ORTODOXIA ÎN CATACOMBE

Preşedintele Statelor Unite, J. F. Kennedy, trecea odată printr-o mulţime extrem de ostilă. Câţiva bipezi din acea mulţime s-au apropiat ameninţător şi dacă n-ar fi fost gărzile de corp, ar fi fost în stare să-l linşeze. Orbiţi de ură şi furie, indivizii au început să-l scuipe. Fără motiv. Întorcându-se spre cei din escortă, preşedintele a întrebat: Ce sunt aceştia, oameni sau animale? Întrebarea aceasta, rostită sau gândită, o punem şi noi în prea multe situaţii, când vedem semenii noştri manifestându-se ca nişte fiare cuprinse de frenezia nebuniei. Întrebarea o formulăm la trecut, rememorând o pagină sângeroasă din istoria Sfintei Biserici Ortodoxe Bulgare.

Un episod dureros, mucenicesc din istoria Bulgariei, comis de teroriștii bolșevismului satanist în Săptamâna Patimilor Domnului Hristos, care și-a întins tentaculele, încercând să acapareze și să supună prin forță, teamă și atacuri criminale mișelești, întreaga țară. Catedrala Sveta Nedelia din capitala Bulgariei este închinată sfintei mucenițe Chiriachi. Locuitorii o cunosc sub numele de Sfânta Duminică deoarece kiriaki imera, în limba greacă, se traduce „duminică/ ziua Domnului”, iar pentru Duminică, în bulgărește, „Nedelia”.
În 1925, comuniștii bulgari, finanțați de Uniunea Sovietică, au încercat să transforme Bulgaria într-un stat bolșevic și aliat al Moscovei în Balcani. În 1923, Partidul Comunist Bulgar fusese interzis de către Curtea Supremă de Apel din Sofia. În seara zilei de 14 aprilie 1925 era Marțea din Săptămâna Mare. Generalul Konstantin Gheorghiev mergea, împreună cu nepoata sa, la Denia de la catedrala ”Sveti Sedmocisleniți” („Cei șapte Sfinți ucenici ai Sfinților Kiril și Metodie”). Va fi urmărit pas cu pas, de acasă până în fața bisericii, unde va fi ucis cu mai multe focuri de revolver de către teroristul comunist Atanas Todovicin.

Înmormântarea acestuia a avut loc în Joia Mare, în catedrala Sveta Nedelia. Comuniștii au dus 25 de kg de explozibil, în mici pachete, în podul bisericii, în dreptul coloanei domului principal al acesteia, situat la intrarea în sfântul locaș. Sistemul de detonare a fost echipat cu o meșă în lungime de 15 m, ce permitea teroriștilor să dispară înainte de explozie. În Joia Mare au venit mulți la înmormântare chemați și de false invitații la ceremonie. La ora 15.20, odată începută slujba înmormântării, în momentul în care episcopul Ștefan al Sofiei citea Evanghelia, a fost detonat explozibilul. Practic a fost aruncată în aer cupola principală a bisericii, care s-a prăbușit deasupra oamenilor din interior. 134 de persoane aflate la slujbă au murit în explozie, fiind răniți peste 500 de oameni. Alte 79 persoane vor muri la spital, numărul total de victime fiind de 213 persoane.

Membrii guvernului au supraviețuit acestui masacru ca prin minune. Principala țintă a atentatului, Țarul Boris la Bulgariei de 31 de ani, nu era în catedrală, întârziind la înmormântarea a doi apropiați – uciși în urma unui atentat terorist petrecut cu două zile înainte, împotriva sa. Printre victimele de la Sfânta Duminică au fost unsprezece generali, printre care fostul ministru al Apărării din Primul Război Mondial, primarul Sofiei, șeful poliției bulgare, trei deputați, jurnaliști, o întregă clasă de liceene. Refacerea bisericii Sfânta Duminică a început în 1927, aceasta fiind sfințită în 1933. În 1944 Bulgaria va deveni republică populară, având la conducere satanicul partid comunisto-bolșevic.

Ce-au fost aceia, oameni sau animale?

Dr. Gabriela Naghi

– Și în Biserică se vorbeşte acum de un duh nou, de o redefinire a dogmelor. Avem dreptul să redefinim dogmele?
– Aceasta este o îndrăzneală prea înaltă, la care nici nu îndrăznesc să mă gândesc – ca noi să revizuim dogmele. Înseamnă să ne tăiem capul. Să rămână numai picioarele, capul să se ducă în altă parte; capul să meargă într-o parte, iar picioarele într-alta. Cam aşa înţeleg eu. Ce să redefinim? Putem noi să ne întoarcem împotriva Sf. Vasile? Pot să mă iau eu de Sf. Ioan Gură de Aur? Putem noi să ne ridicăm împotriva celor şapte Sinoade Ecumenice? Putem oare să ne ridicăm împotriva jertfelor care au pecetluit cu sângele aceste canoane şi rânduieli? Eu mă înspăimânt numai când trebuie să dau numai un canon de penitenţă. Tremur în faţa Sf. Vasile cel Mare când mă simt nevoit să reduc un canon de 20 de ani pentru păcate grave, cum ar fi avortul, la şapte ani sau mai puţin, în funcţie de pocăinţa fiecăruia – darămite să redefinim dogmele? Mă cutremur când mă pun în postura ca eu să fiu mai mare decât Sf. Vasile. Îs duhurile astea aşa de grele, încât acum noi, aproape nu mai avem glas. Nu vedeţi că toate încercările noastre de a limpezi cumva o stare de lucru nu ajung decât să fim sfidaţi şi consideraţi nebuni faţă de lumea aceasta? Homosexualii care mărşăluiesc însă pe străzile Bucureştiului sunt în regulă, de ei nu se mai leagă nimeni.

De aceea şi spun: cât priveşte viaţa noastră bisericească, noi nu putem să avem nici o stare bună, atâta vreme cât vom avea în fruntea Bisericii o ceată de tâlhari şi de vânzători. Toate relele vin tot din cauza trădătorilor care au fost cumpăraţi. Am ajuns la ora actuală să nu mă mai intereseze uniformele şi coroanele, când văd în ce hal am ajuns noi, încât să ne renegăm existenţa noastră spirituală şi morală.

– Vedeţi că ei vin acum cu duhul acesta împăciuitor şi ne zic să nu mai folosim cuvântul ,,eretic”, pentru că nu mai intră în acord cu Uniunea Europeană…
– Doar aceste cuvinte nu sunt inventate de noi – “eretic”, “schismatic”, “apostat” – sunt tot invenţia Sfinţilor Părinţi, inspiraţi nu de altcineva decât de Duhul Sfânt. Și să nu amestecăm lucrurile. Uniunea Europeană are alt scop, noi avem alt scop. Ei sunt cu scopul pământului, noi avem, pe lângă aceste scop, şi scopul cerului. E mare deosebire între unul şi altul. Nu putem discuta terminologia lor şi convingerile noastre. Ei au o lume a lor, cu totul aparte; noi întotdeauna am avut o lume a noastră, aparte şi, în general, foarte puţin ne-am potrivit noi cu occidentul.
Și aceasta datorită numai acestei mari frumuseţi care a mai rămas în lume – Ortodoxia. Nimic nu i-a deranjat pe occidentali mai mult decât Ortodoxia. De aceea trebuie să fim consecvenţi, să fim puţin mai curajoşi, să avem oleacă de intenţie bună şi Dumnezeu ne va dezbrăca de duhul acesta al temerii, al fricii, ca să putem duce mai departe carul acesta al Ortodoxiei care merge aşa de greu, pentru că toţi se opun acestui ideal creştin-ortodox.

Dumnezeu să-i ierte pe toţi ai noştri şi mă rog ca să le lumineze Bunul Dumnezeu minţile, ca să fie cât mai aproape de Adevărul acesta ortodox. Pentru că dacă nu vor fi atenţi şi vor lua numai partea acesta a veniturilor şi a afacerilor, atunci noi ne vom prăbuşi. Dar sigur, ca întotdeauna, va rămâne totuşi şi o elită de oameni, care vor lua asupra lor destinul ţării. Întotdeauna au fost şi trădatori, au fost şi eroi în cadrul neamului şi Bisericii. Aşa că nu deznădajduim, ci ducem mai departe greutatea şi povara acestor vremuri în care ne aflăm. Pentru că, să nu uităm, Hristos ne-a făgăduit: ,,Eu sunt cu voi până la sfârşitul veacului. Amin“.

