Categorie: Uncategorized

Avva Ammona, Despre bucuria sufletului care începe să trăiască pentru Dumnezeu!

Să știți și asta: Orice om care mănâncă și bea fără măsură, sau care iubește ceva lumesc, nici nu va atinge și nici măcar nu se va apropia de virtuți. El trăiește înșelându-se pe sine. Îl rog pe oricine vrea să se pocăiască înaintea lui Dumnezeu, să se ferească de beție. Ea trezește toate patimile și alungă frica de Dumnezeu din suflet.

Dar tu, cu toată puterea, roagă-L pe Dumnezeu să-ți dea frica de El, așa că dorința ta fierbinte va topi toate patimile care luptă cu sufletul tău suferind și vor să-l ia de lângă Domnul Hristos. Poate de aceea dușmanii luptă cu toată puterea când atacă omul. Nu uita, frate, să te odihnești, cât ești trupesc în lumea aceasta.

Sa nu te încrezi niciodată în tine, când îl vezi pe unul liniștit în războiul patimilor, căci dușmanii perfizi se ascund vremelnic prin viclenie, până când omul, crezând că războiul a încetat, își relaxează vigilența interioară. Apoi, deodată, se reped în sufletul suferind, îl apucă „ca un struț” și, stăpânindu-l, îl umilesc fără milă cu orice păcat. Ei umilesc sufletul cu păcate mai grave decât cele pe care le-a săvârșit înainte și sufletul imploră să fie iertat.

Să stăm deci cu frica de Dumnezeu și să ne străduim să dobândim toate virtuțile care împiedică răutatea vrăjmașilor. Trudele și ostenelile acestei vieți vremelnice nu numai că ne salvează de păcat, ci pregătesc și coroane pentru suflet, înainte ca acesta să părăsească trupul. Să ne ferim, fraţilor, de lume şi de bunurile lumeşti, ca să moştenim lucrurile cereşti. Bunurile acestei lumi sunt aurul, argintul, casele, hainele, lucruri care nu numai că ne duc la păcat, ci și pe care le lăsăm în urmă când murim.

În timp ce bunurile lui Dumnezeu sunt nenumărate. Este ceea ce „ochiul n-a văzut, urechea n-a auzit și nu a intrat în inima omului* ( 1 Corinteni 2, 9).* Aceasta este ceea ce Dumnezeu le dă celor care Îl ascultă în această viață vremelnică. Și nu le dă degeaba, ci drept răsplată pentru pâinea și apa și îmbrăcămintea pe care le-au dat săracilor, pentru dragostea și curăția trupului, pentru evitarea vătămării aproapelui, și păzirea celorlalte porunci.

Cei care le păstrează vor găsi odihnă. În această lume oamenii îi vor respecta, iar în viața următoare se vor bucura de bucurie veșnică.

(Extras din cartea „Avva Ammona” publicată de Sfânta Mănăstire a Sfantului Duh. Interpretare greacă modernă Călugărul Serafim)

ttps://www.pemptousia.gr/2023/10/avvas-ammonas-ta-agatha-tou-theou-ine-ametrita/

Selecție și editare: Dr. Gabriela Naghi

De curând, a alcătuit un nou film, în care încearcă să-l desființeze pe Sfântul Sofronie de Essex, citând din corespondența purtată de acesta cu Părintele Florovski. Din capul locului, pun la îndoială veridicitatea acesteia, tradusă din limba rusă de de ecumenistul Rafael Noica, tipărită într-un volum cu binecuvântarea ÎPS Irineu, arhiepiscop de Alba Iulia și semnatar al documentelor din Creta. În ecumeniști să n-ai încredere niciodată. N-am știut de această carte, dar ea a ajuns în mâinile lui Matei Vulcănescu, pornit pe denigrarea Sfinților canonizați de Biserică, în cel mai deșănțat mod ecumenist. Ne amintim că în urmă cu ceva vreme, l-a contestat pe Sfântul Siluan Atonitul, acuzându-l de influențe budiste!

Tendința aceasta nihilistă se observă din ce în ce mai pregnant la ecumeniști. Cu niște ani în urmă, într-o discuție Părintele Patriciu Vlaicu, acesta contesta autoritatea Sfintei Scripturi, dându-mi ca exemplu textul de la Matei 17, 21: ,,Dar acest  neam de demoni nu iese decât numai cu rugăciune și cu post’’. Spunea dumnealui că aceste cuvinte nu se regăsesc în unele manuscrise mai vechi, deci at fi un adaos târziu. I-am răspuns: Părinte, Sfânta Scriptură a ajuns la noi exact în forma dorită de Dumnezeu, și noi n-avem dreptul să negăm măcar un cuvânt scris în ea.

Revenim la Vulcănescu. Dumnealui se arată îngrijorat nu cumva să alunecăm în idolatrizarea Sfinților. Fie liniștit, noi știm cum să-i cinstim și nu există riscul  idolatrizării. Nu mă apuc acum să-l combat punctual, pentru simplul motiv că sursa lui nu e de încredere. Așa procedau iezuiții, falsificau cu dezinvoltură texte, pentru a-și atinge scopurile lor josnice. Citiți textul de mai jos, reprezentativ pentru Protopresbiterul Vulcănescu:

 ,,Am deranjat pe ecumeniști, pe nepomenitorii extremiști, pe legionari, pe Anti cipiști, pe Oastea Domnului, pe idolatrii de pisici, de câini, de Biblie, de Boca, de Dorobanțu, de Siluan Athonitul, de copii, de părinți, de icoane, de moaște, de religie!’’

Părinte Matei,

Nu ne-ați deranjat cu nimic, ne-ați întristat. Deranjul e în altă parte și e mare și grav. Ar fi bine să luați o pauză de câteva săptămâni. Și vă spun ce-am văzut și eu în filmele americane: Aveți dreptul să nu spuneți nimic. Tot ce veti spune de-acum înainte, va fi folosit împotriva dumneavoastră. La Judecată, evident. Vă dorim să reveniți la sentimente mai bune față de tot ce huliți. Aveți grijă că sminteala pe care o produceți este mare. Doamne miluiește!

Când un slujitor al lui Hristos găiește în felul acesta, nu mai are rost să polemizezi cu el. Presupun că următorii Sfinți pe care vrea să-I desființeze vor fi Sfântul Iustin Martirul și Filozoful, Sfântul Gherasim de la Iordan, Sfântul Ioanichie cel Mare care, într-o anumită perioada a vieții lor au împărtășit învățături eretice, din neștiință, la care însă au renunțat când și-au dat seama de rătăcirea lor.

Ce urmărește Părintele Vulcănescu?

-Să creeze confuzie și îndoială cu privire la Sfinți.

-Să pună la îndoială lucrarea Bisericii de a-i canoniza.

-Să atace însăși infailibilitaea Bisericii, conferită de Capul ei, Mântuitorul nostru Iisus Hristos.

Sunt sigur că pentru acestea e bine plătit. Dacă greșesc, să mă corecteze.

