Uite, vă spun trei lucruri pe care să le respectați și să știți că sunteți oameni care pot nădăjdui mântuirea:
1. Să fiți bine mărturisiți. Vă dați seama că asta este taina care ne mântuiește. Căci „ce veți dezlega voi, dezleg și Eu! ” Taina e făcută pe un temei în Sfânta Scriptură, gata! Si păcatele astea nu se mai pomenesc nici la Judecata de apoi, nici la vămi. Va să zică, s-a terminat! Bine mărturisiți. Că dacă ești bine mărturisit, începi să te cercetezi: eu am înjurat, eu am gândit așa, eu am făcut aceea. Începi să te cerni si să te subțiezi și să te aduni și să te dezlegi. Așa. Chiar vă rog să notați păcatele, când le-ați făcut, ca să nu le uitați. Nu e ușor, că satana îți pierde creionul, n-ai hârtia la tine, și uiți. Ce trebuie să vă mai spun? Să nu lăsați numai pe preot să vă întrebe. El vă întreabă după un anumit fel de a întreba. Dar tu știi subtilitatea păcatului, sau nu-știu-ce. Deci, să fiți bine mărturisiți. Pentru că dacă ești bine mărturisit nu mai poți păcătui și nădăjduiești în mântuirea ta. Asta este una.
2. Să căutați să fiți pomeniți la Sfintele Liturghii. Pentru că se pune, dragii mei, în Sfântul Sânge, părticica aceea cu numele tău. Și se spune așa de preot: „Spală, Doamne, păcatele celor ce s-au pomenit aici, cu cinstit Sângele Tău, pentru rugăciunile Sfinților Tăi”. Și se pun toate de pe disc, în potirul cu Sfântul Sânge: Și vă dați seama, unde poți să fii, chiar dacă ești mort, chiar dacă ești viu ești salvat; se pomenește și pentru morți și pentru vii. Și cât te costă? Căutati să fiți pomeniți la Liturghie. Fie că vă cunoaște un preot sau vă cunoaște duhovnicul, fie că frățiile voastre dați la Liturghie, dar să fiți pomeniți. Asta e totul.
Liturghia nu este o lucrare omenească, dragii mei. Nici îngerească. E direct divină! Pentru că nu poți tu să transformi acolo. El este Cel ce este! Și dacă ar fi cu putință să se deschidă cerurile și chiar tavanul Altarului, n-ai vedea în cer mai multă lumină și mai multă așezare cum este în Sfântul Altar, cu îngerii, căci Hristos este cu noi. Noi chiar avem o rugăciune, când facem Vohodul: „Și fă, Doamne, să intre cu noi și îngerii care îți slujesc împreună cu noi!”
Deci preotul are autoritate. Pentru că ei sunt acolo: o gloată de îngeri! E Hristos, ce te joci?!
Deci, căutați să fiți pomeniți la Liturghie.
3. Să faceți milostenie, pomană. Dați de pomană. O, dacă ați ști!… Și Vlahuță spune: „Mila e toată Scriptura!” Cel mai mare lucru posibil ăsta este. Pentru că atunci înseamnă că iubești. Și, iată, înseamnă educație. Domnule, dacă spune: „însutit veți primi”, nu te teme că sărăcești. Vrei să te îmbogățești? Dă! Dar ce, urmărim să ne îmbogățim? Mă doare inima de cel sărac. Nu te doare inima de el, deloc?
Eu am fost surprins de un cerșetor, care era fără picioare, pe stradă. Si ăsta aștepta să îmi vărs buzunarele, nu glumă. Dar eu n-aveam nimic. S-a întâmplat să n-am nimic. Mergeam pe jos, nu aveam bani de mașină. Și i-am spus: „Frate, nu te supăra, n-am nimic, dar îți dau o mână caldă!” „O, părinte, așa ceva nu mi-a dat nimeni”.
Și-mi zic: „Am brodit-o! Am biruit!”
Ei, vreau să vă spun: nu fiți nepăsători. Și nu asteptați să-i întâlniți. Căutați-i. Căutați-i, pentru că, găsindu-i pe ei, te-ai găsit pe tine. Te-ai consemnat acolo, sus. Nu te poate uita Mântuitorul, nu te poate uita când faci o milostenie. Și rupeți din voi cu orice chip. Acum, milostenie nu înseamnă numai să lași din traistă; ai un coleg care suferă, care nu știu ce, care e trist: „De ce ești trist? De ce ești trist?” Și îl mângâi. Și nu îl lași deloc. Și înseamnă că ai făcut o milostenie cu el. Și îi dai un cuvânt de folos: „Lasă, mă, că a murit tata, lasă, dragă, că știe Dumnezeu. Nu te omorî. Hai să fim liniștiți, hai să-l pomenim, să-l ajutăm acolo (că putem să-l ajutăm după cum trăim)”.
Și pentru că mi-ați cerut cuvânt de folos, vă spun o istorioară. Un ucenic era supărat că părintele lui, care era pe patul de moarte, nu l-a binecuvântat, ca și el să se mântuiască. Cuvântul de binecuvântare, pe care îl primiseră toți ceilalți frați, era ăsta: „Mântuiește-te! ” Și i-au spus părintelui: „Uite, ucenicului nu i-ai spus cuvântul de folos”. „Chemați-l încoace!” Și atunci i-a spus părintele, cum vă spun și eu vouă acum: „Mântuiți-vă! Mântuiți-vă! Mântuiți-vă!”
(Extras din Arhimandrit Ioanichie Bălan, Ne vorbeşte Părintele Arsenie, Vol. II, Ed. Episcopiei Romanului, 1997)
Text selectat şi editat de Dr. Gabriela Naghi
Prigoană asupra 3 preoți mărturisitori din Kozani https://agonasax.blogspot.com/2021/07/blog-post_9.html?m=1
O sminteală periculoasă și molipsitoare!
Războiul Rusiei împotriva virusului-manipulare și înșelare la cel mai înalt nivel
Vaccinare anti-covid OBLIGATORIE pentru anumite categorii sociale în unele orașe și regiuni ale Rusiei, dar și MĂNĂSTIRI. Mitropolitul Ilarion cheamă la o „MOBILIZARE GENERALĂ” la vaccinare, iar unii oficiali ai Kremlinului consideră că pandemia din Rusia este RĂZBOI BIOLOGIC
Locuitorii Moscovei au stat la coadă la celebrul magazinul GUM din Piața Roșie din capitala Rusiei, în cea mai fierbinte zi de iunie, în așteptarea vaccinului anti-COVID care să le permită să-și păstreze locul de muncă, relatează The Moscow Times.
Săptămâna trecută, primarul Moscovei, Serghei Sobianin, a ordonat vaccinarea obligatorie pentru 60% din angajații din sectorul serviciilor din oraș și a adăugat restricții legate de restaurante și evenimente, care impun oamenilor să scaneze un QR care confirmă vaccinarea.
