Ne îngrijim numai de mântuirea noastră, dar nu ne mai preocupa binele Bisericii, al fratelui nostru, care nu se mai poate desprinde din hăţişul minciunilor, anesteziat de duhoarea de nesuportat a ecumenismului satanic, făcătură masonico-sionistă. Suntem convinşi că lanţul care îi leagă atât de strâns pe unii slujbaşi cu sâmbrie ai Patriarhului BOR, de Preoţii şi conducătorii obştilor monahale, are o origine întunecata anticreştină, o rătăcire înfricoşătoare de la Dreapta-Credinţă, din dorinţa de a se situa deasupra tuturor, în ,,elita’’ bisericească, cea care s-a dorit a fi o elită intelectuală extraordinară, dar foarte departe de Dumnezeu.
Sinodalii BOR, continuă să propovaduiască hotărârile ereticescului sinod Creta, încalcă cu ipocrizie făţişă şi dezinvoltură Canoanele, făcând paşi mici, dar siguri spre unirea cu papistaşii, ţelul rânduit, se pare, de stăpânii din umbră. Ecumenismul, ca şi ipocrizia, este contagios și agresiv în puterea sa hipnotică. Fie că suferi din pricina ipocriziei, fie că o urăști sau lupţi împotriva ei, fie că ești preocupat de ea sau doar te uiţi la ea din afară, te expui pericolului de a fi contaminat.
Nu suntem mai buni decat fraţii noştri ortodocşi rămaşi în ascultare faţă de Patriarhul Daniel, aflat acum la împlinirea a 12 ani de la întronizarea sa ca întâistătător al BOR. Mărturisirea este o luptă permanentă, ea nu se termină odată cu îngrădirea de erezie, ci continuă prin strădanie şi pocăinţă, prin trezvie permanentă duhovnicească, prin fapta rodnică a tot lucrul bun.
Lumea în care trăim este marcată de ipocrizie, acest flagel care sub masca asa-zisului lucru bun, ascunde răul in forma sa cosmetizată cu abilitate şi viclenie. ,,Fariseismul este o groaznică otrava; fariseismul este o groaznică boală sufletească….Fiind străin de Dumnezeu, fariseul are nevoie sa pară înaintea oamenilor slujitor al Lui…Totul în el e făcătură, totul e născocire! Faptele, cuvintele, viaţa lui sunt o necurmată minciună. Fariseul, îngrijindu-se sa apară drept înaintea oamenilor, fiind după suflet fiu al satanei, vânează din Legea Lui Dumnezeu câteva trăsături, se împodobeşte cu ele, ca ochiul necercat să nu recunoască în el un vrajmaş al lui Dumnezeu şi, încredintându-i-se ca unui prieten al lui Dumnezeu să-i cada jertfă. Fariseul osândeşte în aproapele nu răul, nu păcatul, nu încalcarea Legii. Nu! Cum poate el sa osândească răul, al cărui prieten şi ucenic iubit este? Săgeţile lui sunt îndreptate împotriva virtuţii – însă pentru ca loviturile să nimerească mai bine, el cleveteşte virtutea, îi pune în seamă răul, se sminteşte de acest rău şi, parând a-l lovi, el ucide pe robul lui Hristos, pe care îl urăşte. Fariseule! Tu duci la pedeapsă pe cel nevinovat de fărădelegea pe care chiar tu ai născocit-o? A ta este pedeapsa, ca şi faradelegea!” De aceea Domnul Slavei a accentuat: „Feriţi-vă de aluatul fariseilor, care este făţărnicia. Că nimic nu este acoperit care să nu se descopere şi nimic ascuns care să nu se cunoască. De aceea, câte aţi spus la întuneric se vor auzi la lumină; şi ceea ce aţi vorbit la ureche, în odăi, se va vesti de pe acoperişuri“ (Luca 12;1-3).
După puterile noastre slabe mărturisim Adevărul, după puterile noastre nevrednice luăm atitudine impotriva apostaziei manifeste a fostului Ierarh Sofronie, care este o palmă peste obrazul întregii Ortodoxii. Dacă nici măcar atât nu suntem în stare să facem, să protestăm împotriva leprei ecumeniste, aducătoare de moarte duhovnicească, atunci ce folos avem de îngrădirea de erezie? Cuvintele pline de amărăciune ale Mântuitorului ni se cuvin cu prisosinţă, căci spune Domnul: „De aceea poporul acesta se apropie de Mine cu gura şi cu buzele Mă cinsteşte, dar cu inima este departe, căci închinarea înaintea Mea nu este decât o rânduială omenească învăţată de la oameni. Vai de cei ce ascund lui Dumnezeu taina planurilor lor, ca faptele lor să se facă la întuneric! Vai de cei care zic: „Cine ne vede? Cine ne ştie?”(Isaia 29;13,15)
Avem de foarte multe ori aceasta mândrie, de a ne proclama pe noi cei mai păcătoşi, dar asta nu o facem cu sinceritate. Poate numai atunci când este Hristos de faţă, în momentul Sfintei Împărtăşanii… în restul timpului Îi mulţumim lui Dumnezeu că nu suntem ca ceilalţi credincioşi rămaşi alături de Preoţii pomenitori şi prin îngrădirea de erezie, ne-a salvat de la pieire. Şi iată ne facem răpitori, nedrepţi si desfrânaţi, deoarece devenim judecători ai aproapelui, răpind lui Dumnezeu dreptul de a judeca cu dreptate, din pricina mândriei, pe care nu am reuşit să o dezrădăcinăm din adâncul inimilor.
Îl iubim pe fostul Ierarh ortodox Sofronie, de aceea semnăm Petiţia. Il iubim pe Patriarhul BOR, căci îi atragem atenţia prin Peiţie, faţă de pericolul în care se găseşte Biserica. Îi iubim pe fraţii ortodocşi rămaşi alături de Preoţii pomenitori, ajutându-i să cunoască această abatere gravă a fostului Ierarh Sofronie, semnând Petiţia. Îi iubim pe Ierarhii sinodali care au caterisit nedrept Preoţii lui Hristos, semnând Petiţia, semnalul de alarmă împotriva apostaziei în care a căzut fratele nostru, împotriva schismei care ameninţă Biserica, Una, Sfăntă, Apostolească şi Sobornicească, ,,stâlp şi temelie a adevărului” (I Tim. 3, 15).
Dr. Gabriela Naghi