Presbiter Iovița Vasile

Trebuie să cunoaștem că sufletul are trei părți: partea rațională, partea mânioasă și partea poftitoare, pentru a le putea da lucrarea cuvenită. De asemenea, trebuie să avem grijă și de cele necesare trupului nostru. Felul în care trebuie să chivernisim, cu dreaptă socoteală, cele trei părți ale sufletului și trupul nostru ni-l arată dumnezeiescul Părinte Maxim Mărturisitorul, zicând:
„De vrei să fii drept, dă fiecărei părți din tine, adică sufletului și trupului, cele de care sunt vrednice. Părții raționale a sufletului dă-i citiri, vederi duhovnicești și rugăciuni; iuțimii dă-i dragoste duhovnicească ce se opune urii; părții poftitoare dă-i cumpătare și înfrânare, iar trupului, hrană și îmbrăcăminte, atât cât îi sunt de trebuință”.

De mare grijă avem nevoie pentru a întrebuința în orice loc și timp dreapta socoteală în vorbire, deoarece „moartea și viața sunt în mâna limbii, iar cei ce își stăpânesc limba vor mânca roadele ei” (Proverbe 18, 21). Să ținem seama de dreapta socoteală atunci când avem de vorbit mai mult, deoarece „din multă vorbă nu vom putea scăpa de păcat” (Proverbe 10, 19).

Dumnezeiasca Scriptură, arătând marele folos pe care-l dobândește omul din paza cuvintelor sale, zice: „Cel ce își păzește gura sa, își păzește sufletul” (Proverbe 13, 3). Iar dumnezeiescul Apostol Iacov, arătând cât de mare este valoarea dreptei socoteli în cuvânt, zice: „De nu greșește cineva în cuvânt, acela este bărbat desăvârșit, puternic a-și înfrâna și tot trupul” (Iacov 3, 2).
Sfântul Ioan Scărarul, arătând că de multe ori slava deșartă îndeamnă pe om la vorbă multă, zice: „Multa vorbire este scaun al slavei deșarte.”

Și în tăcere ne trebuie dreaptă socoteală. Cu toate că această faptă bună este de mare folos celui ce se nevoiește pentru mântuirea sufletului său, uneori însă de nu o vom face cu dreaptă socoteală și bună cuviință, ne poate aduce pagubă și păcat. Dumnezeiescul Părinte Isaac Sirul zice că „tăcerea este ajutătoare în lucrurile cele bune, mai înaltă decât toate lucrurile vieții; tăcerea este taină a veacului viitor”.Apoi, arătând și pricinile pentru care cineva tace, zice: „Pentru trei lucruri tace cineva: pentru slava oamenilor, pentru fierbințeală și râvna faptei celei bune sau pentru că are convorbire tainică cu Dumnezeu și de aceea mintea lui este atrasă de tăcere”. Iar Sfântul Varsanufie zice că tăcerea întru cunoștință, cu dreaptă socoteală, este mai înaltă decât teologia.

(Arhim. Cleopa Ilie, Urcuș spre Înviere. Predici duhovnicești, Editura Trinitas)

Selecție și editare: Dr. Gabriela Naghi

Cercetătorul evreu Uri Weiss a adunat pe blogul său o serie de postări ale Vigilant Fox de pe Twitter (X) în care sunt prezentate cinci adevăruri spuse de regretatul Dr. Zev Zelenko înaintea tuturor și care au fost ulterior confirmate:

Dr. Vladimir „Zev” Zelenko a fost mai mult decât un medic; era o persoană inspirată divin. Iar modul său curajos și fără menajamente de a spune adevărul a avut un impact puternic asupra lumii.

În timpul pandemiei covid, din epicentrul grav afectat al orașului New York, dr. Zelenko a tratat cu îndrăzneală pacienții din prima linie. În timp ce făcea asta, el a descoperit eficiența hidroxiclorochinei combinată cu zincul. Această combinație de medicamente a ajuns o parte esențială din ceea ce a devenit cunoscut drept „protocolul Zelenko”, ducând la o rată de supraviețuire impresionantă de 99,96% în rândul celor 7.000 de pacienți cu COVID tratați de echipa dr. Zelenko, depășind cu mult eficacitatea așa-numitelor vaccinuri.

Cu toate acestea, guvernatorul Cuomo a interzis hidroxiclorochina, iar Dr. Zelenko și echipa sa nu au mai avut acces la acest medicament care salvează vieți. Fără a se lăsa descurajat, el a oferit lumii un protocol de tratament fără prescripție medicală, cunoscut și sub numele de Z-Stack – pe care l-a denumit „leac împotriva tiraniei”.

Numărul de vieți salvate și extraordinarul bine pe care l-a făcut dr. Zelenko pentru societate nu poate fi subliniat îndeajuns. Așa cum nu poate fi subliniat îndeajuns rolul dr. Zelenko ca om de știință de bună credință care a cunoscut și a afirmat adevărul, înainte de a muri pe 30 iunie 2022.

Iată cinci lucruri pe care dr. Zelenko le-a prezis corect aproape înaintea tuturor:

1 – „Nu toată lumea a primit același lucru.”

Într-un interviu cu Mel K, dr. Zelenko a spus: „Unele loturi au fost cu 5.000% mai letale decât altele – sau de 50 de ori. Așadar, să presupunem că o fiolă a ucis o persoană. O altă fiolă a ucis 50 de oameni.”

„Dacă toată lumea ar fi primit același lucru, ar exista o corelație clară că [„vaccinurile”] otrăvesc și nimeni nu le-ar fi acceptat”, a concluzionat dr. Zelenko. Astfel, răspunsul la întrebarea de ce unii oameni care au primit serurile sunt în regulă este pentru că „nu toată lumea a primit același lucru”.

Afirmația îndrăzneață a Dr. Zelenko a fost confirmată în martie 2023, când un studiu realizat de Schmeling și colegii săi a constatat că 4,2% din loturi au reprezentat 71% dintre evenimentele adverse.

2 – „Nu acceptați sfaturile eugeniștilor referitoare la sănătate.”

În timpul unui discurs în cadrul turneului ReAwaken America, Dr. Zelenko a explicat de ce nu trebuie să avem încredere în Bill Gates. În 2015, Bill Gates a spus că populația trebuie redusă cu 10 până la 15 la sută. În 2020, a spus el, 7 miliarde de oameni trebuie vaccinați.

Așadar, dr. Zelenko a pus această întrebare: „De ce aș accepta un vaccin pentru sănătatea mea care este finanțat și produs de către cineva care vrea scăderea populației mondiale?”Și, dacă ți-ai pus această întrebare și ți-ai dat seama că nu ar trebui să te vaccinezi, probabil că ai luat cea mai bună decizie din viața ta privind îngrijirea medicală.

3 – „Vaccinul antigripal nu mai este cu adevărat necesar.”

