După ce cinstiţii ierarhi români au ales calea trădării lui Hristos şi a Bisericii Sale, am început să privesc cu nădejde spre ceilalţi ierarhi de un neam cu noi, cei din Moldova noastră de peste Prut. Sinodul Bisericii moldovene e alcătuit din opt ierarhi, avându-l în frunte pe IPS Mitropolit Vladimir. Cum bine ştim, Biserica Ortodoxă Rusă, şi implicit cea din Moldova, n-au participat la sinodul satanic din Creta, fapt extrem de meritoriu şi dătător de speranţe. Din această pricină, am încercat să întindem o punte spre ierarhii români din Moldova noastră, nu spre a intra sub jurisdicţia lor, ci pentru a căuta sfat şi îndrumare. Am scris o misivă Preasfinţitului Petru de Ungheni şi Nisporeni, după ce citisem vreo două interviuri în care avea luări de poziţie corecte. Am explicat pe larg cine suntem, am dat suficiente detalii, încât să-şi poată contura o imagine în ceea ce ne priveşte. N-am primit niciun răspuns, şi-atunci mi-am ridicat primele semne de întrebare. Confirmarea a venit zilele trecute, când am aflat cu stupoare că ierarhii moldoveni pun umărul vârtos la procesul de exterminare a fraţilor noştri întru Hristos. Cum e cu putinţă? Este, textul de mai jos nu lasă urme de îndoială.
La 26 iunie 2021, Mitropolia Chișinău-Moldova a furnizat o mie de doze de vaccin rusesc Sputnik V pentru a ajuta maratonul de vaccinare desfășurat în Palatul Chișinău al Republicii Moldova. Anterior, două mii de doze de vaccin Sputnik V au fost livrate în Moldova cu binecuvântarea Preasfințitului Patriarh Kirill al Moscovei și al întregii Rusii cu asistența Departamentului pentru Relațiile Externe ale Bisericii din Patriarhia Moscovei. Drogul donat ca ajutor umanitar este distribuit prin Biserica Ortodoxă din Moldova. Secretarul Mitropoliei Moldovei, protopopul Vadim Keibash, care a însoțit lotul vaccinului Sputnik V donat pentru nevoile Maratonului, a remarcat: „În acest fel, transmit binecuvântarea Înaltpreasfințitului Mitropolit al Chișinăului și al Întregii Moldove, Vladimir, credincioșilor care vor să fie vaccinați, urmând principiile și valorile Bisericii Ortodoxe, și anume dragostea pentru aproapele și pentru Dumnezeu. Vaccinându-ne și imunizându-ne, demonstrăm că îi iubim și îi îngrijim pe cei dragi ”.
Conform datelor disponibile, în ultimele șapte zile, numărul vaccinărilor cu prima doză de vaccin din Republica Moldova s-a dublat față de săptămâna precedentă, acoperirea vaccinării a ajuns la 12,7% din populația țării. Potrivit site-ului web al Mitropoliei Chișinău-Moldova, Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale a țării mulțumește Bisericii Ortodoxe din Moldova pentru sprijinul și solidaritatea sa în vaccinarea populației țării împotriva coronavirusului.
Text selectat şi editat de Dr. Gabriela Naghi
Cu mare regret o spun dar Biserica ca organizație nu-L mai slujește de mult timp pe Dumnezeu. Slujește celuilat și intereselor ei. Cei câțiva preoți credincioși lui Dumnezeu ce-au mai rămas pe ici-pe colo au amânat puțin urgia mare care se va abate asupra Bisericii și slujitorilor ei, precum și asupra acelora care-i urmează. Cum spune și Domnul „Nu te teme, turmă mică, pentru că Tatăl vostru a binevoit să vă dea vouă împărăţia” trebuie doar să nu ne temem căci El, într-un fel sau altul ne va ocroti. Trebuie doar să ne păstrăm așa cum ne-a lăsat și să ne punem întreaga credință numai în El.
Nu va dau dreptate! Biserica este Mireasa lui Hristos si portile iadului nu o vor birui. Nu confundati Biserica noastra cu ierahii nevrednici, nici cu trepadusii lor. Dumnezeu are multi romani care nu si-au plecat genunchii lui baal, si la vremea cuvenita ii va scoate la atare. Doamne ajuta, asa sa fie.
Eu vorbeam de Biserica ca organizație, adică BOR.
Mucenicul, hai ca să nu confundam BOR cu noua facțiune apărută după Creta ce poartă denumirea de b.o.r-s.r.l
Timpul va dovedi cine pe cine a confundat. Și din păcate acel timp e foarte aproape. Mi-aș dori să fiu eu cea care greșește. Sinodul din Creta a fost în 2016 iar PF. Daniel conduce BOR din 2007. Nu vreau să intru în polemici pentru că sincer eu urmez spusele lui Iisus: Iar când vă rugaţi, nu fiţi ca făţarnicii cărora le place, prin sinagogi şi prin colţurile uliţelor, stând în picioare, să se roage, ca să se arate oamenilor; adevărat grăiesc vouă: şi-au luat plata lor.
