Cipul a fost o teorie veche. Toate vaccinurile care se află acum pe piaţă sunt semnul/numărul fiarei. De ce?

1.Pentru că ele conţin exact 18 (6+6+6)extracte genomice din retrovirusul HIV, care vor pătrunde în nucleul celulei şi vor modifica ireversibil genomul.

2.Acest vaccin este numărul fiarei deoarece conţine şi alte componente la fel de importante: nanodiamante, puncte cuantice, luciferaza-enzima care va lasa tatuajul invizibil pe frunte sau pe mâna dreaptă, vizibil prin smartphone, cu care veţi putea demonstra că aţi fost vaccinat. Substanţa numită Darpa-hidrogel transportă  vectorul ARN în nucleul celulei în urma unui impuls dat prin internet. Deci cei care vor primi vaccinul nu vor fi modificaţi genetic imediat, decât atunci când se va da impulsul.

3. Odată ce ai luat acest vaccin nu mai faci parte din creaţia lui Dumnezeu, ci devii sintetic, modificat genetic, deci nu mai ai AND-ul original făcut de Creator. Aceasta înseamnă lepădare de Dumnezeu, de-acum faci parte din sistemul fiarei, iar numele tău a fost şters din cartea vieţii.

4.Acest vaccin te va conecta la moneda digitală planetară şi unică. Neprimindu-l, nu vei putea vinde sau cumpăra (Apocalipsa 13, 17).

5.Oamenii vaccinaţi vor fi controlaţi prin generaţia 5 G, provizorie, deoarece urmează generaţia 6G, adică internetul total.

6.Frenezia ce i-a cuprins pe satanişti, aceea de a vaccina cât mai mulţi oameni, se datorează timpului scurt pe care-l au la dispoziţie (,,Vai însă, pământule şi mare, fiindcă diavolul a coborât la voi, având mânie mare, căci ştie că timpul lui e scurt’’, Apocalipsa 12, 12).

7.Actuala zisă pandemie nu este decât o minciună, o mare înşelare pregătită de multă vreme, cu toţi paşii care se parcurg şi cu diferitele faze ale lockdown-urilor. Numărul fiarei este deghizat în acest vaccinuri. Falsa pandemie e pretextul marii resetări de care se vorbeşte. O problemă planetară unică impune o soluţie unică, implementată de un guvern planetar unic, condus de un singur individ, antihristul. OMS e parte a acestor planuri satanice.

8.A crede în Domnul nu înseamnă a fi prost şi ignorant. Trebuie să înţelegem semnele vremurilor. Restricţiile diabolice pe întreaga planetă sunt menite să forţeze populaţia să se vaccineze rapid, să se lepede rapid de Dumnezeu. Celor care fac comentarii cretine şi stupide, diavolul le-a întunecat minţile ca să nu vadă adevărul, nici măcar acum când semnul fiarei bate la uşă. Nu mai faceţi comentarii superficiale, deschideţi ochii şi urechile, pentru că informaţiile există, sunt ştiinţifice, verificabile. Citiţi Sfânta Scriptură şi vedeţi că proorociile ei se împlinesc sub ochii noştri.

9.Niciodată guvernul, medicii, presa, televiziunile nu vă vor spune adevărul despre vaccin pentru că toţi au fost cumpăraţi. Nu ne vor spune nimic despre modificarea genetică produsă în organismul uman şi nici despre semnul fiarei conţinut în vaccinul pe care ni l-au pregătit Iohannis, Orban, Câţu, Arafat, Rafila. O putere malefică dictează în toată lumea, de aceea peste tot se impun aceleaşi condiţii anti-umane, anti-religioase, distructive economic, spiritual, social. Chiar dacă falsul mesia nu şi-a dezvăluit încă identatea, primirea vaccinului înseamnă lepădare ireversibilă de Dumnezeu.

10.Rescrierea codului genetic prin vaccin înseamnă sterilizare, cancer, boli auto-imune, distrugerea sistemului imunitar, afecţiuni neurologice fatale, etc., toate având ca scop exterminarea unei mari părţi a populaţiei globului ( ,,O bubă rea şi ucigaşă s-a ivit pe oamenii care aveau semnul fiarei şi se închinau chipului fiarei’’, Apocalipsa 16, 2).

11.Vaccinurile conţin celule de fetuşi avortaţi (groaznic!) şi substanţa numită lucifer-aza. Numele CORONA arată că ceea ce se petrece acum tinde spre ÎNCORONAREA antihristului (în grecă antihristos, împotriva lui Hristos). Modificarea genetică a Creaţiei este o abominaţie care nu va fi tolerată de Creator, aşa cum nu a fost tolerată nici în timpul lui Noe…

 V-am spus acestea ca să şiţi exact ce reprezintă acest vaccin şi să nu mai aveţi nicio scuză dacă îl primiţi…

EXPLICAŢIE. Am primit textul de mai sus prin whatsapp, mi s-a părut deosebit de relevant şi am socotit că e mult folositor să ajungă la cunoştinţa cât mai multor semeni de-ai noştri. Textul original e mai amplu, cu multe date ştiinţifice, de aceea mi-am îngăduit să extrag selectiv cele mai importante idei, această simplificare ducând la o înţelegere mai lesnicioasă din partea tuturor. Am adăugat câteva citate biblice, tocmai pentru a ilustra veridicitatea celor expuse de autor, care ne rămâne necunoscut. Neavând dexterităţi tehnice, am copiat textul tastându-l literă cu literă. Fie acestea spre slava Marelui nostru Dumnezeu şi spre mântuirea celor care-L iubesc.

Presbiter Ioviţa Vasile

Părintele Sofronie mărturisea cu tristeţe despre o realitate în care trăim: „Cel mai tragic mi se pare a fi nu faptul că oamenii îndeobşte suferă mult, ci faptul că mor fără a fi cunoscut pe Dumnezeu”. Părintele participa la zbuciumul tuturor oamenilor. Tragedia lumii îi sfâşia inima. Suferea pentru toate popoarele care trăiau sub conduceri dictatoriale. Când vorbea despre tragedia lumii înţelegeai cât de mult suferea. Faţa i se umplea de amărăciune şi nu mai putea să vorbească nimic. Îl simţeai şi îl vedeai cum se adânceşte în propria lui lume de rugăciune. Pe om îl iubea mult, asculta cu atenţie ceea ce i se spunea, răspundea şi uşura orice suflet întristat. Părintele trăia drama sufletului care nu se exteriorizează, cunoştea bucuria, care nu se exprimă şi se comportă după cum era nevoie, odihnea, mângâia.
Spunea: ,,Dacă nu trăieşte înlăuntrul tău Hristos, nu poţi înţelege corect lucrurile în viaţă. Cum să înţelegi durerea, bucuria oamenilor, dacă nu le trăieşti şi dacă nu trăieşte în tine Hristos. Inima să-ţi bată cu Hristos, să-L respiri pe Hristos. Numai atunci eşti om adevărat”.

Suferea nemăsurat de mult pentru decăderea omului şi întotdeauna se arăta mirat că omul nu înţelege ceea ce se întâmplă la Sfânta Liturghie. Însă nu-şi îngăduia să vorbească, el tăcea, exprimând, totuşi, prin atitudinea lui, întreaga măreţie a iubirii ce i-o purta omului. Neputând să înţeleagă împietrirea inimii omului, rămânea uimit în faţa iubirii negrăite a lui Hristos pentru om. De aceea şi mărturiseşte: „Dumnezeu nu sileşte nicidecum omul, ci stă cu răbdare la poarta inimii sale, aşteptând cu smerenie momentul în care această inimă I se va deschide. Dumnezeu Însuşi îl caută pe om înainte ca omul să-L caute pe Dumnezeu”.

Într-o corespondenţă pe care o are cu un monah catolic englez, care mai apoi a devenit ortodox, exprimă marea durere a sufletului său în rugăciunea pentru lume: „Iubirea pentru lume, pentru om, mă împinge să mă bat cu Dumnezeu. Uneori mă rog cu lacrimi dulci, adeseori, însă, ca un nebun, mă lupt, insist, pretind… Mă lupt împotriva lui Dumnezeu, în lupta mea pentru soarta oamenilor Îl mâhnesc cu obrăznicie, dar, în cele din urmă, oricare ar fi destinul întregii umanităţi, al întregii creaţii, pe Dumnezeu Îl iubesc cu o iubire veşnică, unică şi adevărată. De mii de ori s-a desfăşurat în sufletul meu o luptă aspră, dar iubirea lui Hristos a biruit mereu”.

„Plânsul adânc din întreaga noastră fiinţă, din pricina acestei iubiri a cărei prezenţă arde înlăuntrul nostru în timpul rugăciunii pentru lume, poate atinge o intensitate care depăşeşte puterea noastră de a o răbda. Însă după aceasta sufletul cearcă o dulce linişte şi acea pace despre care Apostolul Pavel spunea că ea “covârşeşte toată mintea” (Filipeni 4,7)”. În acelaşi timp, însă Părintele punea in practică libertatea absolută şi imensa iubire a lui Dumnezeu şi spunea că „nici o facere omenească dacă nu este făcută din voinţă liberă, nu are valoare veşnică înaintea lui Dumnezeu”.

Rugăciunea pentru lume a copleşit viaţa Stareţului; iată ce spunea în acest sens: „Întreaga mea viaţă, mai mult sau mai puţin conştientă, am petrecut-o în rugăciunea pentru lume. Dorinţa inimii mele este să-i văd pe toţi şi pe fiecare în parte, purtători ai acelei plinătăţi de viaţă dumnezeiească, pe care Hristos a adus-o lumii: ,,Furul nu vine decât ca să fure, să junghie şi să piardă. Eu am venit ca viaţă să aibă şi din bleşug să aibă”(Ioan 10, 10). Prin pocăinţa noastră nu trăim doar o dramă personală, ci trăim în noi înşine tragedia umanităţii întregi, drama istoriei sale de la începutul veacurilor. Hristos este Dumnezeul infinit. El n-a fost răstignit numai pentru credincioşi, ci pentru toţi oamenii de la Adam până la ultimul om născut din femeie. A urma pe Hristos înseamnă a suferi pentru a vindeca şi a mântui întreaga umanitate. Nu există altă cale”.

