţa e pentru făcătorii de rele, cum erau cei doi tâlhari răstigniţi alături de Mântuitorul. Pus între aceştia, Cel fără de păcat, devenea şi El răufăcător. În optica iudeilor. ,,Dacă Acesta n-ar fi fost răufăcător, nu ţi L-am fi predat ţie’’(Ioan 18, 30). Logic, nu?  Când a fost vorba de a alege între eliberarea Mântuitorului şi cea a tâlharului Baraba, evident au ales să fie eliberat inocentul Baraba, iar pe ,,răufăcătorul’’ Iisus L-au dat să fie răstignit. De temniţă a avut parte şi Sfântul Ioan Botezătorul, cel vinovat de a fi spus adevărul. Asupra primejdiei întemniţării a fost prevenit şi Episcopul Bisericii din Smirna: ,,Nu te teme de cele ce ai să pătimeşti. Că iată diavolul va să arunce dintre voi în temniţă, ca să fiţi ispitiţi, şi veţi avea necaz zece zile’’(Apocalipsa 2, 10).

Asasinatul e ultima cale de a ascunde adevărul. Pare o metodă sigură, dar nu este.  După ce Mântuitorul l-a înviat pe Lazăr din morţi, după patru zile, acesta era dovada vie a Dumnezeirii Domnului Hristos. Minunea aceasta zădărnicea toate planurile iudeilor. Modalitatea de a scăpa de prezenţa lui Lazăr, care-i incrimina, a fost simplă: ,,S-au sfătuit arhierei ca şi pe Lazăr să-l omoare, căci, din cauza lui, mulţi dintre iudei mergeau şi credeau în Iisus’’ (Ioan 12, 10-11).

Dacă între iudei s-a răspândit ,,până în ziua de azi’’ minciuna precum că Ucenicii au furat trupul lui Iisus din mormânt, între noi s-a răspândit Adevărul mântuitor care ne spune că Hristos a biruit moartea. Hristos a înviat!

Preot Ioviţa Vasile

 

Părintele Daniel Petru Corogeanu a ajuns celebru după ce cazul exorcizării măicuței de la mănăstirea Tanacu, în vârstă de 23 de ani, a fost intens mediatizat. Se întâmpla în anul 2005 și povestea șoca o țară întreagă. Procesul a fost unul controversat și multe probe au fost respinse. Preotul a susținut tot timpul că este nevinovat.De exemplu medicul legist susținea că măicuța ar fi murit în urma unei doze de adrenalină, iar asistenta de pe salvare care i-ar fi administrat-o a recunoscut că într-adevăr ea i-ar fi făcut injecția. Conform unei anchete făcută de jurnaliştii de la BBC, tânăra a murit din cauza injecţiilor cu adrenalină făcute de medici. La acel moment, cadrele medicale care au intervenit au fost anchetate însă nu au fost găsite vinovate (mai multe aici.).Dar mărturiile nu au fost luate în calcul în proces, iar preotul a fost condamnat la 7 ani de închisoare. Procurorul care a anchetat cazul a murit subit. După ce a stat la serviciu 12 ore, i s-a făcut rău, iar apoi în doar o lună de zile a murit. Judecătorul de la Înalta Curte de Casație și Justiție care a dat sentință definitivă a murit și el la fel de suspect și neașteptat, scrie VoxBiz.ro.În anul 2011, ieromonahul Daniel a fost eliberat din închisoare, dar a ales să se izoleze de lume. Acesta s-a retras într-o casă izolată din localitatea vasluiană Portari (comuna Zăpodeni). Casa situată departe de sat, la marginea unei păduri, i-a fost oferită în mod gratuit de un om de afaceri din zonă, despre care localnicii spun că părintele Daniel Corogeanu l-ar fi vindecat, înainte de a ajunge în închisoare, în mod miraculos, prin rugăciune, în timp ce medicii nu i-ar fi acordat nicio şansă, potrivit adevarul.ro.

De când a ieşit din închisoare, părintele Daniel Corogeanu nu a fost văzut de nimeni din sat, localnicii afirmând că doar cei foarte apropiați reuşesc să îi calce pragul casei, la care poţi ajunge după un drum anevoios, aproape impracticabil. Iniţial, după ieşirea din detenţie, s-a speculat că, în casa situată după dealurile satului Portari, părintele Corogeanu ar fi improvizat un schit, unde continuă să desfăşoare slujbe religioase, însă verificările efectuate de reprezentanţii Episcopiei Huşilor au infirmat această ipoteză. Caterisit în urma ritualului de exorcizare din 2005, părintelui Corogeanu îi este interzis să mai slujească.

Pentru oamenii din sat, părintele Corogeanu continuă să fie un subiect sensibil. Localnicii manifestă aceeaşi dragoste faţă de fostul călugăr, considerându-i pe jurnalişti principalii vinovaţi pentru ceea ce i s-a întâmplat părintelui, iar magistraţii sunt acuzaţi că au făcut o gravă eroare judiciară în acest caz. Pe tot parcursul procesului, desfăşurat la instanţa din Vaslui, zeci de susţinători l-au urmat pe părintele Corogeanu în sălile de judecată, aceştia plângând în hohote la arestarea sa.

