ORTODOXIA ÎN CATACOMBE

Nebănuite de mintea omenească sunt căile prin care Dumnezeu îi aduce la Sine pe cei rătăciţi. Astăzi sărbătorim pe Sfinţii Împăraţi Constantin cel Mare şi pe mama sa, Elena, de aceea, în cuvântul care urmează, voi arăta cum l-a adus Dumnezeu Preamilostivul pe împăratul păgân Constantin la Dreapta Credinţă, după mulţi ani în care acesta alergase pe căile pierzării.

Spun scriitorii bisericeşti că împăratul a fost cuprins de boala necruţătoare a leprei, încât tot trupul lui era plin de bube. Zadarnic s-au perindat doctorii vremii prin palatul imperial, căci împăratul n-a cunoscut nicio uşurare. Slujitorii idoleşti au venit şi l-au sfătuit, cu cutezanţă diavolească, să se scalde într-o baie în care să se găsească sânge de prunci nevinovaţi. Aşa au fost adunaţi o mulţime de copii care sugeau la sânul maicii lor, urmând a fi ucişi fără milă. Când împăratul a văzut această grozăvie care se pregătea, a poruncit ca pruncii să fie întorşi la mamele lor îndurerate, socotind că este mai bine să rabde durerea, decât să verse sânge nevinovat. Bunul Dumnezeu a văzut milostivirea împăratului şi a trimis pe Sfinţii Săi Apostoli Petru şi Pavel să se arate, în vedenie, împăratului şi să-i vestească despre baia care-i va aduce sănătate, aceea a Sfântului Botez.

În acea vreme Episcopul Silvestru se ascundea în munte, deoarece prigoana împotriva Bisericii era crâncenă. Acesta a fost căutat şi adus cu cinste la palatul imperial şi a început să-l înveţe Dreapta Credinţă, cerându-i, în aceaşi vreme, să înceteze a prigoni poporul lui Dumnezeu. După şapte zile de post şi rugăciune, arhiereul lui Hristos l-a botezat pe împărat, afundându-l de trei ori, în numele Preasafintei Treimi. Când a ieşit din apă, au căzut ca nişte solzi de pe trupul său şi s-a vindecat de lepră, aşa cum s-a tămăduit şi Neeman Sirianul, când s-a afundat în apele Iordanului.

Aşa a rânduit Dumnezeu, ca prin acest Împărat binecredincios, Biserica lui Hristos să capete slobozenie şi toţi cei prigoniţi au putut să se întoarcă la casele lor şi să trăiască creştineşte, fără frica morţii. Au început să se zidească pretutindeni sfinte biserici, în care s-au mutat altarele catacombelor.

Mama sa, Sfânta Împărăteasă Elena s-a dus la Ierusalim să caute Sfânta Cruce pe care a fost răstignit Mântuitorul nostru Iisus Hristos şi care era tăinuită de iudeii cei necredincioşi. Când a găsit trei cruci, s-a încredinţat de cea adevărată prin descoperire Dumnezeiască şi a dat-o Patriarhului Macarie, care a ridicat-o şi a arăta-o poporului. De-atunci sărbătorim Înălţarea Sfintei Cruci, la 14 septembrie în fiecare an (După Vieţile Sfinţilor pe mai, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2005, p.398-406).

Presbiter Ioviţa Vasile

Părintele grec Kleomenis ne sfătuiește să stăm departe de cei vaccinați. Vedeți că abia de-acum înainte distanțarea fizică este necesară pentru noi, nevaccinații.Noi nu știm exact ce conțin serurile alea experimentale, conspirativ numite vaccinuri, cu care colegii, prietenii, rudele, vecinii, cunoscuții și necunoscuții s-au grăbit să se lase inoculați! Ei devin, fără voia și știința lor, posibile bombe biologice. Culmea este că scelerații vinovați de acest nevăzut război biologic le induc vaccinaților ideea mincinoasă că ceilalți răspândesc virusul „mortal” născocit de mințile lor bolnave. În realitate este exact invers. De aceea sunt înnebuniți să convingă măcar 50% din populație să se lase înțepată, că restul vine de la sine. Aceștia îi vor infecta „natural” pe ceilalți și totul va merge conform planului lor satanic.

Nu vă lasați amăgiți de așa zisele lor relaxări. Totul este doar un experiment, să testeze pe viu efectele vaccinului. N-ați observat că se acționează la comandă unică, de la un centru nevăzut? Multe se vor întâmpla în perioada următoare: morți subite, accidente, suiciduri și tot soiul de ciudățenii.

Lăsați călătoriile, vacanțele, distracțiile, aglomerațiile, petrecerile pentru vremuri mai bune, dacă vor mai fi vreodată. Acum trebuie să vă păziți. În primul rând sufletul. Este singura noastră avere!

Să nu vă supărați că unii vă vor socoti nebuni, primitivi, needucați, vă vor batjocori și jigni. Ei și? Nu mai încercați să convingeți pe nimeni de nimic, gata, fiecare om alege ce-și dorește. Mulți deja au ales. Lăsați-i pe drumul lor. Păziți-vă și stați neclintiți în Adevărul vostru. Arma creștinilor este crucea. Dacă sunteți creștini, purtați în permanență la voi crucea, icoana Maicii Domnului și rugăciunea neîncetată. Dacă nu sunteți creștini, păziți-vă cum știți voi mai bine.

Cu Dumnezeu înainte, pe drumul cel bun!

Preluat dintr-un comentariu de Adriana Popescu

Spitale supraaglomerate, medici extenuaţi… minciunile sataniştilor

Țineți-vă bine! În Spitalul Foișor, devenit Spital Covid, mai există doar un singur pacient și acela testat negativ!!! În timpul ăsta sute de alți pacienți sunt pe lista de așteptare pentru transplant de os, 120 de paturi zac goale, patru sute de medici, asistente și personal auxiliar stau degeaba, toate serviciile de consultație, de spitalizare, de chirurgie și de urgență au fost suspendate. Acest atentat la starea de sănătate a populației e tot parte a Marii relaxări?

Varujan Vosganian

Nefiind în comuniune cu Biserica şi cu Sfinţii lui Dumnezeu, ecumeniştii intenţionează să-şi fabrice ,,sfinţi’’ proprii, fireşte, din ceea ce au la îndemână. Primul pas l-a făcut Ioachim Giosanu, ,,stăpânul’’ Bisericilor din ţinutul Romanului şi Bacăului. După cum puteţi constata din extrasele de mai jos, dumnealui a anunţat că a deschis un dosar în vederea ,,canonizării’’ episcopului Melchisedec Ştefănescu, unul din predecesorii săi pe scaunul episcopal. Ne înştiinţează că i-a şi compus un acatist şi un paraclis şi câteva texte ce ar urma să fie introduse în Slujba Vecerniei. Toate bune şi frumoase, numai că ierarhul cu pricina a fost un ilustru francmason, calitate incompatibilă cu apartenenţa la Biserica lui Hristos, mai ales ca păstor de suflete. ,,Nimeni nu poate sluji la doi domni…Nu puteţi să slujiţi lui Dumnezeu şi lui mamona’’ (Matei 6 24), a spus Mântuitorul Iisus Hristos. Este un adevăr pe care n-a vrut să-l înţeleagă Melchisedec Ştefănescu, atunci când şi-a părăsit rosturile fireşti de păstor şi ,,s-a alăturat cu grăbire acestei slujbe drăceşti şi nelegiuite a francmasoneriei’’. Asta înseamnă că L-a trădat şi L-a părăsit pe Hristos, iar Biserica a folosit-o după vrerea mai-marilor săi, din rangurile superioare. E de-ajuns să amintim că acest ierarh trădător a pus vârtos umărul la jefuirea averilor Bisericii, numita secularizare, laolaltă cu Kogălniceanu şi Cuza.