Sursa: Pr. Morariu Iuliu Ovidiu, “Prezenţe patristice contemporane. Repere duhovnicești”, Alba Iulia, 2008, pag. 44-46.

Selecţie şi editare: Dr Gabriela Naghi

Hristos a inviat

În veștile neașteptate despre somnul iubitului nostru Părinte Nikolaos Manolis am fost cu toții încercaţi și experimentăm pedagogia Domnului nostru, fiecare după priceperea sa. Vine însă o mărturie simplă de unde nimeni nu se aşteaptă şi răspândeşte cu prisosinţă lumina Învierii în inimile tuturor. După douăzeci şi patru de ore, Părintele Nikolaos, în grija sa părintească, nu ne-a lăsat în neştiinţă.

În aceasta dimineaţă, fratele nostru duhovnicesc H.G a fost la biroul funerar LV, pentru a se îngriji de ultimele pregătiri în vederea înmormântării Părintelui nepomenitor Nikolaos. Omul de la birou a relatat faptul minunat petrecut în prezenţa a opt martori: În timp ce îl pregăteau pe Părintele Nikolaos, îmbrăcându-l în veşmintele preoţeşti, acesta a început să cânte Psalmi. Imediat au fost chemaţi ceilalţi colegi, care au trăit şi ei acele momente minunate şi le-au confirmat pentru cei dornici să cunoască felul cum Dumnezeu l-a proslăvit pe alesul Său.

Fratele nostru duhovnicesc l-a rugat pe şeful biroului să facă public acest eveniment. Spre slava lui Dumnezeu şi pentru înştiinţarea celor care-L iubesc, acesta a spus: ,,După ce am fost părtaşi la această bucurie, nu vom ascunde adevărul şi vom spune că Părintele Nikolaos a cântat, în vreme ce noi îl pregăteam, pentru înmormântare’’. Să se scrie acestea pentru cei care cugetă drept, pentru că nu fiii săi duhovniceşti mărturisesc această minune, ci aceia de la Birou spun despre faptul minunat, spre slava lui Dumnezeu.

Minunat este Dumnezeu întru Sfinţii Lui!

Părintele Nikolaos Manolis va rămâne întru veşnică pomenire. Să dea Bunul Dumnezeu ca toţi să ne întâlnim în locaşurile veşnice.

Sursa: Katanixi.gr/Orthodoxia

Precizări necesare: Părintele Nikolaos a fost între primii slujitori care au întrerupt pomenirea ierarhilor eretici. Era în strânsă legătură cu Părintele Theodoros Zisis, care a şi slujit la înmormântare, rostind şi un cuvânt de învăţătură.

Faptele minunate ne sunt date, deopotrivă, tuturor. Sinceritatea şi corectitudinea nu sunt niciodată de lepădat. Cine nu le are, să le caute şi să şi le aproprie.

Presbiter Ioviţa Vasile

Hristos a înviat

Goţii au fost un popor migrator care au îmbrăţişat erezia lui Arie, în frunte cu regele lor, Livighild. Fiul acestuia, Erminingheld, a părăsit erezia ariană şi, călăuzit fiind de Episcopul ortodox Leandru, a venit la Dreapta Credinţă. Tatăl său a voit să-l întoarcă la rătăcirea pe care tocmai o părăsise. Zadarnice au fost toate strădaniile regelui, căci Erminingheld a rămas statornic, iar tatăl său l-a îndepărtat de la moştenirea tronului. A poruncit apoi ca fiul său să fie ferecat în obezi de fier şi să fie ţinut în temniţă.

Se apropia Sărbătoarea Învierii Domnului. Regele Luvighild a trimis un episcop eretic pentru a duce lui Erminingheld împărăşania ariană şi a stărui pe lângă el să se întoarcă la rătăcirea arienilor. ,,Iar Sfântul răbdător de chinuri, îngreţoşându-se de episcopul arian şi mustrând aspru credinţa lui cea rea, l-a izgonit de la sine, neprimind împărtăşania cea eretică. Şi a fost împărtăşit de un preot dreptcredincios, pe care Sfântul Leandru, episcopul, l-a trimis la dânsul în taină cu preacinstitele şi de viaţă făcătoarele Taine ale Trupului şi Sângelui lui Hristos’’.

Luvighild s-a mâniat şi a poruncit săi să taie capul Sfântului, şi astfel, acesta şi-a dat sufletul în mâinile lui Dumnezeu. Zadarnic s-a căit regele de fapta sa şi a dorit să vină la Dreapta Credinţă. A fost pedepsit de Dumnezeu cu o boală rea şi a cedat puterea fiului său, Rehader, care, îndemnat de Sfântul Leandru, a primit Credinţa adevărată şi a adus şi pe goţi în Biserica lui Hristos (După Vieţile Sfinţilor pe noiembrie, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2006, p. 10-12).

Cinstite cititorule, învăţăm din pilda Sfântului Erminingheld să ne îngrădim de eretici, să nu sărbătorim împreună cu ei, să ne spovedim cât mai des şi să ne împărtăşim cu adevăratele Taine ale lui Hristos, care le are numai Biserica Ortodoxă.

Presbiter Ioviţa Vasile

Precum spune textul Scripturilor Sfinte, Mântuitorul nostru Iisus Hristos ,,întru ale Sale a venit, dar ai Săi nu L-au primit’’ şi nu numai că nu L-au primit, dar poporul Său I s-a făcut vrăjmaş de moarte. Cu o încrâncenare nemaiîntâlnită în istorie, iudeii au încercat în toate felurile să şteargă orice urmă a prezenţei lui Hristos în lume, să piardă chiar şi Dumnezeiasca şi mântuitoarea Sa învăţătură. Culmea răutăţii şi urii omeneşti s-a arătat începând cu Sfintele Sale Patimi, când Cel mai mare Binefăcător al lumii a fost tratat precum cel din urmă răufăcător. Toate puterile întunericului s-au îndreptat spre dealul Golgotei, unde Cel fără de păcat a fost pironit pe Cruce, a răbdat inimaginabile chinuri pentru ca, în cele din urmă, să-Şi dea duhul în mâinile Părintelui Său (Luca 23, 46). Acela ar fi trebuit să fie momentul în care vrăjmaşii lui Hristos să se domolească, deoarece şi-au satisfăcut setea de sânge, iar Cel urât de ei era mort. N-a fost aşa! N-a fost aşa pentru vrăjmaşul nevăzut al lui Hristos, diavolul, ştia ceea ce slujitorii lui încă nu crezuseră, anume că morţii de pe Cruce îi va urma Sfânta Înviere! Ştia că nu poate împiedica Învierea şi atunci şi-a propus să o ascundă, să o tăgăduiască. Pentru aceasta şi-a trimis slujitorii, arhierei şi farisei, la dregătorul Pilat cu această cerere: ,,Doamne, ne-am adus aminte că amăgitorul acela a spus, fiind încă în viaţă: După trei zile Mă voi scula. Deci, porunceşte ca mormântul să fie păzit până a treia zi, ca nu cumva Ucenicii Lui să vină şi să-L fure şi să spună poporului: S-a sculat din morţi. Şi va fi rătăcirea cea din urmă mai rea decât cea dintâi’’ (Matei 27, 62-64). Observaţi orbirea iudeilor: Pilat, complicele lor la moartea lui Hristos, are parte de apelativul divin ,,Doamne’’, în vreme ce Mântuitorul era, în optica lor diabolică, ,,amăgitorul’’. Cumplită răsturnare de valori! Teribilă substituire a Binelui, Dreptăţii şi Adevărului! Şi-apoi ce-ar fi putut demonstra Sfinţii Apostoili arătând s-au ascunzând un cadavru, dacă nu eşecul propovăduirii lui Hristos? Ce minte sănătoasă ar fi pus strajă la mormânt, ca să păzească un mort? Ei bine, iudeii n-ar fi făcut nimic din toate acestea dacă nu s-ar fi aflat în slujba puterilor iadului. Le-a spus Pilat: ,,Aveţi strajă; mergeţi şi întăriţi cum ştiţi. Iar ei, ducându-se, au întărit mormântul cu strajă, pecetluind piatra’’ (Matei 27, 65-66).

