Monahul Iachint despre experiența îngrădirii de erezie și trăirea vieții de obște a Bisericii (I)

Iubiții mei Părinți și Frați, în dorința mântuirii prin trăirea vieții de obște a Bisericii, vin și acum înaintea voastră cu aceste cunoștințe pe care le-am dobândit prin cele ce le-am petrecut.
Domnul nostru Iisus Hristos – Capul Bisericii, ne-a zis: „Eu, Lumină am venit în lume, ca tot cel ce crede în Mine să nu rămână în întuneric. Şi dacă aude cineva cuvintele Mele şi nu le păzeşte, nu Eu îl judec; căci n-am venit ca să judec lumea ci ca să mântuiesc lumea. Cine Mă nesocoteşte pe Mine şi nu primeşte cuvintele Mele are judecător ca să-l judece: cuvântul pe care l-am spus acela îl va judeca în ziua cea de apoi. Pentru că Eu n-am vorbit de la Mine, ci Tatăl care M-a trimis, Acesta Mi-a dat poruncă ce să spun şi ce să vorbesc. Şi ştiu că porunca Lui este viaţa veşnică. Deci cele ce vorbesc Eu, precum Mi-a spus Mie Tatăl, aşa vorbesc” (Ioan 12, 46-50). După cum vedem, Domnul nostru Iisus Hristos își dovedește Ortodoxia (Dreaptaslăvire) prin împlinirea voii Tatălui și că noi putem rămâne ortodocși, putem rămâne în El – Lumina, prin păzirea cuvintelor Lui.
Cei care ați citit cele ce le-am scris mai înainte, în conștiința vieții de obște a Bisericii, știți dorința și nevoia mea, pe care le am prin harul lui Dumnezeu, de a mă smeri prin trăirea obștește a vieții Bisericii, întru Ortodoxie, viață liturgică – Dumnezeiasca Euharistie și viață de nevoință. În această dorință, de a asculta de cei al căror cuget este cugetul Bisericii, a rânduit Domnul nostru să ajung la Părintele Maxim Caravas, un duhovnic al Sfântului Paisie Aghioritul, la Gheronda Gavriil, apropiat nevoitor cu Sfântul Paisie și la Părintele Partenie, care mi-a fost stareț șapte ani în Mănăstirea Sfântul Pavel din Sfântul Munte Athos. Dorința mea a fost și este să petrec împreună cu ei, prin ascultarea de ei să mor în ascultarea de Hristos Domnul nostru. Dar toți mi-au spus că voia lui Dumnezeu este ca în aceste vremuri să mă nevoiesc duhovnicește unde m-a rânduit Dumnezeu și să trăiesc viața de obște a Bisericii împreună cu cei cu care m-a rânduit Dumnezeu. Căci cei care lucrează apostazia cu vicleșug, împărtășindu-se cu ereticii cu mincinosul scop de a reface unitatea Bisericii, fac schismă. Acum Domnul nostru Iisus Hristos – Capul Bisericii face curățenie în Biserica – Trupul Său și cei care vor să rămână întru Ortodoxia Bisericii, prin trăirea vieții ei de obște, pentru împărtășirea cu Dumnezeieștile Taine sunt prigoniți. Cei care vor să rămână în Ortodoxia Bisericii nu pot rămâne în mănăstirile și bisericile stăpânite de duhul apostaziei prin sistemul antihristic. Pentru că acum, cei care am întrerupt pomenirea – comuniunea cu cei care lucrează apostazia, suntem puțini și împrăștiați, avem nevoie să ne unim pe lângă preoții care au întrerupt pomenirea, pentru a primi putere prin împărtășirea cu Trupul și Sângele Domnului. Întorcându-ne să trăim obștește, precum cerem prin Sfântul Duh în Sfintele Slujbe: „Pe Preasfânta, Curata, Preabinecuvântata, Slăvita, Stăpâna noastră de Dumnezeu Născătoarea și pururea Fecioara Maria, cu toți Sfinții, pomenind, pe noi înșine și unii pe alții și toată viața noastră lui Hristos Dumnezeu să o dăm”, Dumnezeu ne împuternicește. Trăind așa, obștește viața Bisericii, după cum a zis mai cu seamă Părintele Maxim Caravas, când vor veni la noi, la Sfintele Slujbe, cei care încă nu au întrerupt pomenirea, este bine să le spunem că au nevoie să întrerupă comuniunea cu cei care lucrează apostazia, prin neparticiparea la slujbele unde se pomenesc aceștia, dar, dacă nu fac aceasta degrab, să nu-i oprim a participa cu noi la Sfintele Slujbe, căci din mersul evenimentelor curând își vor da seama că așa e bine și așa vor face. Acum pentru că nu trăim așa, obștește viața Bisericii, precum Maica Domnului și Toți Sfinții, ne amăgim că rămânem în Ortodoxia