Să propui spre canonizare un asemenea om, e o cutezanţă luciferică. După ce s-au opintit în Creta să şteargă hotarele dintre Dreapta Credinţă şi erezii, dintre Biserică şi secte, dintre Sfânta Ortodoxie şi religiile păgâne, pseudo-ierarhii români se apucă acum să amestece sfinţenia cu nelegiuirea, evlavia cu necredinţa, într-o confuzie generalizată, căci confuzia e una din armele diavolului pentru înrobirea şi pierderea făpturilor lui Dumnezeu. De aproape cinci ani de zile ne străduim să le atragem atenţia asupra imenselor rătăciri pierzătoare de suflete în care s-au aruncat. Nici aplicarea Sfintelor Canoane prin nepomenire, nici vorba bună nu i-au clintit din încremenirea lor.

Ca să nu mai lungesc vorba, vă rog să citiţi cu luare aminte extrasele de mai jos şi vă veţi convinge că pseudo-ierarhii pământeni nu se mai tem de Dumnezeu, de oameni nu se ruşinează, nu mai deosebesc dreapta de stânga lor (Iona 4, 11).

Presbiter Ioviţa Vasile

BASILICA. Publicat de Gheorghe Anghel,  17.05.2021

La împlinirea a 129 de ani de la moartea Episcopului Melchisedec Ştefănescu, Înaltpreasfinţitul Părinte Ioachim a vorbit sâmbătă despre posibila canonizare a celui numit şi părintele autocefaliei Bisericii Ortodoxe Române. „Să rânduiască Dumnezeu ca acest tablou (al episcopului Melchisedec – n.r.) să se transforme în icoană”, a afirmat arhiepiscopul după slujba parastasului oficiată la mormântul ierarhului înhumat în Roman.

După slujba parastasului, Arhiepiscopul Ioachim a precizat că este în derulare întocmirea dosarului pentru canonizare.

Despre osemintele Episcopului Melchisedec Ştefănescu a spus că „se odihnesc în capela Paraclisului Eparhial Sfântul Antipa de la Calapodești, frumoase, întregi, galbene și bine mirositoare” şi că „vor fi, dacă Dumnezeu va rândui și Sfântul din Cer va voi, canonizate, în anul 2025, când serbăm 140 de ani de Autocefalie”.

„Noi am compus deja Acatistul, slujba Vecerniei mici și mari și un Paraclis în cinstea acestui Ierarh. Sperăm ca toate acestea să fie revizuite de comisiile sinodale, iar noi să ne bucurăm că în generația noastră a fost declarat ca sfânt un mare ierarh al Bisericii Ortodoxe Române”.

ANTENA 3

Un important episcop ortodox, legături strânse cu masoneria

31 Mai 2016   •   11:52

Episcopul Melchisedec Ştefănescu, savant şi teolog, a activat în loja „Renaissance” din Ismail ajutându-l pe Kogălniceanu la punerea în aplicare a legii cu privire la secularizarea arhivelor mănăstireşti. Pe nume de mirean Mihail, cel care avea să devină episcopul Melchisedec, s-a născut pe 15 februarie 1823 în comuna Gârcina, de lângă Piatra Neamţ. Descindea dintr-o familie de preoţi, având mai multe rude care au ales monahismul, potrivit Adevărul. În 1853 a fost hirotonit arhimandrit, iar între anii 1861-1864 a fost locţiitor de episcop la Huşi. Printr-un decret semnat de Al.I. Cuza a fost numit episcop eparhiot al noii eparhii a Dunării de Jos, cu reşedinţa în Ismail (1865 – 1879). Pe 22 februarie 1879 a fost ales episcop al Romanului, unde a păstorit până la moarte (16 mai 1892).
Pătrunderea fenomenului masonic în spaţiul ortodox a făcut ca în secolul al XIX-lea Biserica Ortodoxă să reacţioneze cu asprime. „Afurisania împotriva francmasoneriei” dată de către Ciprian, Arhiepiscopul Ciprului în 1815 suna astfel:

„Prin urmare, spunem că, oricine fiind îmbrăcat în sfintele veşminte cu epitrahil şi omofor, şi un astfel de om va bine vesti vouă o altă Evanghelie afară de ceea ce am bine vestit vouă, măcar de ar fi şi Înger din cer, anatema să fie (Galateni, I, 8-9). Deci, oricâţi se alătură cu grăbire acestei slujbe drăceşti şi nelegiuite a francmasoneriei, şi toţi cei ce îi urmează în mândria şi rătăcirea lor, să fie afurisiţi şi daţi anatemei de către Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh. După moarte, ei nu vor avea parte de iertare şi dezlegare…”

Cu tot acest blestem, francmasonii au activat în spaţiul răsăritean ortodox, începând cu anul masonic 1848. Legătura episcopului Melchisedec Ştefănescu cu francmasoneria apare în perioada paşoptistă şi a Unirii Principatelor, când în Moldova şi Ţara Românească se înfiinţau loje în care activau politicieni, istorici, scriitori. Prima lojă s-a înfiinţat la Iaşi în 1742, iar în 1744 s-a infiinţat Loja Moldova condusă de Leon Gheuca, episcopul de Roman (1769-1785), decan al Huşilor şi Mitropolit între 1786 şi 1788. El a deschis drumul, fiind primul dintr-un şir de episcopi care au ales să se alăture masoneriei şi mişcării sociale, în special celei religioase.În perioada în care era episcop al eparhiei Dunărea de Jos, Melchisedec a lucrat în Loja „Renaissance”, în oraşul Ismail, ajutându-l pe Kogălniceanu la punerea în aplicare a legii cu privire la secularizarea arhivelor mănăstireşti. Activitatea episcopului Melchisedec este confirmată la capitolul „Eclesiastici” din lista principalelor personalităţi româneşti care au făcut parte din francmasonerie, întocmită după repertoriul realizat de Horia-Nestorescu-Bălceşti şi publicat în „Ordinul Masonic Român” (1993).

Ca fiecare român, m-am gândit adesea ce s-ar mai putea face pentru ţara asta, adusă într-o situaţie atât de dificilă. Am ajuns la concluzia că trebuie început cu începutul, din vârf, apoi să se coboare încet şi cu mare atenţie pe treptele piramidei puterii, schimbând la fiecare palier câte ceva. Dineul cu proşti, la care a participat Câţu, m-a inspirat şi dacă ar sta în puterile mele, aceasta aş face: l-aş numi preşedinte al ţării pe prostul satului meu, pe care îl ştiu bine şi care ne-ar aduce un lung şir de avantaje.

1.În mod sigur, nu va încălca niciodată Constituţia, pentru că nici nu ştie de existenţa ei. Politicienii români ştiu de ea, dar nu o cunosc, şi-atunci nu sunt cu nimic mai presus faţă de simpaticul nostru personaj.

2.Va respecta legile ţării, strâmbe sau drepte, deoarece până acum n-a fost nicodată sancţionat măcar pentru o contravenţie.

3.Are un cv sărac, dar curat; la fel şi cazierul îi este nepătat. N-a răpit case prin fals şi uz de fals, n-a traficat copii, n-a retrocedat ilegal clădiri şi alte proprietăţi.

4.Nu i-ar eticheta pe români drept proşti şi inconştienţi, insinuând că el ar sclipi de inteligenţă.

5.N-ar spune niciodată că românii şi moldovenii sunt două popoare diferite, o jignire  grea, pentru cei ce o pricep.

6.Omul nostru nu e deprins cu minciuna. Veţi fi surprinşi cât de sincer şi inocent este, lucru rarisim, în vremurile noastre

7.Nu s-ar cheltui inutil sume uriaşe cu Campania electorală.

8.Se mulţumeşte cu puţin. Îi este suficientă băutura zilnică, ieftină şi la îndemână, pachetul de ţigări şi mâncarea sărăcăcioasă; o odaie modestă îi poate servi ca locuinţă, chiar în incinta Palatului Cotroceni.

9.În aceste condiţii, Vila Lac II s-ar elibera şi i s-ar putea da o altă întrebuinţare, aducătoare de venit la buget.

11.Nu va avea pretenţii la un guvern al său, nici la un parlament obedient. Aceste două instituţii vor putea lucra fără imixtiuni prezidenţiale.

12.Nu va avea adversari politici care trebuie înlăturţi prin procese politice şi nimeni nu va fi întemniţat nevinovat.

