Cuviosul Petru Atonitul şi ispita diavolului prefăcut în înger al luminii

,,Nu este de mirare, deoarece însuşi satana se preface în înger al luminii. Nu este, deci, lucru mare dacă şi slujitorii lui iau chip de slujitori ai dreptăţii, al căror sfâtşit va fi după faptele lor’’(II Corinteni 11, 13-14). Scriind aceste lucruri Bisericii din Corint şi din toată lumea, Sfântul Apostol Pavel arată desluşit una din modalităţile de care se foloseşte diavolul pentru a înşela pe oameni.

 Pe când Cuviosul Petru Atonitul vieţuia într-o peşteră, cel rău a luat chip de înger, a venit la Sfântul şi l-a îndemnat: ,,Petre, robule al lui Hristos, ieşi la mine şi îţi voi spune ţie cuvinte bune’’. Sfântul nu s-a încrezut lesne în cuvintele înşelătoare, cum poate mulţi ar fi făcut. ,,Cine eşti tu care vrei să-mi spui mie cuvinte bune?’’ Şi răspunsul mincinos a venit imediat: ,,Eu sunt arhistrategul Domnului trimis la tine Întăreşte-te şi îmbărbătează-te, bucură-te şi te veseleşte, că s-a gătit ţie scaun slăvit şi cunună neveştejită de la Dumnezeu. Deci, acum locul acesta lăsându-l, să te duci în lume spre întărirea şi folosul multora, că şi izvorul de apă ce este aprope de tine s-a uscat cu Dumnezeiască poruncă, pentru ca fiarele ce năvălesc asupra ta să moară de sete’’. Într-adevăr, un diavol a venit mai înainte şi a oprit curgerea izvorului, însă numai pentru că Dumnezeu a îngăduit aceasta.

Sfântul a înţeles meşteşugirea celui rău, care voia să-l îndepărteze de viaţa pustnicească şi să-l arunce în vâltoarea păcătoasă a lumii. Dacă l-ar fi ascultat şi s-ar fi clintit din viaţa aceea plină de nevoinţe, Sfântul ar fi făcut cel dintâi pas spre pierzarea sa. Aleşii lui Dumnezeu însă ştiau bine cum pot înfrânge vicleşugul satanei, prin Dumnezeiasca smerenie. Aşa că şi Cuviosul Petru s-a smerit pe sine şi i-a spus: ,,Cine sunt eu ca într-acest fel să vină arhistrategul Domnului la mine, cel ce sunt asemenea cu un câine netrebnic?’’ Vedeţi cum se socotea pe sine Sfântul lui Dumnezeu? Cu toate acestea, vicleanul a stăruit cu cuvinte mieroase, dar mincinoase, lăudând buna sa petrecere în pustie. Nicio clipă Cuviosul Petru nu i-a dat crezare şi nu şi-a plecat urechea spre vorbele înşelătoare. Văzând stăruinţa neruşinată a diavolului, i-a spus acestuia: ,,Să ştii tu, că de nu vor veni aici ajutătoarea mea cea întru toate, Născătoarea de Dumnezeu, şi ajutătorul meu cel cald întru primejdiile mele, Sfântul Ierarh Nicolae, nu mă voi depărta de aici!’’ Când a auzit numele Preacuratei Fecioare Maria şi ale Sfântului Nicolae, diavolul cel întunecat a fugit din acel loc. Aşa poate fi biruit diavolul. Spre ştiinţa noastră s-au scris acestea (După Vieţile Sfinţilor pe iunie, Ed.Mănăstirea Sihăstria, 2005, p. 208-220).

Presbiter Ioviţa Vasile

Actele de identitate antihristice

  ,,Nu va faceţi robi oamenilor’’(I Corinteni 7, 23). Învăţatura Sfintei Biserici Ortodoxe conţine câteva paradoxuri. Unul dintre ele: Dumnezeu a dat tuturor făpturilor deplină libertate; în acelaşi timp, oamenii sunt robi ai Celui Preaînalt. ,,Veţi cunoaşte adevărul şi adevărul vă va face liberi’’ (Ioan 8, 32). Libertatea noastră se desăvârşeşte tocmai prin faptul că ne socotim robi ai lui Dumnezeu, fapt care nu ne înjoseşte, ci ne înalţă.