Începând cu 28 iunie, toate cafenelele și restaurantele din Moscova vor servi doar clienții care au fost vaccinați, au avut COVID-19 în ultimele șase luni sau au un test negativ făcut de cel mult 78 de ore.
Potrivit decretului primăriei, angajații din sectorul serviciilor trebuie să facă prima doză de vaccin până la 15 iulie și a doua doză până la 15 august. Sunt obligați să se vaccineze toți angajații din comerțul cu amănuntul, saloane de înfrumusețare, cluburi de fitness, curățenie, servicii de alimentație și catering, oficii poștale, bănci, educație, sănătate, servicii sociale și instituții culturale.
Chiar dacă vaccinarea rămâne aparent voluntară în Rusia, lucrătorii din domeniul serviciilor din Moscova riscă să-și piardă locul de muncă dacă decid să nu facă vaccinul.
„Dacă un moscovit lucrează în sectorul serviciilor, trebuie să fie vaccinat. Dacă au luat o decizie de a nu se vaccina, atunci ar trebui să înceteze pur și simplu să lucreze în sectorul serviciilor ”, a spus purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov.
Exprimându-se la televiziunea de stat, mitropolitul Ilarion, conducător al Direcţiei de Relaţii Externe din cadrul Patriarhiei Moscovei, a spus că persoanele care refuză să se vaccineze comit „un păcat pentru care vor trebui să se căiască pentru tot restul vieţii lor”, scrie Reuters.
El a remarcat că o persoană care nu se vaccinează provoacă rău nu doar sieși, ci și celorlalți oameni.
„Trebuie să înțelegem că acesta este, de fapt, un război, deoarece armele biologice au fost folosite împotriva noastră, iar acesta este un război de supraviețuire a poporului nostru. Când Marele Război Patriotic a fost declarat, au existat foarte mulți voluntari. Dar dacă mergeau pe front doar voluntarii, nu am fi câștigat acest război, l-am fi pierdut. O mobilizare generală a fost anunțată. Pentru a învinge acest virus, trebuie să declarăm o mobilizare generală”, a spus Mitropolitul Ilarion.
Acesta a subliniat că sarcina noastră este să învingem acest virus cât de curând posibil, și, pentru a-l birui, vaccinurile au fost create. „Din păcate, nimeni nu a creat un vaccin împotriva prostiei, nimeni nu a creat un tratament împotriva egismului, și sunt mulți oameni printre noi care sunt extrem de iresponsabili în acest context”, s-a plâns IPS Ilarion.
Interfax-Religion (agentie rusească de stat)
Despre apostazia generală
“…Toţi s-au plecat: şi stăpânirea, şi arhiereii, şi miniştrii, şi ofiţerii; şi preoţi, şi monahi, şi soldaţi, şi cărturari, şi neştiutori de carte, şi bogaţi, şi săraci, şi mari, şi mici, bărbaţi şi femei. De la acest neam şi de la aceşti oameni să nu aşteptăm progres sau vreo procopseală, ci mai degrabă suliţa viitoare şi ultima şi marea mânie care ne va veni de la fiii pierzaniei, fiii neascultării. Există şi puţine excepţii, există şi puţini aleşi, de dragul cărora Domnul rabdă pe cei mulţi şi păcătoşi. Dar sunt atât de puţini cei aleşi, încât mă tem că nu le va fi cu putinţă să oprească mânia cea dreaptă a lui Dumnezeu, cea pornită împotriva păcătoşilor, şi va veni mânia cea mare de la Domnul Atotţiitorul şi întristare aşa cum nu a fost de la începutul lumii până astăzi. Noi, păcătoşii, unde să fugim?
Numai la Dumnezeu ne vom putea refugia, şi să fim gata pentru asta, căci s-a apropiat sfârşitul acestui veac. Această viaţă trecătoare seamănă cu marea. Noi şi toţi ceilalţi oameni suntem ca Petru care se scufunda mergând pe mare si întindea mâna catre Hristos ca marinarii, şi precum marinarii care călătoresc pe mare nu au întotdeauna marea liniştită, ci întâlnesc de multe ori vânturi puternice, valuri mari şi sunt de multe ori în primejdie, aşa şi noi călătorim pe marea acestei vieţi vremelnice, întâlnim multe vânturi potrivnice, puternice, valuri mari, sminteli, ispite, boli, întristări, supărări, prigoniri şi primejdii. Nu trebuie însă să dăm bir cu fugiţii. Să avem curaj, bărbăţie şi credinţă; şi dacă, la fel ca oamenii cu suflet mic şi cu puţină credinţă ne-am descurajat în primejdii, să strigăm ca Petru, care a strigat pe Hristos, prea dulcele Dumnezeu, Care pretutindeni este prezent:
“Învăţătorule, mântuieşte-mă, că mă scufund!”. Şi de îndată dulcele nostru Iisus va întinde mâna Sa cea dreaptă şi ne va ridica, spunând: “Puţin credincioşilor, de ce v-aţi îndoit? Nu vă temeţi, Eu sunt aproape de voi, nu vă voi lăsa”.
Corabia nu se mai teme de primejdii când ajunge în port. Astfel şi noi, numai când vom ajunge la limanul vieţii celei veşnice, la limanul cel netulburat şi fără valuri vom fi în siguranţă veşnic, căci acolo încetează orice tulburare, orice teamă şi orice primejdie. Acolo blândeţea şi calmul sunt fără tulburare, pacea fără războaie, sănătatea fără boli, fericirea fără nefericire, bucuria fără întristare şi viaţa fără de moarte.
Fie ca Preabunul şi Cerescul Părinte, Care vrea ca toţi oamenii să se mântuiască şi la cunoştinţa adevărului să vină, să ne învrednicească şi pe noi de bunătăţile Sale cele veşnice şi de Împărăţia cerurilor!”.
Către preotul duhovnic
“… Într-adevăr răutatea acestui veac viclean întrece răutăţile şi păcatele tuturor veacurilor şi orice duhovnic având frică de Dumnezeu şi conştiinţă se găseşte într-o postură grea, cum să iconomisească pe păcătoşii cei ce i se spovedesc. În această generaţie vicleană duhovnicul trebuie să folosească iconomia, căci de va folosi acrivia, nici unul dintre cei spovediţi, sau foarte rar vreunul, s-ar găsi vrednic de împărtăşanie. Este nevoie însă de mare atenţie şi discernământ din partea duhovnicului şi căldură caldă către Dumnezeiescul Părinte pentru a-l lumina cum să întrebuinţească iconomia, căci, după cum spune şi dumnezeiescul Grigorie: “Îngăduiţi, dar nu călcaţi legea”, aşa că dacă e vorba de călcarea legii, mai bine ar fi să nu spovedească, ca să nu audă cuvântul: “Doctore, vindecă-te pe tine însuţi”.
