Câte Biserici a întemeiat Mântuitorul nostru Iisus Hristos? Răspunsul ni-l dăm singuri, atunci când rostim Crezul, numit şi Simbolul Credinţei: (Cred) ,,într-Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolească Biserică’’. Prin urmare, nu poate fi vorba de mai multe Biserici. Cuvântul e folosit în Scripturile Sfinte la plural numai pentru a denumi Bisericile locale, ca de pildă din Efes, Smirna, Pergam, Tiatira, etc. (Apocalipsa 1, 11), care sunt, de fapt părţi, ale aceleaşi Sfinte Biserici. Privită în ansamblu, Biserica este Una, aşa cum a vrut-o şi o vrea Capul ei, Domnul nostru Iisus Hristos. El s-a rugat ,,ca toţi să fie una’’, şi această cerere a repetat-o cu insistenţă, cum citim în Sfânta Evanghelie după Sfântul Ioan, cap. 17. Unicitatea Bisericii este dată de Mântuitorul ei unic, de Credinţa unică (,,un singur Domn, o singură Credinţă, un singur Botez, Efeseni 4, 5), de aceaşi viaţă duhovnicească, de acelaşi cult Dumnezeiesc. Mai presus de orice îndoială, Mântuitorul şi însăşi realitatea Bisericii exclude cu desăvârşire pluralismul religios şi diversitatea de opinii, de vreme ce Ortodoxia are întregul Adevăr de Credinţă revelat. Ce am mai putea noi adăuga acestui Sfânt Adevăr? Nimic. Chiar dacă vrăjmaşii Bisericii şi ai adevărului trâmbiţează cu obstinaţie prostească teoria ramurilor, a mulţimii de ,,biserici’’, fiecare cu credinţa sa, adevărul nu poate fi schimbat şi realitatea rămâne aceaşi, a unei Biserici Unice, cea Ortodoxă. Celelalte comunităţi sunt făcături omeneşti, nicidecum Biserici.
De unde ştim şi cum putem dovedi că Biserica Ortodoxă este Biserica lui Hristos? Cine vrea să se convingă de acest adevăr, poate cerceta cu temeinicie şi va ajunge la concluzia că Biserica Ortodoxă are existenţă neîntreruptă de la Cincizecimea ierusalimiteană până la sfârşitul veacului, păstrează cu rigoare Învăţătura Sfântă a Mântuitorului şi a Sfinţilor Apostoli, fără adaosuri, omisiuni ori denaturări, se opune tuturor ereziilor şi nu va fi biruită nici de porţile iadului, cum ne încredinţează Fiul lui Dumnezeu (Matei 16, 18). Faptul că din Biserica Ortodoxă s-au desprins şi înstrăinat catolicii, apoi protestanţii şi puzderia se secte, nu afectează unitatea şi unicitatea Bisericii: ,,Despărţirea n-a atins unitatea Bisericii, pentru că această unitate nu se poate destrăma niciodată, oricare ar fi numărul şi calitatea ereticilor, care se zmulg de la sânul Bisericii. Ereziile şi schismele, oricât de multe şi mari, nu pot împărţi Biserica, pentru că ea stă strâns unită cu Capul ei, Care este Iisus Hristos. Unitatea Bisericii este mai presus de fire şi ea nu poate fi zdruncinată de nimeni’’ (Învăţătura de Credinţă Creştină Ortodoxă, p. 165).
Presbiter Ioviţa Vasile
După mai bine de trei ani, cu această postare am ajuns la cifra 900. În această cifră, pe care niciodată n-am nădăjduit-o, sunt cuprinse excelente articole, studii, analize, comentarii, datorate în special Distinsei Doamne Doctor Gabriela Naghi, o prezenţă constantă şi binevenită pe acest blog; îi datorăm recunoştinţă pentru osteneala acestor ani, menită să apere adevărurile mântuitoare, revelate de Atotputernicul Dumnezeu prin Sfintele Scripturi şi Sfânta Tradiţie a Bisericii.
Nu pot trece cu vederea neîmplinirile, scăderile şi erorile de care n-am fost ferit în acest timp, şi pe care mi le asum; inerent, am stârnit şi unele animozităţi, pe care le regret.
Slavă lui Dumnezeu pentru toate. Doamne mântuieşte pe cei binecredincioşi şi ne auzi pe noi.