Trăim în aceste vremuri în care se conturează tot mai agresiv robia antihristică, pentru că blestematul şi slujitorii lui voiesc să ne robească şi să ne piardă în adâncimile iadului; doresc să ne scoată din robia binecuvântată a lui Dumnezeu pentru a ne supune tiraniei lor. Actele de identitate sunt o cale prin care puterile întunericului ar vrea să stăpânească lumea întreagă. De aceea, e bine să ştim:

1.Într-o societate normală, actele trebuie să conţină datele necesare identificării persoanei respective şi atât. Aşa se întâmpla atunci când aveam buletinele vechi de identitate. Cezarul antihristic nu se mulţumeşte cu acestea, vrea mai mult şi ne pregăteşte cărţi de identitate cu şi simboluri şi însemne satanice. Avem datoria sfântă de a respinge asemenea acte şi a solicita documente de identitate care nu ne lezează credinţa în Iisus Hristos. De refuzul nostru poate atârna mântuirea noastră.

2.Actele de identitate sunt proprietatea noastră, deoarece le cumpărăm de la statul român. Fiind proprietarii acestora, suntem perfect îndreptăţiţi să ştim tot ce conţin ele, adică toate datele cuprinse în ele, care acum ne sunt ascunse cu viclenie de autorităţile statale. Antihriştii pot înscrie în cip-ul actului cele mai teribile blasfemii la adresa Dumnezeului nostru sau lepădări de Mântuitorul Hristos, şi apoi ni le pun în faţă ca să le semnăm, sau ne iau semnătura chiar înainte de întocmirea lor. Socotesc că în atari împrejurări semnătura şi acceptarea actului este lepădare de Hristos. Să nu fie! Vom refuza aceste acte şi ne vom lăsa în grija lui Dumnezeu.

3.Noile cărţi de identitate vor conţine două amprente digitale, ceea ce e un fapt înjositor pentru făpturile lui Dumnezeu. Dintru început suntem trataţi ca nişte infractori, pasibili oricând de întemniţare pentru vini imaginare.

4.Numele părinţilor nu mai sunt înscrise în cărţile de identitate, ca şi cum ne-am născut din spuma mării şi trebuie mergem spre destinaţia dorită de antihrişti, fără să ne împotrivim. Ni s-a spus că dacă s-ar înscrie numele părinţilor i-am discrimina pe sodomiţi, care nu pot fi părinţi. Aţi auzit o neghiobie mai mare decât acesta?

5.Batjocura la adresa noastră e completată de c.n.p. Asemenea deţinuţilor din lagărele de exterminare naziste, nu mai suntem consideraţi persoane după chipul lui Dumnezeu, ci numere impersonale chemate să formeze o masă amorfă, uşor de înrobit şi manipulat.

6.Impertinenţa străinilor în România nu mai cunoaşte margini. Ambasadorii se comportă ca nişte guvernatori cu puteri discreţionare, hotărând peste capetele guvernanţilor şi ale parlamentarilor. Aceşti indivizi sunt, fiecare, persona non grata şi ar trebui expulzaţi în maxim 48 de ore. Aţi auzit de români care să se amestece atât de grosolan în viaţa americanilor, francezilor, olandezilor sau germanilor. Eu n-am auzit, ca atare indivizii aceştia să ne lase-n pace.

7.Bruxellezii se socotesc a fi stăpâni în România, dispreţuind tot ce este românesc şi tratându-ne ca pe o populaţie colonială, prin leprele interpuse care răcneau cu ani în urmă că nu ne vindem ţara. Nici o lege din lume nu le poate da dreptul să dicteze pe pământ românesc.

Ţinând seama de cele expuse mai sus, singura cale de urmat valabilă e aceea a refuzului categoric al actelor de identitate antihristice. Dumnezeu Atotputernicul ne-a creat liberi, liberi să rămânem! Doamne ajută.