          Nici răutatea iudeilor, nici puterea armelor romane, nici lucrătura porţilor iadului n-au putut împiedica, ori măcar amâna,  Învierea din morţi a Mântuitorului! La ceasul statornicit din veşnicie de Dumnezeu, Fiul Său a biruit legăturile morţii şi a zădărnicit uneltirile fiilor întunericului. Mormântul a rămas gol, străjerii-neputincioşi. Viaţa s-a ridicat deasupra morţii! ,,Hristos a înviat din morţi, cu moartea pre moarte călcând şi celor din morminte, viaţă dăruindu-le’’. Adevărul cel veşnic şi mântuitor a început, de-acolo, de la mormântul gol, să se răspândească în lume, în întreaga creaţie a lui Dumnezeu. Neputând zădărnici Învierea, diavolul şi-a inspirat slugile să o tăgăduiască. I-a pus să arunce în luptă puterea banului, putere de care s-a folosit şi atunci când l-a îndemnat pe Iuda Iscarioteanul să-L vândă pe Mântuitorul pentru cei treizeci de arginţi. Şi iată cum: ,,Unii din strajă, venind în cetate, au vestit arhiereilor toate cele întâmplate’’ (Matei 28, 11). Fără voia lor, s-au făcut vestitori ai Învierii, ei, vajnicii păzitori ai mormântului. ,,Şi adunându-se ei împreună cu bătrânii şi ţinând sfat, au dat bani mulţi ostaşilor’’ (Matei 28, 12). Banii însă nu erau de ajuns, trebuia pusă-n joc şi minciuna. Şi au pus-o! ,,Spuneţi că Ucenicii Lui, venind noaptea, L-au furat, pe când noi dormeam; şi de se va auzi aceasta la dregătorul, noi îl vom îndupleca şi pe voi fără griji vă vom face’’(Matei 28, 13-14). Şi atunci, ca şi astăzi, credeau ei că, folosind minciuna şi banul, pot face orice. N-a fost aşa! ,,Iar ei, luând arginţii, au făcut precum au fost învăţaţi. Şi s-a răspândit cuvântul acesta între iudei, până în ziua de astăzi’’(Matei 28, 15). Într-adevăr, cuvântul acesta, adică minciuna aceasta, a găsit teren prielnic la iudeii care, neprimindu-L pe Mântuitorul, resping şi tăgăduiesc adevărul Învierii în toată vremea şi-n tot locul, în lume. În schimb, între neamuri s-a răspândit Vestea cea Bună, şi neamurile au primit-o şi au crezut-o. Până în ziua de astăzi, până în vecii vecilor. De aceea ne şi aflăm noi astăzi în Sfânta Biserică; de aceea Biserica de pe toată faţa pământului sărbătoreşte Învierea Domnului; de aceea Dumnezeu trimite în fiecare an lumina sfântă din cer la Ierusalim, aprinzând făclia patriarhului; de aceea se cântă cu negrăită bucurie de toţi dreptmăritorii ,,Aceasta este Ziua pe care a făcut-o Domnul să ne bucurăm şi să ne veselim într-ânsa’’; de aceea vestim şi noi şi ne salutăm, rostind acel Dumnezeiesc Adevăr: ,,Hristos a înviat!’’; de aceea vrăjmaşii lui Hristos şi ai Învierii spumegă de furie şi încearcă, folosind aceaşi bani murdari şi aceleaşi minciuni josnice, că Învierea nu s-a petrecut, că Iisus a murit, dar n-a înviat; de aceea un jalnic contestatar al Învierii încerca, având acces nelimitat la posturile satanice de televiziune, să ne convingă că el a descoperit mormântul Domnului, un alt mormânt, în care s-ar afla, chipurile, trupul Său şi ale celorlalţi din aşa-zisa Lui familie.

          Noi însă, nu ne putem împiedica nici de minciuni, nici de bani, nici de satanicele puneri la cale ale necredincioşilor. Pentru noi rămâne Adevărul Învierii, veşnic şi neschimbător. De aceea zic: Bucuraţi-vă, dreptmăritorilor, oriunde şi în orice stare vă aflaţi! Bucuraţi-vă, voi martori ai Învierii, căci Adevărul vă va face liberi! Bucuraţi-vă, voi, preoţi slujitori ai lui Hristos la Sfintele Altare, chiar dacă necredincioşii vă asimilează cu preoţii evrei ucigaşi ai lui Hristos, şi pun sectele cele fără Dumnezeu să vă batjocorească să atragă ura oamenilor asupra voastră! Bucură-te, Sfântă Mireasă a lui Hristos, că astăzi lumina cea neînserată a Învierii străluceşte deasupra ta! Ridicaţi-vă glasurile spre cer întru cântare Dumnezeiască: ,,Ziua Învierii! Să ne luminăm, popoare. Paştile Domnului, Paştile. Că din moarte la viaţă şi de pe pământ la cer, Hristos Dumnezeu ne-a trecut pe noi, cei ce cântăm cântare de biruinţă. Hristos a înviat din morţi cu moartea pre moarte călcând şi celor din morminte viaţă dăruindu-le!’’

Presbiter Ioviţa Vasile

Troparul Învierii transliterat în caractere latine

(Se poate cânta pe linia melodică românească)

Χριστoς ἀνέστη ἐκ νεκρῶν   Hristos anesti ek necron    Hristos a înviat din morţi

θανάτῳ θάνατον πατήσας    tanato tanaton patisas    cu moartea pe moarte

călcând 

καὶ τοῖς ἐν τοῖς μνήμασι      ke tis en tis mnimasi      şi celor din morminte

ζωὴν χαρισάμενος.                zoin harisamenos           viaţă dăruindu-le.

,,Când te copleşeşte ceva, nu te întrista, ci totdeauna stai cu duhul la Mormântul Mântuitorului, ca şi mine: eu, şi în închisoare, şi în deportare, am stat totdeauna cu duhul la Mormântul Domnului!” Sfântul Kuksa de la Odessa

Iată-ne acum în Ierusalim, cel mai mare câmp de bătălie din istoria neamului omenesc. Acesta este Kosovopolje al omenirii. Multe bătălii s-au dat aici între oştirile Împărăţiei cerurilor şi oştirile împărăţiei pământeşti. Oştirile Împărăţiei cerurilor întotdeauna au părut mai slabe, şi întotdeauna au părut înfrânte înainte de biruinţă. Căpetenia oştirii Împărăţiei cerurilor, Mântuitorul nostru Iisus Hristos, a dat bătălia cheie în acest loc, şi a câştigat biruinţa cheie. Toate bătăliile pe care le-au dat înainte de El luminoasele Lui oştiri seamănă cu bătălia Lui atât prin chinuri, cât şi prin biruinţe.

Sunt de-acum şase zile de când trăim pătimirile Domnului nostru. Am străbătut toate locurile chinurilor Lui, şi pe toate le-am udat cu lacrimile noastre. Sufletele noastre se simt chinuite până la istovire. Trupeşte, însă, ne simţim minunat de bine. Dormim puţin, postim mult, stăm cu ceasurile la slujbe, întreaga zi, de pe colină pe colină, prin Sfânta Cetate. Şi nimeni nu e obosit, nimeni nu e bolnav, nimeni nu se plânge! Sufletul însă e apăsat ca de o piatră de mormânt. Nimic în lume afară de Învierea Domnului nostru chinuit nu poate să ridice această piatră de mormânt şi să aducă înviere sufletelor noastre. De-abia aşteptăm ca sâmbăta aceasta să plece de la noi şi să ne întâlnim cu Duminica preaslăvită.

Unde sunt adventiştii din Bacika să vină la Ierusalim şi să trăiască aceste pătimiri sufleteşti câte am trăit noi în aceste şase zile? Atunci nu le-ar mai da prin minte să prăznuiască sâmbăta în locul Duminicii. Iată, sâmbăta nouă nu ne-a adus nici o uşurare. În această zi doar însumăm toate pătimirile Domnului nostru, adunăm toate chinurile Lui. Şi aşteptăm Duminica: uşurare, odihnă şi izbăvire.

„Ce s-a întâmplat azi cu Domnul?” – întreabă funcţionarul Ilia.
„S-a pogorât la iad ca să se arate pe Sine şi Evanghelia Sa şi celor ce au răposat mai înainte de venirea Lui, aşa încât să ia sub stăpânirea Sa toate generaţiile omeneşti trecute, prezente şi viitoare, să le arate tuturor adevărul şi să-i îmbie pe toţi cu mântuirea”.

„Dar ce, adventiştii prăznuiesc pogorârea lui Hristos la iad, nu Învierea Domnului?”

Astăzi am mers de câteva ori în Biserica Mormântului Domnului. Am fi vrut să fim acolo necontenit – ca şi cum nevăzutul nostru Stăpân ne cheamă la Sine pe Golgota, ca prin rănile Sale trupeşti să vindece rănile noastre sufleteşti. Biserica aceasta se mai numeşte şi Biserica Învierii. S-ar putea numi fără împiedicare şi Biserica Înviată – fiindcă într-adevăr a înviat de câteva ori. Împăratul păgân Adrian a dărâmat-o din temelie şi în locul acela a pus idoli de nebuni: pe Jupiter şi Venera, urâciunile romane. Iulian Apostatul şi Omar Arabul, şi Hosroe Persanul au prădat-o şi au stricat-o pe rând. Această Biserică, însă, a înviat neîncetat după moartea ruinătorilor ei, în nouă şi mai mare slavă şi frumuseţe. Oare aceasta nu e Înviere? Oare n-a fost şi Crucea lui Hristos îngropată sub pământ şi a înviat?

O, Mare Doamne Iisuse, Unule Nebiruite, Atotputernice! Şi lucrurile legate de numele Tău învie, cu atât mai mult oamenii şi popoarele. Şi cu atât mai mult Tu, Adevărule Veşnic şi Viaţă Veşnică!

(Răspunsuri la întrebări ale lumii de astăzi, vol. I, Editura Sophia, 2002)

Selecţie şi editare: Dr. Gabriela Naghi

Aţi vrut să ştiţi înţelesul celor şapte cuvinte pe care Domnul le-a rostit de pe Cruce. Dar nu sunt limpezi?

Primul: „Părinte, iartă-le lor, că nu ştiu ce fac”.Prin aceste cuvinte, Domnul a arătat în primul rând mila Sa faţă de ucigaşi, a căror răutate nu L-a lăsat nici în chinurile de pe Cruce; iar în al doilea rând a proclamat de pe vârful stâncii Golgotei un adevăr dovedit, dar niciodată băgat la cap – şi anume: că făcătorii de rele nu ştiu niciodată ce fac. Omorându-L pe cel drept, ei se omoară în fapt pe sine, în vreme ce pe drept îl proslăvesc. Călcând legea lui Dumnezeu, ei nu văd piatra de moară ce se pogoară nevăzut asupra lor ca să îi macine. Batjocorindu-L pe Dumnezeu, ei nu văd cum îşi preschimbă propria faţă în bot de animal. Îmbătaţi de rău, ei niciodată nu ştiu ce fac.

