O, Împărăție!…


Hristos ne spune că Împărăția Cerurilor este sau ar trebui să fie înăuntrul nostru. ( cf. Luca, 17, 21)
Nu oricum, ci dacă facem voia Sa. Altminteri găzduim în inimile noastre duhurile cele viclene în locul Duhului Sfânt.

Din Apocalipsă, capitolul 21, versetul 8, aflăm că ,,partea celor fricoşi şi necredincioşi şi spurcaţi şi ucigaşi şi desfrânaţi şi fermecători şi închinători de idoli şi a tuturor celor mincinoşi este în iezerul care arde, cu foc şi cu pucioasă, care este moartea a doua.”

Chiar ortodocși fiind, spovediți și împărtășiți, observăm că în mod practic este destul de greu de luptat, de exemplu, cu păcatul mândriei, păcat care duce multe sufletele spre iad în aceste vremuri. Mândria trece adesea neobservată și chiar nespovedită, fapt care influențează lumea întreagă în cele din urmă.

Sfântul Grigorie Dialogul spune despre mândrie astfel: ,, Mândria, împărăteasă a tot păcatul, îndată ce va birui pe om va robi inima lui, îl dă sub stăpânirea celor șapte păcate de moarte ca să-l omoare.”

Sfântul Cuvios Varsanufie de la Optina spune:
,,Sunt păcate de moarte și păcate care nu sunt de moarte: cele de moarte sunt cele pentru care, dacă nu te vei pocăi și te va afla moartea, vei merge în iad; iar dacă te vei pocăi, atunci îndată ți se vor ierta. Se numește păcat de moarte pentru că din pricina lui moare sufletul și poate să învieze doar prin pocăință.”

Păcatele de moarte sunt: mândria, iubirea de argint, curvia, mânia, lăcomia pântecelui, invidia și lenea.

Ne dăm seama că avem în noi păcatul mândriei dacă:
1)credem că e meritul nostru că avem daruri duhovnicești (facerea de minuni, prorocia etc.) sau daruri ale firii (priceperea, frumusețea, puterea etc.);
2) credem că le avem de la Dumnezeu, dar ni se cuvin;
3) credem că avem niște bunătăți pe care nu le avem;
4)dorim cinstire și îi defăimăm pe ceilalți;
5) defăimăm ceea ce au legiuit Sfinții Părinți. (Cf. Monahul Agapie Criteanu, Mântuirea păcătoșilor, p. 50)

,,Ramurile mândriei și fiicele ei, sunt douăsprezece: iscodirea, trufia, slava deșartă, lauda, iubirea de sine, obrăznicia, înălțarea cu mintea, pregetarea, mărturisirea cea făţarnică, lepădarea de credinţă, voia slobodă, și cea de pe urmă: deprinderea păcatului care cuprinde o oarecare defăimare a poruncilor lui Dumnezeu”. (Monahul Agapie Criteanu, Mântuirea păcătoșilor, p. 50)

Pe măsură ce biruim mândria și fiicele acesteia, luptăm mai ușor cu toate păcatele, iar Duhul Sfânt poate să ne aducă pacea lui Hristos în inimi, chiar și în împrejurări potrivnice.

Dumnezeu să ne ajute să luptăm pentru cele veșnice mai mult decât pentru cele vremelnice pentru ca Împărăția Cerurilor să fie înăuntrul nostru! Amin.

Sora Pelaghia

11 comentarii la „O, Împărăție!…

  1. Ioan spune:

    S-a terminat.S-a terminat.Doliu.
    Azi,26 mai 2025 cancancelarul german Merz a declarat că Marea Britanie, Franța, Germania și Statele Unite au dat permisiunea de a lovi Rusia cu arme cu rază lungă de acțiune, fără nicio restricție de rază de acțiune. Acest lucru se aplică tuturor armelor furnizate Ucrainei.

  2. Duhul Capitanului spune:

    Acest satanist,mucusor,trebuia afurisit,dacă aveam patriarh…Să aprobi întâi o spurcaciune lgbt-ista înainte de Rusalii,apoi,ieri parcă, în ultima zi de mandat ca primar al Capitalei,încă una înainte de Înălțare, spurcand două mari praznice Împărătești…Bun,dacă nu l-ai afurisit,măcar îi faci,ca patriarh, o scrisoare deschisă și îi spui sa oprești aceste marșuri…sau,în ultimă instanță, măcar îi refuzi invitația și nu te duci la „instalarea”lui…Dar,ca să te duci,să te îmbrățișezi și să te pupi cu vrăjmașul lui Hristos….Doamne miluiește, Doamne miluiește, Doamne miluiește!Stau și mă intreb:”credincioșii „care încă îl mai urmează pe acesta și pe ceilalți trădători din „Sfântul Sinod”,până unde îi vor urma?!Aici includ și „popii”cu „ascultarea”…

    1. Hristos a înviat
      Dar chiar credeți că Daniel e omul Bisericii. Să fim serioși, stă pe cel mai înalt tron al Bisericii, dar e omul sistemului. Am înțeles că creatura aceasta ciudată, N. Dan, a refuzat să-i întindă mîna lui Daniel. Bine a făcut, așa merită slugoiul să fie tratat. Marele olimpic la matematică, s-a văzut in direct, n-a știut formula de calcul a ariei cercului! I-a spus-o Crin Antonescu. N-a știut-o nici celălalt bolovan, Iohannis. Era Dan în delegația olimpică în calitate de informator al securității, nu ca participant la olimpiadă.
      În legătură cu batjocura imensă la adresa Bisericii, pedeapsa lui Dumnezeu nu va întrzia. Daniel nu e pus să protesteze, e pus să se bucure că Sfintele Sărbători ne sunt profanate și să aproabe tacit aceste fărădelegi. Mă cuprinde o scîrbă imensă.