Într-un interviu cu Dr. Bryan Ardis, Dr. Zelenko a afirmat că este mai bine ca oamenii să ia EGCG, NAC, Zinc, vitamina C și vitamina D decât să se vaccineze anual împotriva gripei. „Dacă primești suficient zinc în celulele tale, vei fi protejat de virusurile ARN monocatenare”, a subliniat el. Aici intră toate tulpinile de COVID, precum și gripa. De asemenea, în martie 2022, CDC a estimat că vaccinul împotriva gripei sezoniere a avut o eficacitate slabă de doar 16%.

4 „Măștile nu au funcționat niciodată și sunt dăunătoare.”

La scurt timp după ce o hotărâre judecătorească a eliminat regulile care obligau oamenii să poarte măști în avioane, dr. Zelenko a spus: „[Măștile] nu au funcționat niciodată, deoarece dimensiunea găurilor din măștile tipice care erau folosite este de 0,4 microni. Dimensiunea particulei virale COVID-19 este de 0,1 microni. Astfel că doar a trecut prin mască, în majoritatea cazurilor. Nu au servit niciodată vreunui scop medical. Au servit, în schimb, scopului dezumanizării și distrugerii psihologice a oamenilor.”În februarie 2023, The New York Times a șocat lumea cu acest titlu: „Obligativitatea purtării măștilor nu a avut niciun efect. Se va învăța vreo lecție?”

5 – „Injectarea anti-COVID afectează sistemul imunitar.”

„Sistemul tău imunitar înnăscut este injectat”, a spus dr. Zelenko lui Clay Clark într-un interviu. În plus, dr. Zelenko a subliniat o serie de alte efecte negative grave ale „vaccinurior”:

• Cancere

• Boli autoimune

• Infecții favorizate de un sistem imunitar slab

• Cheaguri de sânge

• Atacuri de cord

• Accidente vasculare cerebrale

• Avorturi spontane

• Disfuncții ovariane și testiculare

• Scăderea fertilității

Moștenirea doctorului Zelenko va rămâne pentru totdeauna. Bunul doctor rămâne în amintirea soției sale și a celor opt copii, a pacienților săi și a oamenilor care au fost receptivi la mesajul său. Dr. Zelenko a salvat mii de oameni cu celebrul său protocol Zelenko. Dar a salvat în plus sute de mii de oameni transmițând în lume cunoștințele sale. Dr. Zelenko nu a încetat să ajute oamenii, prin formulele sale care au rămas valabile, la zstacklife.com. 

(Preluare de pe ActiveNews)

Creștinii interesați de menținerea pașaportului temporar trebuie să știe că pot trimite opinii în legătură cu un un proiect de lege prin care s-ar dori anularea dreptului de a refuza pașapoartele biometrice din motive religioase. Probabil, în curând va fi vorba și despre alte documente electronice care nu se vor mai putea refuza din motive religioase. De aceea, este nevoie să trimitem urgent cât mai mulți mesaje în care să susținem menținerea pașaportului temporar neelectronic din motive religioase.

Din 24 oct 2023 timp de 10 zile proiectul de lege prin care s-ar vrea anularea dreptului de a refuza pașapoartele biometrice din considerente de conștiință este in perioada de ”transparenta decizionala”. Daca nu sunteti de acord cu aceasta propunere va puteti exprima opiniile la adresa de email

dgj_transparenta@mai.gov.ro

Mâine, 2 noiembrie, ar fi ultima zi în care se pot trimite opinii în legătura cu acest proiect de lege  pe adresa: dgj_transparenta@mai.gov.ro

Dumnezeu să ne ajute să facem voia Sa!.

Sora Pelaghia .

1.Sinod înseamnă ,,același drum’’. Aci le dau dreptate celor din Dealul Patriarhiei. Toți au același drum, cel al ereziei, schismei, lepădării de Credință, supunerii oarbe față de stăpânii lor necredincioși, care i-au ridicat în scaunele episcopale.

2. Un Sfânt sârb, Iustin Popovici, mi se pare, propunea o formulă care să definească exact statutul celor care se pretind păstori ai Bisericii noastre și zicea Sinodul Sfintei Biserici Ortodoxe. Dreptate avea. Biserica e Sfântă, în pofida tuturor contestatarilor, sinodul e așa cum știm. Alcătuit din slugile antihristului: homosexuali notorii, eretici recunoscuți și condamnați de Biserică, apostați (pildă vie, Sofronie Drincek de la Oradea), schismatici, precum Siluan din Ungaria, care a slujit cu schismaticii ucraineni. Spuneți-mi unde e sfințenia.

3.Sinodul se va reuni în zilele care urmează – ei știu când – și se va preface că lucrează pentru binele Bisericii noastre. Trebuie să-și justifice, în vreun fel sau altul, existența. Ei însă lucrează după o agendă fixată și aprobată, de vrăjmașii Bisericii, aceste lichele de care văd că nu mai scăpăm.

4.O problemă stringentă ar fi aducerea Arhiepiscopiei Tomisului la rangul ei firesc, istoric de Mitropolie, având în vedere realitatea istorică din care evidențiem participarea Mitropolitului Marcus de Tomis la Sinodul I Ecumenic. E un fapt excepțional, nu numai în istoria Bisericii noastre, ci și în istoria Neamului Românesc. Nu vă faceți iluzii, scursorile anti-ortodoxe au avut grijă ca acest fapt să fie respins, încă înainte de reuniunea sinodului. Ce sinod avem? O adunătură de de pseudo-episcopi care vor să pară luptători pentru Ortodoxia Românească. În fapt, sunt niște slugi obediente sistemului antihristic, care țin cu dinții de privelegiile ce le-au fost conferite pe viață.

5.Ce vor face indivizii care zic că alcătuiesc Sfântul Sinod al Bisericii noastre? Vor aproba un raport menit să îmbunătățească activitatea misionar-pastorală a Bisericii.

6.Vor aproba înscrierea unui Sfânt în calendarul nostru bisericesc, ca și cum ei hotărăsc cine este Sfânt, cine trebuie cinstit.

7.Vor aproba textele liturgice  scrise pentru cutare persoană, cu condiția ca ca această persoană să nu fi trait în perioada comunistă. Institutul Elie Wiesel veghează și supervizează.

8.Nu se va pomeni nimic de schismaticii ucraineni, despre prigoana dezlănțuită de jidanul Zelenski împotriva Bisericii Ortodoxe Ucrainene Canonice, despre sprijinul acordat de acesta lui Epifanie Dumenko, cel desemnat să distrugă Turma păstorită de Prea-Fericitul Onufrie.

9.Nu vor recunoaște ereziile sinodului tâlhăresc din Creta, sinod respins de Biserică. Pentru ei această adunare tâlhărească rămâne ,,sfânt și mare’’.

Faptul că sinodalii români s-au pronunțat pentru israelienii inocenți, spune multe. Oamenii lor. Ai vrăjmașilor Mântuitorului nostru Iisus Hristos.