In concluzie, unirea nu poate fi decat prin lepadarea de erezii si al altor soiuri de rataciri si venirea/revenirea (dupa caz) la dreapta credinta, caci asa cum ati mentionat mai sus in articol, Domnul nu nea lasat decat o singura cale de mantuire, restul sunt inventii si facaturi omenesti
Să fie blagoslovit cuvântul Sfinţiei Voastre!
Plecăciune, sărutăm dreapta!
Vă dorim să îmbogăţiţi mai departe cu mii de cuvinte de învăţătură mintea şi cugetul dreptmăritorilor creştini, a tuturor celor care mărturisesc cu curaj Adevărul Hristos, din dragoste care tinde spre desăvârşire şi mântuire.
Suntem generaţia cea mai sacrificată, asa cum spunea Cuviosul Părinte Justin Pârvu, săracă, oropsită şi manipulată de-a lungul timpurilor, de slugile stăpânilor ocultei masonico-sionisto-bolsevice.
Am rezistat şi mai rezistăm încă datorită jertfei sângeroase ale miilor de Martiri, Mucenici din închisorile comuniste, din toate locurile de tortură de pe cuprinsul ţării, de la Canal, din mine, păduri şi munti, a celor care şi-au dat viata cu bucurie în Mâinile Celui Prea Înalt, pentru apărarea neamului românesc și a credinței strămoșești.
Rugăciunea lor de la picioarele Tronului Dumnezeesc, L-a înduplecat pe Atotmilostivul Hristos, să ne mai îngăduie o vreme să mai viețuim pe aceeasi glie strămoșească, zdrențuită din toate părțile de mișeii poftitori de bogății.
Toți Sfinții, Martiri, Mucenici, Mărturisitori din temnițe și închisori, rugați-vă lui Hristos Dumnezeu, pentru noi păcătoșii!
VOI NU AȚI CUNOSCUT FIARA DIN OM…
PETRU BACIU(12 iulie 1922-21 august 2018; 26 de ani petrecuti în închisorile comuniste)
Voi nu aţi cunoscut fiara din om cum rânjește
Când sângele proaspãt din ranã ţâșneste!
Cum bestia din el, turmentatã de urã,
Îţi sfâșie carnea, nãpraznic te-njurã…
Voi nu aţi cunoscut ce-i foamea, nici frigul cum scurmã,
Când lespedea rece oasele goale-ţi sugrumã.
Nopţi, dezbrãcaţi, voi nu aţi stat în fund de haznale,
Pe morţi cãlãrind sã te’nalţi din fecale…
Voi nu știţi ce înseamnã durerea ce inima-ţi frânge,
Când fratele tãu alãturi în cazne se stinge
Și tremuri, și dârdâi, te rogi nimãnui,
Urmezi la morișcã asemeni lui.
Voi nu aţi cunoscut deznãdejdea cea mare,
Când sunã zãvoare, legat ești în fiare;
Cãlãii dau buzna, cu rãngi te lovesc
Și oasele rupte din tine trosnesc.
Te smulg din rugã, te calcã în cale,
Te-aruncã’n tinetã cu capu’n fecale…
Și cazi, te ridici, învii și iar mori,
Pânã în zori, de o mie de ori.
Voi nu aţi cunoscut fiara din om cum rupe prostește,
Nici stigãtul morţilor mei rãpuși mișelește!
https://www.youtube.com/watch?time_continue=50&v=KkKwVseeO4k&feature=emb_logo
Chemare către tineri
Cerul te cheamă! Strigă morții din morminte. Ridică-te tinere, e rândul tău, ai curaj! Refuză cu demnitate tragicul și ridicolul politicienilor și conducătorilor de azi.
Reînvie în memoria ta credința strămoșilor tăi. Reînvie demnitatea omului de altădată, dăruirea și curajul celor ce au luptat în munți; refuzând umilința, îngenuncherea, trădarea și păgânizarea ta.
Se zvârcolesc și nu au odihnă cei căzuți în adâncurile minelor de plumb, în adânc de haznale, cei sfârtecați în anchete de zbirii securiști, cei uciși de demonii cruzimii din temnițe, cei arși de vii, cei înmormântați de vii, cei fără cruci și fără mormânt. Ei au murit aici pe pământ biruind moartea cu moartea lor. Au murit că să rămână veșnici în cer.