Starea de astăzi, vrednică de plâns, a oamenilor, se datorează lipsei duhovnicilor virtuoşi şi înţelepţi cu discernământ, cu frică de Dumnezeu, cinstiţi şi cu experienţă.
Iar astfel puţini sunt cei care se mântuiesc în acest neam viclean“.
Fericitul Filotei Zervakos, Sfaturi, minuni, rugăciuni, Edturile Sophia şi Cartea Ortodoxă, Bucureşti, 2005
“Și să vrem camarade să dăm țării acesteia o femeie mare, o femeie care nu șovăie, care călcându-se pe ea, închină tot: minte, inimă, voință neamului ei. Îndrăznește tot pentru el și moare pe redută cu gândul mereu înainte.” – Nicoleta Nicolescu
Astăzi se împlinesc 82 de ani de la asasinarea comandantei legionare, Nicoletei Nicolescu, o eroină a neamului românesc, care şi-a dat viaţa martiric din dragoste pentru Hristos şi ţara sa.
Nicoleta Constanţa Nicolescu a fost prima femeie din cadrul Legiunii Arhanghelului Mihail care a primit gradul de comandant. A fost Sefa Cetăţuilor de Fete de pe întreg cuprinsul României, până în anul 1936, când a fost transferată în funcţia de consilier personal.
Torturată, violată de călăii fara Dumnezeu,apoi trezită din nesimţire şi conştientă, Nicoleta a fost aruncată în flăcările crematoriului, jertfa sa rămânând întipărită cu litere de foc în cartea istoriei neamului românesc, alături de martiriul sfinţilor închisorilor: Virgiliu Maxim, Mircea Vulcănescu, Valeriu Gafencu, Ioan Ianolide, Aspazia Oţel Petrescu, părintele Iustin Pârvu, părintele Arsenie Papacioc, părintele Arsenie Boca şi mulţi, mulţi alţii. Sunt jertfe pe care nu avem dreptul să le dăm uitării, sunt sfinţi pe care trebuie să-i cinstim, sunt icoane ale mântuirii neamului românesc, în faţa cărora ne plecăm genunchii.
Într-o celulă de la subsolul Prefecturii, cu oasele zdrelite, cu pieptul tăiat măcelăreşte ca să i se ia viaţa grabnic, eroina îi înfruntase aprig pe temnicerii şi schingiuitorii ei, refuzând să moară repede, aşa cum sperau ei. Încă respira si cuţitele negre banditeşti, cu lame groase, îi sfârtecau trupul încăpăţânat să rămână pe viaţa asta, încăpăţânat să mai respire încă, până la ultimul strop de viaţă. Imagine dantescă de care gâzii cei fioroşi s-au îngrozit… Aruncată apoi pe podeaua unei camionete-dube, între lopeţi şi târnăcoape îngropătoare de alte vieţi tinere în pădurea Pantelimon, fusese transportată la Crematoriu.
Puţin mai apoi, în cuptorul cu nr. 1, rezervat permanent victimelor legionare, focul o cuprinse, în gemete apocaliptice de durere. Refuza, refuza să moară, parcă în ciuda călăilor…
Dintr-odată, nu se mai auzi nimic. Se făcu linişte, o linişte mormântală şi apăsătoare… Pe obrazul mecanicului de la Crematoriu, Ion Cerchez, se prelinse pe nesimţite o lacrimă şi încercă iute să şi-o ascundă cu mâna.
– A murit!… Ai văzut?!… Ţi-am spus eu…
Din coşul cuptorului cu nr. 1, fumul albăstrui se răspândeşte ca o perdea subţire deasupra oraşului cufundat în noapte, vestind mişelia cea mare… O viaţă de cruciată se stinsese în flăcări, pe rug… Din cer, stropi de ploaie încep să se reverse deasupra pământului ca la o comandă şi trăsnetele lui Dumnezeu încep să biciuie văzduhul cu fulgerări mânioase; dar focul iudelor, ascuns, pâlpâie neatins corpul martirei…” (fragmente din cartea „Martirii ne veghează din ceruri” de Nicolae Niţă)Urna cu cenuşa sa a fost depusă la cimitirul legionar din Predeal, unde a fost înmormântată împreună cu ceilalţi legionari ucişi, mulţi incineraţi de slugile antihristice ale dictaturii carliste-masonice.
Şi „Acatistul Sfinţilor Români din închisori” aminteşte de jertfa acestei sfinte muceniţe a neamului românesc, care se alătură jertfei tuturor muceniţelor ucise cu bestialitate în temniţele comuniste:
Condacul al 11-lea:
Cumplita prigoană cea cu mânie pornită asupra voastră n-a cruţat nici firea femeiască cea slabă şi, întocmai muceniţelor de demult, mulţime de femei cu îndrăzneală au mărturisit dragostea lor pentru Hristos şi neam, şi chinurile au răbdat cu bucurie, cântând lui Dumnezeu: Aliluia!
Icosul al 11-lea:
Îngrozitu-s-au credincioşii văzând adus spre ardere un trup de femeie schingiuit, iar călăii cei cu inima de piatră, nicicum luând seamă că acela viată mai avea într-însul, cu grăbire l-au aruncat în cuptor şi vaiete surde din flăcări au răsunat, iar noi cutremurându-ne de unele ca acestea cu frică grăim:
Bucuraţi-vă, trupuri firave cu suflet călit.
Bucuraţi-vă, că pe Hristos cu îndrăzneală aţi mărturisit.
Bucuraţi-vă, că muceniţelor din vechime v-aţi asemănat.
Bucuraţi-vă, că multe feluri de chinuri aţi răbdat.
Bucuraţi-vă, că batjocuri şi loviri aţi primit.
Bucuraţi-vă, că spânzurându-vă, cumplit v-au strujit.
Bucuraţi-vă, că spre împuşcare pieptul vostru l-au dat.
Bucuraţi-vă, că mâinile soldaţilor pe arme au tremurat.
Bucuraţi-vă, că trupurile v-au bătut până la sânge.
Bucuraţi-vă, că de suflete nu s-au putut atinge.
Bucuraţi-vă, cu Sfinţii acestui neam prigonit.
Bucuraţi-vă, toţi care în credinţă aţi murit.
Bucuraţi-vă, Sfinţilor Mărturisitori, care în temniţă Golgota neamului românesc aţi suit!
