ORTODOXIA ÎN CATACOMBE

Scriind despre Cuvioşia Sa, nu pot fi decât părtinitor. Imparţialitatea înseamnă echidistanţă or, între bine şi rău nu poţi fi echidistant, cum bine spunea Octavian Paler. Între Hristos şi diavolul, aşa zisa echidistanţă înseamnă partizanat în favoarea celui rău; între Părintele Arsenie şi detractorii săi, mă situez de partea Cuviosului din simplu motiv că a fost, aci pe pământ, slujitor al lui Hristos şi al Bisericii Sale. Fac aceste precizări ca să se ştie exact de unde pornesc în această scriere. Şi mai spun un lucru: nu este al meu a stabili dacă Părintele Arsenie a fost Sfânt sau nu. Misiunea aceasta cade în sarcina Sinodului Sfintei Biserici Ortodoxe, în vremuri normale. În prezentul pe care-l trăim, Sinodul este inexistent, deoarece episcopii români, în frunte cu Patriarhul sunt căzuţi în erezie şi sunt foarte aproape de schismă, aşa încât orice-ar întreprinde în acest sens, este irelevant şi lipsit de valoare canonică. Dumnezeu are însă mijloacele Sale tainice de a-i proslăvi pe Sfinţii Săi. Eu, ca nevrednic slujitor pot, cel mult, să mă încadrez în evlavia poporului drepcredincios, ceea ce am şi făcut prin cele 5-6 pelerinaje la Prislop.

La un moment dat s-a anunţat că ierarhii români au însărcinat comisia de canonizare pentru a cerceta viaţa, credinţa şi scrierile Părintelui Arsenie, în vederea unei prezumtive canonizări. Comisia este condusă de domnul Liviu Laurenţiu Streza de la Sibiu. Aceasta înseamnă că nu vom avea niciodată o finalitate a acestei cercetări, din motive pe care le voi expune în continuare.

1.Există un consemn dat de vrăjmaşii Bisericii care interzice canonizarea celor care au ajuns la măsura sfinţeniei în perioada comunismului antihristic. Faptul e de înţeles, deoarece călăii din acea vreme şi urmaşii lor întru fărădelege vor să şteargă orice urmă a crimelor pe care le-au comis împotriva Poporului Ortodox în anii aceia întunecaţi. Acest fapt, socotesc ei, nu se poate împlini canonizând Sfinţi, deoarece unde apare numele unui Sfânt Mucenic, obligatoriu se pomeneşte şi numele călăilor. Din acest considerent, noi nu avem nici un Sfânt Mucenic canonizat, din vremea comunismului, cu toate că aceştia ar fi de ordinul zecilor, dacă nu a sutelor. Pentru comparaţie, Sfânta Biserică Ortodoxă Rusă a canonizat peste 2700 de Sfinţi care au pătimit în prigoana sălbatică declanşată în 1917. La noi nu se poate, din motivul expus mai sus. Chiar şi Părintelui Ilie Lăcătuşu i se refuză canonizarea, în pofida evidenţelor date de existenţa Sfintelor Moaşte şi de evlavia Poporului Dreptcredincios.

2.Este limpede pentru orice om cu bun simţ că împotriva Părintelui Arsenie se duce de mai multă vreme o campanie de denigrare concertată, pusă în operă de vrăjmaşii Bisericii noastre. Din păcate, acestei campanii s-au alăturat, cu bună ştiinţă, şi o seamă de preoţi care şi-au pus condeiul în slujba necredincioşilor sau a celor rău-credincioşi, secondaţi îndeaproape de credincioşi naivi sau neinformaţi. Ca să-şi acopere această mârşăvie, îi acuză pe preoţii care au evlavie pentru Părintele Arsenie de… ecumenism. Îi informez că toţi cei îngrădiţi de erezie, pe care-i cunosc, sunt de partea Cuviosului. Cât despre acuzaţia de apartenenţă la ecumenism, ce să mai vorbim. Să ne dea dumnealor un semn de îngrădire de erezie, ca să fie credibili. N-au făcut-o până acum, nu o vor face nici de-acum înainte.

3. Credeţi că vrăjamşii văzuţi ai lui Hristos văd cu ochi buni extraordinara afluenţă a credincioşilor noştri la Prislop? Pelerinajele organizate din toată ţara le stau ca nişte spini în ochi, şi chiar au avut câteva încercări nereusite de a le interzice, până s-a declanşat nebunia coronavirusului.

4.Revenind la Cuviosul Părinte Arsenie, punem în discuţie pictura de la Drăgănescu şi câteva texte tălmăcite şi răstălmăcite. Sunt greşeli explicabile prin lipsa de informaţie. Ştim bine că tot ce nu convenea regimului communist-antihristic era ţinut dincolo de cortina de fier. Cărţile se tipăreau doar cu aprobarea Departamentului securist al Cultelor, condus o perioada de evreul Sorin Iulian. După 1989 s-au deschis graniţele, informaţia a circulat cu uşurinţă, cărţile folositoare s-au tipărit neîngrădit şi atunci ne-am dat seama de dimensiunile ignoranţei în care am fost ţinuţi. Dau un exemplu: la ITU Sibiu aveam cursuri de ecumenism care, datorită Părintelui Ioan Mihălţan, viitorul episcop al Oradiei, nu ni le-am însuşit, deoarece, cât se putea, le-a ocolit, punând în loc cunoştinţe folositoare pastoraţiei. Am absolvit Institutul Teologic fără să ştim ce este, în realitate, ecumenismul. Abia mai târziu, acesta şi-a arătat faţa hidoasă pe care o vedem şi acum.

Presbiter Ioviţa Vasile

Hristos S-a înălţat!

Bucuraţi-vă pururea întru Domnul. Şi iarăşi zic: Bucuraţi-vă.
Îngăduinţa voastră să se facă ştiută tuturor oamenilor. Domnul este aproape.
Nu vă împovăraţi cu nici o grijă. Ci întru toate, prin închinăciune şi prin rugă cu mulţumire, cererile voastre să fie arătate lui Dumnezeu.
Şi pacea lui Dumnezeu, care covârşeşte orice minte, să păzească inimile voastre şi cugetele voastre, întru Hristos Iisus.( Filipeni 4;4-7)
Au nu ştiţi că Sfinţii vor judeca lumea? (I Corinteni 6; 2).

Un minunat fragment din scrierile Cuviosului Părinte Arsenie Boca, Sfântul Ardealului, spre ajutorul căruia, ca vas ales al lui Dumnezeu, nădăjduiesc mulţi dintre ortodocşii Sfintei noastre Biserici, în aceste zile rele.

