Cine dintre oameni nu-şi doreşte să fie sănătos cu trupul? Toţi alergăm după sănătatea trupului, foarte puţini ne îngrijim de cea a sufletului.
Biserica pomenește între Sfinţii lui Dumnezeu pe Cuviosul Pimen, cel cu multe dureri. Acesta s-a născut bolnav trupeşte şi aşa a trăit. Părinţii lui l-au dus la Sfânta Mănăstire Pecersca, cerându-le monahilor să se roage pentru fiul lor. ,,Iar Cuvioşii Părinţi, ostenindu-se mult întru rugăciuni, nimic nu au folosit bolnavului, căci rugăciunea lui biruia pe toţi, fiindcă el singur nu-şi cerea sănătate de la Domnul, ci mai ales cerea adăugare de boală, ca nu cumva, însănătoşindu-se, să-l ia părinţii săi de la mănăstire şi să nu-şi mai câştige dorinţa’’. Cu multă osârdie se ruga şi pentru ca Dumnezeu să-l învrednicească de viaţa călugărească. Şi cum Dumnezeu are nebănuite căi, într-o noapte au venit Îngeri luminaţi, ca nişte tineri frumoşi, alţii în chip de egumeni şi au calugărit pe Pimen, după toată rânduiala Sfintei Biserici. Mirarea obştii a fost mare şi a trebuit oarecare timp pentru a se dumiri că Îngerii lui Dumnezeu au împlinit dorinţa cea de multă vreme a Cuviosului Pimen.
A fost încredinţat celor care se îngrijeau de bolnavi, dar aceştia îl lăsau în părăsire chiar câte trei zile, încât Cuviosul suferea de foame şi sete, şi o făcea cu bucurie, răbdând toate pentru Domnul. A fost adus lângă el un frate bolnav, pe care l-a tămăduit prin rugăciune, pentru ca el să se facă slujitor al celor bolnavi. Fratele a uitat degrabă de făgăduinţă şi l-a lăsat în părăsire pe Cuvios. Atunci Dumnezeu a adus iarăşi boală fratelui, şi iarăşi Cuviosul l-a tămăduit. Ar fi putut Sfântul Pimen să se roage şi pentru sine, ca Dumnezeu să-i dea sănătate, însă spunea: ,,Mai de folos îmi este să putrezesc cu totul în această viaţă, pentru ca în cealaltă, trupul meu să fie fără de stricăciune. Aici să sufăr urâta putoare, ca acolo să mă umplu de buna mireasmă. Bună este, frate, bisericeasca stare înainte, întru luminatul, curatul şi preasfântul loc, unde poţi, cu îngereştile puteri nevăzute, a înălţa cântare lui Dumnezeu’’.
Douăzeci şi opt de ani a răbdat Cuviosul povara bolii. Preabunul Dumnezeu a adus vremea mutării sale şi, înştiinţat de aceasta, s-a împărtăşit cu Preacuratele Taine, apoi tot Sfinţii Îngeri au venit şi i-au luat curatul suflet, spre a-l duce în faţa tronului ceresc, la judecata particulară (După Vieţile Sfinţilor pe august, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2005, p. 82-87).
Presbiter Iovița Vasile
Categorie: Uncategorized
Macarie Banu de la Oituz joacă, de ani buni, la două capete
L-am cunoscut în urmă cu vreo șase ani la Bănceni, ca trimis special (a se citi iscoadă), a lui Ioachim Giosanu. Atunci, împreună cu Eftimie Mitra și Lavrentie Carp de la Iași, au alcătuit un triou care cînta o partitură ecumenistă zgomotoasă, cu dese luări de cuvant incoerente, menite să consume cît mai mult din timpul ce-l aveam la îndemînă, sau mai clar, să zădărnicească întîlnirea noastră cu ÎPS Longhin și cu Părintele Theodoros Zisis. Cei trei stăteau alături și ne-am dat seama dintru început ce urmăresc. Fie sănătoși. Trecem peste asta.
După acești ani, Macarie Banu rostește un spici, ziceți-i predică, dacă vreți, în care lămurește foarte clar poziția sa în Biserica noastră. Zice cam așa:
1.Am fost acuzat că sunt schismatic, pentru că nu am un episcop căruia să mă supun, iar Biserica fără episcop… Uite că eu îl am, pe Ioachim al Romanului, pe care nu-l pomenesc la ieșirea cu Sfintele Daruri, dar îl pomenesc la Proscomidie, pentru că aici sunt obligat să-I pomenesc pe toți! Părinte, asta poți să o spui mirenilor, nu nouă clericilor care știm că întreruperea pomenirii înseamnă că acel nume nu se va mai auzi în acea biserică pînă la pocăința episcopului eretic. Nu e cazul lui Ioachim, și-atunci comuniunea dumitale cu ereticul rămane intactă. Nicidecum îngrădire de erezie! Cei care se aseamănă se adună și vor ave parte de același tratament la Judecată. Nu mai încerca să ne convingi că ești îngrădit de erezie.
2.Acuzației că nu ar avea un antimis canonic pe care să slujească, îi răspunde senin: Am un antimis pe care se găsește semnătura lui Ioachim Giosanu. Părinte, antimisul e element esential care arată comuniunea cu un episcop, eretic sau dreptcredincios. Cum poți să spui că esti îngrădit de ereticul Ioachim, semnatar în Creta, cînd slujești cu sîrg pe antimisul lui?
3.Părintele Macarie și-a însușit bine sloganul oficial, lansat spre prostirea tuturor: Mergem pînă la potirul comun. De potirul comun s-a trecut de multă vreme, urmează doar ca practica să fie generalizată. Și-atunci cînd va sluji cu papistașii, ne va spune că ascultarea de episcop e mai presus de amănunte nesemnificative, cum ar fi potirul comun.
3.Ca să nu mai lungim vorba, îți spun, părinte Macarie, că ești omul lui Ioachim ereticul, în postura înjositoare de iscoadă, și nicidecum un nepomenitor. Dacă erai un adevărat îngrădit de erezie, te-ar fi caterisit imediat. Ambiguitatea aceasta în care te complaci nu-ți face cinste. Și niciodată nu ne vei putea convinge că ești un antiecumenist. Ai o pregătire intelectuală de admirat, așa încît nu se poate să nu-ți dai seama spre ce îndrepți. Ce-ai ales, aceea vei primi.
Presbiter Iovița Vasile
După acești ani, Macarie Banu rostește un spici, ziceți-i predică, dacă vreți, în care lămurește foarte clar poziția sa în Biserica noastră. Zice cam așa:
1.Am fost acuzat că sunt schismatic, pentru că nu am un episcop căruia să mă supun, iar Biserica fără episcop… Uite că eu îl am, pe Ioachim al Romanului, pe care nu-l pomenesc la ieșirea cu Sfintele Daruri, dar îl pomenesc la Proscomidie, pentru că aici sunt obligat să-I pomenesc pe toți! Părinte, asta poți să o spui mirenilor, nu nouă clericilor care știm că întreruperea pomenirii înseamnă că acel nume nu se va mai auzi în acea biserică pînă la pocăința episcopului eretic. Nu e cazul lui Ioachim, și-atunci comuniunea dumitale cu ereticul rămane intactă. Nicidecum îngrădire de erezie! Cei care se aseamănă se adună și vor ave parte de același tratament la Judecată. Nu mai încerca să ne convingi că ești îngrădit de erezie.
2.Acuzației că nu ar avea un antimis canonic pe care să slujească, îi răspunde senin: Am un antimis pe care se găsește semnătura lui Ioachim Giosanu. Părinte, antimisul e element esential care arată comuniunea cu un episcop, eretic sau dreptcredincios. Cum poți să spui că esti îngrădit de ereticul Ioachim, semnatar în Creta, cînd slujești cu sîrg pe antimisul lui?
3.Părintele Macarie și-a însușit bine sloganul oficial, lansat spre prostirea tuturor: Mergem pînă la potirul comun. De potirul comun s-a trecut de multă vreme, urmează doar ca practica să fie generalizată. Și-atunci cînd va sluji cu papistașii, ne va spune că ascultarea de episcop e mai presus de amănunte nesemnificative, cum ar fi potirul comun.
3.Ca să nu mai lungim vorba, îți spun, părinte Macarie, că ești omul lui Ioachim ereticul, în postura înjositoare de iscoadă, și nicidecum un nepomenitor. Dacă erai un adevărat îngrădit de erezie, te-ar fi caterisit imediat. Ambiguitatea aceasta în care te complaci nu-ți face cinste. Și niciodată nu ne vei putea convinge că ești un antiecumenist. Ai o pregătire intelectuală de admirat, așa încît nu se poate să nu-ți dai seama spre ce îndrepți. Ce-ai ales, aceea vei primi.
Presbiter Iovița Vasile
Schimbarea la Faţă a Domnului
,,Schimbatu-Te-ai la faţă în munte, Hristoase Dumnezeule, arătând Ucenicilor Tăi slava Ta, pe cât li se putea; strălucească şi nouă, păcătoşilor, lumina Ta cea pururea fiitoare, pentru rugiunile Născătoarei de Dumnezeu, Dătătorule de lumină, slavă Ţie’’. Cu această cântare bisericească cinstim pe Mântuitorul lumii azi, în zi de praznic împărătesc.
Cu puţină vreme înainte de Sfintele Sale Patimi, Domnul Iisus Hristos S-a urcat pe Muntele Taborului. Avea Fiul lui Dumnezeu obiceiul sfânt de a se ruga în singurătate, cum s-a întâmplat în alte dăţi, dar acum a luat cu Sine pe Sfinţii Apostoli Petru, Ioan şi Iacov. Acolo S-a depărtat puţin şi a început a se ruga. Sfinţii Apostoli, obosiţi de greutatea urcuşului, au adormit. Mântuitorul S-a schimbat la faţă, aceasta făcându-I-se luminoasă, veşmintele-I erau asemenea zăpezii. Atunci s-au arătat cei doi Sfinţi Prooroci, Moise şi Ilie. Slava lui Dumnezeu s-a arătat aici atât cât îi era ochiului şi minţii omeneşti cu putinţă a cuprinde.
Despre Moise ne spun Sfintele Scripturi că a murit şi a fost îngropat într-un loc necunoscut, până în ziua de astăzi. Şi totuşi Dumnezeu l-a adus la vederea ochiului omenesc, arătându-ne adevărul cuvintelor Mântuitorului: ,,Dumnezeu, deci, nu este al morţilor, ci al viilor, căci toţi trăiesc în El’’ (Luca 20, 37) şi alt cuvânt: ,,cel ce crede în Mine, chiar dacă va muri, va trăi’’ (Ioan 11, 25). Sfântul Prooroc Ilie nu a cunoscut moartea, deoarece Dumnezeu a trimis un car de foc, care l-a ridicat cu trupul la cer. Cartea bisericească ne spune că el a venit pe munte din rai, acolo unde se veseleşte până când Dumnezeu îl va trimite iarăşi în lume, la sfârşitul veacului acestuia, ca să întărească pe credincioşi în zilele de prigoană ale lui antihrist (Apocalipsa 11, 3-12). Aşadar, sufletele credincioase se întâlnesc întotdeauna în slujirea lui Dumnezeu, aşa cum Sfinţii Apostoli s-au întâlnit cu Sfinţii Prooroci din vechime, pe Muntele Taborului.
,,Dumnezeu este lumină’’, ne spune Sfântul Apostol Ioan în Întâia sa Epistolă (1, 5); ,,Eu sunt lumina lumii’’, a spus Însuşi Mântuitorul nostru Iisus Hristos, prin Evanghelia aceluiaşi Sfânt Apostol (8, 12). Această lumină Dumnezeiască au văzut-o Sfinţii lui Dumnezeu, care s-au învrednicit a fi pe Muntele Taborului la Schimbarea la Faţă a Mântuitorului. ,,Lumina lui Hristos luminează tuturor’’, citim în textul liturgic. De aceea datoria noastră sfântă este de a ne deschide inimile şi a primi lumina învăţăturilor lui Hristos Domnul, căci cine stă închistat în sine, nevrând să se lase luminat de lumina veşnicelor adevăruri, petrece în întunericul păcatului şi al neştiinţei.
Iubite cititorule! Astăzi am fost împreună în sfânta biserică şi am participat la Sfintele Slujbe. Este ca şi cum am fi fost prezenţi pe Muntele Taborului, învăluiţi de Dumnezeiasca lumină, laolaltă cu Sfinţii Prooroci şi Sfinţii Apostoli. Laolaltă cu toate sufletele credincioase de pe faţa pământului.
Presbiter Iovița Vasile
Cu puţină vreme înainte de Sfintele Sale Patimi, Domnul Iisus Hristos S-a urcat pe Muntele Taborului. Avea Fiul lui Dumnezeu obiceiul sfânt de a se ruga în singurătate, cum s-a întâmplat în alte dăţi, dar acum a luat cu Sine pe Sfinţii Apostoli Petru, Ioan şi Iacov. Acolo S-a depărtat puţin şi a început a se ruga. Sfinţii Apostoli, obosiţi de greutatea urcuşului, au adormit. Mântuitorul S-a schimbat la faţă, aceasta făcându-I-se luminoasă, veşmintele-I erau asemenea zăpezii. Atunci s-au arătat cei doi Sfinţi Prooroci, Moise şi Ilie. Slava lui Dumnezeu s-a arătat aici atât cât îi era ochiului şi minţii omeneşti cu putinţă a cuprinde.
Despre Moise ne spun Sfintele Scripturi că a murit şi a fost îngropat într-un loc necunoscut, până în ziua de astăzi. Şi totuşi Dumnezeu l-a adus la vederea ochiului omenesc, arătându-ne adevărul cuvintelor Mântuitorului: ,,Dumnezeu, deci, nu este al morţilor, ci al viilor, căci toţi trăiesc în El’’ (Luca 20, 37) şi alt cuvânt: ,,cel ce crede în Mine, chiar dacă va muri, va trăi’’ (Ioan 11, 25). Sfântul Prooroc Ilie nu a cunoscut moartea, deoarece Dumnezeu a trimis un car de foc, care l-a ridicat cu trupul la cer. Cartea bisericească ne spune că el a venit pe munte din rai, acolo unde se veseleşte până când Dumnezeu îl va trimite iarăşi în lume, la sfârşitul veacului acestuia, ca să întărească pe credincioşi în zilele de prigoană ale lui antihrist (Apocalipsa 11, 3-12). Aşadar, sufletele credincioase se întâlnesc întotdeauna în slujirea lui Dumnezeu, aşa cum Sfinţii Apostoli s-au întâlnit cu Sfinţii Prooroci din vechime, pe Muntele Taborului.
,,Dumnezeu este lumină’’, ne spune Sfântul Apostol Ioan în Întâia sa Epistolă (1, 5); ,,Eu sunt lumina lumii’’, a spus Însuşi Mântuitorul nostru Iisus Hristos, prin Evanghelia aceluiaşi Sfânt Apostol (8, 12). Această lumină Dumnezeiască au văzut-o Sfinţii lui Dumnezeu, care s-au învrednicit a fi pe Muntele Taborului la Schimbarea la Faţă a Mântuitorului. ,,Lumina lui Hristos luminează tuturor’’, citim în textul liturgic. De aceea datoria noastră sfântă este de a ne deschide inimile şi a primi lumina învăţăturilor lui Hristos Domnul, căci cine stă închistat în sine, nevrând să se lase luminat de lumina veşnicelor adevăruri, petrece în întunericul păcatului şi al neştiinţei.