Tu tinere, ești moștenitorul și continuatorul unei istorii fără pereche, fiul unui neam mereu în furtună cu vitregiile vremii, un neam de viteji, de mucenici și de martiri, vegheat de cneji și sfinți voievozi. În tine ard speranțele omului de mâine, în ține sălășluiește scânteia divină, în tine arde sublimul faptelor de mâine. În tine, sub loviturile dezmățului și mișeliilor de azi, suspină troite la răscruci de drum cu icoana lui Iisus plecată, altare doborâte, în tine suspină durerea străbunilor.
În tine sună prelung dangătul de clopot care cheamă la rugă și luptă, ca altădată pe părinții tăi în primejdii și bejenii. Tu, tinere, ești fiu și urmaș al celor ce au luptat și au murit pentru că tu să fii liber, să ai sub tine un loc de veci, să fii tu însuți demn și fruntea să nu-ți pleci, să fii stăpân în casa ta.
Tu, tinere, ești o putere, o flacără, ești ziua de mâine și porți pe umerii tăi o răspundere. Răspunde! Faptele mari se scriu cu clocotul tinereții, cu dăruire, cu răzvrătire împotriva răului.
Tu ești „înaltul” spre care trebuie să mărșăluiești și care duce la Dumnezeu. Dumnezeu te așteaptă! Tu ești conștiința nepervertita cu dimineți din ceruri, cu albe primăveri. Întoarce-te cu fața la trecut și fii vrednic de tot ce ți-au lăsat străbunii; nu risipi, nu da înapoi în fața primejdiei, nu părăsi lupta. Sunt ceasuri ale istoriei care te îndeamnă și cer: acum! Nu niciodată!
De când te-ai născut, ai crucea ta, tinere, și porți cămașa morții. Fii creștin și român! Moartea eroică, moartea creștină e un privilegiu, e un dar. Primește-o! Fii hotărât și calcă cu pas de foc spre acel tărâm dorit, cu soare și liniști fără sfârșit.
Nu părăsi pământul țării tale, căci lași loc dușmanului tău care te vrea învins sau alungat, dușmanul părinților tăi.
Înfruntă cu bărbăție toate adversitățile și toate vicleniile!
Rămâi înfipt în pământul țării tale și al istoriei!
Aici ești tu stăpân, la altul vei fi rob. Pune mâna și sparge cu lovituri de trăsnet lespedea grea pe care cei fără Dumnezeu și Țară au așezat-o peste sufletul nostru, peste mormintele marilor străbuni, peste istoria noastră, peste Biserica ta.
Tu, tinere, ești chemat la fapte mari. Tu ești făuritorul unei noi ere de refacere economică a țării tale, de libertate, de prosperitate, de moralitate, de zidire a noi altare. Crede, roagă-te, muncește, luptă și vei birui. Adună-te și tu, tinere plecat pe meleaguri străine, la casă ta și fă din pământul Patriei tale o stea. Fără tine, fără brațul tău, tinere, fără creierul tău, viața celor rămași în țară – bătrânii și nevolnicii – va fi pustie, va fi neagră, va fi blestem, căci ei te-au crescut și te-au ridicat în lume pentru ca tu, la rândul tău, să iei pe umerii tăi continuitatea.
Răspunde! Nu lăsa ca peste sufletul tău să se pogoare blestemul celor din morminte, celor de azi și celor ce vor veni după noi. Amin!
de Petru C. Baciu
Exceptional acest articol. Ne aduce aminte cele Sapte cuvinte catre tineri ale Parintelui Gheorghe Calciu.
Pe fratele Petru Baciu s-l odihneasca Domnul Dumnezeu intru Imparatia Sa.