Sfânta închisorilor, Aspazia Oţel Petrescu spunea despre Duhovnicul de Foc:
„Simţeai cum împreună cu Părintele cântau copacii, cântau pasarile – trilurile lor se împleteau cu ale preoţilor care cântau. Simţeai într-adevăr că toată natura este în genunchi şi se roagă. Şi că marele preot care oficiază această slujbă nu este de fapt Părintele Arsenie, ci Însuşi Mântuitorul. Avea puterea asta, să-ţi sugereze puterea Mântuitorului în Sfânta Liturghie. Şi pentru Sfinţia Sa era atât de prezent lucrul acesta, incât de foarte multe ori, când rostea cuvintele epiclezei plângea, dar nu se simţea în voce lucrul ăsta, se vedea numai în felul cum i se zguduie umerii. Iar cei care erau prezenţi – şi cei care erau obisnuiţi, şi cei care veneau pentru prima oară – plângeau…  Şi, mai târziu, când l-am intâlnit pe Părintele Paisie, mi-am dat seama că nu poţi sa rezişti la prezenţa Divinităţii decât plângand. Când simţi izvorul acela de iubire care curge printre lucruri şi printre oameni şi care-ţi dă atâta măreţie faptului că eşti om, nu poţi să primeşti lucrul ăsta decât cu lacrimi, decât plângând. Aşa se explică de ce toată lumea plângea. Părintele Arsenie putea să ni-L facă prezent pe Mântuitorul acolo printre noi, să-I simţim prezenţa. El este prezent oricum în toate bisericile Lui, dar Părintele Arsenie avea darul să ţi-L concretizeze (dacă pot sa spun aşa), să-L simţi de adevărat. Şi lucrul acesta nu puteai să-l faci decât cu lacrimi în ochi. Inima însă îţi cânta de bucurie şi plânsul era un plâns de bucurie, nu era un plâns „sentimental”, ca să zic aşa.(..)
Toata viaţa mea am sa fiu profund recunoscătoare Maicii Teodosia (Zorica Laţcu – n.r.) că m-a dus la Părintele Arsenie Boca, acest mare stâlp al Credinţei Ortodoxe Române. Pentru că, în aceeaşi măsură în care era un strălucit creştin, Părintele Arsenie Boca era şi un foarte bun român.

Ce să vă spun? În perioada în care l-am cunoscut era în plină glorie. Se putea numi, pe drept cuvânt, duhovnicul întregului Ardeal şi, prin extrapolare, al întregii Românii. Părintele Arsenie Boca era numai lumină. Când cădeau privirile Părintelui Arsenie Boca pe tine, simţeai, ştiai, nu ştiu de unde ştiai, nu ştiu cum simţeai, dar erai sigur că te priveşte lumina. Asta era impresia pe care a dat-o celor mai mulţi Părintele Arsenie Boca: că te priveşte lumina. Tot sufletul plin de înţelepciune, plin de credinţă, plin de dragostea pentru om, toate astea erau în privirea lui.

E foarte greu să exprim lucruri care, de fapt, sunt de neexprimat. Sunt lucruri pe care numai le vezi, le simţi, ştii că sunt aşa, neavând nicio explicatie logică pentru ele. E o trăire. Prezenţa Părintelui Arsenie Boca, pentru cei care-l aveau alături, era trăire. Te lua în iubire, te lua în lumină, erai în aura sufletului lui, care era lumină şi iubire. Să nu credeţi că era ceva foarte dulceag. Era foarte aspru. Dar asprimea lui era dulce. Te şi certa, cum a fost un moment în scurta mea trăire acolo, la Sâmbăta. A fost un moment când mi-a dat un canon, când m-a pedepsit, când m-a certat, dar eram nespus de fericită. Cine a trecut prin ceva similar poate să înţeleagă cum este să fii fericit când te ceartă un om Sfânt“.

Text îngrijit şi editat de Dr. Gabriela Naghi

Domnul Gheorghe Funar a înaintat Procurorului general al României un denunţ penal privind o listă consistentă de nume, având în capul ei triumviratul alogen fatidic Iohannis-Orban-Arafat, pe care-i acuză, deplin justificat, de genocid împotriva Poporului Român. Acuzaţiile se întemeiază pe actele şi acţiunile întreprinse de aceşti indivizi în perioada stării de urgenţă, şi care ne sunt binecunoscute tuturor, întrucât le-am trăit dureros în lunile care au trecut. Domnul Funar nu e un naiv ca să-şi închipuie că demersul său va avea o finalitate, constând în trecerea dincolo de gratii a celor vinovaţi. Important este că a făcut ce se cuvine şi ce i-a stat în putere. Nu ne aşteptăm ca să urmeze întocmirea unui dosar penal cu multe zeci de volume. Doamna Gabriele Scutea îi va scuti pe Iohannis şi pe complici de apariţia în faţa unui complet de judecată care să facă dreptate unui popor umilit şi batjocorit de aceşti alogeni. Dreptatea va veni de la Dumnezeu şi va fi nealterată de subiectivisme omeneşti, neinfluenţată de cine ştie ce intervenţii politice şi, mai ales, fără putinţa împricinaţilor de a se sustrage pedepsei.

Gheorghe Funar este fostul primar al Clujului, oraş în care domnul Andrei Andreicuţ este angajat cu normă întreagă în funcţia de Arhiepiscop şi Mitropolit, având ca datorie de căpetenie apărarea Bisericii Ortodoxe de silniciile acestor blestemaţi. N-a mişcat măcar un deget pentru a apăra Turma cuvântătoare. Dimpotrivă, a subscris din adâncul inimii acestor fărădelegi puse la cale de cei împricinaţi în denunţ. Aşadar, reacţia a venit de unde ne aşteptam mai puţin. Denunţul penal în discuţie e chiar mai mult de atât, e un rechizitoriu aspru, amplu, bine documentat, care-i incriminează necruţător pe făptuitorii genocidului, binecunoscuţi tuturor.

Am ales din întinderea acestui denunţ penal partea care priveşte ticăloşiile îndreptate împotriva Bisericii Ortodoxe. Nu-i dorim succes în politică domnului Funar. Personal aş vrea să se retragă şi să sporească în slujirea Mântuitorului Hristos. Textul de mai jos, care e, de fapt, o mărturisire curajoasă, poate fi un bun început.

În timpul stării de asediu, autorii GENOCIDULUI au confirmat că principalii lor dușmani sunt Dumnezeu și Biserica, respectiv persoanele care au trecut de vârsta de 65 de ani! Bisericile au fost închise și păzite de polițiști și jandarmi ca să nu intre în ele credincioșii, mai ales la Sfintele Sărbători de Paști. Prin recenta Lege privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, inițiatorii ei au creat cadrul legal pentru a se putea trece la demolarea bisericilor, dar numai a celor ortodoxe, așa cum a susținut unul dintre martorii pe care i-au propus să fie cercetat și condamnat pentru GENOCID.

În timp ce au fost și sunt închise bisericile în România, milioane de cetățeni români au fost la mari magazine, au circulat cu transportul în comun, inclusiv cu metroul, au fost la piață. Principalul obiectiv urmărit de alogenii și anticreștinii care se afla la conducerea României a fost Biserica. Autorii GENOCIDULUI din România îl urăsc pe Iisus Hristos, pe Fiul lui Dumnezeu și nu lingurița cu care sunt împărtășiți credincioșii. Pe figurile unora dintre conducătorii GENOCIDULUI din România, când apar la televizor, se vede și se citește ura lor împotriva lui Dumnezeu și a Poporului Român, Adevăratul Popor Sfânt așezat în Grădina Maicii Domnului.

S-a dat consemnul: credincioșii nu au voie la Biserică, la Spitalul sufletelor, în Casa Domnului nostru Iisus Hristos, nici la Paști, nici la Rusalii și nici la Crăciun, în anul 2020. În timp ce credincioșii români nu au voie să intre în bisericile din România de teama COVID-19 instituită de Regimul alogenilor Iohannis-Orban, în toate țările din Europa sunt deschise bisericile.

Autorii GENOCIDULUI au încălcat art.16 și art.53 din Constituția României și au instituit împotriva Poporului Român discriminare pe criteriu de vârstă. Împotriva cetățenilor cu vârsta mai mare de 65 de ani s-a început și s-a acționat pentru exterminarea lor cât mai rapidă.Virusul invizibil SARS-Co-V-2 nu alege nici oamenii pe care îi atacă, nici bunurile pe care se așează. El nu cunoaște nici vârsta oamenilor, nu știe citi din cartea de identitate vârsta cetățenilor și nici nu știe număra. Cu toate acestea, prin ordonanțe militare s-a stabilit că românii nu au voie să se adune mai mult de trei persoane (ignorându-se familiile cu doi sau mai mulți copii), iar la înmormântări, botezuri, cununii și nunți nu au voie să participe mai mult de opt persoane. După o lună de stare de asediu, noul coronavirus a învățat înmulțirea cu doi și numărul participanților s-a dublat prin ordonanțe militare.