Presbiter Ioviţa Vasile

Nasterea Sfantului Ioan Botezatorul

,,Era în zilele lui Irod, regele Iudeii, un preot cu numele Zaharia din ceata preoţească a lui Abia, iar femeia lui era dintre fiicele lui Aaron şi se numea Elisabeta. Şi erau amândoi drepţi înaintea lui Dumnezeu, umblând fără prihană în poruncile şi rânduielile Domnului’’. Aşa scrie Sfântul Evanghelist Luca despre părinţii Sfântului Ioan Botezătorul, a cărui naştere o sărbătorim astăzi. Necazul vieţii lor era acela că, fiind înaintaţi în zile, Dumnezeu nu le dăduse copii, iar faptul de a nu avea urmaşi era socotit la evrei drept blestem. Mulţi ani au purtat ei această povară. Înţelepciunea cea tăinuită a lui Dumnezeu s-a arătat şi aici. În vreme ce se afla în templu, pentru a tămâia după obiceiul preoţiei, îngerul Domnului s-a arătat lui Zaharia. Acesta s-a tulburat văzând pe trimisul lui Dumnezeu. Îngerul însă venise să-i aducă mângâiere şi răsplata, lui şi soţiei Elisabeta, pentru răbdarea şi dreapta lor vieţuire: ,,Nu te teme, Zaharia, pentru că rugăciunea ta a fost ascultată şi Elisabeta, femeia ta, îţi va naşte un fiu şi-l vei numi Ioan. Şi bucurie şi veselie vei avea, şi de naşterea lui mulţi se vor bucura. Căci va fi mare înaintea Domnului; nu va bea vin, nici sicheră şi încă din pântecele mamei sale se va umple de Duh Sfânt. Şi pe mulţi din fiii lui Israel îi va întoarce la Domnul Dumnezeul lor. Şi va merge înaintea Lui cu duhul şi cu puterea lui Ilie… ’’ (Luca 1, 13-17).

Cinstite cititorule, ia seama cu atenţie la cuvintele subliniate şi aminteşte-ţi ce a spus Mântuitorul nostru Iisus Hristos despre Sfântul Ioan Botezătorul; ,,Şi dacă vreţi să înţelegeţi, el este Ilie, cel ce va să vină’’ (Matei 11, 14). Vrăjmaşii lui Hristos şi ai adevărului au strâmbat înţelesul acestor cuvinte, spunând că Sfântul Prooroc Ilie s-ar fi reîncarnat în trupul Sfântului Ioan Botezătorul. Domnul Iisus nicidecum n-a vorbit în acest sens, ci doar a vrut să spună că Sfântul Ioan Botezătorul va merge înaintea Domnului cu aceeaşi râvnă pe care a avut-o Sfântul Ilie, aşadar vorbeşte despre două persoane absolut distincte care au trăit în vremuri diferite. Şi aceasta să ştii: învăţătura despre reîncarnare vine din religiile demonice ale Indiei, şi n-au nicio legătură cu adevărul revelat de Dumnezeu.

Vestea cea bună adusă de îngerul Gavriil s-a împlinit într-o zi de 24 iunie, de aceea sărbătorim astăzi naşterea acestui Sfânt al lui Dumnezeu. ,,De naşterea lui mulţi se vor bucura’’. Să ne bucurăm, aşadar, şi noi în această zi de sărbătoare şi să dăm slavă lui Dumnezeu, Care este credincios cuvintelor Sale

Presbiter Ioviţa Vasile

Darurile Sfântului Duh le primim prin Sfânta Taină a Mirungerii

e

Iubite cititorule! Atunci când slujitorii Bisericii luminează prin Sfântul Botez un prunc sau un om matur, în cadrul aceleaşi Slujbe dăruieşte celui botezat încă o Sfântă Taină, aceea a Sfântului Mir. Ai observat, desigur, că preotul slujitor însemnează pe cel botezat cu mir sfinţit, în semnul Crucii la frunte pentru sfinţirea minţii şi a gândurilor, la ochi, nări, gură şi urechi pentru sfinţirea simţurilor, la piept şi pe spate pentru sfinţirea inimii şi a dorinţelor, la mâini şi picioare pentru sfinţirea faptelor şi căilor creştinului. De fiecare dată preotul rosteşte cuvintele: ,,Pecetea darului Sfântului Duh. Amin’’. Sfântul Apostol Pavel a scris despre acestea Bisericii din Corint: ,,Iar Cel Care ne întăreşte pe noi împreună cu voi, în Hristos şi ne-a uns pe noi este Dumnezeu, Care ne-a pecetluit pe noi şi a dat arvuna Duhului în inimile noastre’’ (II Corinteni 1, 21-22).

Aşadar, prin această Sfântă Taină, cel botezat primeşte darurile Dumnezeieşti ale Duhului Sfânt, ca nişte talanţi de mult preţ, cu care va lucra în viaţa sa pentru înmulţirea binelui, pentru buna şi dreapta vieţuire şi pentru dobândirea împărăţiei lui Dumnezeu. Prin faptul că este însemnat cu semnul lui Hristos, Sfânta Cruce, creştinul devine rob al Mântuitorului nostru Iisus Hristos şi acest semn îl va însoţi în veşnicie. De altfel, chiar cuvântul preasfânt, ,,Hristos’’, înseamnă ,,Uns’’.