(Interviu cu Părintele Justin Mărturisitorul 22/07/2008-preluat din ziarul Ziua de astăzi, 22 iulie, la exact 25 de ani de la mutarea împreună cu sfinţii a Părintelui nostru Mărturisitor, Ilie Lăcătuşu, ale carui Sfinte Moaşte întregi şi nestricate se găsesc într-o criptă din Cimitirul Giuleşti)

Text selectat şi editat de Dr. Gabriela Naghi

Scriam cu ceva timp în urmă că există oameni care într-atât s-au învechit în rele, într-atât au trăit în minciună şi s-au hrănit din ea, încât, dacă i-ai scoate din mediul lor infect şi ai încerca să-i deprinzi cu binele şi adevărul, ar muri nu după multă vreme. Unii dintre aceştia s-au făcut slugile impostorilor din Patriarhie şi au primit ca sarcină să arunce săgeţi otrăvite spre mâna de clerici nepomenitori şi spre credincioşii, călugări şi mireni, care i-au urmat şi s-au îngrădit de erezie.

Anul trecut, vă aduceţi aminte, Teofan de la Iaşi a organizat la Sărbătoarea Cuvioasei Paraschiva ceva care semăna cu Sfânta Liturghie, un spectacol de imagine, mai exact, la sfârşitul căruia o seamă de credincioşi sinceri, dar naivi, au vrut să se apropie pentru a fi împărtăşiţi. N-a fost chip, momentul n-a fost prevăzut în program, astfel că Teofan i-a trimis la plimbare. S-a creat o oarecare rumoare de nemulţumire, moment în care au sărit trepăduşii, spunând că nepomenitorii ar fi produs acea neorânduială. Fie liniştiţi, doarmă-şi nopţile fără grija asta, cei îngrădiţi de erezie nu se vor duce niciodată acolo unde slujesc ecumeniştii, necum să primească binecuvântare din mâna lor, s-au să se apropie de potirul lor. Minciuna tâmpă a căzut.

Mai nou, aceiaşi slugoi se opintesc şi lansează ideea denigratoare, la fel de tâmpă, precum că nepomenitorii l-ar avea ca idol pe… Putin! Chiar aşa, măi fârtaţilor, n-aţi găsit un criminal încă şi mai mare pe care să ni-l atribuiţi ca idol? Spălaţi-vă pe cap cu el, noi întotdeauna vom face cuvenita distincţie între Binecredinciosul Popor Rus şi şleahta de nelegiuiţi care îl conduce, responsabilă de învrăjbirea celor două Popoare Ortodoxe Slave; întotdeauna vom şti să-l separăm pe ereticul patriarh Kiril de Biserica Ortodoxă Rusă. Să fim bine înţeleşi: nu Poporul Dreptcredincios Rus ne-a adus comunismul satanic, ci diabolicii lui conducători din vremea aceea. Bieţii ruşi au trecut şi ei prin nenorocirile comuniste, la fel ca românii ortodocşi. Nu ne este greu să deosebim Sfânta Biserică Ucraineană de schismatici şi să nu confundăm Poporul Ucrainean cu conducătoriilui vremelnici şi netrebnici. Vom şti oricând să desluşim puterile politice satanice şi intenţiile lor de a distruge Biserica lui Hristos şi a aşeza în locul ei o ,,biserică’’ mincinoasă, menită a-l sluji pe antihrist.

Nepomenitorii şi-au definit cu limpezime poziţia de dezaprobare faţă de schismaticii ucraineni şi de solidatritate cu IPS Onufrie şi Turma pe care o păstoreşte. N-am rămas indiferenţi nici faţă de acţiunile diabolice ale ereticului şi schismaticului Bartolomeu din Constantinopol, care a culminat cu acordarea tomosului aventurierilor ucraineni, lupi răpitori înveşmântaţi în haine episcopale. Mai are rost să amintim că ne opunem, cât ne stă în putere, ereticului papă Francisc şi am dezavuat prezenţa lui în România Ortodoxă? Dacă în 2025 Bartolomeu şi Francisc vor încerca să unească cele imposibil de unit, Dreapta Credinţă cu ereziile papistaşe, Sfânta Ortodoxie cu celelalte rătăciri ale lumii, fiţi siguri că noi nu vom fi parte în această cumplită fărădelege.

Şi vă mai spunem ceva, domnilor ecumenişti. Există, în potenţă, riscul ca să izbucnească un nou scandal de felul aceluia care l-a avut ca autor şi actor principal pe Corneliu de la Huşi. N-ar fi mai înţelept să-i sfătuiţi pe împricinaţi să se retragă până nu-i târziu, până nu vor atrage un nou val hule şi condamnări asupra Bisericii noastre? Ziceţi că noi am părăsit Biserica şi am devenit răzvrătiţi şi schismatici. Ei, uite că n-am părăsit-o, ne pasă, ne doare de ea şi tare am dori s-o vedem eliberată de sub călcâiele ereticilor ecumenişti şi ale păgânilor.

Presbiter Ioviţa Vasile

Prin anul 57 de la Naşterea Mântuitorului Hristos, Sfântul Apostol Pavel a scris Bisericii din Corint şi de fapt, Bisericii de pe toată faţa pământului întâia Epistolă, pe care o avem şi noi cuprinsă în Sfânta Scriptură. Între multele folositoare şi ziditoare de suflet  învăţături o aflăm şi pe aceasta care, în cuvinte puţine, ne vorbeşte de împărăţia lui Dumnezeu: ,,Cele ce ochiul n-a văzut şi urechea n-a auzit, şi la inima omului nu s-a suit, pe acestea le-a gătit Dumnezeu celor ce-L iubesc pe El’’ (I Corinteni 2, 9). Vedem, din aceste cuvinte, cât de mărginiţi suntem noi oamenii atunci când suntem puşi în faţa  realităţilor Dumnezeieşti şi cât de puţin înţelegem şi cuprindem cu slabele noastre puteri adevărurile ce ne sunt date a le şti prin Credinţă. Orice stare, ori situaţie o înţelegi mai bine atunci când o trăieşti. Aşa şi noi, nu vom înţelege Împărăţia lui Dumnezeu decât în vremea când, nădăjduim că vom trăi în ea. Să dea Atotputernicul să fie aşa. Până atunci să ne străduim cât putem să fim găsiţi vrednici de ea. Şi pentru aceasta se pune o singură şi necesară condiţie: să iubim pe Dumnezeu. În iubire sunt cuprinse şi credinţa şi faptele bune şi dragostea pentru aproapele şi harul lui Dumnezeu.

Din păcate, nu întotdeauna ne străduim cât se cuvine să străbatem calea spre Împărăţia Cerurilor fără abateri şi poticneli. Socotim prea adesea că acolo se ajunge lesnicios şi facem atât de puţin pentru a o dobândi. Cu alte cuvinte, dorim să dobândim o răsplată incomensurabilă, plătind un preţ cât mai mic cu putinţă. Socoteli negustoreşti, căci adevărul este altul. Este cel pe care ni-l arată Sfântul Evanghelist Luca în Cartea Faptele Apostolilor: ,,prin multe suferinţe trebuie să intrăm în împărăţia lui Dumnezeu’’(14, 22).

În Evanghelia acestei Sfinte Duminici îi vedem pe cei doi Sfinţi Apostoli fraţi, Iacov şi Ioan, fiii lui Zevedeu, cerând de la Mântuitorul să fie învredniciţi de şederea de-a dreapta şi de-a stânga în împărăţia Sa. Cei mai mulţi comentatori, ca şi ceilalţi Sfinţi Apostoli, au o luare de poziţie critică faţă de cererea celor doi. Chiar s-au mâniat pe ei. Să dea Dumnezeu ca greşeala noastră cea mai mare să fie cea  făcută de cei doi Apostoli şi să dorim şi noi cu aceaşi sinceritate, dusă până la nevinovată naivitate, a intra în Împărăţia cea veşnică. Cine nu-şi doreşte să fie părtaş al Împărăţiei? Cine n-ar vrea să stea aproape de Mântuitorul în veşnicie? Numai că, aşa cum spune Cartea Sfântă, nu putem ocoli suferinţele în călătoria noastră, ori mai bine zis, nu ne ocolesc ele pe noi. Este ceea ce n-au înţeles dintru început cei doi Sfinţi Apostoli: în împărăţia veşnică nu se intră printr-o simplă cerere adresată Mântuitorului. De aceea li s-a răspuns: nu ştiţi ce cereţi.N-au înţeles atunci, dar au înţeles când au trecut prin toate vitregiile ce le implica misiunea Dumnezeiască la care-au fost chemaţi: ,,În lume necazuri veţi avea; dar îndrăzniţi, Eu am biruit lumea’’ (Ioan 16, 33).

