Categorie: Uncategorized

Pruncul Dimitrie a fost rodul rugăciunilor binecredincioşilor săi părinţi, care l-au învăţat de mic frica de Dumnezeu şi l-au luminat în Taina Sfântului Botez. Tatăl său era mare slujbaş în Tesalonic, în vremea de prigoană a împăratului păgân Maximian, şi din această pricină se temea să-şi mărturisească Credinţa în Hristos. După o vreme, acesta a murit, iar Dimitrie a fost chemat de împărat să-i ia locul cu un mandat imperativ: ,,Păzeşte patria ta şi s-o cureţi de necuraţii creştini, ucigându-i pe toţi cei care cheamă numele lui Iisus Hristos Cel răstignit’’.

Ajuns înalt demnitar împărătesc, tânarul Dimitrie s-a dus în Tesalonic şi a început să-L propovăduiască cu mult curaj pe Mântuitorul lumii şi să deschidă ochii oamenilor, arătându-le deşertăciunea credinţei lor în idolii cei diavoleşti. Ştiind că va fi întemniţat, Dimitrie a încredinţat toată averea slujitorului său Lup, cu porunca de a o împărţi celor nevoiaşi. Apoi a ajuns să dea seamă în faţa împăratului, când iarăşi a mărturisit pe Domnul Iisus Hristos, fapt pentru care a fost închis într-o baie în apropierea palatelor împăratului. De câte ori venea în Tesalonic, împăratul punea să se organizeze tot felul de jocuri sportive şi lupte, căci avea un vandal de o statură impozantă, Lie, care îi ucidea fără milă pe toţi. Aşa au murit mulţi creştini, pentru plăcerea împăratului de a asista la asemenea cruzimi.

Nestor era un tânăr creştin care a hotărât să-l înfrunte pe Lie. Pentru aceasta, s-a dus la Sfântul Dimitrie şi a cerut binecuvântare, iar acesta l-a însemnat cu semnul Sfintei Cruci. Cu puterea lui Iisus Hristos, Nestor s-a dus şi a biruit pe Lie, omorându-l. Împăratul a ştiut că Sfântul Dimitrie l-a întărit spre a-l ucide pe Lie şi a poruncit ostaşilor să-l omoare pe Sfânt. Aceştia s-au dus în ziua de douăzeci şi şase octombrie, în închisoare şi l-au ucis pe Sfântul lui Dumnezeu, al cărui suflet curat s-a dus spre locaşurile cele cereşti la Hristos Domnul. Slujitorul Sfântului Dimitrie, Lup, a fost şi el omorât, tăindu-i-se capul. Trupul Sfântului Dimitrie a fost pus în mormânt şi deasupra s-a zidit o biserică. Un oarecare Leontie, bolnav fiind, a venit la această biserică şi s-a tămăduit. Vrând să ridice pe mormântul Sfântului o biserică mai mare, în timpul săpăturilor au găsit Sfintele moaşte, din care a izvorât mir şi mirosul acesta bineplăcut a umplut toată cetatea (După Vieţile Sfinţilor pe octombrie, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2005, p. 319-329).

Sfântul Dimitrie este cinstit de Biserica lui Hristos pentru multele binefaceri pe care le mijloceşte înaintea tronului ceresc.

Presbiter Iovița Vasile

În cărţile noastre bisericeşti se află o Rânduială privitoare la modul cum trebuie primiţi evreii care vin la Sfânta Credinţă Ortodoxă şi voiesc a fi madulare ale Bisericii lui Hristos. Între întrebările care li se adresează, este şi aceasta: ,,Mai întâi, te întreb pe tine de te lepezi cu adevărat de toată credinţa jidovească şi de toate născocirile lor, şi de toată lupta lor împotriva lui Dumnezeu, ce o au împotriva Domnului nostru Iisus Hristos şi asupra Preacuratei Maicii Sale, şi asupra tuturor Sfinţilor, şi asupra tuturor creştinilor, şi de toată defăimarea lor împotriva Bisericii, ca a unor potrivnici ai lui Dumnezeu, şi îi afuriseşti pe ei?’’

Întrebarea este justificată de un adevăr întristător, acela că, de-a lungul a mai bine de două mii de ani, evreii au dus o luptă plină de ură împotriva lui Dumnezeu şi a tot ce este arătat mai sus. Şi pentru că este cunoscută încrâncenarea lor, în mijlocul tuturor popoarelor creştine care i-au primit şi găzduit, evreii au născocit o puzderie de secte zise ,,creştine’’ care, asemenea unor cutii de rezonanţă, au preluat şi amplificat învăţăturile mincinoase ale acestora. Se ştie că şi Martin Luther a făcut reforma aceea diabolică sub înrâurirea evreilor, care i-au şi furnizat ,,argumentele’’ scripturistice împotriva învăţăturii celei sănătoase a Bisericii. Reformatorul a fost, aşadar, unealta evreilor, iar reforma s-a făcut în sensul dorit de ei.

Între aberaţiile plăsmuite de evrei se află şi aceea că preacurata Fecioară Maria ar fi fost o femeie de rând, care a născut pe Omul Hristos, dar a avut şi alţi fiii, după cum ar dovedi-o chiar Noul Testament, când vorbeşte despre ,,fraţii Domnului’’ (Matei 12, 46-50; 13, 55-56; Marcu 3, 31-35; 6, 3; Luca 8, 19-21;Ioan 2, 12; 7, 3, 5, 10, etc). Biserica Ortodoxă a dovedit, în numeroase rânduri, că această învăţătură evreiască este mincinoasă şi drăcească, încât nu merită să o fac eu încă o dată. Aleg să afirm, şi de data aceasta, învăţătura despre Maica Domnului, aşa cum este păstrată de Sfânta Biserică. Preacurata Fecioară Maria a fost Fecioară înainte de Naştere, în timpul Naşterii şi după Naştere, ceea ce noi exprimăm prin expresia ,,Pururea Fecioară Maria’’. Cea pe care noi o numim ,,mai curată decât strălucirile soarelui’’, a născut pe Mântuitorul nostru Iisus Hristos, Dumnezeu Adevărat şi Om Adevărat. Ce este împotriva acestei sfinte învăţături, de la cel rău este, cinstite cititorule.

Presbiter Ioviţa Vasile

„Am fost surprins să constat cât de puțin știe lumea românească despre «Talmud». Aproape nimic! Cu gândul bun că această situație s-ar putea repara nițel prin publicarea unei cărți, am tipărit, în românește, «Talmudul – Cartea sfântă a evreilor».
O bună ocazie oferită curioșilor de a înțelege de ce Talmudul este considerat cea de-a doua carte sfântă a evreilor, prima fiind Biblia.”, spune Teșu Solomovici.
Evreul Teșu pare plin de bune intenții când încearcă să ne prezinte Talmudul pe înțelesul nostru, adică tradus în limba română. În viziunea sa, învățăturile Talmudului sunt un adevărat îndreptar de comportament pentru membrii „poporului ales”. Bineînțeles că pozitive în totalitate. Numai că sunt foarte curios ce răspunsuri, explicații, tălmăciri, ar putea da tovarășul Solomovici unui confrate evreu de-al său, pe nume Israel Shahak, care a studiat aceeași carte sfântă evreilor, Talmud, și a găsit câteva „sfaturi” cel puțin ciudate (prea blând termenul)?
Interesul manifestat de Israel Shahak pentru Talmud a început atunci când a fost martorul unui incident: într-un cartier evreiesc din Ieruslaim un evreu ultrareligios a refuzat să-și folosească telefonul într-o zi de sâmbătă pentru a chema salvarea pentru un vecin ne-evreu! Tribunalul rabinic a confirmat că acest comportament al lui a fost corect și pios; în esență, un evreu nu poate să violeze sabatul pentru a salva viața unui ne-evreu, mai mult, îi este interzis să facă asta și în cursul săptămânii. Violarea legii sabatului este permisă doar pentru a salva viața unui evreu. Derutat și indignat de comportamentul evreului religios, Israel Shahak a început să studieze Talmudul, legea religioasă de bază a evreilor. Iată ce a găsit în Talmud:
-Talmud, Iebhammoth 61a: „Doar evreii au dreptul să fie numiți oameni, nu și ne-evreii (goimii).”
-Talmud, Iore Dea 377, 1: „Servitorii ne-evrei morți trebuiesc înlocuiți precum vacile sau asinii pierduți. Niciun fel de simpatie pentru evreii care-i angajează.”
-Talmud, Jalkut Rubeni Gadol 12b: „Sufletele ne-evreilor provin din spirite spurcate, pe care le numim porci.”
-Talmud, Tosaphot, Jebamoth 94b: „Dacă mâncați în prezența unui ne-evreu este ca și cum ați mânca cu un câine.”
-Talmud, Yebamoth 98a: „Toți copiii goimilor sunt animale.”
-Talmud, Orach Chaiim 57, 6a: „Nu trebuie să aveți mai multă milă pentru un ne-evreu decât pentru un porc bolnav de stomac.”
-Talmud, Kerithuth 6b p. 78: „Doar evreii sunt ființe umane, ne-evreii (goim-ii) sunt animale.”
-Talmud, Kethuboth 110b: „Pentru a interpreta un psalm un rabin a spus: Psalmistul îi compară pe ne-evrei cu fiarele spurcate.”
-Talmud, Abhodah Zarah 4b: „Puteți omorî un ne-evreu cu propriile mâini.”
-Talmud, Abhodah Zarah 26b T.: „Chiar și cel mai bun ne-evreu trebuie omorât.”
-Talmud, Bammidber Raba c 21 & Jalkut 772: „Evreii care varsă sângele ne-evreilor aduc ofrandă lui Dumnezeu.”
Am citat din studiile unei somități internaționale.
Evreul Israel Shahak, supraviețuitor al Holocaustului, a fost profesor la Universitatea din Ierusalim și președinte al Ligii Israeliene pentru Drepturile Omului.
— Sursa: Anonimus Preluare de pe Ortodoxia.ro

Scurt comentariu
,,Boul își cunoaște stăpînul și măgarul ieslea domnului său, dar Israel, nu Mă cunoaște, poporul meu nu Mă pricepe. Vai ție, neam păcătos, popor împovărat de nedreptate, soi rău, fii ai pieirii! Ei au părăsit pe Domnul (Iahve), tăgăduit-au pe sfantul lui Israel, întorsu-i-au spatele’’ (Isaia 1, 3-4).

Cînd Însuși Dumnezeul Adevărului te califică astfel și te așează acolo unde-ți este locul, prin pana Sfantului Prooroc Isaia, e mai bine să stai în ungherul tău, să fii cît mai mic la gură și nu mai emiți pretenții absurde de ,,popor ales’’.

Evreii și-au creat propria religie in care ei se considera poporul ales de Dumnezeu, ca fiind cea rasa superioara, deasupra tuturor raselor de pe Terra. Si, drept urmare ei, evreii au dreptul sa fure si sa-i insele pe ceilalti locuitori ai planetei numiti goimi in Talmudul lor. Goimii avand statutul de sub – caini. Si de aceea daca li se impotrivesc lor, evreilor acestia pot sa-i omoare pe goimi ca pe muste cand au chef fara nici un motiv deoarece Dumnezeul lor, Molok, le ingaduie acest lucru. Uciderea unui goim fiind considerata chiar o jertfa de sange adusa lui Molok. Si fiind rasa superioara, ei evreii sunt ahtiati a strange averi nemuncite, prin specula si camata, practicate asupra popoarelor goimice.
Munca fizica e considerata o corvoada pentru ei, evreii. Munca fizica fiind lasata in sarcina animalelor goimice. Iar pentru a stange cat mai multe bagatii, evreii se stabilesc ca negustori si camatari cu umilinta in țările goimice tocmai pentru a le penetra structurile de putere, pana ajung sa ocupe cele mai importante posturi in sistemele financiare-economice-politice-militare si mediatice al tarilor invadate. Schimbandu-se numele in conformitate cu cele folosite de localnici, asemenea cameleonilor, care-si schimba culoare pentru a nu fi depistati de insectele pe care le vaneaza. In final tara respectiva ajungand Colonia iar poporul gazda sclavul lor. Daca populatiile locare li se opun atunci, la comanda, populatiile sunt etichetate ca anti-semite. Cand nu pot penetra o tara, atunci implementeaza cu dibacie revolutii sau razboaie sub steaguri false puse in cîrca altora, dar numai a lor nu. Revolutii si razboaie in care goimii se macelaresc unii pe altii cu banii imprumutati de evrei ambelor parti beligerante. Acesta-I, in mare poporul, ales chipurile de Dumnezeu.
O Mare Minciuna Mondiala, ei fiind in fapt, prin apucaturile pe care le au, un popor satanic imbracat in poleiala stralucitoare chipurile a sfinteniei intre popoare. Prin ceea ce fac in Palestina, Liban si Siria in aceste zile si-au arata adevarat fata de asasini. Poleiala stralucitoare de popor ales a cazut de pe ei. Poporul evreu este un popor satanic prin definitie.

Gelu Aramianu (preluare de pe blogul Ion Coja)

Aproape de anul 100 după Naşterea Mântuitorului nostru Iisus Hristos, Sfântul Apostol şi Evanghelist Ioan a scris, sub insuflare Dumnezeiască, acea Carte care încheie canonul Sfintelor Scripturi, numită Apocalipsa. În Capitolul 2 al acesteia, a aşezat un cuvânt adresat Sfintei Biserici din Smirna, o localitate din Asia Mică, pe teritoriul Turciei de azi. În vremea noastră, oraşul se numeşte Izmir şi aici găsim şi acum Biserica aceea biblică, cu existenţă neîntreruptă de două mii de ani. Este, după cum spun cunoscătorii, o comunitate bisericească statornică şi bine întărită în credinţă, care a străbătut toate furtunile şi vitregiile istoriei, în mijlocul unui popor păgân şi barbar. Îmi îngădui să reproduc cuvintele cuprinse în Sfânta Scriptură, adresate episcopului acestei Biserici: ,,Acestea zice Cel dintâi şi Cel de pe urmă, Cel ce a murit şi a înviat. Ştiu necazul tău şi sărăcia ta (tu însă eşti bogat) şi hula din partea celor ce se zic pe sine iudei şi nu sunt, ci sinagogă a satanei. Nu te teme de cele ce ai să pătimeşti. Căci, iată, diavolul va să arunce dintre voi în temniţă, ca să fiţi ispitiţi, şi veţi avea necaz zece zile. Fii credincios până la moarte şi îţi voi da cununa vieţii. Cine are urechi, să audă ceea ce Duhul zice Bisericilor. Cel ce biruieşte nu va fi vătămat de moartea a doua’’ (Apocalipsă 2, 8-11).
La oarecare vreme după scrierea Apocalipsei, prin anul 143, Episcop al Bisericii din Smirna era Sfântul Policarp, cel care l-a cunoscut bine pe Sfântul Apostol Ioan, fiind ucenic şi ajutor al acestuia. Oraşul Smirna, ca multe alte întinderi geografice, se afla înglobat în Imperiul păgân roman, cu împăraţi fără Dumnezeu, închinători la idoli şi la zeii cei diavoleşti. Aceştia îi persecutau crunt pe cei care credeau în Mântuitorul noastru Hristos, iar prigoana aceea s-a răsfrânt şi peste Biserica din Smirna. În aceste împrejurări, Sfântul Policarp a fost arestat. În drumul spre locul judecăţii, a fost întâmpinat de doi senatori care ar fi vrut să-l scape de la moarte, de aceea l-au îndemnat să aducă, de formă, jertfă zeilor păgâni, dar să-şi păstreze credinţa în Domnul Iisus. Răspunsul Sfântului Policarp a fost prompt şi de neclintit: ,,Niciodată nu voi face ceea ce mă sfătuiţi voi’’. Ajuns la locul judecăţii, în faţa multor păgâni, judecătorul a vrut să-înduplece: ,,leapădă-te de Hristos, vorbeşte-L de rău şi te voi lăsa liber’’. Atunci, Sfântul a răspuns în chip memorabil, cu cuvinte care au străbătut istoria şi au ajuns la noi: ,,De 86 de ani slujesc lui Hristos şi nu mi-a făcut niciun rău, numai bine. Cum să hulesc cu cuvinte necinstite pe Împăratul meu, Care până acum bine m-a păzit?’’ Elinii şi iudeii (sinagoga satanei) şi-au unit glasurile întru osândirea Sfântului Policarp: ,,Acesta este răsturnătorul a toată Asia, acesta este tatăl creştinilor, acesta este stricătorul zeilor noştri. Să-l arzi de viu’’. Fără să ştie, fără să vrea, potrivnicii au făcut o minunată descriere a Sfântului Policarp şi nu-i de mirare că au cerut moartea lui. La scurtă vreme, focul a fost aprins şi în mijlocul lui stătea Sfântul fără a fi vătămat, spre uimirea păgânilor. Un nelegiuit a alergat şi a străpuns trupul Sfântului şi sufletul său s-a dus în mâinile Împăratului Hristos, Care i-a făcut numai bine toată viaţa.
La pilda vieţii Sfântului Policarp să ia aminte toţi cei care s-au lepădat de Sfânta Credinţă Ortodoxă şi şi-au dat sufletele în stăpânirea diavolului pentru oarecari demnităţi şi onoruri lumeşti, pentru bani şi slavă deşartă, pentru ranguri sociale sau, uneori, pentru o pungă de zdrenţe de la second hand.
Mult bine a făcut Domnul nostru Iisus Hristos demonizatului din ţinutul Gherghesenilor. Acesta a ajuns sub stăpânirea diavolului pierzător de suflete, şi de multă vreme trăia prin morminte, despuiat de haine, legat în lanţuri şi obezi, pe care le sfărâma cu putere demonică. Dar Milostivul Dumnezeu nu vrea moartea păcătosului, ci să se întoarcă şi să fie viu (Iezechiel 18, 23). De aceea a venit Domnul Iisus Hristos în acel ţinut. Omul acesta, copleşit de relele diavolului, avea mare nevoie de binefacerile lui Dumnezeu. O legiune întreagă de demoni intraseră în el şi-l chinuiau fără milă de mulţi ani. O legiune din armata de atunci însemna şase mii de oameni. Atâţia erau şi demonii care-l chinuiau pe bietul om! Prezenţa Mântuitorul Hristos în locul acela era un greu chin pentru demonii cei întunecaţi. Biruiţi fiind, cer îngăduinţa să nu meargă în adânc, în iad adică, ci să intre în turma de porci din apropiere. Ce înţelegem noi din aceasta? Că puterea Mântuitorului Hristos e nemărginită, în vreme ce puterea celui rău depinde de îngăduinţa lui Dumnezeu, dar şi de voinţa noastră de a ne împotrivi diavolului. De aceea îi îndemna Sfântul Apostol Pavel pe cei din Biserica Efesului: ,,Nu daţi loc diavolului’’ (Efeseni 4, 27). Depinde, aşadar, de ajutorul lui Dumnezeu şi de voinţa noastră cât de mult îl putem îngrădi pe cel rău, şi cât îi putem zădărnici uneltirile.
Domnul Iisus a îngăduit demonilor să intre-n turma porcilor şi imediat aceştia s-au aruncat în mare. N-a fost nicio pagubă, dacă ne gândim că un suflet a fost izbăvit de sub puterea satanei şi a fost câştigat pentru Împărăţia lui Dumnezeu. Când un om ne salvează de la moarte, îi suntem recunoscători deoarece e binefăcătorul nostru. Cu atât mai mult, omul izbăvit de legiunea de demoni se cuvenea să fie recunoscător Marelui Binefăcător, care l-a mântuit de relele diavoleşti, l-a scăpat de moartea trupească şi l-a izbăvit de osânda veşnică din iadul spre care încerca legiunea demonică să-l ducă.
Locuitorii ţinutului au venit în acel loc şi, cu mintea lor îngustă, în loc să se bucure de Binefăcătorul lor, L-au rugat să plece din hotarele lor. Crasă înconştienţă! Omul izbăvit şi de-acum sănătos, l-a rugat pe Mântuitorul să rămână cu el. Şi Hristos a rămas cu el. Cum rămâne cu fiecare din noi, cum a rămas cu Sfinţii Apostoli până la sfârşitul veacului. Sfântul Evanghelist Marcu a scris că omul izbăvit L-a rugat pe Domnul să-l ia cu El (Marcu 5, 18). Oricare-ar fi interpretarea, faptul esenţial era dorinţa omului de a fi cu Iisus. Aşa să cugetăm şi noi! Să fim cu Hristos în orice împrejurare a vieţii. Să fim cu El şi după moartea noastră. Să fim cu El în veşnicie!
Când omul izbăvit şi-a arat dorinţa de a fi cu Iisus, Domnul nostru i-a spus: ,,Întoarce-te la casa ta şi spune cât bine ţi-a făcut ţie Dumnezeu’’ (Luca 8, 39). Asemenea să facem şi noi după ce vom fi ieşit din sfânta biserică: să recunoaştem tot binele pe care ni l-a făcut Bunul Mântuitor. Să spunem tuturor acest bine şi să rămânem credincioşi până la moarte, precum Sfântul Policarp, aşa încât, la apusul vieţii noastre pământeşti să putem spune, împreună cu Psalmistul David: ,,Întoarce-te, suflete al meu, la odihna ta, că Domnul ţi-a făcut ţie bine’’. Amin.

Presbiter Ioviţa Vasile

O întâmplare șocantă a avut loc într-un spital din Kentucky, SUA, unde un donator de organe s-a trezit pe masa de operație exact în momentul în care medicii se pregăteau să-i scoată inima.

Thomas TJ Hoover a ajuns la Spitalul Baptist Health Richmond din Kentucky în octombrie 2021, după o supradoză de droguri. Medicii au spus că era în moarte cerebrală și au făcut teste pentru a stabili dacă organele lui sunt viabile pentru a fi recoltate, potrivit New York Post.
Natasha Miller era de serviciu în ziua respectivă la spital, fiind una dintre persoanele responsabile cu conservarea organelor. Ea a declarat pentru presă că atunci când asistentele l-au dus pe Hoover (36 de ani) în sala de operații, acesta nu părea să fie în moarte cerebrală.
„Se mișca vizibil”, a spus Miller. „Și atunci când ne-am dus acolo am văzut că îi curgeau lacrimi. În mod clar, plângea.”
Starea lui a șocat mai multe persoane aflate în sala de operație, iar doi dintre medicii care urmau să facă recoltarea de organe au refuzat să participe la intervenție.
Natasha Miller a spus că a fost șocată când l-a auzit pe coordonatorul de caz din partea Kentucky Organ Donor Affiliates (KODA) cerându-le ferm noilor medici veniți în sală să facă intervenția. „A sunat și a cerut să vină alți medici, pentru că procedura trebuia făcută”, a spus Miller pentru presa.
O altă angajată de la KODA spune că, în timp ce analiza cazul lui Hoover, a făcut o descoperire cutremurătoare. Nyckoletta Martin a povestit că a fost șocată să afle că bărbatul a mai dat semne de viață chiar în timp ce doctorul i-a examinat inima pentru a vedea dacă era viabilă pentru transplant.
„Donatorul se trezise în timpul procedurii de cateterism cardiac care a fost făcută în aceeași dimineață. Și s-a zbătut pe masă”, a spus Martin. Cu toate acestea, potrivit documentelor medicale, cei care au efectuat procedura l-au sedat pe Hoover care se lupta și chiar a încercat să se ridice, apoi au continuat cu procedurile în vederea recoltării organelor.
În urma acestui incident mai mulți membri ai echipei KODA au demisionat din funcții.
„Mi-am dedicat întreaga viață misiunii de donare și transplantului de organe, dar este foarte înfricoșător pentru mine să văd că aceste lucruri se pot întâmpla și nu există mai multe măsuri pentru protejarea donatorilor”, a spus Martin.
Sora lui Hoover spune că acesta și-a deschis ochii în timp ce era dus de la o unitate de terapie intensivă în sala de operație, dar i s-a spus că mișcarea a fost reflexă și nu înseamna că Hoover era încă în viață.
„Era ca și cum ar fi vrut să ne anunțe: Hei, sunt încă aici”, a spus Donna Rhorer, sora mai mare a lui Hoover.
Oficialii KODA au negat că vreun membru al acestei instituții le-ar fi cerut medicilor să continue intervenția de recoltare de organe la un pacient viu.
Procurorul general al statului Kentucky a menționat că în momentul de față cazul este analizat de anchetatori. O altă investigație este făcută de autoritățile sanitare.
În prezent, Thomas TJ Hoover locuiește cu sora lui și deși mai are unele probleme cu memoria, vorbirea și mersul, starea lui generală este una bună.