Al doilea: „Adevărat zic ţie: astăzi vei fi cu Mine în Rai”. Această spusă a fost îndreptată către tâlharul care s-a pocăit pe Cruce. Foarte mângâietor cuvânt pentru păcătoşii care se pocăiesc fie şi în ultima clipă. Milostivirea lui Dumnezeu e negrăit de mare. Domnul îşi săvârşeşte misiunea şi pe Cruce. Până la ultima suflare, El mântuieşte pe cei care arată fie şi cea mai mică voinţă de a se mântui.

Al treielea: „Femeie, iată fiul tău”. Aşa i-a zis Domnul Sfintei Sale Maici, care stătea sub Crucea iubitului ei Fiu răstignit. Iar Apostolului Ioan i-a zis: iată mama ta. Cuvintele acestea arată grija de fiu, pe care oricine o datorează părinţilor. Iată, Cel ce a dat porunca: „să cinsteşti pe tatăl tău şi pe mama ta” împlineşte El însuşi porunca Sa până în ultima clipă.

Al patrulea: „Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, de ce M-ai părăsit?”. Cuvintele acestea arată pe câtă neputinţă a firii omeneşti, pe atâta clarviziune – fiindcă omul este cel care pătimeşte. Aici, însă, sub suferinţa omenească se ascunde o taină. Iată, fie şi doar cuvintele acestea puteau zdrobi erezia ce avea să cutremure mai târziu Biserica şi care învăţa greşit că Dumnezeirea a pătimit pe Cruce. Însă Veşnicul Fiu al lui Dumnezeu S-a întrupat ca om tocmai pentru a putea ca om, cu trupul şi cu sufletul, în clipa rânduită să pătimească pentru om şi să moară pentru om; căci dacă în Hristos a pătimit Dumnezeirea, înseamnă că Dumnezeirea a murit în El – iar acest lucru e de neconceput. Adânciţi-vă cât mai mult în aceste mari şi înfricoşătoare cuvinte: „Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, de ce M-ai părăsit?”

Al cincelea: „Mie sete”. I se scursese sângele. De aici setea. Soarele care apunea îi bătea în faţă, şi una peste alta cu celelalte chinuri îl ardea cumplit.Fireşte că Îi era sete. Dar – o, Doamne! – oare chiar Ţi-e sete de apă sau eşti, cumva, însetat de dragoste? Eşti însetat ca om sau ca Dumnezeu? Sau şi una şi alta? Iată, legionarul roman Îţi dă buretele înmuiat în oţet. O singură picătură de milă pe care ai simţit-o de la oameni în trei ceasuri cât ai fost atârnat pe Cruce! Soldatul roman micşorează păcatul lui Pilat – păcatul împărăţiei romane – faţă de Tine, fie şi cu oţet.
De aceea, Tu vei strica împărăţia Romei, însă în locul ei vei zidi o împărăţie nouă.

Al şaselea: „Părinte, în mâinile Tale îmi dau duhul”. Fiul îşi dă duhul în mâinile Tatălui Său. Ca să se ştie că de la Tatăl a venit, nu cu de la Sine putere, cum Îl învinuiau evreii. Cuvintele acestea au fost rostite, însă, şi ca să audă şi să priceapă budiştii, pitagoreii, ocultiştii şi toţi acei filosofi care băsmuiesc despre sălăşluirea sufletelor celor morţi în alţi oameni, sau în animale, sau în plante, sau în stele şi minerale. Lepădaţi toate aceste fantezii şi priviţi încotro se îndreaptă duhul Dreptului mort: „Părinte, în mâinile Tale îmi dau duhul”.

Al şaptelea: „Săvârşitu-s-a”. Aceasta nu înseamnă: „S-a săvârşit viaţa”. Nu, ci înseamnă: „S-a săvârşit misiunea răscumpărării şi mântuirii neamului omenesc”.Săvârşitu-s-a, şi s-a pecetluit cu sânge şi moarte pe pământ, lucrarea cea dumnezeiască a singurului Mesia adevărat al oamenilor. Săvârşitu-s-a chinul, dar viaţa de-abia apare. Săvârşitu-s-a tragedia, însă nu drama. Urmează ultimul, măreţul act: biruinţa asupra morţii, Învierea, slava!

Sursa: Sfântul Nicolae Velimirovici-Răspunsuri la întrebări ale lumii de astăzi, vol. I, Editura Sophia, 2002

Selecţie şi editare: Dr. Gabriela Naghi

Astăzi s-a întrupat diavolul în om ca să-L scoată din trup pe Dumnezeu-Omul. Astăzi tot iadul s-a sălăşluit în trupul omului, ca pe Dumnezeu să-L scoată din trup.Niciodată nu a fost mai mic Dumnezeu în om, dragă frate, decât astăzi; niciodată nu s-a făcut Dumnezeu mai mic decât astăzi. Astăzi s-a întrupat diavolul în om ca să-L scoată din trup pe Dumnezeu-Omul. ….Diavolul nu a fost niciodată aşa de rău, aşa de dibaci în a săvârşi răul ca omul. Domnul Hristos S-a pogorât la iad, dar acolo nu L-au răstignit. Iar noi L-am răstignit! Oare nu sunt oamenii mai răi decât diavolii? Oare nu este pământul mai infernal decât iadul? Din iad nu L-au alungat pe Hristos; dar oamenii L-au alungat de pe pământ, L-au alungat din trupul lor, din sufletele, din cetatea lor… Şi în sufletul meu, fraţilor, s-a strecurat, precum Şarpele, o întrebare răutăcioasă şi m-am întrebat cu răutate: Oare a fost omul vreodată bun, dacă a putut Să-L răstignească pe Hristos? Crezi în om, te lauzi cu el, eşti optimist? Oh, priveşte omul, omenirea, în apogeul Vinerii celei Mari, priveşte-l pe om cum îl ucide pe Dumnezeu-Omul şi spune: Eşti, oare şi acum optimist? Nu te ruşinezi că eşti om? Nu vezi că omul este mai rău decât diavolul? Nu a dovedit, oare, astăzi omul, omorându-L pe Dumnezeu, că într-adevăr el este nebunia pământului?

Nici Înfricoşătoarea Judecată, frate, nu va fi mai înspăimântătoare decât Vinerea Mare. Nu, ea va fi fără îndoială mai puţin înfricoşătoare, căci atunci Dumnezeu îl va judeca pe om, iar astăzi omul Îl judecă pe Dumnezeu. Astăzi este înfricoşătoarea Judecată pentru Dumnezeu; îl judecă omenirea. Astăzi omul ÎI preţuieşte pe Dumnezeu; îl preţuieşte cu treizeci de arginţi. Hristos pentru treizeci de arginţi! Oare este acesta cel din urmă preţ? Oare este Iuda ultimul nostru cuvânt pentru Hristos?

Astăzi omenirea L-a osândit pe Dumnezeu la moarte. Aceasta este cea mai mare răzvrătire din istoria Cerului şi a pământului. Nici îngerii căzuţi nu au făcut aceasta. Astăzi s-a încheiat înfricoşătoarea judecată asupra lui Dumnezeu. .. Dumnezeu este batjocorit mai cumplit ca niciodată. Iadul a toate batjocoritor sălăşluit în om şi L-a luat în derâdere pe Dumnezeu şi tot ceea ce este dumnezeiesc. … Este ruşinat astăzi Acela Care a venit să ne proslăvească; este dat chinurilor astăzi Acela Care a venit să ne izbăvească de chinuri; se dă astăzi morţii Acela Care a adus Viaţa veşnică – omule, oare are sfârşit nebunia ta? Oare are capăt decăderea ta?

Crucea, cel mai ruşinos dar, l-am dăruit Aceluia Care ne-a dăruit nouă slava veşnică. Leprosule, El te-a curăţit de lepră, oare pentru aceasta Ii dăruieşti crucea? Orbule, El ţi-a deschis ochii, oare pentru aceasta, ca să faci crucea şi să-L răstigneşti pe ea? Mortule, El te-a înviat din mormânt, oare pentru aceasta, ca să-L îngropi în mormântul tău?  Poporul Meu, ce v-am făcut Eu vouă? – Oare nu a săvârşit în rândul iudeilor minuni? Nu a înviat morţii doar cu un singur cuvânt? Nu a vindecat, oare, toată boala şi neputinţa?… Cu ce v-am mâhnit? Mai înainte de Mine cine v-a izbăvit pe voi din necaz? Şi acum pentru ce-Mi răsplătiţi Mie cu cele rele în loc de bune? În locul Stâlpului de foc, pe Cruce M-aţi pironit; în locul norului, mormânt Mi-aţi săpat; în loc de mană, cu oţet M-aţi atâpat… (vezi Stihira din Vinerea Mare). Vinerea Mare este ruşinea noastră, frate – şi ruşinea, şi eşecul. În Iuda Iscarioteanul a fost câte ceva din fiecare suflet. Dacă nu ar fi aşa, am fi fără păcate. Prin Iuda am căzut cu toţii; toţi L-am vândut pe Hristos, toţi L-am trădat pe Hristos şi l-am primit pe diavol, l-am îmbrăţişat pe satana. Da, pe satana. Căci scris este în Sfânta Evanghelie: Şi după îmbucătură a intrat satana în Iuda (Ioan 13, 27). După care îmbucătură? După îmbucătura pe care i-a dat-o Hristos; după Sfânta Împărtăşanie; după Hristos. Ah, este oare cădere mai mare, lucru mai grozav?