Hitler și mulți dintre apropiații lui nu și-au putut imagina că unii dintre discipolii lor din România de azi pot fi mult mai perfizi în timpul GENOCIDULUI. Mulți dintre români, mai ales cei cu experiență mai lungă de viață, când văd pe ecranele televizoarelor figurile alogenilor Iohannis, Orban, Tătaru, Cercel și Arafat fac asemănări și deosebiri cu conducătorii Germaniei hitleriste, cu autorii Holocaustului.  

Gheorghe Funar

(Preluare selectivă de pe Justiţiarul)

* „ Diavolul îi atacă mai mult pe oameni când îi vede separați de toți ceilalți.
(…) Pentru acest motiv, trebuie să ne găsim adesea, pe cât putem, în însoțire cu oamenii buni, pentru a nu fi expuși atacurilor dușmanului nostru.” Întunericul neștiinţei toarnă frică și tulburare în suflet, dar lumina cunoașterii adevărului toarnă în suflet bucurie, și dă putere și încredere – Sfântul Nicolae Velimirovici.

Genialul scriitor ortodox rus Fyodor Dostoievski a spus cândva, „frumusețea va salva lumea”.Dumnezeu este Unicul și Supremul Frumos, iar măreția creației Lui este reflectarea Frumuseții Dumnezeieşti. Frumusețea este slava Domnului care iradiază din El și se instalează în locurile cele sfinte în care Se odihnește El: În Sion, În Biserică, în omul credincios: „Laudă şi frumuseţe este înaintea Lui, sfinţenie şi măreţie în locaşul cel sfânt al Lui.” (Ps. 95, 6). Frumusețea si bunătatea Lui sunt nedespărțite şi se revarsă ca binecuvântare peste toată zidirea, peste Biserica şi membrii Ei – credincioşii ortodocşi, deopotrivă, dăruindu-le viața dumnezeiască: „Iată acum ce este bun şi ce este frumos, decât numai a locui fraţii împreună! Aceasta este ca mirul pe cap, care se coboară pe barbă, pe barba lui Aaron, care se coboară pe marginea veşmintelor lui. Aceasta este ca roua Ermonului, ce se coboară pe munţii Sionului, că unde este unire acolo a poruncit Domnul binecuvântarea şi viaţa până în veac.” (Ps. 132).
Celebrul aforism al lui Dostoievki se găsește în romanul său Idiotul și este atribuit personajului principal al cărții, Prințul Mîșkin. Afirmația poate părea excesiv de romantică și naivă.

Până la urmă, cum poate frumusețea să poată salva o lume plină de războaie, rele și conflicte pline de ură și dușmănie la toate nivelurile, politic, social sau uman? Într-o lume în care adepții diferitelor secte, eretici neo-marxiști, atei plini de duhul deșărtăciunii lumești au declanșat atacuri viclene împotriva BOR, împotriva Ortodoxiei, la fel ca păgânii din alte timpuri demult apuse, oare frumusețea poate salva lumea? Într-un moment în care lumea a fost lovită de frica coronavirusului și oamenii și-au ascuns, la ordinul conducătorilor dictaturii politico-sanitare, fețele frumoase în spatele măștilor pentru a se proteja împotriva contaminării, iar frumoasle biserici au fost închise închinătorilor, cum îndrăznim să avem încredere în frumusețea care va salva lumea? Într-o scrisoare din 1869 către o prietenă, Dostoievski spune: „În lume există numai o singură figură de o frumusețe pozitivă: Hristos, această figură de o nemăsurată, de o infinită frumusețe este fără îndoială un nesfârșit miracol (întreaga Evanghelie după Ioan este animată de acest gând: Ioan vede miracolul în întruparea, în manifestarea vizibilă a Frumosului).”

Într-o astfel de perioadă de criză, când lucrurile par tot mai groaznice, când sfârșitul care amenință omenirea pare să fie din ce în ce mai urât, când s-au ridicat spre intimidare, revoltatele slugi ale puterilor întunericului, uneltele docile şi buimace ale satanei, frumusețea este într-adevăr singurul lucru care ne poate salva și această frumusețe provine de la Hristos, din interiorul inimii fiecărui om în virtutea unirii sufletului său cu Domnul Hristos, prin taina Sfintei Euharistii.

„Fraţilor, este important să nu vă minţiţi pe voi înşivă. Cel care se minte pe sine însuşi şi se lasă pătruns de propria minciună ajunge să nu mai deosebească niciodată minciuna de adevăr şi, treptat, chiar se înstrăinează de orice formă de adevăr, şi de cel din interiorul său, şi de cel din afară, din jur, pierzându-şi, totodată, stima faţă de sine şi faţă de alţii. Să ştii măsura tuturor lucrurilor, să ştii termenii cu care să te exprimi, să înveţi de toate pentru că învăţătura este un dar de la Dumnezeu. Şi atunci când vei rămâne singur pe lume, să ştii să te rogi” – ne sopteşte peste timp, cu încredere în Adevărul Hristos, Dostoievki.
Frumuseţea Dumnezeiască iradiază şi naşte frumuseţea omului, iar omul, reflectă lumina Frumuseţii necreate, sfinţit fiind de harul Duhului Frumuseţii şi sfinţind la rândul său pământul o dată cu preaslăvirea Numelui Domnului. Iar în acest circuit, în care energiile divine necreate lucrează continuu, frumosul creaţiei umane reprezintă un moment al urcuşului omului către infinitatea luminii Frumuseţii Dumnezeieşti. În om se reflectă a perfecţiunile Dumnezeieşti.

(*Sfântul Ioan Gură de Aur, Comentariu la Evanghelia de la Matei, Editura Pelerinul Român, Oradea 2003, p. 102)

Dr. Gabriela Naghi

            Scriind Episcopului Timotei ai Efesului, Sfântul Apostol Pavel ne face să fim prevăzători şi atenţi la o primejdie prezentă întotdeauna în lume: ,,Dar Duhul grăieşte lămurit că, în vremurile cele de apoi, unii se vor depărta de Credinţă, luând aminte la duhurile cele înşelătoare şi la învăţăturile demonilor’’(I Timotei 4, 1).Învăţăturile demonilor sunt, iubite cititorule, ereziile pierzătoare de suflete. Ereziile sunt strâmbări ale Revelaţiei Dumnezeieşti, denaturări voite ale adevărurilor mântuitoare, propovăduite de Sfânta Biserică Ortodoxă. Diavolii izvodesc ereziile şi le răspândesc în lume prin slujitorii lor, care întotdeauna se prezintă drept slujitori ai lui Hristos.

          În secolul IV după Naşterea Mântuitorului, un anume Arie a plecat urechea spre îndemnul diavolului şi a propovăduit erezia care nega Dumnezeirea Domnului nostru Iisus Hristos. Această erzie s-a întins ca o molimă şi a produs multă tulburare în Biserică. Ca să aibă putere şi mai mare, ereticii au atras în rătăcirea lor şi pe împăraţi. Aşa bunăoară, împăratul Valens a trecut de partea ereticilor şi a închis multe biserici, altele le-a dărâmat, iar pe unele le-a transformat în grajduri de cai, aşa încât să nu se mai săvârşească în ele Dumnezeieştile Slujbe.