Preluare de pe Saccsiv

În 17 octombrie facem pomenirea Sfântului Mucenic Andrei din Creta. Socotesc că ne este de folos să cunoaştem vieţuirea acestui plăcut al lui Dumnezeu.

Împărat era Constantin Copronim. Până atunci credincioşii Bisericii fuseseră prigoniţi pe faţă. Diavolul a găsit metoda perfidă de a-i persecuta ,,sub chipul râvnei pentru Dumnezeu’’, cum scriu cărţile bisericeşti. Astfel, împăratul a poruncit cu asprime ca sfintele icoane să fie scoase din biserici şi din case şi să fie aruncate, zicând că cinstirea acestora ar fi închinare la idoli. Cei slabi şi fricoşi s-au supus. Au fost însă şi din aceia care nu s-au lepădat de sfintele icoane, alegând să pătimească. Închisorile s-au umplut ,,nu de tâlhari, nici de hoţi, nici de alţi făcători de rele, ci de episcopi, de preoţi, de călugări şi de alţi dreptcredincioşi’’, cum au scris cei din vechime.

Văzând pătimirea fraţilor săi întru Hristos, temătorul de Dumnezeu, Andrei, s-a dus la Constantinopol, şi a mustrat pe împăratul păgân cu îndrăzneală: ,,Pentru ce, o, împărate, te numeşti creştin şi slugă a lui Hristos, iar icoanele Lui le calci în picioare şi robilor Lui le faci multe răutăţi?’’ Împărăţia lui Dumnezeu nu este a celor fricoşi, ci a celor care arată curaj întru mărturisirea adevărului. Andrei a fost prins de slujbaşi şi a fost bătut cu sălbăticie. Dumnezeu l-a întărit, încât a putut mărturisi înaintea barbarului împărat: ,,O, cap sec, oare nu pentru Hristos pătimeşte cel ce pătimeşte pentru icoanele Lui? Oare necinstea pe care o faci icoanelor, nu trece la Acela a Căruia este icoana? Pentru ce voi pedepsiţi cu moarte cumplită pe cei ce nu cinstesc stâlpii şi chipurile voastre cele împărăteşti? Dacă voi, care sunteţi azi şi mâine pieriţi ca praful, vreţi să fiţi cinstiţi întru chipurile voastre, apoi nu este mai mare păcat să vă porniţi împotriva chipului lui Hristos? Căci necinstea făcută chipului lui Hristos este necinstea făcută Însuşi lui Hristos, pe al Cărui chip îl reprezintă!’’ Sfântul Andrei a fost legat şi târât prin cetate şi, din îndemn diavolesc, unul din cei care urau sfintele icoane i-a tăiat picioarele şi astfel, s-a învrednicit de cununa muceniciei (După Vieţile Sfinţilor pe octombrie, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2005, p. 220-224).

Astăzi, cei ce se pretind a fi ortodocşi se duc în adunările nelegiuite ale celor care urăsc sfintele icoane, pretinzând că reprezintă Biserica. Îşi justifică prezenţa acolo, spunând că o fac din dragoste şi pentru unire. Niciodată Biserica nu se va uni cu ereticii şi perverşii lumii.

Presbiter Iovița Vasile

Iertați-mă, nu vreau să jignesc pe nimeni. În lumea aceasta sunt mulți nebuni, proști, ignoranți. Pe mine mă interesează cei care sunt ridicați în ,,demnități’’ , la conducerea țării, avînd ,,avantajul’’ de a fi proști patentați. Sunt multe de spus, n-am capacitatea de a dezvolta aceată componentă a vieții noastre, și-atunci vreau să mă refer la proștii noștri patentați.

1.Klaus Iohannis. Zicea dumnealui că romanii care refuză vaccinul sunt ori proști, ori inconștienți. Eu m-am nimerit în categoria proștilor, pentru că am refuzat această făcătură diavolească și am căutat să-i feresc și pe alții. Cat am reușit, Dumnezeu știe. Dar afirmațiile acestui sfertodoct, promovat în vîrful piramidei romanești, îmi deschid calea ca să-i spun că dumnealui este un impostor, un incapabil, un fudul, care nu cunoaște nici măcar formula de calculare a ariei cercului, cum s-a dovedit într-o emisiune televizată. Prietene, lasă-ne. Ai stat zece ani la cîrma Romaniei cu încolăciri de șarpe și ți-ai satisfăcut toate capriciile tale bolnăvicioase. Ai subjugat Țara străinilor fără Dumnezeu. Vei intra în istorie ca un personaj jalnic, neputincios, supus, fără coloană vertrebrală. Du-te, învîrtindu-te.

2.Caporalul Nicolae Ciucă. Acesta este nivelul ,,intelectual’’ la care a ajuns. El însă e general, făcut de americani. Făcut, nu născut! E un penibil, un neputincios care nu are ce căuta în politică. Și totuși se află pe trepte înalte ale puterii. Nu ca factor de decizie, ci o umilă slugă a americanilor. Țara a fost împînzită cu panouri purtînd figura sa tîmpă, asigurîndu-ne că e un ostaș în slujba Țării. Așa fiind, să se ducă în Ucraina, să lupte cu avînt împotriva lui Putin, dar să nu ne ceară să ne trimitem tinerii într-un război absurd (scuzați pleonasmul!), să moară pentru că așa vor niște demenți. Paranteză: caporal a fost și Hitler, și…

3.Marcel Ciolacu. O glumă proastă a istoriei. Mărginit, piețar cu experiență, fără diplomă de bacalaureat, a fost împins în funcția de prim-ministru.

Vai ție, Romanie. Te conduc neghiobii! Dumnezeu să-i ierte, să ne ierte și pe noi.

Presbiter Iovița Vasile

Cartea Apocalipsei descrie lupta Bisericii noastre cu puterile întunericului, de la întemeierea ei pînă la a Doua Venire a Mantuitorului Hristos, cînd se va arăta biruința asupra tuturor lucrărilor satanice, aflate acum în plină desfășurare. Ultima Carte a Bibliei descrie evenimente teribile, înfricoșătoare chiar, fenomene catastrofice, generatoare de spaimă și frică, pentru cei împuținați în Credință.

În pofida acestor realități, Apocalipsa este o Carte luminoasă, dominată de prezența Mantuitorului în această parte a istoriei lumii. Să ne amintim partea de la început: Hristos Domnul ni Se arată în mijlocul a șapte sfeșnice (șapte Biserici), ținînd în mîini șapte stele, care sunt îngerii (episcopii păstori ai Bisericilor). Ce înfățișare Dumnezeiască, dătătoare de speranță, de încredere în biruința lui Hristos și a Bisericii Sale!
Cartea Apocalipsei se încheie într-o notă optimistă, cu chemarea Miresei, care își așteaptă Mirele.