Presbiter Iovița Vasile

Precizare: acest text l-am scris înainte de lucrările sinodului, dar n-am avut posibilitatea de a-l posta la vremea respectivă. După cum vedeți, mare parte din previziuni s-au adeverit. Nu e vorba de clarviziune, Doamne ferește, ci de cunoașterea modului în care au lucrat sinodalii până acum.

„Doar credinţa în Dumnezeu şi iubirea de ţară m-au ţinut în viaţă.”

„Încă a doua zi după operaţie, am fost anchetat de colonelul Crăciun. Câtă ură putea încăpea în omul acesta! Ură ce-i emana din priviri, din întrebări, din ameninţări. La început nu i-am răspuns nimic. Nici nu puteam, căci leşinam des. Am început apoi să declar, aşa cum eram înţeleşi pentru astfel de eventualitate, susţinând că nu mai aveam legătură cu nimeni, că trăiam din ce puteam fura, jefui de la ferme de stat sau cabane şi din vânat. Încercam să-i abat pe poteci false, ducându-i cât mai departe de voi. Nu mă credeau. Crăciun şi alţii se înfuriau şi ameninţau „Nu te vom lăsa să mori, banditule. Vei vedea atunci…”

Mă îngrozesc amintirile psihice. Într-o bună zi, am încăput pe mâna unui hipnotizator. Nu-mi mai dădeam seama ce-i cu mine, dar eram torturat îngrozitor – frică, spaimă, nelinişte şi excitaţie nervoasă maximă – urmate de apatie în care nu gândeam nimic. Aşa am fost anchetat un an, la Braşov.

Am fost dus apoi la Malmaison, la Bucureşti. Aici, m-am îngrozit într-una din zile când am constatat că ce gândesc eu este strigat cu voce tare şi lugubră de se auzea pe tot coridorul. Cred că aveau un aparat de înregistrat, care imprima tot ce spunea acela care îmi asculta gândul. Tu susţii că, din cauza drogurilor, totul se petrecea numai în închipuirea mea. Nu. Şi azi sunt convins că era o trăire reală. Îmi dădea, de exemplu, un nume – Olimpiu Borzea – şi îl repeta întruna cu voce lugubră, până, nemaiputând suporta, începeam să repet, strigând ca să acopăr gândul, dar vocea îl pronunţa întruna, ca un ciocan în creier. Apoi începea cu alt nume şi tot aşa, ca o maşină infernală. Mă arunca apoi în nişte coşmaruri îngrozitoare, ce le trăiam şi în somn şi cu ochii deschişi, aceleaşi şi aceleaşi. Mă vedeam cimentat cu tot trupul, nu puteam mişca nici ochii, şi un animal hidos era pe pieptul meu. Auzeam în urechi cum mi se spune: Banditule, am să te chinuiesc cât voiesc. Plângeam şi îi ceream să mă omoare, să nu mă mai chinuie. Mă rugam fierbinte lui Dumnezeu: „Ia-mă, Doamne, la Tine. Scapă-mă din iadul acesta”. O putere nevăzută, un fel de scrâşnet, îmi tulbura rugăciunea.

Patru ani m-au ţinut într-o izolare completă, singur, în celulă umedă şi întunecoasă. Scos la anchetă (poate şi în stare de hipnoză), cu lămpile îndreptate spre mine, mi-au distrus aproape complet vederea. Ura diavolească a anchetatorilor mă făcea să mă întreb dacă e coşmar sau realitate.

Am fost aruncat apoi în zarca Aiudului, ţinut tot izolat, retrăind aceleaşi coşmaruri.

Odată ieşit din izolare, în ultimii ani de detenţie, prin dragostea camarazilor, prin duioşia lor, prin rugăciune, am revenit încetul cu încetul. Apoi, după eliberare, aceiaşi dragoste, alor mei, pentru care eram un înviat din morţi, m-a repus pe linia de plutire. Intrasem în această luptă aproape un copil şi mă întorceam în lume parcă din adâncul iadului, cu povara unei experienţe îngrozitoare.

Retrăind, simt că acele coşmaruri stau la pândă, la poarta conştientului. Sufăr ca atunci, retrăiesc acel infern. Nu am exagerat cât de puţin. Cred că ochiul lui Dumnezeu este peste tot şi El ne va judeca pe toţi. Ne vom vindeca rănile sufleteşti cu credinţa în Dumnezeu şi în idealurile noastre, cu speranţa într-o lume mai bună şi cu dragostea dintre noi, cei ce am supravieţuit infernului de atunci.“ Să Să pomenim cu dragoste şi evlavie în rugăciunile noastre pe mucenicul şi luptătorul Ioan Ilioiu împreună cu toţi luptătorii din munţi, martirii neamului, unii ucişi, alţii chinuiţi, torturaţi ani de zile de satrapii şi torţionarii sistemului bolşevico-iudeo -masonic! Veşnică să le fie pomenirea din neam în neam! Amin!

https://www.fericiticeiprigoniti.net/ioan-ilioiu/2484-banditii-de-altadata-ion-ilioiu-intrasem-in-lupta-aproape-un-copil-si-ma-intorceam-din-adancul-iadului

Selecție și editare: Dr. Gabriela Naghi

Astăzi se împlinesc șapte ani de când m-am îngrădit oficial de erezie, prin nepomenirea episcopului Vincențiu al Episcopiei Sloboziei și Călărașilor, devenit pseudoepiscop, prin acceptarea de către sinodul BOR a hotărârilor eretice de la Kolimbari, Creta.

Nu scriu aceste rânduri ca urmare a unor fapte de vitejie duhovnicească, ci ca pe un firesc al vieții mele de nevrednic slujitor al lui Hristos, care nu a suferit trădarea Credinței și manipularea mincinoasă de ascundere a adevărului. Am știut ce mă așteaptă dacă întrerup pomenirea și mi-am asumat consecințele acestei alegeri, încredințat că Harul lui Dumnezeu mă va însoți în acest demers, pe care propria-mi conștiință mă atenționa că trebuie să-l realizez, cu orice preț. M-au ajutat în hotărârea luată atât fiii duhovnicești, care erau pregătiți prin cateheze pentru acest drum al îngrădirii, precum și prezbitera care mi-a fost mereu alături în deciziile importante și care, chiar în dimineața Duminicii zilei de 30 octombrie (în 29 octombrie, sinodul BOR a legiferat hotărârile eretice ale sinodului tâlhăresc din Creta), mi-a spus că îmi urmează indiferent de decizia pe care o voi lua. Nu știa Doamna preoteasă că această hotărâre va avea să conducă la pierderea catedrei de religie pe care o avea la una dintre școlile municipiului Urziceni, prin retragerea binecuvântării episcopului locului, odată cu oprirea mea de la slujire, judecarea nedreaptă și caterisirea nevalidă. Am primit, însă, cu multă bucurie toate nedreptățile săvârșite de Episcopia Sloboziei și Călărașilor, precum și presiunile făcute de colegii din protopopiat, care îmi cereau să reiau pomenirea episcopului.