          Atunci s-a ridicat Cuviosul Isachie, pe care-l pomenim în această zi, şi a cerut lui Valens: ,,Împărate, deschide bisericile celor dreptcredincioşi şi Dumnezeu îţi va îndrepta bine calea înaintea ta’’. După multe stăruinţe, împăratul a vrut să asculte glasul Sfântului, însă, ca de obicei, s-a găsit unul vătămat de arianism care l-a întors de la sfatul cel bun al stareţului Isachie. Sfântului i-a făcut multă necinste şi l-a alungat batjocoritor. Era înainte de o înfruntare militară dintre grecii lui Valens şi barabari. Dumnezeu a rânduit desfăşurarea lucrurilor după înţelepciunea Sa cea de negrăit, şi grecii au fost înfrânţi. Valens a fugit însoţit de doi sfetnici şi, fiind foarte obosit, s-a asacuns într-o grămadă de paie. Barbarii care-i urmăreau au prins de veste, au venit şi au aprins paiele, astfel că împăratul a pierit, fiind pedepsit de Dumnezeu pentru păcatele cele grele îndreptate împotriva Sfintei Biserici (După Vieţile Sfinţilor pe mai, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2005, p. 475-479).

          Ceea ce a făcut împăratul Valens a fost un precedent din vechime, căci această faptă nesăbuită o regăsim mai târziu în istorie la marii atei ai omenirii. Am trăit vremurile de dinainte de 1989, când dictatorul român a darâmat multe biserici în Bucureşti, mânat de o megalomanie devastatoare. Pe lângă toate acestea, mai avea pretenţia să fie pomenit la Slujbele Bisericii, nu pentru că avea vreo fărâmă de credinţă, ci pentru a dovedi cât de mult îl iubeşte poporul român, călcat în picioare. Sunt acestea lecţii ale istoriei, din care puţini sunt dispuşi să înveţe.

          Pentru zilele de acum, această istorisire ar trebui povestită cu răbdare, pe îndelete, celor cu mintea întârziată, cum îi numeşte Eminescu, care se socotesc intangibili şi nemuritori.

Presbiter Ioviţa Vasile

Hristos S-a Înălţat!

Într-un orășel oarecare trăia un om foarte bogat. Casa lui era mică și părăginită. Bogatul nu voia să clădească o casă nouă, ci toți banii și-i strângea și îi aduna. Dar odată, într-o seară, i-a luat foc casa. A sărit din pat fără să se mai îmbrace, a înhățat în pripă bogăția agonisită și a țâșnit afară. Casa s-a prefăcut în cenușă, dar stăpânului nu i-a părut câtuși de puțin rău. El s-a mutat cu averea sa într-un alt oraș, a clădit o preafrumoasă casă și s-a sălășluit acolo cu bucurie, fără griji.

Care este noima acestei parabole? Orășelul înseamnă această lume, în care oamenii, ca niște musafiri, trăiesc pentru scurtă vreme. Casa mică și veche înseamnă trupul omenesc, casa sufletului. Omul bogat este creștinul înțelept care a auzit, a priceput și a pus în inima sa cuvintele lui Hristos: „Ce folos este omului dacă va dobândi întreaga lume, iar sufletul său îl va pierde?”

Bogăția adunată înseamnă sufletul cel bogat al creștinului înțelept care se străduiește toată viața să trăiască după legea lui Hristos și adună în suflet toate virtuțile, care sunt mai de preț ca aurul, argintul și nestematele. Aurul și argintul duhovnicesc, marea bogăție duhovnicească, sunt credința și nădejdea în Dumnezeu, iubirea către Dumnezeu, rugăciunea, milosârdia, bunătatea, iubirea de pace și iubirea de frați, blândețea și curăția.

Ce înseamnă focul care a mistuit casa? Înseamnă moartea trupului. Focul iscat fără veste noaptea înseamnă moartea neașteptată a trupului, a cărei zi și a cărei ceas nu le cunoaște nici un muritor. Trezirea omului bogat din somn în vreme ce ardea casa și mutarea într-un oraș mare înseamnă slobozirea sufletului de trup la vremea morții și mutarea în altă lume. Orașul cel mare este veșnica Împărăție a lui Hristos, în care locuiesc îngerii și drepții. Casa cea preafrumoasa din marele oraș înseamnă sălașul fiecărui suflet drept pe lumea cealaltă, în Împărăția cea veșnică și fără de moarte.

Parabola aceasta este limpede și învățătura ei este minunată. Cine are urechi de auzit, să audă! Și nimeni să nu-și pună cine știe ce nădejdi în această viață, care trece zburând atât de repede, ca norul gonit de vânt. Nimeni să nu se mândrească cu trupul său, fiindcă trupul oricărui om este o casă jalnică pe care moartea o poate face praf în orice clipă. Iar fiecare creștin și fiecare creștină trebuie să se îngrijească necontenit de sufletul lor – de singura bogăție pe care o poate scăpa de moarte și de nimicire.

Și cine se îngrijește de sufletul său, acela să asculte cuvintele lui Hristos și să împlinească poruncile Lui. Unora ca aceștia Hristos, Cel bun, le ajută necontenit. Și nu-i scapă din ochi, așa cum maica nu își scapă din ochi pruncul aflat în leagăn. Îl hrănește și îl adapă cu Duhul Său cel Sfânt zi și noapte. Și îi dă înger păzitor, ca să-l păzească în toate căile vieții, iar în ceasul morții să îi ia sufletul și să-l ducă în cereasca Împărăție.

(Sfântul Nicolae Velimirovici, Adevărul și bunătatea. Parabole și istorii cu tâlc, Ed. Sophia)

Dr. Gabriela Naghi                                 29 mai 2020

Cinstite cititorule! Biserica lui Hristos ne învaţă cum să ne îngrijim de sufletele celor adormiţi ai noştri. Un temei al acestei griji este Credinţa în învierea morţilor, în judecata lui Dumnezeu, în răsplata ce se va da fiecăruia, după cum i-au fost faptele. Apoi, de cei plecaţi dintre noi ne leagă iubirea, care nu poate fi nimicită de grozăvia morţii. Este evident că nu putem rămâne nepăsători faţă de un om pe care l-am iubit în viaţa pământească, şi el, la rândul său, ne-a iubit. Credem cu tărie că Dumnnezeu fiind Bun şi Iertător, uşurează povara păcatelor celor adormiţi. Grija pentru cei adormiţi o arătăm în mai multe chipuri. Parastasele sunt slujbe bisericeşti prin care noi ajutăm celor plecaţi din viaţa aceasta, pentru că ei nu mai pot face nimic pentru mântuirea lor, după cum spune Mântuitorul Iisus Hristos: ,,Vine noaptea când nimeni nu poate să lucreze’’(Ioan 9, 4).

          ,,Parastas’’vine de la verbul grecesc ,,parastimi’’,care înseamnă ,,a se înfăţişa înaintea cuiva, a mijloci’’. Aşadar parastasul este o slujbă prin care noi ne rugăm, adică mijlocim, pentru cei morţi. Darurile care se aduc la biserică pentru pomenirea morţilor sunt pâinea şi vinul, materii esenţiale, întrebuinţate în Slujbele bisericeşti. Slujba Parastasului este o parte din Slujba Înmormântării. În unele părţi ale Ardealului, parastasul se mai numeşte ,,prinos’’. Slujba aceasta se sâvârşeşte, de regulă, sâmbăta, după Sfânta Liturghie, în biserică sau, dacă este cu putinţă, chiar la mormânt. Există perioade ale anului bisericesc, cele de bucurie, când nu se săvârşeşte Slujba Parastasului. Acestea sunt scrise în Cărţile de învăţătură ale Bisericii.