Sfântul Ambrozie de la Optina în luptă cu patimile
„Undeva este scris că slava deșartă, dacă o atingi cu degetul, strigă:„ Mă jupuiescde vie! ” Și, deși nu este întotdeauna cazul, se întâmplă într-o mare măsură, doar sub diferite forme. Iubirea noastră de sine este rădăcina tuturor relelor. Este sursa tuturor patimilor; este cauza tuturor nenorocirilor și suferințelor noastre, uneori în prezent și alteori ca urmare a greșelilor anterioare …
„Încercând să trăim cu evlavie, ar trebui să ne amintim și să nu uităm niciodată că tot ceea ce citim și gândim ar trebui să se raporteze la noi înșine, și nu la alții – ar trebui să fim aspri cu noi înșine, în timp ce suntem îngăduitori față de ceilalți.”
Avva Ambrozie ne învăță că ptimile acționează asupra tuturor creștinilor care nu au atins desăvârșirea, dar Domnul îngăduie în mod pedagogic aceste patimi nevindecate în noi pentru a ne smeri:
„De fapt, trebuie să suferim multe, pentru că o persoană nu dobândește nepătimirea dintr-o dată. Și acolo unde sunt patimi există și dureri cu multe tulburări și neînțelegeri ”.
„Domnul îngăduie patimile într-o persoană în folosul sufletului său, astfel încât să nu devină mândru, ci să se smerească”.
Sfinte Părinte Ambrozie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi păcătoșii!
https://orthochristian.com/72151.html
Biserica Ortodoxă a Greciei formulează acuzații împotriva ierarhilor care nu au recunoscut BOaU eretică
Sinodul BOG consideră că nerecunoașterea BOaU eretică de către ierarhi subminează unitatea Bisericii Greciei cu Patriarhia Ecumenică.
Comitetul sinodal pentru probleme doctrinare și canonice ale Bisericii Ortodoxe Grecești a formulat acuzații împotriva celor doi Mitropoliți, care au criticat cu tărie recunoașterea BOaU eretică, precum și măsurile de combatere a coronavirusului, relatează Ageliaforos.com.
Mitropolitul Cosma (Papachristos) din Aetolia și Acarnania și Mitropolitul Serafim (Stergiulis) din Kythira și Antikythera sunt acuzați de „lipsă de respect față de autoritatea bisericii, erori teologice, incitare morală la neascultare a credincioșilor în raport cu statul și propunerile bisericii cu privire la problemele de sănătate”.
În plus, membrii comitetului au ajuns la concluzia că, prin scrisorile și poziția lor radical negativă cu privire la BOaU eretică, Mitropoliții „subminează unitatea Bisericii Greciei cu Patriarhia Ecumenică în problemele Ortodoxiei și pun la îndoială privilegiile sale canonice (ucrainene)”.
Presa greacă raportează că Comitetul sinodal pentru problemele doctrinare și canonice ale Bisericii Ortodoxe Grecești a deschis un dosar împotriva mitropoliților menționați mai sus.
Anterior, Mitropolitul Serafim din Pireu al Bisericii Ortodoxe Grecești, a subliniat ca Tomosul acordat BOaU eretică, este cel mai tragic eveniment din ultimii ani.
https://spzh.news/en/news/81074-v-elladskoj-cerkvi-sformulirovali-pretenzii-k-ijerarkham-ne-priznavshim-pcu
Când omul petrece cu mintea în iad, nici una din patimi nu mai lucrează în el
Arhimandrit Sofronie Saharov
Înainte de a i se arăta Domnul, Sfântul Siluan a petrecut un ceas întreg despărțit de Dumnezeu: Dumnezeu îl părăsise. Mai târziu, când Domnul i-a spus: ,,Tine-ți mintea în iad”, cuvântul Lui se referea la acel ceas cumplit ce a premers vederii lui Hristos. Sfântul Siluan a primit răspuns trăirii vecinicului său iad, sub forma descoperirii de la Dumnezeu a vecinicei mântuiri. De fiecare dată când deznădăjduim, esențial vorbind, noi săvârșim un păcat împotriva dragostei Tatălui. Iar când vom trăi atât de adânc fiecare păcat ce ne îndepărtează de Tatăl, atunci ne vom tângui pentru întreaga omenire. Și aceasta ne apropie de Hristos, Cel ce a murit pe Golgota. După o astfel de moarte urmează Învierea.
Căderea în păcat ne-a despărțit de Unimea cu Dumnezeu, ne-a afundat în patimi și oamenii au început a trăit pătimaș. Iar atunci când omul cu mintea petrece în iad, nici una din patimi nu mai lucrează în el. În fața omului se desfășoară absolutul întuneric care însuflă omului o cumplită deznădejde. Iar Domnul îi spune: „Ține-ți mintea în iadul pe care l-ai cunoscut și nu deznădăjdui.” Căci în acest răstimp omul trăiește în afara păcatului și a patimilor. Astfel el dă lui Dumnezeu loc spre a veni și a fi în el. Dumnezeu este foc și apropiindu-ne de acest foc trebuie să o facem cu cea mai mare smerenie.
În vremea negrijaniei, Părinții au hotărât ca pravilă de obște lepădarea de sine: a ne osândi întru toate. O astfel de stare este mai prejos decât cea despre care citim în viața lui Siluan. Însă este calea împărătească lăsată nouă de către Părinți. Astfel, când ceva rău i se întâmplă, omul zice: ,,Eu sânt vinovatul; dacă nu aș avea gânduri rele și dacă eram plin de dragostea lui Hristos, aceasta nu mi s-ar fi întâmplat”. Și omul se zbuciumă, se mâhnește pentru sine și așa crește treptat în dragostea către Dumnezeu.
Arhimandrit Sofronie Saharov, Cuvântări duhovnicești, vol. 2, Ed. Accent Print, Suceava, 2013
Cum să ne îndreptăm către Dumnezeu?
Nu poți iubi fără a suferi. Cea mai mare durere este a iubi până în sfârşit. Hristos atâta a iubit, încât S-a dat unei morţi cumplite. Tot astfel şi sfinţii. Raiul şi iadul cer întotdeauna acest preţ. Rugăciunea pentru lume este rodul unei suferinţe cât se poate de adânci şi de vii.
A urma lui Hristos urcând pe Golgotha. Acest urcuş nu este altceva decât lupta ce a dus-o Hristos în dragostea Sa pentru lumea întreagă. Când lupta se desfăşoară doar în planul lumii şi al patimilor, oamenii se istovesc şi îmbătrânesc foarte repede. În schimb, atunci când suferinţele vin de la lupta împotriva patimilor în Duhul lui Hristos, oamenii renasc.
Cum să ne îndreptăm către Dumnezeu? Atunci când tindem încordat către acest singur ţel, tot restul devine izvor de suferinţă, de dureri. Ci purtăm această cruce în tăcere.
Iată paradoxul vieţii creştine: alegând suferinţa lui Hristos pentru lume, avem simţământul de a fi mai aproape de El şi de viaţa vecinică.