,,Eu, Iisus, am trimis pe îngerul Meu ca să mărturisească vouă acestea, înaintea Bisericilor. Eu sunt rădăcina şi sămînța lui David, Steaua strălucitoare cea de dimineață.
Şi Duhul şi Mireasa (Biserica) zic: Vino. Şi cel ce aude să zică: Vino. Şi cel însetat să vină, cel ce doreşte să ia în dar apa vieţii.†
Cel ce mărturiseşte acestea zice: Da, vin curând. Amin! Vino, Doamne Iisuse!’’ (Apocalipsa 22, 16-21)

Strîmtorarea cea mare

Despre ea a vorbit Mantuitorul: ,,Și va fi srîmtorare mare, cum n-a fost de la începutul lumii pînă acum, și nici nu va mai fi. Și de nu s-ar fi scurtat acele zile, n-ar mai scăpa niciun trup, dar pentru cei aleși se vor scurta acele zile’’ (Matei 24, 21-22). Ne confruntăm cu puterile cele rele întunericului. E o luptă grea pentru viața cea veșnică, sau pentru osînda veșnică. Dumnezeu ne-a dat să cunoaștem cu multă vreme înainte deznodămîntul, prin strălucirile luminilor Apocalipsei. Redau mai jos un fragment, o frumusețe, un sublim Dumnezeiesc, descriind vremea de după biruința Mielului Hristos asupra puterilor satanice:
,,Şi mulţimea striga cu glas mare, zicând: Mântuirea este de la Dumnezeul nostru, Care şade pe tron, şi de la Mielul.
Şi toţi îngerii stăteau împrejurul tronului bătrânilor şi al celor patru fiinţe, şi au căzut înaintea tronului pe feţele lor şi s-au închinat lui Dumnezeu,
Zicând: Amin! Binecuvântarea şi slava şi înţelepciunea şi mulţumirea şi cinstea şi puterea şi tăria – Dumnezeului nostru, în vecii vecilor. Amin!
Iar unul dintre bătrâni a deschis gura şi mi-a zis: Aceştia care sunt îmbrăcaţi în veşminte albe, cine sunt şi de unde au venit?
Şi am zis: Doamne, Tu ştii. El mi-a răspuns: Aceştia sunt cei ce vin din strâmtorarea cea mare şi şi-au spălat veşmintele lor şi le-au făcut albe în sângele Mielului.†
Pentru aceea sunt înaintea tronului lui Dumnezeu, şi slujesc în el, ziua şi noaptea, şi Cel ce şade pe tron va înălța cortul Său asupra lor.
Nu vor mai flămânzi, nici nu vor mai înseta, nici nu va mai cădea soarele peste ei şi nici o arşiţă;
Căci Mielul, Cel ce stă în mijlocul tronului, îi va paşte pe ei şi-i va duce la izvoarele apelor vieţii şi Dumnezeu va şterge orice lacrimă din ochii lor’’. (Apocalipsa 7, 9-17).

Apocalipsa a încetat a fi o Carte ermetică, greu sau imposibil de înțeles. Domnezeu ne descoperă treptat înțelesurile ei, spre înțelepțirea și mîntuirea noastră.

Presbiter Iovița Vasile

Încrederea prea marea în bunătatea lui Dumnezeu este păcat împotriva Duhului Sfant, care nu se iartă nici în veacul acesta, nici în cel ce va să fie.

Nebunia care domină cetatea Vaticanului în aceste vremuri ne fac, volens-nolens, să stăruim asupra acestui păcat, enunțat în titlu. Iată declarațiile bolunzilor (magh., bolond = prost, nebun):
,,Ca un tată iubitor, noi nu condamnăm copiii noștri. Biserica noastra este suficient de mare pentru heterosexuali și homosexuali, pentru cei pro sau contra avortului! Pentru conservatori și liberali, comuniștii sunt bineveniti și chiar sunt uniti cu noi. Noi toti iubim si adoram acelasi Dumnezeu!’’
,,Iadul nu există. Dumnezeu e atât de bun, încât nu-și va chinui veșnic fiii, indiferent cum au trăit în viața pământească’’.

Portavocea nebunului papă Francisc:

Radcliffe a mai scris că învățătura Bisericii este „în evoluție” și a citat aprobarea de către papa Francisc a „binecuvântărilor” pentru „cuplurile” homosexuale în Fiducia Supplicans.

De asemenea, Radcliffe a folosit în mod distorsionat Scriptura pentru a susține afirmația falsă și scandaloasă potrivit căreia cei care se implică în acte homosexuale caută roadele Duhului Sfânt, precum „dragostea” și „stăpânirea de sine”.

Tot în articolul său, Radcliffe i-a lăudat pe așa-numiții „catolici gay maturi”, angajați în „relații serioase”.

Radcliffe a fost invitat de Francisc să conducă o tabără pentru episcopi înainte de începerea reuniunii sinodului asupra sinodalității anul trecut, în ciuda promovării consecvente din partea sa a ideologiei LGBT.

După nebunia celor de la Vatican, poți trăi în cele mai îngrozitoare păcate izvodite de vrăjmașul diavol, pentru că papa și șleahta lui de nebuni îți garantează mîntuirea. Iubirea lui Dumnezeu pentru oameni exclude iadul. Cu alte cuvinte, iartă-mă, Doamne, Mantuitorul minte atunci cînd vorbește despre chinurile veșnice ale iadului. ,,Dreptatea’’ papei este mai presus de adevărurile lui Dumnezeu!

Catolici din toate țările, uniți-vă. Dar nu sub sceptrul nebunului Francisc, ci în Sfanta Biserică Ortodoxă. Altfel…

Presbiter Iovița Vasile

Iubite cititorule! Vei fi fost prezent de multe ori în biserică la Sfânta Liturghie şi, fără-ndoială, ai văzut uneori că atunci când preotul adresează chemarea ,,cu frică de Dumnezeu, cu Credinţă şi cu dragoste să vă apropiaţi’’, nimeni nu se îndreaptă spre sfântul potir pentru a primi Sfântul Trup şi Sfântul Sânge al Mântuitorului Hristos. Suntem împiedicaţi de ispita diavolească, sau poate de lenea şi nepăsarea noastră.

Îţi voi scrie, în continuare, o pildă din viaţa Sfântului Lucian din Antiohia, din vremea când se găsea întemniţat din pricină că era credincios al Bisericii.

În vremea lui Maximian, închisorile erau pline cu mărturisitori ai lui Hristos. Sfântul Lucian se afla printre cei închişi. Se apropia sărbătoarea Dumnezeieştii Teofanii şi credincioşii întemniţaţi doreau să se împărtăşească cu Dumnezeieştile Taine, lucru imposibil de împlinit, date fiind asprimile şi lipsurile temniţei. Atunci ei s-au rugat lui Dumnezeu să nu-i lipsească de Sfânta Împărtăşanie. A binevoit Dumnezeu ca temnicerii să fie mai puţin vigilenţi şi atunci câţiva credincioşi s-au adunat în temniţă, aducând pâine şi vin. Sfântul Lucian le-a spus credincioşilor: ,,Staţi împrejurul meu şi vă faceţi biserică, căci cred lui Dumnezeu că mai bine primită îi va fi Lui biserica cea vie, decât cea de lemne sau de pietre’’. Neajunsul era că nu aveau masă pe care să săvârşească Sfânta Liturghie, însă Sfântul le-a spus: ,,Pe pieptul meu o să puneţi şi va fi prestol viu al Dumnezeului Celui Viu’’. Şi aşa s-a săvârşit Sfânta Liturghie, iar ei s-au împărtăşit întru curăţia inimii. Dimineaţa au venit slujbaşii temniţei. Sfântul a strigat de trei ori ,,Sunt creştin’’, apoi a adormit în Domnul.

Această pildă (nu parabolă!) ne arată râvna înaintaşilor noştri pentru cele sfinte, în condiţiile draconice ale închisorilor. Nu este, oare, păcat că atunci când sfinţiţii slujitori ai Bisericii adresează chemarea, niciunul din credincioşi nu răspunde?


Presbiter Iovița Vasile

Alexandru Lungu, un cunoscut preot din Moldova, a relatat o minune produsă la Sfânta Parascheva pentru o familie care şi-a adus copilul de şapte ani bolnav la racla sfintei.

„Este vorba despre o familie care zilele acestea a ajuns să urmărească pagina de Facebook şi în doar câteva ore şi-au făcut bagajele şi Sfânta Parascheva le-a făcut un miracol. Citiţi şi daţi Slavă lui Dumnezeu”, scrie preotul Alexandru Lungu, care a redat mai apoi mărturia unei mame care a trăit un adevărat miracol la Sfânta Parascheva.
Pentru început femeia mărturiseşte preotului că relaţia ei cu Dumnezeu s-a răcit.
„Eu necredincioasa, care ani de zile nu am vrut sa mai aud de Dumnezeu, sfinţi, preoţi. Nu am fost niciodată uşă de Biserică. (…) Era o relaţie rece, mai evadam într-un weekend pe la munte şi atunci din curiozitate, vizitam câte o mănăstire. Lăsam eventual un pomelnic, dar atât tot”, spune femeia, care apoi relatează momentul în care a sesizat că fiul ei are probleme.