Începutul nepomenirii nu a fost ușor! Slujirea în casele credincioșilor care s-au făcut adevărate biserici, fuga de oamenii sistemului care ne fotografiau, ne filmau și chiar ne urmăreau din umbră, judecățile Consistoriului, pierderea prietenilor și colegilor apropiați au făcut parte din viața noastră de nepomenitori, la începuturile ei. Însă, mângâierile aduse de lucrarea Harului dumnezeiesc și libertatea întru Adevărul lui Hristos au covârșit toate acele neajunsuri.

Încetișor, au început să ni se alăture în mărturisire și alți credincioși, din alte zone ale țării. Îmi amintesc de o respectabilă familie din Oradea care a venit în Urziceni, de la peste 600 km distanță, fără a cunoaște adresă, telefon sau a avea alte date de contact, pentru a ne fi alături în îngrădire, și pentru a participa alături de noi la Sfânta Liturghie. Apoi, am cunoscut alți oameni frumoși, iubitori de Adevăr care au ales să se îngrădească de erezia ecumenismului legiferat la Creta. Cei mai mulți dintre aceștia au rămas pe calea echilibrată a nepomenirii (de fapt, a pomenirii întru Adevăr: episcopii ortodocși, care drept învață cuvântul adevărului!).

Încercările nu au lipsit pe calea îngrădirii. Unii dintre noi au ales să numească eretici pe cei care nu au întrerupt pomenirea sau chiar au negat existența Harului în BOR. Cu această atitudine de zelotism vătămător nu am fost de acord, pentru că rolul nepomenirii a fost și a rămas acela de a ne îngrădi de erezie și de a „protesta lecuitor” împotriva deciziilor sinodalilor. Noi nu ne-am îngrădit de erezie pentru a-i judeca pe frații noștri care nu au întrerupt pomenirea, ci am păstrat comuniunea cu ortodocșii din Biserică printr-o altă formă de mărturisire împotriva ecumenismului, perfect canonică și patristică. Chiar dacă unii dintre aceștia, negând lucrarea Duhului Sfânt prin nepomenire, ne numesc schismatici și ieșiți din Biserică, ne rugăm Domnului să-i lumineze întru Adevărul lui Hristos Iisus, Domnul.

Vreau, în finalul celor spuse cu sinceritate și multă bucurie, să mulțumesc tuturor celor care ne-au fost alături și ne sunt alături în mărturisirea noastră, tuturor celor care ne urmează în mărturisire, dar și celor care ne stau împotrivă și ne socotesc ca măturătură a Bisericii lui Hristos. Poate că cei din urmă ne sunt adevărații noștri binefăcători, fiindcă nu cei care ne laudă pentru nevrednicia noastră ne ajută să câștigăm Harul dumnezeiesc, fără de care nimic nu suntem, ci cei care ne batjocoresc și ne prigonesc ne ajută cu adevărat să rămânem tari și neclintiți în mărturisirea Adevărului.

Vă doresc tuturor, pomenitori și nepomenitori, ca Adevărul Hristos să vă însoțească în toate căile vieții voastre și să luați aminte la vremurile pe care le trăim, fiindcă sunt vremuri de mărturisire, fără de care nimeni nu se mântuiește! Bucurie și binecuvântare!

Presbiter Claudiu Buză

Dușmanul mântuirii noastre urmărește desacralizarea lumii prin orice mijloace, fapt care nu trebuie să ne sperie, ci doar să ne sporească vigilența. În dorința lui de a-i război pe toți creștinii care doresc un crâmpei de Rai, el aduce provocări peste provocări de toate felurile. Când nu reușește nimic prin patimile trupului, caută să ne războiască prin patimile sufletului: ,,neevlavia, credinţa strâmbă sau toată erezia, blasfemia, iuţimea, mânia, amărăciunea, înfurierea năpraznică, ura de oameni, pomenirea răului, vorbirea de rău, osândirea, întristarea fără temei, frica, laşitatea, cearta, rivalitatea, pizma, slava deşartă, mândria, făţărnicia, minciuna, necredinţa, zgârcenia, iubirea de materie, împătimirea, afecţiunea pentru cele pământeşti, trândăvia, micimea de suflet, nemulţumirea, cârtirea, înfumurarea, părerea de sine, trufia, îngâmfarea, iubirea de stăpânire, dorinţa de a plăcea oamenilor, viclenia, neruşinarea, nesimţirea, linguşirea, înşelăciunea, ironia, duplicitatea, învoirea cu păcatele părţii pătimaşe şi gândirea deasă la ele, rătăcirea gândurilor, iubirea de sine, care este maica şi rădăcina tuturor relelor, iubirea de argint, reaua nărăvire şi răutatea”. (https://doxologia.ro/care-sunt-patimile-sufletesti-trupesti-sfantul-ioan-damaschin)

Fiecare dintre aceste patimi sufletești poate determina modul în care acționăm în situații concrete de viață cu toții. Omul preocupat de mântuire își caută repere în atât Biblie și în Scrierile Sfinților Părinți, cât și în cultură pentru a se desăvârși. De aceea, necuratul duce o luptă acerbă pentru a ne vicia reperele acolo unde i se permite.

Omul simplu își avea legile sale nescrise după care se conducea, oglindite în proverbe, zicători, snoave și chiar legende și basme în care toate patimile erau puse la colț în vederea eliminării acestora. Fără o luptă cu toate patimile, nu este posibilă mântuirea. Acum necuratul caută să ne vicieze cultura și să-i înșele chiar și pe cei aleși prin bulversarea tuturor valorilor. Dumnezeu, însă, a rămas Același, iar poruncile Lui – de asemenea! Nu există loc pentru modă în relația dintre om și Dumnezeu. Păcatul de orice fel este păcat, indiferent cine îl face. De aceea, cei care își doresc mântuirea au datoria de a face o mare selecție între valorile pe care le acceptă și cele pe care le resping știind că: ,,Toate îmi sunt îngăduite, dar nu toate îmi sunt de folos.” (Pavel , 6, 12)

Oricâtă nedreptate și oricâte păcate am vedea în jurul nostru, noi vom răspunde tot de propriile păcate.  Și chiar și de ale celor pe care i-am smintit prin exemplul personal greșit ori prin ceea ce am scris ori am vorbit. Și chiar și pentru că am tăcut când nu trebuia! O mamă, de exemplu, prin tăcere, poate încuraja un păcat…  

Cuvintele Sfântului Apostol Pavel sunt înfricoșătoare pentru toți păcătoșii:

,,Nu ştiţi, oare, că nedrepţii nu vor moşteni împărăţia lui Dumnezeu? Nu vă amăgiţi: Nici desfrânaţii, nici închinătorii la idoli, nici adulterii, nici malahienii, nici sodomiţii, nici furii, nici lacomii, nici beţivii, nici batjocoritorii, nici răpitorii nu vor moşteni împărăţia lui Dumnezeu.” (Pavel 6, 9-10)

Toate păcatele atrag mânia lui Dumnezeu, căderea pe toate planurile:

,,Şi un al doilea înger a venit, zicând: ,,A căzut, a căzut Babilonul, cetatea cea mare, care a adăpat toate neamurile din vinul furiei desfrânării sale.” (Apocalipsa, 14, 8)

Un alt cuvânt care se cere respectat de către creștini și nu interpretat în mod corect politic este următorul:

,,Şi i s-a dat ei să insufle duh chipului fiarei, ca chipul fiarei să şi grăiască şi să omoare pe toţi câţi nu se vor închina chipului fiarei. Şi ea îi sileşte pe toţi, pe cei mici şi pe cei mari, şi pe cei bogaţi şi pe cei săraci, şi pe cei slobozi şi pe cei robi, ca să-şi pună semn pe mâna lor cea dreaptă sau pe frunte. Încât nimeni să nu poată cumpăra sau vinde, decât numai cel ce are semnul, adică numele fiarei, sau numărul numelui fiarei. Aici este înţelepciunea. Cine are pricepere să socotească numărul fiarei; căci este număr de om. Şi numărul ei este şase sute şaizeci şi şase.” ( Apocalipsa, 13, 15-18)

Nerespectarea acestui cuvânt al Apocalipsei are consecințe foarte grave:

Şi al treilea înger a venit după ei, strigând cu glas puternic: Cine se închină fiarei şi chipului ei şi primeşte semnul ei pe fruntea lui, sau pe mâna lui, va bea şi el din vinul aprinderii lui Dumnezeu, turnat neamestecat, în potirul mâniei Sale, şi se va chinui în foc şi în pucioasă, înaintea sfinţilor îngeri şi înaintea Mielului. Şi fumul chinului lor se suie în vecii vecilor. Şi nu au odihnă nici ziua nici noaptea cei ce se închină fiarei şi chipului ei şi oricine primeşte semnul numelui ei. Aici este răbdarea sfinţilor, care păzesc poruncile lui Dumnezeu şi credinţa lui Iisus. (Apocalipsa, 14, 9-12)

Se lucrează cu multă viclenie, dar cine este în mod direct interesat de mântuire tot poate găsi informații competente despre modul în care ne putem pierde mântuirea, chiar dacă luptăm cu patimile sufletești și trupești, în cazul în care acceptăm pecetluirea cu semnul fiarei pe mână sau pe frunte pentru avantaje materiale. Un exemplu ar fi cartea:  https://www.slideshare.net/oanciu/mircea-vlad-apocalipsa-13-sfarsitul-libertatii-umane. De aceea vremurile în care oamenii vor fi lipsiți de numerar și cu documente electronice care pot fi citite de la distanță și care nu știm exact ce informații despre noi conțin trebuie privite cu îngrijorare firească. Asocierea oricărui ,,număr de om” cu un cod bazat pe 666 în locul numelui de Botez nu trebuie acceptată nici în documente, nici pe corpurile noastre.

Dumnezeu să ne ajute să facem voia Sa!

Sora Pelaghia

Dacă în rugăciunile de dimineaţă ai rostit o expresie, trebuie să te învredniceşti de ea pentru tot restul zilei. De aceea, în afară de faptul de a învăţa cât mai multe asemenea pasaje semnificative, trebuie să-ţi faci o regulă ca atunci când ai descoperit o expresie care are sens pentru tine – în paginile Vechiului sau Noului Testament, printre rugăciunile Liturghiei – să o aplici fără şovăire, pe cât de mult poţi. Ai putea crede că eşti în stare să faci aceasta la nivelul unei zile întregi, în realitate, este neînchipuit de greu.

Dacă ai putea păzi o singură propoziţie a unei rugăciuni timp de o oră fără a încălca regula, eşti mare, dar fă-o! Spune: „Am citit această rugăciune, inima mea este pregătită, pentru o jumătate de ceas mă voi strădui ca inima mea să fie deschisă către Dumnezeu şi gata să asculte de voia Lui”.

O jumătate de ceas, nu mai mult, apoi îngăduie-ţi un răgaz şi întoarce-te la altceva, fiindcă, dacă încerci să rămâi concentrat asupra unei propoziţii care este totală şi dificilă, în cele din urmă îţi vei spune că „îmi este peste puteri” şi vei sfârşi prin a nu fi realizat nimic. Dar dacă îţi zici că „am trei, sau patru, sau cinci propoziţii ca devize pentru această zi, şi voi încerca să o aplic pe aceasta din momentul în care am citit-o până la ora 10 dimineaţa, iar apoi pe următoarea şi apoi pe cealaltă”, atunci toate gândurile şi simţirile pe care sfinţii le-au exprimat în rugăciunile lor se însufleţesc în tine, încep să sfredelească adânc în voinţa ta şi să-ţi modeleze voinţa şi trupul, căci trupul tău este cel asupra căruia trebuie să aplici poruncile.

Cu toate acestea, ai putea spune că „nu simt ceva deosebit în legătură cu aceste cuvinte”. Dacă aceste cuvinte exprimă o convingere esenţială, dar tu nu simţi nimic în legătură cu ele, îndreaptă-te spre Dumnezeu cu pocăinţă şi spune-I: „Aceasta este credinţa mea creştină fundamentală şi, iată, nu simt nimic pentru ea„, şi din momentul acela ai putea descoperi că ai izbucnit dintr-o dată în rugăciunea spontană, Ii poţi vorbi lui Dumnezeu de apăsarea ta, de ticăloşia ta, de sila pe care o simţi pentru tine, ajungând la voinţa hotărâtă de a-I spune lui Dumnezeu care este adevărul în legătură cu tine şi că voinţa ta este unită cu voinţa Lui.

(Mitropolitul Antonie de Suroj, Școala rugăciunii, traducere de Gheorghe Fedoroici, Editura Sophia, București, 2006, pp. 76-78)

Selecție și editare: Dr. Gabriela Naghi

Iată două citate din Sfânta Biblie care profeţesc drama acestui război israelo-palestinian, la care ar trebui să se gândească responsabilii de întunericul în care care au fost împinşi locuitorii celor două ţări.