Arhimandritul Sofronie, Din Viaţă şi din Duh, Editura Reîntregirea, Alba Iulia, 2011, pag. 23
Dumnezeu este Iubire şi nu poate fi cunoscut decât prin iubire şi în iubire
Dumnezeu este Iubire şi nu poate fi cunoscut şi contemplat decât prin iubire şi în iubire; de aceea, poruncile lui Hristos care duc la cunoaşterea şi la contemplarea lui Dumnezeu sunt porunci ale iubirii. Misterul Treimii rămâne necuprins până la sfârşit, căci el depăşeşte puterea înţelegerii noastre şi facultăţile naturii noastre create. Şi totuşi, necuprins şi ascuns, el ni se revelează neîncetat în mod „existenţial” prin credinţă şi prin viaţa dusă în credinţă, ca izvorul nesecat al Vieţii veşnice.
Credinţa, care pătrunde în adâncimi inaccesibile raţiunii, ne cheamă la cunoaşterea tainelor dumnezeieşti nu prin raţionament, ci prin păzirea poruncilor lui Hristos. „Dacă veţi rămâne întru cuvântul Meu, cu adevărat sunteţi ucenici ai Mei. Şi veţi cunoaşte adevărul, iar adevărul vă va face liberi” (In. 8, 31-32).
Pe această cale ce constă din „rămânerea în cuvântul lui Hristos”, Dumnezeu vine înaintea omului, Îşi face sălaş în el (cf. In. 14, 23) şi îi dă o adevărată cunoaştere despre Sine Însuşi. Atunci, tot ceea ce mai înainte era de neconceput devine lumină, şi aceasta ne risipeşte neştiinţa şi rătăcirile, şi ni le descoperă drept consecinţe ale păcatului şi căderii noastre. Atunci se înfăţişează înaintea ochilor noştri plinătatea infinită, înţelepciunea, frumuseţea şi adevărul Vieţii dumnezeieşti care este Iubire.
Arhimandritul Sofronie, Rugăciunea – experienţa vieţii veşnice, Editura Deisis, Sibiu, 2001, pp. 164-165
1.000000000… – îmbogățirea duhovnicească
Sfântul Paisie Aghioritul
Semnul maturității duhovnicești este să cred că nu fac nimic, să deznădăjduiesc în sensul cel bun de mine însumi, de eul meu; să simt că prin orice fac, adaug mereu numai zerouri, dar să-mi continui nevoința mea nădăjduind în Dumnezeu. Atunci Bunul Dumnezeu, văzând zerourile bunei mele intenții, își va face milă cu mine, va adăuga la început unitatea și zerourile mele vor căpăta valoare și mă voi îmbogăți duhovnicește. Înlăuntrul stării smerite a deznădăjduirii de sine se ascunde starea duhovnicească cea bună. Deci prihănire de sine, nu deznădejde.
Sfântul Paisie Aghioritul, Nevoință duhovnicească, Ed. Evanghelismos, București, 2003
Bucuria duhovnicească
Sfântul Paisie Aghioritul
Bucuria adevărată, curată se poate găsi numai lângă Hristos. Dacă te unești cu El prin rugăciune, vei vedea sufletul tău răsplătit. Oamenii lumești caută bucuria în distracții. Unii oameni duhovnicești o caută în discuții teologice, în predică etc. Dar când se termină acestea rămân într-un gol și se întreabă ce vor face în continuare.
Fie că sunt păcătoase, fie indiferente cele cu care se ocupă, la fel este. De ce nu merg mai bine să se culce, ca să fie buni a doua zi pentru lucru? Împlinind dorințele lumești ale inimii, nu vine bucuria duhovnicească, ci stresul. Bucuria lumească aduce stresul și la oamenii duhovnicești. Bucuria lumească nu este permanentă, nu este bucurie adevărată, ci este o bucurie temporară, a acelei clipe. Iar aceasta este o bucurie materială, nu este duhovnicească. Iar cu bucuriile lumești nu „se umple” sufletul omului, ci mai degrabă îl umplu cu balast. Atunci când simțim bucuria duhovnicească, nu o mai dorim pe cea materială. „Sătura-mă-voi când mi se va arăta slava Ta” (Psalmi 16, 15). Bucuria lumească nu odihnește pe omul duhovnicesc, ci îl obosește. Pune un om duhovnicesc într-o casă lumească și vei vedea că nu se odihnește. Deși omul lumesc crede că el se odihnește, nu este așa, ci se chinuiește. Se bucură la exterior, dar înlăuntrul său nu este mulțumit, ci chinuit.
Cuviosul Paisie Aghioritul, Cu durere si cu dragoste pentru omul contemporan, Editura Evanghelismos, 2003
Despre gândurile rele
Sfântul Paisie Aghioritul
Este important cum înfruntă fiecare încercările. Cei care nu au intenție bună, îl hulesc pe Dumnezeu atunci când trec prin diferite încercări. „De ce să sufăr eu aceasta?”, spun ei. „Iată, acela are atâtea bunuri! Dumnezeu este acesta?” Nu spun: „Am greșit!”, ci se chinuiesc.
Iar cei cu mărime de suflet spun: „Slavă lui Dumnezeu! Încercarea aceasta m-a dus lângă Dumnezeu. El a îngăduit-o pentru binele meu.” Și, dacă mai înainte se poate să nu fi călcat deloc în biserică, după aceea încep să meargă regulat la biserică, să se spovedească, să se împărtășească. De multe ori Dumnezeu chiar și pe oamenii cei mai împietriți îi aduce la un moment dat printr-o încercare, la o astfel de mărime de suflet, încât ei înșiși se întorc spre bine și își ispășesc păcatele prin durerea ce o simt pentru tot ce au făcut.
Atunci când sugi ca pe bomboană gândurile rele este rău. Să încerci să nu sugi gândurile acestea care pe dinafară sunt zaharisite, iar pe dinlăuntru au otravă, și apoi să deznădăjduiești.
A-i trece omului gânduri rele prin minte nu este un lucru neliniștitor, pentru că numai îngerilor și celor desăvârșiți nu le trec gânduri rele. Neliniștitor este atunci când omul nivelează o bucată a inimii sale și îi primește pe lupii cei cu aripi – pe diavoli. Dacă vreodată se va întâmpla asta, imediat trebuie spovedanie, cultivarea aeroportului și plantarea de pomi roditori, pentru ca inima să devină iarăși rai. Gândul vine ca un hoț, iar tu îi deschizi ușa, îl bagi înlăuntru, începi discuția cu el, și după aceea acela te fură. Discută cineva vreodată cu hoțul? Nu numai că nu discută, ci încuie și ușa ca să nu intre înlăuntru. Se poate să nu discuți cu el, dar de ce îl lași să intre înlăuntru?
Cunosc un tânăr care deși este inteligent, crede în gândul său care îi spune că nu este echilibrat. Primind gândurile ce i le aducea dracul, acestea i-au creat o grămadă de complexe. A avut chiar și o încercare de sinucidere, care i-a topit pe părinții lui. Dumnezeu i-a dat puteri și harisme, dar pe toate i le netrebnicește vrăjmașul și astfel se chinuiește și pe el, și pe alții. Nu pot să înțeleg de ce primește aceste gânduri drăcești și își face viața chinuită, împotrivindu-se astfel și lui Dumnezeu, Care ne face atât de mult bine și ne iubește. Oricâte i-ai spune unui astfel de om, nu se folosește. Dacă nu va înceta să creadă gândurile ce i le aduce vrăjmașul, se va osteni în zadar.
Cel sensibil nu este slab sufletește, nu este bolnav.
Nu, mărimea de suflet și sensibilitatea sunt harisme sufletești, dar din păcate diavolul reușește să le exploateze. Pe un om sensibil îl face adeseori să exagereze lucrurile ca să nu poată trece peste o greutate, sau dacă reușește puțin să o rezolve, dar mai apoi cedează, îl face să deznădăjduiască, să se chinuiască și în cele din urmă să se epuizeze.
Dacă ar pune în valoare sensibilitatea moștenită, ea ar deveni cerească, dar dacă o lasă ca să o exploateze diavolul, se va pierde. Pentru că dacă omul nu își pune în valoare harismele sale, atunci le exploatează diavolul. Și astfel aruncă darurile lui Dumnezeu. În loc să-i fie recunoscător lui Dumnezeu, le ia pe toate anapoda.
Cel sensibil, atunci când crede gândului său poate sfârși chiar și la psihiatrie, în timp ce acela indiferent, cu al său „nu mă interesează”, desigur, nu merge bine, însă cel puțin nu sfârșește în psihiatrie. De aceea diavolul îi urmărește pe oamenii sensibili.
Sf. Paisie Aghioritul, Cuvinte de nădejde celor fără de nădejde, Editura Sophia, 2008
Întâlnire duhovnicească între Sfântul Paisie Aghioritul şi Cuviosul Părinte Cleopa
Numai ce vedem că iese un bătrânel cu barbă albă, cu capul gol:
„Oriste, oriste!”.
Adică, pe greceşte, „Poftiţi, poftiţi!”
A luat-o el înainte pe treptele acelea, noi după dânsul. Am coborât jos, acolo într-o stâncă era peştera lui, un pârâu cu apă rece. Şi când ne-a văzut, săracul, din multă dragostea lui, ce să ne dea el? Ne-a dus într-un pridvoraş aşa, cam de doi metri, unde era o măsuţă şi un scaun. Ne-a pus pe masă câte un pahar cu apă. Dar noi, cum ne era sete, ce era pentru noi apa rece? Zice Evanghelia: Nici pentru un pahar de apă rece nu-ţi vei pierde plata. Apoi atunci vezi cât costă un pahar cu apă rece, când mori de sete, că noi veniserăm aproape 20 km. pe jos de la Careia. Ne-a pus pe masă câte un pahar cu apă rece, câte două smochine şi dulceaţă de cireşe.
– Oriste, oriste!….
Nimic nu ne mai trebuia! (…) După aceea, el ne-a spus pe nume la toţi:
– Părintele stareţ Victorin de la Sihăstria, părintele Ioanichie, părintele Vartolomeu Florea, părinte arhimandrit Cleopa Ilie, bine aţi venit!
Ne-a zis pe nume la fiecare, deşi nu ne-a mai văzut şi nici noi nu l-am mai văzut, dar nici n-o să-l mai vedem, decât pe lumea cealaltă!
– Ce zice?
– V-a zis pe nume la toţi, cum vă cheamă.
Şi pe urmă a început a se smeri el:
– Tare-i rău pentru un călugăr când îi prisoseşte numele mai mult decât faptele lui, că Mântuitorul cu vaiul i-a ameninţat pe aceia: Vai vouă când vor prisosi numele voastre mai mult decât faptele voastre. Am fugit din Sinai aici, ca să cap de lume, şi aici a ieşit iar veste de pustnic. Eu nu sunt pustnic, eu sunt un om păcătos. Dacă aţi venit să întrebaţi ceva, întrebaţi, că vorbesc…
Şi eu am întrebat, că aveam translator:
– Părinte Paisie, unde se mântuieşte omul? Aici, în prăpastia asta, cu toate stâncile deasupra lui, şi de cealaltă parte de pârâu şi dincoace? Aici sau în mănăstirea cu viaţa cea de obşte, sau în cele cu viaţa de sine? Sau în oraş, sau în sat, unde se mântuiesc oamenii?
Ah, ce înţelepţeşte a răspuns! Zice:
– Dragii mei, cine are trei lucruri: credinţă dreaptă în Dumnezeu, smerenie şi fapte bune, se mântuieşte oriunde. Cine n-are acestea, nicăieri nu se mântuieşte.[….]
Şi pe urmă a întrebat Ioanichie:
– Părinte Paisie, noi am vrea să întrebăm, că părintele Cleopa ar vrea să rămâie în Sfântul Munte, ce zici mata, să rămâie aici?[..]
Şi a răspuns pustnicul:
– Mănăstirea voastră e misionară, unde vin multe suflete. (El ştia tot). Părintele Cleopa dacă vine în Sfântul Munte se mântuieşte ca simplu monah, iar dacă o să stea acolo şi o să aibă multă răbdare, se mântuieşte ca un apostol.[..]
Şi a zis:
– Dumneavoastră aţi venit la noi şi v-aţi rătăcit. Şi v-aţi ostenit. Dar osteneala voastră e scrisă în ceruri, pentru că aţi făcut-o pentru cuvântul Domnului.Să nu vă temeţi.
Noi eram osteniţi. Câtă apă am băut!
(…) Şi a luat el un băţişor, cu capul gol şi desculţ, şi ne-a dus peste un pârâu, de-a dreptul. Nu ştiu dacă am mers o jumătate de ceas şi am ajuns drept în poarta mănăstirii. Ne-am luat rămas bun. A făcut metanie până la pământ şi s-a dus în treaba lui”.
Ne vorbeşte Părintele Cleopa – 15, Ed. Man. Sihăstria, 2006
De multe ori diavolul doarme, iar noi îl provocăm
Sfântul Paisie Aghioritul
Dumnezeu îngăduie ispitele potrivit cu viata noastră duhovnicească. Uneori îngăduie să facem o greşeală, de pildă o neatenţie, ca altă dată să fim atenţi şi să evităm sau mai degrabă să preîntâmpinăm un rău mai mare ce ni l-ar fi putut face aghiuţă. Alteori lasă pe diavolul să ne ispitească, să ne încerce. Adică dăm examene şi, în Ioc de rău, diavolul ne face bine.