          După săvârşirea Slujbei, la ieşirea din biserică, familia care a cerut această slujbă împarte pomană celor prezenţi, constând în daruri de mâncare şi obiecte de folos, respectând porunca Mântuitorului de a sătura pe cei flămânzi. Avem credinţa nestrămutată că Dumnezeu primeşte aceste fapte de milostenie, făcute pentru sufletele celor adormiţi, şi le iartă păcatele vieţii.

          Dacă Dumnezeu ,,voieşteca toţi oameniisă se mântuiască şi la cunoştinţa adevărului să vină’’(I Timotei 2, 4), vrăjmaşul diavol vrea să piardă, dacă ar fi cu putinţă, tot neamul omenesc. Pentru aceasta şi-a pus slujitorii dintre oameni să tăgăduiascăşi să împiedice săvârşirea Slujbei Parastasului, prezentându-o, în chip mincinos, ca pe un lucru fără de folos. Noi însă ne încredem în învăţăturile Sfintei Biserici Ortodoxe, care este ,,stâlp şi temelie adevărului’’,cum ne spune Sfântul Apostol Pavel în aceaşi Epistolă către Episcopul Timotei al Efesului (3, 15).

Presbiter Ioviţa Vasile

Să ne rugăm pentru părintele stareț Melchisedec și obștea de la Putna!
Vă rugăm să pomeniți pe părintele stareț Melchisedec și pe cei 30 de călugări de la Putna care au fost luați joi spre vineri noaptea, 15 mai, în ajunul hramului Sfântul Ierarh Iacob Putneanul , după ce au fost testați pozitiv de covid 19.
Deși aceștia nu aveau simptome iar mănăstirea avea mai multe alternative de a asigura în bune condiții carantina acestora, părinții călugări au fost obligați să meargă la Spitalul din Suceava, în caz contrar fiind făcut dosar penal. În acest moment aceștia sunt izolați la spitalul județean.

Părintele stareț, a transmis această rugăminte : „Rugați-vă cu nădejde ca Preabunul să ne scoată de aici. Mai transmiteți și la ceilalți și la cei care pot să facă o rugăciune pentru noi. Bogdaproste.”

Mănăstirea Putna are 100 de călugări viețuitori și este unul din cele mai importante centre spirituale creștine din România, fiind supranumită „Ierusalimul Neamului Românesc” de către Mihai Eminescu.

27 mai 2020

Cu mulți ani în urmă, Cuviosul Părinte Justin avertiza asupra unei prigoane ce se va abate asupra neamului omenesc, dar aproape nimeni nu l-a luat în seamă atunci, dușmanii săi, considerându-l alarmist, influențat, demodat, traumatizat de tortura din pușcăriile comuniste. Iată că prorociile marelui Duhovnic al neamului încep să se adeverească și cu toții realizăm că am trecut indiferenți pe lângă mustrările și profețiile sale.
Cu toții am fost cu nebăgare de seamă la atenționările și sfaturile sale salvatoare. Toți am crezut acest sistem democratic tehnologic invincibil! Iată că sub privirile năucite ale societății de azi, înspăimântate de contaminarea cu viruși, se năruie modernismul, democrația și libertățile consfințite prin Constituție. Câți dintre noi suntem pregătiți pentru aceste îngrădiri ale libertăților umane, pentru această prigoană tacită ce s-a abătut pe neașteptate asupra noastră? Un virus gripal, fie el fabricat în laboratoarele întunericului , fie accidental răspândit, sau prin Voia Domnului apărut de niciunde, a frânat civilizația atotputernică a lumii de azi, a îngenuncheat Europa, a schimbat cursul vieții omenirii. Abuzul de plăceri, iuțimea, mânia, pofta și iubirea de sine au dovedit indubitabil că strică echilibrul întregii umanități, așa cum istoria a dovedit-o de -a lungul timpului. Cele mai elocvente și grăitoare exemple le găsim în vremea lui Noe, și a dărâmării turnului Babel, precum și a imperiului bunăstării Babiloniene. Turnul Babel semnifică și acum semeția umană care își caută fericirea și independența în afara lui Dumnezeu, creatura uitând pe Creator.

 De fiecare dată când creatura a uitat de Creatorul Său, au apărut derapajele, abuzurile și auto-distrugerea popoarelor lumii. Oamenii au fost izolați în casele lor și numai îndrăznesc acum să se mai întâlnească unii cu alții, chiar cei din aceeași familie, să strige în caz de nevoie, căci frica a pus stăpânire pe sufletul lor, iar ochiul lor nu mai vede Lumina. De Sfânta Înviere, creștinii nu au avut voie sa iasă din case, ușile bisericilor fiind zăvorâte și păzite, miliţienii patrulau cu mașinile pe străzi în sunetul sirenelor, care îţi inoculau fără să vrei teama de un război invizibil, iar urmările acestei prigoane vor rămane în sufletele multora, multă vreme de acum înainte.

„Ce făcea omenirea pe când Noe îşi construia corabia? Ziceau că se termină corabia şi potopul nu mai vine şi trăiau în desfătări: Înseamnă că bătrânul ăsta n-are dreptate. Dar tocmai atunci a venit şi potopul. Aşa şi acum… Vor veni vremuri grele – nu ai să poţi să mai iei un medicament, o bucată de pâine, şi comunicarea şi întraju­torarea dintre noi va fi cu anevoie de făcut”, spunea Părintele Justin într-una din cuvântările sale.

„În vreme de prigoană creștinii să se adune în jurul preoților. Acolo e biserica unde este un antimis și un preot ortodox care să slujească Sfânta Liturghie. Avem pildă în pri­goana din secolul trecut cum plecau preoții prin sate și prin munți cu câte un antimis în spate și vase de slujit. Liturghia și Sfintele Taine vor da putere creștinilor să înfrunte foamea și să fie păziți de orice vătămare sub acoperământul Maicii Domnului”.
„Apoi să zică rugăciunea lui Iisus și a Născătoarei de Dumnezeu sau Apărătoare Doamnă. În închisoare aceste scurte rugăciuni ne-au izbăvit și am putut supraviețui regimului comunist fără să cedăm în fața fiarei roșii. Această rugăciune are puterea să adune mintea foarte repede, să te interiorizezi și să strigi din adâncul inimii către Dumnezeu. Rugăciunea lui Iisus nu trebuie să o facă doar monahii, această rugăciune sunt datori să o facă toți creștinii. Pe ea s-a sprijinit secole la rând viața Bisericii, pentru că stârpește patimile, care sunt în inima noastră, căci acolo își au rădăcina”.

„Să întreținem trezvia și să ne nevoim cât mai avem timp, căci această stare jalnică în care ne aflăm atrage după sine mânia lui Dumnezeu. Noi, prin nelucrarea noastră, suntem cei ce-L constrângem pe Dumnezeu să reverse asupra noastră necazuri și prigoană. De aceea și cad oamenii în boli foarte grele azi. Oamenii s-au abătut de la rânduielile lui Dumnezeu, făcându-și voile lor. Nici bunurile pământului nu mai sunt după rânduială. Dumnezeu ne pedepsește și îngăduie aceste exploatări otrăvitoare, zăcăminte, care apar la suprafață… Toiagul lui Dumnezeu sunt și bolile, necazurile, sărăcia în care trăim cu toții și care sunt ca o mână întinsă de sus spre sufletul omului de azi. Am ajuns ca numai prin boli, necazuri și războaie să ne mai gândim la Dumnezeu”.