13.Personalul Administraţiei poate fi redus la maximum zece persoane, deci  bugetul va fi despovărat de cheltuielile actuale, absolut inutile.

14.Nu va fi nevoie de spp-işti care să mişune la Cotroceni mai abitir decât cei din bunkerul lui Hitler.

15.Nu va pişca niciodată secretarele de posterior, aşa cum făcea regretatul Elţin.

16.Personajul nostru se va putea deplasa oriunde cu o singură maşină, fără spp-işti, poliţişti, sri-şti, pompieri, spital de campanie, cu închiderea circulaţiei. Nimeni nu va atenta la viaţa sa, dimpotrivă, va fi privit de toţi cu simpatie.

17.Va fi foarte darnic atunci când e vorba de graţieri; nimeni nu va fi lăsat să sufere în închisoare.

18.Salariul şi vechimea în muncă nu-l interesează, pentru că şi până acum a trăit fără ele.

19.Ar pune în aplicare hotărârile Curţii Constituţionale de îndată. Vă asigur că ar promulga legile cu celeritate, fie semnând strâmb cu stiloul, fie punând degetul. Nu i-ar trebui o lună de zile pentru a citi şi înţelege ce scrie pe două pagini.

20.Nu ar tergiversa nicio lege, crezându-se mai deştept decât parlamentul care a elaborat-o.

Dacă nu v-am convins, sunt gata să revin cu argumente suplimentare.

Presbiter Ioviţa Vasile

Starea de alertă tocmai ce s-a prelungit la infinit. Precum se observă din hotărârea CNSU de ieri, restricțiile se păstrează, până în august, cel puțin. Așa-zisele “relaxări”, adică micile concesiuni pe care ni le acordă cei care ne-au luat libertatea în proprietate prin ocupațiune, sunt condiționate de atingerea “țintei” de înțepare. Nu mi-e clar care e această țintă, dar tocmai asta e și ideea, să nu știe șeptelul câte locuri sunt în saivan. Campanii de înțepare vor fi tot anul, căci turma de 70% din populație nu se va putea atinge, cu toate eforturile lui Cîțu și “moda” segregării pe criterii sanitare, care a pus stăpânire peste tot. Mai mult chiar, variante, mutații și tulpini noi vor fi mereu – înțeparea cu poțiunea magică a druizilor pharma va fi mereu necesară. Cei care cred că scapă doar cu una, două sau trei injecții anul ăsta, se înșeală amarnic: ca și Asterix, cel fără puteri speciale în lipsa poțiunii lui Panoramix, pentru a fi “liberi” să iasă la club, concert sau cinema, să călătorească, să învețe sau să muncească, ei vor fi nevoiți să repete mereu gestul injectării sau al testării, care va deveni ritualic.

Pe de o parte, inteligenții care se oftică și își manifestă obida pe feisbuc că și-au asumat riscul înțepării fără să primească în schimb, numai pentru ei, “darul libertății” de a merge la dineuri cu proști, se pot considera răzbunați. Ne-înțepații și infidelii nu vor primi vreodată înapoi libertatea furată. Și nu va fi revoluție pe tema asta, ci supușenie treptată. Pe de altă parte, se poate înțelege, retroactiv privind la declarația complet ilogică și oximoronică de ieri, că Arafat nu glumea când spunea ,,vaccinarea este obligatorie, pentru cel care o dorește”.

Reamintesc că am o acțiune pe rol, cu termen săptămâna viitoare, în care solicit anularea ultimelor hotărâri de guvern referitoare la starea de alertă perpetuă – dar ce mai contează asta la halul în care se pronunță aceste instanțe și la gradul imens de conformare voluntară față de aberațiile juridice, logice și sanitare ale acestui Torquemada al noii Inchiziții covidocratice?

Prof. Univ. Dr. Gheorghe Piperea

Istoria recentă obligă la neuitare! Izolete, măști neconforme, contracte oneroase, milioane de euro „volatilizate” sunt căutate de D.N.A. Manipulare, dezinformare sau atentat la siguranța națională? Cine îi apără pe români? Nu cumva este vremea, ca după 31 de ani de speranțe sfărâmate, de minciună și de durere, „cei care văd România doar ca pe o afacere, să ne lase Țara în pace?!” Statisticile cu privire la numărul semenilor infectați de Covid-19 sunt arătate cu degetul, în timp ce, în urma practicilor existente cu privire la diagnosticarea cu Covid -19, fără necropsie, a tuturor pacienților decedați, îl determină într-un curajos strigăt de revoltă pe un distins coleg de breaslă – specialist recunoscut în Medicina Legală – să aprecieze că tot ce se întâmplă este o mascaradă!

Cine ne fură căciula? Aș vrea să cred că nu este posibil ca autoritățile unui stat să practice dezinformarea propriului popor cu bună știință, din motive ținute departe de noi, oamenii „de rând”, plătitori de taxe la bugetul statului! Recent, în urma unui interviu luat de un excepțional jurnalist – domnișoara Denisa Gelatu -, declara la „România Tv”, că relaxarea măsurilor anti-Covid-19 nu înseamnă și rezolvarea problemelor românilor! Cine plătește datoriile neachitate la bănci? Cine va readuce în casele românilor speranța pentru ziua de mâine?

Prezentul obliga la reflecții! Potrivit „Social Media”, aproximativ 1.800.000 de români au rămas fără locuri de muncă! Circa 110.000 de apartamente cumpărate în cea mai mare parte de tineri sunt scoase la licitație în urma imposibilității achitării ratelor la bancă!

Analfabetismul funcțional este prezent! Copiii încuiați în case mai pot spera că ziua de maine va fi mai bună decât cea de azi? Ce sanse mai au tinerii în România? Românii plecați – îndrăznesc să spun alungați din Țară după distrugerea a sute de fabrici și – sine die – după dispariția locurilor de muncă disponibile când se reîntorc acasă? Se vor mai întoarce oare ei pentru a trăi aici, în țara lor? „Cea mai importantă investiție a unui stat este investiția în oamenii săi!”.

Sănătatea românilor trebuie să fie în permanență o problemă de securitate națională! Realitatea este, însă, cruntă! Oameni nevinovați loviți de nedrepte și dureroase boli cronice nu se mai pot trata în spitalele de stat și ajung în situația să cerșească mila autorităților pentru tratamente sau să/și găsească sfârșitul!Cu ce au greșit semenii noștri lăsați de izbeliște? Întelege un guvernant ce înseamnă să fii bolnav de cancer? Promisiunile vin cu sacul, dar medicamentele s-au scumpit, așa cum au crescut și cresc încet, dar sigur, de la o zi la alta, toate prețurile la produsele de larg consum! Dar când vor crește pensiile și salariile?

Cât valorează viața unui Om în România?„Colectiv” rămâne un cuvânt care va arde în mintea tuturor: A.T.I.-Piatra Neamț, zece suflete arse de vii, „Matei Balș”, „Floreasca”, alte suflete nevinovate înălțate la Cer, „Maternitatea Giulești, îngerașii arși de vii în flăcări, toate indică măsura incompenței și a ignoranței. Cine plătește? A plătit pentru „Maternitatea Giulești”… „acarul Păun” – o nefericită asistentă medicală! Ce să înțelegem despre toate acestea? „Relaxarea” măsurilor anti-Covid-19 dă iluzii românilor care evadează la mare sau la munte, unde, potrivit unui oficial „de frunte”, nu va mai fi necesara masca! Ce să mai înțeleagă românii? Ne paște un nou „val” de infectări cu Covid-19? Sunt întrebări de care oficialii se ascund și fug precum dracu’ de tâmâie!

Prof. univ. dr. Nicolae Radu

Părinte, grija depărtează totdeauna de Dumnezeu?