    2. Monica spune:

      Hristos a înviat!
      Din momentul în care preoții au devenit angajați ai statului, la propriu, și, în 1993, BOR a primit și CUI, ceea ce trăim era inevitabil. Era doar despre „când”, nu „dacă”.
      Sper ca mesajul meu să nu deranjeze prea tare. Cineva din familia mea a lucrat, mulți ani, la BCR și, într-o discuție cu tata, care voia să doneze bani din economiile lui către o biserică, acea persoană i-a spus ferm: „Dac-ai vedea suma din contul BOR, nu ai ști să-l citești.”
      Nu-i pun laolaltă pe toți, însă, faptul că există taxe afișate clar, pentru care nici nu primești chitanță, pentru Sfintele Taine ale Botezului și cea a Cununiei și nici nu poți să mori dacă nu plătești, nu știu cât de îndreptățită moral e treaba asta. Așadar, toate lucrurile astea imorale dpdv tot, încălcările de orice, se fac, exclusiv din vina banului. Orice compromis duce la altul, până ajungi să devii sclav – unul cu bani, într-adevăr.

      1. Adevărat a înviat
        Preoții sunt de multă vreme angajați ai statului. Din vremea lui Cuza, cînd acest nemernic a jefuit proprietățile Bisericii, le-a trecut la hoții de la stat. obligîndu-se să achite o parte din salariile preoților și a celorlalți clerici. Propriețățile jefuite ar fi cam 25% din avuția țării. Biserica si-a dobandit aceste proprietăți cinstit, prin donații. Dacă bandiții statului ar restitui aceste avuții, n-am mai depinde de statul blestemat. Cred că înțelegeți. Nu suntem deasupra vremurilor, suntem sub vremuri. Doamne ajută

        1. Monica spune:

          Mulțumesc pentru clarificare, părinte.
          Așadar, „datorită” acestui fapt, statuia lui Cuza stă la loc de cinste în Dealul Mitropoliei? Câtă ticăloșie pe cm²…

    3. Monica spune:

      Ba mai mult, toate lucrurile astea nu-s o plăcere pentru un învățăcel în ale Ortodoxiei, nefiind obișnuit ca, de fiecare dată când intră pe poarta/ ușa unei biserici/ mănăstiri, să bage, la propriu, mâna-n buzunar, de cele mai multe ori, văzând luxul și opulența în care se „nevoiesc” cei de acolo. Lucrul ăsta dezgustă pe cei care nu-s obișnuiți, din nefericire, cu astfel de practici. Și, astfel, un potențial suflet care era în căutarea mântuirii, se împotmolește la primii pași. Trist!
      Se dau bani la spovedit, la Pomelnice, la Acatiste, la Maslu, etc., și stau și mă-ntreb cu ce se alege din asta, concret, omul simplu. Plus clasicele „cutiuțe ale milei”, care nu te lasă să respiri.

      Acum câțiva ani, în Bucovina, doar în două mănăstiri nu mi s-au cerut direct sau indirect, bani, căci „după port”, mă încadram, probabil. Ghinion! Sunt genul de om care, cu cât pui mai multă presiune pe mine, cu atât mă evaporez mai repede. În general. Așa că, din câteva cuvinte pe ton jos, însoțit de un zâmbet, fără să jignesc, m-am făcut înțeleasă.
      Însă, au fost și două mănăstiri modeste, izolate, nu din rândul celor care intră în categoria „pomului lăudat”, unde am plâns de emoție și chiar am simțit, cu inima deschisă, să las, sub anonimat, o sumă de bani.

      1. Din păcate, nici mănăstirile nu mai sunt ce au fost înainte. Au fost populate cu tot felul de specimeni care n-au de-a face cu Biserica. Am slujit și eu într-o mănăstire săracă. Au ajuns să nu-și poată plăti facturile la curent și atunci am apelat la o doamnă din jud. Vîlcea care ne-a scos din impas. Peste munți se practică această estorcare de bani, La noi, în Ardeal cazurile sunt mult mai rare printre preoți. De ierarhi nu zic nimic. Acolo se învart sume mari.

        1. Monica spune:

          N-aveam niciun dubiu că „spuma” merge către ierarhi.

    4. Constanta Florea spune:

      Din nenorocire, nu este la prima
      „abatere” de acest fel, ca primar (iar, mai nou, ca președinte). Am mai scris aici: anul trecut, a aprobat acest marș spurcat chiar in ziua Praznicului Sfinților Apostoli…
      Așa că nu se așteaptă nimic duhovnicesc de la acest individ. Dar nici de la BOR nu am avut și nu vom avea nicio reacție. Tăcere; deci, complicitate. Sau indiferență. Nu știu.

      Hristos a înviat!

      1. Mihai spune:

        Exact ce au făcut pseudoierarhii din Grecia, asta vor face și aceștia din bor

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *