Cuvioasa Fecioară Eupraxia
Biserica posedă puterea de alungare a demonilor. Pentru aceasta, au fost rânduite Molitfele Sfântului Vasile cel Mare, unite cu cele ale Sfântului Ioan Gură de Aur. Taina Sfântului Maslu întregeşte mijloacele de vindecare a demonizaţilor şi, dacă este cu putinţă, ea trebuie precedată de Taina Sfintei Spovedanii. Aceste rânduieli bisericeşti le pot săvârşi episcopii sau preoţii, atunci când se ivesc asemenea împrejurări nedorite.
Dumnezeu a dat unora dintre Sfinţii Săi puterea de a alunga demonii, chiar dacă nu aveau harul preoţiei. Astăzi pomenim pe Cuvioasa Fecioară Eupraxia. În mănăstirea în care vieţuia, era o călugăriţă în care intrase un demon deosebit de puternic. Avea manifestări atât de violente, încât nimeni nu putea să se apropie de ea. O ţineau legată de un stâlp şi cu un băţ mai lung îi întindeau mâncarea şi apa. Acolo vieţuia şi o anume Ghermana, care s-a semeţit, şi a vrut să arate ostentativ că şi ea poate sluji celei demonizate. Odată, când i-a dus hrana, ,,cea îndrăcită a apucat-o pe ea cu tărie şi i-a rupt hainele de pe dânsa până la piele, scrâşnind împotriva ei cu dinţii. Şi aruncând-o cu faţa la pământ, a şezut pe ea şi a început a o muşca de grumaji şi de spate, mâncând trupul ei. Şi făcându-se mare ţipăt, niciuna nu îndrăznea să se apropie de dânsa’’. Abia când a venit Cuvioasa Eupraxia, demonul a încetat a o mai chinui, căci aceasta s-a apropiat cu smerenie şi cu puterea de care a învrednicit-o Dumnezeu. Faptul ne aminteşte de episodul cu fiii arhiereului iudeu Scheva, relatat de Sfânta Scriptură la Faptele Apostolilor 19, 13-16.
Cuvioasa Fecioară Eupraxia s-a dus în sfânta biserică. A căzut cu faţa la pământ în faţa icoanei Mântuitorului şi cu lacrimi I-a cerut ajutorul. S-a apropiat apoi de cea îndrăcită, a însemnat-o cu semnul Sfintei Cruci, rostind: ,,Domnul nostru Iisus Hristos, care te-a zidit, te vindecă pe tine!’’ Imediat diavolul a aruncat vorbele sale hulitoare: ,,O, ce spurcată şi mincinoasă este monahia aceasta. Iată că de mulţi ani petrec în femeia aceasta şi nimeni nu m-a izgonit pe mine până acum, iar nebuna aceasta vrea să mă izgonească’’. ,,Nu te izgonesc eu, ci Hristos, Dumnezeul meu, căruia m-am făcut mireasă!’’, a fost răspunsul Sfintei Eupraxia. Diavolul n-a încetat: ,,O, necurato, nu voi ieşi din această femeie’’. Smerenia Sfintei s-a arătat şi aici: ,,Eu sunt necurată şi plină de toată spurcăciunea, precum tu mărturiseşti, însă poruncind Hristos, Dumnezeul meu, vei ieşi din aceasta’’.
Aşa s-a izbăvit monahia cu puterea lui Hristos, prin smerenia Cuvioasei Eupraxia (După Vieţile Sfinţilor pe iulie, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2005, p,494-517).
Presbiter Iovița Vasile

Tainele sunt desăvârșite deoarece în centrul lor este Hristos.La fel și cu harul, Hristos îl dă și îl ia când știe El.Dar împărțitorul lor este intinat prin erezia ecumenismului și cine înțelege aceste lucruri este bine să nu se mai ducă la acea biserică. Erezia este intrată sinodal prin episcopi care sunt ecumenisti condamnabili,la fel și preoții ecumenisti.Sunt și preoți care țin la dreapta credință, dar pomenesc de frică. Sunt grade și grade de lepădare.Sfântul Ciprian al Cartaginei explică aceste grade in „De lapsis”.Episcopii și preoții ecumenisti ar trebui caterisiti,iar ceilalți, prin pocăință , pot rămâne în cler.Asta ar trebui să o facă un Sinod Ortodox.Mirenii cei simpli,care nu înțeleg și preotul nu le spune,toată vina o va purta preotul.Cei care înțeleg trebuie să se hotărască. Chiar Mântuitorul spune că sluga care a știut voia Domnului și nu a făcut-o va fi bătută mai mult, iar cea care n-a știut-o va fi bătută mai puțin .Mântuire vă doresc!