Iar recent, fostul episcop de Huși Corneliu Bârlădeanu, care s-a lepădat în mod josnic de părintele Daniel, a avut tot un sfârșit dur, fiind lăsat de râsul lumii în urma unei filmări compromițătoare ce conținea un act de homosexualitate săvârșit cu un elev seminarist, acesta nefiind singurul caz de care este acuzat fostul episcop, actual doar simplu călugăr, în urma deciziei de eliberare a postului de episcop de Huși.

(Text preluat de pe portalul Ortodoxinfo)

,,Să nu iei numele Domnului Dumnezeului tău în deşert; că nu va lăsa Domnul nepedepsit pe cel care ia în deşert numele Lui’’(Ieşire 20, 7). Numele lui Dumnezeu este mai presus de orice nume. Nu sunt graiuri nici cuvinte, ale căror glasuri să preamărească îndeajuns Preasfântul nume al lui Dumnezeu. Numele Lui, rostit cu evlavie în orice limbă a pământului, înnobilează şi sfinţeşte acea limbă. Simfonia cerească, în care miriadele de Îngeri slăvesc numele Preasfinte Treimi fără încetare, ar trebui să se regăsească şi pe pământ, deoarece şi acesta este populat de făpturile lui Dumnezeu. Biserica lui Hristos cântă la fiecare Sfântă Liturghie: ,,Fie numele Domnului binecuvântat, de acum şi până-n veac’’, şi glasurile ei se unesc cu glasurile cereşti. Orice învăţătură sfântă şi dreaptă, rostită de slujitorii bisericeşti, este în numele Preasfintei Treimi, a Tătălui şi a Fiului şi a Sfântului Duh, ceea ce incumbă primirea şi ascultarea acelei învăţături.

Puterile iadului nu suferă ca numele Domnului să fie preamărit, după cuviinţă, de toată făptura. De aceea îşi inspiră şi îşi îndeamnă slujitorii lor diavoleşti dintre oameni să aducă grele hule numelui Preasfânt. Şi aceştia işi ascultă stăpânii, mergând de la tăgăduirea existenţei lui Dumnezeu până la rostirea celor mai josnice cuvinte la adresa Lui. Piaţa este plină de cărţi blasfemiatoare, prin care, cei ce şi-au vândut sufletele, se întrec în a batjocori numele lui Dumnezeu. Orice om de bună Credinţă se cutremură auzind ce poate ieşi din mintea unui om, adus la existenţă, totuşi, de Bunul Dumnezeu.

Vremurile se îndreaptă într-acolo, încât nu va mai fi îngăduit măcar să se pronunţe numele Preasfânt. Vor veni timpuri de mărturisire pentru unii şi de mucenicie pentru alţii. Sfântul Apostol Petru a scris pentru învăţarea noastră: ,,Iubiţilor, nu vă miraţi de focul aprins între voi, spre ispitire, ca şi cum vi s-ar întâmpla ceva străin, ci, întrucât sunteţi părtaşi la suferinţele lui Hristos, bucuraţi-vă, pentru ca şi la arătarea slavei Lui să vă bucuraţi cu bucurie mare. De sunteţi ocărâţi pentru numele lui Hristos, fericiţi sunteţi, căci duhul slavei şi al lui Dumnezeu se odihneşte peste voi; de aceia El se huleşte, iar de voi se preaslăveşte. Nimeni dintre voi să nu suferă ca ucigaş, sau ca fur, sau ca făcător de rele, sau ca un râvnitor de lucruri străine. Iar de suferă precum un creştin, să preamărească pe Dumnezeu pentru numele acesta. Ci vremea este ca să înceapă judecata de la casa lui Dumnezeu; iar dacă începe întâi de la noi, care va fi sfârşitul celor care nu ascultă de Evanghelia lui Dumnezeu?’’ (I Petru 4, 12-16).

Preot Ioviţa Vasile

Hristos a înviat din morţi, cu moartea pre moarte călcând, şi celor din morminte viaţă dăruindu-le.

CUVÂNT  DE  ÎNVĂŢĂTURĂ  AL  CELUI  ÎNTRE  SFINŢI  PĂRINTELUI  NOSTRU  IOAN  GURĂ  DE   AUR, ARHIEPISCOPUL  CONSTANTINOPOLULUI  ÎN  SFÂNTA  ŞI  LUMINATA  ZI  A SLAVITEI  ŞI  MĂNTUITOAREI  ÎNVIERI  A  LUI  HRISTOS, DUMNEZEUL  NOSTRU