Iubite cititorule! Astăzi am fost împreună în sfânta biserică şi am participat la Sfintele Slujbe. Este ca şi cum am fi fost prezenţi pe Muntele Taborului, învăluiţi de Dumnezeiasca lumină, laolaltă cu Sfinţii Prooroci şi Sfinţii Apostoli. Laolaltă cu toate sufletele credincioase de pe faţa pământului.
Presbiter Iovița Vasile
Încotro?
Observ cu stupoare cum se continuă trădarea românilor sub toate aspectele: politic, economic și spiritual…
Din punct de vedere politic, tocmai am aflat că nu funcționăm ca un stat de drept, suveran și independent, ci ca o corporație subordonată Corporației Financiare Internaționale. Și asta din anul 1991!!! Printr-o lege Nr 28, dată de către niște autorități care aveau doar un statut provizoriu și care nu aveau voie să dea atunci astfel de legi. În plus, această lege a fost dată fără înștiințarea poporului român! Doamna avocat Marina Alexandru a explicat astfel și motivul pentru care Constituția României, realizată ulterior, induce in eroare poporul român, deoarece nu menționează corect statutul juridic al poporului român, care, conform Legii Nr. 28, este considerat un popor de resurse umane și atât! Autoritățile lucrează de atunci vizibil împotriva poporului român pe toate planurile fără teama că ar putea fi trase la răspundere de către cineva…
Pe plan economic, observăm că au fost distruse mai întâi fabricile, lăsând în urmă milioane de șomeri nevoiți să plece în lumea largă pentru a-și câștiga existența. Dacă suntem ,,resurse umane”, nu trebuie să ne mirăm… Dar era bine să știm și noi… Însă eu știu că suntem oameni liberi, nu suntem resursele umane ale nimănui! Acum, sub diferite pretexte, se distruge și zootehnia acestei țări. Cele mai mari complexe zootehnice sunt lovite brusc de boli incurabile… Se pregătește cumva și o reducere a populației prin înfometare? Sau doar o condiționare de digitalizare a obținerii alimentelor? Sau se face loc cărnii artificiale pe piața românească?
Nici pe plan spiritual lucrurile nu stau mai bine. Mulți clerici ortodocși de-ai noștri se ,,specializează” în Occident!!! Adică într-un mediu neortodox! Și vedem că se întorc în țară de la studii cu idei ecumeniste, potrivnice mântuirii neamului românesc… De parcă ar fi și el datori să se subordoneze Corporației Financiare Internaționale, nu lui Dumnezeu! Unii se dezic de Botezul Ortodox prin întreită afundare, îi țin departe pe români de Sfânta Împărtășanie sub diferite pretexte necanonice, nu mai fac misiune ortodoxă, pun accent pe cele materiale în dauna celor duhovnicești și nu iau atitudine împotriva proliferării sectelor și ereziilor. Și să nu-i pui să vorbească despre pecetluire, că nu e voie! E subiect tabu! Se pune codul QR pe unele biserici și nimeni nu comentează. Prea puțini informează lumea că digitalizarea persoanei este incompatibilă cu mântuirea, deși despre acest lucru se vorbește în Apocalipsă, capitolele 13 și 14! Ba chiar e posibilă plata cu cardul la unele mănăstiri!!! Nici despre impunerea ideologiei LGBT nu se prea vorbește… Se renovează bisericile și mănăstirile și se pune apoi crucea lui Baphomet!!! Crucea lui Hristos nu e corectă… politic! Și ,,vaccinurile” cu nanotehnologie reprezintă un subiect tabu. Cine dorește satanizarea României?
Au apărut camere de supraveghere în biserici pentru a se verifica cine încalcă regulile Corporației Financiare Internaționale! Transformarea unor mănăstiri în centre turistice de asemenea este corectă… politic! Doar așa, prin prisma corectitudinii politice, înțelegem de ce ni se spune că Sinodul din 2016 este ,,mare și sfânt”! Ce anume îl face să fie sfânt? Sigla sa blasfemiatoare? Acceptarea confesiunilor eretice ca fiind ,,biserici”? Calitatea duhovnicească a participanților? Înseamnă că se duce în derizoriu însăși ideea de sfințenie! În plus, ne conduce la ideea de infailibilitate în Ortodoxie, ceea ce este extrem de grav. Acest lucru nu se poate să nu aibă urmări. Adică devine sfânt tot ce convine Corporației Financiare Internaționale! Ca și la papistași!
În aceste condiții, se încurajează interculturalitatea în loc să se pună accent pe cunoașterea și respectarea tradiției creștine de către toți românii.
În plus, se pare că și pe plan militar există planuri ,,mărețe”! Dacă această Corporație Financiară Internațională nu are nevoie de atâtea ,,resurse umane”, acestea se mai pot diminua prin… atragerea României într-un război! Ce idealuri? E suficient să ni se spună că rușii reprezintă răul suprem, iar NATO reprezintă binele suprem! Și, uite-așa, n-au decât să se omoare ortodocșii între ei! Doamne, ferește! Și așa vedem ruși instruiți de ceceni și ucraineni și români instruiți de americani! Și nici americanii, nici cecenii nu se duc să lupte în prima linie…
Trebuie să învățăm să ne comportăm ca niște oameni liberi până nu este prea târziu. Liberi în Dumnezeu, însă! Și cu Dumnezeu, sub povățuirea Duhului Sfânt! Dobândirea Duhului Sfânt este incompatibilă cu păcatul de orice fel și cu erezia. Libertatea nu se confundă cu libertinajul. Cei care au decis să lupte pe toate planurile împotriva poporului român trebuie să priceapă că nu suntem resursele lor pe care să le folosească așa cum le dictează stăpânii lor din afară.
Dumnezeu să ne ocrotească și să ne ajute să facem voia Sa pe toate planurile! Amin.
Sora Pelaghia
Din punct de vedere politic, tocmai am aflat că nu funcționăm ca un stat de drept, suveran și independent, ci ca o corporație subordonată Corporației Financiare Internaționale. Și asta din anul 1991!!! Printr-o lege Nr 28, dată de către niște autorități care aveau doar un statut provizoriu și care nu aveau voie să dea atunci astfel de legi. În plus, această lege a fost dată fără înștiințarea poporului român! Doamna avocat Marina Alexandru a explicat astfel și motivul pentru care Constituția României, realizată ulterior, induce in eroare poporul român, deoarece nu menționează corect statutul juridic al poporului român, care, conform Legii Nr. 28, este considerat un popor de resurse umane și atât! Autoritățile lucrează de atunci vizibil împotriva poporului român pe toate planurile fără teama că ar putea fi trase la răspundere de către cineva…
Pe plan economic, observăm că au fost distruse mai întâi fabricile, lăsând în urmă milioane de șomeri nevoiți să plece în lumea largă pentru a-și câștiga existența. Dacă suntem ,,resurse umane”, nu trebuie să ne mirăm… Dar era bine să știm și noi… Însă eu știu că suntem oameni liberi, nu suntem resursele umane ale nimănui! Acum, sub diferite pretexte, se distruge și zootehnia acestei țări. Cele mai mari complexe zootehnice sunt lovite brusc de boli incurabile… Se pregătește cumva și o reducere a populației prin înfometare? Sau doar o condiționare de digitalizare a obținerii alimentelor? Sau se face loc cărnii artificiale pe piața românească?
Nici pe plan spiritual lucrurile nu stau mai bine. Mulți clerici ortodocși de-ai noștri se ,,specializează” în Occident!!! Adică într-un mediu neortodox! Și vedem că se întorc în țară de la studii cu idei ecumeniste, potrivnice mântuirii neamului românesc… De parcă ar fi și el datori să se subordoneze Corporației Financiare Internaționale, nu lui Dumnezeu! Unii se dezic de Botezul Ortodox prin întreită afundare, îi țin departe pe români de Sfânta Împărtășanie sub diferite pretexte necanonice, nu mai fac misiune ortodoxă, pun accent pe cele materiale în dauna celor duhovnicești și nu iau atitudine împotriva proliferării sectelor și ereziilor. Și să nu-i pui să vorbească despre pecetluire, că nu e voie! E subiect tabu! Se pune codul QR pe unele biserici și nimeni nu comentează. Prea puțini informează lumea că digitalizarea persoanei este incompatibilă cu mântuirea, deși despre acest lucru se vorbește în Apocalipsă, capitolele 13 și 14! Ba chiar e posibilă plata cu cardul la unele mănăstiri!!! Nici despre impunerea ideologiei LGBT nu se prea vorbește… Se renovează bisericile și mănăstirile și se pune apoi crucea lui Baphomet!!! Crucea lui Hristos nu e corectă… politic! Și ,,vaccinurile” cu nanotehnologie reprezintă un subiect tabu. Cine dorește satanizarea României?
Au apărut camere de supraveghere în biserici pentru a se verifica cine încalcă regulile Corporației Financiare Internaționale! Transformarea unor mănăstiri în centre turistice de asemenea este corectă… politic! Doar așa, prin prisma corectitudinii politice, înțelegem de ce ni se spune că Sinodul din 2016 este ,,mare și sfânt”! Ce anume îl face să fie sfânt? Sigla sa blasfemiatoare? Acceptarea confesiunilor eretice ca fiind ,,biserici”? Calitatea duhovnicească a participanților? Înseamnă că se duce în derizoriu însăși ideea de sfințenie! În plus, ne conduce la ideea de infailibilitate în Ortodoxie, ceea ce este extrem de grav. Acest lucru nu se poate să nu aibă urmări. Adică devine sfânt tot ce convine Corporației Financiare Internaționale! Ca și la papistași!
În aceste condiții, se încurajează interculturalitatea în loc să se pună accent pe cunoașterea și respectarea tradiției creștine de către toți românii.
În plus, se pare că și pe plan militar există planuri ,,mărețe”! Dacă această Corporație Financiară Internațională nu are nevoie de atâtea ,,resurse umane”, acestea se mai pot diminua prin… atragerea României într-un război! Ce idealuri? E suficient să ni se spună că rușii reprezintă răul suprem, iar NATO reprezintă binele suprem! Și, uite-așa, n-au decât să se omoare ortodocșii între ei! Doamne, ferește! Și așa vedem ruși instruiți de ceceni și ucraineni și români instruiți de americani! Și nici americanii, nici cecenii nu se duc să lupte în prima linie…
Trebuie să învățăm să ne comportăm ca niște oameni liberi până nu este prea târziu. Liberi în Dumnezeu, însă! Și cu Dumnezeu, sub povățuirea Duhului Sfânt! Dobândirea Duhului Sfânt este incompatibilă cu păcatul de orice fel și cu erezia. Libertatea nu se confundă cu libertinajul. Cei care au decis să lupte pe toate planurile împotriva poporului român trebuie să priceapă că nu suntem resursele lor pe care să le folosească așa cum le dictează stăpânii lor din afară.
Dumnezeu să ne ocrotească și să ne ajute să facem voia Sa pe toate planurile! Amin.
Sora Pelaghia
Sfântul Ierarh Nifon al Constanțianei: Vedenie despre înfricoșătoarea Judecată. Voi pedepsi sodomiții, care au spurcat pământul și văzduhul cu nelegiuirea lor
Într-o seară, după ce și-a terminat obișnuita rugăciune de noapte, Cuviosul s-a întins să doarmă pe patul de pietre ca întotdeauna. Era miezul nopții și el încă veghea, privind cerul înstelat și luna. Singur își socotea păcatele sale și se tânguia cu mintea, gândindu-se la înfricoșatul ceas al judecății.
Deodată, vede că se trage tăria cerului ca o perdea și apare Domnul nostru Iisus Hristos într-o slavă negrăită. În jurul lui, în văzduh, stăteau toate oștile cerești; îngeri, heruvimi și serafimi, erau în minunate și înfricoșate cete, rânduite fiecare după felul, frumusețea și strălucirea lor. Domnul S-a adresat conducătorului unei cete și acela s-a apropiat luminos, cu teamă și respect.
„Mihaile, mai marele Așezământului, pregătește cu ceata ta tronul de foc al slavei Mele și mergi în valea lui Iosafat. Acolo să-l așezi ca prim semn al venirii Mele. Pentru că s-a împlinit ceasul când fiecare va lua plata după faptele sale. Grăbește-te, că a sosit ceasul! Voi judeca pe cei ce s-au închinat la idoli și s-au lepădat de Mine, Făcătorul
lor. Pe cei ce s-au închinat la pietre și la lemne, pe care le-am dat spre trebuința lor. Pe toți îi voi sfărâma ca pe „vasele olarului”. Tot așa și pe dușmanii Mei, pe ereticii care au îndrăznit să coboare pe Duhul Mângâietor în rândul făpturilor. Vai de ei, ce foc îi așteaptă!
Acum Mă voi arăta și iudeilor, care M-au răstignit și n-au crezut în Dumnezeirea Mea. Mi S-a dat toată stăpânirea și puterea și sunt Judecător drept. Atunci când eram pe Cruce, ziceau: „Hoo! Tu Cel ce dărâmi Biserica… mântuiește-Te pe Tine…” Acum a Mea este răzbunarea, le voi răsplăti! Voi judeca, voi cerceta, voi pedepsi aspru neamul jidovesc, cel stricat și viclean, pentru că nu s-a pocăit. Le-am dat vreme de pocăință, dar au nesocotit-o; vor lua acum răzbunare.
Voi pedepsi sodomiții, care au spurcat pământul și văzduhul cu nelegiuirea lor. I-am ars atunci și iarăși îi voi arde, pentru că au urât plăcerea Duhului Sfânt și au iubit plăcerea diavolului. Voi pedepsi pe toți desfrânații, nerușinații și întunecații care se aseamănă cu armăsarii. Nu s-au îndestulat cu căsnicia lor legiuită, ci s-au bălăcit în fărădelege și satana i-a aruncat legați în prăpastia de foc. Nu au auzit că înfricoșat lucru este a cădea în mâinile Dumnezeului Celui viu? Nu s-au temut că voi vărsa peste ei mânia Mea; i-am chemat la pocăință, dar nu s-au pocăit.
(Text trimis de anonim)
Deodată, vede că se trage tăria cerului ca o perdea și apare Domnul nostru Iisus Hristos într-o slavă negrăită. În jurul lui, în văzduh, stăteau toate oștile cerești; îngeri, heruvimi și serafimi, erau în minunate și înfricoșate cete, rânduite fiecare după felul, frumusețea și strălucirea lor. Domnul S-a adresat conducătorului unei cete și acela s-a apropiat luminos, cu teamă și respect.
„Mihaile, mai marele Așezământului, pregătește cu ceata ta tronul de foc al slavei Mele și mergi în valea lui Iosafat. Acolo să-l așezi ca prim semn al venirii Mele. Pentru că s-a împlinit ceasul când fiecare va lua plata după faptele sale. Grăbește-te, că a sosit ceasul! Voi judeca pe cei ce s-au închinat la idoli și s-au lepădat de Mine, Făcătorul
lor. Pe cei ce s-au închinat la pietre și la lemne, pe care le-am dat spre trebuința lor. Pe toți îi voi sfărâma ca pe „vasele olarului”. Tot așa și pe dușmanii Mei, pe ereticii care au îndrăznit să coboare pe Duhul Mângâietor în rândul făpturilor. Vai de ei, ce foc îi așteaptă!