Care au fost necazurile şi suferinţele prin care au trecut Apostolii Domnului? Ni le enumeră Sfântul Apostol Pavel în Epistola către Poporul lui Dumnezeu din Corint: ,,În osteneli mai mult, în închisori mai mult, în bătăi peste măsură, la moarte adeseori. De la iudei, de cinci ori am luat patruzeci de lovituri de bici fără una. De trei ori am fost bătut cu vergi; o dată am fost bătut cu pietre; de trei ori s-a sfâmat corabia cu mine; o noapte şi o zi am petrecut în largul mării. În călătorii adeseori, în primejdii de râuri, în primejdii de la tâlhari, în primejdii de la neamul meu, în primejdii de la păgâni; în primejdii în cetăţi, în primejdii în pustie, în primejdii pe mare, în primejdii între fraţii cei mincinoşi; în osteneală şi în trudă, în privegheri adeseori, în foame şi în sete, în posturi de multe ori, în frig şi în lipsă de haine’’ (II Corinteni 11, 23-27).  Sfinţii Apostoli au înţeles când a trebuit să-şi pună viaţa pentru Evanghelie şi s-au dus bucuroşi la moarte, cu nădejdea îndreptată spre răsplata Împărăţiei Cerurilor.

După ce a vindecat pe cei zece leproşi, Mântuitorul a fost întrebat de fariseii vremii: ,,Când va veni Împărăţia lui Dumnezeu?’’ Acestora le-a răspuns: ,,Împărăţia lui Dumnezeu nu va veni în chip văzut. Şi nu vor zice: Iat-o aici sau acolo. Căci, iată, Împărăţia lui Dumnezeu este înlăuntrul vostru’’(Luca 17, 20-21). Viaţa de-acum ne este dată spre a o dobândi pe cea veşnică. Încă din vremea vieţii pământeşti avem posibilitatea de a trăi realităţile vieţii viitoare, în Împărăţia Cerurilor, iubindu-L pe Dumnezeu din toată inima, din tot sufletul, din toată puterea şi din tot cugetul, iar pe aproapele nostru ca pe noi înşine (Luca 10, 27). Sfântul Apostol Pavel, scriind credincioşilor din Roma, i-a îndemnat să fie cu luare aminte că ,,Împărăţia lui Dumnezeu nu este mâncare şi băutură, ci dreptate şi pace şi bucurie în Duhul Sfânt’’ (Romani 14, 17). Tăgăduitorii învierii morţilor, saducheii cei împuţinaţi la minte, vrând să-L ispitească pe Mântuitorul, au primit răspuns Dumnezeiesc privitor la Împărăţia veşnică: ,,Fii veacului acestuia se însoară şi se mărită, iar cei ce se vor învrednici să dobândească veacul acela şi învierea cea din morţi, nici nu se însoară, nici nu se mărită. Căci nici să moară nu mai pot, căci sunt la fel cu îngerii şi sunt fii ai lui Dumnezeu, fiind fii ai învierii’’ (Luca 20, 34-36).

Cartea bisericească numită Vieţile Sfinţilor pe noiembrie, în ziua a cincisprezecea, relatează un fapt petrecut în secolul al XIX-lea: ,,Un monah, anume Arsenie, cu metania la Mănăstirea Neamţ, care fusese ucenicul stareţului Silvestru, având mare dorinţă să meargă la Sfântul Munte, a luat blagoslovenie şi s-a dus acolo în anul 1817. Apoi, netrecând multă vreme de la ducerea lui, a murit stareţul lui. Şi el, aflându-se acolo în Sfântul Munte, s-a îmbolnăvit odată foarte cumplit, încât din multă slăbiciune a leşinat. Şi li se părea la toţi cei ce stăteau de faţă că a murit şi îi pregăteau cele de înmormântare. Dar el, întru acea vreme a fost răpit de un tânăr foarte luminat şi a fost dus în locurile cele din înălţime, unde petrec plăcuţii lui Dumnezeu. Şi acolo ajungând, a văzut un bătrân foarte încuviinţat, şezând pe un scaun împărătesc şi raze ca de soare slobozind de la sine, şi la faţă plin de mare dar. Pe care, când l-a văzut monahul, a socotit, din bucuria ce l-a cuprins, că acela este Dumnezeu.. Şi a zis cre tânărul care îl purta: ,,Oare acel bătrân este Dumnezeu?’’ Iar el i-a răspuns, zicând: ,,Nu este Dumnezeu acela, ci plăcutul lui Dumnezeu, Stareţul Paisie de la Mănăstirea Neamţului, de unde eşti şi tu’’. Şi vorbind aşa, numai iată că a văzut şi pe stareţul său, adică Silvestru, aproape de Părintele Paisie, şi îndată căzând, i s-a închinat până la pământ. Iar Stareţul Silvestru i-a zis lui: ,,Frate, ce cauţi mai înainte de vreme aici?’’ Şi el a răspuns: ,,Părinte, mă rog, nu mă lăsa să mă duc de aicea! Pentru că nu au văzut ochii mei niciodată acest fel de frumuseţe’’. Iar stareţul i-a zis: ,,Frate, ţie ţi se cuvine încă multă nevoinţă să arăţi şi multe ispite pentru fapta bună să pătimeşti, până vei veni aici. Tu aici eşti adus numai ca să vezi şi să te întorci înapoi şi la mulţi să le spui că prin multe necazuri poate cineva a se învrednici locului acestuia’’. Şi aşa vorbind, a fost răpit fără de veste de tânărul acela ce îl dusese şi s-a trezit iarăşi în trupul său, întru mare mirare celor ce stăteau acolo de faţă’’.

Ştiind aceste lucruri, bine ne este nouă să intrăm în lupta cea bună şi grea, cu nădejdea biruinţei şi a încununării. Amin.

Presbiter Ioviţa Vasile

Facerea de bine celor care îmi fac rău mă conduce spre liniștire. Până la urmă, toți oamenii ne dau pricini de poticneală, printr-un cuvânt, printr-o privire, prin mersul lor, prin bucuria lor, prin tristețea lor, ei se amestecă în calea noastră. De aceea este nevoie de frică și cutremur, nu care cumva să răspundem la pricinile de poticneală pe care ni le dau și să ni se tulbure pacea minții și a inimii, iar astfel să pricinuim despărțirea noastră de Dumnezeu. Este nevoie de frică și cutremur ca nu cumva să se întâmple să-l disprețuiesc pe fratele meu, ca nu cumva să cred că el este răspunzător pentru necazurile mele, pentru că aceasta înseamnă căderea mea de la fața lui Dumnezeu.

Sfântul Isaac întărește: „Niciodată nu este celălalt de vină pentru vreo greșeală, întotdeauna tu ești vinovat”. Nu este celălalt de vină pentru că tu ai obosit, că ai păcătuit, că n-ai avut credință, că ți-ai pervertit sufletul. Îl vezi pe unul mâncând cu mâinile și te cuprinde indignarea. Acest lucru arată limpede că nu ţi-ai început încă viața duhovnicească, iar nevoința ta este abia la început. Ca să poți să treci peste aceste pricini de poticneală, să îi faci bine oricui îți face rău, răspândește, pe cât poți, bunătate. Ești în lume? Poți să-i găsești aceluia de lucru. Ești în mănăstire? Dacă te blestemă, să-l binecuvintezi, dacă te lovește peste obrazul drept, să-i spui: Lovește-mă și peste celălalt. Arată-ți dragostea, aşa după cum te îndrumă Însuși Dumnezeu.

Necontenit se întâmplă, însă, în viața noastră, lucruri neprevăzute. Vii la mănăstire ca să afli viață duhovnicească și întâlnești oameni răi; este un lucru neprevăzut. Ceri o chilie în partea mănăstirii unde nu este igrasie, o primești, dar constați că marea îți provoacă alergie, ca urmare nu poți să te bucuri nici ziua, nici noaptea. Imediat îți va spune gândul: Ridică-te și pleacă; este ceva neprevăzut. Mă apropii de tine în ideea că ești un om bun și văd că ești exact pe dos; lucru neprevăzut.
Lucrurile neprevăzute se ivesc necontenit in fața noastră pentru că avem voia și dorințele noastre. Cele neprevăzute sunt contrare voii și dorinței noastre, din această cauză ne par neprevăzute, deşi, în esență, nu sunt. Fiindcă omul care Îl iubește pe Dumnezeu așteaptă orice ar veni, spunând întotdeauna „facă-se voia Ta”.
Va veni ploaie, vijelie, grindină, trăsnet? „Fie numele Domnului binecuvântat”. Acestea sunt neprevăzute pentru că ating felul nostru trupesc de a fi. Așadar, ca să nu te tulburi de fiecare dată și să te mâhnești, ca să nu te frămânți și să fii cuprins de neliniște, trebuie să le aștepți pe toate, să poți să duci orice ar veni.
Trebuie să spui întotdeauna: Bine ai venit boală, bine ai venit nereușită, bine ai venit suferință. Acest lucru aduce blândețea, fără de care nu poate să existe viață duhovnicească.