„De este cineva binecredincios și iubitor de Dumnezeu, să se bucure de acest praznic frumos și luminat. De este cineva slugă înțeleaptă, să intre, bucurându-se, întru bucuria Domnului său. De s-a ostenit cineva postind, să-și ia acum răsplata. De a lucrat cineva din ceasul cel dintâi, să-și primească astăzi plata cea dreaptă. De a venit cineva după ceasul al treilea, mulțumind să prăznuiască. De a ajuns cineva după ceasul al șaselea, să nu se îndoiască, nicidecum, căci cu nimic nu va fi păgubit. De a întârziat cineva până în ceasul al nouălea, să se apropie, nicidecum îndoindu-se. De a ajuns cineva abia în ceasul al unsprezecelea, să nu se teamă din pricina întârzierii, căci darnic fiind Stăpânul, primește pe cel de pe urmă ca și pe cel dintâi, odihnește pe cel din al unsprezecelea ceas ca și pe cel ce a lucrat din ceasul dintâi; și pe cel de pe urmă miluiește, și pe cel dintâi mângâie; și aceluia plătește, și acestuia dăruiește; și faptele le primește; și gândul îl ține în seamă, și lucrul îl prețuiește, și voința o laudă.

Pentru aceasta, intrați toți întru bucuria Domnului nostru; și cei dintâi, și cei de al doilea, luați plata. Bogații și săracii împreună bucurați-vă. Cei ce v-ați înfrânat și cei leneși, cinstiți ziua. Cei ce ați postit și cei ce n-ați postit, veseliți-vă astăzi. Masa este plină, ospătați-vă toți. Vițelul este mult, nimeni să nu iasă flămând. Gustați toți din ospățul credinței; împărtășiți-vă toți din bogăția bunătății. Să nu se plângă nimeni de lipsă, că s-a arătat Împărăția cea de obște. Nimeni să nu se tânguiască pentru păcate, că din mormânt iertare a răsărit. Nimeni să nu se teamă de moarte, că ne-a izbăvit pe noi moartea Mântuitorului; a stins-o pe ea Cel ce a fost ținut de ea. Prădat-a iadul Cel ce S-a pogorât în iad; umplutu-l-a de amărăciune, fiindcă a gustat din trupul Lui. Și aceasta mai înainte înțelegând-o Isaia, a strigat: Iadul, zice, s-a amărât, întîmpinându-Te pe Tine jos: amărâtu-s-a că s-a stricat. S-a amărât, că a fost batjocorit; s-a amărât, că a fost omorât; s-a amărât, că s-a surpat; s-a amărât, că a fost legat. A primit un trup și de Dumnezeu a fost lovit. A primit pământ și s-a întâlnit cu cerul. A primit ceea ce vedea și a căzut prin ceea ce nu vedea. Unde-ți este, moarte, boldul? Unde-ți este, iadule, biruința? Înviat-a Hristos și tu ai fost nimicit. Sculatu-S-a Hristos și au căzut diavolii. Înviat-a Hristos și se bucură îngerii. Înviat-a Hristos și viața stăpânește. Înviat-a Hristos și nici un mort nu este în groapă; că Hristos, sculându-Se din morți, începătură celor adormiți S-a făcut. Lui se cuvine slava și stăpânirea în vecii vecilor. Amin”.

Ziua Învierii! Şi să ne luminăm cu prăznuirea, şi unul pe altul să ne îmbrăţişăm. Să zicem: Fraţilor! Şi celor ce ne urăsc pe noi; să iertăm toate pentru Înviere. Şi aşa să strigăm: Hristos a înviat din morţi, cu moartea pre moarte călcând, şi celor din morminte viaţă dăruindu-le.

Astăzi Domnul nostru s-a pogorât la Iad. Astăzi a zdrobit porțile de aramă și zăvoarele de fier ale acestuia. Observați exprimarea precisă: nu a spus că a deschis porțile, ci că le-a zdrobit, pentru a pierde cu totul închisoarea sufletelor. Nu a deschis zăvoarele, ci le-a sfărâmat, pentru ca închisoarea să rămână neputincioasă. Bineînțeles, acolo unde nu există nici o încuietoare sau poartă, dacă cineva intră, nu este împiedicat să iasă. Deci, atunci când Hristos nimicește ceva, nimeni nu poate să refacă acel lucru.

Împărații nu fac ceea ce a făcut Hristos atunci când vine vorba de eliberarea de prizonieri, ci dau porunci și lasă la locul lor atât porțile cât și gărzile, arătând prin aceasta că este posibil să intre din nou înăuntru aceia care au fost eliberați sau alții în locul lor. Dar Hristos nu procedează în acest fel. Dorind să arate că strică moartea cu totul, a zdrobit porțile de aramă ale acesteia. Și le-a numit de aramă, nu pentru că erau făcute din cupru, ci mai degrabă pentru a arăta duritatea și intransigența morții. Și ca să se știe despre cupru și fier că exprimă rigiditatea și duritatea, ascultați ce se spune despre cineva încruntat: “Nervii tăi sunt de fier și gâtul și fruntea de aramă”. Și s-a spus astfel nu pentru că ar fi avut, literal, nervii de fier sau fruntea de aramă, ci pentru a arăta cum este să fii aspru, încruntat și dur.