Acum Mă voi arăta și iudeilor, care M-au răstignit și n-au crezut în Dumnezeirea Mea. Mi S-a dat toată stăpânirea și puterea și sunt Judecător drept. Atunci când eram pe Cruce, ziceau: „Hoo! Tu Cel ce dărâmi Biserica… mântuiește-Te pe Tine…” Acum a Mea este răzbunarea, le voi răsplăti! Voi judeca, voi cerceta, voi pedepsi aspru neamul jidovesc, cel stricat și viclean, pentru că nu s-a pocăit. Le-am dat vreme de pocăință, dar au nesocotit-o; vor lua acum răzbunare.
Voi pedepsi sodomiții, care au spurcat pământul și văzduhul cu nelegiuirea lor. I-am ars atunci și iarăși îi voi arde, pentru că au urât plăcerea Duhului Sfânt și au iubit plăcerea diavolului. Voi pedepsi pe toți desfrânații, nerușinații și întunecații care se aseamănă cu armăsarii. Nu s-au îndestulat cu căsnicia lor legiuită, ci s-au bălăcit în fărădelege și satana i-a aruncat legați în prăpastia de foc. Nu au auzit că înfricoșat lucru este a cădea în mâinile Dumnezeului Celui viu? Nu s-au temut că voi vărsa peste ei mânia Mea; i-am chemat la pocăință, dar nu s-au pocăit.
(Text trimis de anonim)
Predică la Duminica a 6-a după Rusalii. De la Domnul Iisus, toată darea cea bună și tot darul desăvârșit
În vreme ce Se afla în cetatea Sa, Capernaum, Mântuitorului nostru I se aduce un om paralizat, întins într-un pat din care nu se putea ridica. Ca și boala lui Lazăr din Betania, ,,această boală nu era spre moarte, ci spre slava lui Dumnezeu, ca prin ea, Fiul lui Dumnezeu să se slăvească’’ (Ioan 11, 4). Fiind în această stare de teribilă neputință, a trebuit să fie purtat cu patul de patru oameni. Aceștia arată, prin fapta lor, neclintita Credință în puterea Mântuitorului Hristos. Din fapta lor, văzând Credința lor, Domnul Iisus a spus slăbănogului: ,,Îndrăznește, fiule! Iertate sunt păcatele tale!,, (Matei 9, 23). Credința lucre faptele cele bune, după cum ne încredonțează și ne cere Sfântul Apostol Iacov (2, 23). Limpede vedem, din cuvintele Scripturii, cum Credința unora este de folos spre mântuire altora, în cazul de față slăbănogului. Tot așa și Credința nașilor este spre luminarea și mântuirea pruncilor pe care-I aduc la Taina Sfântului Botez. Celor care se bizuiesc pe logica lor și spun că pruncul trebuie să ajungă matur și să aibă credință spre a fi botezat, le răspundem că gândurile lor nu sunt ca gândurile lui Dumnezeu (Isaiia 55, 8) și că pruncul se botează în Biserică pe temeiul Credinței nașilor care, împreună cu părinții copilului vor avea grijă ca acesta să adauge Sfântului Botez Credința sa, până la sfârșitul vieții sale pământești.
Psalmistul David a scris: ,,Tu ești Cel Ce m-ai scos din pântece, nădejdea mea, de la sânul maicii mele. Spre Tine m-am aruncat de la naștere, din pântecele maicii mele, Tu ești Dumnezeul meu,, (Psalmul 21, 9-10). Sfântul Prooroc Isaiia (49, 1). spune, de asemenea: ,,Domnul m-a chemat de la nașterea mea, din pântecele maicii mele mi-a spus pe nume,,. La fel consună și cuvintele Sfântului Prooroc Ieremia (1, 5): ,,Domnul m-a chemat de la nașterea mea, din pântecele maicii mele mi-a spus pe nume,,. Un alt mare Prooroc al lui Dumnezeu reproduce cuvintele lui Dumnezeu: ,,Înainte de a te urzi în pântece, te-am cunoscut, și înainte de a ieși din pântece, te-am sfințit și te-am rânduit Prooroc pentru popoare,, (Ieremia 1, 5).
Așadar, Dumnezeu nu așteaptă, precum sectarii cei nesăbuiți, ca omul să ajungă la maturitate pentru a alege. Între ce să aleagă? Între Dumnezeu și diavolul? Îi lăsăm această opțiune, bine știind că Dumnezeu ne alege pe fiecare din pântecele maicii noastre spre mântuire? De vreme ce Dumnezeu este Creatorul și Stăpânul nostru, înțelept lucrează Sfânta Biserică atunci când botează pruncii în Numele Preasfintei Treimi și-i povățuiește să rămână toată viața credincioși slujitori ai Celui Atotputernic.
Înțelepțește au lucrat și cei patru oameni, când l-au încredințat puterii și milostivirii lui Dumnezeu pe acel slăbănog. Doctorul sufletelor și al trupurilor știa pricina bolii acestuia: păcatul. De aceea s- și îngrijit, înainte de toate, de sufletul său, de înlăturarea cauzei care l-a slăbănogit, de iertarea păcatelor sale. Vindecarea sufletului i-a adus și tămăduirea trupească, prin puterea cuvântului Domnului ,,Scoală-te, ia-ți patul tău și mergi la casa ta,, (Matei 9, 6).
Când omul, în boala sa, se încredințează lui Dumnezeu și cere sfatul preotului, și acesta, asemenea Mântuitorului, îl cercetează sufletește în Taina Sfintei Spovedanii, îi dă dezlegare de păcate și canon, apoi îl împărtășește cu Trupul și Sângele Domnului ,,spre iertatea păcatelor și spre viața de veci,,. Apoi îl îndeamnă la dreaptă viețuire în Hristos, îl pomenește la Sfânta Liturghie știind că ,,rugăciunea Credinței va mântui pe cel bolnav și Domnul îl va ridica,, (Iacov 5, 15). De multe ori s-a văzut că un păcat ascuns pricinuiește boală îndelungată, iar după mărturisirea acestuia, Dumnezeu dă sănătate celui neputincios.
Binele făcut de Mântuitorul n-a bucurat însă și pe cărturarii cei îndărătnici. Fără să arate prin fapte ori vorbe, aceștia cugetau: ,,Acesta hulește. Cine poate să ierte păcatele decât numai Unul Dumnezeu?,, (Marcu 2, 7). Vedeți câtă întunecime în mințile iudeilor, care refuzau să creadă că Dumnezeu Însuși Se afla printre ei și se apleca asupra neputințelor omenești, le ierta păcatele și le dăruia sănătate. Și chiar mai mult, a dat sfințiților slujitori ai Bisericii puterea de a ierta păcatele oamenilor (Matei 9, 8).
Evanghelia de azi ne arată binele pe care Bunul Dumnezeu l-a semănat în lume. Fie că ne merge bine, fie că suntem în grele încercări, Dumnezeu este aproape de noi în toată vremea. ,,Ca izvor al vieții și al iubirii, Dumnezeu Se apleacă și Se descoperă continuu oamenilor. El nu este niciodată prea sus sau prea departe, pentru că El sălășluiește în inimile noastre’’ (Învățătura de Credință Creștin Ortodoxă, EIBMO, București, 1952, p. 5-6).
Cărturarii iudei, împuținați la minte cum erau, se ridicau împotriva Mântuitorului întotdeauna când acesta aducea binele în mijlocul lor. Cărturarii nebuni ai veacului acestuia, fii ai diavolului (I Ioan) se insinuează și astăzi printre noi, Îl tăgăduiesc pe Mântuitorul lumii, rostesc blasfemii la adresa Maicii Domnului, a Sfinților, batjocoresc Biserica și cele sfinte, seamănă necredință. Îndoială, și confuzie, săvârșesc faptele întunericului, spre pierzarea lor și a celor care-i ascultă. Pe aceștia avem datoria să-I aducem la cunoașterea Adevăratului Dumnezeu, iar dacă stăruie în rătăcirea lor, să ne depărtăm de ei.
Fie ca Bunul Dumnezeu să ne dea sănătate și putere pentru a-I sluji în această viață, iar la Dreapta Judecată să ne spună și nouă: Îndrăznește fiule! Iertate sunt păcatele tale,,. Amin.
Presbiter Iovița Vasile
Psalmistul David a scris: ,,Tu ești Cel Ce m-ai scos din pântece, nădejdea mea, de la sânul maicii mele. Spre Tine m-am aruncat de la naștere, din pântecele maicii mele, Tu ești Dumnezeul meu,, (Psalmul 21, 9-10). Sfântul Prooroc Isaiia (49, 1). spune, de asemenea: ,,Domnul m-a chemat de la nașterea mea, din pântecele maicii mele mi-a spus pe nume,,. La fel consună și cuvintele Sfântului Prooroc Ieremia (1, 5): ,,Domnul m-a chemat de la nașterea mea, din pântecele maicii mele mi-a spus pe nume,,. Un alt mare Prooroc al lui Dumnezeu reproduce cuvintele lui Dumnezeu: ,,Înainte de a te urzi în pântece, te-am cunoscut, și înainte de a ieși din pântece, te-am sfințit și te-am rânduit Prooroc pentru popoare,, (Ieremia 1, 5).
Așadar, Dumnezeu nu așteaptă, precum sectarii cei nesăbuiți, ca omul să ajungă la maturitate pentru a alege. Între ce să aleagă? Între Dumnezeu și diavolul? Îi lăsăm această opțiune, bine știind că Dumnezeu ne alege pe fiecare din pântecele maicii noastre spre mântuire? De vreme ce Dumnezeu este Creatorul și Stăpânul nostru, înțelept lucrează Sfânta Biserică atunci când botează pruncii în Numele Preasfintei Treimi și-i povățuiește să rămână toată viața credincioși slujitori ai Celui Atotputernic.
Înțelepțește au lucrat și cei patru oameni, când l-au încredințat puterii și milostivirii lui Dumnezeu pe acel slăbănog. Doctorul sufletelor și al trupurilor știa pricina bolii acestuia: păcatul. De aceea s- și îngrijit, înainte de toate, de sufletul său, de înlăturarea cauzei care l-a slăbănogit, de iertarea păcatelor sale. Vindecarea sufletului i-a adus și tămăduirea trupească, prin puterea cuvântului Domnului ,,Scoală-te, ia-ți patul tău și mergi la casa ta,, (Matei 9, 6).
Când omul, în boala sa, se încredințează lui Dumnezeu și cere sfatul preotului, și acesta, asemenea Mântuitorului, îl cercetează sufletește în Taina Sfintei Spovedanii, îi dă dezlegare de păcate și canon, apoi îl împărtășește cu Trupul și Sângele Domnului ,,spre iertatea păcatelor și spre viața de veci,,. Apoi îl îndeamnă la dreaptă viețuire în Hristos, îl pomenește la Sfânta Liturghie știind că ,,rugăciunea Credinței va mântui pe cel bolnav și Domnul îl va ridica,, (Iacov 5, 15). De multe ori s-a văzut că un păcat ascuns pricinuiește boală îndelungată, iar după mărturisirea acestuia, Dumnezeu dă sănătate celui neputincios.
Binele făcut de Mântuitorul n-a bucurat însă și pe cărturarii cei îndărătnici. Fără să arate prin fapte ori vorbe, aceștia cugetau: ,,Acesta hulește. Cine poate să ierte păcatele decât numai Unul Dumnezeu?,, (Marcu 2, 7). Vedeți câtă întunecime în mințile iudeilor, care refuzau să creadă că Dumnezeu Însuși Se afla printre ei și se apleca asupra neputințelor omenești, le ierta păcatele și le dăruia sănătate. Și chiar mai mult, a dat sfințiților slujitori ai Bisericii puterea de a ierta păcatele oamenilor (Matei 9, 8).
Evanghelia de azi ne arată binele pe care Bunul Dumnezeu l-a semănat în lume. Fie că ne merge bine, fie că suntem în grele încercări, Dumnezeu este aproape de noi în toată vremea. ,,Ca izvor al vieții și al iubirii, Dumnezeu Se apleacă și Se descoperă continuu oamenilor. El nu este niciodată prea sus sau prea departe, pentru că El sălășluiește în inimile noastre’’ (Învățătura de Credință Creștin Ortodoxă, EIBMO, București, 1952, p. 5-6).
Cărturarii iudei, împuținați la minte cum erau, se ridicau împotriva Mântuitorului întotdeauna când acesta aducea binele în mijlocul lor. Cărturarii nebuni ai veacului acestuia, fii ai diavolului (I Ioan) se insinuează și astăzi printre noi, Îl tăgăduiesc pe Mântuitorul lumii, rostesc blasfemii la adresa Maicii Domnului, a Sfinților, batjocoresc Biserica și cele sfinte, seamănă necredință. Îndoială, și confuzie, săvârșesc faptele întunericului, spre pierzarea lor și a celor care-i ascultă. Pe aceștia avem datoria să-I aducem la cunoașterea Adevăratului Dumnezeu, iar dacă stăruie în rătăcirea lor, să ne depărtăm de ei.
Fie ca Bunul Dumnezeu să ne dea sănătate și putere pentru a-I sluji în această viață, iar la Dreapta Judecată să ne spună și nouă: Îndrăznește fiule! Iertate sunt păcatele tale,,. Amin.
Presbiter Iovița Vasile
Întăriți-vă în Hristos Domnul. Vremea muceniciei se apropie. Sataniștii își dezvăluie intențiile criminale
Fără nicio introducere inutilă. Am văzut un film bine făcut, am extras din el, am transcris și vă înștiințez despre cele ce urmează.
1.Credința în Dumnezeu va fi clasificată ca boală psihică (Antena 3).
2.Un neurolog spune că religia este o boală mintală (Digi 24).
3.Șapte motive pentru care religia a fost considerată boală psihică (Nationaliștii.ro):
(1) Halucinatii – persoana religioasã are prieteni invizibili, insistând cã acestia ar fi reali, vorbind cu acestia zilnic, desi nimeni nu-i poate vedea sau auzi.
(2) Iluzii – pacientul crede cã prietenii invizibili au puteri magice pentru a-i îmbogãti, pentru a-i vindeca, pentru a aduce pacea pe Pãmânt, dacã vor fi rugati.
(3) Negarea/Inabilitatea de a învãta – desi rugãciunile pentru pacea mondialã au rãmas fãrã rãspuns, chiar si dupã multe sute de ani, pacienții persistã cu rugãciunile, de fiecare datã aºsteptând alte rezultate.
(4) Inabilitatea de a distinge fantezia de realitate – credințele se bazeazã pe vechi mitologii, ce sunt acceptate ca fapte istorice.
(5) Paranoia – credinþa cã oricine nu împãrtãseste conceptul supernatural al realitãtii este ,,malefic”, ,,diavol”, ,,agent al Satanei”.
(6) Abuz emotional – ¬ conceptele religioase ca pãcat, iad, cauzeazã sentimente de vinã, rusine, fricã și alte stãri care pot rãni psihicul pentru totdeauna.
(7) Violentã – multi pacienti insistã cã si altii sã le împãrtãseascã iluziile, chiar cu folosirea violentei.
Acum depinde de decizia fiecaruia. Cine e gata sa deschida ochii si sa vada realitatea este sanatos. Daca nu poti sa vezi si sa realizezi de fapt simptomele acestei boli si continui sa spui ca exista o divinitate, te sfatuim sa mergi de urgenta la psihiatru pentru un control. – Articol de Ionut Marian
4.Au stabilit și nume de boli: Complexul Mesia. Ziși oameni de știință de la Harvard s-au pronunțat asupra unor personae ca: Mantuitorul, Avraam, Moise, Apostolul Pavel, concluzionînd că aceștia ar fi fost nebuni, bolnavi psihic.