Viaţa duhovnicească este foarte simplă şi uşoară, noi o facem grea, pentru că nu ne nevoim corect. Cu puţină străduinţă, cu multă smerenie şi încredere în Dumnezeu, oridne poate spori mult. Pentru că acolo unde există smerenie, diavolul nu are loc. Iar acolo unde nu există diavol, este firesc să nu existe nici ispite.
– Părinte, căderea într-un păcat se poate face şi prin îngăduinţa lui Dumnezeu?
– Nu, este greu să spunem că Dumnezeu îngăduie să păcătuim. Dumnezeu niciodată nu îngăduie să păcătuim. Noi facem îngăduinţe, iar apoi vine diavolul şi ne ispiteşte. Când, de pildă, mă mândresc, atunci alung Harul dumnezeiesc, pleacă îngerul meu păzitor, vine celălalt… înger, diavolul, şi-mi sparg capul. Aceasta este îngăduinţa mea, iar nu a lui Dumnezeu.
– Părinte, atunci când am căzut, este bine să spunem: „Ispititorul m-a îmbrâncit?”
– De multe ori aud şi eu pe unii oameni spunând că diavolul este de vină atunci când ei se chinuiesc, în timp ce ei sunt vinovaţi pentru că nu înfruntă corect lucrurile. Apoi ispititorul, ispititor este. Ne poate împiedica de la rău?
El îşi face treaba lui. Să nu-l încărcăm pe ispititor chiar cu toate. Odată, un ucenic care trăia la o colibă cu stareţul lui, când a rămas pentru puţin timp singur, a luat un ou, l-a pus pe o cheie – era dintre acele chei mari şi vechi, a aprins o lumânare şi a pus-o sub cheie ca să coacă oul. Stareţul intră pe neaşteptate şi-l vede. „Ce faci acolo?” îl întreabă. „Părinte, diavolul m-a pus să coc oul pe cheie”, îi răspunde ucenicul său. Atunci se auzi o voce sălbatică: „Măiestria aceasta nici eu nu am ştiut-o. De la el am învăţat-o!” De multe ori diavolul doarme, iar noi îl provocăm.
Extras din Cuviosul Paisie Aghioritul, Nevointa Duhovniceasca, Editura Evanghelismos, p.131-133
Când cerem smerenie, să primim smeririle
SFÂNTUL CUVIOS PAISIE AGHIORITUL
Smerenia nu se cumpără de la băcănie, precum mărfurile. Când spunem: „Dă-mi, Dumnezeul meu, smerenie!”, Dumnezeu nu va lua lopățica și va începe: „Tu ia un kilogram de smerenie, iar tu jumătate de kilogram!”, ci va îngădui să vină, de pildă, un om fără discernământ și să se poarte cu noi urât sau va lua Harul Său de la altul și va veni acela să ne înjure. În felul acesta, vom fi puși la încercare și vom lucra, dacă vrem să dobândim smerenia.
Noi însă nu ne gândim că Dumnezeu, pentru a ne ajuta, îngăduie ca fratele nostru să se poarte urât, și atunci ne supărăm pe aproapele. Și deși cerem de la Dumnezeu smerenie, cu toate astea nu primim prilejurile pe care El ni le trimite ca să ne smerim, ci ne răzvrătim. În mod normal ar trebui să fim recunoscători celui care ne smerește, căci el este cel mai mare binefăcător al nostru. Cel care cere în rugăciunea lui smerenie de la Dumnezeu, dar nu primește pe omul pe care i-l trimite Dumnezeu ca să-l smerească, nu știe ce cere.
Cuviosul Paisie Aghioritul, Cuvinte duhovnicești. Volumul 5. Patimi și virtuți, Editura Evanghelismos, București, 2007, pp. 177-178
Singura soluție ca să eviți ispitele
SFÂNTUL CUVIOS PAISIE AGHIORITUL
Singura soluție ca să eviți ispitele este să… te lupți cu diavolul! De ce râzi? Nu-ți place această soluție? Ascultă!
Cu cât se nevoiește cineva, cu atât va avea mai multe ispite și greutăți. Dar cu cât va încerca să evite ispita, cu atât mai mult diavolul îi va sta împotrivă. Însă prin ispite, dacă le punem în valoare în chip corect, ni se dă ocazia ca viața noastră, care uneori este antievanghelică, să devină evanghelică.
Cuviosul Paisie Aghioritul, Cuvinte duhovnicești. Volumul 2. Trezire duhovnicească, Editura Evanghelismos, București, 2003, p. 117
Cuviosul Paisie Aghioritul : ” Chiar şi atunci când primeşte buletinul electronic, tot se leapădă de Hristos.”
„Părintele Paisie: Noi oamenii dăm examene în aceşti ani grei, ca să se vadă ce face fiecare. Dar văd multă nepăsare. Nu vor să audă că se va face a Doua Venire, ca să nu se mâhmească şi să poată petrece… Ai înţeles ce se întâmplă ? Acesta este motivul… Să nu audă ceva…
Mai demult, când auzeau, de pildă: ”Va trece o cometă”, îndată oamenii se cutremurau şi-şi spuneau: „Se poate să murim. Aşadar să ne pregătim, să ne spovedim, să facem vreo faptă bună”. Şi începeau să facă ceva, se pregăteau… S-au când auzeau: „Va fi război”, se pregăteau…
Acum să nu audă de a Doua Venire, să nu audă că va veni cândva antihrist…De ce? Ca să petreacă. Ai înţeles ce se întâmplă ? Nu suportă pentru că le strică dispoziţia… Evenimentele care se petrec, oamenii nu le pun în valoare pentru mântuirea lor…
Întrebare: Gheronda, această schimbare ce se face acolo în Europa, cum o vedeţi?
Părintele Paisie: Ascultă… Această Uniune Europeană este… În spatele ei se ascunde dictatura acestora… a sioniştilor! Ai înţeles ce se întâmplă ? Dar Dumnezeu îl va transforma în bine ()*. Adică se vor dezmembra şi aceştia. Şi comuniştii câţi ani au fost la putere ? S-au pregătit şaptezeci şi cinci de ani, dar nu au rămas la putere nici măcar şaptezeci – şaptezeci şi doi de ani… Sioniştii, ştiţi de câţi ani de pregătesc ? De două sute cincizeci ani! Însă aceştia nici măcar şapte ani nu vor stăpâni…
Întrebare: Nouă, grecilor ortodocşi, ne este de folos să intrăm în Comunitatea Europeană, căci urmează ca şi Cipru să intre în ea?
Părintele Paisie: Cine ne va asculta pe mine sau pe tine ? Chiar dacă îţi comvine sau nu, cine te va asculta ?
Întrebare: Dacă noi vom rămâne credincioşi tradiţiilor noastre se poate ca aceştia să se folosească duhovniceşte ?
Părintele Paisie: Ascultă! Ştii ce se întâmplă ? Răul este următorul: Aceştia nu te vor lăsa liber, ci vor strânge „menghina”.