– Ascultă de la mine următorul lucru. Când un copil se joacă şi este absorbit de jucării, nu-şi mai dă seama dacă tatăl lui este alături şi-l mângâie. Dar dacă-şi va întrerupe puţin joaca, atunci îşi dă seama. Tot astfel şi atunci când avem vreo grijă, nu putem pricepe dragostea lui Dumnezeu. Dumnezeu dă, iar noi nu simţim. Ia aminte să nu risipeşti puterile tale preţioase în griji de prisos şi în lucruri deşarte, care într-o bună zi se vor face toate praf. Aşa te oboseşti şi trupeşte, şi mintea ți-o împrăştii fără rost, iar după aceea îi dai lui Dumnezeu oboseala şi căscăturile în vremea rugăciunii, la fel cu jertfa pe care a făcut-o Cain. În mod firesc, şi starea ta lăuntrică va fi la fel ca starea lui Cain, cu nelinişte şi oftaturi pe care ți le va pricinui aghiuţă, ce va fi alături de tine. Să nu risipim fără rost rodul, miezul puterilor noastre, lăsând după aceea cojile pentru Dumnezeu.

Grija trage toată măduva inimii şi nu lasă nimic pentru Hristos. Dacă vezi că mintea ta fuge mereu şi se duce la treburi etc., trebuie să înţelegi că nu mergi bine şi să te nelinişteşti, căci te-ai îndepărtat de Dumnezeu. Să înţelegi că eşti mai aproape de lucruri decât de Dumnezeu, de zidire decât de Ziditor. De multe ori, o satisfacţie lumească înşeală, din păcate, chiar şi pe monah atunci când face o lucrare. Omul este zidit să facă binele în mod firesc, pentru că Ziditorul lui este Bun. Dar monahul se nevoieşte ca să se facă din om înger. De aceea, lucrarea lui în cele materiale trebuie să se limiteze doar la cele absolut necesare, ca să lucreze în cele duhovniceşti. Atunci şi bucuria lui, ce va izvorî din roadele duhovniceşti pe care le va produce, va fi duhovnicească, iar unul ca acesta se va hrăni şi va hrăni cu îmbelşugare.

Cu muncă şi grijă multă se uită de Dumnezeu. Părintele Tihon spunea: „Faraon dădea muncă multă şi mâncare multă israeliţilor, ca să uite de Dumnezeu”.
În vremea noastră, diavolul i-a absorbit pe oameni în materie, în răspândire. Muncă multă, mâncare multă, ca să uite de Dumnezeu (Ieşire 1,13-14) şi astfel să nu poată – sau mai bine zis să nu vrea – să pună în valoare libertatea ce li se dă ca să-şi sfinţească sufletul. Însă din fericire de aici iese şi ceva bun, fără ca diavolul să vrea: oamenii nu au prilejul să păcătuiască atâta cât ar voi.

(Cuviosul Paisie Aghioritul, Cuvinte duhovnicești, vol.1: Cu durere și dragoste pentru omul contemporan, traducere de Ieroschimonah Ștefan Nuțescu, Editura Evanghelismos, București, 2003, p. 203-204)

Text selectat şi editat de Dr. Gabriela Naghi

Hristos a înviat

În vorbirea poporului iudeu se rostea de puţine ori cuvântul ,,milă’’ şi încă şi mai puţin simţământul acesta se manifesta în viaţa de toate zilele. Fie că era vorba de conaţionali, fie că aveau de-a face cu străini. Numeroase fapte o dovedesc din plin. Este de amintit aici, înainte de toate, cruzimea pe care au arătat-o iudeii faţă de Binefăcătorul lor şi al nostru, Mântuitorul Iisus Hristos. De aceaşi cruzime a avut parte şi Sfântul Arhidiacon Ştefan atunci când, voind şi făcând binele iudeilor, a fost ucis cu pietre (Fapte 7, 59-60). Cu pietre urma să fie ucisă şi femeia prinsă în adulter (Ioan 8, 3-11). Ceea ce i-a împiedicat a fost prezenţa Fiului lui Dumnezeu Care, prin Dumnezeiasca învăţătură, i-a ruşinat pe pârâşii şi vrăjmaşii ei, arătând adâncă milă pentru o fiinţă vinovată dar neajutorată în faţa celor însetaţi de sânge. Şi enumerarea unor atari exemple ar putea alcătui o listă lungă. Prin urmare, nu este de mirare că şi Apostolii Domnului au fost cuprinşi de mare teamă, după ce L-au văzut răstignit pe Învăţătorul lor. Aşa au scris Sfinţii Evanghelişti: ,,Şi fiind seară, în ziua aceea, întâia a săptămânii, şi uşile fiind încuiate, unde erau adunaţi Ucenicii de frica iudeilor, a venit Iisus şi a stat în mijloc şi le-a zis: Pace vouă!’’ (Ioan 20, 19). După opt zile de la Învierea Domnului, aceaşi teribilă teamă îi stăpânea pe Sfinţii Apostoli, căci şi de data aceasta, când a venit Mântuitorul la ei, i-a găsit cu uşile încuiate (Ioan 20, 26).

În faţa intransigenţei iudeilor, era firesc ca şi femeile purtătoare de mir să fie cuprinse de frică. Numai că aceste sfinte femei şi-au învins teama, căci dragostea lor pentru Domnul a fost mai puternică. Înfruntând multele primejdii, au cumpărat mir şi, la vremea răsăritului de soare, au venit să ungă Preasfântul Trup al Domnului. Se vede de aici că moartea Mântuitorului nu le-a împuţinat dragostea, ele cotinuând să-I rămână credincioase şi dincolo de pragul morţii Sale. Pentru ele, Iisus Hristos n-a încetat nicio clipă să fie ,,Domnul lor’’ (Ioan 20,13). Ajunse la mormânt, femeile aducătoare de mir au văzut mai întâi piatra cea mare ce închidea intrarea, dată la o parte. După ce au intrat în mormânt, spre surprinderea lor, n-au găsit Trupul Domnului, ci un tânăr în veşmânt alb care le-a dat Vestea cea Bună a Învierii. Spusele tânărului le-au copleşit, nu puteau încă să înţeleagă minunea Învierii şi nici nu îndrăzneau să se bucure, ,,şi ieşind, au fugit de la mormânt, că erau cuprinse de frică şi de uimire, şi nimănui nimic n-au spus, căci se temeau’’ (Marcu 16, 8).

Această Sfântă Duminică, a treia după Învierea Domnului, este rânduită cu înţelepciune de Mireasa lui Hristos, Sfânta Biserică, spre aducere aminte şi cinstirea Sfintelor Femei Mironosiţe, adică aducătoare de mir. Dar această zi capătă înţelesuri încă şi mai ample, căci în ea se poate regăsi orice femeie iubitoare de Hristos din vremea noastră şi din orice timp, trecut ori viitor. Este astăzi, cu alte cuvinte, ziua femeilor creştine, a fiicelor credincioase ale Bisericii noastre. S-a făcut o îndreptăţită observaţie Precum că, dintre toţi oameni trăitori pe pământ în vremea Mântuitorului, numai femeile şi copiii nu i-au făcut niciun rău. Dimpotrivă, L-au înconjurat cu sfântă iubire şi au ilustrat cu temeinicie cele scrise mai târziu de Sfântul Apostol Pavel: ,,Cine ne va despărţi pe noi de iubirea lui Hristos? Necazul, sau strâmtorarea, sau prigoana, sau foamea, sau lipsa de îmbrăcăminte, sau primejdia, sau sabia? … Căci sunt încredinţat căci nici moartea, nici viaţa, nici îngerii, nici stăpânirile, nici cele de acum, nici cele ce vor fi, nici puterile, nici înălţimea, nici adâncul şi nici o altă făptură nu va putea să ne despartă pe noi de dragostea lui Dumnezeu, cea întru Hristos Iisus, Domnul nostru’’ (Romani 8, 35, 38-39).

Puternicii zilei din vremea noastră contrapun Sărbătorilor Sfinte ale Bisericii o seamă de sărbători false, cu conţinut şi semnificaţii păgâneşti. Aşa este, bunăoară, ziua femeii, cea mult trâmbiţată în fiecare an, la 8 martie, la care, din păcate, participă, cu ştiinţă sau cu neştiinţă, şi multe femei creştine. Atunci s-ar cinsti, chipurile, toate femeile pentru vredniciile lor. Fals! Aceasta este o zi de necinstire a femeilor, mai degrabă un prilej de ospeţe şi petreceri dezmăţate, cu atât mai mult cu cât 8 martie este, de cele mai multe ori, una din zilele Sfântului şi Marelui Post al Paştilor! Şi femeile se duc cu atâta uşurinţă şi inconştienţă să petreacă! Această tendinţă, deja manifestă, de a profana Sărbătorile Sfinte şi a le înlocui cu cele păgâneşti, ne aduce aminte de ceea ce profeţea Proorocul lui Dumnezeu, Daniel despre vremea domniei lui antihrist: ,,Şi va grăi cuvinte de defăimare împotriva Celui Preaînalt şi va asupri pe Sfinţii Celui Preaînalt, şi îşi va pune în gând să schimbe sărbătorile şi legea, şi ei vor fi daţi în mâna lui o vreme şi vremuri şi jumătate de vreme, şi judecata se va face şi i se va lua stăpânirea, ca să-l nimicească şi să-l prăbuşească pentru totdeauna’’ (Daniel 7, 25-26). Ne aducem aminte că în vremurile întunecate ale comunismului, puternicii zilei de atunci, neputând desfiinţa Marile Sărbători din iarnă ale Bisericii, precum Naşterea Domnului, Tăierea Împrejur sau Botezul Domnului, au încercat, prin activiştii trepăduşi, să atrbuie acestora semnificaţii păgâneşti. N-au reuşit, dar acelaşi lucru se face şi acum şi se va face încă şi mai mult în vremurile care urmează. O spune chiar cuvântul cel pururea negreşelnic al lui Dumnezeu.

Pentru noi, Sfânta Biserică cea nebiruită nici de porţile iadului (Matei 16, 18), Învierea Domnului este Adevăr mai presus de orice adevăr, bucurie mai presus de orice bucurie, după cum este şi această Sfântă Duminică a Mironosiţelor: ,,Iar plecând ele în grabă de la mormânt, cu frică şi cu bucurie mareau alergat să vestească Ucenicilor Lui. Dar pe când mergeau ele să vestească Ucenicilor, iată Iisus le-a întâmpinat, zicând: Bucuraţi-vă! Iar ele, apropiindu-se, au cuprins picioarele Lui şi I s-au închinat’’ (Matei 28, 8-9). Abia atunci bucuria lor a fost deplină, până atunci nici nu îndrăzniseră să se bucure. Să ne bucurăm, aşadar şi noi, laolaltă cu Sfintele Femei Purtătoare de mir. Să ne închinăm şi noi Domnului şi Dumnezeului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos, Cel înviat a treia zi din morţi. Acum şi-n veci. Amin.

Presbiter Ioviţa Vasile

Să nu urăşti pe păcătos; căci toţi purtăm câte o vină; şi dacă pentru Dumnezeu te porneşti împotriva lui, plângi pentru el. Dar pentru ce să-l urăşti? Păcatul din el urăşte-l, iar pentru el roagă-te, ca să te asemeni cu Hristos, care nu se mânie împotriva celor păcătoşi, ci se ruga pentru ei. Nu vezi cum a plâns El pentru Ierusalim? Dar şi noi în multe chipuri suntem batjocoriţi de draci. Şi de ce să urâm pe cel ce s-a batjocorit ca şi noi, de dracul, care şi pe noi ne-a batjocorit?
Şi pentru ce, frate, să urăşti pe păcătos? Oare pentru că, după a ta părere, nu este drept? Dar unde este dreptatea ta, dacă nu ai dragostea? De ce n-ai plâns mai bine pentru el? Ba, tu l-ai şi gonit. Cu neştiinţă se mânie unii, care cred că se poartă raţional cu păcătoşii.

Durerile de naștere ale Învierii

Hristoase, desfătarea neamului nostru omenesc, mângâierea sărăciei noastre, sprijinul firii noastre căzute jos și care se clatină, nădejdea celor fără de nădejde, al Cărui cinstit nume s-a făcut cunoscut între neamuri, fie-ți milă și mă ridică din căderea mea, dă înviere morții mele, trezește în mine simțirea vieții, scoate sufletul meu din temnița neștiinței, ca să se mărturisească numelui Tău, suflă în mădularele mele ceva din aerul vieții celei noi, cercetează ființa mea stricată în mormânt, scoate-mă din locul întunericului, fă ca aurora descoperirii Tale să mă cerceteze în mijlocul iadului (sheolului) neștiinței unde firea mea cuvântătoare a tăcut, stârnește, Doamne, încă o dată puterea ei de viață naturală, că „iadul nu te va mărturisi și cei ce se pogoară în mormânt nu vor lăuda numele Tău”. N-am gură să spun mai multe. Fie ca „viii să Te laude pe Tine” așa cum o fac eu acum. Simțurile mi-au asurzit, mișcările au tăcut, gândurile au secat, toată lucrarea firii mele e lipsită de viață adevărată. Pomenirea Ta nu e întru mine, în iadul în care sunt nimeni nu se mărturisește Ție, iar în sufletul meu pierdut nu mai răsună vuietul vesel al laudelor Tale. Toate mădularele mele moarte așteaptă durerile de naștere ale Învierii.

Să rabzi, având încredere în Dumnezeu

Să fii pregătit să primeşti tot felul de dispreţuiri şi jigniri, osândiri şi ocări din partea tuturor, chiar şi de la cei de la care nu te aştepţi. Să te consideri pe tine însuţi vrednic de ele şi să le primeşti pe toate cu mulţumire şi cu bucurie. Să rabzi orice osteneală şi mâhnire şi primejdie ce vine din partea demonilor, ca unul ce ai împlinit voia lor. Şi să rabzi cu bărbăţie lipsirea celor de trebuinţă, întâmplările neplăcute şi amărăciunile vieţii. Să rabzi, având încredere în Dumnezeu, chiar şi lipsa hranei tale zilnice, care în câteva ceasuri devine gunoi. Iar toate acestea să le rabzi de bunăvoie, punându-ţi nădejdea în Dumnezeu şi neaşteptând de la altcineva izbăvirea sau mângâierea. Căci orice ajutor venit din partea oamenilor se dă în urma luminării şi povăţuirii celei de la Dumnezeu. Lasă, aşadar, toată grija ta la Dumnezeu şi în toate greutăţile tale osândeşte-te pe tine însuţi, spunându-ţi că tu eşti pricina tuturor relelor, ca unul ce ai mâncat din rodul oprit al pomului şi ai căpătat astfel felurite patimi. Primeşte, aşadar, acum cu mulţumire amărăciunile, care te vor scoate din moleşeala ta şi care te vor face să te îndulceşti de harul lui Dumnezeu.

Texte selectate şi editate de Dr. Gabriela Naghi   �

O mai veche butadă ne spune că oltenii s-au hotărât, la un moment dat, să declare război chinezilor. În vreme ce deliberau, s-a apropiat cineva şi i-a întrebat: voi ştiţi ce populaţie are China? Ştiţi că sunt aproape un milliard şi jumătate de chinezi? Oltenii au stat vreme de jumătate de ceas şi au cugetat. În cele din urmă s-au lăsat păgubaşi, spunând: Ai dreptate. Unde îngropăm noi atâţia oameni?

Cam pe această linie de gândire a mers şi excepţionalul prim-ministru, oltenaş şi el, Câţu. Supărat foc pe cei care refuză vaccinul ucigaş, penibilul acesta a decretat cu de la sine putere că ne-vaccinaţii trebuie arestaţi, cu atât mai mult cu cât tot el i-a numit cu ceva timp în urmă terorişti. Anti-vacciniştii ar fi, după câte se pare, vreo 87 la sută, adică vreo şisprezece milioane de suflete. Nu ştiu dacă cineva din anturajul ne-şcolitului Câţu i-ar fi spus că închisorile actuale nu pot încape mai mult decât câteva sute de mii de deţinuţi politici. Poate i-a spus şi n-a înţeles. Cert este că nici până la ora aceasta, oltenaşul nostru n-a retractat idioţenia ce i-a ieşit pe gură. Acum nu spun că ministrul prim ar fi total nerealist. Să ne amintim că liberalii şi-au înscis în program construcţia a două închisori noi, şi poate Câţu se gândeşte că face el ce face şi-i înghesuie pe toţi ne-vaccinaţii în ele.

În ciuda fanfaronadei guvernamentale, oamenii nu se înghesuie la centrele de exterminare în masă. Cifrele avansate de oficiali sunt mincinoase, umflate din pix, iar televiziunile greţoase se întrec în a da impresia că din ce în ce mai mulţi români sunt conştienţi de marile binefaceri ale vaccinului. Apropo de români. Am stat de vorbă cu un mare număr de ţigani, întrebându-i dacă vor să se vaccineze. N-am găsit măcar unul care să fie doritor a primi serul cu pricina. Ei ştiu una şi bună, vaccinul te omoară înainte de vreme. Cum s-a răspândit acest adevăr atât de bine în etnia lor, n-am înţeles. Poate e meritul buluibaşilor. ,,Bulibaşii’’ români sunt, în orice caz, sub nivelul lor.

Presbiter Ioviţa Vasile

Sfinții Închisorilor comuniste sunt vii atât în cer, în ceata Sfinților lui Dumnezeu, cât și în sufletul și evlavia poporului nostru. Ce zicea Patriarhia BOR, printre multe alte motive binecunoscute pentru care încă nu-i pot canoniza pe Sfinții Închisorilor:

,,Proclamarea de noi Sfinţi de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române aduce bucurie credincioşilor dacă este o lucrare documentată şi luminată de rugăciune şi smerenie, însă mai urgentă şi mai necesară decât orice canonizare este cultivarea sfinţeniei în viaţa noastră personală, deoarece aceasta ne aduce mântuirea sau fericirea eternă’’ (cf. Evrei 12, 14).
Afirmațiile Patriarhiei Române, sunt niște aberații grave, care neagă cu ticăloșie veridicitatea jertfei în Hristos a Sfinților Închisorilor din gulagul comunismului românesc.
,,Sfântul reprezintă un model constant și luminos de credință statornică, pocăinţă sinceră şi viaţă sfântă. Prin urmare, procesul de canonizare, ca recunoaştere a sfinţeniei unei persoane, este unul anevoios și îndelungat, întrucât trebuie să se ajungă la dovada certitudinii dreptei credințe și a sfințeniei vieții celui propus spre canonizare, precum și la dovada faptului că evlavia populară față de acesta nu este una superficială şi efemeră, ci una profundă și îndelungată sau perenă, verificată în timp”.

Hodoronc-tronc! Nu le e ruşine! După mai bine de trei decenii de la căderea comunismului, pseudo- ierarhia BOR nu vrea să recunoască sfințenia Mucenicilor, care L-au mărturisit pe Hristos în timpul guvernării demonului comunist.
.
„Noua Catedrală patriarhală, care se construieşte, poartă apelativul de Catedrala Mântuirii Neamului. Se poate mântui neamul fără jertfa Neomartirilor, ucişi în temniţele comuniste, la canal sau deportaţi, tocmai pentru că au dorit să mântuiască Neamul Românesc de holocaustul roşu şi ne‑au dat şansa să fim liberi, să putem construi Biserici şi Catedrale? Oare construcţia în sine poate mântui un neam, fără să‑i punem în Sinaxare şi Calendare pe Sfinţii închisorilor? Am credinţa că, la Învierea cea de obşte, Sfinţii ro­mâni, Martiri ai închisorilor comuniste, vor fi în ceata ce­lor ce vor judeca lumea şi istoria’’ (1 Corinteni, 6, 2)’’ (Pr. Prof. Dr. Mihai Valică).

Într-o perioadă în care ateismul bolșevic lichida la propriu bisericile și Credința Ortodoxa întru Hristos, Sfinții Închisorilor au refăcut legătura sfântă între poporul român și Atotputernicul Dumnezeu. Ce lucruri măreţe a făcut Părintele Iustin faţă de Sfinţii Închisorilor!

I-a mărturisit ca Sfinţi şi Martiri public, de la amvon, în predici la Sfânta Liturghie sau Sfântul Maslu, în cateheze şi, pe scurt, în orice împrejurare publică.

A mărturisit neîncetat suferinţele lor, Credinţa lor, viaţa lor.

A ridicat în cinstea lor biserici şi mânăstiri.

Le-a căutat moaştele, le-a scos din pământ ca pe nişte sfinte comori, le-a cinstit în chilia sa, le-a lăsat spre închinare în biserică.

A încurajat facerea de icoane ale Sfinţilor Închisorilor.

A binecuvântat şi a slujit Acatistul Sfinţilor din Închisori atât în faţa icoanelor Sfinţilor din Prigoanele Comuniste cât şi în faţa moaştelor acestora.

A mărturisit public, deschis, repetat, minunile săvârşite de Sfinţii Închisorilor prin moaştele lor, prin icoanele, rugăciunile şi acatistele ce le-au fost făcute.

La toate aceste acte – din nou, la toate aceste acte – Părintele Iustin Pârvu a avut alături, când s-a putut şi în trup, când nu prin învoire, mulţumiri, laude etc., pe Mărturisitorii din vremea Prigoanelor Comuniste precum Părintele Arsenie Papacioc, Ilie Cleopa, Sofian Boghiu, Mina Dobzeu, Atanasie Ştefănescu, Gheorghe Calciu-Dumitreasa etc., etc., etc. Pe scurt, toţi marii duhovnici ai ultimilor decenii, toţi cei care au trecut, Mărturisitori ai Ortodoxiei, prin cumplitele lupte împotriva Bisericii din anii 1940-1989 (Pr. Dr. Mihai-Andrei Aldea).

Dr. Gabriela Naghi

1.Pentru că ierarhia română, în întregul ei, e alcătuită din oameni nedemni, nevrednici, unii chiar necredincioşi, alţii rău-credincioşi – cu toţii eretici; unii sunt apostaţi, alţii nu-şi păstrează fecioria făgăduită la intrarea în monahism, ci se dedau apucăturilor sodomite.

2.Pentru că toţi îşi datorează ascensiunea pe scaunele episcopale vrăjmaşilor Bisericii, care i-au impus cu gândul că, prin ei, vor controla întreaga Biserică Ortodoxă Română şi vor aplica formula: o vom supune, o vom folosi (inclusiv la vaccinare), o vom distruge. Plan diabolic sortit eşecului.

3.Pentru că pseudo-ierarhii români sunt datori celor care i-au pregătit, prin studii în străinătate, şi apoi i-au impus ca episcopi.

4.Pentru că toţi pseudo-ierarhii români sunt şanatajabili.

5.Pentru că vrajmaşii Bisericii au interesul major să şteargă orice urmă a existenţei Sfinţilor din închisori; pomenirea şi cinstirea acestora îi incrminează pe ei şi pe înaintaşii lor. Comandanţii securităţii comuniste, începând cu vârfurile ei, până la toate posturile de comandă teritoriale au fost evrei. Aceştia i-au trimis în închisori şi în morminte pe bieţii români, pe cei mai buni dintre ei. Când s-ar pomeni numele Sfinţilor, automat s-ar spune şi cine au fost asasinii lor, şi asta-i sperie teribil.

5.Pentru că pseudo-ierarhii români nu sunt dispuşi să-şi rişte privilegiile şi şi traiul îmbelşugat, făcând ceva în folosul Bisericii; ei ascultă fără crâcnire ordinele stăpânilor lor.

6.Pentru că aprobarea canonizărilor o dă institutul Ellie Wiessel, finanţat din banii românilor. Acesta nu acceptă ca un legionar care a trăit şi a murit în sfinţenie în închisorile comuniste să fie cinstit ca Sfânt.

7.Pentru că Biserica nu are mijloacele coercitive prin care să-i înlăture pe ierarhii nevrednici, acest fapt rămânând în voia Capului Bisericii, Mântuitorul nostru Iisus Hristos. Dacă încă mai stau în jilţurile arhiereşti, e pentru că încă Dumnezeu îi mai rabdă şi le dă vreme de pocăinţă.