5.Starea mintală a lui Iisus din Nazaret. Blasfemie nemaiauzită, plămădită în străfundurile iadului și preluată de viitorii cetățeni ai acestuia.
Nu vă temeți, iubitori de Hristos. Mărturisiți-L pe Mantuitorul pînă la ultima voastră suflare. Nu vă încredeți în promisiunile antihriștilor, ca nu cumva să vă lepădați de Binefăcătorul vostru și să pierdeți Împărăția. În cîteva secunde se poate dobîndi mîntuirea sau se poate pierde.
Cine este dumnezeu mare ca Dumnezeul nostru?
Presbiter Iovița Vasile
1.Credința în Dumnezeu va fi clasificată ca boală psihică (Antena 3).
2.Un neurolog spune că religia este o boală mintală (Digi 24).
3.Șapte motive pentru care religia a fost considerată boală psihică (Nationaliștii.ro):
(1) Halucinatii – persoana religioasã are prieteni invizibili, insistând cã acestia ar fi reali, vorbind cu acestia zilnic, desi nimeni nu-i poate vedea sau auzi.
(2) Iluzii – pacientul crede cã prietenii invizibili au puteri magice pentru a-i îmbogãti, pentru a-i vindeca, pentru a aduce pacea pe Pãmânt, dacã vor fi rugati.
(3) Negarea/Inabilitatea de a învãta – desi rugãciunile pentru pacea mondialã au rãmas fãrã rãspuns, chiar si dupã multe sute de ani, pacienții persistã cu rugãciunile, de fiecare datã aºsteptând alte rezultate.
(4) Inabilitatea de a distinge fantezia de realitate – credințele se bazeazã pe vechi mitologii, ce sunt acceptate ca fapte istorice.
(5) Paranoia – credinþa cã oricine nu împãrtãseste conceptul supernatural al realitãtii este ,,malefic”, ,,diavol”, ,,agent al Satanei”.
(6) Abuz emotional – ¬ conceptele religioase ca pãcat, iad, cauzeazã sentimente de vinã, rusine, fricã și alte stãri care pot rãni psihicul pentru totdeauna.
(7) Violentã – multi pacienti insistã cã si altii sã le împãrtãseascã iluziile, chiar cu folosirea violentei.
Acum depinde de decizia fiecaruia. Cine e gata sa deschida ochii si sa vada realitatea este sanatos. Daca nu poti sa vezi si sa realizezi de fapt simptomele acestei boli si continui sa spui ca exista o divinitate, te sfatuim sa mergi de urgenta la psihiatru pentru un control. – Articol de Ionut Marian
4.Au stabilit și nume de boli: Complexul Mesia. Ziși oameni de știință de la Harvard s-au pronunțat asupra unor personae ca: Mantuitorul, Avraam, Moise, Apostolul Pavel, concluzionînd că aceștia ar fi fost nebuni, bolnavi psihic.
5.Starea mintală a lui Iisus din Nazaret. Blasfemie nemaiauzită, plămădită în străfundurile iadului și preluată de viitorii cetățeni ai acestuia.
Nu vă temeți, iubitori de Hristos. Mărturisiți-L pe Mantuitorul pînă la ultima voastră suflare. Nu vă încredeți în promisiunile antihriștilor, ca nu cumva să vă lepădați de Binefăcătorul vostru și să pierdeți Împărăția. În cîteva secunde se poate dobîndi mîntuirea sau se poate pierde.
Cine este dumnezeu mare ca Dumnezeul nostru?
Presbiter Iovița Vasile
Sfântul Ioan Maximovici: Focul Dumnezeiesc, mîntuitor sau mistuitor
Când un obiect se atinge de foc, el se schimbă: ori arde, ori se călește. La fel și omul, când se atinge de Dumnezeu, ori piere, ori se mântuiește. Focul este întotdeauna foc! Dar vedem că din atingerea de el rezultă fie cenușă, fie oțel, în funcție de ceea ce se atinge. La fel se întâmplă și cu omul, și totul depinde de ce anume va aduce el focului dumnezeiesc, adică în ce stare este omul când se atinge de Dumnezeu. Dacă se ține ca fierul, atunci puterea fierului va deveni de oțel. Dar dacă se coboară până la slăbiciunea paielor, va fi mistuit.
Fiecare om, mai devreme sau mai târziu, este în mod inevitabil adus la Dumnezeu și vai lui dacă nu se va pregăti pentru această întâlnire. Lev Tolstoi s-a apropiat de Dumnezeu cu neglijență, plin de sine, fără frică de Dumnezeu, s-a împărtășit cu nevrednicie și a ajuns apostat. Va veni ceasul când ne vom atinge de puterea lui Dumnezeu, indiferent dacă vrem sau nu acest lucru.
Trebuie să știm că vine Judecata de Apoi și să ne raportăm cum se cuvine la acea zi și la acel eveniment. Trebuie să ne curățim sufletele și să ne rugăm. Trebuie să ne raportăm la acel eveniment în mod limpede și conștient, iar nu ca o jivină care-și ascunde capul ca să nu vadă primejdia.
(Sfântul Ioan Maximovici, Predici și îndrumări duhovnicești, Editura Sophia, București, 2001,
Fiecare om, mai devreme sau mai târziu, este în mod inevitabil adus la Dumnezeu și vai lui dacă nu se va pregăti pentru această întâlnire. Lev Tolstoi s-a apropiat de Dumnezeu cu neglijență, plin de sine, fără frică de Dumnezeu, s-a împărtășit cu nevrednicie și a ajuns apostat. Va veni ceasul când ne vom atinge de puterea lui Dumnezeu, indiferent dacă vrem sau nu acest lucru.
Trebuie să știm că vine Judecata de Apoi și să ne raportăm cum se cuvine la acea zi și la acel eveniment. Trebuie să ne curățim sufletele și să ne rugăm. Trebuie să ne raportăm la acel eveniment în mod limpede și conștient, iar nu ca o jivină care-și ascunde capul ca să nu vadă primejdia.
(Sfântul Ioan Maximovici, Predici și îndrumări duhovnicești, Editura Sophia, București, 2001,
Ascultați de cîrmuitorii voștri și vă supuneți lor, pentru că ei priveghează pentru sufletele voastre, avînd să dea seamă de ele
Ascultarea de duhovnicii noştri înseamnă ascultare faţă de Dumnezeu, căci a spus Mântuitorul: ,,Cel ce vă ascultă pe voi, pe Mine Mă ascultă, şi cel ce se leapădă de voi se leapădă de Mine; iar cel ce se leapădă de Mine, se leapădă de Cel Care M-a trimis pe Mine’’ (Luca 10, 16).
Despre Sfântul Lavrentie de Cernigov se spune că a fost vizitat de o copilă de numai zece ani. Când a văzut-o, Părintele spus celor de faţă: ,,O vedeţi? Ea va cânta şi va dirija un cor’’. Cu trecerea vremii, aceste cuvinte s-au împlinit. Fiind însă cam zvăpăiată şi neascultătoare, i-a fost dat să treacă prin grele încercări. Părintele a trimis-o acasă, însă fata n-a ascultat, alegând să mai petreacă o vreme în mănăstire. Când a ajuns acasă, a fost chemată de autorităţi. A mers iarăşi la Sfântul Lavrentie şi el a mustrat-o cu blândeţe: ,,De ce nu m-ai ascultat la timpul potrivit, de ce nu m-ai ascultat?’’ Atunci i-a descoperit că va fi deportată şi i-a dat aceste sfaturi: ,,Tu eşti slabă, dar de felul tău eşti bună; să fii atentă: dacă îţi va propune un bărbat ceva, să nu te dai de bună voie. Să fii atentă că îţi va propune multe, dar să nu cedezi sub nicio formă, căci dacă nu e de bună voie, Dumnezeu va judeca altfel’’. Şi spunând acestea, a binecuvântat-o.
După trei zile a fost chemată şi a fost deportată la mare distanţă de casă, unde a început munca. După o vreme, un bărbat s-a apropiat de ea şi i-a propus să se căsătorească. Amintindu-şi de poveţele Sfântului Lavrentie, nu s-a învoit. Totuşi, a rămas însărcinată fără voia ei, exact cum i s-a spus. Când s-au sfârşit cei opt ani de deportare, s-a întors acasă şi şi-a adus aminte de ceea ce-i spusese cândva Părintele: ,,Vei fi măicuţă!’’ Cuvintele-i păreau fără noimă, de vreme ce nu se putuse păzi ca soră de mănăstire.
Când a trecut pragul Sfântului Lavrentie, acesta i-a spus: ,,Bine că totul a fost fără voia ta. Este ceva neplăcut, dar bine că te-ai întors. Tu, bogăţia mea, eu vreau ca Dumnezeu să te ierte’’. I-a poruncit să ducă copilul ce i se născuse la părinţi, apoi să se întoarcă în mănăstire. A primit binecuvântare de la episcopul locului şi a fost tunsă în monahism. De toate acestea îşi aducea aminte monahia de care este vorba şi se gândea cât a trebuit să plătească pentru că a neglijat sfatul duhovnicului, care bine o învăţa (După Sfântul Lavrentie, Viaţa, învăţăturile şi minunile, Ed. Credinţa strămoşească, Iaşi, 2003).
De aceea a scris şi Sfântul Apostol Pavel: ,,Ascultaţi pe cârmuitorii voştri şi vă supuneţi lor, fiindcă ei priveghează pentru sufletele voastre, având să dea seamă de ele’’ (Evrei 13, 17).
Presbiter Iovița Vasile
Despre Sfântul Lavrentie de Cernigov se spune că a fost vizitat de o copilă de numai zece ani. Când a văzut-o, Părintele spus celor de faţă: ,,O vedeţi? Ea va cânta şi va dirija un cor’’. Cu trecerea vremii, aceste cuvinte s-au împlinit. Fiind însă cam zvăpăiată şi neascultătoare, i-a fost dat să treacă prin grele încercări. Părintele a trimis-o acasă, însă fata n-a ascultat, alegând să mai petreacă o vreme în mănăstire. Când a ajuns acasă, a fost chemată de autorităţi. A mers iarăşi la Sfântul Lavrentie şi el a mustrat-o cu blândeţe: ,,De ce nu m-ai ascultat la timpul potrivit, de ce nu m-ai ascultat?’’ Atunci i-a descoperit că va fi deportată şi i-a dat aceste sfaturi: ,,Tu eşti slabă, dar de felul tău eşti bună; să fii atentă: dacă îţi va propune un bărbat ceva, să nu te dai de bună voie. Să fii atentă că îţi va propune multe, dar să nu cedezi sub nicio formă, căci dacă nu e de bună voie, Dumnezeu va judeca altfel’’. Şi spunând acestea, a binecuvântat-o.
După trei zile a fost chemată şi a fost deportată la mare distanţă de casă, unde a început munca. După o vreme, un bărbat s-a apropiat de ea şi i-a propus să se căsătorească. Amintindu-şi de poveţele Sfântului Lavrentie, nu s-a învoit. Totuşi, a rămas însărcinată fără voia ei, exact cum i s-a spus. Când s-au sfârşit cei opt ani de deportare, s-a întors acasă şi şi-a adus aminte de ceea ce-i spusese cândva Părintele: ,,Vei fi măicuţă!’’ Cuvintele-i păreau fără noimă, de vreme ce nu se putuse păzi ca soră de mănăstire.
Când a trecut pragul Sfântului Lavrentie, acesta i-a spus: ,,Bine că totul a fost fără voia ta. Este ceva neplăcut, dar bine că te-ai întors. Tu, bogăţia mea, eu vreau ca Dumnezeu să te ierte’’. I-a poruncit să ducă copilul ce i se născuse la părinţi, apoi să se întoarcă în mănăstire. A primit binecuvântare de la episcopul locului şi a fost tunsă în monahism. De toate acestea îşi aducea aminte monahia de care este vorba şi se gândea cât a trebuit să plătească pentru că a neglijat sfatul duhovnicului, care bine o învăţa (După Sfântul Lavrentie, Viaţa, învăţăturile şi minunile, Ed. Credinţa strămoşească, Iaşi, 2003).
De aceea a scris şi Sfântul Apostol Pavel: ,,Ascultaţi pe cârmuitorii voştri şi vă supuneţi lor, fiindcă ei priveghează pentru sufletele voastre, având să dea seamă de ele’’ (Evrei 13, 17).
Presbiter Iovița Vasile
Veșmintele preoțești s-au transformat în uniforme
Precum în armată, în poliție, în jandarmerie, în masonerie.
Cand încă eram activ, adică nepensionat, aveam directive clare să cumpărăm pentru Parohii un anumit model de veșminte preoțești. Scumpe, ca preț, dar nu puteai obiecta. Trebuia să te faci luntre-punte, să faci rost de bani și să te conformezi directivelor pseudo-episcopului. Altfel… ,,Părinte, sunt atîția care așteaptă să primească o parohie, așa că dacă nu ești în stare…’’ Dintr-o dată erai în stare. Era o mafie bine organizată, din care cîștiga producătorul dar, mai ales, sfanta episcopie.
La opt ani după pensionare, mă uit pe site-ul Episcopiei Sălajului la diversele evenimente unde apare Petroniu cel Vopsit, veșnic tînăr și ferice. Preoții se asortează cu veșmintele lui Petroniu of Sălaj, pentru că de multă vreme sunt obligați să cumpere modelele de veșminte preoțești pe care acesta le agreează și le impune. Acestea se asortează cu veșmintele lui Petroniu.
N-ar fi niciun bai, numai că de pe aceste veșminte a dispărut Semnul Sfintei Cruci! Acesta a fost acoperit de tot felul de ornamente, i s-au alăturat atîtea elemente fără rost, încît Crucea nici nu mai există. Hai să vorbim de pretinsa cruce cu trei brațe orizontale. Zic dumnealor că e crucea voievodală. Mințiți! Cum să-ți faci acest semn al crucii, și să spui ,,în numele Tatălui…
Uitați-vă la crucea zisă patriarhală, care se acordă celor cu merite deosebite în înălțarea de ziduri, nu pentru lucrarea asupra sufletelor credincioșilor. Un număr de cruci așezate și alăturate într-un amalgam, un romb, care nu e Sfanta Cruce..
Uitați-vă la oricare pseudo-episcop roman cum simulează însemnarea cu Sfanta Cruce. Veți fi dezamăgiți. Au mîinile legate de diavolul. Mîinile care au semnat ereziile din Creta nu vor putea niciodată să se însemneze cu semnul Sfintei Cruci.
Uitați-vă la pseudo-patriarhul Bisericii noastre, Daniel Ciobotea. Nu se însemnează cu semnul Sfintei Cruci. Mîna lui cea dreaptă, parcurgînd spațiul de la umărul drept spre cel stîng, se oprește la linia mediană a pieptului său. Nu mai atinge umărul stîng. Deci nu e Sfanta Cruce. Și Daniel are mîna legată, cum spunea Părintele Cleopa.
Cu niște ani în urmă, atrăgeam atenția starețului Mina Pletosul de la Mănăstirea Bobota, care e și exarh al Mănăstirilor din Episcopia Sălajului: Părinte, faceți semnul Sfintei Cruci corect, că-i smintiți pe credincioși! Urmarea? Mina Pletosul nu se mai însemnează cu Semnul Sfant, cel puțin cum se poate vedea din înregistrările video.