Vreți să aflați cât de aspră, rigidă și nepăsătoare este moartea? Niciodată nu a izbutit cineva să elibereze vreun prizonier al morții, până când nu a venit Domnul Îngerilor și a silit-o. În primul rând, a prins și a închis moartea și pe urmă i-a luat acesteia ceea ce îi aparținea. De aceea adaugă: “Comorile care se află în întuneric sunt ascunse și nu se văd”. Cu toate că se referă la un singur lucru, are două înțelesuri. Adică, există locuri întunecate, care pot fi luminate dacă punem în ele sfeșnic și lumină.

Întinderile Iadului au fost foarte întunecate și mohorâte, nepătrunzând în ele niciodată raze de lumină, de aceea le-a numit întunecate și nevăzute. În realitate, au fost întunecate până în momentul în care a coborât asupra lor Soarele Dreptății și cu lumină strălucitoare le-a luminat și a făcut din Iad, Cer. Deoarece, acolo unde se află Hristos, locul acela se transformă în cer. Este firesc să numească Iadul o comoară întunecată de mare preț, fiindcă acolo este adunată multă bogăție.

În realitate, tot neamul omenesc, care forma avuția lui Dumnezeu, a fost prădat de către diavol, care l-a înșelat pe cel Întâi zidit și l-a supus morții. Despre faptul că neamul omenesc era avuția lui Dumnezeu, ne arată și Sfântul Apostol Pavel atunci când spune că: “Domnul este bogat în îndurare pentru toți cei ce-L cheamă”.

La fel precum un rege, care prinde un hoț care a tâlhărit și a luat tot ce se găsea prin orașe, ascunzându-se în peșteri, unde a strâns averea furată, așa a făcut și Hristos: l-a prins, l-a închis, l-a pedepsit și i-a luat comoara. Prin moartea Lui, Domnul a închis pe tâlhar și pe cel legat, adică pe diavol și pe moarte, și a adus toată comoara, adică Neamul omenesc, în vistieriile Împărătești. Același lucru ne spune și Sfântul Apostol Pavel: “Domnul nostru ne-a izbăvit din robia noastră, din întuneric, și ne-a adus în Împărăția iubirii Lui”.

De admirat este faptul că Însuși Împăratul s-a îngrijit de acest lucru, pe când nici un alt rege nu a găsit de cuviință să facă ceva asemănător, poruncind slujitorilor lui să elibereze pe cei întemnițați. Aici, însă nu s-a întâmplat așa, a venit Însuși Împăratul la cei închiși în temniță și nu s-a rușinat nici de închisoare, nici de cei întemnițați, pentru că era cu neputință să se rușineze Creatorul.

A zdrobit porțile și a sfărâmat zăvoarele, a pus stăpânire pe Iad și a făcut nevăzută toată straja și, fiindcă a supus și moartea, a revenit apoi la noi. Tiranul a fost luat prizonier și legat strâns. Însăși moartea și-a aruncat armele sale, a alergat neînarmată și s-a supus Împăratului.

Ați văzut ce victorie strălucită? Ați văzut biruințele Crucii? Îngăduiți-mi să vă spun ceva mult mai admirabil. Dacă veți afla cum a învins Hristos, admirația voastră va deveni mai mare. Cu armele cu care diavolul biruia, cu aceleași a fost el supus de către Hristos. După ce l-a prins (Hristos), cu armele lui, cu acelea l-a și învins.

Și ascultați cum: Fecioara, lemnul și moartea au fost simbolurile înfrângerii noastre. Fecioară a fost Eva, deoarece nu cunoscuse încă pe bărbatul ei. Lemn a fost Pomul [cunoștinței binelui și răului], și moarte, pedeapsa lui Adam. Dar, iată că, Fecioara, lemnul și moartea, simbolurile înfrângerii, au devenit simboluri ale biruinței. Pentru că în locul Evei este Maria, în locul lemnului cunoștinței binelui și răului este lemnul Crucii, iar în locul morții, pedeapsa lui Adam – moartea lui Hristos. Vedeți cum diavolul a fost învins cu armele cu care altădată a biruit el?

Adam a fost ispitit și a fost biruit de diavol lângă pom, iar pe diavol, Hristos l-a biruit sus pe cruce: Lemnul a trimis din Iad la viață pe cei care ajunseseră acolo. Dintâia oarăși, lemnul l-a ascuns pe Adam, când a văzut că este gol, iar a doua oară, Lemnul a arătat tuturor gol pe cel Biruitor (Hristos), care era răstignit la înălțime. Iar în ceea ce privește moartea, cea dintâi (a lui Adam) i-a prins pe toți aceia care s-au născut din el, în timp ce a doua (a lui Hristos) a înviat și pe aceia care au trăit înainte de El. Cine poate să descrie în cuvinte puterea Domnului? Din morți cum eram, am devenit nemuritori. Acestea sunt izbânzile Crucii! Ați aflat despre biruință? Ați aflat prin ce mod a izbândit? Vedeți acum cum a săvârșit toate fără ca noi să depunem vreun efort. Nu ne-am manjit armele cu sânge, nu ne-am pregătit de luptă, nu ne-am rănit, nici nu am văzut vreun război, dar cu toate astea, am învins.