(Gheronda Emilianos Simonopetritul, Cuvinte ascetice – Despre virtuți)

Text selectat şi editat de Dr. Gabriela Naghi

Zarvă mare în jurul demiterii ilustrului ministru de paie, Vlad Voiculescu. Spiritele se încing, se fac declaraţii contradictorii, ameninţările curg din toate părţile şi coaliţia de nulităţi, zice-se, se clatină, totul pe fondul absenţei lui Klaus Iohannis. Nu vă faceţi iluzii, adunătura de la Palatul Victoria va rămâne în continuare la cârmă, nu pentru că ar fi animată de bune intenţii, ci pentru că are de executat un plan trasat de grangurii lumii, care-i şi ţin în posturi.

Vlad Voiculescu a fost şi va rămâne până la sfârşitul vieţii o nulitate. Nefiind în stare să termine o facultate în ţară, s-a dus la ai săi în străinătate, a adus o hârtie fără valoare, o adeverinţă se pare, şi imediat i s-a deschis drumul spre fotoliul ministerial, tocmai la Sănătate! Medici excepţionali în profesia lor, buni organizatori şi administratori stau la te miri ce spital din provincie, pentru că nu încap de un Voiculescu. E cel mai bun, zic usr-istii, şi-i credem. Înseamnă că ceilalţi sunt sub nivelul lui, deci vă daţi seama ce troglodiţi ne conduc.

Privit din cealaltă parte a baricadei, acesta a fost un ministru bun şi eficient. Şi-a luat rolul în serios şi a trimis în mormânt Dumnezeu ştie câţi oameni. A făcut tot ce i-a stat în putere sa destructureze sistemul de sănătate ştiind că în felul acesta oamenii mor cu zile. Tocmai acesta este planul antihriştilor care ne sufocă, la propriu şi la figurat, să reducă populaţia ţării şi implicit a lumii. Un singur exemplu: transformarea Spitalului Foişor în unul destinat celor infectaţi cu virusul blestemat. Practic, acest spital este scos din circuitul firesc şi nu-şi va putea împlini rosturile pentru care a fost înfiinţat. Pacienţii au fost alungaţi în condiţii umilitoare. Nimeni n-a intervenit pentru revenirea la situaţia dinainte, pentru că această pierdere este ,,bun’’ câştigat de satanişti. Ce nesimţire! Ce lanţ de imbecilităţi! Ce barbarie!

Campania de vaccinare nu merge cum şi-au propus, de aceea-i stroşeşte pe asasini. Suntem pe locul 25 din 27. Nu e rău, dar nici bine, gândindu-ne că atâţia din semenii noştri s-au grăbit să se vaccineze, apucând pe un drum ce s-ar putea dovedi fără întoarere. Nu mai e mult până când vaccinarea va fi obligatorie, prin lege, pentru toată suflarea, inclusiv pentru copii. Aici e marea durere. Antihriştii vor să decadă din drepturi părinţii care-şi vor ocroti copiii, refuzând să-i expună unei primejdii de moarte!

Cine va fi numit ministru la Sănătate? Unul de-al lor, cu sarcini précis stabilite de a semăna moartea în rândul populaţiei şi a intensifica haosul în care ne aflăm. Ştim bine că antihristul va fi ridicat în vârful piramidei mondiale pe fondul haosului, tulburărilor sociale, crizelor de tot felul, deliberat create. Vajnicii noştri conducători excelează în zelul cu care pregătesc calea omului fărădelegii.

Spun cunoscătorii că îndemnul ,,nu vă temeţi’’ e cuprins în Sfintele Scripturi de peste 360 de ori, ceea ce înseamnă încurajarea pe care ne-o insuflă Atotputernicul Dumnezeu în zilele acestea de răstrişte. Aşadar: ,,Ascultaţi-Mă pe Mine, voi cunoscători ai dreptăţii, Popor care eşti cu Legea Mea în inimă! Nu te teme de ocara oamenilor şi de batjocura lor să nu te înfricoşezi. La fel ca pe un veşmânt îi va mânca molia şi ca pe lână viermii îi vor mistui’’ (Isaia 51, 7).

Presbiter Ioviţa Vasile

,,Cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta ca să-ţi fie bine şi să trăieşti ani mulţi pe pământul pe care Domnul Dumnezeul tău ţi-l va da ţie’’(Ieşire 20, 12). Dumnezeu a statornicit între copii şi părinţi relaţii fireşti, Dumnezeieşti, de iubire. Orice societate omenească este una sănătoasă atâta vreme cât este alcătuită din familii sănătose, duhovniceşte vorbind. Relaţiile din sânul familiei nu pot fi guvernate decât de Poruncile lui Dumnezeu. Încercarea de a substitui aceste Porunci cu cine ştie ce sisteme ,,morale’’, ticluite de mintea omului, este un eşec din capul locului. Nici nu trebuie să teoretizăm prea mult despre legăturile dintre copii şi părinţi, deoarece Dumnezeu le-a aşezat într-un făgaş atât de înţelept, încât acestea se pot desfăşura în cea mai bună rânduială. Aşa cel puţin ar trebui să fie.

          Din păcate, societăţile contemporane au tendinţa, uşor de sesizat, de a submina aceste legături familiale. Copiii sunt încurajaţi să nu mai asculte de părinţi. De cealaltă parte, părinţilor li se impun obligaţii sociale inutile, artificial create, spre a avea cât mai puţin timp de a petrece în familie. Pornind de la cazuri izolate de violenţă asupra copiilor şi invocându-le ca justificare, legiuitorii au elaborat legi care să reducă autoritatea părinţilor. Astfel, copilul îşi poate denunţa părinţii pentru incidente minore, iar sancţiunile pot merge până la decăderea lor din drepturile fireşti. Scăpaţi de sub grija părinţilor, copiii alunecă spre tot felul de tentaţii periculoase şi asistăm la multe drame prin care trec, deopotrivă, copiii şi părinţii. Societatea devine astfel un organism bolnav, în aceaşi măsură în care familiile sunt subminate. Cine are interesul ca familiile să fie slăbite şi societatea să ajungă în suferinţă? Puterile întunericului, slujitorii diavolului care lucrează din umbră, iar atunci când ies la arătare pozează în binefăcători ai umanităţii şi dau lecţii de morală.

           Remediul este cunoscut, la îndemână oricând şi este propovăduit din faţa Sfintelor Altare: întoarcerea la Dumnezeu şi la Biserica Ortodoxă. Oricâte schimbări şi mutaţii s-ar produce în lumea aceasta, Biserica rămâne singura instituţie care păstrează nealterate Poruncile Dumnezeieşti şi-i cheamă pe oameni la bună şi dreaptă vieţuire. Acest fapt explică de ce Biserica lui Hristos este ţinta atâtor atacuri, din partea vrăjmaşilor văzuţi şi nevăzuţi.

Presbiter Ioviţa Vasile

Acum 4 zile, un vulcan de pe o insulă din Caraibe (St. Vincent) a erupt, punând în pericol zeci de mii de locuitori. S-a dispus evacuarea de urgență, pentru a salva vieți. Nimic spectaculos, la prima vedere. Numai că citim în presa străină (la noi amănuntul e trecut sub o tăcere de aur) că insulele din jur au acceptat să primească numai evacuații care erau deja injectați cu serul magic anti-molima mileniului. Cei care nu erau deja injectați au putut fi urcați pe vapoare în vederea evacuării numai dacă au acceptat să fie înțepați pe loc.

Nu mi-e clar ce s-a întâmplat cu cei care nu au avut cum să se înțepe sau cu cei care au refuzat să experimenteze pe propriul corp serul magic. Probabil că au fost lăsați în plata Domnului, sub norii de cenușa vulcanică.

Noi nu avem vulcani în apropiere. Dar avem zonă puternic seismică în Vrancea, la doar 250 de km de Capitală. Și avem Dunărea, la 60 de km. Și avem cei mai cinici și lipsiți de inimă guvernanți din istorie, plus un ”comandant al acțiunii” cu o înfățișare ca de veste rea. Vă dați seama ce s-ar putea întâmpla în caz de cutremur mare, ca în 1977, sau de inundație catastrofală, ca în 1970? Să ne ferească Dumnezeu! Să ne rugăm ca așa ceva să nu se întâmple curând în România! Că, altfel, salvarea sau evacuarea de urgență s-ar putea face doar pentru cei 12% dintre potențialii sinistrați, cei care vor fi putut face dovadă că sunt înțepați regulamentar (cei care nu ar putea face o asemenea probă, cu certificatele/pașapoartele de rigoare, ar urma să fie abandonați dezastrului, chiar dacă, de fapt, sunt injectați cu serul magic și sunt fani ai experimentului și ai deghizării în nou-normali și ai distanțării sociale).