Sfanta Cruce trebuie înlăturată, cu orice preț, din viața Bisericii noastre și din toată lumea! Minciuno-episcopii romani s-au aliniat conștiincioși acestui comandament antihristic. Este un Semn Sfant care-l împiedică pe blestematul antihrist să se proclame, uzurpator, stăpîn al lumii acesteia.
Crucea e a lui Hristos și a noastră. Nu vor reuși, în încercările lor demențiale!
Presbiter Iovița Vasile
Precum în armată, în poliție, în jandarmerie, în masonerie.
Cand încă eram activ, adică nepensionat, aveam directive clare să cumpărăm pentru Parohii un anumit model de veșminte preoțești. Scumpe, ca preț, dar nu puteai obiecta. Trebuia să te faci luntre-punte, să faci rost de bani și să te conformezi directivelor pseudo-episcopului. Altfel… ,,Părinte, sunt atîția care așteaptă să primească o parohie, așa că dacă nu ești în stare…’’ Dintr-o dată, erai în stare. Era o mafie bine organizată, din care cîștiga producătorul dar, mai ales, sfanta episcopie.
La opt ani după pensionare, mă uit pe site-ul Episcopiei Sălajului la diversele evenimente unde apare Petroniu cel Vopsit, veșnic tînăr și ferice. Preoții se asortează cu veșmintele lui Petroniu of Sălaj, pentru că de multă vreme sunt obligați să cumpere modelele de veșminte preoțești pe care acesta le agreează și le impune. Acestea se asortează cu veșmintele lui Petroniu.
N-ar fi niciun bai, numai că de pe aceste veșminte a dispărut Semnul Sfintei Cruci! Acesta a fost acoperit de tot felul de ornamente, i s-au alăturat atîtea elemente fără rost, încît Crucea nici nu mai există. Hai să vorbim de pretinsa cruce cu trei brațe orizontale. Zic dumnealor că e crucea voievodală. Mințiți! Cum să-ți faci acest semn al crucii, și să spui ,,în numele Tatălui…
Uitați-vă la crucea zisă patriarhală, care se acordă celor cu merite deosebite în înălțarea de ziduri, nu pentru lucrarea asupra sufletelor credincioșilor. Un număr de cruci așezate și alăturate într-un amalgam, un romb, care nu e Sfanta Cruce.
Uitați-vă la oricare pseudo-episcop roman cum simulează însemnarea cu Sfanta Cruce. Veți fi dezamăgiți. Au mîinile legate de diavolul. Mîinile care au semnat ereziile din Creta nu vor putea niciodată să se însemneze cu semnul Sfintei Cruci.
Uitați-vă la pseudo-patriarhul Bisericii noastre, Daniel Ciobotea. Nu se însemnează cu semnul Sfintei Cruci. Mîna lui cea dreaptă, parcurgînd spațiul de la umărul drept spre cel stîng, se oprește la linia mediană a pieptului său. Nu mai atinge umărul stîng. Deci nu e Sfanta Cruce. Și Daniel are mîna legată, cum spunea Părintele Cleopa.
Cu niște ani în urmă, atrăgeam atenția starețului Mina Pletosul de la Mănăstirea Bobota, care e și exarh al Mănăstirilor din Episcopia Sălajului: Părinte, faceți semnul Sfintei Cruci corect, că-i smintiți pe credincioși! Urmarea? Mina Pletosul nu se mai însemnează cu Semnul Sfant, cel puțin cum se poate vedea din înregistrările video.
Sfanta Cruce trebuie înlăturată, cu orice preț, din viața Bisericii noastre și din toată lumea! Minciuno-episcopii romani s-au aliniat conștiincioși acestui comandament antihristic. Este un Semn Sfant care-l împiedică pe blestematul antihrist să se proclame, uzurpator, stăpîn al lumii acesteia.
Crucea e a lui Hristos și a noastră. Nu vor reuși, în încercările lor demențiale!
Presbiter Iovița Vasile
Cand încă eram activ, adică nepensionat, aveam directive clare să cumpărăm pentru Parohii un anumit model de veșminte preoțești. Scumpe, ca preț, dar nu puteai obiecta. Trebuia să te faci luntre-punte, să faci rost de bani și să te conformezi directivelor pseudo-episcopului. Altfel… ,,Părinte, sunt atîția care așteaptă să primească o parohie, așa că dacă nu ești în stare…’’ Dintr-o dată erai în stare. Era o mafie bine organizată, din care cîștiga producătorul dar, mai ales, sfanta episcopie.
La opt ani după pensionare, mă uit pe site-ul Episcopiei Sălajului la diversele evenimente unde apare Petroniu cel Vopsit, veșnic tînăr și ferice. Preoții se asortează cu veșmintele lui Petroniu of Sălaj, pentru că de multă vreme sunt obligați să cumpere modelele de veșminte preoțești pe care acesta le agreează și le impune. Acestea se asortează cu veșmintele lui Petroniu.
N-ar fi niciun bai, numai că de pe aceste veșminte a dispărut Semnul Sfintei Cruci! Acesta a fost acoperit de tot felul de ornamente, i s-au alăturat atîtea elemente fără rost, încît Crucea nici nu mai există. Hai să vorbim de pretinsa cruce cu trei brațe orizontale. Zic dumnealor că e crucea voievodală. Mințiți! Cum să-ți faci acest semn al crucii, și să spui ,,în numele Tatălui…
Uitați-vă la crucea zisă patriarhală, care se acordă celor cu merite deosebite în înălțarea de ziduri, nu pentru lucrarea asupra sufletelor credincioșilor. Un număr de cruci așezate și alăturate într-un amalgam, un romb, care nu e Sfanta Cruce..
Uitați-vă la oricare pseudo-episcop roman cum simulează însemnarea cu Sfanta Cruce. Veți fi dezamăgiți. Au mîinile legate de diavolul. Mîinile care au semnat ereziile din Creta nu vor putea niciodată să se însemneze cu semnul Sfintei Cruci.
Uitați-vă la pseudo-patriarhul Bisericii noastre, Daniel Ciobotea. Nu se însemnează cu semnul Sfintei Cruci. Mîna lui cea dreaptă, parcurgînd spațiul de la umărul drept spre cel stîng, se oprește la linia mediană a pieptului său. Nu mai atinge umărul stîng. Deci nu e Sfanta Cruce. Și Daniel are mîna legată, cum spunea Părintele Cleopa.
Cu niște ani în urmă, atrăgeam atenția starețului Mina Pletosul de la Mănăstirea Bobota, care e și exarh al Mănăstirilor din Episcopia Sălajului: Părinte, faceți semnul Sfintei Cruci corect, că-i smintiți pe credincioși! Urmarea? Mina Pletosul nu se mai însemnează cu Semnul Sfant, cel puțin cum se poate vedea din înregistrările video.
Sfanta Cruce trebuie înlăturată, cu orice preț, din viața Bisericii noastre și din toată lumea! Minciuno-episcopii romani s-au aliniat conștiincioși acestui comandament antihristic. Este un Semn Sfant care-l împiedică pe blestematul antihrist să se proclame, uzurpator, stăpîn al lumii acesteia.
Crucea e a lui Hristos și a noastră. Nu vor reuși, în încercările lor demențiale!
Presbiter Iovița Vasile
Precum în armată, în poliție, în jandarmerie, în masonerie.
Cand încă eram activ, adică nepensionat, aveam directive clare să cumpărăm pentru Parohii un anumit model de veșminte preoțești. Scumpe, ca preț, dar nu puteai obiecta. Trebuia să te faci luntre-punte, să faci rost de bani și să te conformezi directivelor pseudo-episcopului. Altfel… ,,Părinte, sunt atîția care așteaptă să primească o parohie, așa că dacă nu ești în stare…’’ Dintr-o dată, erai în stare. Era o mafie bine organizată, din care cîștiga producătorul dar, mai ales, sfanta episcopie.
La opt ani după pensionare, mă uit pe site-ul Episcopiei Sălajului la diversele evenimente unde apare Petroniu cel Vopsit, veșnic tînăr și ferice. Preoții se asortează cu veșmintele lui Petroniu of Sălaj, pentru că de multă vreme sunt obligați să cumpere modelele de veșminte preoțești pe care acesta le agreează și le impune. Acestea se asortează cu veșmintele lui Petroniu.
N-ar fi niciun bai, numai că de pe aceste veșminte a dispărut Semnul Sfintei Cruci! Acesta a fost acoperit de tot felul de ornamente, i s-au alăturat atîtea elemente fără rost, încît Crucea nici nu mai există. Hai să vorbim de pretinsa cruce cu trei brațe orizontale. Zic dumnealor că e crucea voievodală. Mințiți! Cum să-ți faci acest semn al crucii, și să spui ,,în numele Tatălui…
Uitați-vă la crucea zisă patriarhală, care se acordă celor cu merite deosebite în înălțarea de ziduri, nu pentru lucrarea asupra sufletelor credincioșilor. Un număr de cruci așezate și alăturate într-un amalgam, un romb, care nu e Sfanta Cruce.
Uitați-vă la oricare pseudo-episcop roman cum simulează însemnarea cu Sfanta Cruce. Veți fi dezamăgiți. Au mîinile legate de diavolul. Mîinile care au semnat ereziile din Creta nu vor putea niciodată să se însemneze cu semnul Sfintei Cruci.
Uitați-vă la pseudo-patriarhul Bisericii noastre, Daniel Ciobotea. Nu se însemnează cu semnul Sfintei Cruci. Mîna lui cea dreaptă, parcurgînd spațiul de la umărul drept spre cel stîng, se oprește la linia mediană a pieptului său. Nu mai atinge umărul stîng. Deci nu e Sfanta Cruce. Și Daniel are mîna legată, cum spunea Părintele Cleopa.
Cu niște ani în urmă, atrăgeam atenția starețului Mina Pletosul de la Mănăstirea Bobota, care e și exarh al Mănăstirilor din Episcopia Sălajului: Părinte, faceți semnul Sfintei Cruci corect, că-i smintiți pe credincioși! Urmarea? Mina Pletosul nu se mai însemnează cu Semnul Sfant, cel puțin cum se poate vedea din înregistrările video.
Sfanta Cruce trebuie înlăturată, cu orice preț, din viața Bisericii noastre și din toată lumea! Minciuno-episcopii romani s-au aliniat conștiincioși acestui comandament antihristic. Este un Semn Sfant care-l împiedică pe blestematul antihrist să se proclame, uzurpator, stăpîn al lumii acesteia.
Crucea e a lui Hristos și a noastră. Nu vor reuși, în încercările lor demențiale!
Presbiter Iovița Vasile
Sfantul Cuvios Evdochie
,,Adu-ţi aminte de Ziditorul tău în zilele tinereţii tale, înainte ca să vină zilele de restrişte şi să se apropie anii despre care vei zice: N-am nicio plăcere de ei!…’’ (Ecleziast 12, 1).
Iubite cititorule! Acest îndemn Dumnezeiesc este urmat de prea puţini tineri. Cei mai mulţi aleg să-şi trăiască anii copilăriei şi ai tinereţii în desfătările păcătoase ale lumii, cu gândul că au suficientă vreme să se gândească la Dumnezeu şi la mântuirea sufletelor lor, la anii bătrâneţii. Din păcate, unii nu mai ajung aceşti ani… Ceilalţi trăiesc aşa cum s-au obişnuit la tinereţe şi viaţa se iroseşte pe nesimţite.
Astăzi facem pomenirea Sfântului Evdochim, alături de ceilalţi Sfinţi ai zilei, dragi nouă. Ce ne spun cărţile bisericeşti despre viaţa lui? ,,Acest fericit copil, fiind dat de părinţi la învăţătura cărţii, n-a avut trebuinţă de frica şi de bătăile dascălilor, ca să fie îndemnat la învăţătură, ci însuşi din firea sa avea pornire spre a se îndemna la aceasta şi se silea cu toată sârguinţa, ziua şi noaptea, mai ales la citirea Dumnezeieştilor Scripturi… Preumblarea sa era să meargă la Dumnezeieştile biserici, să asculte Sfintele Slujbe şi cuvintele Dumnezeieşti şi cu totul se sârguia să se facă locaş curat al Dumnezeului Celui Viu… Vrăjmaşul adevărului îndemna pe mulţi tineri de o vârstă cu Evdochim să-l silească a merge la petreceri îndulcitoare, la vânătoare şi la veselii. Însă de-a pururi pomenitul avea o singură desfătare şi plăcere – să se roage şi să se silească la citirea cărţilor folositoare de suflet’’.
Acesta i-a fost felul de vieţuire în pruncie şi apoi, la tinereţe, tot aşa a trăit, până la sfârşitul vieţii sale sfinte. Dumnezeu i-a făcut cunoscut sfârşitul, dar el nu s-a tulburat, deoarece a cugetat la moarte. Doar gândul că mama lui nu va fi de faţă la trecerea sa îl întrista. A cerut cu asprime să fie îngropat cu aceleaşi haine şi să nu-i facă nimic împotriva dorinţei sale. Înainte de despărţire, a cerut să fie lăsat singur, şi cei de-aproape au auzit această smerită rugăciune: ,,Doamne, Dumnezeul meu, precum n-am voit să se arate petrecerea mea cât am trăit, astfel mă rog ca şi sfârşitul meu să se facă fără nici un dar. Nici să socotească cineva că Ţi-am bineplăcut Ţie!’’ Şi în acest fel şi-a încredinţat sufletul său în mâinile Ziditorului tuturor.
Facerile sale de bine pentru oameni n-au încetat nici după trecerea sa din viaţa aceasta. Mulţi veneau la mormântul său şi se izbăveau de demoni şi de boli. Pentru sfintele sale rugăciuni, Doamne Iisuse Hristoase, miluieşte-ne pe noi (După Vieţile Sfinţilor pe iulie, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2005, p.608-615).
Presbiter Iovița Vasile
Iubite cititorule! Acest îndemn Dumnezeiesc este urmat de prea puţini tineri. Cei mai mulţi aleg să-şi trăiască anii copilăriei şi ai tinereţii în desfătările păcătoase ale lumii, cu gândul că au suficientă vreme să se gândească la Dumnezeu şi la mântuirea sufletelor lor, la anii bătrâneţii. Din păcate, unii nu mai ajung aceşti ani… Ceilalţi trăiesc aşa cum s-au obişnuit la tinereţe şi viaţa se iroseşte pe nesimţite.
Astăzi facem pomenirea Sfântului Evdochim, alături de ceilalţi Sfinţi ai zilei, dragi nouă. Ce ne spun cărţile bisericeşti despre viaţa lui? ,,Acest fericit copil, fiind dat de părinţi la învăţătura cărţii, n-a avut trebuinţă de frica şi de bătăile dascălilor, ca să fie îndemnat la învăţătură, ci însuşi din firea sa avea pornire spre a se îndemna la aceasta şi se silea cu toată sârguinţa, ziua şi noaptea, mai ales la citirea Dumnezeieştilor Scripturi… Preumblarea sa era să meargă la Dumnezeieştile biserici, să asculte Sfintele Slujbe şi cuvintele Dumnezeieşti şi cu totul se sârguia să se facă locaş curat al Dumnezeului Celui Viu… Vrăjmaşul adevărului îndemna pe mulţi tineri de o vârstă cu Evdochim să-l silească a merge la petreceri îndulcitoare, la vânătoare şi la veselii. Însă de-a pururi pomenitul avea o singură desfătare şi plăcere – să se roage şi să se silească la citirea cărţilor folositoare de suflet’’.