6. Tu însă, când te rogi, intră în cămara ta şi, închizând uşa, roagă-te Tatălui tău, Care este în ascuns, şi Tatăl tău, Care vede în ascuns, îţi va răsplăti ţie. (Matei.6-5,6)
Sa nu va scape din vedere ca PF Daniel a devenit patriarh dupa uciderea miseleasca a PF Teoctist. La vremuri noi – oameni noi. Sunt multe de spus, insa Dumnezeu le stie mai bine.
Dacă limba trăncăneşte şi vorbeşte în deşert, şi gândurile rătăcesc
„Vă spun că pentru orice cuvânt deşert, pe care-l vor rosti, oamenii vor da socoteală în ziua judecăţii.
Căci din cuvintele tale vei fi găsit drept, şi din cuvintele tale vei fi osândit.”
Matei 12;36.37
Cu toţii aţi întâlnit în viaţă destui oameni, mai ales femei, care trăncănesc, trăncănesc şi iar trăncănesc la nesfârşit, fără vreo reţinere, şi limba lor nu mai oboseşte: meliţă, meliţă şi iar meliţă. Tot ce spun ei e deşertăciune, lucruri care nu aduc folos nimănui.
Şi Sfântul Efrem Sirul se roagă lui Dumnezeu să-l izbăvească de grăirea în deşert. El se temea să nu cadă, să nu-l piardă limba, pe când aceşti nefericiţi guralivi nu se tem de nimic.
Ştiţi că adeseori oamenii îi suportă pe aceşti flecari: „Trăncănesc, lasă-i să trăncănească” –, iar lor li se pare că sunt ascultaţi cu plăcere, neştiind că în adâncul inimii oamenii se simt împovăraţi de ei şi chiar îi urăsc.
Atât de mare rău este grăirea în deşert, răul pe care ei îl produc cu flecăreala lor!
Dacă limba trăncăneşte şi vorbeşte în deşert, şi gândurile rătăcesc, nu se concentrează la nici un lucru profund, adevărat, important, hoinăresc peste tot fără nici o ţintă, aşa cum hoinăreşte un nenorocit de câine vagabond, dând din coadă. Atât gândurile, cât şi simţămintele, cât şi orientarea dorinţelor lor, a activităţii lor sunt deşarte, lipsite de importanţă. Sufletul e flămând, omul cu pricina este nesuferit celorlalţi, iar sieşi îşi aduce o vătămare foarte, foarte gravă. Iată ce înseamnă grăirea în deşert.
Oamenii înţelepţi, care duc viaţă duhovnicească, nu grăiesc în deşert niciodată: ei sunt întotdeauna tăcuţi, concentraţi. În Grecia antică erau la mare cinste filosofii şi înţelepţii. Filosofii nu primeau pe nimeni ca ucenici până când cel cu pricina nu dovedea că ştie să tacă – însă ar fi trecut, oare, acest examen vreunul dintre flecarii noştri contemporani? Bineînţeles că nu.
Sfântul Luca, Arhiepiscopul Crimeei -Cum să biruim mândria, Editura Sophia, București, 2010, pp. 142-144
Nimic nu-ţi este de trebuinţă, dacă nu-ţi este dat de Dumnezeu
Nu te necăji că lucrurile nu vin mereu în viaţă aşa cum le vrei tu. Nu e cu putinţă, dar nici în folosul tău, ca toate să se facă după gândirea ta, după dorinţa ta, după voia ta.
Gândul tău de multe ori este rătăcit, dorinţa ta împătimită, voia ta cu totul egoistă. Şi Atotştiutorul Dumnezeu fireşte că ştie asta, chiar dacă tu nu-ţi dai seama. De aceea nu îngăduie să se împlinească toate dorinţele tale, ca să nu ți se vatăme sufletul, cea mai mare comoară pe care o deţii.
„Pentru că ce-i va folosi omului dacă va câştiga lumea întreagă, dar sufletul şi-l va păgubi?” (Matei 16, 26).
Încredinţează-te, aşadar, pe tine în mâinile lui Dumnezeu, lasă-te cu totul în voia Sa.
S-a întâmplat ceva aşa cum voiai tu? Mulţumeşte-I.
Nu s-a întâmplat? Slăveşte-L.
Nimic nu-ţi este de trebuinţă, dacă nu-ţi este dat de Dumnezeu. Nimic, în afară de un lucru: să nu te înstrăinezi de Dânsul și de harul Lui.