„Dacă vor păzi oamenii toate rânduielile puse de Dumnezeu, vor mânca roadele pământului și vor trăi, după cum zice Scriptura. Dar dacă nu vor asculta de poruncile Lui, amărăciune și război va veni peste neamul omenesc. Și iată că auzim numai vești de războaie, că începe vifornița. Dar cel mai important război este războiul acesta sufletesc, dragii mei. Războiul dinlăuntrul nostru, războiul neînțelegerii dintre noi, războiul neînfrânării noastre. Toate aceste boli și infestări ale mediului în care trăim sunt îngăduite de Dumnezeu și ele vin cumva să ne trezească, să ne aducă la o realitate. Iată că și pământul, și izvoarele și apele strigă împotriva nesimțirii noastre”.

„Dar Dumnezeu e încă printre noi, dragii mei, și va fi până la sfârșitul veacului. Nu trebuie să ne înspăimânte neputința noastră, pentru că nu noi luptăm pentru apăra­rea Adevărului și a sufletelor noastre, ci mai întâi Hristos este cel ce luptă pentru și prin noi. Noi nu suntem decât niște unelte prin care Dumnezeu lucrează, dacă noi Îl lăsăm. Creștinismul, așa cum a avut un răsărit, tot așa trebuie să aibă și un apus.

Iată că noi suntem martori acelor vremuri de apus al creștinătății, în care Dumnezeu ne-a învrednicit să trăim. Sfântul Serafim de Sarov spunea undeva că așa cum la sfârșitul vieții Sale pământești, Mântuitorul a simțit durerea maximă de pă­răsire a Tatălui Său, tot așa și creștinul, la sfârșitul vea­curilor, va trăi și va simți părăsirea lui Dumnezeu. Acum, putem spune, întreaga creștinătate este răstignită pe cruce. Un om care este pe cruce, oare nu se simte slăbit? Oare să ne scoatem piroanele și să ne tămăduim rănile? Sau să răbdăm, rugându-ne Domnului pentru iertarea celor ce ne prigonesc?”

Sfinte Cuvioase Părinte Justin, roagă-te lui Hristos Dumnezeu pentru noi păcătoșii!Amin.

(Sursa: Ne vorbește Părintele Justin, vol. I, II și III, editate de Fundația Justin Pârvu)

Dr. Gabriela Naghi

Acest text l-am scris înainte de 14 mai. Nu l-am publicat la vremea cuvenită pentru că avalanşa de evenimente, care a venit asupra noastră, m-au determinat să schimb priorităţile. Acum, recitindu-l, văd că este actual. Doamne, fereşte-mă să nu mă socotesc înainte văzător cu duhul. Acest dar Dumnezeiesc se aşează în vasele cele de cinste, în aleşii lui Dumnezeu, nu într-un ticălos şi nevrednic de Preasfântul Nume al Domnului nostru Iisus Hristos, care sunt eu.

În 14 mai va înceta starea de urgenţă, după cum a fost planificat cu multă vreme înainte de zisa pandemie. Să nu vă aşteptaţi ca bisericile să fie deschise pentru credincioşi. Pandemia asta blestemată este un pretext diabolic de a lovi în Sfânta Biserică Ortodoxă. Ea e ţinta principală a acestor murdare puneri la cale, cu toate consecinţele ce decurg din ea, adică îndepărtarea oamenilor de Dumnezeul Adevărului şi  apropierea lor de dumnezeii vremelnici, iar în final de antihristul cel blestemat, care-i va duce pe cei lepădaţi de Credinţă în chinurile cele veşnice ale iadului. Nu o mărturisesc deschis, dar toate nemerniciile lor converg spre această ţintă.

Dumnezeul vremelnic al multor rătăciţi este KW Iohannis. El stabileşte pentru români ce au voie să facă, în ce vreme pot să iasă din casă, ce să cumpere, pe unde să se plimbe fără nicio legătură cu pandemia. A pus nişte îngrădiri atât de draconice încât e imposibil să le respecţi cu rigoare, şi-atunci şi-a trimis organele de forţă să hăituiască cetăţenii, să le bage frica-n oase sub ameninţarea unor amenzi prostesc de mari, sau a dosarelor penale care te pot duce în temniţele statului antihristic. Cuvântul specialiştilor cinstiţi nu e luat în seamă, nimeni nu poate veni cu o propunere bună, valabil e doar ce se cloceşte în mintea înceată a faraonului.

Ţineţi minte, România e o ţară preponderent ortodoxă şi trebuie lovită mai crâncen decât celelalte. După 15 mai vom avea starea de alertă, neprevăzută în constituţie, care nu va fi mult diferită de cea de urgenţă. Nu se vor deschide nici şcolile, adică se sacrifică educaţia copiilor, numai pentru a avea un motiv în plus pentru a-i ţine pe credincioşi departe de biserici şi de Dumnezeu. Vă aduceţi aminte de cuvintele Mântuitorului: ,,Va fi atunci strâmtorare mare, cum n-a fost de la începutul lumii până acum, şi nici nu va fi” (Matei 24, 21). ,,Atunci’’ a devenit ,,acum’’. Strâmtorarea, prigoana, tirania, teroarea s-a aşternut peste pământul lui Dumnezeu. O vedem şi o trăim cu fiecare zi ce trece.

Presbiter Ioviţa Vasile

Zilele trecute, un cunoscut îmi relata întâmplările nefericite prin care a trecut. În urma unui accident, s-a prezentat la urgenţa unui Spital Judeţean. A fost preluat, i s-a făcut o radiografie care a evidenţiat o fractură în diagonală la laba piciorului. A fost dus într-un salon cu şase paturi, toate libere. A aşteptat vreo două ore şi jumătate, timp în care nu s-a arătat niciun medic care să pună diagnosticul şi să stabilească procedura de urmat. Era singurul caz intrat în urgenţă. Exasperat, omul a vrut să plece. Atunci portarul l-a rugat să mai rămână pentru că acest fapt i-ar fi atras concedierea, el fiind ţapul ispăşitor de serviciu. După aproximativ trei ore i se pune diagnosticul, entorsă, nu cel care se vedea clar pe radiografie. Omul pleacă neîncrezător şi, după o vreme este consultat de un ortoped din Cluj. O nouă radiografie care relevă aceaşi realitate, adică fractură. Îşi ia diagnosticul scris şi filmul radiografiei şi pleacă. După multe insistenţe, reuşeşte să intre în posesia filmului radiografiei de la urgenţa unde se prezentase întâi, şi cu aceste probe indubitabile urmează să dea în judecată medicul pentru malpraxis. ,,Dacă veţi auzi de cadre medicale infectate cu virusul blestemat, să ştiţi că e vorba de asistente, brancardieri, infirmiere. Medicii stau în cabinetele lor într-o condamnabilă pasivitate, respectând probabil un consemn general ce a fost dat’’, mi-a spus cunoştinţa

Cu toate acestea, sunt trimise două-trei avioane într-un miting aviatic desupra spitalelor, în semn de respect şi apreciere pentru medicii eroi, care se luptă cu gripa ucigaşă. Face parte din scenariu, ca să ne arate dumnealor primejdia imensă în care ne aflăm, când de fapt, e vorba de o gripă obişnuită. Ieri, inculpaţi în dosare penale, azi – eroi. Ciudată metamorfoză.

Ce le-a scăpat autorităţilor române, sunt oamenii bolnavi care cad pe stradă. Vă aduceţi aminte că aceste secvenţe regizate le vedeam, cu ceva vreme în urmă, în China, şi ele au produs o puternică emoţie colectivă. Nu-i nimic, pandemii vor mai fi.  