„Copilul era foarte agitat, plângea noaptea inexplicabil”
„Necazul meu a început în urma cu 4 ani. Am născut un băieţel perfect sănătos. Vioi, plin de energie, lumina ochilor mei. Fiind o femeie de cariera, recunosc că am neglijat mult partea mea de responsabilitate in ce priveşte creşterea lui. Am angajat o bonă care din nefericire, mult mai târziu am aflat, că tot ceea ce făcea în lipsa mea era să îl proptească pe cel mic în faţa televizorului şi a telefonului, iar ea stătea liniştită pe canapea.
Practic copilul meu de doar doi ani, a crescut cu televizorul. Zi de zi , 8 ore. Adormea la televizor şi se trezea cu televizor. Am depistat în timp faptul că era foarte agitat, plângea noaptea inexplicabil, până când a început să facă crize din ce în ce mai mari. Când vă scriu acest mesaj băieţelul nostru are deja 7 ani.
Până joi nu s spus niciodată Mama, Tata , Apa . Părinte, l-am dus la zeci de specialişti, am cheltuit mii de euro, fără nici un folos. Am fost de câteva ori pe la biserică, dar trebuie să recunosc, superficial, fără aşteptări”.

„Iaşiul este într-o vibraţie aparte, îţi dă un sentiment dumnezeiesc”
„Săptămâna aceasta o prietenă din lista mea v-a distribuit postarea şi am început să citesc. Apoi aţi tot postat şi a început să se nască în inima mea o mică speranţă. I-am soţului că eu plec la Iaşi, noi fiind din Constanţa. Zis şi făcut. Am pus câteva haine într-un bagaj improvizat şi ne-am găsit în Iaşi pentru prima dată. Da , într-adevăr, Iaşiul este într-o vibraţie aparte. Iar apropierea de catedrală îţi dă un sentiment dumnezeiesc”.

„Copilul a fost pentru prima dată liniştit”
„Ne-am aşezat la rândul format, cred ca totul a durat aproximativ 4 ore. În timpul acesta copilul meu a fost pentru prima dată în viaţa mea liniştit. I-am dar câteva cărticele, l-am ţinut în braţe, dar se purta de parca ar fi fost sedat. Părinte, atât am spus când am ajuns in faţa raclei: Doamne dacă iubeşti acest copil şi poţi să-mi dai o şansă, ajută-mă! Părinte, am plecat de acolo încărcaţi, dar totuşi încă nedumeriţi dacă am procedat corect. Mulţi veneau cu haine, cu vată, eu doar am pus palma mea peste vesmântul Sfintei şi l-am atins cu fruntea pe băieţelul meu. Bineînţeles, ca după toată această experienţă am mâncat ceva şi ne-am urcat în maşină, întrucât nu se mai găsea cazare”.

„Sfânta Parascheva îţi mulţumesc”
„Băieţelul meu a adormit şi înainte sa ajungem în Constanţa s-a trezit Părinte spunând exact aceste cuvinte: „Sfânta Parascheva, îţi mulţumesc!” Părinte, copilul meu nu a spus niciodată Mama, iar pentru prima dată în viaţa lui a spus o frază. Va scriu aceste rânduri şi sunt plină de lacrimi şi nu pot să vă aştern în scris ce înseamnă pentru mine acest miracol. Astăzi a început după ce s-a trezit să repete această frază de câteva ori : Sfânta Parascheva îţi mulţumesc! În această după amiaza a venit la mine în bucătărie, m-a luat în brate şi mi-a spus: Te iubesc, mama!
Părinte, copilul meu nu a vorbit niciodată până la 7 ani şi în doar 24 de ore a spus mai mult decât în toată viaţa. Este mult mai liniştit, privirea pare alta, eu cred că Sfânta Parascheva este un miracol pentru oameni. Părinte, dau mărturie că viaţa mea s-a schimbat într-o secundă. Eu nu am fost o Credincioasă, un om fidel lui Dumnezeu, dar Ştiu că Dumnezeu atât de mult ne iubeşte încât are răbdare şi lucrează în aşa fel încât nimic nu este cu neputinţă la El. Sunt convinsă că mărturia mea va atinge multe mame care sunt poate într-o situaţie asemănătoare. Va mulţumesc şi datorită postărilor dumneavoastră, astăzi mi-am recăpătat copilul şi sufletul înapoi. Vă voi purta veşnic în rugăciune şi abia aştept sa ajungem la biserica unde slujiţi. Va îmbrăţişez!”, a mărturisit femeia prin intermediul preotului Alexandru Lungu care a împărtăşit această experienţă pe Facebook.

Marius Boeriu Preluare de pe ,,Bună Ziua, Brașov’’

1.Imediat după sinodul tîlhăresc din Creta, o parte din ecumeniști au recunoscut cu jumătate de gură că sunt nereguli în documentele adoptate, dar că acestea vor fi îndreptate și explicitate de un viitor sinod. Să fim serioși! Sinoadele Ortodoxe confirmă și întăresc cele hotărîte de Sinoadele anterioare, nu le corectează, nu le schimbă.

2. ,,Părintele Calist mi-a mai spus că Stareții din Sfântul Munte, ca și starețul său, nu sunt de acord cu patriarhul Bartolomeu, dar consideră că nu pot întrerupe comuniunea cu el pentru că încă nu s-a întrunit un Sfânt Sinod care să-l judece’’ (Monahul Iachint).

3.Parte din cei îngrădiți de erezie n-au sesizat vicleșugul și se aliniază, spunînd că pînă la un viitor Sfant Sinod episcopii răman în scaune, săvîrșesc Taine valide (Sfintele Canoane spun altceva!). Cum rămîne atunci cu îngrădirea noastră de erezie? Sunt eretici dovediți, dar săvîrșesc Taine valide. Pentru mine e greu să înțeleg.

4.Toate aceste păreri fac trimitere la ceva iluzoriu, la ceea ce nu există: Sinodalitatea Bisericii. Să încerc să explic. Sinodalitatea, ca formă de exprimare a Bisericii, a fost desființată. Sau ucisă, socotită periculoasă, pentru că stătea în calea ecumeniștilor doritori să distrugă Biserica. Am scris cu ani în urmă, depre metoda reducționistă de desființare a Sinodalității Bisericii noastre. Sunt circa 800 de episcopi ortodocși. În Creta au fost admiși cam 160, celorlalți li s-a interzis participarea. 160 reprezintă vreo 17-18 la sută din total. O reducere a Sinodalității de 82 la sută, dintr-o trăsătură de condei. Drept de vot li s-a dat doar celor 10 ziși întîistătători. Altă reducere drastică! Adică Sinodalitatea constă în 1,25 la sută? Faceți sămădașul: 1000 : 800 = 1,25. Ca și cum ar fi fost prea mult, Bartolomeu a luat frîiele în maini și conduce singur, ca un papă veritabil, plin de infaibilitate. Conduce,
e un fel de a spune, deoarece execută orbește ordinele ocultei.

5.Exercițiu practic: Un zis episcop roman alunecă în erezie. Trebuie chemat la ordine spre a fi adus la Dreapta Credință. Persistă în erezie. Trebuie caterisit, anatemizat, îndepărtat din Biserică, precum un mădular putred. Cine va face aceste demersuri canonice. Ceilalți eretici, 58 la număr? Despre ce sinod romanesc vorbim? Unul pus de ocultă, spre ai îndeplini agenda antihristică, punct cu punct?

5. Ei, dragii moșului, unde este Sinodul trîmbițat și propus de ecumeniști? Unde este Sinodalitatea? Lăsați-ne-n amarul nostru și nu ne mai povestiți de cai verzi pe pereți. Eu atat spun că Dumnezeu poate restabili Sinodalitatea Bisericii în orice vreme, sau poate alege altă modalitate de ieșire din impas, negandită de mințile noastre.