De aceea „Aruncă-ţi grija spre Domnul şi El te va hrăni; El în veac nu va îngădui ca dreptul să se clatine”
(Psalmi 54, 22).
Sfântul Dimitrie al Rostovului, Abecedar duhovnicesc, Editura Egumenița, Galați, p. 74
Să ne lăsăm în mâna lui Hristos
Sfântul Cuvios Sofronie de la Essex
Hristos e o minune ce întrece înţelegerea. Este revelarea atotdesăvârşită a lui Dumnezeu. E de asemenea arătarea atotdesăvârşită a omului.
Fiecare dintre noi va fi adus cândva la hotarul nevăzut dintre timp şi veşnicie. Ajungând la acest hotar spiritual, va trebui să ne hotărâm viitorul în lumea ce se află înaintea noastră, şi să ne hotărâm dacă suntem sau nu împreună cu Hristos, întru asemănarea Lui, sau să ne depărtăm de El. Odată făcută pentru vecie, alegerea – de a ne identifica cu Hristos sau de a-L refuza –, prin voinţa noastră liberă, timpul nu va mai funcţiona pentru noi.
Până în acea clipă a deciziei însă, cât timp suntem încă în această viaţă, vom şovăi în autodeterminarea noastră, ezitând dacă să împlinim poruncile sau să dăm frâu liber patimilor. Treptat, pe măsură ce luptăm, taina lui Hristos ni se va descoperi, dacă ne predăm în întregime ascultării de poruncile Sale. Va veni clipa când inima şi mintea vor fi atât de copleşite de vederea sfinţeniei şi smereniei infinite a lui Hristos-Dumnezeu, că întreaga noastră fiinţă se va ridica într-un elan de iubire către Dumnezeu.
Arhimandritul Sofronie, Rugăciunea – experienţa vieţii veşnice, Editura Deisis, Sibiu, 2001, pp. 110-111
La Suroti aflăm că se impune și acolo vaccinare
Se întâmplă la Suroti http://trelogiannis.blogspot.com/2021/07/blog-post_49.html?m=1
Rugăciune sau osândire?
Ni s-a poruncit nu numai să răbdăm, ci și să cugetăm la cele ce se petrec cu noi și să înțelegem. Sfinții Părinți socotesc cugetarea ca una dintre cele mai importante lucrări pe calea mântuirii.
Dracii nu pot combina rugăciunea pentru cineva cu osândirea lui. Și în clipa aceea, când ne rugăm pentru cineva, toată lucrarea luptei cu osândirea s-a urnit din loc. Pentru că aici noi nu zicem nimic despre așa-zisa vină pe care omul ar avea-o înaintea lui Dumnezeu și pentru care Acesta ar trebui să-l ierte, ci doar chemăm asupra omului binecuvântarea lui Dumnezeu, ceea ce de obicei se face pentru fapte bune, nu pentru rele.
Adesea se recomandă, în lupta cu această patimă a osândirii, rugăciunea:
„Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, înțelepțește, apără și mântuiește pe robul Tău (numele) și pentru sfintele lui rugăciuni, miluiește-mă și pe mine, păcătosul!”
Cu adevărat, această rugăciune nu se poate împăca deloc cu osândirea. Însă, din nefericire, printre oamenii din jurul nostru nu se află prea mulți rugători.
Dmitry Semenik, Probleme psihologice – obstacol pe calea vieții duhovnicești, Ed. Sophia, București, 2015
Dulce ești, Doamne, în suferințele pe care ni le îngădui!
Mărturie din temnițele comuniste
„În ziua aceea, am lucrat mai puțin. Cazmaua nu intra și lopata lua pământ numai în vârf”.
Sancțiunea nu întârzie să vină: Părintele Dimitrie Bejan este scos din colonie și trimis în brigada preoților cu numărul 34, care
„total izolați de ceilalți coloniști sunt rupți de contactul cu lumea exterioară; trimiși pe șantierele cele mai grele, hrăniți cu resturile de alimente de la bucătărie. Zilnic instrucție militară, fugăreli, culcări, zilnic bătaie organizată. Până toamna, brigada va fi decimată”.
Părintele Dimitrie se vede chemat la o nouă înfruntare:
„Mă gândesc: va să zică, așa stă povestea. Ce atitudine să iau? Să încerc o rezistență fățișă? Să trec în tăcere totală? Hotărârea voi lua-o peste două, trei zile.”
În vreme ce clopotele din Valea Neagră bat vesele în miez de noapte pentru Învierea Domnului, preoții din brigada 34 trec prin ciurul percheziției și prin ploaia de sudalme ale comandantului de colonie. În sufletul părintelui pătrunde ca un fulger sabia de foc a Duhului Adevărului:
„În acel moment, o lumină a trecut peste inima mea și strig tare: «Hristos a înviat, fraților!». «Care ești acela, mă?» întreabă comandantul întors de pe coridor. «Eu sunt». «Du-l la carceră, așa dezbrăcat!»”