8.Că pseudo-ierarhii români nu lucrează pentru binele Bisericii noastre e dovedit cu prisosinţă de participarea lor la sinodul tâlhăresc şi eretic din Creta, de faptul că îi împing pe bieţii oameni la moarte sufletească şi trupească, îndemnându-i să primească vaccinul sataniştilor. Urmează, în curând, să-i recunoască pe schismaticii ucraineni.

9.Pentru că ocupanţii scaunelor episcopale din România şi diaspora lucrează cu sârg la promovarea ,,religiei’’ ecumeniste a viitorului, în care Dumnezeul Adevărului va fi substituit de blestematul antihrist. Putem să-i mai urmăm? Nu, fiindcă aceştia nu sunt episcopi, doar joacă roluri de episcopi, într-un scenariu scris de consiliul mondial al bisericilor mincinoase.

10.În aceste circumstanţe grele, iubită şi Sfântă Biserică Ortodoxă Română, cinsteşte-ţi Sfinţii din închisorile comuniste cu cinstea care li se cuvine, pentru că ei veghează, prin rugăciune sfântă, asupra Neamului Românesc, zădărnicind mârşăviile îndreptate împotriva lui.

Presbiter Ioviţa Vasile

Medicul kinetoterapeut al CSA Steaua, Nelu Olteanu, a decedat după vaccinarea cu PFIZER, la doar 46 de ani. Un munte de om și de bunătate, răpus cu o înțepătură experimentală. Rușine Steaua și presei mituite care au ascuns ce i-a provocat moartea!

Nelu Olteanu (Doki), fizio-kinetoterapeut la CSA Steaua București, a decedat pe 27 aprilie 2021, la doar 46 de ani, în urma contractării „unui virus” după vaccinarea cu serurile experimentale Covid, mărturisește soția acestuia, Marilena Olteanu, pe contul său de Facebook. Medici i-ar fi spus soției că „așa se întâmplă în urma vaccinării”. Este vorba despre „vaccinul” Pfizer, a arătat ea într-un răspuns la întrebările celor șocați de vestea neașteptată a morții soțului ei. „Medicii ăștia de ce nu ies la rampă să avertizeze populația și asupra riscurilor?”, a comentat un coleg terapeut. 

Presa sportivă a deplâns tragicului eveniment, însă nici o publicație nu a scos un cuvințel despre cauza care i-a provocat decesului – vaccinarea cu serul experimental Covid, în ciuda reclamațiilor soției, la rândul ei secretar al Asociației pentru Recuperare prin Sport. 

ProSport a dat o știre comemorativă de asemenea fără a menționa nici un cuvânt despre vaccin deși publică citate de pe pagina de Facebook a soției și a decedatului, unde abundau comentarii privind moartea acestuia din urmă din cauza vaccinului. 

Jurnaliștii „presei miluite” de stat au tăcut vinovat în privința complicațiilor suferite de „Doki” după vaccinare, deși văduva acestuia a susținut public, în repetate rânduri, că soțul ei a fost răpus după injectarea cu Pfizer, de „un virus care a apărut în urma vaccinării”, conform unor medici care l-au tratat pe uriaș, un munte de bunătate și un binefăcător a sute de copii. În memoria defunctului s-a ținut inclusiv un frumos moment de reculegere pe stadion fără a se pomeni nimic despre ce anume a provocat această moarte prematură. De asemenea, Clubul Sportiv al Armatei a ascuns jenant cauzele morții. 

Am verificat pe buletinul oficial de vaccinare al organelor. Zero informări despre acest caz, zero mențiuni la decese post-vaccin sau reacții adverse grave deși chiar medicii care l-au tratat ar fi fost obligați să raporteze „evenimentul fatal”. Gheorghiță de la sculărie e pus pe „mucles”. Pe platforma STS este doar Festivalul „Cântarea Vaccinării”!

Marilena Olteanu a anunțat moartea soțului ei în marțea din Săptămâna Patimilor, iar înmormântarea a avut loc în Vinerea Mare la Cimitirul Militar Ghencea 3 din București.

Un comentator, prieten cu soții Olteanu, și-a exprimat revolta: „Vaccinul şi… moartea prematură a unui uriaş (urias – atat la propriu, cat si la figurat)! Cum mă?!… Sa fii sănătos, să vrei să fii sănătos in continuare, şi… să mori… de la Pfizer! Doar priveste indicatoarele Marilenei din imaginile atasate. O incurajez pe Marilena Olteanu sa ii dea in judecata pe cei cu vaccinul. Să le ceară 100 de milioane de euro despagubiri, si tot nu vor fi îndeajuns pentru pierderea unui astfel de om, precum a fost Nelu Olteanu!”, scrie acesta. 

Vlad Pârău și Alesandru Anghel  (preluare selectivă de pe ActiveNews)

Scurtă consideraţie. Un om tânăr şi sănătos se vaccinează cu Pfizer şi moare, la scurt timp. Cauza morţii este ascunsă de toţi cei care ar fi trebuit să spună adevărul. Nici vorba ca acest deces să fie raportat şi înscris în statistici. Un medic neatent lasă să-i scape aceste cuvinte: ,,Aşa se întâmplă în urma vaccinării’’. Cuvintele care urmează le veţi auzi de multe ori: ,,Nu s-a putut stabili o legătură de cauzalitate între vaccin şi deces’’.

Această teamă a lor în a-i slăvi pe Mucenicii din închisori arată cât de slabi şi de neputincioşi sunt. Până la ora aceasta se tem ca nu cumva să învieze. Aveţi piatră? Aveţi stânci? Puneţi pe mormântul lor şi îl păziţi cu străji puternice, ca să nu se mai audă în veac de existenţa lor. Dar, în ciuda tuturor eforturilor de a sta împotriva sângelui mucenicesc, vor rămâne neputincioşi în faţa adevărului, iar nedreptăţile săvârşite asupra neamului nostru se vor întoarce asupra neamului şi familiilor lor. Ororile săvârşite de aceşti agenţi ai ateismului, ai satanei, apasă pe conştiinţele lor şi ale familiilor lor, încât putem spune că sunt nişte oameni maltrataţi moraliceşte.

Vina de altfel o purtăm şi noi, pentru că am fost surzi la durerile şi strigătele Mucenicilor din închisori, după cum surzi suntem şi azi, încât nici preotul nu pomeneşte nimic la parohia lui de existenţa acestor Martiri şi sfinţenia lor. Preotul de azi e surd şi la strigătul omului sărac, care nu mai are bani nici pentru o bucată de pâine, pentru că statul român l-a înglodat în biruri şi datorii. De aceea, Martirii nu se plâng. Martirii se proslăvesc. Lor ne rugăm să mijlocească pentru noi în faţa Tronului ceresc. Aşa se proslăvesc la noi Sfinţii Mucenici: prin batjocură, prin prigoană, prin trudă şi prin suferinţă. Nu poate dăinui un neam fără eroi, fără Sfinţi. Şi noi să fim atenţi la educaţia pe care o facem copiilor, ca ea să fie în spiritul neamului din care facem parte. Ce e neamul? Neamul este tatăl meu, este fratele meu, mama mea, vecinul meu, comuna mea, judeţul meu şi toate la un loc formează neamul. Formaţi copiii îi duhul acesta creştin, să poată dărui, nu numai să ia!

Iar faptul că la noi nu sunt canonizaţi este lesne de înţeles. Dacă ar recunoaşte sfinţenia lor, ar însemna să recunoască toată baza lor de minciuni, se prăbuşesc cu totul. Ei supravieţuiesc numai prin minciuna aceasta permanentă.Dar prin Martirii Bisericii trăieşte Ortodoxia şi va trăi. Cu cât mai mult sunt denigraţi şi osândiţi şi după moarte, cu atât mai mult ei vor rămâne mai vii în faţa poporului nostru. Ei sunt oricum canonizaţi nu numai prin evlavia poporului român, ci şi a altor popoare ortodoxe.Sfântul sau martirul este eroul neamurilor. Nu ne interesează pe noi coloratura lui politică. El nu este omul mărginit – în România, ori în Spania, ori în Franţa – el este omul care depăşeşte graniţele valorilor. E interesant că avem Sfinţi în secolele XIV, XV, XVI, XVII, dar de ce să nu ne scoatem în evidenţă şi mărturiile actuale, mai recente? Sigur, e mare lucru să canonizăm pe Varlaam Mitropolitul, dar ceilalţi de ce să stea nebăgaţi în seamă?