Presbiter Iovița Vasile

Istoria scrisă ne spune că poporul român s-a constituit, dintru început, ca popor creştin. Creştinismul nostru n-a fost unul denaturant de erezii, a fost autentic, aşa cum se propovăduieşte şi se trăieşte în Biserica lui Hristos. Se afirmă deseori, cu inconştienţă, că Biserica a fost întotdeauna alături de popor. Nicidecum! Biserica a fost poporul însuşi şi cred că nu greşesc spunând că românii au apărut în istorie ca o mare Biserică, căci a fost voia cerească să ne aleagă ca ,,neam sfânt, popor agonisit de Dumnezeu’’ (I Petru 2, 9). Aleşi fiind de Dumnezeu, urmează logica simplă care ne spune că misiunea noastră pe pământ este aceea de a trăi între hotarele adevărurilor veşnice ale Evangheliei Domnului nostru Iisus Hristos, iar chemarea noastră este aceea de a moşteni Împărăţia lui Dumnezeu.
Mântuitorul Hristos a spus, că aceia care vor crede în El, se vor distinge prin anumite semne, printre care acesta: ,,În limbi noi vor grăi’’ (Marcu 16, 17). Limba românilor a fost între limbile cele noi semănate de Dumnezeu pe pământ, limbă sfântă, cu vocaţie sfântă, aceea de a exprima adevărurile Dumnezeieşti şi a le transmite din neam în neam. Mihai Eminescu ştia prea bine acest lucru, şi l-a afirmat încă de prin anul 1881 astfel: ,,Biserica au creat limba literară, au sfinţit-o, au ridicat-o la rangul unei limbi hieratice şi de stat’’ (,,Timpul’’ din 10 octombrie 1881). Cât despre vocaţia limbii româneşti, Preotul Alexe Mateevici a definit-o în formă poetică: ,,Limba noastră îi aleasă/ Să ridice slavă-n ceruri/ Să ne spue-n hram şi-acasă /Veşnicele adevăruri.
Din păcate, în acest grai sfânt şi-au făcut loc elemente străine şi nedorite, pe care acelaşi poet le numeşte ,,slin şi mucegai’’. Acestea trebuie înlăturate din rostirea noastră. Ce sunt, de fapt, slinul şi mucegaiul? Sunt tăgăduirea lui Dumnezeu, minciuna, înjurăturile, exprimările necuviincioase şi agramate, vorbele necugetate şi multe altele, împotriva firii care, laolaltă alcătuiesc un balast cu care limba noastră sfântă nu se va împăca niciodată.
Dar să ne gândim cât de frumos înveşmântează graiul nostru adevărurile Dumnezeieşti, veşnice şi mântuitoare. Căci dintru început, Descoperirea Dumnezeiască a Sfintelor Scripturi şi-a găsit loc în rostirea românească. Nu ne putem imagina un Popor Dreptmăritor care să nu aibă Cuvântul Sfânt al Scripturilor în limba sa. Fireşte, la început traducerile vor fi fost parţiale şi la posibilităţile de exprimare de atunci. Cu trecerea vremii, limba noastră a crescut şi şi-a înmulţit mijloacele de cuprindere, făcându-se din ce în ce mai încăpătoare şi mai potrivită pentru împlinirea menirii sale. Ţinând seama de toate acestea, afirmăm, cu bucurie duhovnicească, împletirea celor trei elemente printr-o sintagmă întreit sfântă: Sfânta Scriptură în limba sfântă a unui popor sfânt, poporul fiind Biserica Ortodoxă din spaţiul românesc.
Este bine să ştie şi vrăjmaşii Bisericii că atunci când se ridică întru denigrarea ei, necinstesc darul nepreţuit pe care aceasta ni l-a dăruit, limba românească, şi înmulţesc slinul şi mucegaiul din rostirea poporului român.
Diavolul însă, n-a putut suferi frumoasele alcătuiri Dumnezeieşti şi omeneşti din Biserica Ortodoxă a românilor. De aceea, a căutat şi a găsit un slujitor al său, care i-a fost ascultător întru toate, şi l-a pus să tulbure bunele rânduieli din Biserică, printr-o pretinsă traducere a Sfintei Scripturi. Numele lui este Dimitrie Cornilescu. Acestuia i-a împărtăşit Biserica harul preoţiei şi l-a primit în rândul călugărilor. Dar Cornilescu nu iubea viaţa călugărească, de aceea a părăsit mănăstirea şi s-a aciuat la conacul prinţesei Calimachi din Stănceşti. Nu iubea nici slujirea preoţească, nevoind s-o împlinească, de aceea s-a îndreptat spre învăţătura demonică şi pierzătoare a sectelor. Este de la sine înţeles că nu iubea nici Biserica, nici chiar Sfânta Scriptură, căci dacă ar fi iubit-o, n-ar fi batjocorit-o în chipul cel mai josnic. Nu iubea nici pe Dumnezeu, altfel nu i-ar fi denaturat cuvântul. Dumitru Cornilescu iubea alt dumnezeu, banul, pe care l-a dobândit în sume uriaşe din drepturile de autor ale versiunii sale biblice, adaptată exigenţelor sectare. Roadele trădării şi ale apostaziei sale au fost banii murdari încasaţi de la Societatea Biblică Britanică, din care a trăit boiereşte în Elveţia până în anul 1976. Acesta era Dumitru Cornilescu Apostatul.
În 1916 a început lucrarea sa ,,măreaţă’’ de falsificare a Sfintei Scripturi. Remarcăm faptul că Biblia este Cartea Bisericii Ortodoxe, şi numai ea are autoritatea, chemarea şi îndreptăţirea de a o traduce, a o răspândi şi a o tălmăci corect. Cornilescu era absolvent de Seminar Teologic, cu cuoştinţe teologice precare şi pregătire filologică inexistentă. Nici vorbă de cunoştinţe temeince de greacă şi ebraică. El nu putea realiza o traducere. Atunci s-a apucat să schimbe textele traducerilor anterioare ale Bisericii noastre, adaptându-le cerinţelor sectare. Cu alte cuvinte, a tradus din româna bisericească în româna sectară! În asta stă opera lui. Să vedeţi, însă, cu câtă suficienţă şi aroganţă priveşte Cornilescu traducerile bisericeşti anterioare, inclusiv Sfânta Scriptură din 1688, care a fundamentat limba română literară: ,,Aveam în faţa mea o traducere aşa de proastă că n’o puteam înţelege’’. Despre ,,opera’’ sa de falsificare a textului sfânt ne spune: ,,Fac o foarte frumoasă lucrare: traduc Biblia în limba poporului meu. Ce vreţi mai mult?’’
V-am spus toate aceste lucruri, mai puţin obişnuite într-o predică bisericească, tocmai în această Duminică în care s-a citit Pilda semănătorului. Prin această parabolă sfântă, Mântuitorul ne arata pricinile pentru care Cuvântul Sfânt rămâne neroditor în vieţile multor oameni. La acestea adaug şi cele spuse în Pilda cu grâul şi neghina, cuprinsă în acelaşi capitol 13 al Evangheliei după Matei. Aceasta ne lămureşte de ce Dumnezeu îngăduie să existe neghina împreună cu grâul, adică erezia alături de învătătura sănătoasă (I Timotei 1, 10). Spune Mântuitorul celor care ar fi vrut să stârpească ereziile: ,,Nu, ca nu cumva plivind neghina să smulgeţi odată cu ea şi grâul. Lăsaţi să crească împreună şi grâul şi neghina, până la seceriş, şi la vremea secerişului voi zice secerătorilor: Pliviţi întâi neghina şi legaţi-o în snopi ca s-o ardem, iar grâul adunaţi-l în hambarul Meu’’
V-am spus aceste lucruri şi pentru a vă arăta primejdia de a folosi biblii falsificate, puse în circulaţie cu multă generozitate de cei rău-credincioşi. Ştim prea bine că falsificarea Sfintei Scripturi e un păcat inimaginabil de greu, care inevitabil duce pe omul respectiv la pierderea mântuirii. Este o cutezanţă luciferică, de care să ne ferescă Bunul Dumnezeu. Iată ce scrie Sfântul Apostol Petru în a Doua sa Epistolă Sobornicească (3, 15-16): ,,Şi îndelunga răbdare a Domnului socotiţi-o drept mântuire, precum v-a scris şi iubitul nostru frate Pavel, după înţelepciunea dată lui. Cum vorbeşte despre acestea în Epistolele sale, unde sunt unele lucruri cu anevoie de înţeles, pe care cei neştiutori şi neîntăriţi le răstălmăcesc, ca şi pe celelalte Scripturi, spre a lor pierzare’’.
Bunul Dumnezeu să ne ajuta ca fiecare din noi să fim un pământ (căci pământ suntem!) fertil, în care cuvântul lui Dumnezeu să aducă roade mântuitoare, o sută, şaizeci, treizeci, după puterile fiecăruia, după cum scrie şi Sfântul Prooroc Isaiia, 55, 11: ,,Aşa va fi şi cuvântul care iese din gura Mea; el nu se va întoarce către Mine fără să dea rod, ci el face voia Mea şi îşi împlineşte rostul lui’’. Amin.