Nu pot încheia fără a scrie despre două tehnici de manipulare. Citatele sunt din memorie. Mihai Gâdea: ,,Se vorbeşte cu insistenţă despre virusul care ar fi fost adus de tehnologia 5G’’. Nimeni n-a spus acest lucru, mai toţi ştim pe ce căi a fost răspândit virusul în lume. Ce vrea să sugereze Gâdea cu această scorneală? Că se răspândesc atâtea informaţii false, iar 5G e un lucru bun, de dorit, nu prin el ne-a venit virusul, şi dacă veţi vedea montându-se antene, să nu vă alarmaţi.

Raed Arafat: ,,S-a reclamat că la spitalul X din Bucureşti, în secţia cutare, paturile sunt libere. Când am cercetat, am constatat că 20 din cele 23 de paturi erau ocupate!’’ Unde e manipularea? E în minciuna acestui impostor oriental, pentru că nimeni nu putea să reclame paturi neocupate, când realitatea e cea pe care a spus-o individul. Ce vrea să ne sugereze prin acest fapt făcut public în faţa unei ţări întregi? Că avem informaţii false când suntem înştiinţaţi că sunt spitale cu pacienţi puţini, în vreme ce oamenilor bolnavi li se refuză internarea. Asta e o minciună. Ce spune vicleanul Arafat e adevărat.

Spunem, noi ardelenii, filozofi cum suntem, că nu există suiş fără coborâş. Nu cumva coborâşul acestor specimeni să fie o prăbuşire. Nu le doresc să-i ajungă pedeapsa lui Dumnezeu. M-aş bucura dacă s-ar pocăi şi ar căuta să îndrepte răul imens pe care l-au făcut acestui popor. Cât se mai poate. După cum îi ştim, nu o vor face. Şi-atunci, împlinească-se dreptatea lui Dumnezeu.

Presbiter Ioviţa Vasile

Individul acesta ne aruncă iarăşi în indignare. Cu ceva timp în urmă, îmi exprimam dorinţa ca omul acesta, mincinos şi manipulator, să fie înlăturat din poziţia pe care o ocupă în Patriarhie. Îmi retrag cererea. Nu pentru că Bănescu s-ar fi înţelepţit între timp, ci gândindu-mă că acolo vor mai fi destui băneşti care să-i ia locul, şi-atunci, care-ar fi câştigul? Niciunul.

De rândul acesta, purtătorul de cuvinte mincinoase al Patriarhiei ne invită să trecem proba realismului creştin. Iată textul incriminat: ,,În anumite contexte trebuie să trecem proba realismului creştin, care ne protejează de orice formă de abordare magică a ‘celor sfinte’ şi de punerea în conflict a credinţei profunde cu raţiunea practică’’. Creştinismul autentic, hrănit din fidelitatea faţă de Tradiţia genuină a Evangheliei şi faţă de cea filocalică, patristică, nu pune în conflict artificial credinţa şi raţiunea, ci le cultivă cu discernământul izvorât din credinţa în Hristos, nu din aceea în propria credinţă”, a mai spus purtătorul de cuvânt al BOR.

Ştiţi care e ,,abordarea magică’’ a celor sfinte? Faptul că fiii Sfintei Biserici Ortodoxe Române au credinţa nestrămutată că Sfânta Împărtăşanie nu este transmiţătoare de viruşi, reali sau închipuiţi, de la un om la altul. Nebunilor! Încetaţi odată! Mântuitorul nostru Iisus Hristos nu e prezent în Sfântul Potir spre a ne îmbolnăvi cu cine ştie ce viruşi, ci pentru a ne vindeca de multele noastre păcate! Viruşi-i produceţi voi şi-i răspândiţi ca să-i terorizaţi pe bieţii oameni.

Magia, adică vrăjitoria, o practicaţi voi, ecumenişti fără ruşine, care vă închinaţi marelui arhitect al universului. Voi v-aţi vândut sufletele pentru un blid de linte, nu bieţii noştri credincioşi, pe care-i împiedicaţi să se apropie de Hristos Domnul, cu deciziile voastre imbecile. Voi veţi da răspuns greu la Înfricoşătoare Judecată în care nu credeţi, dar care n-o puteţi împiedica şi de la care nu vă veţi putea eschiva.

Ce conflict poate exista între Sfânta Credinţă Ortodoxă şi ceea ce voi numiţi ,,raţiunea practică’’? Niciunul!, pentru faptul că această Credinţă a noastră e veşnică, iar ,,raţiunea practică’’ e o tâmpenie născocită de minţile voastre bolnave. Nu mai daţi directive satanice despre felul cum credincioşii trebuie îndepărtaţi de Hristos Domnul, prezent în Sfântul Potir. Nu vă erijaţi în păstori ai Mântuitorului Hristos, când L-aţi trădat şi L-aţi vândut în Creta. Voi nu sunteţi păstori, sunteţi lupi răpitori care împrăştie Turma şi vor s-o nimicească. Încetaţi odată!

Individul ne mai vorbeşte de ,,propria credinţă’’. Propria noastră Credinţă e cea Ortodoxă, singura mântuitoare, de care voi v-aţi lepădat, ecumeniştilor. Piei, satano!

Presbiter Ioviţa Vasile

Hristos a înviat!

Iată că anii grei au venit înainte ca noi să ne dăm seama. Iar zilele ce trec în goană, adâncesc din ce în ce mai mult prăpastia dintre oaia nedumerită, temătoare, înşelată, dar ascultătoare şi Păstorul ei. Legătura a devenit fragilă şi se poate rupe oricând. Peste tot în lume, oamenii au devenit excesiv de obedienți față de toate măsurile de disciplinare impuse – luate la scară planetară, la inițiativa slugilor tatălui minciunii.

Izolarea de Hristos, de Biserică, izolarea de Taina Împărtăşaniei, izvorul sfințirii, al mântuirii, al nădejdii, al luminii și al participării la viața în Hristos, izolarea de ceilalți creştini, au distrus unitatea, cutremură zidurile spitalului duhovnicesc- Biserica, şi încearcă să dărâme „fortăreața duhovnicească” a fiecăruia dintre noi. Dupa izolarea şi teama de îmbolnăvire indusă cu viclenie, la orizont se profilează o criză economică majoră. Câți dintre creştinii păcăliți şi manipulați au realizat că nimeni în afară de Cel PreaÎnalt nu te poate apăra de duhurile văzute şi nevăzute, de tot răul şi de toată boala aducătoare de moarte, răspândite de slujitorii luceafărului căzut, satana?Avem un sistem sanitar care este în comă profundă, o economie inexistentă şi un regim dictatorial implementat la ordinele întunecaților stăpâni sionisto-masonico-globalişti prezenți peste tot în toate instituțiile corupte ale statului. Sfânta Liturghie a fost desacralizată, iar orice slujbă religioasă a fost transformată într-un spectacol televizat, care Îl neagă pe Hristos şi Îi neagă Învierea, leapădându-se astfel de El.
Pseudoierarhia a îngenuncheat în fața cerințelor antihristice ale slugilor leviatanului, lăsând fără apărare, turma, iar exemplul ei de abdicare, a fost preluat de cei care își pierd pe zi ce trece sarea și lumina mintii, nevăzând Marea Înșelare. Această abdicare a pseudoierarhiei BOR este însoțită de o perfectă aliniere la cererile autorităților, cu o perfectă ne-simțire privind problema liturgică și nu de puține ori, acolo unde nu e vorba pur și simplu de viclenie iezuistică, asistăm la o derută duhovnicească sau fudulie incultă și oarbă.