Avocat Gh.Piperea

„Se cuvine să ne îngrădim pe noi înşine şi să ne separăm de episcopii care, în chip vădit, stăruie în greşeală privitor la cele ce ţin de Credinţă şi de Adevăr, aşadar se vădesc a fi eretici sau nedrepţi.”  (Sfântul Nicodim Aghioritul († 1809)

Arhim. Arsenie Papacioc: „Cu o moarte toţi suntem datori, dar una-i ortodox să mori, alta-i ecumenist vândut”. Şi dacă unul singur ţine adevărul, acolo este Biserica. Nu e numai o fracţiune din Biserică, e toată Biserica. Aveţi ocazia sa fiţi acel unul…

Dragii mei, vreţi să fiţi fericiţi? Muriţi pentru adevăr! Apără adevărul. Moartea nu înseamnă moarte, dragii mei. Ai trecut de la moarte la viaţă… Adevărul îl poate apăra oricine. Că acolo unde e Adevărul, acolo e Biserica. Nu unde este mulţime, unde e gălăgie, unde e “hai dom’ne să ne împăcăm, să ne unim!” Fiecare ortodox este obligat să se pună la punct, şi dacă a făcut un mare efort, a devenit o mare forţă. Şi acolo e Biserica , la ăla care e pus la punct. Unde e Adevărul, acolo e Biserica… Voi nu cunoaşteţi bucuria care te cuprinde atunci când aperi Adevărul… Şi a nu apăra Adevărul e groaznic, e o suferinţa teribilă… nu vă daţi seama ce durere ai când eşti un om vândut (lepădat); încă o dată vă spun: Adevărul poate fi la unul singur şi să fii fericit că eşti acel singur, căci cu atât mai puternic vei fi… Pentru că apărând Adevărul toate cerurile ştiu, toţi Sfinţii, toată Împărăţia de sus ştie că tu ai apărat Adevărul, şi nu te lasă.
Da, Dumnezeu dă Harul, dar nu-l dă la milogi, ci îl dă la eroi… Apără Adevărul, că nu mai contează viaţa … în momentul când aperi Adevărul eşti îmbrăcat cu haina morţii. ”

Revista Atitudini,februarie, martie, aprilie 2008

Primus sine paribus, Ereticul Bartolomeu din Constantinopol, s-a rugat cu ereticii şi a jertfit diavolului

Avva Nikolaos din Sfântul Munte Athos ne reamintește că adevăratul păstor al lui Hristos ar trebui să învețe toate neamurile dreapta credință, mai degrabă decât să participe la sabatul „noii ere”. În timpul rugăciunii ecumeniste „pentru pace în întreaga lume” de la Roma, organizată de ereticul Papă Francisc pe 20 octombrie 2020, pseudo patriarhul Bartolomeu nu s-a rugat lui Hristos, relatează publicația Orthodoxos Typos. El a reamintit că Sfântul Paisie Athonitul a denumit rugăciunile cu ereticii, „zdrențe ale diavolului”: „Și acest lucru este adevărat: numai Mielul ucis, Domnul nostru Iisus Hristos, Care a îndurat suferințele pentru mântuirea celor păcătoși, poate să dea adevărata pace, dar nu și acei oameni care batjocoresc Credința’’.

Avva Nikolaos a subliniat că ereticul Papă Francisc „propovăduiește că homosexualitatea trebuie protejată prin lege”, un alt participant la rugăciunea ecumenistă „așteaptă pe propriul său mesia, antihristul” și „în ceea ce privește restul participanților la această ceremonie, ei se închină la idoli, animale și soare, venerându-i ca pe niște zei. ” „Având în vedere cele enunțate mai sus, apare întrebarea: pentru care„ zeu ”a pus pseudo patriarhul ecumenist Bartolomeu, o lumânare într-un sfeșnic, aflându-se în mijlocul acestei adunări, a acestei amestecături de religii? În orice caz – nu Domnului nostru Iisus Hristos, pentru că Hristos îi cheamă pe păstorii Săi să pornească la drum și să învețe Adevărul, propovăduind Creapta Credință tuturor neamurilor pământului: ..Drept aceea, mergând, învăţaţi toate neamurile, botezându-le în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, învăţându-le să păzească toate câte v-am poruncit vouă, şi iată Eu cu voi sunt în toate zilele, până la sfârşitul veacului. Amin’’(Matei 28, 19-20). Având în minte aceste cuvinte, nu participați la sabatele „noii ere”, a rezumat călugărul athonit.

Texte selectate şi editate de Dr. Gabriela Naghi

Tot săpând gropile altora, omul a ajuns să cadă în una din ele. Nu vă speriaţi, e o formă uşoară de covid care a survenit taman când se pregătea să facă rapelul, încât nu se poate să nu te întrebi la ce foloseşte vaccinul gratis, sigur şi voluntar când după prima doza te infectezi cu virusul blestemat. Mai degrabă cred că Vasilică al nostru s-a oferit ca material didactic, ca să fie arătat unei ţări întregi, că iată, şi cei din Patriarhie… Odată pozitivat, dumnealui ne spune ca de vină ar fi şi oboseala. Aci nu-l mai cred. Nu-l cred pentru că acest individ este neobosit atunci când însăilează declaraţii mieroase pentru puternicii zilei, susţine dialoguri fertile, ori face nesfârşite temenele în faţa celor care calcă  nesimţit cu bocancii în sfinţenia Bisericii.

Mă întreb, pentru a nu ştiu câta oară, ce caută acest mirean şmecher pe statele de plată patriarhale, pe post de purtător de cuvinte. Caută exact ce-i cer cei care l-au împins în faţă, fără ca Daniel să aibă un cuvânt de spus. Caută să nu iasă din vorba şi consemnul stăpânilor, să declare în numele Bisericii ceea ce vor să audă cei fără Dumnezeu. Când vorbeşte în numele Bisericii, propaganda, behăitorii de ambe sexe şi sataniştii se reped şi spun românilor ,,aceasta este poziţia Bisericii’’. Serios? De când nenea ăsta se confundă papaliceşte cu Biserica lui Hristos? Este un fel de pontifex maximus şi nu ştim noi? Trasează directive, formulează păreri, arată calea de urmat, peste capetele tuturor ierarhilor, cu dezinvoltură şi nesimţire, având spatele puternic de care aminteam înainte. ,,Speranţa pusă în dumnezeu ne va ajuta mereu’’. Sigur că dumnezei sunt mulţi şi dânsul n-a precizat spre care îşi îndreaptă speranţele. În orice caz, nu spre Dumnezeul Adevărului.

Ziceam că e neobosit în ceea ce face, şi face multe! Pe mine mă oboseşte teribil şi abia aştept ziua în care va fi trecut în rezervă şi nu vom mai auzi de el. Dă, Doamne.

Presbiter Ioviţa Vasile

Dracii joacă tontoroiul la lumina zilei. Au ieșit legiune la suprafață și nu se mai feresc. Sub stindardul COVID, lumea se îndrăcește cu o repeziciune uluitoare. Bătălia dintre Copiii Luminii și Copiii Întunericului, despre care vorbea monseniorul Vigano, a ajuns și pe malurile Dâmboviței. La fel ca pe Potomac, odraslele beznei sunt excelent organizate, înarmate până în dinți, unite ca unul și hotărâte în acțiune. Raidurile lor sunt fulgerătoare, ordinul este simplu: fără prizonieri!

Copiii Luminii orbecăie. Răzleți, înfricoșați, nepregătiți, cad sub ploaia de lovituri ca spicele în luna unui cuptor infernal. O armată blindată împotriva unei gloate de desculți. Soarta bătăliei pare pecetluită. Așa să fie? Noi, cei care încă ne mai facem cruce, ȘTIM că nu. Știm că victoria finală Îi aparține lui Hristos, în ciuda aparențelor. În ciuda masacrului care le este ÎNGĂDUIT dracilor în aceste zile, ca mare, supremă încercare. Învierea a fost precedată de Patimi. O încercare presupune însă și o reacție. Un răspuns. Doar pentru că știe dinainte deznodământul, Omul nu are dreptul să stea cu mâinile încrucișate, ca la cinema, așteptând relaxat happy-end-ul.

Prima reacție logică a unei oști, când este atacată, este să privească spre Comandantul ei Suprem. Să aștepte ordinele și să le execute. Ordinele sunt transmise prin generali și restul ofițerilor până la ultimul soldat.

Comandantul Suprem este Hristos, Oastea este Biserica, iar ofițerii sunt clerul.Iată însă că grosul ofițerimii pare paralizat de frică. Îi clățănesc dinții sub măști. Din spatele celor trei straturi de pânză regulamentare răsună înfundat, confuz, ordine contradictorii. Sau o tăcere asurzitoare. În ultimul an, ierarhia Bisericii s-a clătinat de câteva ori dramatic. A acceptat închiderea lăcașurilor de cult și a cimitirelor. A consimțit ca Paștile, cea mai mare sărbătoare a sa, practic Ziua Victoriei, să fie prăznuită cu ușile închise și cu poporul încuiat în case. A admis ca ostașii fricoși să vină de acasă cu lingurița proprie pentru a se împărtăși, relativizându-L pe Hristos din Potir (spre lauda sa, a retractat rapid). A încuviințat să-i fie îngropați morții ca niște câini turbați. A tolerat să-i pătrundă poliția cu bocancii în biserici, tulburând Sfânta Liturghie, în căutare de enoriași contravenienți. A îngăduit să fie compromise pelerinajele, aceste parade în cinstea eroilor căzuți din glorioasa oaste de odinioară.A închis ochii la batjocura bolnavilor: arși de vii, legați de pat, încuiați și uitați în saloane, scoși cu targa în stradă în miez de noapte. A tăcut când părinții au fost amenințați cu confiscarea copiilor.