Presbiter Ioviţa Vasile

Peste tot și în Sfântul Munte Athos se vede că mai cu seamă după Sinodul din Creta apostazia se generalizează. Până și unii din cei puțini care au mai rămas să trăiască mai retrași, spovedindu-se și împărtășindu-se din același Sfânt Potir cu cei care în mănăstiri, schituri și chilii dau curs apostaziei prin pomenirea celor care lucrează apostazia și au slujit cu schismaticii din Ucraina, au ajuns să-mi spună că am nevoie să mă smeresc ca ei, „cu smerenia adevărată, lăsându-te călcat în picioare, că nu știm și nu putem zice noi cine lucrează apostazia și cine este schismatic”. Unul dintre ei, după ce i-am mărturisit starea în care mă aflu, mi-a spus cele ce le-am scris mai sus și mi-a dat și în scris cum să cuget ca să dobândesc smerenia în care se află el: „Eu sunt vinovat pentru păcatul lui Adam și Eva; eu sunt vinovat pentru răstignirea lui Iisus Hristos; eu sunt vinovat pentru reeducarea de la Pitești; eu sunt vinovat pentru ce se întâmplă în Rusia și Ucraina; eu sunt vinovat pentru toate, și aceasta să o cultivi întru simțire… Nu doar din buze sau cu gândul, ci cu toată inima, neîncetat… luptă-te să nu-ți vezi dreptatea ta: „Sunt ucenicul de chilie…; am fost la părinții…”, fugi de îndreptățire, de dorința de a vedea pe Hristos, al tău, că împărățește în acest veac trecător… Și dacă vei căuta doar smerenia, Dumnezeu te va lumina să mergi pe calea cea dreaptă”.
Acest monah schivnic, care mi-a scris aceste rânduri, trăiește singur într-o colibă veche dărăpănată în care a stat cu bătrânul său de care făcea ascultare. Este cunoscut ca un ucenic smerit, uneori bătrânul lui îl bătea și în timpul slujbei de față cu toată lumea. Acum obștea de care aparține, care l-a făcut schivnic, unde se spovedește, merge la Dumnezeiasca Liturghie și se împărtășește, se află la cinci minute de mers pe jos. Un monah din obștea acelei chilii, cunoscându-mă, mi-a mărturisit sincer că mă vede ca pe starețul lor Dionisie (Ignat – n.n) care până la sfârșitul vieții nu a reluat pomenirea patriarhului, deși era văzut rău de toți și de unii care acum îl laudă și de cei care acum mint că la sfârșitul vieții a reluat pomenirea. Acest monah mi-a spus despre „pustnicul” care mi-a dat cele scrise mai sus că vine rar la slujbe, „a fost la Adormirea Maicii Domnului și poate mai vine la Nașterea Maicii Domnului, noi zicem că poate prin rugăciunile lui ne va mântui și pe noi Dumnezeu”. Știm că în Mănăstirea Vatoped de care aparțin aceștia și ascultă, au împlinit voia patriarhului care lucrează apostazia și au slujit cu schismaticii din Ucraina.
Cred că înțelegeți, nesmerindu-ne noi cu adevărat prin trăirea vieții de obște a Bisericii întru Ortodoxie, viață liturgică – Dumnezeiasca Euharistie și viață de nevoință, rămânând mai mult la o părută viață de nevoință, cultivăm virtuți false, ne amăgim că ne ajutăm, după cum arată Sfântul Irineu de Lyon, devenim „școală eretică de cugetare” și dăm curs apostaziei. După cum a recunoscut și Părintele Calist, cel care a devenit monah într-o mănăstire din Sfântul Munte după ce a fost o perioadă din viața sa profesor de Istorie Bizantină, acum prin apostazia care se lucrează prin patriarhul Bartolomeu, prin alergarea după bani și crearea condițiilor pentru turism, această viață de obște a Bisericii, întru Ortodoxie, viață liturgică – Dumnezeiasca Euharistie și viață de nevoință, nu mai poate fi trăită nici în Athosul cel binecuvântat de Maica Domnului. Locul acesta a fost rânduit pentru viață pustnicească și obștească întru Ortodoxia Bisericii. De se trăia așa, mai cu seamă după „Sinodul din Creta”, se cultiva iubirea Adevărului, nu apostazia care aduce încetarea Dumnezeieștii Euharistii și stăpânirea lui Antihrist. Nu ar fi devenit turiști creștinii, ci ar fi fost ajutați să trăiască întru Ortodoxia Bisericii viața ei de obște și cu toții ar fi avut în vremurile care vin prescura și vinul pentru slujbă.
Acum prin lucrarea apostaziei și prin alergarea după banii care vor fi scoși din circulație, toți se lipsesc de prescura și vinul curat oferite prin trăirea vieții de obște a Bisericii. În Sfântul Munte nu se poate semăna grâu, cei care rămân întru Ortodoxia Bisericii și își împlinesc menirea rămân în purtarea de grijă a lui Dumnezeu și a Maicii Domnului. Din păcate, după cum se vede, prin apostazie și turism se grăbește împlinirea prorociei, când Icoana Maicii Domnului „Portărița” va pleca pe mare și călugării care vor dori sincer mântuirea, vor trebui să-și pună rasele pe apă ca să fie duși unde va binevoi Dumnezeu, căci cei care vor rămâne, prin intrarea femeilor, își vor pierde de tot sufletele.
Părintele Calist mi-a mai spus că Stareții din Sfântul Munte ca și starețul său, nu sunt de acord cu patriarhul Bartolomeu, dar consideră că nu pot întrerupe comuniunea cu el pentru că încă nu s-a întrunit un Sfânt Sinod care să-l judece. Mai consideră ei că patriarhul Bartolomeu nu se va împărtăși din același Potir cu „Papa”, căci ei nu sunt de acord și că încă nu și-a găsit destui adepți. Dar, acest părinte, judecând sincer, a recunoscut, precum Părintele Partenie, că ei nu au nevoie de mulți adepți, fac dezbinare mințind că prin comuniunea lor unesc Biserica. Așa aduc încetarea Dumnezeieștii Euharistii, dau stăpânire slugilor antihristului, introduc femeile în Sfântul Munte, dezvoltă turismul, generalizează apostazia, gătesc calea antihristului.
Iubiților, eu având nevoie să mă izbăvesc de patimi, vă rog, haideți să nu ne amăgim mai mult! Să ne încredem în Domnul nostru – Capul Bisericii! Cred că recunoașteți, acum este vremea noastră în care întrerupând comuniunea cu cei care lucrează apostazia, dăruind totul și dăruindu-ne cu totul lui Dumnezeu, smerindu-ne prin trăirea întru Ortodoxia Bisericii a vieții sale de obște, putem fi ajutați de Dumnezeu și ne poate ajuta Dumnezeu unii prin alții. Așa putem crea și păstorilor noștri, care acum prinși fiind prin sistemul antihristic lucrează apostazia, posibilitatea de se putea îndrepta și de a ne putea păstori în Duhul și Adevărul lui Dumnezeu, în Ortodoxia și smerenia Bisericii.
Așa să ne ajute Dumnezeu! Amin!

Monahul Iachint (ucenicul de chilie al Părintelui Ilie Cleopa) Septembrie, 2024
Preluare de pe Ortodoxia Mărturisitoare