Îţi vor spune: „Crede orice vrei”, dar te vor pune în „coşul” lor şi te vor duce acolo unde vor ei. Aşadar, tu intră în „coşul” lor şi crede orice vrei. Eu te duc acolo unde vreau, iar tu crede ce vrei. Da, da! Mai târziu vor strânge „menghina”. Acest sistem este satanic. În spatele lui se ascunde dictatura sioniştilor. Aceştia de ani de zile se pregătesc să conducă lumea. Prin masonerie se fac toate acestea…
Bine! Până acum să presupunem… Acum însă, cu răspândirea vădită a lui 666 şi cu toate cele care se fac făţiş, nu îşi fac puţin probleme de conştiinţă ?…Deoarece, vezi acestea, şi cei trei de şase pe care îl au, nu sunt, aşa cum pretextează ei, ceva cere îi ajută la computer. Mai spun că cifra şase ar deveni şi nouă.
Dar japonezii au găsit un cub care are un randament de cinci ori mai mare la computer…Cu toate acestea se prefac că asta nu i-ar ajuta. Însă, un om credincios, având în vedere situaţia generală, ar trebui să înţeleagă ce se întâmplă cu cei trei de şase, chiar dacă Sfântul Evanghelist Ioan nu ar fi descris că sunt ai lui antihrist.
Aceştia acum vor să aibă economia în mâna lor! Prin îndosariere – la Bruxelles au această „fiară”, pe care şi ei înşişi o numesc „fiară” şi cu care pot să îndosarieze şase miliarde de oameni. Cât are lumea astăzi ? Patru – cinci. Aşadar au şi loc liber. Ne vor avea pe toţi în evidenţa lor – vor avea şi toată economia în mâna lor –, iar prin pecetea pe care încet, încet o vor pune, ne vor urmări. Ei pot urmării prin satelit până şi peştii de treizeci de centimetri în care ocean se duc. Auzi ? Peşti de treizeci de centimetri ! … Prin urmare, vor putea urmări fiecare om, şi unde se află şi toate tranzacţiile lui …O astfel de dictatură pe care vor să o instaureze, numai diavolul putea să o gândească. Ai înţeles ce se întâmplă ? În cele din urmă însă antihrist va lua o palmă puternică şi va fi distrus. Numai trei ani şi jumătate va fi greu. Trei ani şi jumătate vor fi uşori. Va fi zdrobit!…
Uite, acum în America, mulţi câini sunt pecetluiţi şi urmăriţi. Cei care sunt pecetluiţi au emiţător: tac, tac, tac… stiu unde se află fiecare câine. Când vor, pot să-l omoare. Şi la oameni !!!… Şi vor şti unde se află fiecare om, deoarece va avea emiţător, fie la mână, fie la frunte: tac, tac, tac… Prin urmare, toate datele vor fi îndosariate. O astfel de dictatură numai diavolul putea să o conceapă.
Aşadar, vor acum prin acest sistem, codul barat, aşa cum zice şi Evanghelistul, să nu poţi vinde, nici cumpăra.
Vor anula banii. Lucrezi? Tac, un buton ca să iei suma din cont şi, de acolo, în alt cont… Şi apoi. să presupunem, după introducerea cartelei vor spune: „Cartela se pierde, o fură, o falsifică…Deci este mai bine pe frunte sau pe mână”.
Întrebare: Părinte, s-o spunem mai simplu. Toate acestea arată prezenţa lui antihrist ?
Părintele Paisie: Nu. Ascultă… Vezi, aici aceştia folosesc mecanisme ca să sufoce lumea. Vor să pecetluiască lumea. Să pună pecetea lui antihrist. Ai înţeles ? Să o supună. Aşa cum atunci când se face război, caii sunt însemnaţi cu un fier înroşit. Ai înţeles ?
Întrebare: Adică se uşurează lucrarea lor prin pecetluirea persoanelor dorite de ei ?
Părintele Paisie: Se leapădă de Hristos. Cei care primesc pecetluirea se leapădă de Hristos. Chiar şi atunci când primeşte buletinul electronic, tot se leapădă de Hristos. Dacă, de pildă, nu mi-ar fi cerut să semnez pe buletin, pot să spun că…mi-ar fi dat o hârtie.
Ţi-ar fi spus: „Acesta este buletinul tău”. Să zicem că nu ar fi contat. Dar atunci când are pe el simbolul diavolului şi este vorba de identitatea mea, oare voi semna ? Iar aceasta nu este un lucru neînsemnat. Prin urmare, arăt că primesc acest lucru. Dar Evanghelistul Ioan ce spune ? Sfinţii Părinţi ce spun ? Ai citit cât de puţin ? Lucruri foarte clare! Este lepădare!
Întrebare: Oare este posibil ca un număr să joace un rol atât de important în mântuirea omului ?
Părintele Paisie: Bre, fiul meu! Ia ascultă! De vremea ce acesta este simbolul diavolului şi Evanghelistul Ioan spune că acesta este pecetea lui, tu îl primeşti pe buletin îmi spui că nu are rol în mântuirea ta ?
Oare până acum am dat importanţă acestui lucru ? Dar acum, când vedem că îl pun acolo…, fac astfel încât să nu poţi cumpăra, nici vinde… vor anula banii… toate acestea… pregătesc…
Uite, acum doi trei ani am spus ceva unuia din America, profesor universitar şi, desigur, i-am şi scris vreo două trei pagini şi i le-am dat. Iar acum opt luni de zile acela mi-a zis într-o scrisoare: „M-am întors de la un congres din Europa şi de îndată ce am ajuns la Toronto, mi-am amintit de ceea ce-mi spuneaţi acum doi-trei ani în urmă. Acum, în loc de cartelă, ne cer semnele distinctive de la mână şi la frunte”. Ştii acest lucru ? Dacă tu acolo nu le ştii, de ce atunci nu te laşi convins şi contrazici ?
Acum într-acolo merg… ceea ce spuneam… Veţi vedea, vor spune la televizor: „Acum s-a pierdut cartela unuia…a furat-o celălalt…” şi aşa mai departe, ca oamenii să caute mai mută siguranţă, să alerge acolo ca să primească pecetea. Adică s-o aibă ca o înlesnire. Ai înţeles ce se întâmplă ?
Sfântul Evanghelist Ioan a spus aceasta limpede, ce s-ar fi întâmplat dacă nu ar fi scris ?
O, fiul meu! Pecetea diavolului… Te lepezi de pecetea Sfântă ! De botez ! Pui altă pecete, fiul meu ! Te lepezi de Hristos şi primeşti pe cea a diavolului, fiul meu !„
()* – am eliminat parantezele introduse de editorii cartii, pentru a pastra acuratetea cuvintelor Parintelui Paisie
„Cuviosul Paisie Aghioritul – Mărturii ale închinătorilor”, p.85-91