Dar, mai presus de toate, a îngăduit Fricii să pună stăpânire pe Oastea sa. O frică demonică, paralizantă, care întunecă mințile și pierde sufletele. Prea puține voci de la vârful ierarhiei au ieșit în față să strige: „Nu te teme, turmă mică!”. Care este situația de pe front, acum, în tabăra Copiilor Luminii? Li s-a oferit un armistițiu. Li s-a promis că, spre deosebire de anul trecut, vor putea participa la slujba de Înviere. Au primit libertatea de a se bucura pe îndelete de Lumină până dimineața, la ora 5. Perspectiva unor Paști ca altădată, „normale”, le umple inimile de bucurie. Nu sesizează că li s-a oferit un dar otrăvit. Speriată de amploarea și răspândirea protestelor din stradă, Puterea s-a făcut că cedează. A cerut însă un sacrificiu la schimb: propagandă pro-vaccin în biserici. Și conducerea BOR s-a lăsat păcălită și a acceptat trocul. În realitate, Puterea nu a cedat nimic. Cu proteste în toată țara, de la București la Timișoara, de la Giurgiu la Tecuci, a fost conștientă că anul acesta nu va mai putea repeta restricțiile de Paști. Că oamenii vor ieși din case cu orice risc și cu orice preț pentru a lua lumină și a se împărtăși.

Puterea a jucat însă cu viclenie mărinimia de partid și de stat. Naivă, Biserica a înghițit nada Paștilor cu tot cu acul vaccinurilor. Acceptând să împartă broșuri și să le spună enoriașilor că vaccinurile sunt „sigure și eficiente”, Biserica a preluat misiunea propagandistică de la tele-medicii Mahler, Craiu, Marinescu, Gheorghiță. Biserica a acceptat să facă politică și să își transforme preoții în goarne ale puterii. Mesajul purtătorului de cuvânt al BOR, „eu m-am vaccinat”,este identic cu cel al politrucilor în alb de mai sus, interzis de CNA ca ilegal. Mai grav, susținând că vaccinurile sunt „sigure și eficiente”, conducerea BOR și-a asumat un neadevăr: nici un produs și nici un act medical nu sunt 100% „sigure și eficiente”, după cum o atestă chiar prospectele vaccinurilor. După cum o atestă morții și efectele secundare. După cum o dovedește infectarea cu COVID a purtătorului de cuvând al BOR, după vaccinare. Sută la sută „sigur și eficient” este doar Dumnezeu!

Fără a mai pomeni de faptul că Moderna, Pfizer și Johnson & Johnson au folosit pentru crearea vaccinurilor lor celule de fetuși avortați. Propovăduind un neadevăr, acceptând un păcat (avortul) pentru un bine ipotetic, relativizând astfel Minciuna și Răul, Biserica Ortodoxă Română a făcut pași mari spre o fraternizare cu inamicul.
Asemenea oricărei armate, Biserica nu face politică. Ea nu este nici socialistă, nici liberală, nici ecologistă, nici măcar creștin-democrată. Trebuie să stea departe de orice „-isme”.

Biserica trebuie să facă un singur lucru: să își ajute soldații să se mântuiască. Aceasta este singura luptă pe care trebuie să o ducă. Iată, însă, că tocmai mântuirea este acum în pericol: credincioșii și Biserica însăși sunt atacați de un altfel de „-ism” față de care nu pot rămâne indiferenți: Satanismul. Or, lupta cu Satana este tocmai cea pe care Biserica este OBLIGATĂ să o dea. Nu are dreptul să stea deoparte, invocând echidistanța politică. Generalii și tot corpul ofițeresc trebuie să se trezească până nu este prea târziu. Până nu sunt excluși, împreună cu un mare contingent de suflete pierdute, din Marele Scenariu cu Happy-End. Cumplitele izbituri care se dau în porțile Bisericii nu sunt de berbece. Sunt loviturile lui Belial însuși.

Autor: Adrian Pătrușcă

Orice creştin are de la Botez un înger bun, care stă de-a dreapta lui şi îl povăţuieşte spre tot lucrul plăcut lui Dumnezeu. El scrie cu de-amănuntul, una câte una, toate faptele bune, pe care le face în viaţă şi pe care i le va prezenta în ceasul Judecăţii cînd „cărţile se vor deschide”. De asemenea, creştinului îi urmează din pruncie şi un înger rău (diavol) care scrie şi el, amănunţit, tot păcatul pe care îl face omul în viaţă, până în clipa morţii. Scopul îngerului rău este de a-l ispiti întotdeauna şi a-l îndemna la păcat, cu gândul, cu imaginaţia, cu simţurile, cu cuvântul, cu fapta, cu trupul şi cu sufletul. Dacă omul îl ascultă, se învoieşte la păcat şi chiar îl săvârşeşte; diavolul scrie orice gând, orice cuvânt sau faptă rea făcută în viaţă, de care îi va cere răspuns la Judecata particulară, adică după moarte, dacă nu a fost dezlegat de păcate în viaţă, prin spovedanie şi pocăinţă.

Sfinţii şi dumnezeieştii Părinţi ai Bisericii au înţeles că orice patimă care ne luptă pe noi, este un drac. De aceea, dumnezeiescul şi Sfântul Părinte Efrem Sirul zice: „Că omul are atâţia draci, tot atâţia, câte patimi are”. Şi tot aşa spun şi alţi mulţi Sfinţi Părinţi. Suntem datori să ne rugăm lui Dumnezeu să ne ajute cu Harul Său să putem scoate şi izgoni demonii din noi şi nu din alţii! Şi iarăşi suntem datori să ne rugăm stăruitor şi cu evlavie şi cu umilinţă Preabunului Dumnezeu, să ne ajute să înviem prin pocăinţă adevărată sufletul nostru cel mort prin păcate şi să nu ne îndârjim cu drăcească obrăznicie a cere lui Dumnezeu darul de a învia morţii şi de a face minuni.

Arma cea mai puternică şi mai înfricoşată prin care omul poate scoate şi izgoni din inimă pe draci este numele cel prea înfricoşător al Domnului şi Dumnezeului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos, pe care dacă îl va chema cineva din inimă şi cu smerenie şi cât mai des, unul ca acela, cu darul lui Hristos, va scoate şi va izgoni de la sine pe dracii care îi dau război şi îi va risipi pe ei ca praful spulberat de vânt şi se vor stinge ca fumul. Frânele puterii satanei sunt în mâna lui Dumnezeu. El este câinele lui Dumnezeu şi nu poate să facă nimic fără poruncă.

Sfântul Macarie cel Mare până acolo merge, că zice: „Dumnezeu este şi în draci şi în satana!”. Cum este în draci, zic unii, dacă satana este împotriva lui Dumnezeu? Da, este. Că dacă n-ar fi Dumnezeu într-înşii, cât rău ar face! Dumnezeu este într-înşii cu puterea Sa cea atotţiitoare, una din însuşirile Sale, să-i ţină în frâu, ca pe câinele cel rău, să nu facă rău cât ar vrea ei oamenilor. Nici în porci n-au putut să intre, fiind ţinuţi de puterea atotţiitoare a lui Dumnezeu. Că puterea drăcească este îngrădită de puterea Dumnezeirii. Că zice la Isaia: „Se luptă cel puternic cu Cel Atotputernic”. Are el putere, dar nu este atotputernic, că Dumnezeu îl ţine în frâu! Toată puterea drăcească este circumscrisă împrejur; este îngrădită de puterea Dumnezeirii. Că altfel, ai văzut, când i-a dat voie să-l ispitească pe Iov, ce-a făcut într-un ceas? I-a ars turmele, i-a sfărâmat toate şi i-a omorît fiii! Are mare putere satana, dacă Dumnezeu îi dă voie.