Acesta i-a fost felul de vieţuire în pruncie şi apoi, la tinereţe, tot aşa a trăit, până la sfârşitul vieţii sale sfinte. Dumnezeu i-a făcut cunoscut sfârşitul, dar el nu s-a tulburat, deoarece a cugetat la moarte. Doar gândul că mama lui nu va fi de faţă la trecerea sa îl întrista. A cerut cu asprime să fie îngropat cu aceleaşi haine şi să nu-i facă nimic împotriva dorinţei sale. Înainte de despărţire, a cerut să fie lăsat singur, şi cei de-aproape au auzit această smerită rugăciune: ,,Doamne, Dumnezeul meu, precum n-am voit să se arate petrecerea mea cât am trăit, astfel mă rog ca şi sfârşitul meu să se facă fără nici un dar. Nici să socotească cineva că Ţi-am bineplăcut Ţie!’’ Şi în acest fel şi-a încredinţat sufletul său în mâinile Ziditorului tuturor.
Facerile sale de bine pentru oameni n-au încetat nici după trecerea sa din viaţa aceasta. Mulţi veneau la mormântul său şi se izbăveau de demoni şi de boli. Pentru sfintele sale rugăciuni, Doamne Iisuse Hristoase, miluieşte-ne pe noi (După Vieţile Sfinţilor pe iulie, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2005, p.608-615).
Presbiter Iovița Vasile
Jocurile satanice de la Paris, 2024
Cînd am deslușit imensa, planetara batjocură la adresa lui Dumnezeu, cea de la jocurile olimpice de la Paris, primul gînd care mi-a venit: aici e mînă de jidan. Pentru că numai un jidan, secondat de ovreiașii lui, se putea ridica cu atîta nebunie asupra ,,Făcătorului cerului și al pămîntului’’. Nu voi putea niciodată înțelege cum un popor, cel numit ales, se poate ridica turbat cu atîta ură împotriva Marelui lor Binefăcător, Mantuitorul nostru Iisus Hristos. Această ură se perpetuează, de mai bine de două mii de ani, în rîndul jidanilor și este într-o creștere care pare fără de sfîrșit.
Cum e posibil?
Este, pentru că Atotputernicul Dumnezeu l-a așezat pe Israel exact în locul care i se cuvine. Vă rog să citiți măcar începutul proorociei lui Isaia: ,,Boul își cunoaște stăpînul și măgarul ieslea domnului său, dar Israel nu Mă cunoaște, poporul Meu nu Mă pricepe’’ (Isaia 1,3). Cînd Însuși Dumnezeu îți pune această etichetă, așezată în Sfanta Scriptură, toate se explică, toate capătă un sens, din păcate, diavolesc.
Că regia desciderii J.O. de la Paris a stat în mînă de jidan, este confirmat la scurt timp. Citiți articolul de pe blogul lui Ion Coja, și vă veți convinge. Dicolo de războaiele care se poartă astăzi în lume, suntem în război cu diavolul și puterile sale întunecate. Diavolul și-a cîștigat supuși peste tot, care au ajuns să ocupe pozițiile cheie ale lumii acesteia, și de-aici batjocoresc tot ce este sfant în lume. De-aici pornește războiul împotriva lui Dumnezeu și a făpturilor Sale. De ce a spus Mantuitorul că Biserica Sa nu va fi biruită nici de porțile iadului? Biruința se dobîndește în urma unui război, nu e proclamată, pur și simplu. Războiul dintre Dumnezeu și satana e în plină desfășurare. Deznodămîntul nu-l punem la îndoială. Dumnezeu va birui, Biserica Sa – de asemenea – iar noi, dacă vom rămîne credincioși Creatorului și ne vom apăra Credința mîntuitoare și Biserica. Altfel… nu mă interesează aceste jocuri, care stau sub pecetea diavolului.
Nu ne surprinde reacția palidă din Dealul Patriarhiei, prin comunicatorul Agachi. Am fi preferat să auzim vocea tunătoare a lui Daniel Ciobotea, și încă 58 de glasuri episcopale, care să condamne această fărădelege planetară. Nu-i vom auzi niciodată. Pentru că în urechile lor sună glasul care spune: eu te-am făcut episcop, eu…
Presbiter Iovița Vasile
Cum e posibil?
Este, pentru că Atotputernicul Dumnezeu l-a așezat pe Israel exact în locul care i se cuvine. Vă rog să citiți măcar începutul proorociei lui Isaia: ,,Boul își cunoaște stăpînul și măgarul ieslea domnului său, dar Israel nu Mă cunoaște, poporul Meu nu Mă pricepe’’ (Isaia 1,3). Cînd Însuși Dumnezeu îți pune această etichetă, așezată în Sfanta Scriptură, toate se explică, toate capătă un sens, din păcate, diavolesc.
Că regia desciderii J.O. de la Paris a stat în mînă de jidan, este confirmat la scurt timp. Citiți articolul de pe blogul lui Ion Coja, și vă veți convinge. Dicolo de războaiele care se poartă astăzi în lume, suntem în război cu diavolul și puterile sale întunecate. Diavolul și-a cîștigat supuși peste tot, care au ajuns să ocupe pozițiile cheie ale lumii acesteia, și de-aici batjocoresc tot ce este sfant în lume. De-aici pornește războiul împotriva lui Dumnezeu și a făpturilor Sale. De ce a spus Mantuitorul că Biserica Sa nu va fi biruită nici de porțile iadului? Biruința se dobîndește în urma unui război, nu e proclamată, pur și simplu. Războiul dintre Dumnezeu și satana e în plină desfășurare. Deznodămîntul nu-l punem la îndoială. Dumnezeu va birui, Biserica Sa – de asemenea – iar noi, dacă vom rămîne credincioși Creatorului și ne vom apăra Credința mîntuitoare și Biserica. Altfel… nu mă interesează aceste jocuri, care stau sub pecetea diavolului.
Nu ne surprinde reacția palidă din Dealul Patriarhiei, prin comunicatorul Agachi. Am fi preferat să auzim vocea tunătoare a lui Daniel Ciobotea, și încă 58 de glasuri episcopale, care să condamne această fărădelege planetară. Nu-i vom auzi niciodată. Pentru că în urechile lor sună glasul care spune: eu te-am făcut episcop, eu…
Presbiter Iovița Vasile
Victimele slavei deșarte
Sfântul Paisie Aghioritul povestea că în copilărie era foarte bun la alergare. Când se organizau întreceri, îi întrecea pe toți. Mama Sfinției Sale a privit duhovnicește lucrurile și l-a sfătuit să nu-și cultive slava deșartă. După aceea îi lăsa pe alții să câștige bucurându-se în taină pentru bucuria lor.
Slava deșartă este un păcat sufletesc care trece adesea neobservat. Judecând lumește, ni se pare normal să participăm la competiții, ne bucurăm când suntem premiați sau lăudați…Totuși, privind duhovnicește lucrurile, vedem că acest păcat face multe victime, deoarece generează multe alte păcate care ne pun în pericol dobândirea Duhului Sfânt: trufie, invidie, disprețuirea sau idolatrizarea aproapelui etc. Numai cei care percep slava deșartă ca pe un păcat își dau seama cât de grea este lupta cu aceasta. Căci slava deșartă ne încearcă pe fiecare…
Jocurile Olimpice, mai nou, ,, valorifică” dorința oamenilor de slavă deșartă. Astfel, de câtva timp, acestea se transformă în prilejuri de etalare a planurilor oculte și nu numai… Deși grotescul ia locul frumosului, sportivii se înghesuie să participe la aceste competiții.
În acest an, organizatorii ne-au dat de înțeles că vor să lupte fățiș împotriva… lui Dumnezeu!!! Cu toate ,,armele”. Mai întâi, prin etalarea ostentativă a LGBT-ului, ne-au arătat ideologia pe care vor să o impună lumii, sfidând astfel învățătura creștină. Nu mai este vorba doar despre obținerea unor drepturi, ci despre încercarea de impunere a acestei ideologii pentru a-i despărți pe oameni de Dumnezeu. Ni se cere să-i tolerăm, dar ei nu se mulțumesc doar cu atât…
Apoi observăm blasfemierea unor simboluri creștine! Cina cea de Taină este un moment sacru mai ales al ortodocșilor, care știu sau ar trebui să știe ce este Sfânta Împărtășanie. Dacă ar exista mai multă misiune ortodoxă, am simți mult mai acut umilința la care au fost supuși creștinii cu acest prilej. Nu există cuvinte pentru a exprima abjecția umană prezentată la deschiderea Jocurilor Olimpice drept act cultural. Nu se observă nicidecum că LGBT- iștii ar avea vreo urmă de respect față de creștini.
De asemenea, slugile necuratului au prezentat, prin simboluri oculte, dorința lor de a extinde războiul…
Și totuși nimeni nu a plecat acasă de acolo. Ar fi fost cel mai bun protest. Ei au mers acolo mai ales pentru slavă deșartă, pentru a arăta lumii ce calități sportive au… Între Dumnezeu și gloria efemeră, ei au ales-o pe cea de-a doua… Acestea sunt compromisuri care au importanță, deoarece se fac părtași la păcate străine.
Organizatorii profită de impactul social al unor astfel de competiții pentru a transmite și mesaje care nu au nicio legătură cu sportul. Președintele Franței s-a arătat încântat de ,,spectacolul” oferit de către aceștia.
Ar fi bine de știut care este reacția președintelui României față de acest ,,spectacol”. Este la cârma unei țări majoritar ortodoxe, totuși…
Sora Pelaghia
Slava deșartă este un păcat sufletesc care trece adesea neobservat. Judecând lumește, ni se pare normal să participăm la competiții, ne bucurăm când suntem premiați sau lăudați…Totuși, privind duhovnicește lucrurile, vedem că acest păcat face multe victime, deoarece generează multe alte păcate care ne pun în pericol dobândirea Duhului Sfânt: trufie, invidie, disprețuirea sau idolatrizarea aproapelui etc. Numai cei care percep slava deșartă ca pe un păcat își dau seama cât de grea este lupta cu aceasta. Căci slava deșartă ne încearcă pe fiecare…
Jocurile Olimpice, mai nou, ,, valorifică” dorința oamenilor de slavă deșartă. Astfel, de câtva timp, acestea se transformă în prilejuri de etalare a planurilor oculte și nu numai… Deși grotescul ia locul frumosului, sportivii se înghesuie să participe la aceste competiții.
În acest an, organizatorii ne-au dat de înțeles că vor să lupte fățiș împotriva… lui Dumnezeu!!! Cu toate ,,armele”. Mai întâi, prin etalarea ostentativă a LGBT-ului, ne-au arătat ideologia pe care vor să o impună lumii, sfidând astfel învățătura creștină. Nu mai este vorba doar despre obținerea unor drepturi, ci despre încercarea de impunere a acestei ideologii pentru a-i despărți pe oameni de Dumnezeu. Ni se cere să-i tolerăm, dar ei nu se mulțumesc doar cu atât…
Apoi observăm blasfemierea unor simboluri creștine! Cina cea de Taină este un moment sacru mai ales al ortodocșilor, care știu sau ar trebui să știe ce este Sfânta Împărtășanie. Dacă ar exista mai multă misiune ortodoxă, am simți mult mai acut umilința la care au fost supuși creștinii cu acest prilej. Nu există cuvinte pentru a exprima abjecția umană prezentată la deschiderea Jocurilor Olimpice drept act cultural. Nu se observă nicidecum că LGBT- iștii ar avea vreo urmă de respect față de creștini.
De asemenea, slugile necuratului au prezentat, prin simboluri oculte, dorința lor de a extinde războiul…
Și totuși nimeni nu a plecat acasă de acolo. Ar fi fost cel mai bun protest. Ei au mers acolo mai ales pentru slavă deșartă, pentru a arăta lumii ce calități sportive au… Între Dumnezeu și gloria efemeră, ei au ales-o pe cea de-a doua… Acestea sunt compromisuri care au importanță, deoarece se fac părtași la păcate străine.
Organizatorii profită de impactul social al unor astfel de competiții pentru a transmite și mesaje care nu au nicio legătură cu sportul. Președintele Franței s-a arătat încântat de ,,spectacolul” oferit de către aceștia.
Ar fi bine de știut care este reacția președintelui României față de acest ,,spectacol”. Este la cârma unei țări majoritar ortodoxe, totuși…
Sora Pelaghia
Dementul Bartolomeu din Costantinopol lovește din nou Biserica lui Hristos. Părintele Metodie, Starețul Mănăstirii Esfigmenu, vădește acțiunile satanice ale acestuia
Noi, cei ce nu ne conformăm ereticilor din patriarhia de Constantinopol, suntem asediați și agresați fizic. Ecumenismul a fost motivul pentru care am întrerupt orice legătură canonică cu patriarhul eretic Atenagora , iar după el cu Dimitrie și cu actual neo-papistul Bartolomeu , care îl proclamă pe Papa Francisc fratele „suprem” al „ortodoxiei”.
Bine, noi nu avem legătură cu ei , însă vreau să spun un fapt concret – in timp ce hulitorul de Dumnezeu Papa este salutat de către acest mason și trădător, noi cei ce nu ne conformăm cu ereticii din patriarhia de Constantinopol suntem asediați și agresați fizic de către autoritățile politice, doar pentru că dorim să păstrăm Ortodoxia nealterată și neschimbată. Deși avem testament de drept în această mănăstire, suntem ignorați de forța politica a acestei lumi diavolești. Ne mirăm că mai suntem aici după atâtea persecuții care au năvălit asupra noastră din partea celor care, cel puțin ar trebui să ne fie apărători , dar nu e așa, știm și suntem convinși că misiunea noastră este și voia Maicii Domnului de a rămâne ca un stâlp al Ortodoxiei autentice în acest Munte sfânt.
Dacă ecumenismul eretic al Constantinopolului pledează pentru „iubire” de ce suntem așa de persecutați ? De ce ? E o iubire doar de fațadă una emoțională artificiala, deoarece Dumnezeu nu există în această mișcare pseudo-religioasă. Ecumenismul nu face decât să lovească în Duhul Sfânt care este patronul Bisericii lui Hristos.
Ecumenismul nu este doar o erezie sau o colecție de erezii, ci și duhul și planul New Age, este religia lui antihrist, și dacă e așa cum procedăm ? Rămânem în acest duh înșelător demonic ? De aceea suntem persecutați de vrăjmașii Credinței chiar din interiorul Ortodoxiei. N-au fost așa Sfinții Părinți din trecut, nu, n-au fost așa … Sfantului Maxim Mărturisitorul i s-a tăiat limba și mâna dreaptă pentru că mărturisea împotriva ierarhilor apostați care înaintau în monotelism. Sfantul Fotie al Constantinopolului a luptat fățiș împotriva latinilor papistași. Sfantul Ierarh Grigorie Palama a luptat împotriva latinilor papistași și împotriva ereticului Varlaam. Sfântul Marcu al Efesului a rupt comuniunea cu toți ereticii care au semnat la Ferrara Florența. Sfantul Teodor Studitu spune : cel ce are măcar un prieten eretic sa fie afurisit de la cele sfinte .
Așadar cui urmăm noi ? Cezarului sau lui Dumnezeu ? Pot oare dracii sa fie puși alături de Hristos ? Să ne ajute bunul Dumnezeu și Maica Domnului nostru Iisus Hristos să ieșim biruitori din aceasta luptă care se datorează păcatelor și necredinței noastre.