Poate toată sărăcia şi mizeria în care trăim noi astăzi, lucru pentru care ne urăsc celelalte popoare, este tocmai pentru că trecem cu indiferenţă pe lângă trupurile Martirilor români. Până şi catolicii îşi canonizează mai repede sfinţii (afirmaţia aceasta o privim cu, rezervele de rigoare: catolicii nu au Sfinţi, fiind eretici şi schismatici, deci se situează în afara Bisericii, n.e.) Asta nu împrumută ecumeniştii noştri? Când vrem să canonizeze un Sfânt, pe noi trebuie să ne intereseze dacă harul lui Dumnezeu a lucrat sau nu în acel suflet. Nu! Pe noi ne interesează mai întâi ce culoare politică a fost, dacă ne convine sau nu. De exemplu, despre Părintele Ilie Lăcătuşu – ce putem spune despre el? E sfânt sau nu? Dar, dacă este legionar, atunci nu mai este sfânt. Păi, unde mai e adevărul? Aceşti tineri au murit pentru un adevăr creştin şi naţional, a fost cu adevărat o mişcare de regenerare a Creştinismului nostru Ortodox. Dar aceeaşi mafie din trecut este în prezent şi va fi în viitor. Să se prezinte acum partidele politice şi să spună câţi sacrificaţi au din rândul tineretului lor? Ducem lipsă de jertfă în plan politic. Nu riscă nimeni nimic, toţi se protejează. De asta nici poporul nu-i iubeşte.

Mitropolitul Varlaam n-a fost deloc în afara vieţii politice, a fost foarte implicat în viaţa societăţii politice româneşti. Biserica a fost prezentă întotdeauna în viaţa politică; n-a fost niciodată o conferinţă a unui guvern în care să nu fie şi reprezentantul Bisericii. Ultimul cuvânt, să ştiţi, era dintotdeauna din partea Bisericii – „Promulgăm legea cu condamnarea la moarte sau nu promulgăm?”… Erau foarte atenţi să vadă ce spune Biserica. Dar, când a fost vorba să execute pe Codreanu şi pe toată elita asta a creştinilor ortodocşi, toată lumea a fost de acord –trebuie executat, pentru că tulbură naţia. Cea mai mare greşeală care s-a făcut în Ortodoxia noastră a fost că politicul a arestat toată atitudinea Bisericii, adică Biserica (adică ierarhia, n.e.) s-a integrat perfect vieţii politice, după cum au fost vremurile. Şi ce fapte mari de canonizare cer decât se văd la Părintele Justin Pârvu, Părintele Arsenie Papacioc, Virgil Maxim, Ioan Ianolide, Valeriu Gafencu, Ieroschimonahul Daniil de la Rarău Părintele Arsenie Boca, Părintele Calciu?… (n.m. şi lista e nesfârşită….Mitropoliţi, Preoţi, Monahi si monahii, mireni cu zecile de mii… care s-au săvârşit în temniţele şi închisorile comuniste, în lagărele de tortură, la Canal, în Deltă, în mine, păduri şi munţi, de pe tot cuprinsul ţării, ştiuţi şi neştiuţi, să-i odihnească AtotBunul Dumnezeu cu sfinţii Săi întru Împărăţia Sa!Amin).

Dar ei nu pot promova aceşti Sfinţi, pentru că nu-şi pun ei pielea în saramură…

(Extras din Colecţia Din temniţe spre Sinaxare – Octav Anastasescu – LÂNGĂ VALERIU GAFENCU, SFÂNTUL ÎNCHISORILOR – Volum coordonat de Danion Vasile, Editura Areopag Bucureşti, 2014)

Text selectat şi editat de Doamna Dr. Gabriela Naghi

,,Să iubim Crucea lui Iisus, ea ne va ajuta să iubim crucile noastre. La început, primii călugări nu aveau altă bibliotecă decât o mare cruce în jurul căreia se adunau să se roage şi să mediteze, apoi plecau la treburi mari. Ascultaţi, luând o Cruce în mână, ce-ţi spun spinii, cuiele, sângele dumnezeiesc?

Alexandru cel Mare a întrebat odată un înţelept: ,,Cum poate deveni omul asemenea lui Dumnezeu?” Înţeleptul a răspuns: ,,Atunci când omul face ce poate face numai Dumnezeu”. ,,Şi ce poate face numai Dumnezeu?”  ,,Să iubească pe duşmanul său”. Iată Crucea care împacă toate vrăjmăşiile! Că cine-şi ţine limba să nu înjure, mâna să nu lovească şi inima să nu urască, acela ştie să poarte Crucea, asemenea Domnului Iisus, şi acela se consideră că mântuieşte lumea, asemenea Domnului răstignit.

Voi însă, femei a căror onoare este în mod inseparabil unită cu pudoarea şi cinstea, păstraţi-vă cu cinste gloria voastră şi nu lăsaţi în vreun fel să se păteze curăţenia reputaţiei. Misiunea bărbatului este de a agonisi, a femeii de a cheltui în mod raţional. Că un proverb românesc spune: “mai mult poate să care femeia cu poala din casă decât aduce bărbatul cu carul”. Casa şi averea le moştenim de la părinţi, dar o nevastă înţeleaptă este un dar de la Dumnezeu.

Vedeţi că fiecare clipă vă poate oferi un prilej binecuvântat sau chiar unic pentru a vă arăta nobleţea voastră de slujitori alături de îngeri. Să ştiţi să iertaţi şi pe faţă şi în ascuns. Trebuie să daţi valoare timpului acestuia, singurul, absolut singurul pe care îl avem. Iertarea, nimic nu va zgudui ca iertarea, atunci când cineva se aşteaptă, după fapta lui rea, la pedeapsă. Domnul să vă dea putere împotriva întristărilor. Să vă dea un dor în inimă, singur numai pentru El, să puteţi iubi pe toţi în lume şi să jertfiţi de-asemenea. Totul este să ai inima prezentă şi un zâmbet ascuns în ea.

Primiţi ca nişte oameni divini orice lovitură. Oamenii buni vă ajută la mântuire mult, dar cei răi şi mai mult, răbdaţi-i fără necaz. Toate veacurile au fost pline de duşmani, dar duşmanii din veacul acesta au umplut cerul de Sfinţi. Este de netăgăduit, dragostea este un mister inexplicabil şi dincolo de cei care o fac dezgustătoare şi o depravează, dincolo de toată infamia în care e târâtă, ea este o lege divină la fel de puternică şi tot atât de neînţeleasă ca aceea care aşează soarele pe cer. Să uiţi dragostea ta, dar cel puţin să nu uiţi că ea mai există pe lume şi în cer. Să negi ceea ce a fost bine în tine, dar să nu ucizi ceea ce poate a mai rămas. Cât de mult vor să fie iubiţi cei care spun că nu mai iubesc. Să iertaţi din toată inima pe aceia care v-au pus, prin loviturile lor, cunună frumoasă pe capul vostru.

Aşa zişii fericiţi ai lumii acesteia cred că nu au să aibă niciodată nevoie de Hristos. Ei se tem de o moarte nefericită, dar nu se tem să ducă o viaţă păcătoasă. Însă cine îi poate asigura că nu vor muri pe loc loviţi de trăznet, de gută ori de o năpădire de sânge? Deci, cea mai mare atenţie daţi-o sufletelor voastre. Iar eu mă rog Domnului să îndrepteze inimile voastre spre dragostea lui Dumnezeu şi spre răbdarea lui Hristos”.

Sfinte Cuvioase Părinte Arsenie Papacioc, roagă-te Domnului Hristos, pentru noi păcătoşii! Amin.

(Arhim. Arsenie Papacioc- Scrisori către fiii mei duhovniceşti, Mănăstirea Dervent, Constanţa, 2000)

Text selectat şi editat de Dr. Gabriela Naghi