Iubire de arginţi, tu L-ai trădat pe Domni Hristos! Iubire de arginţi, tu şi astăzi îl trădezi. Pe Iuda, care fusese ucenicul lui Hristos, care timp de trei ani a fost împreună cu El, fiind de faţă la toate minunile lui Hristos, care a curăţit în numele lui Hristos leproşi, a tămăduit bolnavii, a înviat pe cei morţi, a izgonit duhurile necurate, pe acest Iuda iubirea de arginţi l-a făcut trădătorul şi ucigaşul lui Hristos;cum atunci să nu mă facă pe mine şi pe tine trădător şi ucigaş al lui Hristos, pe mine, care nu L-am văzut pe Dumnezeu în trup, care nici nu am curăţit leproşii în numele lui Iisus, nici nu am tămăduit pe cei bolnavi, nici nu am înviat morţi? Iuda a fost atâta timp cu Acela Care nu avea unde să-şi plece capul, cu Acela Care şi cu faptele şi cu cuvintele a învăţat că nu trebuie să porţi nici argint, nici aur. Dar eu şi tu? Nu ştii, oare, să te bucuri de sărăcie, frate, nu ştii, oare, că eşti fericit în sărăcie, să ştii atunci că eşti candidat pentru a fi Iuda. Nu întreba: Nu cumva sunt eu, Doamne? Căci fără îndoială vei auzi răspunsul: Da, tu zici. Tânjeşti oare după bogăţie, mocneşte în tine aviditatea după bani? Să ştii că în tine se naşte, frate şi prietene, ţine minte întreaga ta viaţă: iubirea de arginţi L-a răstignit pe Hristos, L-a dat morţii pe Dumnezeu. Dar nu numai aceasta: ea l-a ucis şi pe Iuda. Iubirea de arginţi are această blestemată însuşire că prin ea omul săvârşeşte nu numai ucidere de Hristos, ci şi sinucidere. Ea mai întâi îl ucide pe Dumnezeu în sufletul omului; şi ucigându-L pe Dumnezeu în om, îl ucide apoi şi pe omul însuşi.

Cuvinte despre veşnicie, predici alese, Cuviosul Iustin de la Celie – partea I – fragmente

Selecţie şi editare: Dr. Gabriela Naghi

Cina cea de Taină a lui Hristos este atât de tainică, de adâncă şi nesfârşit de însemnată, încât inimile noastre se umplu de cutremur: căci la această Sfântă Cină Domnul Iisus Hristos a spălat picioarele ucenicilor Săi, a rânduit Taina Sfintei Împărtăşanii şi a săvârşit pentru întâia dată această Taină, pentru întâia dată i-a împărtăşit pe ucenicii Săi. Domnul a arătat cu fapta preamarea Sa smerenie, spălând picioarele pline de praf ale ucenicilor, pe care acest lucru i-a uluit nespus: „Cum aşa, Marele nostru Învăţător, Domnul nostru să ne spele nouă picioarele!” În mirarea lor, toţi tăceau – şi s-au supus plini de fior Domnului Iisus Hristos. Numai înflăcaratul Petru nu a răbdat: „Cum! Învăţătorul meu, Domnul meu Iisus Hristos îmi va spăla mie picioarele! Nu, Doamne, nu ai să-mi speli picioarele!” – la care Domnul i-a răspuns: „Tu nu înţelegi ceea ce fac, dar mai târziu vei înţelege”. „Nu, Doamne, în veac nu-mi vei spăla picioarele”. „Dacă nu-ţi voi spăla picioarele, nu vei avea parte cu Mine”.Auzind vorbele acestea, Sfântul Petru s-a cutremurat. „Doamne! Doamne! Nu doar picioarele, ci şi mâinile spală-mi-le, spală şi capul meu, dar de împărtăşirea cu Tine nu mă lipsi!” iar Domnul i-a răspuns: „Celui curat nu trebuie să i se spele mai mult decât picioarele prăfuite”. Şi încheind această minunată, mântuitoare şi mare faptă a Sa, Domnul Iisus Hristos a zis: „Iată Eu, Domnul şi Învăţătorul vostru, v-am dat pildă ca să vedeţi cum se cuvine să vă purtaţi şi voi. Dacă Eu, Domnul vostru, v-am spălat picioarele, şi voi sunteţi datori să vă faceţi acelaşi lucru unii altora” (Ioan 13, 4-15).

Ce înseamnă să ne spălăm picioarele unul altuia? Înseamnă că suntem datori să ne smerim adânc în faţa tuturor oamenilor, să nu ne semeţim în faţa nimănui, să îi slujim pe toţi aşa cum a slujit Domnul Iisus Hristos. Înseamnă că suntem datori să slujim aproapelui în toate, după cuvântul Domnului: Care între voi va vrea să fie mai mare, să fie slujitorul vostru (Matei 20, 26). Fără nici o silă, fără nici un dezgust trebuie să spălăm, să legăm şi să doftoricim rănile trupeşti urât mirositoare, pline de puroi ale fraţilor noştri. Tot cu mare smerenie şi dragoste trebuie să doftoricim şi rănile duhovniceşti ale fraţilor noştri, să purtăm neputinţele celor neputincioşi, aşa cum porunceşte apostolul Pavel; să le slujim, nu să le fim stăpâni; să nu poruncim nimănui, ci să ne facem slugă tuturor.

Domnul a săvârşit şi un alt lucru, încă mai însemnat, la Cina cea de Taină din ziua a cărei pomenire o facem acum plecându-ne în rugăciune, în această zi, Domnul Iisus Hristos a întemeiat cea mai mare dintre Tainele creştineşti: Taina Împărtăşaniei. El a săvârşit un lucru neobişnuit de tainic şi de sfânt: a luat pâinea, a binecuvântat-o, şi-a înălţat privirile către cer, a lăudat pe Dumnezeu, a frânt pâinea şi a dat-o ucenicilor Săi spunând uluitoarele, cu totul neobişnuitele cuvinte pe care le auziţi la fiecare Sfântă Liturghie: Luaţi, mâncaţi, acesta este Trupul Meu, care se frânge pentru voi spre iertarea păcatelor. După aceea, Domnul Iisus Hristos a binecuvântat potirul cu vin şi, dându-l ucenicilor, a grăit: Beţi dintru acesta toţi: acesta este Sângele Meu, al Legii celei Noi, care pentru voi şi pentru mulţi se varsă spre iertarea păcatelor. Aceasta să faceţi spre pomenirea Mea (Matei 26, 28; Luca 22, 19). Noi facem asta spre pomenirea Lui în fiecare zi la sfânta Liturghie prin Taina Euharistiei.Aceste cuvinte au fost atât de şocante când oamenii le-au auzit pentru prima dată încât mulţi, chiar dintre ucenicii Lui, L-au părăsit, neputând înţelege cum avea El să le dea de mâncat Trupul Său şi de băut Sângele Său, cum putea să îşi dea numele de „Pâinea Cerească”. Dar cei doisprezece Apostoli, pe care Domnul Iisus Hristos i-a întrebat: „Nu vreţi şi voi să Mă părăsiţi?”, i-au răspuns prin gura Sfântului Apostol Petru: „Doamne, unde să mergem? Doar Tu ai cuvintele vieţii veşnice” (Ioan 6, 67-68).

Suntem datori să credem din toată inima în faptul că, împărtăşindu-ne cu Trupul şi Sângele lui Hristos sub chipul pâinii şi al vinului, cu adevărat mâncăm Trupul lui Hristos şi bem Sângele Lui. Şi nimeni dintre noi să nu se îndoiască văzând că pâinea rămâne pâine şi vinul rămâne vin şi că ele au gust de pâine şi de vin. Să nu se îndoiască nimeni de faptul că nu sunt pâine simplă şi vin simplu, ci adevăratul Trup şi adevăratul Sânge al lui Hristos. În Taina Euharistiei, Domnul săvârşeşte prefacerea pâinii şi a vinului în Trupul şi Sângele lui Hristos, şi trebuie să credeţi cu toţii în faptul că această prefacere are loc cu adevărat. Nimeni nu trebuie să creadă, asemenea protestanţilor, că Liturghia este doar o imagine a ceea ce a săvârşit Domnul nostru la Cina cea de Taină, faţă de care ar avea numai o asemănare formală.

 Despre faptul că în Taina Euharistiei, care se săvârşeşte la Liturghie, se săvârşeşte cu adevărat neasemuita minune a prefacerii pâinii şi vinului în Trupul şi Sângele lui Hristos a dat mărturie Domnul şi prin alt mijloc – fiindcă ştim şi din Viaţa Cuviosului Serghie din Radonej că, săvârşind el Liturghia şi chemând Duhul Sfânt, când a rostit cuvintele săvârşitoare ale acestei mari Taine: „Prefăcându-le cu Duhul Tău Cel Sfânt”,unul dintre sfinţii lui ucenici l-a văzut pe Cuvios înconjurat cu totul de văpaie, după care acea văpaie, depărtându-se de la el, sa făcut ghem şi a intrat în potirul cu Sfintele Daruri. Oare nu ne ajung dovezile acestea? Oare le vom socoti drept legendă? N-au decât să vorbească de legende necredincioşii – însă noi credem că lucrurile stau aşa cu adevărat; iar episcopii şi preoţii care săvârşesc cu mare evlavie Taina Euharistiei, simt limpede că se petrece o Taină foarte mare, simt cum Se pogoară Duhul Sfânt asupra pâinii şi a vinului.