(Din cuvintele arhimandritului Cleopa Ilie, Îndrumări duhovnicești pentru vremelnicie și veșnicie, Ed. Teognost, Cluj-Napoca, 2004)

Text selectat şi editat de Dr. Gabriela Naghi

Oamenii din toate vremurile au fost şi sunt într-o continuă confruntare cu diavolul. ,,El de la început a fost ucigător de oameni şi nu a stat întru adevăr, pentru că nu este adevăr întru el. Când grăieşte minciuna, grăieşte dintru ale sale, căci este mincinos şi tatăl al minciunii’’(Ioan 8, 44). Diavolul este într-o necurmată luptă pentru a-i duce pe toţi oamenii la chinurile veşnice ce-i sunt pregătite lui şi îngerilor lui (Matei 25, 41). Sfântul Bisericii noastre Ioan Gură de Aur făcea cu amărăciune, următoarea constatare: ,,Duşman de moarte ne este diavolul şi a pornit împotriva noastră război neîmpăcat. Nu ne sârguim noi atât pentru mântuirea noastră, cât se sârguieşte el pentru pierderea nostră’’ (Omilii la Matei XIII, 4). De răul pe care-l pricinuieşte cel viclean, aduce mărturie Evanghelia Sfântă a acestei Duminici.

Un părinte îndurerat aduce la Mântuitorul pe fiul său stăpânit de un demon mut şi surd. Ce-i făcea acesta copilului? ,,Oriunde-l apucă, îl aruncă la pământ şi face spume la gură şi scrâşneşte din dinţi şi înţepeneşte’’. Acestea, iubiţi credincioşi, sunt semnele, simptomele unei boli cumplite, epilepsia. Medicina din vremea noastră, cu toate performanţele ei, n-a reuşit până acum să stabilească cauza acestei boli şi nici să găsească un tratament eficient. N-a reuşit pentru că epilepsia iese din sfera ştiinţei medicale, este o boală demonică care se poate vindeca prin înfăptuirea lucrărilor sfinte instituite de Mântuitorul nostru şi încredinţate Sfintei Sale Biserici Ortodoxe. Oricâte încercări va fi făcut omul acesta pentru tămăduirea fiului său, toate s-au dovedit neputincioase. Nici strădaniile Sfinţilor Apostoli nu l-au putut vindeca, cu toate că li s-a dat putere scoată demonii încă de la trimiterea lor la propovăduire (Matei 10, 1). De ce, atunci, n-au reuşit să alunge demonul cel cumplit? Sfinţii Apostoli erau în acea perioadă când învăţau de la Mântuitorul ceea ce le era de trebuinţă în misiunea lor. Încă nu ajunseseră să ştie că ,,acest neam de demoni cu nimic nu poate ieşi, decât numai cu rugăciune şi cu post’’ (v. 29). Aceasta a fost ocazia prielnică pentru Apostoli spre a-şi împlini învăţătura, aşa cum şi noi învăţăm acum cât de trebuincioase ne sunt rugăciunile şi postul pentru biruinţa asupra celui rău. Dar diavolul ştiind că prin acestea poate fi învins, ce s-a gândit să facă? A scornit o mulţime de secte şi biserici mincinoase pe care le pune să facă rugăciuni zadarnice, fără însă să postească. Nu vedeţi? Sectarii nu ţin nici măcar o zi de post pe an, că aşa-i îndeamnă diavolul, şi în felul acesta îi lipseşte de arma postului fără de care demonii nu pot fi alungaţi. Şi nu numai că nu postesc, dar învaţă că postul este fără de folos, ridicându-se cu neruşinare împotriva prealuminatei învăţături a Domnului nostru Iisus Hristos Care ne-a spus desluşit: ,,Acest neam de demoni cu nimic nu poate ieşi, decât numai cu rugăciune şi cu post’’.

În faţa neputinţei omeneşti, asistăm la confruntarea dintre Fiul lui Dumnerzeu şi duhul cel rău care se încuibase în copilul acela. Dumnezeiasca putere se arată în cuvintele Mântuitorului: ,,Duh mut şi surd, Eu îti poruncesc: Ieşi din el şi să nu mai intri în el’’. A fost momentul în care puterea celui rău s-a surpat, demonul a răcnit, căci fiind mut şi surd atât putea face, l-a zguduit cu putere pe copil, a ieşit lăsându-l ca mort, dar nu era mort. Era starea aceea de epuizare ce se resimte asupra celor chinuiţi de diavolul, în care nu-şi mai amintesc nimic şi le trebuie un timp oarecare pentru a-şi reveni. În clipa următoare, Domnul nostru Iisus l-a luat de mână şi l-a ridicat. Din acel moment era sănătos. Demonul s-a arătat neputincios în faţa măreţiei Dumnezeieşti a lui Iisus. De altfel, Scripturile Sfinte ne arată cu limpezime câte ori s-a petrecut această înfruntare dintre Mântuitorul şi puterile diavolului, n-a fost măcar o umbră de îndoială asupra biruinţei Sale. Acest adevăr ne este dătător de nădejdi în lupta noastră cu diavolul, cel care, prin vicleşug, ne strecoară în minte gândul că este puternic şi nimic nu-l poate birui, tocmai pentru a ne afunda în deznădejde şi a ne face să renunţăm la luptă. Renunţând, îl facem biruitor pe el. Să nu fie!

Am întâlnit o tânără demonizată care periodic era rău chinuită de demoni. Văzând-o, cumnatul ei mi-a spus cam aşa: ,,Părinte, fata asta nu se va mai putea integra niciodată în societate’’. Era un gând de deznădejde mărturisit. Dar n-a fost aşa. După mai bine de doi ani şi jumătate de chin, Dumnezeu a izbăvit-o în vreme ce se afla în Ucraina, în Mănăstirea Pociaev, cu multe Sfinte Moaşte. Spunea fata mai târziu că s-a izbăvit prin rugăciunile Sfintei Eufrosenia, în momentul în care a ajuns în dreptul moaştelor ei. După ce s-a făcut sănătoasă, a absolvit o şcoală sanitară post-liceală, s-a cununat cu un tânăr din Moldova, Dumnezeu le-a dat un copil, iar acum sunt în Italia.

Sfinţii Părinţi ai Bisericii noastre stăruie cu deosebire asupra întăririi noastre în credinţă, îndemnându-ne să nu ne arătăm fricoşi în lupta cu diavolul. ,,De aceea credincioşii nu se cuvine să se înfricoşeze. Căci toate meşteşugirile lor sunt nimic în faţa harului lui Hristos… Deci numai de Dumnezeu trebuie să ne temem, dispreţuindu-i pe aceştia şi netemându-ne deloc de ei. Ci cu cât mai mult încearcă să ne facă acestea, cu atât mai mult să ne încordăm nevoinţa împotriva lor, căci mare armă este împotriva lor viaţa dreaptă şi credinţa în Dumnezeu. Căci se tem de post, de priveghere, de rugăciuni, de blândeţe, de linişte, de neiubirea de argint, de neiubirea de slavă deşartă, de smerita cugetare, de iubirea de săraci, de milostenii, de nemâniere şi, în primul rând, de dreapta credinţă în Hristos a nevoitorilor’’. Cuvintele acestea de îndemn şi încurajare ni le-a lăsat Sfântul Antonie cel Mare, cel care a vieţuit în pustia Egiptului şi a îndurat multe ispite diavoleşti, chiar agresiuni fizice ale demonilor dar, cu harul lui Dumnezeu, s-a arătat biruitor peste toate. 

La curaj ne îndeamnă, peste veacuri, şi Sfântul Părintele nostru Ioan Gură de Aur: ,,Dar să nu vă temeţi, să nu vă ia frica. Vegheaţi doar, şi se va face ca o vrabie… Dacă vrem, Dumnezeu ne-a dat putere să călcăm peste el cu picioarele’’. Mai aproape de vremea noastră, Sfântul Nicodim Aghioritul ne-a lăsat şi el un temei de biruinţă în lupta noastră cu puterile întunericului, într-o carte folositoare de suflet, Despre vrăjitorie, în care ne-a scris aşa: ,,Aşadar, de ce vă temeţi, creştini, de diavolul care nu poate să vă facă nicio silnicie? Mai degrabă diavolul trebuie să se teamă de voi, deoarece voi sunteţi îmbrăcaţi cu toată armura şi armele lui Dumnezeu’’ (p. 68-69). Despre armele lui Dumnezeu, postul şi rugăciunea, tocmai am auzit când s-a citit Evanghelia Sfântă şi puţin mai în urmă, la începutul acestui cuvânt. Dacă mergem de la Sfânta Biserică purtând în inimi şi minţi aceste mult folositoare cuvinte, am şi pus începutul biruinţei noastre. Suntem în Sfântul şi Marele Post al Paştilor. Ne vom lăsa dezarmaţi? Ne vom purta ca nişte dezertori fricoşi? Vom lăsa deoparte postul şi rugăciunea sfântă? Vom dispreţui sfintele cuvinte ale Mântuitorului? Doamne fereşte, să nu fie! Socotesc a fi foarte potrivite cuvintele Sfântului Apostol Iacov (4, 7) scrise prin anul 62 de la Naşterea Mântuitorului: ,,Staţi împotriva diavolului şi el va fugi de la voi’’.