Cu drag,
Metodie, Starețul Mănăstirii Esfigmenu (Sfantul Munte Athos), Metodie
Bine, noi nu avem legătură cu ei , însă vreau să spun un fapt concret – in timp ce hulitorul de Dumnezeu Papa este salutat de către acest mason și trădător, noi cei ce nu ne conformăm cu ereticii din patriarhia de Constantinopol suntem asediați și agresați fizic de către autoritățile politice, doar pentru că dorim să păstrăm Ortodoxia nealterată și neschimbată. Deși avem testament de drept în această mănăstire, suntem ignorați de forța politica a acestei lumi diavolești. Ne mirăm că mai suntem aici după atâtea persecuții care au năvălit asupra noastră din partea celor care, cel puțin ar trebui să ne fie apărători , dar nu e așa, știm și suntem convinși că misiunea noastră este și voia Maicii Domnului de a rămâne ca un stâlp al Ortodoxiei autentice în acest Munte sfânt.
Dacă ecumenismul eretic al Constantinopolului pledează pentru „iubire” de ce suntem așa de persecutați ? De ce ? E o iubire doar de fațadă una emoțională artificiala, deoarece Dumnezeu nu există în această mișcare pseudo-religioasă. Ecumenismul nu face decât să lovească în Duhul Sfânt care este patronul Bisericii lui Hristos.
Ecumenismul nu este doar o erezie sau o colecție de erezii, ci și duhul și planul New Age, este religia lui antihrist, și dacă e așa cum procedăm ? Rămânem în acest duh înșelător demonic ? De aceea suntem persecutați de vrăjmașii Credinței chiar din interiorul Ortodoxiei. N-au fost așa Sfinții Părinți din trecut, nu, n-au fost așa … Sfantului Maxim Mărturisitorul i s-a tăiat limba și mâna dreaptă pentru că mărturisea împotriva ierarhilor apostați care înaintau în monotelism. Sfantul Fotie al Constantinopolului a luptat fățiș împotriva latinilor papistași. Sfantul Ierarh Grigorie Palama a luptat împotriva latinilor papistași și împotriva ereticului Varlaam. Sfântul Marcu al Efesului a rupt comuniunea cu toți ereticii care au semnat la Ferrara Florența. Sfantul Teodor Studitu spune : cel ce are măcar un prieten eretic sa fie afurisit de la cele sfinte .
Așadar cui urmăm noi ? Cezarului sau lui Dumnezeu ? Pot oare dracii sa fie puși alături de Hristos ? Să ne ajute bunul Dumnezeu și Maica Domnului nostru Iisus Hristos să ieșim biruitori din aceasta luptă care se datorează păcatelor și necredinței noastre.
Cu drag,
Metodie, Starețul Mănăstirii Esfigmenu (Sfantul Munte Athos), Metodie
Predică la Duminica a 5-a după Pogorârea Sfântului Duh. Alungarea blestemaților demoni
De când au căzut din slava cerească, demonii şi căpetenia lor nu fac altceva decât să caute zădărnicirea mântuirii tuturor oamenilor. Prin urmare, orice om trăitor pe pământul acesta este asaltat de aceste puteri ale întunericului. Dacă le ignoră, ori nu are ştiinţa luptei cu demonii, omul le cade victimă ceea ce înseamnă o biruinţă a porţilor iadului. Dumnezeu însă nu ne lasă în neştiinţă şi, pentru că El voieşte ca toţi oameni să se mântuiască şi la cunoştinţa adevărului să vină (I Timotei 2, 4), ne dă putere şi ştiinţă şi ajutor în războiul cel nevăzut pe care suntem datori a-l purta până la sfârşitul vieţii noastre. Aşa bunăoară, Fiul Lui Dumnezeu, Mântuitorul nostru Iisus Hristos a îngăduit a fi ispitit în trei rânduri în pustie de diavolul pentru învăţarea noastră. De aceea a şi rânduit Preabunul Dumnezeu ca descrierea acestei ispitiri să fie aşezată în paginile Scripturilor Sfinte, ca să o putem citi oricând şi să înţelegem cum ne putem face şi noi, cu ajutorul Lui Dumnezeu, biruitori în multele ispite ce ne vin de la cel rău.
Pentru învăţarea noastră a scris Sfântul Apostol şi Evanghelist Matei despre vindecarea unui tânăr în care intraseră duhul necurat şi care îl chinuiau cumplit, aruncându-l adesea în foc şi adesea în apă (Matei 17, 15). Mântuitorul a certat demonul iar copilul s-a vindecat îndată. Răspunzând nedumeririi Sfinţilor Apostoli i-a învăţat, şi ne învaţă şi pe noi, că ,,acest neam de demoni nu iese decât numai cu rugăciune şi cu post’’ (Matei 17, 21). Pentru binele femeii cananeence şi a fiicei ei Domnul Iisus Hristos a scos şi alungat demonul, iar pentru învăţarea noastră a rânduit Sfinţilor Evanghelişti Matei şi Marcu să aşeze descrierea acestei minuni Dumnezeieşti în paginile Noului Testament, pentru ca şi noi să credem că Iisus este Hristosul, Fiul Lui Dumnezeu, şi, crezând, viaţă să avem în numele Lui (cf. Ioan 20, 31).
Pentru binele şi învăţarea lumii întregi a trecut Mântuitorul prin ţinutul Gadarenilor. Ca oriunde în lume, şi aici era de mare trebuinţă să fie prezent Fiul Lui Dumnezeu, pentru că demonii cei cumpliţi se înstăpâniseră în doi din locuitorii acelui ţinut. Aceştia, desigur, fuseseră oameni întergi la minte, până când demonii au intrat în ei şi i-au adus în acea stare teribilă de ne-oameni, cu manifestări violente ,,încât nimeni nu putea să treacă pe calea aceea’’ (Matei 8, 28). Imediat ce S-a apropiat de acei oameni, demonii s-au înfricoşat şi au început să strige: ,,Ce este nouă şi Ţie, Iisuse, Fiul Lui Dumnezeu? Ai venit aici mai înainte de vreme ca să ne chinuieşti?’’ (Matei 8, 29). Înţelegem din aceste cuvinte chinul cel mare pricinuit de prezenţa Mântuitorului în acel loc. Dar de ce înainte de vreme? Pentru că diavolul şi toţi demonii săi ştiu prea bine că vor fi aruncaţi în adâncimile iadului pentru veşnicie atunci când Domnul Iisus va veni pe pământ a doua oară pentru judecata ce mare. Chinul de-acum le aduce aminte de chinul cel veşnic ceea ce-i face să se cutremure! Dar aţi văzut că demonii Îl mărturisesc pe Domnul Iisus ca Fiu al Lui Dumnezeu, spre deosebire de mulţi alţi oameni care Îi tăgăduiesc existenţa, sau Îl socotesc a fi un om ca oricare altul. Nu trebuie să primim mărturia demonilor, chiar când spun adevărul. N-avem nevoie de marturia demonilor pentru a crede în Dumnezeirea Mântuitorului. Avem Descoperirea Dumnezeiască cea vrednică de toată crezarea, avem Sfânta Învăţătură a Bisericii noastre care ne dă tot adevărul necesar mântuirii noastre. Aşa ne-a lăsat scris şi Sfântul Ioan Gură de Aur: ,,Dar Hristos, arătând că pe omul virtuos tirania pântecelui nu-l poate sili să facă ceva din cele ce nu se cuvin, stă flămând şi nu ascultă de porunca diavolului, învăţându-ne ca în nimic să nu ascultăm pe diavol. Pentru că primul om, prin ascultarea de diavol, a păcătuit faţă de Dumnezeu şi a călcat legea, Hristos te învaţă cu prisosinţă să nu asculţi de diavol nicin când îţi porunceşte să faci o faptă care nu este călcare de poruncă. Dar pentru ced vorbesc de călcare de lege? Chiar de ţi-ar spune demonii să faci ceva folositor, nu le da ascultare! De pildă Hristos a închis gura acelor demoni care-L predicau Fiu al Lui Dumnezeu. Pavel iarăşi la fel a certat pe demonii care strigau, deşi spusele lor erau cuvinte de folos; ci, mustrându-i cumplit şi oprind viclenia lor, i-a alungat, cu toate că predicau învăţături mântuitoare, închizându-le gurile şi poruncindu-le să tacă’’ (Omilia XIII, II, în vol. Omilii la Matei, E.I.B.M.B.O.R., Bucureşti, 1994, p.156).
Demonii, de cele mai multe ori, vin în vieţile noastre în chip nevăzut, de aceea sunt numiţi în rugăciunile Bisericii, vrăjmaşi nevăzuţi. Dar dacă ei sunt nevăzuţi, nu acelaşi lucru îl spunem despre răul pa care ei îl pricinuiesc pretutindeni în lume. Oriunde vedem sau auzim că se întâmplă o nenorocire, un eveniment nedorit, o faptă păcătoasă, putem fi siguri că acolo este mâna cea rea a diavolului. Demonii îşi manifestă răutatea numai în lăuntrul hotarelor puse de Dumnezeu. Dincolo de acestea, sunt neputincioşi. De aceea au şi fost asemuiţi unor câini turbaţi care pot face răul numai atât cât le îngăduie lanţul cu care sunt legaţi. Dumnezeu Cel Atotputernic a pus hotar răutăţii lor tocmai spre a-i împiedica să săvârşească răul în intensitatea şi proporţiile pe care le-ar dori ei. Ne spune acest lucru şi relatarea Sfântului Evanghelist Matei atunci când reproduce cuvintele demonilor: ,,Dacă ne scoţi afară, trimite-ne în turma de porci’’ (Matei 8, 31). Aşadar, aveau nevoie de îngăduinţa Lui Dumnezeu pentru a întra în turma de porci! Ar mai fi cerut ei permisiunea de a intra în porci, dacă ar fi putut face acest lucru? Desigur, nu. Primind îngăduinţă, au intrat imediat în turma de porci, pricinuindu-i pierzarea prin aceea că s-a aruncat în mare. Iată, oriunde sunt prezenţi demonii îşi arată răutatea.
Dacă au pierdut turma de porci, cu atât mai mult sunt ei dornici a pierde Turma cea cuvântătore a Lui Hristos: Sfânta Sa Biserică. Dar nu este cu putinţă pentru că Păstorul acestei Turme este Însuşi Mântuitorul, Care o apără şi o îngrădăşte cu Sfintele Sale Învăţături cuprinse în dogmele cele fără mutare pe care ni le-a dat. De aceea scrâşneşte diavolul cu neputinţă şi ură împotriva Bisericii. De aceea şi slujitorii lui dintre oameni se înverşunează cu răutate satanică asupra Turmei, răcnindu-şi minciunile şi calomniile prin toate mijloacele aservite lor.
Pieirea turmei de porci s-a făcut cunoscută în cetate. Locuitorii acesteia au venit în grabă la locul întâmplării. Ce-ar fi trebuit să facă ei? Desigur, să se bucure de venirea Mântuitorului în hotarele lor. Să se bucure de vindecarea celor doi oameni, acum întregi şi sănătoşi la minte. Să se bucure de biruinţa Domnului asupra celui rău. Dar nu! Ei L-au rugat să treacă din hotarele lor (Matei 8, 34). Ei n-aveau trebuinţă ca Fiul Lui Dumnezeu să mai stea printre ei. Pentru ei ,,binele’’ era să trăiască în aceleaşi păcate de până atunci. Un vrednic păstor al Bisericii Lui Dumnezeu, Sfântul Iustin Popovici afirma nu cu multă vreme în urmă: ,,Fraţii mei, în vremurile noastre această discuţie în contradictoriu a luat sfârşit. Hristos a plecat din Europa, precum odinioară din ţinutul Gadarenilor, la poftirea acelora, Dar, îndată ce a plecat, a venit război, urgie spaimă, ruină, distrugere. S-a întors în Europa barbaria de dinainte de creştinism: a avarilor, a hunilor, a longobarzilor, a africanilor, numai că de o sută de ori mai înfricoşătoare. Hristos Şi-a luat Crucea şi binecuvântarea şi a plecat. A rămas în urmă întuneric şi putoare. Iar voi hotărâţi-vă acum cu cine vreţi să fiţi: cu întunecata şi puturoasa Europă, sau cu Hristos?’’ (Sfântul Iustin Popovici, Biserica Ortodoxă şi ecumenismul, Mănăstirea Sfinţii Arhangheli – Petru Vodă, 2002, p. 133). Si quis habet aures audiendi, audiat.
Cercetând Scripturile Sfinte, vom constata, iubiţi credincioşi, că în toate confruntările dintre Hristos şi diavolul, Fiul Lui Dumnezeu a ieşit biruitor, fără umbră de îndoială. Dar Mântuitorul a dat putere Sfintei Sale Biserici de a birui, la rândul ei, pe acest neîmpăcat vrăjmaş al nostru: ,,Tămăduiţi pe cei neputincioşi, înviaţi pe cei morţi, curăţiţi pe cei leproşi, pe demoni scoateţi-i; în dar aţi luat, în dar să daţi’’ (Matei 10, 8). De la începuturile ei Biserica n-a încetat să exercite puterea de a alunga demonii din oameni, locuri sau case. Ea singură are autoritatea, puterea şi datoria de a scoate demonii. În afara Bisericii nu există forme valide şi eficiente de luptă cu duhurile întunecate. Sfinţii Apostoli au folosit puterea dată lor, tămăduind atâţia şi atâţia oameni chinuiţi de duhuri rele. Vieţile Sfinţilor stau mărturie statornică privind puterea Sfinţilor Lui Dumnezeu de a birui pe demonii care-i vătămau pe oameni. Cărţile bisericeşti cuprind toate rânduielile şi rugăciunile trebuitoare sfinţiţilor slujitori, episcopi şi preoţi, pentru a lucra spre binele semenilor şi spre înfrângerea diavolului şi a slujitorilor săi. Încă de la Sfântul Botez, pruncul ori omul matur se leapădă de satana şi de toate lucrurile lui, şi de toţi slujitorii lui, şi de toată slujirea lui, şi de toată trufia lui. Acestei lepădări îi urmează unirea cu Hristos pe care noi o dorim să rămână veşnică.
Suntem confruntaţi, uneori, cu oameni demonizaţi faţă de carte ştiinţele medicale se arată neputincioase. Vindecarea nu este de competenţa medicului, ci cade în sarcina slujitorilor Bisericii care lucrează în numele şi cu puterea Lui Hristos. În aceste cazuri se cuvine să urmăm cu rigoare toate învăţăturile Sfintei Biserici pentru a aduce vindecare. Episcopul sau preotul va citi Molitfele Sfântului Vasile cel Mare şi pe cele ale Sfântului Ioan Gură de Aur prin care se arată nemărginita putere a lui Dumnezeu. Chiar dacă este vorba de strădanii care se întind pe ani de zile, nu trebuie să ne descurajăm, ci să stăruim în slujire cu răbdare, cu credinţa nestrămutată că Dumnezeu va izbăvi pe cel demonizat. După izbăvire, cel vindecat va fi mereu îndemnat spre o viaţă dreaptă, ştiind că cu cât mai mult se va strădui spre aceasta, cu atât îi va face fără putere pe demoni.