Deci, să întindem mâinile şi picioarele noastre murdare Atotmilostivului Domn Iisus Hristos şi să-L rugăm să spele murdăriile noastre. Şi după ce le va spăla prin Taina pocăinţei, ne vom apropia de marea Taină a Împărtăşaniei cu frică şi cutremur, cu credinţă adâncă în faptul că sub chipul pâinii şi al vinului ne împărtăşim cu Trupul şi cu Sângele lui Hristos, că se împlinesc asupra noastră cuvintele lui Hristos: „Cel ce mănâncă Trupul Meu şi bea Sângele Meu întru Mine rămâne şi Eu întru el.” Amin.

Sursa: http://www.sarbatori-crestine.ro

Selecţie şi editare: Dr. Gabriela Naghi

Iată, chipul Apostolului lui Hristos, Iuda, căruia Domnul i-a spălat picioarele, pe care l-a împărtăşit cu Trupul şi Sângele Său şi care merge să Îl vândă pentru treizeci de arginţi. O, groază! O, negrăită josnicie, ticăloşie neasemuită! El şi-a vândut Învăţătorul, de la care văzuse atâta bine! Dar ce s-a întâmplat în sufletul acestui om nenorocit? El era stăpânit în întregime de către dracul iubirii de bani; trăia prin iubirea de bani, era un hoţ, cum spune Sfântul Evanghelist Ioan, purta lădiţa cu daniile pentru Mântuitorul şi ucenicii Săi, din care fura bani pentru sine. Iubirea de bani l-a adus în asemenea hal că numele lui a ajuns urât de întreaga lume: numele de Iuda a devenit sinonim cu trădarea, cu josnicia, cu mişelia.

Sfântul Apostol Pavel ne spune că iubirea de bani este rădăcina tuturor relelor (l Timotei 6, 10). Oare nu vedem întărirea acestor spuse în Iuda cel necredincios? Care dovadă poate fi mai limpede? Nici una, fiindcă orice alt rău este nimic pe lângă acel rău cumplit la care l-a împins pe el iubirea banilor. Şi doar era Apostol! Evanghelia nu ne înfăţişează însă doar întuneric; ea ne arată şi lumina curată, harică.

Cu fior în inimă ascultăm înfricoşătoarea istorisire despre felul în care L-a vândut Iuda pe Dumnezeiescul Său Învăţător. Fireşte, este pe de-a-ntregul de înţeles şi legiuită adânca nemulţumire împotriva celui despre care însuşi Domnul nostru Iisus Hristos le-a zis ucenicilor Săi: „Oare nu v-am ales Eu pe voi, cei doisprezece? Şi unul dintre voi este diavol ”(Ioan 6, 70). Pesemne că nu o dată v-aţi pus întrebarea: pentru ce Domnul, Dumnezeu Atoateştiutor fiind, l-a ales pe Iuda în numărul celor doisprezece apostoli? Doar El ştia ce fel de om e Iuda, ştia că Îl va vinde!

Lucrul pe care l-a făcut Iuda a fost prezis prin prorocul David cu mai bine de o mie de ani înaintea Naşterii lui Hristos. El spune din partea Domnului Iisus Hristos: „Cel care a mâncat pâinea Mea a ridicat împotriva Mea călcâiul”(Ps. 40, 9) – iar în psalmul 68 scrie: „Facă-se curtea lui pustie şi în locaşurile lui să nu fie locuitor, şi vrednicia lui s-o ia altul” (Ps. 68, 29). Tot ce s-a întâmplat în viaţa pământească a Domnului a fost rânduit în Sfatul Dumnezeiesc încă dinainte de întemeierea lumii: prevăzută a fost căderea lui Adam şi a Evei, prevăzută a fost adânca stricare a neamului omenesc. A fost luată hotărârea ca Cea de-a Doua Persoană a Sfintei Treimi, Dumnezeu Cuvântul, să Se pogoare pe pământ, să se întrupeze şi prin propovăduirea Sa, prin moartea Sa pe Cruce să mântuiască neamul omenesc care pierea.

Dar de ce a fost ales Iuda în numărul ucenicilor Domnului? Fiindcă trebuia să se împlinească cele prevestite prin prooroci. Aşa I-a plăcut lui Dumnezeu, aşa a rânduit Dumnezeu – deci, aşa trebuia să se întâmple. Despre Iuda, Domnul a spus la Cina cea de taină un cuvânt înfricoşător: „Unul dintre voi Mă va vinde. Bine era de omul acela dacă nu se năştea” (Matei 26, 21-24) – atât de groaznic a fost păcatul lui.

Să privim totuşi mai adânc în inima lui Iuda, fiindcă astfel vom putea afla o învăţătură importantă şi pentru noi înşine. Şi Iuda, dacă ar fi vrut, ar fi putut scăpa de soarta înfricoşătoare a trădării. El a umblat trei ani de zile împreună cu ceilalţi Apostoli în urma Domnului Iisus Hristos; trei ani a ascultat dumnezeieştile Lui cuvinte şi-a fost martor al marilor minuni făcute de către El. Câte lucruri bune şi mari n-a văzut el de la Învăţătorul său! Cât de blând S-a purtat cu el Mântuitorul chiar şi în acel ceas înfricoşător al Cinei celei de Taină, când era gata deja, să plece ca să îl dea pe Domnul în mâna arhiereilor. Ar fi putut să-L dea pe Iuda în vileag cu asprime şi cu mânie în faţa tuturor – însă nu face asta, ci cu adâncă întristare le spune ucenicilor că unul dintre ei Îl va vinde, fără să-i spună măcar pe nume.El aşteaptă; nu se va stinge gândul trădării în inima lui Iuda, nu se va pocăi acesta pentru fărădelegea pe care o plănuia, nu se va lăsa păgubaş de hotărârea vânzării? Dar răul ajunsese în această inimă la o putere atât de uriaşă încât acesta nici nu s-a ruşinat să întrebe împreună cu ceilalţi ucenici: Nu cumva sunt eu?

Domnul nu l-a dat nici atunci în vileag pe trădător înaintea tuturor ucenicilor, ci doar a rostit blând: „Tu ai zis”. Aceasta însemna: „Ai recunoscut singur că Mă vei vinde”.Şi i-a dat Sfânta Pâine. Şi după îmbucătură a intrat atunci satana în el, spune Sfântul Apostol Ioan. Satana şi-a făcut sălaş în inima lui Iuda, la fel cum Duhul Sfânt face sălaş al Său din inimile oamenilor curaţi şi drepţi. Satana nu se sălăşluieşte dintr-o dată în inima omului – el n-are stăpânire să intre în ea, mai ales dacă această inimă este sfinţită prin marile Taine ale pocăinţei şi împărtăşaniei. El n-a intrat deodată nici în inima lui Iuda, ci mai întâi l-a smintit, trăgându-l spre rău şi spre trădare vreme îndelungată – pesemne chiar dinainte de apostolia lui, fiindcă ştim din Evanghelie că era hoţ: deci şi înaintea apostoliei era împătimit de bani. Deci, când a pus satana stăpânire desăvârşită pe inima lui Iuda? Atunci când în acesta s-a pârguit deplin hotărârea de a-L trăda pe Mântuitorul şi ca urmare Duhul Sfânt l-a părăsit.

Însă nu numai Iuda a fost sălaş al diavolului: mulţi oameni s-au împotmolit în rău, minciună, omoruri, furturi într-o aşa măsură încât în ei s-au sălăşluit duhurile rele. Să ne luptăm necontenit cu păcatele şi cu patimile şi, aducându-ne aminte de greşelile noastre, să nu osândim pe nimeni. Fie ca Domnul şi Dumnezeul nostru Iisus Hristos să ne dea ajutorul Său cel atotputernic, că a Lui este slava şi stăpânirea, dimpreună cu Părintele Său Cel fără de început şi cu Preasfântul Duh în veci. Amin.

(Extrase din Sfântul Luca al Crimeei – La porţile Postului Mare. Predici la Triod)

Text selectat şi editat de Dr. Gabriela Naghi

„Atunci vă vor da pe voi spre asuprire şi vă vor ucide şi veţi fi urâţi de toate neamurile pentru numele Meu. Atunci mulţi se vor sminti şi se vor vinde unii pe alţii; şi se vor urî unii pe alţii’’ (Matei 24, 9-10).

În ce vreme se va întâmpla asta? Înainte de distrugerea Ierusalimului și a Templului și, în cele din urmă, înainte de sfârșitul lumii și Înfricoșătoarea Judecată de Apoi. Cine va fi urât de toate neamurile? Apostolii lui Hristos, urmașii lor, păstorii, învățătorii Bisericii și creștinii ortodocși vor fi urâți cu toții împreună. Pentru numele cui vor fi urâți? Pentru numele Său, pentru numele Domnului nostru Iisus Hristos. Și cine va trăda și se va urî reciproc? Aceiași oameni care vor ajunge să-i urască pe Apostoli și pe urmașii lor. Mai întâi îi vor urî, apoi vor începe să se urască unii pe alții.

Tocmai aceasta s-a întâmplat chiar înainte de distrugerea Ierusalimului și a Templului. Apostolii și ucenicii lor au fost urâți, persecutați și uciși peste tot, iar ulterior prigonitorii lor au început să se urască unii pe alții. Aceasta a avut loc înainte de distrugerea Ierusalimului și a Templului său; și, fără îndoială, aceste lucruri se vor repeta înainte de sfârșitul lumii și Înfricoșătoarea Judecată de Apoi.