Diavolul şi demonii lui sunt îngeri care s-au răzvrătit împotriva lui Dumnezeu şi au căzut din slava cerească. Aşa cum există îngeri căzuţi, sunt şi oameni căzuţi din harul lui Dumnezeu. Între aceştia şi demoni s-a creat un fel de simbioză, o conlucrare malefică. Oamenii L-au părăsit pe Creatorul şi Binefăcătorul lor şi s-au făcut slujitori ai diavolului sau al marelui arhitect al universului, cum mai este el numit de o seamă dintre ei. Fără lucrarea acestora, puterea diavolului ar fi mult mai redusă. În zilele noastre ne confruntăm cu răutatea acestor slujitori satanici, ajunşi în poziţiile cheie ale lumii, pe care vor să o conducă după nebunia lor. Lucrarea lor tinde să-i despartă pe oameni de Dumnezeu şi apoi să-i târască spre osânda cea veşnică a iadului. Diavolul a născocit această pandemie falsă, care serveşte ca pretext antihriştilor spre a batjocori şi înrobi toate făpturile lui Dumnezeu. Vedem bine că vor să extermine cea mai mare parte a populaţiei globului prin diverse mijloace perfide, vaccinul ucigaş fiind unul din ele. Şi acestora trebuie să le stăm împotrivă, fireşte, cu mijloacele non-violente pe care ni le pune Dumnezeu la îndemână. Biruinţa finală a acestei lupte va fi de partea Bisericii noastre,  şi aici nu poate exista îndoială. Amin.

Presbiter Ioviţa Vasile

Legea cuprinzând această fărădelege e foarte aproape să fie adoptată în parlamentul lui Iohannis. A spus-o deschis individul slinos, numit Nelu Tătaru. Potrivit acestuia, vaccinarea va fi obligatorie pentru toţi copiii! Vedeţi cu câtă siguranţă se pronunţă. Ştie el ce ştie. Cei care şi-au făcut iluzii precum că pruncii vor fi exceptaţi, vor avea o cruntă dezamăgire.

Părinţii vor fi chemaţi spre a fi consiliaţi de două sau trei ori ca să-şi dea acordul pentru vaccinul ucigaş. Refuzul prezentării la consiliere se va solda cu amenzi împovărătoare, antihriştii fiind foarte darnici în stabilirea cuantumurilor, care pot ajunge până la o sută de milioane. Impactul e dublu. Întâi vor să-i intimideze pe bieţii români, apoi, neputând plăti amenzile, le vor lua locuinţele şi agonisita vieţii. Nu spun antihriştii europeni că românii au prea multe proprietăţi?

Părintele plăteşte amenda şi refuză în continuare să-şi vaccineze copilul. Ce se întâmplă?

,,Discutăm de acea parte a legii care să găsească un tutore din sistemul juridic care să poată accepta acest vaccin’’. ,,Dacă vorbiţi de tutore, înseamnă că părintele este decăzut din drepturi’’.  ,,În condiţiile în care nu acceptă, acest drept va fi preluat de altcineva’’ – zice satanistul Tataru.

Înţelegeţi ceea ce Părinţii Bisericii spun de multă vreme. Copiii vor fi sodomizaţi şi duşi pentru a satisface poftele animalice ale mai-marilor lumii, care s-au abătut de la menirea firească a oamenilor normali; altora li se vot preleva organele, pentru a prelungi viaţa antihriştilor aflaţi la ananghie.

Nu vă temeţi! Sunt cuvintele Mântuitorului. Le rostesc şi le scriu ori de câte ori ne ameninţă sataniştii. Duminica viitoare e a 4-a din Sfântul şi Marele Post. În Evanghelia ce se va citi, ne vorbeşte iarăşi Fiul lui Dumnezeu şi ne dă armele cu care să-i biruim pe satanişti: ,,Acest neam de demoni nu iese decât numai cu rugăciune şi cu post’’ (Matei 17, 21). Acest neam de satanişti poate fi biruit cu rugăciune şi cu post. Crunt îi vom lovi noi cu aceste două arme, cu puterea lui Dumnzeu, pe satanişti!

Presbiter Ioviţa Vasile

„Sau nu ştiţi că trupul vostru este templu al Duhului Sfânt care este în voi, pe care-L aveţi de la Dumnezeu şi că voi nu sunteţi ai voştri? Căci aţi fost cumpăraţi cu preţ! Slăviţi, dar, pe Dumnezeu în trupul vostru şi în duhul vostru, care sunt ale lui Dumnezeu” (I Corinteni 6, 19,20)

Ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu, a arătat în fața reporterilor că nu știe ce conține ordinul de ministru privind procedura pandemică de îngropare a celor răpuși de coronavirus. El nu știa că morții declarați cu Covid sunt băgați în saci de plastic, complet goi, și trimiși la cimitir spre a fi înmormântaţi aşa, în această stare. O totala lipsa de bun-simt, de empatie faţă de suferinta semenilor, vii sau adormiti, un executant al ordinelor slugilor leviatanului, care oricât de absurde, de mizerabile şi degradante ar fi, le pune în aplicare fără discuţii. Inițial ministrul neagă, apoi, dându-și seama că minte, spune că se va mai documenta și cere „altă întrebare”. Totul, în timp ce este vizibil încurcat de altă aberație a legilor sanitare stâmbe – purtarea măștii în aer liber, care l-a înroșit la față și i-a creat condens pe interiorul ochelarilor.

ÎPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, afirmase marți seară la o televiziune că înmormântarea decedaților trecuți cu Covid după procedura degradantă prevăzută de ordinele Comandantului Acțiunii „este o totală lipsă de respect față de om, de demnitatea lui… Regulile Credinței și ale tradiției noastre nu trebuie să fie încălcate. Se cuvine, cât de urgent, să fie rezolvată această problemă”. Este singurul ierarh al BOR care în timpul acestei epidemii de gripă, a încercat (la ordin, cu siguranță) să cosmetizeze imaginea sinodalilor BOR, semnatari ai trădării Ortodoxiei la tâlhărescul sinod Creta 2016. De atâta vreme familiile celor morți de covid19  trăiesc drama înmormântării celor dragi în condiții asemănătoare lagărelor de exterminare din Deltă sau de la Canal, din temnițele dictaturii bolșevice, inexplicabile într-o țară așa zis democratică, fără argumente din punct de vedere medical, științific.

Abia acum patriarhia BOR, a luat act, comunicând că luarea unei atitudini, în al 12-lea ceas, a devenit imperios necesară. „Căci gura nu poate rosti ceea ce nu are inima. Şi chiar dacă rosteşte, îndată este dovedit de înseşi cuvintele lui că nu le spune bine” (Sfântului Simeon Noul Teolog- Discursuri teologice şi etice).

,,Cultele religioase din România au solicitat modificarea acestei legi excesive și au purtat recent un dialog fertil cu autoritățile competente în acest sens. Practic, (aproape) toată lumea pare să fi înțeles necesitatea modificării. Prelungirea așteptării ei devine dureroasă și nu mai are în acest moment o rațiune suficientă.
Umanitatea și demnitatea sunt rațiunile care trebuie să aibă și acum ultimul cuvânt”, a comunicat purtătorul de cuvânt al Patriarhiei.
La fel ca în cazul multor hotărâri neconstituționale (nepublicate in Monitorul oficial) luate timp de 1 an de zile, nici acest ordin al Comandantului care obligă la depunerea celor răpuși de Covid dezbrăcați în saci de plastic nu este fundamentat științific. Nu s-a demonstrat cum poate transmite virusul o persoană decedată, care nu mai respiră și nu poate împrăștia particule cu încărcătură virală. În schimb, aceste absurde măsuri aduc atingere demnității, sacralitații și sfințeniei ființei umane, zidirii lui Dumnezeu, pentru care Biserica Ortodoxă a rânduit un anumit ritual de îngropare și pomenire:priveghiul de trei zile, citirea Psaltirii, Slujba Stâlpilor, Slujba înmormântării care are loc în biserică, rugăciunea de dezlegare și iertare.

Şi ce s-ar mai putea adăuga despre prea multa suferință și adânca întristare a celor rămași – cunoscuți și rude -, care nu-și pot alina durerea măcar petrecând pe cel adormit la biserică și la cimitir așa cum se cuvine. „Au nu ştiţi că trupurile voastre sunt mădularele lui Hristos?”, ne întreabă dumnezeescul Pavel (I Corinteni 6, 15).

În același timp trupul celui decedat este vrednic de cinstire nu numai pentru ceea ce va fi în viitor, dar și pentru ceea ce a fost în această viață. Aceste rămășițe omenești, sfințite prin Botez și prin Sfânta Euharistie, dar și prin celelalte Sfinte Taine ale Bisericii, au fost şi rămân templu ale Duhului Sfânt, pe care omul nu și l-a zidit singur, ci l-a primit în dar de la Atot Ziditorul Dumnezeu.

Dr. Gabriela Naghi