Domnul ne-a încoronat prin truda Sa. Deoarece este și victoria noastră, să cântăm toți astăzi cântare de biruință. “Unde-ți este, moarte, biruința ta? Unde-ți este, moarte, boldul tău?”

Predici, Sfântul Ioan Gura de Aur

(Text preluat de pe Ortodoxinfo)

Iubitoare de Hristos,

Cinstitori de Dumnezeu,

Iubiţi cititori,

Mai sunt trei zile până la Marea Sărbătoare a Învierii Domnului nostru Iisus Hristos. În aceasta seară ne vom îndrepta paşii spre locaşurile unde se va săvârşi Denia celor douăsprezece Evanghelii, Slujbă Sfântă care se săvărşeşte o singură dată pe an. Mâine seară vom avea Slujba de asemenea unică, în decursul anului bisericesc, Prohodul Domnului. Ştiu că mulţi dintre dumneavoastră veţi ajunge cu greutate la aceste Sfinte Slujbe, în vreme ce alţii nu veţi avea această posibilitate, din pricini pe care le ştim cu toţii. Vina nu este a dumneavoastră, este a celor care au adus Biserica Ortodoxă Română în starea de astăzi. Am spus şi în alte rânduri, am fost alungaţi din biserici, dar niciodată nu ne vor putea scoate din Biserica lui Hristos. Noi vom continua să-L slujim pe Mântuitorul lumii, fiecare după puterile noastre şi după posibilităţile limitate la care suntem constrânşi. Dumnezeu ne vede neputinţele şi ne ştie tristeţile. ,,Cine ne va despărţi pe noi de iubirea lui Hristos? Necazul, sau strâmtorarea, sau prigoana, sau foametea, sau lipsa de îmbrăcăminte, sau primejdia, sau sabia? Precum este scris: Pentru Tine suntem omorâţi toată ziua, socotiţi am fost ca nişte oi de junghiere. Dar în toate acestea suntem mai mult decât biruitori, prin Acela Care ne-a iubit. Căci sunt încredinţat că nici moartea, nici viaţa, nici îngerii, nici stăpânirile, nici cele de acum, nici cele ce vor fi, nici puterile, nici înălţimea, nici adâncul şi nici o altă făptură nu va putea să ne despartă pe noi de dragostea lui. Dumnezeu, cea întru Hristos Iisus, Domnul nostru’’ (Romani 8, 35-39).

Vă rog să petreceţi vremea care a mai rămas până la luminata Înviere cu toată buna cuviinţă, îndeletnicindu-vă cu cele sfinte, rânduite de Sfânta Biserică Ortodoxă.

Marele Praznic al Învierii Domnului Iisus Hristos să reverse Dumnezeiasca Lumină în sufletele frăţiilor voastre, să vă aducă har, pace, binecuvântare cerească, întărire şi mângâiere în lupta cea bună ce ne stă înainte.

Nevrednicul slujitor al lui Hristos Domnul, Biruitorul morţii,

Preot Iovita Vasile

LUNA APRILIE

Ziua a 5-a

Sf. Mucenici Victorin, Diodor, Victor, Claudian, Papia, Serapion, Nichifor, Teodul, Agatapod, Didim, Term, Pompie, Zinon, Maxim, Terentie, Gheorghe, Panaghiot; Cuv. Marcu din Muntele Fracesc; Sf. Cuv. Teodora şi Teopista; Sf. Mc. Teodora; Cinci Sf. Muceniţe din Lesbos�

          ,,Adevărat grăiesc vouă: Dacă veţi avea Credinţă cât un grăunte de muştar, veţi zice muntelui acestuia: Mută-te de aici dincolo, şi se va muta; şi nimic nu va fi vouă cu neputinţă’’(Matei 17, 20). Cuvintele acestea ale Mântuitorului nu sunt o metaforă sau vreo altă figură de stil; ele sunt, realmente, un fapt posibil celor care au nestrămutată Credinţă.

Astăzi pomenim pe Sfântul Cuvios Marcu de la Muntele Fracesc. Acesta a învăţat filozofia la Atena, dar s-a lepădat de cele ale lumii şi a mers să petreacă într-o peşteră, în Etiopia. Nouăzeci şi cinci de ani s-a nevoit Cuviosul în acel munte. Aşa l-a găsit Avva Serapion când a venit să-l cerceteze. Sfântul nu mai văzuse faţă omenească de când s-a retras în loc pustiu, de aceea l-a întrebat pe Avva Serapion: ,,Mai sunt, oare, Sfinţi în lume, ca să facă minuni precum a zis Domnul în Evanghelie: Veţi zice muntelui acestuia: mută-te… Şi în acel moment s-a produs minunea Dumnezeiască: muntele s-a mişcat din locul său şi a pornit spre mare, ca la cinci mii de coţi. Atunci Sfântul Marcu a făcut semn cu mâna spre munte: ,,Ce ai făcut tu, munte? Nu ţi-am zis să porneşti, ci am vorbit cu fratele; deci tu stai la locul tău’’.Şi muntele s-a oprit, spre mirarea Avvei Serapion, care nu mai văzuse o asemenea minune, de aceea Cuviosul a plâns şi i-a spus: ,,Amar pământului, că pe el creştinii numai cu numele se numesc creştini, iar cu faptele nu sunt!’’