Sfântul Ioan Evanghelistul văzând în duh cele de la sfârşitul veacurilor, a scris în Cartea Apocalipsei: ,,Şi când se vor sfârşi miile de ani, satana va fi dezlegat din închisoarea lui. Şi va ieşi să amăgească neamurile, care sunt în cele patru unghiuri ale pământului’’ (Apocalipsa 20, 8-9). Şi ştiţi cu cine se va război cu deosebire? Cu tabăra Sfinţilor (Apocalipsa 20, 9), dar şi cu oricare dintre oameni care Îl va iubi pe Hristos şi va vrea să-I rămână statornic. Nu aş vrea să fac afirmaţii nefondate, şi dacă o fac, Dumnezeu să mă ierte, dar cred că începând cu anul 1989, dezlegarea satanei s-a produs. Priviţi numai la cele ce se întâmplă la noi şi în lume, cugetaţi cu luare aminte la avalanşele răului care s-au abătut asupra lumii şi veţi înţelege câtă dreptate a avut Sfântul Ioan când a scris cele înainte citate.
,,Staţi împotriva diavolului şi el va fugi de la voi’’- ne îndeamnă Dumnezeu prin Sfântul Apostol Iacov (4, 7). Va fugi pentru că se teme de puterea cea fără măsura a Lui Dumnezeu. Va fugi pentru că ,,se tem de post, de priveghere, de rugăciuni, de blândeţe, de linişte, de neiubire de arginţi, de neiubirea de slavă deşartă, de smerita cugetare, de iubirea de săraci, de milostenii, de nemâniere şi, în primul rând, de dreapta credinţă în Hristos a nevoitorilor’’. Aşa ne încredinţează Sfântul Antonie cel Mare prin scrisul Sfântului Atanasie cel Mare (XXX, p. 212).
Ştiind toate acestea, laolaltă cu Biserica Lui Hristos, să cântăm oricând suntem ispitiţi: ,,Înviază Dumnezeu, risipindu-se vrăjmaşii Lui şi fugind de la faţa Lui cei ce-L urăsc pe Dânsul. Precum se împrăştie fumul şi nu mei este; precum se topeşte ceara de la faţa focului, aşa să piară diavolii cei fermecători şi descântători de la faţa Lui Dumnezeu; iar robii Lui Dumnezeu, aceştia, să se bucure de Domnul şi să se veselească. Amin’’.
Presbiter Iovița Vasile
Pentru învăţarea noastră a scris Sfântul Apostol şi Evanghelist Matei despre vindecarea unui tânăr în care intraseră duhul necurat şi care îl chinuiau cumplit, aruncându-l adesea în foc şi adesea în apă (Matei 17, 15). Mântuitorul a certat demonul iar copilul s-a vindecat îndată. Răspunzând nedumeririi Sfinţilor Apostoli i-a învăţat, şi ne învaţă şi pe noi, că ,,acest neam de demoni nu iese decât numai cu rugăciune şi cu post’’ (Matei 17, 21). Pentru binele femeii cananeence şi a fiicei ei Domnul Iisus Hristos a scos şi alungat demonul, iar pentru învăţarea noastră a rânduit Sfinţilor Evanghelişti Matei şi Marcu să aşeze descrierea acestei minuni Dumnezeieşti în paginile Noului Testament, pentru ca şi noi să credem că Iisus este Hristosul, Fiul Lui Dumnezeu, şi, crezând, viaţă să avem în numele Lui (cf. Ioan 20, 31).
Pentru binele şi învăţarea lumii întregi a trecut Mântuitorul prin ţinutul Gadarenilor. Ca oriunde în lume, şi aici era de mare trebuinţă să fie prezent Fiul Lui Dumnezeu, pentru că demonii cei cumpliţi se înstăpâniseră în doi din locuitorii acelui ţinut. Aceştia, desigur, fuseseră oameni întergi la minte, până când demonii au intrat în ei şi i-au adus în acea stare teribilă de ne-oameni, cu manifestări violente ,,încât nimeni nu putea să treacă pe calea aceea’’ (Matei 8, 28). Imediat ce S-a apropiat de acei oameni, demonii s-au înfricoşat şi au început să strige: ,,Ce este nouă şi Ţie, Iisuse, Fiul Lui Dumnezeu? Ai venit aici mai înainte de vreme ca să ne chinuieşti?’’ (Matei 8, 29). Înţelegem din aceste cuvinte chinul cel mare pricinuit de prezenţa Mântuitorului în acel loc. Dar de ce înainte de vreme? Pentru că diavolul şi toţi demonii săi ştiu prea bine că vor fi aruncaţi în adâncimile iadului pentru veşnicie atunci când Domnul Iisus va veni pe pământ a doua oară pentru judecata ce mare. Chinul de-acum le aduce aminte de chinul cel veşnic ceea ce-i face să se cutremure! Dar aţi văzut că demonii Îl mărturisesc pe Domnul Iisus ca Fiu al Lui Dumnezeu, spre deosebire de mulţi alţi oameni care Îi tăgăduiesc existenţa, sau Îl socotesc a fi un om ca oricare altul. Nu trebuie să primim mărturia demonilor, chiar când spun adevărul. N-avem nevoie de marturia demonilor pentru a crede în Dumnezeirea Mântuitorului. Avem Descoperirea Dumnezeiască cea vrednică de toată crezarea, avem Sfânta Învăţătură a Bisericii noastre care ne dă tot adevărul necesar mântuirii noastre. Aşa ne-a lăsat scris şi Sfântul Ioan Gură de Aur: ,,Dar Hristos, arătând că pe omul virtuos tirania pântecelui nu-l poate sili să facă ceva din cele ce nu se cuvin, stă flămând şi nu ascultă de porunca diavolului, învăţându-ne ca în nimic să nu ascultăm pe diavol. Pentru că primul om, prin ascultarea de diavol, a păcătuit faţă de Dumnezeu şi a călcat legea, Hristos te învaţă cu prisosinţă să nu asculţi de diavol nicin când îţi porunceşte să faci o faptă care nu este călcare de poruncă. Dar pentru ced vorbesc de călcare de lege? Chiar de ţi-ar spune demonii să faci ceva folositor, nu le da ascultare! De pildă Hristos a închis gura acelor demoni care-L predicau Fiu al Lui Dumnezeu. Pavel iarăşi la fel a certat pe demonii care strigau, deşi spusele lor erau cuvinte de folos; ci, mustrându-i cumplit şi oprind viclenia lor, i-a alungat, cu toate că predicau învăţături mântuitoare, închizându-le gurile şi poruncindu-le să tacă’’ (Omilia XIII, II, în vol. Omilii la Matei, E.I.B.M.B.O.R., Bucureşti, 1994, p.156).
Demonii, de cele mai multe ori, vin în vieţile noastre în chip nevăzut, de aceea sunt numiţi în rugăciunile Bisericii, vrăjmaşi nevăzuţi. Dar dacă ei sunt nevăzuţi, nu acelaşi lucru îl spunem despre răul pa care ei îl pricinuiesc pretutindeni în lume. Oriunde vedem sau auzim că se întâmplă o nenorocire, un eveniment nedorit, o faptă păcătoasă, putem fi siguri că acolo este mâna cea rea a diavolului. Demonii îşi manifestă răutatea numai în lăuntrul hotarelor puse de Dumnezeu. Dincolo de acestea, sunt neputincioşi. De aceea au şi fost asemuiţi unor câini turbaţi care pot face răul numai atât cât le îngăduie lanţul cu care sunt legaţi. Dumnezeu Cel Atotputernic a pus hotar răutăţii lor tocmai spre a-i împiedica să săvârşească răul în intensitatea şi proporţiile pe care le-ar dori ei. Ne spune acest lucru şi relatarea Sfântului Evanghelist Matei atunci când reproduce cuvintele demonilor: ,,Dacă ne scoţi afară, trimite-ne în turma de porci’’ (Matei 8, 31). Aşadar, aveau nevoie de îngăduinţa Lui Dumnezeu pentru a întra în turma de porci! Ar mai fi cerut ei permisiunea de a intra în porci, dacă ar fi putut face acest lucru? Desigur, nu. Primind îngăduinţă, au intrat imediat în turma de porci, pricinuindu-i pierzarea prin aceea că s-a aruncat în mare. Iată, oriunde sunt prezenţi demonii îşi arată răutatea.
Dacă au pierdut turma de porci, cu atât mai mult sunt ei dornici a pierde Turma cea cuvântătore a Lui Hristos: Sfânta Sa Biserică. Dar nu este cu putinţă pentru că Păstorul acestei Turme este Însuşi Mântuitorul, Care o apără şi o îngrădăşte cu Sfintele Sale Învăţături cuprinse în dogmele cele fără mutare pe care ni le-a dat. De aceea scrâşneşte diavolul cu neputinţă şi ură împotriva Bisericii. De aceea şi slujitorii lui dintre oameni se înverşunează cu răutate satanică asupra Turmei, răcnindu-şi minciunile şi calomniile prin toate mijloacele aservite lor.
Pieirea turmei de porci s-a făcut cunoscută în cetate. Locuitorii acesteia au venit în grabă la locul întâmplării. Ce-ar fi trebuit să facă ei? Desigur, să se bucure de venirea Mântuitorului în hotarele lor. Să se bucure de vindecarea celor doi oameni, acum întregi şi sănătoşi la minte. Să se bucure de biruinţa Domnului asupra celui rău. Dar nu! Ei L-au rugat să treacă din hotarele lor (Matei 8, 34). Ei n-aveau trebuinţă ca Fiul Lui Dumnezeu să mai stea printre ei. Pentru ei ,,binele’’ era să trăiască în aceleaşi păcate de până atunci. Un vrednic păstor al Bisericii Lui Dumnezeu, Sfântul Iustin Popovici afirma nu cu multă vreme în urmă: ,,Fraţii mei, în vremurile noastre această discuţie în contradictoriu a luat sfârşit. Hristos a plecat din Europa, precum odinioară din ţinutul Gadarenilor, la poftirea acelora, Dar, îndată ce a plecat, a venit război, urgie spaimă, ruină, distrugere. S-a întors în Europa barbaria de dinainte de creştinism: a avarilor, a hunilor, a longobarzilor, a africanilor, numai că de o sută de ori mai înfricoşătoare. Hristos Şi-a luat Crucea şi binecuvântarea şi a plecat. A rămas în urmă întuneric şi putoare. Iar voi hotărâţi-vă acum cu cine vreţi să fiţi: cu întunecata şi puturoasa Europă, sau cu Hristos?’’ (Sfântul Iustin Popovici, Biserica Ortodoxă şi ecumenismul, Mănăstirea Sfinţii Arhangheli – Petru Vodă, 2002, p. 133). Si quis habet aures audiendi, audiat.
Cercetând Scripturile Sfinte, vom constata, iubiţi credincioşi, că în toate confruntările dintre Hristos şi diavolul, Fiul Lui Dumnezeu a ieşit biruitor, fără umbră de îndoială. Dar Mântuitorul a dat putere Sfintei Sale Biserici de a birui, la rândul ei, pe acest neîmpăcat vrăjmaş al nostru: ,,Tămăduiţi pe cei neputincioşi, înviaţi pe cei morţi, curăţiţi pe cei leproşi, pe demoni scoateţi-i; în dar aţi luat, în dar să daţi’’ (Matei 10, 8). De la începuturile ei Biserica n-a încetat să exercite puterea de a alunga demonii din oameni, locuri sau case. Ea singură are autoritatea, puterea şi datoria de a scoate demonii. În afara Bisericii nu există forme valide şi eficiente de luptă cu duhurile întunecate. Sfinţii Apostoli au folosit puterea dată lor, tămăduind atâţia şi atâţia oameni chinuiţi de duhuri rele. Vieţile Sfinţilor stau mărturie statornică privind puterea Sfinţilor Lui Dumnezeu de a birui pe demonii care-i vătămau pe oameni. Cărţile bisericeşti cuprind toate rânduielile şi rugăciunile trebuitoare sfinţiţilor slujitori, episcopi şi preoţi, pentru a lucra spre binele semenilor şi spre înfrângerea diavolului şi a slujitorilor săi. Încă de la Sfântul Botez, pruncul ori omul matur se leapădă de satana şi de toate lucrurile lui, şi de toţi slujitorii lui, şi de toată slujirea lui, şi de toată trufia lui. Acestei lepădări îi urmează unirea cu Hristos pe care noi o dorim să rămână veşnică.
Suntem confruntaţi, uneori, cu oameni demonizaţi faţă de carte ştiinţele medicale se arată neputincioase. Vindecarea nu este de competenţa medicului, ci cade în sarcina slujitorilor Bisericii care lucrează în numele şi cu puterea Lui Hristos. În aceste cazuri se cuvine să urmăm cu rigoare toate învăţăturile Sfintei Biserici pentru a aduce vindecare. Episcopul sau preotul va citi Molitfele Sfântului Vasile cel Mare şi pe cele ale Sfântului Ioan Gură de Aur prin care se arată nemărginita putere a lui Dumnezeu. Chiar dacă este vorba de strădanii care se întind pe ani de zile, nu trebuie să ne descurajăm, ci să stăruim în slujire cu răbdare, cu credinţa nestrămutată că Dumnezeu va izbăvi pe cel demonizat. După izbăvire, cel vindecat va fi mereu îndemnat spre o viaţă dreaptă, ştiind că cu cât mai mult se va strădui spre aceasta, cu atât îi va face fără putere pe demoni.
Sfântul Ioan Evanghelistul văzând în duh cele de la sfârşitul veacurilor, a scris în Cartea Apocalipsei: ,,Şi când se vor sfârşi miile de ani, satana va fi dezlegat din închisoarea lui. Şi va ieşi să amăgească neamurile, care sunt în cele patru unghiuri ale pământului’’ (Apocalipsa 20, 8-9). Şi ştiţi cu cine se va război cu deosebire? Cu tabăra Sfinţilor (Apocalipsa 20, 9), dar şi cu oricare dintre oameni care Îl va iubi pe Hristos şi va vrea să-I rămână statornic. Nu aş vrea să fac afirmaţii nefondate, şi dacă o fac, Dumnezeu să mă ierte, dar cred că începând cu anul 1989, dezlegarea satanei s-a produs. Priviţi numai la cele ce se întâmplă la noi şi în lume, cugetaţi cu luare aminte la avalanşele răului care s-au abătut asupra lumii şi veţi înţelege câtă dreptate a avut Sfântul Ioan când a scris cele înainte citate.
,,Staţi împotriva diavolului şi el va fugi de la voi’’- ne îndeamnă Dumnezeu prin Sfântul Apostol Iacov (4, 7). Va fugi pentru că se teme de puterea cea fără măsura a Lui Dumnezeu. Va fugi pentru că ,,se tem de post, de priveghere, de rugăciuni, de blândeţe, de linişte, de neiubire de arginţi, de neiubirea de slavă deşartă, de smerita cugetare, de iubirea de săraci, de milostenii, de nemâniere şi, în primul rând, de dreapta credinţă în Hristos a nevoitorilor’’. Aşa ne încredinţează Sfântul Antonie cel Mare prin scrisul Sfântului Atanasie cel Mare (XXX, p. 212).
Ştiind toate acestea, laolaltă cu Biserica Lui Hristos, să cântăm oricând suntem ispitiţi: ,,Înviază Dumnezeu, risipindu-se vrăjmaşii Lui şi fugind de la faţa Lui cei ce-L urăsc pe Dânsul. Precum se împrăştie fumul şi nu mei este; precum se topeşte ceara de la faţa focului, aşa să piară diavolii cei fermecători şi descântători de la faţa Lui Dumnezeu; iar robii Lui Dumnezeu, aceştia, să se bucure de Domnul şi să se veselească. Amin’’.
Presbiter Iovița Vasile