Bisericii când ne temem și ne despărțim până și de cei care au întrerupt pomenirea celor care lucrează apostazia. Netrăind obștește viața Bisericii am ajuns să ne temem și să ne despărțim și de cei care Dumnezeu i-a rânduit să trăim împreună cu ei viața de obște a Bisericii. După cum a arătat Părintele Teodor Zisis ultima dată când am fost la sfinția sa, nu mai găsește credincioși care să aibă curajul de a trăi obștește viața Bisericii. Sfinția sa, pe timpul Patriarhului Dimitrie al Constantinopolului, i-a convins în Sinod pe „cardinalii catolici” și aceștia pe „Papa” de atunci, că pentru a se uni cu Biserica au nevoie să se lepede de erezii, să primească Ortodoxia Bisericii și să se boteze. Patriarhul Dimitrie nu a fost de acord cu aceasta, „Papa” acela a fost omorât și Părintele Teodor marginalizat. Părintele Teodor a făcut și face ce depinde de sfinția sa. Aproape plângând mi-a spus de față cu credincioșii, cărora le vorbea în Duminica a 18-a după Cincizecime, că Părintele Maxim Caravas i-a zis să facă Sinaxă și să se hotărască a trăi împreună cu credincioșii viața de obște a Bisericii, dar nu are cu cine. Că în ultimi doi trei ani a slăbit râvna credincioșilor, alta era starea lor când în Biserica Sfântului Antonie săvârșea cele Șapte Laude ale Bisericii și Dumnezeiasca Euharistie. Înainte de a pleca de la sfinția sa, binecuvântându-mă mi-a zis: „Fă acolo aceasta, trăiește obștește viața Bisericii împreună cu cei ce te cunosc. Eu bătrân fiind și nefiind duhovnic nu pot mai mult”.
Toți acești Părinți care m-au binecuvântat să mă nevoiesc duhovnicește la locul în care m-a rânduit Dumnezeu și să fac ce depinde de mine ca să putem trăi viața de obște a Bisericii, sunt defăimați, marginalizați, prigoniți. În Mănăstirea Grigoriu din Sfântul Munte Athos, un grec, care îi spunea unui eretic din Irlanda că în curând vor fi în comuniune, întrebându-mă de unde sunt și aflând că am fost ucenicul de chilie al Părintelui Cleopa, s-a grăbit să-i traducă ereticului, dar când i-am spus că mă duc către Părintele Teodor Zisis, s-a tulburat și mi-a spus să nu mă duc pentru că „ocărăște pe Patriarhul Bartolomeu, iar Părintele Cleopa nu-l ocăra”. Când i-am spus că „Părintele Teodor nu-l ocărăște pe patriarh, acționează în duhul Sfinților Părinți, toți păstorii noștri prinși fiind prin sistemul antihristic nu pot face Bisericii binele pe care vor să-l facă”, mi-a interzis să mai vorbesc și i-a spus ereticului că nu este bine să vorbească cu mine că sunt zelotist. Slavă lui Dumnezeu, care a rânduit ca să plece grecul și să vină un tânăr de vreo 20 de ani din Italia, născut din mamă italiancă și tată pakistanez, recent botezat ortodox. Acesta cu bucurie i-a tradus ereticului că are nevoie să se boteze ortodox ca să se mântuiască și ereticul a primit cuvântul cu bucurie.
Părintele stareț Partenie este bătrân și bolnav, mărturisește că în vremurile care vin „Patriarhul Bartolomeu cu Papa împărtășindu-se împreună fac schismă, Hristos îi leapădă”, avem nevoie să rămânem în Ortodoxia Bisericii trăind viața ei de obște, prigoniți. Monahii din jurul lui care caută sincer mântuirea, conștientizează că după ducerea lui din viața aceasta, lucrându-se apostazia, nu mai pot rămâne în mănăstire. Unii dintre ei mi-au spus că după „Sinodul din Creta” (iunie 2016) s-au întâmplat multe neînțelegeri și răutăți și că mai bine este de mine că am ales să rămân în Ortodoxia Bisericii. Dar un părinte, care este reprezentantul mănăstiri în „Chinotita Sfântului Munte”, care se impune cu voia apostată a patriarhului în mănăstire și în Sfântul Munte, mi-a spus că eu și toți care am întrerupt pomenirea, Părintele Maxim și Gheronda Gavriil, suntem înșelați. Când i-am mărturisit sincer că datorită faptului că face ascultare de cei care lucrează apostazia nu mai înțelege și nu mai judecă întru Adevărul lui Dumnezeu, nu a mai zis nimic.

(Preluare de pe Ortodoxia Mărturisitoare)