        �Apropiindu-se vremea despărţirii sale de trup, Cuviosul Marcu a rostit aceste îndemnuri: ,,Mă duc din viaţa aceasta vremelnică, iar tuturor celor ce rămân pe pământ, le doresc să se mântuiască. Mântuiţi-vă, pustnicilor, care rătăciţi în peşteri şi în munţi pentru Dumnezeu! Mântuiţi-vă, nevoitorilor, care pentru împărăţia cerurilor cea cu anevoie, răbdaţi toată nevoia! Mântuiţi-vă, lavre, cele ce slujiţi lui Dumnezeu ziua şi noaptea! Mântuiţi-vă Sfinte Biserici, cele ce sunteţi curăţire a păcătoşilor! Mântuiţi-vă, preoţii Domnului, mijlocitori către Dumnezeu pentru oameni! Mântuiţi-vă, fiii împărăţiei lui Hristos, care v-aţi făcut fii ai lui Hristos prin Sfântul Botez! Mântuiţi-vă, iubitorilor de Hristos, cei ce primiţi pe străini ca pe Însuşi Hristos!… Mântuieşte-te, tot pământule. Şi toţi cei ce vieţuiesc pe tine în pace şi întru dragostea lui Hristos’’

        �Avva Serapion i-a văzut sufletul înălţându-se spre cer, pentru a primi răsplata ostenelilor sale (După Vieţile Sfinţilor pe aprilie, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2005, p. 68-76).�

Preot Ioviţa Vasile

 

Părintele Matei Vulcănescu ne informează din Grecia că, de curând, Comisia Teologică a Centrului de Studii Patristice. din Salonic, care deține revista teologică Theodromia, a cărui președinte este părintele Theodoros Zisis, a aprobat introducerea numărul octombrie-decembrie 2017 al revistei sus-menționate a Proiectului de rezoluție redactat și semnat de teologul Mihai-Silviu Chirilă, împreună cu părinții ieromonah Grigorie Sanda, pr. Claudiu Buză, pr. Cosmin Tripon, pr. Ioan Ungureanu și monah Chiriac Cioi și susținut de alți părinți și credincioși antiecumeniști din România.

http://ortodoxinfo.ro/2018/01/11/proiect-de-rezolutie-referitor-la-provocarile-actuale-la-adresa-luptei-antiecumeniste/

Acest lucru înseamnă că proiectul de rezoluție a fost astfel introdus în tezaurul patristic, deoarece revista Theodromia este una din cele mai puternice reviste teologice la nivel modial. Ea este independentă și, în felul acesta, își desfășoară activitatea teologică fără a fi influențată de factori locali. Echipa de redactie este formată din profesori universitari teologi de la Facutatea de Teologie din Salonic și are o reputație foarte bună în lumea teologiei academice.

Nu este vorba despre o revistă bisericească, ci de o revistă teologică citată în foarte multe teze de doctorat din toată lumea. A publica în această revistă este, de asemenea, foarte important pentru viitorul academic al oricărui teolog.

Sursa: http://ortodoxinfo.ro/2018/04/03/proiectul-de-rezolutie-din-ianuarie-2018-acceptat-spre-publicare-in-prestigioasa-revista-teologica-theodromia/

(Infiormatie preluata de pe site-ul Ortodoxia Marturisitoara al Parintelui Claudiu Buza)

LUNA APRILIE

Ziua a 4-a

Cuvioşii Gheorghe, Puplie, Iosif Melodul, Platon, Teona, Simeon, Fervin, Zosima, Iosif, Zosima; Sf. Muceniţe Fervuta şi Mecadoşta; Sf. Ierarhi Teona şi Isidor; Sf. Mucenic Nichita�

          ,,Să nu-ţi faci chip cioplit şi nici un fel de asemănare a niciunui lucru din câte sunt în cer, sus, şi din câte sunt pe pământ, jos, şi din câte sunt în apele de sub pământ. Să nu te închini lor, nici să le slujeşti’’(Ieşire 20, 4-5). Porunca aceasta vine ca o urmare firească a celei dintâi şi ea trebuie citită cu multă rigoare şi atenţie, căci făcând aceasta, orice om de bună Credinţă va constata cât de credincioasă este Biserica Ortodoxă acestei porunci.

Întâi, Sfânta noastră Biserică nu are în locaşurile sale chipuri cioplite sau turnate. Acestea se găsesc la ereticii catolici care s-au despărţit de Biserică. Sunt acele statui care pot fi văzute în locaşurile celor numiţi romano-catolici sau greco-catolici.