Petru C. Baciu „Răstigniri ascunse”
Cuvân înainte-Prof. dr. Gheorghe Constantin Nistoroiu, Cavaler de Clio 16 Martie 2017-fragment
Trecând paharul atâtor dureri, căderi şi înălţări, înfrângeri şi biruinţe, rămânem legaţi de eternitatea crezului nostru, alături de morţii sfinţi ai neamului românesc. Lupta noastră ostăşească a fost dreaptă! Ideile pentru care am luptat şi pentru care am murit sunt de esenţă divină. Mâine, când ele se vor împlini, când va străluci ţara cea nouă, se va auzi din adâncimi refrenul cântecelor noastre de luptă, de biruinţă, de moarte… Prigonitorii noştri nu vor putea ascunde la infinit sângele nostru vărsat între zidurile temniţelor, sângele care a înroşit caldarâmurile pe tot cuprinsul ţării, sângele vărsat în rezistenţa din munţi şi pe atâtea alte fronturi… Tăria faptelor lor a fost Iisus Hristos!
Luptătorii români din Armata Demnităţii Creştin-Naţionalist-Ortodoxe n-au putut fi decimaţi în lagăre, în temniţe, în penitenciare, la Canal, în Balta Mare a Brăilei, în colonii, în deportări, în domiciliile obligatorii, în supravegherea permanentă până în 1989 şi după, căci au pătimit în prea multa Suferinţă, dar prin dăruirea de sine au biruit cu sfânta lor Jertfă, căci:
Au intrat inşi cinstiţi cu capul plecat în pământ şi au ieşit Oameni cu fruntea de soare.
Au intrat programaţi, denigraţi, defăimaţi, recruţi, ostaşi, ofiţeri şi au ieşit bravi Eroi.
Au plecat prin Rezistenţa armată din munţi şi au biruit prin Rezistenţa creştină din temniţă.
Au intrat pălmuiţi, biciuiţi, scuipaţi, alungaţi, huiduiţi şi au ieşit ca nişte Luceferi.
Au intrat simpli, cucernici, spirituali, curaţi sufleteşte şi au ieşit adevărate Genii.
Au intrat suspinând, lăcrimând şi au ieşit revărsând miresmele de Aur ale Poeziei creştine.
Au intrat batjocoriţi, striviţi, nedumeriţi, sfârtecaţi şi au ieşit mari Filosofi creştini.
Au intrat fireşti, naturali, dâre de ţărână, de glie străbună şi au ieşit ilustri Artişti.
Au intrat elite, personalităţi, oameni de cultură şi au ieşit faimoşi Dascăli şi Pedagogi.
Au intrat timoraţi, marginalizaţi, îngenunchiaţi şi au ieşit mari Cucernici şi Mărturisitori.
Au intrat dârzi, cutezători, neînfricaţi, luptători, temerari, jertfitori şi au ieşit Martiri.
Au intrat în anchete, în calomnii, în torturi, în lanţuri, în cătuşe şi au ieşit cu aripi de Îngeri.
Au intrat denunţaţi, prigoniţi, persecutaţi, hăituiţi, înfieraţi, înfioraţi şi au ieşit Sfinţi.
Au plecat din Codrul Verde de-Acasă şi au urcat în Raiul Verde al Neamului dac.
Închid ochii şi văd
Regele Carolupeasca, Imoralul-cartofor, străin de Ţară, Neam şi Credinţă a devenit şi cel mai mare monarh-criminal din istorie care, a declanşat genocidul de stat sfârtecând Ţara, profanând Neamul, blasfemiind Credinţa, ucigându-i fiii cei mai frumoşi şi mai credincioşi. Camarila obedientă concertează prohodul macabru, dând partitura cu numele celor ce aveau să devină victime, îmbiind cu satisfacţie demonică la ucidere, la masacru, la genocid. Jandarmii s-au conformat ordinelor de execuţie: omorând, sacrificând, sfârtecând! Aurele trandafirii ale martirilor dragi sunt profanate de pancardele ucigaşilor imorali. Asasinii diabolici şi trădătorii de ţară s-au substituit celor mai bravi Fii ai Naţiunii, celor mai frumoşi şi mai drepţi Fii ai Bisericii lui Hristos, celor mai harnici propietari ai Moşiei-Gliei de Aur, celor mai inimoşi Dascăli ai poporului creştin ortodox, profanându-le memoria demnităţii celei mai alese, îmbrăcând astfel în năframă doliul sufletului acestui brav neam.