„Ascalonul va vedea şi se va înspăimânta, Gaza va fi cuprinsă de dureri năprasnice şi Ecronul la fel, căci nădejdea lui s-a prăbuşit. Şi nu va mai fi rege în Gaza şi Ascalonul pustiu va rămâne nelocuit”(Zaharia 9;5)*

„Umblă după lege şi fii cu rânduială, neam fără ruşine,
Până a nu vă toca mânia mărunt ca paiele, până să nu ajungă la voi aprinderea mâniei Domnului, până să nu vină la voi ziua întărâtării Domnului.
Căutaţi pe Domnul, toţi cei smeriţi din ţară, care săvârşiţi faptele legii Domnului; căutaţi dreptatea, căutaţi smerenia; poate veţi fi feriţi de ziua mâniei Domnului.
Căci Gaza va fi părăsită şi Ascalonul dărâmat; în miezul zilei va fi scos poporul din Aşdod şi Ecronul va fi ras de pe pământ” (Sofronie 2; 1-4)

Spunea un mare erou al neamului românesc, „Să nu uităm că istoria nu va uita pe vinovaţi, şi vinovaţi suntem cu toţii: unii pentru că am tăcut, alţii pentru că am greşit, cu toţii pentru că am suportat” – Mareșal Ion Antonescu (2iunie 1882- 1 iunie 1946, împuşcat la penitenciarul Jilava de satrapii bolşevici ai statului satanisto- iudeo-masonic, care au pus mâna prin înşelare şi hoţie pe destinele acestui neam).
Tot el spunea:„ Să se publice structura oraşelor pentru ca să vadă şi ţara cât era de compromisă şi de ameninţată viaţa economică şi dezvoltarea spirituală din cauza ticăloşiei politicianiste iudeo-masonice a căror exponenţi erau partidele naţionaliste din Transilvania şi Regat. Dacă voi lăsa moştenitorilor regimului aceeaşi situaţie, voi face şi regimul meu părtaş la această crimă. Voi trece peste toţi şi peste orice greutate pentru a purifica naţia de această neghină. Voi înfiera la timp pe toţi acei care au venit – ultimul dl. Maniu – şi vor veni să mă împiedice a răspunde dorinţei majorităţii imense a acestei naţii… Să se publice integral această rezoluţie a mea odată cu publicarea statisticei şi memoriului de faţă.”
„Prevăd un al treilea război mondial, care va pune omenirea pe adevăratele ei temelii sociale.” – Mareșal Ion Antonescu în proces (14 mai 1946)
(Gh. Buzatu, România cu şi fără Antonescu, Iaşi, Ed.Moldova, 1991, p.336.)

Sfântul Cuvios Părinte Sofronie Saharov de la Essex măr­­turisește, adânc îndurerat fiind de suferinţele omenirii din timpul său, martor direct al tragediilor Primului Război Mondial și ale bolșevismului din Rusia, când milioane de oameni au fost omorâți cu sălbăticie inimaginabilă. El dă astfel răspuns gândurilor noastre nerostite:
«Dacă eu, cu toată puterea inimii mele, compătimesc omenirea întreagă, cum să-L înţeleg pe Dumnezeu, Care priveşte cu indiferenţă la suferinţele atâtor milioane de oameni zidiţi de El Însuşi? De ce, oare, îngăduie El atâta violenţă?»
« Şi aşa mă adresam Lui cu întrebarea nebunească: «Unde eşti Tu?» Şi în inimă, am auzit aceste cuvinte: «Oare tu te-ai răstignit pentru ei?» Aceste cuvinte blânde, rostite de Duhul în inima mea, m-au cutremurat: Cel Ce S-a răstignit mi-a dat răspunsul ca un Dumnezeu», spune Părintele Sofronie Saharov (Despre rugăciune, traducere din limba rusă de părintele prof. Teoctist Caia, Schitul Lacu, Sfântul Munte Athos, 2001).

«Răspunsul scurt al lui Dumnezeu conţine în sine esenţa lucrului. Cuvântul lui Dumnezeu aduce în suflet un nou şi deosebit sentiment al existenţei: inima simte revărsarea vieţii purtătoare de lumină; mintea dobândeşte înţelesuri până atunci ascunse. ».

Mesajul Părintelui Sofronie este o chemare la trezvie pentru omul contemporan care poartă pe umerii săi responsabilitatea tragediei umanității. Cuvintele sale, deși pline de duhul blândeții, adâncite și analizate, sunt îndemnuri la schimbarea urgentă a vieții , a modului de a gândi şi a faptelor pe care cu ştiinţă, le săvârşim în fiecare clipă:
«Ce gândeam eu după ce am primit răspunsul de la Dumnezeu? Iată ce: dacă Dumnezeu este aşa cum ni L-a revelat Hristos Cel răstignit, atunci noi, toţi, şi numai noi suntem vinovaţi de tot răul care umple istoria omenirii. Dumnezeu S-a arătat pe Sine în trupul nostru, aşa cum este El. Noi nu numai că L-am respins, noi L-am omorât, dându-L la moarte de necinste. Eu am văzut, cu duhul, că pricina chinurilor omeneşti nu este lipsa de compasiune a lui Dumnezeu faţă de noi, ci, în mod exclusiv, reaua întrebuinţare de către oameni a darului libertăţii. În disputa mea cu Dumnezeu – El a învins. La început, m-a cuprins o ruşine amară pentru gândul meu nebun şi mândru: ca şi cum eu aş fi mai compătimitor decât El. Din pricina ruşinii, mi-a venit o autoosândire la pocăinţă. Apoi, totul a fost biruit de bucurie. Domnul nu numai că nu m-a osândit pentru obrăznicie, dar chiar a revărsat peste capul meu o binecuvântare îmbelşugată. Am înţeles mai târziu că şi acea rugăciune de compătimire nu fusese altceva decât acţiunea Lui în mine».

(*Ascalon=Ashkelonul de azi ; Aşdod=Ashdod din ziua de azi, Ecron=Ekronul din ziua de azi)

Selecție și editare: Dr. Gabriela Naghi

Cu respirația tăiată urmărim toate tragediile care se petrec în Orientul Mijlociu, populația civilă fiind principalele victime. Islamiști și evrei fanatici, îndoctrinați de ,,valorile’’ religiilor lor, violența și exterminarea inamicului, atacă copiii, femeile, bătrânii, cei neînarmați. În locurile în care omenirea a comis cea mai mare crimă din istorie, condamnând la moarte pe nevinovatul Dumnezeu-Om, istoria se repetă.

Israelul, de fapt, nu a fost mulțumit de exterminarea civililor palestinieni, ci a bombardat Biserica Adevăratului Dumnezeu din Gaza, unde femeile și copiii se refugiaseră pentru protecție, în speranța că azilul religios, înființat universal, stabilit încă din cele mai vechi timpuri, va fi respectat, ucigând 18 civili ortodocși palestinieni pentru a „se răzbuna” asupra Hamasului islamic!

Biserica Sfântul Porfirie din Gaza și Arhiepiscopul Tiberiadei, Alexios, și-au deschis brațele imitând pe Hristos, oferind adăpost celor persecutați. Episcopul și preotul Pr. Sila, au refuzat să-și părăsească turma, în ciuda pericolului evident pentru viața lor, amintindu-ne că încă mai există Preoți care practică „în modull și în locul lui Hristos” cu jertfa de sine și nu cu pretenție de supunere a turmei lor față de ei și duhovnici care sunt gata să moară alături de turma lor.

Acest sacrificiu de sine este o mare lecție pentru noi toți, în epoca individualismului, în care până și creștinii se uită la modul în care ne putem salva de cea mai mică suferință, chiar și în detrimentul fraților noștri.

O mare lecție și pentru cei care sunt purtați de curentul ecumenismului, martiriul Ortodoxiei in mijlocul focului incrucișat al religiilor extremiste ale islamului și iudaismului rabinic (Cabala).

