Mărturie despre nepomenirea pseudo-patriarhului Bartolomeu, de către Sfântul Cuvios Dionisie Ignat de la Cociu
Părintele Paisie Prodromitul a relatat într-o predică recentă, rostită la un hram, o întâmplare petrecută în vremea când slujea Sfânta Liturghie la Schitul Colciu împreună cu Cuviosul Dionisie Ignat. În cadrul slujbei, potrivit rânduielii liturgice obișnuite, l-a pomenit pe patriarhul Bartolomeu. Atunci, Părintele Dionisie, cunoscut pentru râvna și discernământul său în problemele credinței, i s-a adresat cu blândețe, dar și cu fermitate:
— Părinte Paisie, sfinția ta nu știi că aici, la noi, la schit, nu este pomenit pseudoepiscopul Bartolomeu?
Potrivit mărturiilor celor care l-au cunoscut îndeaproape pe Cuviosul Dionisie Ignat Vatopedinul, Sfântul de la Colciu a păstrat nepomenirea sub trei patriarhi: Atenagora, Dimitrie și Bartolomeu. El a ales să se îngrădească de erezia ecumenismului, considerând această atitudine nu o ieșire din Biserică, ci o mărturisire de conștiință și o depărtare de comuniunea cu propovăduitorii ereziei.
Astfel a trecut la Domnul: în smerenie, în nevoință și în statornicie mărturisitoare. Iar astăzi, Biserica îl cinstește ca sfânt, deși acest aspect al vieții sale — nepomenirea — este adesea trecut sub tăcere sau amintit foarte puțin în prezentările biografice dedicate cuvioșiei sale. Pilda sa rămâne pentru mulți un îndemn la trezvie, discernământ și fidelitate față de adevărul credinței ortodoxe, îmbinate însă cu duhul blândeții și al smereniei care l-au caracterizat pe tot parcursul vieții sale. Să avem parte de rugăciunile și mijlocirea Sfântului Dionisie de la Colciu!
Canonizarea Sfantului Dionisie Ignat de la Cociu a fost prilej de Bucurie pentru suflarea ortodoxă. Cine și-ar fi închipuit că propunerea va pleca de la Daniel și va ajunge la Bartolomeu al Constantinopolului, care, împreună cu sinodul, au hotărât canonizarea. Cum au putut două vârfuri ale ecumenismului mondial să accepte canonizarea unui Cuvios, care s-a îngrădit de erezie sub trei patriarhi, deci un lung șir de ani?
Avem două ipoteze și o certitudine.
1.Cei doi n-au știut de întreruperea pomenirii de către Cuviosul Dioniseie. La Colciu, actualii monahi sunt și ei neștiutori în această privință.
2.Au știut de îngrădirea de erezie a Părintelui Dionisie, dar au mizat pe uitarea omenească, care însă a fost înlăturată de mărturia recentă a celui care a cunoscut nemijlpocit adevărul, Cuviosul Paisie Prodromitul.
3.Certitudinea. A fost voia și lucrarea lui Dumnezeu pentru ca acest Cuvios să fie înscris în rândul Sfinților Săi. ,,Dumnezeu unde voiește, se biruiește rânduiala firii, că face câte voiește” (Canonul cel Mare). Voii lui Dumnezeu nu i-au putut sta împotrivă cei doi vajnici ecumeniști. Dimpotrivă, aceștia s-au potrivit voii Sale și au împlinit ceea ce, în condiții omenești, ar fi refuzat cu îndârjire.
Așa ne arată Dumnezeu că nepomenirea și îngrădirea de erezie este fapt plăcut înaintea Lui, nicidecum schismă, răzvrătire, despărțire de Biserică. Așa se aplică corect Canonul 15 I-II Constantinopol care spune că aceia îngrădiți de erezie (nepomenitorii) ,,se vor învrednici de cinstea cuvenită celor ortodocși, căci ei nu au osândit pe episcopi, ci pe pseudo-episcopi și pe pseudo-învățători, și nu au rupt Biserica cu schismă, ci s-au silit să izbăvească Biserica de schisme și de dezbinări”. Clamăm, pentru a se auzi și în Dealul Patriarhiei.
Mare ești, Doamne, și minunate sunt lucrurile Tale și niciun cuvânt nu este de-ajuns spre lauda minunilor Tale!
Presbiter Iovița Vasile