Cât priveşte asemănarea vreunui lucru, nimeni nu trebuie să-şi facă griji. ,,Lucru’’înseamnă obiect neînsufleţit, cum am scris şi cu alt prilej, or, sfintele icoane sunt chipuri ale fiinţelor.

Cum Dumnezeu nu interzice chipuri de fiinţe sfinte, de Îngeri sau Sfinţi, Biserica Ortodoxă are aceste chipuri sfinte, adică sfintele icoane. Spunem că, dimpotrivă, Dumnezeu a poruncit lui Moise să facă ,,chipuri de heruvimi cu iscusinţă alese’’ (Ieşire 36, 35) cu care apoi a împodobit cortul mărturiei, fără că să-i treacă prin cap cuiva că aceste chipuri ar fi idoli. Porunca aceasta sfântă s-a dat şi lui Solomon atunci când a zidit templul cel dintâi din Ierusalim. Acesta ,,a făcut în Sfânta Sfintelor doi heruvimi de lemn de măslin, înalţi de zece coţi’’(III Regi 6, 23), iar ,,pe toţi pereţii templului de jur împrejur, pe dinăuntru şi pe dinafară, a făcut chipuri de heruvimi săpate’’(III Regi 6, 29), împlinind cu mult drag ceea ce Dumnezeu Însuşi poruncise.

Credincioasă poruncilor Dumnezeieşti, Biserica Ortodoxă face chipuri sfinte cu care împodobeşte sfintele locaşuri. Dimpotrivă, cei ce resping sfintele icoane calcă cu brutalitate poruncile şi cad în cea mai neagră rătăcire. Zadarnic răcnesc cu mulţi decibeli iconoclaştii moderni, degeaba ne acuză de idolatrie, păcatul rămâne asupra lor. Cunoaştem pe Adevărtul Dumnezeu, ne trăim Credinţa, fiecare după puterile noastre, am primit de atâtea ori ajutorul lui Dumnezeu având sfintele icoane, încât nu ne vom clinti la niciuna din aberaţiile sectare sau păgâne.

O întrebare trebuie, totuşi, rostită: ce caută ierarhii ,,ortodocşi’’ în adunările nelegiuite ale celor care batjocoresc sfintele icoane? Nu aşteptăm nici un răspuns, pentru că ştim.Ştim ceea ce ascund ei cu atâta grijă, şi aceasta ne este de-ajuns.

Preot Ioviţa Vasile

LUNA APRILIE

Ziua a 3-a

Cuvioşii Nichita Mărturisitorul şi Ilirie; Sf. Mucenici Elpidifor, Dios, Vitonie, Galic, Pavel Rusul; Cuvioasa Fare

Cuviosul Nichita Mărturisitorul a trăit în vremurile de grea prigoană din partea iconoclaştilor, adică a acelora care dispreţuiau sfintele icoane. Aceştia au găsit sprijin la curtea imperială şi au câştigat de partea lor pe împăratul Leon Armeanul, om viclean, care se prefăcea că iubeşte icoanele, dar în ascuns lupta împotriva celor dreptcredincioşi. A chemat la curtea sa pe Patriarhul Nichifor şi un sobor numeros de episcopi pentru o confruntare cu ereticii iconoclaşti pe care-i ocrotea în ascuns. Unul dintre ei, Sfântul Teodor, l-a sfătuit pe Leon cu multă înţelepciune: ,,Nu strica, o, împărate, rânduiala cea bine aşezată a Bisericii, pentru că Sfântul Apostol Pavel zice: Dumnezeu a dat în Biserică pe unii Apostoli, pe alţii Prooroci, iar pe alţii propovăduitori şi pe alţii păstori şi învăţători, spre săvârşirea Sfinţilor, însă n-a adăugat acolo Apostolul şi pe împăraţi. Deci ţie, o, împărate, ţi s-a încredinţat ca să îndreptezi cele mireneşti, lucrurile cetăţilor şi puterile oştirilor. Pentru acelea să te îngrijeşti tu, iar bisericeştile îndreptări să le laşi păstorilor şi învăţătorilor, după învăţătura Apostolului’’.Această înfruntare n-a plăcut împăratului. La scurtă vreme episcopii dreptcredincioşi au fost alungaţi în exil.

Socotind că nu va avea nici un câştig din surghiunirea episcopilor, Leon Armeanul a adus pe egumeni şi episcopi la locurile lor de păstorire şi i-a întemniţat. Iconoclaştii au găsit o cale de a-i amăgi pe cei care doreau mai bine să moară, decât să lepede sfintele icoane: le-au cerut să se împărtăşească în biserică, împreună cu patriarhul eretic şi mincinos, Teodot, urmând ca după aceea să-i slobozească din temniţă. Mulţi s-au învoit şi l-au îndemnat şi pe Cuviosul Nichita să primească. După ce s-au împărtşit cu ereticii, Cuviosul Nichita s-a întristat de această faptă necugetată.