Spre deosebire de religiile Coranului și Talmudului, adepții Evangheliei lui Hristos sunt chemați să ofere oamenilor dragoste. Nedreptății sunt chemați să întoarcă iertarea, celor atacați să ofere îngrijire și iubire. Răzbunarea nu are loc în viața creștinilor și cei care o caută nu aplică Evanghelia, ci Coranul și Talmudul.

Deci unde sunt cei care susțin că și alte religii sunt căi diferite către același Dumnezeu? Ce legătură are ura rabinilor și jihadiștilor cu iertarea și iubirea lui Hristos și a ucenicilor Săi? În afară de Hristos Mântuitorul, toți ceilalți cu religiile lor sunt amăgiri și asigură mizerie în acest secol și în viitor.

Abaterea de la valorile evanghelice a adus pericolul unui conflict global. Nu vom spune că Dumnezeu ne pedepsește. Omenirea se pedepsește pe sine! Și-a folosit libertatea și a ales să fie departe de Hristos. Chiar și așa-zisa lume creștină, înșelată de momelile diavolului, de închinarea la lumesc și la egoism, a ales să-L adapteze pe Hristos la propriile standarde, respingând sau distorsionând cuvântul Evangheliei.

Dacă fiecare dintre noi își va face o autocritică sinceră, își va recunoaște partea de responsabilitate. Pe măsură ce ne culcăm nepăsători, vom dormi conștiința noastră vinovata.

Traducere si adaptare: Dr. Gabriela Naghi

,,Rasa noastră e rasa supremă. Noi suntem dumnezei pe acest pământ. Suntem atât de diferiți față de rasele inferioare, cum sunt ei față de insecte. De fapt, comparați cu rasa noastră, celelalte rase sunt animale, cel mult bovine. Celelalte rase sunt considerate excremente umane. Destinul nostru este de a guverna peste rasele inferioare. Regatul nostru terenal (?) o să fie condus cu pumn de fier. Populația o să ne lingă picioarele și ne va servi ca sclavi’’

(Menahem Beghin, prim-ministru al Israelului, 1977-1983)

Acest text scurt rezumă crezul unui popor, Israel, care a uitat urgiile prin care a trecut, sub teroarea evreului Adolf Hitler. Aceasta e ,,filozofia’’ după care se conduc jidanii, dumnezeii acestei lumi. Când în Gaza sunt ucise sute de palestinieni, printre care femei, copii, bătrâni neajutorați, trebuie să sărim în sus de bucurie. Când e distrusă o veche biserică ortodoxă de rachetele jidanilor, când mor bolnavii palestinieni dintr-un spital distrus de aceași jidani, faptele sunt lăudabile și trebuie apreciate ca atare. E vorba de animale, nu de oameni.

Dacă însă Hamas ucide un număr de evrei, suntem chemați să ne indignăm, să-i condamnăm pe palestinienii criminali, ne-oameni, care n-au voie să ucidă dumnezei. Am văzut ființa aceea jalnică, atunci când stătea pe burtă, ca să ne arate că se ferește de ploaia de rachete, într-o regiune unde viața curgea pașnic. Muierea asta e în stare să se întindă la sol, să ne arate cum e ea violată de un palestinian. Noi avem datoria să revărsăm valuri de ură asupra palestinienilor, să ne manifestăm așa cum o făceau nord-coreenii, la moartea lui Kim Ir Sen. În fond, Menahem Beghin avea dreptate când proorocea că vor fi târâturi care le vor linge picioarele. Uitați-vă la cei de la Antena 3, de celelalte posturi tv nu mai vorbesc, pentru că mi-e silă să le urmăresc.

Bunul Dumnezeu să ne ferească pe toți goim-ii să nu ajungem la mâna evreilor, dumnezei prin naștere. De fapt, jidanii știu foarte bine că suntem înnobilați de Preasfântul Nume al Mântuitorului nostru Iisus Hristos, și asta nu le dă liniște.

Presbiter Iovița Vasile

Deoarece ctp-ul e foarte caustic când vorbește de cele sfinte, nu pot să nu-i dedic o epigramă, cu scuzele de rigoare pentru cititorii noștri credincioși și cu mult bun simț:

Popescu Cristian cel dur

Nu-i pupător de moaște sfinte.

Preferă să-i sărute-n cur

Pe etnicii cei stau nainte.

Să nu cerem din mândrie roade duhovniceşti înainte de vremea lor. Pentru că nu este firesc să cerem în mijlocul iernii roadele verii, nici la timpul semănatului, roadele secerişului. Unul este timpul în care vom semăna ostenelile, şi altul timpul în care vom secera darurile harului. Altfel, va veni vremea recoltei, şi nu vom avea ce să adunăm.
Demonii se îndepărtează uneori de suflet, pentru ca să ne facă nepăsători, ca după aceea să ne atace brusc şi să stăpânească peste noi. De asemenea, se îndepărtează când sufletul se obişnuieşte atât de mult cu păcatul, încât devine propriul său vrăjmaş.[…]

În trei feluri putem să războim gândurile rele: cu rugăciunea, cu împotrivirea (aducând gânduri potrivnice) şi cu dispreţul.

Orice efort al nostru, când nu este însoţit de smerenie, se arată străin de voinţa dumnezeiască. Acesta să fie criteriul pentru toate faptele noastre şi pentru întreaga noastră viaţă!

Aşa cum văzduhul care s-a curăţit de nori este luminat de soare, la fel şi sufletul care s-a curăţit de păcate este luminat de lumina dumnezeiască.

(Glasul Sfinţilor Părinţi, Editura Egumeniţa, 2008, pp. 135-136)

Selecție și editare: Dr. Gabriela Naghi

Omule, tu încă te temi ca nu cumva să ai de suferit. Încă vrei ca tu şi ai tăi să vă bucuraţi de toate cele ale lumii. Dar viaţa îndestulată nu este măsura dragostei dumnezeieşti!

Tu n-ai ajuns să înțelegi rostul suferinţei şi de aceea eşti nefericit şi trist. Nu pricepi că, fie ea cât de grea, povara acceptată nu mai este atât de chinuitoare. N-ai înțeles că preţul vieţii veşnice este tocmai suferinţa de care te temi din toată fiinţa ta. Pentru ce te tulburi în încercări şi necazuri?

Ştii doar că atunci când toţi te-au părăsit, acolo sus este Cineva care ocroteşte viaţa ta şi te iubeşte aşa cum oamenii nu pot iubi. Când vei înțelege rostul suferinţei, când te vei încredința Domnului cu toate problemele vieţii tale, cărora nu le dai de capăt şi iţi vei pune nădejdea nu în om, ci în Dumnezeu, rugându-te: „Doamne, ajută-mă să fac voia Ta!”, atunci în tine va începe să se lucreze acea schimbare ce-ţi va aduce lumină, pace şi bunătate, atât de necesare sufletului tău şi tuturor.

(Extras din Preotul martir Constantin Sârbu, Lacrimă și Har, Editura Bonifaciu, 2011, p.206)

Selecție și editare: Dr. Gabriela Naghi