Caut cuvinte şi nu găsesc. Vreau să uit, dar nu am voie. 22 septembrie 1939… Un rege dezechilibrat, apăsat de orgolii şi împovărat de orgii, înconjurat de către o clică politicianistă trădătoare, înroşeşte cu sânge nevinovat caldarâmurile pe tot cuprinsul ţării şi ucide între zidurile temniţelor cele mai alese şi curate suflete româneşti, nimicind viitorul unui tineret viteaz până dincolo de graniţele timpului său. Bacăul nu e mai prejos!… În Piaţa Florescu…, trei cadavre cu tâmplele ciuruite de gloanţe… Deasupra capetelor lor… se citea: „Aceasta va fi soarta asasinilor şi trădătorilor de ţară.” Cutremură-te suflet românesc şi plângi durerea fiilor tăi!
Răcniţi, voi străbuni, din adâncul mormintelor şi voi, mucenici şi ctitori de ţară, din gropiţele voastre! Asasinaţii erau numiţi asasini! Criminalii carlişti îi numesc pe români trădători!…
Închid ochii şi văd cum mama lui Mircea Condopol, profesoară de limba franceză, printre sentinele se aruncă în genunchi la picioarele lui, îi scoate încălţămintea şi-i sărută picioarele. Este ridicată între baionete şi scoasă în afara cordonului… Acolo, în faţa fostei băi orăşeneşti, unde au fost târâţi şi executaţi, o baltă de sânge stătea mărturie: Mircea Condopol, 23 de ani; Constantin Antonovici, 26 de ani; Alexandru Mandache, 41 de ani… Nici un protest de nicăieri, nici dinspre Biserică, nici dinspre justiţie, nici dinspre partidele democratice…
Un rege a ucis un monarhist, iar un Patriarh şef de guvern a asistat pasiv la omorârea aceluiaşi om care a întors la Biserică o generaţie. O generaţie care va cunoaşte marile masacre din 21-22 septembrie 1939, care nu au fost săvârşite de un singur scelerat, ci cu complicitatea acelor rechini care au guvernat ţara între cele două războaie mondiale, străini de interesele româneşti, care au făcut din Statul Român un instrument de îmbogăţire personală…
Marea prigoană naţională împotriva Ortodoxiei a început cu marea arestare a celor 14.000 de tineri creştini naţionalişti, la 15 Mai 1948. La Bacău, au fost arestaţi în primul lot circa 156 de tineri, dintre care 31 de elevi (24 băieţi și 7 fete); 22 de studenţi (3 studente), 10 preoţi, învăţători, profesori, ofiţeri şi alte categorii.
Acest prim lot a dat 25 de martiri. Cei arestaţi sunt anchetaţi noaptea, torturaţi pentru a divulga alţi partizani-camarazi. Sunt chinuiţi îngrozitor: bătuţi la tălpi, puşi la şocuri electrice, loviţi în zonele sensibile.
Torţionarii care anchetau erau: Zilţer Paul şefu Securităţii-evreu, Titi Grimberg-evreu, Mahalu Avram-evreu, fraţii Livezeanu-evrei, Mercuzon-evreu, Nata Molni-evreu, Puiu Cojocaru-evreu. Un singur ins era român venit din U.R.S.S. cu Divizia Tudor Vladimirescu, Iorgu Volcescu…
Noi
de Petru C. Baciu
Suntem pământul roditor al unui dacic neam,
Profeții marilor căderi de azi,
Cuvânt pustiu ce am rostit când sângeram
Și ne-ngropam martirii camarazi…
Noi suntem oseminte risipite mii
Și glas de clopot ce-am vestit furtuni;
Când tulnicele sunau jale pe câmpii,
Noi deșteptam chemarea din străbuni.
Noi celor drepți le-am înălțat un steag al lor,
Necoborât de-atunci spre învieri.
Cu el am străbătut prin mlaștini sau ogor
Și l-am sfințit cu jertfele de ieri.
Noi suntem mărturia unei lumi ce-a fost,
Cu sânge cald roșit-am caldarâm și flori.
Noi am slujit vecia neamului și-un rost,
Pe fruntea țării pus-am aurori.
Legenda noastră stă și azi ascunsă-n lut,
Ne pângăresc martirii alți strigoi,
Ne toarnă mărăcini peste mormântul mut
Și numele ni-l scuipă cu noroi.
Noi am căzut rapuși, dar înviem mereu
Prin mucenicii care se întorc prin prunci,
Sorbim luceferi din genuni spre Dumnezeu
Și-ajungem iar la El când sâgerăm pe cruci.