Adus în faţa împăratului, a mărturisit: ,,Eu, o, împărate, nici la mănăsirea mea nu mă voi duce, nici Credinţa mea nu o voi lăsa, ci în mărturisirea mea petrec şi voi petrece, în care au petrecut şi părinţii mei, Sfinţii Episcopi cei dreptcredincioşi, care au pătimit izgonire şi închisori cu nedreptate de la tine şi la multe primejdii s-au dat, apărând Biserica cea dreptcredincioasă, în care stăm şi ne lăudam întru nădejdea slavei lui Dumnezeu. Şi să ştiţi de la mine cu adevărat, că nici de moarte nu mă tem, nici viaţa aceasta vremelnică nu o iubesc. Dumnezeu îmi este martor, că am făcut ceea ce nu mi se cădea să fac. Ci, pentru ascultare m-am supus bătrânilor şi nevrând, şi împlinind voia lor, m-am împărtăşit cu mincinosul partiarh Teodot, de care lucru îmi este jale şi mă căiesc’’.

        �După asprimile surghiunului şi ale temniţelor, Cuviosul Nichita Mărturisitorul s-a dus la Domnul, într-o zi de 3 aprilie (După Vieţile Sfinţilor pe aprilie, Ed.Mănăstirea Sihăstria, 2005, p. 30-43).�

Preot Iovita Vasile

 

LUNA APRILIE

Ziua a 2-a

Cuvioşii Tit şi Grigorie; Sf. Mucenici Amfian, Edesie şi Policarp; Sf. Ierarhi Nizier de Lyon�

          ,,Eu sunt Domnul Dumnezeul tău, Care te-a scos din pământul Egiptului şi din casa robiei. Să nu ai alţi dumnezei afară de Mine’’(Ieşire 20, 2-3). Dumnezeu fiind Unic, firesc ar fi ca Preasfântul Său nume nici să nu aibă formă de plural. Din păcate, rătăcirile, uzanţele şi obişnuinţele omeneşti, ca şi imperfecţiunile limbilor au făcut să vorbim şi de ,,dumnezei’’. Pentru că neamurile aflate în întunericul păcatului şi al neştiinţei se află în afara Revelaţiei Dumnezeieşti, prin urmare, necunoscând pe Adevăratul Dumnezeu, îşi născocesc ,,dumnezei’’, după închipuirea lor. Aceasta l-a făcut pe scriitorul sfânt să însemneze precum că ,,toţi dumnezeii păgânilor sunt idoli’’(I Paralipomena 16, 26), iar pe Psalmistul David să scrie fără echivoc: ,,Toţi dumnezeii neamurilor sunt demoni’’ (Psalmul 95, 5). Ce rătăcire mai mare poate fi decât aceea de a-ţi face din diavolul un dumnezeu, căruia să-i slujeşti? Sfântul Prooroc Ieremia (16, 20) se întreba cu nevinovată naivitate: ,,Poate oare omul să-şi facă dumnezei, care, de altfel, nici nu sunt dumnezei?’’ Poate! Aşa şi-au făcut dumnezei mincinoşi budiştii, mahomedanii, şintoiştii şi toţi ceilalţi din aşa numitele ,,religii’’ ticluite de cutezanţa omenească. Vin apoi şi ne vorbesc de Buda şi de Allah ca de Dumnezeu sau Îl pun pe Mântuitorul nostru Iisus Hristos pe acelaşi plan cu Mahomed. Ce blasfemii! Şi mai mult, vor să unească tot acest amalgam de credinţe demonice cu Dreapta noastră Credinţă! Ei bine, acest fapt de cutezaţă nebună este posibil numai pentru minţile bolnave de necredinţă şi răutate. Biserica Ortodoxă nu se va uni niciodată cu credinţele demonice. Unească-se toate rătăcirile, ca să dea o rătăcire şi mai mare. Aceea va fi ,,religia’’ cea fără dumnezeu în care antihristul se va da pe sine drept dumnezeu (II Tesaloniceni 2, 4). Dar atunci sfârşitul acestui veac va fi aproape şi toţi lucrătorii fărădelegii, ai necredinţei şi ai relelor credinţe vor fi duşi în focul pedepsei veşnice. Atunci vor striga cei drepţi, laolaltă cu Sfântul Prooroc Isaia: ,,Doamne, Dumnezeul nostru, avut-am peste noi şi alţi stăpâni afară de Tine, dar noi ne vom aduce aminte numai de numele Tău’’(26, 13).

Până atunci, cinstite cititorule, care-ai cunoascut pe Adevăratul Dumnezeu, nu înceta a te închina Lui, nu înceta a mărturisi cu toată fiinţa ta, laolaltă cu Sfânta Biserică a lui Hristos: ,,Cred într-Unul Dumnezeu, Tatăl Atotţiitorul, Făcătorul cerului şi al pământului, al tuturor celor văzute şi nevăzute’’. Şi să continui mărturisirea ta până la sfârşitul Crezului şi al vieţii tale.

Preot Ioviţa Vasile

 

 