Cu trupul despuiat, dar cu sufletul îmbătat de dulceața harului, osânditul la moarte simte mâna lui Hristos atingându-i fruntea cu fierbinte binecuvântare:
„Diafan, transfigurat, Iisus plutește pe lângă sufletul meu (…). I-atâta pace-n carceră! Dulce ești, Doamne, în suferințele pe care ni le îngădui! Fă-mă, Doamne, bun! Bun, ca un Om!”
Sfinții închisorilor, Mănăstirea Paltin – Petru Vodă, 2019
O PEDAGOGIE A MORȚII ȘI ÎNVIERII
În Corpul Legionar „Moţa-Marin” se propovăduiește o pedagogie a Morţii și Învierii.
Art. 2. Corpul Legionar „Moţa-Marin” are drept menire educaţia omului nou și tinde să pregătească un tineret care să ajungă la cele mai înalte culmi la care poate nădăjdui o Naţie.
Educaţia aceasta va privi:
I. Atitudinea în faţa Vieţii
II. Atitudinea în faţa Morţii
ATITUDINEA ÎN FAȚA VIEȚII
Art. 3. În faţa vieţii, luptătorul din Corpul Legionar „Moţa-Marin”:
Își frâneză neîncetat purtarea sa, urmărind imaginea vieţii de curăţenie și de corectitudine morală și socială trăită de Ionel Moţa și de Vasile Marin.
Este omul sincerităţii neocolite și slujește adevărul.
Știe să-și revendice răspunderile.
Urăște dezbinarea, clevetirea și intriga.
Urăște trădarea.
Este om de statornicie, de perseverenţă, de inflexibilitate, de rezistenţă spirituală și de rece hotărîre în furtună.
El afirmă drept principiu excluderea ideii de retragere în faţa oricărei adversităţi.
Art. 4. Luptătorul din Corpul Legionar „Moţa-Marin” nu-i lăudăros, nu-i provocator și ocolește orice cauză de bătaie. El este amabil și nu trufaș. Înlătură cu seriozitate orice ceartă, vorbește puţin și cu puţine gesturi.
Art. 5. Unitatea de suflet, frăţietatea și camaraderia între luptătorii din Corpul Legionar „Moţa-Marin” este datorie care nu va fi înfrântă. Se vor pedepsi cu eliminarea imediată cei care vor fi vinovaţi de lipsa de frăţietate și camaraderie faţă de vreun luptător al Corpului Legionar „Moţa-Marin”.
Luptătorii din Corpul Legionar „MoţaMarin” – fie împrejurarea cât de ameninţătoare pentru viaţa întregului Corp – nu-și vor părăsi un camarad rănit sau prizonier în puterea adversarilor.
Art. 6. Luptătorul din Corpul Legionar „Moţa-Marin” trăiește senin, drept, mândru și cu stăpânire de sine în vârtejul tuturor ameninţărilor și primejdiilor.
El știe să cântărească ce e veșnic și ce este trecător.
În inima luptătorului din Corpul
Legionar „Moţa-Marin”, peste orice strigăt al dragostei sale sau al iubirii celor care îl îngrijesc și-l alină, răsună triumfător chemarea Neamului.
Art. 7. Luptătorul din Corpul Legionar „Moţa-Marin” iubește suferinţa. Suferinţa îi încheagă sufletul.
Dispreţuiește viaţa în plăceri, în profit lesnicios, la adăpost și la acea cuminţenie care vrea să-i fie impusă de cei străini de viitorul de glorie al Românilor.
Art. 8. Luptătorul din Corpul Legionar „Moţa-Marin” are un ţel: Prin sacrificiul anilor pe care îi are de trăit și prin sacrificiul vieţii sale – dacă are bucuria să merite această cinste – să se apropie pe cât poate de zbuciumul chinuitor cu care s’au învrednicit Ionel Moţa și Vasile Marin.
ATITUDINEA IN FAȚA MORȚII
Art. 9. Luptătorul din Corpul Legionar „Moţa-Marin” se bucură privindu-și moartea.
Art. 10. În camera fiecăruia, sub icoană, vor sta scrise cuvintele lui Ionel Moţa:
„Și n’avem alt ideal decât de a ne hărăzi Dumnezeu fericirea să murim sfârtecaţi și chinuiţi pentru scânteia de Adevăr ce știm c’o avem în noi și pentru a cărei apărare pornim la încleștare cu stăpânitoarele puteri ale întunericului pe viaţă și pe moarte”
Stau gata de moarte.
– Ziarul „Buna Vestire”, București. Anul II, Nr. 270, Duminică, 23 Ianuarie 1938