Cine ți-a dat viata, cine ți-a dat tot ce ai, slujba, casa, copiii, cui trebuie să Îi fii recunoscător? Ştii prea bine, lui Hristos, Fiul lui Dumnezeu ! Creștinul are datoria să-și păstreze demnitatea, autonomia și identitatea, să cunoască, să înțeleagă ce se petrece și să se pregătească, cu ajutorul Părintelui Duhovnic, pe sine, pe cei din familie și din jurul său, pentru ce se întâmplă și ce va mai fi.

Prin acest servilism voluntar, pseudoierarhii BOR devin efectiv trompetele răgușite ale puterii și ale măsurilor luate în numele salvării oamenilor, abdicând de la rolul de Preoți ai lui Hristos. Iar creștinii, mândri de ascultarea lor neghioabă, devin la rândul lor ființe iraționale, dominate de argumentele comandanților trădători de neam și țară, turmă fără responsabilitate socială și discernământ civic, care acceptă fără opoziție, azi masca rușinii, termoscanarea și testarea, iar mâine, vaccinarea, marcarea izotopică și pecetea ucigașului de oameni! Oamenii gârbovi, cu privirea aţintită în pământul care îi va înghiţi într-o zi, vor trăi cu frica în sân că viaţa le este ameninţată, uitând din păcate, că nimic nu vor lăsa drept moștenire duhovnicească urmașilor lor, nici măcar o „bucurie Cerească”.

Nu vreau ca prin cele scrise să mâhnesc pe cineva și nu vreau să se considere că învăț sau judec pe părinții și frații mei în Hristos, ci, simplu, simt nevoia să-mi exprim adânca durere semnalată de glasul conștiinței în fața primejdiei ce ne pândește ca neam ortodox binecuvântat de Dumnezeul Cel Atotputernic.

Dr. Gabriela Naghi

Hristos a înviat!
Rugăm cu nădejde tare pe Sfinţii Împăraţi Constantin şi mama sa Elena, împreună cu toţi Sfinţii astăzi sărbătoriţi să ne ajute, prin sfintele lor rugăciuni către Domnul Milei, să vindece sufletele şi trupurile noastre bolnave, căci jalnică este starea noastră!

Odată, pe când fericitul Ioan Bostrinul se afla cu treburi în Antiohia Siriei, au fost duse la el patru femei demonizate, care spuneau multe, fiind înrâurite de diavoli. Ioan, ascultându-le, le-a întrebat despre diferite lucruri, cum ar fi căderea demonilor din rai, despre fructul pe care l-a mâncat Adam, despre şarpe şi altele, pe care nu le vom spune aici, din pricina slăbiciunii multora. Însă, pe două dintre acestea, care sunt spre zidirea sufletului, le vom povesti în continuare.
– Vă e frică de rugăciunea împărătească „Tatăl nostru”, de Psalmul 90 „Cel ce locuieşte întru ajutorul Celui-Preaînalt” şi de „Cu noi este Dumnezeu” al proorocului Isaia?
– Da, au răspuns femeile demonizate, pentru că rugăciunile acestea sunt de folos.
– Dar de „Să învie Dumnezeu şi să se risipească vrăjmaşii…” (rugăciunea Sfintei Cruci)?
– Încetează, nu mai spune cuvintele astea, au strigat demonii. În toată Scriptura nu este vreun alt cuvânt care să ne zădărnicească puterile precum acesta!
– De care lucruri ale creştinilor vă temeţi?
– Aveţi, într-adevăr, trei lucruri mari: unul ce-l purtaţi la gât, cu unul vă scăldaţi în biserică, şi altul cel pe care îl mâncaţi la Liturghie.

Se refereau la Sfânta Cruce, la Sfântul Botez şi la Sfânta Împărtăşanie.

– Din acestea trei, de care vă temeţi mai mult?
– Dacă păziţi bine lucrul cu care vă împărtăşiţi, nimeni dintre noi nu va putea face rău vreunui creştin. Cuviosul Ioan L-a slăvit pe Dumnezeu pentru cele auzite şi a întrebat iarăşi:
– Ce religie iubiţi mai mult dintre cele care există pe lume?

– Le iubim pe cele care n-au niciunul din cele trei lucruri pe care le-am spus şi care nu-L mărturisesc ca Dumnezeu sau Fiu al lui Dumnezeu, pe fiul Mariei.
– Dar voi cum de L-aţi mărturisit ca Fiu al lui Dumnezeu atunci când I-aţi spus: „Ce ai cu noi Iisuse, Fiul lui Dumnezeu?” Atunci demonii au tăcut pentru puţin şi după aceea au răspuns:
– Am spus că este Fiul lui Dumnezeu nu pentru că am vrut, ci pentru că ne-a silit puterea Lui. Şi asta pentru a-i ruşina pe iudeii, care-L huleau şi-L numeau nelegiuit.

Pe acestea şi multe altele le-au descoperit diavolul prin gura demonizatelor în faţa multora, care au spus şi altora ce-au văzut şi au auzit.

(Demonii şi lucrările lor, Ed. Egumeniţa, 2007, p. 412-413)

Dr. Gabriela Naghi

Primejdia în care ne aflăm este imensă. Antihriştii au introdus obligativitatea termo-scanării în multe locuri publice, sub cuvânt mincinos că vor să ne măsoare temperatura. Mint neruşinaţii! Mint fără să le crape obrazul de ruşine. Se vede bine că au avut pregătite din vreme acele aparate nenorocite, şi la momentul ales de ei le-au distribuit peste tot. Pe antihrişti nu-i interesează temperatura corpului uman. Aparatele lor indică valori absurde, 30-32 grade C, sau chiar mai mici, la care persoana respectivă poate fi declarată decedată.

Intenţia lor criminală este aceea de a ne însemna cu numărul satanic 666. Acest fapt ne este relevat de oamenii oneşti care urmăresc desfăşurarea evenimentelor şi înţeleg semnificaţia lor. Doamna Daniela Gabriela Enciu ne avertizează:

Frecvenţa la care funcţionează termo-scanerele este de 450 NM care, transformată în Terra Hertzi, ne dă valoarea numărului  fatidic antihristic 666! Această informaţie se găseşte în cartea,,Plant Electrophisiology:  Signaling and Reponses’’ a lui Alexander Volkov, pag. 250: a flux blue light of 450 nm (nano-metres) has a frequency of 6,66 x 10 (14) Hz’’

 Exact ce ni se spune în Cartea Apocalipsei, cap. 13:,,Şi sileşte pe toţi… să-şi pună semn pe mâna lor cea dreaptă sau pe frunte, încât nimeni să nu poată cumpăra sau vinde, decât numai cel ce are semnul, adică numele fiarei, sau numărul numelui fiarei… Şi numărul ei este şase sute şaizeci şi şase’’.

Vrei să-ţi cumperi pâinea din magazin? Obligatoriu, trebuie să fii însemnat cu numărul satanic 666, cu acel aparat blestemat. Refuzi să fii însemnat? Eşti împiedicat să-ţi cumperi pâinea. Cum nu se poate mai limpede. Înţelegeţi, români dragi, şi opuneţi-vă acestei nebunii care foarte curând se va generaliza.

Nu pot spune că aceasta este însemnarea finală, dar afirm cu toată convingerea că e o lucrare diavolească. Antihriştii au putere atâta vreme cât le-o dăm noi, prin supunere prostească şi orbească. Şi nu uitaţi, Dumnezeul Adevărului este cu noi, nu cu ei!

Presbiter Ioviţa Vasile                                20 mai 2020