Astfel de lucruri, dragii mei, se întâmplă întotdeauna înaintea marilor calamități sociale, înainte de căderea imperiilor și a națiunilor. La început, oamenii manifestă o ură pentru personalitățile duhovnicești și păstorii lui Dumnezeu; apoi, odată ce lipsa de evlavie și depravarea devin predominante din cauza urii față de Biserică, acești oameni vor începe să se urască reciproc, să se trădeze unii pe alții și să se ridice unul împotriva celuilalt; și aceste fapte sunt urmate de dezastre sociale care duc la căderea unei societăți fără Dumnezeu, coruptă și la distrugerea imperiilor.
Citiți istoria acestor catastrofe și căderi și veți vedea că lipsa de evlavie și depravarea, acei vestitori de calamități sociale și căderi de imperii, au debutat întotdeauna tocmai cu ura față de Sfințiții Părinți duhovnicești. De aceea, vrajmasii lumii se străduiesc în primul rând să provoace ura oamenilor față de personalitățile Bisericii și pentru cei care slujesc la altarul lui Dumnezeu.Fără lumina lui Dumnezeu, în întunericul necredinței și al desfrânării, nu va dura mult până când oamenii vor începe să se urască și să se atace reciproc. Și după aceea, desigur, totul se va prăbuși, se va transforma în ruine și va cădea … Totul va cădea și nimeni nu va supraviețui, cu excepția poate a câtorva aleși, sau sfinți, sau pentru unele mărețe sfinte moaște.

Astfel, dragii mei, să vă temeți să urâți divinul. Această ură declanșează inevitabil necredința și corupția în societate, ceea ce aduce dezastre sociale asupra națiunilor.
Colectivitățile decad și devin sărace din același motiv. O gospodărie crește, înflorește, se îmbogățește și abundă în toate. Dar locuitorii ei încep să se răcească de Biserică, încep să-i urască pe păstori în secret și în mod deschis, aducându-le injurii, persecutându-i prin cuvânt și faptă; și în cele din urmă încep să-și piardă interesul și devin indiferenți unul față de celălalt. Atunci această colectivitate va ajunge inevitabil la durere; și dacă nu va cădea imediat, asta va fi numai datorită unor Sfinte Moaște mărețe sau a unui drept al unei familii, sau a unei persoane alese, iar ruina sa inevitabilă va încetini vremelnic.

Și situația fiecărei împărății și a fiecărei case depinde de prezența grăuntelui sfânt din ele. Sămânța sfântă garantează că lumea va mai dura. „Cerul și pământul vor trece, dar cuvintele Mele nu vor trece” (Matei 24, 35), vestește Domnul Însuși. Amin.

Protopop Rodion Putyatin      Sursa: https://orthochristian.com/130100.html

Traducere: Dr Gabriela Naghi

Învăţătura lui Hristos, în Evanghelia pe care am auzit-o noaptea trecută la Utrenia Sfintei Luni, este absolut limpede: Cei care nu aduc roade suportă blestemul smochinului. Ce roadă duhovnicească pot aduce Mirelui? Trebuie să aduc roadele pocăinței mele, ale inimii mele chinuite de remușcare, ale duhului meu înfrânt, al mărturisirii mele adevărate, al iubirii mele aprinse. Trebuie să aduc roadele smereniei. Iisus s-a smerit și a fost dat morții precum un rob condamnat, deși El este Făcătorul tuturor, Creatorul Universului, Cel care ține viața în mâna Sa.

Iar Iosif cel Frumos, Patriarhul despre care s-a vorbit pe larg în Utrenia Mirelui aseară, este o prefigurare a lui Hristos. Condamnat pe nedrept și vândut de frații săi din gelozie și invidie, fiul preferat al tatălui său, s-a supus blând soartei sale. Dumnezeu, în înțelepciunea Sa infinită, dându-i puterea de a învinge ispita poftei, l-a așezat în cele din urmă ca Domn peste Egipt. Iar Iosif a devenit viitorul răscumpărător și binefăcător al poporului Său – până și al fraților Săi și a casei tatălui său. Dumnezeu le dă slujitorilor săi o coroană nestricăcioasă, cântă Sfânta Biserică în timpul Utreniei Sfintei Luni, la Condacul în legătură cu Iosif. Cum să procedez, atunci? Pe cine voi imita: smochinul blestemat sau pe smeritul Iosif?

Stăpânirea Israelului asupra Egiptului a devenit în cele din urmă o robie, ceea ce înseamnă robirea generală a omenirii până la moarte. Iar Hristos, precum un alt Moise, conduce Israelul – noua omenire răscumpărată, răscumpărată în apele botezului și ale Sfintelor Taine – la viață. Acest simțământ se reflectă în Irmosul-ul primei Cântări a Utreniei Sfintei Luni. Smerenia este tema acestui canon cu trei cântări. Este esența, însăși a Săptămânii Sfinte. Dumnezeu, devenind Om, ni se arăta sub formă de slujitor, care se supune acum morții. Supunându-se de bună voie Patimilor, El ne învață spunând: Tirania nu are nici o părtăşie cu Mine, nici lipsa de bună voință. Oricine dorește să fie mai mare printre voi și cel dintâi, să fie cea mai mică slugă și slujitor al tuturor celorlalți. Luați acest exemplu de la Mine. El ne încredințează: Vom bea din paharul pe care El îl bea – paharul suferinței și al smereniei și chiar al morții. Nu putem avea așteptarea pe care o avea Maica fiilor lui Zebedei în timp ce îndrăznea să-l roage pe Hristos să le dea copiilor ei slavă vremelnică!

Am venit, a spus Hristos, ca răspuns la rugămintea mamei lui Iacov și Ioan, să accept sărăcia – fă și tu la fel. Am acceptat să fiu cel din urmă. Am venit să torn apă într-un vas și să spăl picioarele celorlalți. Să mă împărtășesc pe Mine Însumi, Trupul și Sângele meu, unui ucenic trădător și înșelător. Să fiu părăsit de toți cei apropiați. Și în cele din urmă, să primesc o moarte chinuitoare în mijlocul dușmăniei, batjocurii și singurătății. Aceasta este cea mai înaltă smerenie pe care ni se poruncește, nouă creștinilor, să o atingem.

Poate că, în tăcerea acestor nopți mărețe, poate și tu vei îngenunchea în fața Mirelui Hristos și Îi vei închina suferințele și pocăința inimii tale, Celui care cunoaște tainele oamenilor. Poate că veți auzi și glasul Său dulce și nemuritor care va rosti cuvintele pe care le-a adresat Apostolilor:
Nu peste multă vreme voi pleca din Ierusalimul pământesc al suferinței, către Tatăl Meu și Tatăl vostru și către Dumnezeul Meu și Dumnezeul vostru. Și vă voi înălța la Ierusalimul de Sus, la Împărăția Cerurilor.

Fragment -Pr.Ioannis Fortomas. Sursa: ttps://orthochristian.com/138903.html

Traducere: Dr. Gabriela Naghi

 

Dr. Vernon Coleman, care prezice că oamenii vaccinați vor începe să moară în toamnă, anunță un genocid general pentru majoritatea populației, de asemenea pentru cei nevaccinați, din cauza mutațiilor virale pe care le va provoca vaccinul. Potrivit acestuia, vaccinurile Covid-19 sunt arme de distrugere în masă. Iată cuvintele sale:

„Dacă ai citit articolele mele de ceva vreme, știi că nu exagerez niciodată. Știți, de asemenea, că, în ultimul an, predicțiile, evaluările și interpretările mele au fost absolut corecte. Acum, mai mult ca oricând, am nevoie de ajutorul tău, deoarece trebuie să ajungem la milioane de oameni cu acest articol. Și din moment ce marile platforme și mass-media m-au interzis, nu pot ajunge la aceste milioane de oameni fără tine.

Știm cu toții că elita malefică, promotorii Agendei 21 și Marea Resetare, au intenționat de la început să ucidă între 90% și 95% din populația lumii. Din păcate, mă tem că probabil este prea târziu pentru a salva mulți dintre cei care au fost vaccinați. Milioane de oameni sunt condamnați și mă tem că mulți vor muri la următorul contact cu coronavirusul.

Cu aproape un an în urmă, am avertizat că o parte din motivul pentru care riscul de coronavirus a fost exagerat a fost pentru a justifica un program de vaccinare obligatoriu. Falsa pandemie covid-19 a fost creată, parțial, pentru a pregăti un pretext pentru vaccinuri –  vaccinul nu a fost creat ca o soluție la presupusa amenințare reprezentată de covid-19. De luni de zile am avertizat că vaccinurile experimentale sunt periculoase și produc multe efecte secundare potențial fatale. Dar acum pare probabil ca vaccinurile să poată fi responsabile de moartea a sute de milioane de oameni care nu au fost vaccinați.

Pe termen lung, am crezut întotdeauna că frauda covid-19 a fost planificată pentru un scop specific: uciderea cât mai multor persoane în vârstă și introducerea vaccinărilor obligatorii. Așa am spus în primul meu videoclip la jumătatea lunii martie 2020. A existat, desigur, planul de a distruge și apoi reinventa economia pentru a satisface cerințele Agendei 21 și a Marii Resetări.

Dar acum mă tem că nebunii care vor genocid, călăreții Apocalipsei care au planificat această fraudă, ne conduc spre Armaghedon. De mult timp am crezut că arhitecții acestei fraude se așteptau să moară milioane de oameni. Cu toate acestea, acum cred că spiritele rele care au creat această fraudă au subestimat dramatic pericolul vaccinurilor experimentale pe care le-au promovat atât de energic. Milioane de oameni care au primit oricare dintre vaccinurile covid-19 pot muri ca urmare a acestor vaccinări.

Desigur, este că aceste vaccinuri experimentale s-au dovedit deja a fi extrem de periculoase – au ucis deja mulți oameni și au provocat efecte secundare grave  multor altor persoane. Amploarea acestei probleme particulare poate fi judecată prin faptul că, chiar și autoritățile recunosc că probabil va fi raportat doar unul din 100 de decese legate de vaccin și leziuni grave.Este imposibil de estimat câți vor muri de alergii, probleme cardiace, accidente vasculare cerebrale, probleme neurologice sau câți vor fi orbi sau paralizați. Numărul morților este terifiant, dar majoritatea autorităților continuă să insiste că acestea sunt doar coincidențe. Când o persoană moare în decurs de 60 sau 28 de zile de la un test covid-19 pozitiv – chiar dacă rezultatul testului a fost fals – este tratată automat ca o moarte din cauza covid-19 pentru a crește numărul. Dar când tinerii sănătoși mor în câteva ore de la vaccinare, aceste decese sunt văzute ca simple coincidențe. Și ce coincidențe tragice!

Este posibil ca decesele suplimentare să apară în toamnă, când cei vaccinați sunt cel mai probabil expuși la virus. Coronavirusul se răspândește cel mai rapid în toamnă și iarnă. Din cauza epidemiei de boli și decese care va avea loc, guvernele vor începe să promoveze următoarea tură de vaccinări.

Știau că va fi o creștere a deceselor în toamna și iarna viitoare. Au planificat de la început să dea vina pe o nouă versiune a covid-19 pentru aceste decese  – una dintre miile de mutații care vor exista în această toamnă. De mult am bănuit că în cele din urmă vor promova vaccinările la fiecare două luni – sau chiar mai frecvent, în fiecare lună sau cam așa ceva.

Concluzia este că administrarea de vaccinuri oferă virusului posibilitatea de a deveni infinit mai periculos. Fiecare persoană vaccinată are potențialul de a deveni un criminal în masă, deoarece corpul lor devine un laborator pentru producerea de viruși mortali. Mai rău încă, unii dintre cei vaccinați pot deveni purtători asimptomatici – răspândind viruși mortali în jurul lor. Politicienii și consilierii lor vor minți și îi vor acuza pe cei care nu au fost vaccinați că sunt responsabili pentru dezvoltarea de noi mutații și creșterea numărului de decese care vor avea loc.Dar dacă doctorul Bossche are dreptate și eu îl cred, oamenii vaccinați vor amenința omenirea. Acestea vor reprezenta o amenințare majoră pentru oricine a fost vaccinat periculoase decât virusul original.

Dacă nu oprim acum acest program de vaccinare, nu este o exagerare să spunem că însuși viitorul omenirii este în pericol. La asta se gândeau cei care au încercat să ne vândă Marea Resetare? Nu știu. Poate că scopul lor de la început a fost să ne omoare pe toți. Sau poate complotul lor malefic a scăpat de sub control. Tot ce au făcut a fost rău pentru noi, dar bun pentru ei și pentru cabala malefică care promovează Agenda 21 și Marea Resetare. Există un risc real ca, în loc să omoare 90-95% dintre oameni, așa cum intenționa inițial elita malefică, să omoare pe toți, din greșeală; ar putea anihila omenirea.

Sper că dr. Bossche se înșală. Sper să mă înșel. Dar tot ce este prezent în acest articol trebuie analizat. Și dacă aceste temeri nu sunt făcute publice și cercetate, atunci vom ști cu siguranță că planul este de a ucide cât mai mulți dintre noi posibil. Nu poate exista altă concluzie.

Vernon Coleman, 13 martie 2021      (Preluare selectivă de pe Incorect Politic)

Am ajuns în Săptămâna Mare, a Patimilor Domnului nostru. Patima sa dătătoare de viață a început la Betania, în satul unde locuiau Marta și Maria. De aici EL a plecat călare pe mânzul asinei împreună cu ucenicii Săi pentru a-și face Intrarea în Ierusalim. Îl mărturisim pe Acela care stă pe un tron ​​al slavei, fiind așezat în același timp pe un tron ​​al smereniei. Iată ce a dorit Domnul nostru să ne învețe, așezat pe acest umil animal: smerenia.

Cu smerenia Sa, Hristosul nostru i-a determinat pe toți cei ce locuiesc pământul – chiar și pe copiii mici – să cânte laude: „Osana Fiului lui David! Binecuvântat este Cel ce vine în numele Domnului! ” (Mateit. 21, 9). Cu umila Sa Intrare în fața mulțimii de oameni, El a zguduit tot Ierusalimul. „Cine este Omul Acesta?”, au exclamat toți cei care nu erau conștienți [de ceea ce se întâmplă]. Toți oamenii au alergat să taie ramuri din palmieri și din copaci de dafin pentru a le așeza înaintea cărării Sale.

Aruncați o privire la modul în care lucrurile acestei lumi se schimbă fulgerător.
Duminică mulțimile strigau: „Osana Fiului lui David! Binecuvântat este Cel ce vine ”, precum și multe alte lucruri; patru-cinci zile mai târziu, însă, tot aceia au strigat: „Ia-L, Ia-L! Răstignește-L! ” (Ioan 19:15). Așa stau lucrurile pe pământ. Nimic nu este statornic. Într-un anumit moment, lumea înalță o persoană și în clipa următoare o dezonorează. Omul este nestatornic; lucrurile sale sunt trecătoare; gândurile sale sunt schimbătoare; totul în viața lui este vremelnic.Smerenia lui Hristos este cu adevărat extraordinară! Este cutremurător!
Suntem martorii Omului-Dumnezeu așezat smerit si plin de modestie pe mânzul asinei. Sfântul său exemplu este o lecție atât de frumoasă pentru noi. Pe măsură ce parcurgem Sfânta Săptămână a Patimilor Sale, smerenia Sa absolută devine și mai pronunțată. Îl vedem suportând chinuri, batjocuri și lovituri. Îl privim suferind greutățile închisorii, ridicând Crucea și, în cele din urmă, căzând în genunchi sub greutatea Crucii.

Cine poate să înțeleagă că Dumnezeu pe pământ a fost pălmuit de o mână omenească făcută din lut, de mâna zidirii pe care a făcut-o cu o asemenea frumusețe, perfecțiune și înțelepciune! Această persoană pe care El a creat-o [inițial] ca „dumnezeu prin har” pe pământ a ridicat apoi mâna și L-a lovit pe Dumnezeu! Dacă copilul nostru ar încerca să ne lovească, ne-am ridica și am protesta: „Cum îndrăznești să mă lovești? Sunt mama ta, sunt tatăl tău …? ” Dar ce înseamnă o mamă sau un tată în comparație cu Însuși Dumnezeu pe pământ?
Sunt doar semenii, făpturi omenești, făcute din lut.

În asta se descoperă frumusețea lui Hristos: în smerenia Lui! Dacă EL nu ar fi fost smerit, nu ar fi fost Dumnezeu. EL nu este un tiran; EL nu este un suveran; EL nu este trufaș. Slava Lui este smerenia Lui.

(Un extras din Arta mântuirii – Avva Efrem din Arizona) –Orthognosia
https://orthochristian.com/92799.html

Traducere: Dr Gabriela Naghi

Cândva, la Sfânta Mănăstire Bistriţa, îmi spunea: „Părinte Constantine, osteneala suspinului e durerea inimii, iar singurul duşman de care nu poţi scăpa e cugetul tău, care te ştie şi te osândeşte, şi cel care nădăjduieşte în Dumnezeu rabdă multe samavolnicii, injurii şi nedreptăţi. Însă, la toate acestea trebuie să ai bărbăţia duhovnicească de a răbda fără să urăşti, fără să cârteşti şi fără să doreşti răul”.
Şi continua părintele să-mi spună: „Se zice că unii Sfinţi Părinţi, ca Isaac Sirul şi Efrem Sirul, s-au rugat şi pentru demoni, fiindu-le milă de osânda lor veşnică, dar niciunul dintre ei n-a făcut greşeala de a aşeza demoni la masa sfinţilor şi nici n-au recomandat cuiva să facă o asemenea absurditate. De fapt, de acolo unde există sfinţenia adevărată, demonii pleacă singuri. Dar, după cum vezi, aici, la noi, la Mănăstirea Bistriţa, Stareţul nostru Ciprian îi adună şi îşi pierde toată rânduiala, dar mare este Dumnezeu şi cred că va veni şi acea zi când să fie şi aici, la noi, o rânduială după cum ne cer Sfinţii Părinţi, şi să redescoperim calea începutului şi să nu mai fim sluga celor fără de Dumnezeu şi să nu ne mai pierdem vremea prin a ospăta obrazul şi buzele murdare, chiar dacă mănăstirea aceasta este «mănăstire de protocol», datoria noastră, după cum şi sfinţia ta ştii, este pravila şi prezenţa la toate slujbele.

Căci Dumnezeu i-a dat omului nu numai gândirea şi limbajul, ci şi o conştiinţă. Capacitatea fiecăruia dintre noi e ca, analizându-şi conduita zi de zi, să poată răspunde la elementara întrebare: ce am făcut bine şi ce am făcut rău? Fireşte, resortul e moral.

Şi, la plecarea mea din chilia sa sărăcăcioasă şi rece de la Mănăstirea Bistriţa, mi-a spus: „Ştiu că eşti venit cu Preasfinţitul Eftimie, pentru a sărbători dezvelirea bustului lui Alexandru cel Bun, şi dacă te va întreba de ce ai zăbovit aşa de mult în chilia mea, spune-i că te-am sfătuit să ai rezervă faţă de onorurile lumeşti şi să nu uiţi că simţul răspunderii nu poate fi viu decât prin respectarea celor ce au slujit şi slujesc idealurile Ortodoxiei. Şi spune-i şi Preasfinţiei Sale că-i transmit să nu-şi piardă responsabilitatea de înalt slujitor, în erori şi pasivitate, că lumea asta are o serie de probleme morale personale, şi are mare nevoie de rugăciune şi de cuvânt ziditor. Să mă pomeneşti, că şi eu te am în rugăciunile mele!”

Text selectat şi editat de Dr. Gabriela Naghi