Mirul este o materie deosebită prin mulţimea elementelor care se folosesc pentru prepararea sa, nu mai puţin de treizeci, începând cu uleiul curat de măsline şi vinul curat, şi continuând cu cuişoare, rosmarin, scorţişoară, nucşoară, măgheran, irirs, aloe şi altele. Fiecare aromat se adaugă în cantităţi bine determinate şi se prepară prin fierbere. Toată rânduiala începe luni în Săptămâna Sfintelor Patimi şi se continuă până joi. În această zi, prin slujirea Patriarhului, se sfinţeşte mirul, care devine Sfântul Mir, şi este distribuit la toate Episcopiile din ţară, iar de-acolo la Protopopiate şi Parohii. Înţelegem că este o materie indispensabilă, de neînlocuit în săvârşirea Sfintei Taine. Ierarhii Bisericilor Ortodoxe mai întrebuinţează Sfântul Mir la sfinţirea bisericilor şi a antimiselor.

Presbiter Ioviţa Vasile

Marcarea izotopică sau însemnarea cu numărul numelui fiarei – 666 (III)

Explicaţie

 Deoarece au intervenit câteva neînţelegeri, am amânat publicarea ultimei părţi a studiului ,,Marcarea izotopică…’’ Între timp, acestea au fost lămurite aşa încât am decis să public şi partea a III-a, însoţită de următorul mesaj din partea autorului domnul inginer Constantin Tudor: ,,Noile acte de identitate urmează aceaşi cale vicleană a vaccinurilor, care contin otravuri si nanoparticule, pentru pecetluirea oamenilor, fapt afirmat de Parintii Bisericii. Cei care au primit aceste acte să se pocăiască şi să nu le primească pe următoarele; cei care nu le-au primit, să le refuze cu fermitate’’. Menţionez că domnul inginer Tudor nu are acces la internet, de aceea nu poate răspunde celor care solicită lămuriri.

, Foarte importanta este urmatoarea prorocire a Sf. Nicodim Aghioritul legata de acest subiect, pe care v-o redau în rândurile de mai jos: Sf. Nicodim Aghioritul: „Multi se vor duce în iad nu pentru ca n-au crezut în Dumnezeu, ci pentru ca nu au știut bine ceea ce au crezut, nu au cunoscut bine, nu s-au silit sa citească, să se lamureasca ei insisi. Veți rezista dacă voi insiva veți fi convinsi de ceea ce trebuie sa fiți convinsi, nu doar pentru ca așa va spune părintele duhovnic.” (extras din cartea „Deprinderi duhovnicesti”). Mai departe puteți citi câteva din cele mai importante idei preluate din transcriptul filmului documentar „Pecetluirea izotopica”, postat pe câteva situri rusesti în 2018. Aplicarea pe frunte sau pe mana a unui cod de bare conduce la controlarea algoritmului cerebral individual prin intermediul receptorilor din piele și prin conectarea, prin sateliti, la ordinatorul mondial al «fiarei». Nu e vorba de sateliti oarecare, ci de antene de transmisie de înaltă frecventa (tehnologia 5G). Ca sa fac o paranteza, 5G («G» de la generație) este o conexiune wireless construita special pentru a tine pasul cu proliferarea dispozitivelor care au nevoie de o conexiune la internet mobil. Însă după cum ați putut observa și în rândurile de mai sus, cu ajutorul tehnologiei 5G se poate acționa și asupra noastră prin nanocipurile din noi (care pot fi introduse în corpurile noastre prin: vaccinuri, chemtrails, insemnarea cu laser pe frunte cu izotopi, anticonceptionale, estrogeni, ovule, anestezii, lucrări dentare cipuri implantate în corp etc.) având rolul de emitator. Reteaua va trebui sa asigure nu numai legătura dintre oameni, ci și legătura dintre toate obiectele (mașini, gadgeturi smart etc.) care vor fi conectate la internetul lucrurilor. Costel Stanciu, președintele Asociatiei pentru Protecția Consumatorilor, sustine ca Statul roman recunoaște oficial existența efectelor radiațiilor electromagnetice: ”Faptul ca în unele institutii ale statului se acorda spor de toxicitate de 10% din salariu pentru efectele efectele radiațiilor electromagnetice emise de antenele operatorilor de telefonie mobila dovedeste încă o data ca acele campuri electromagnetice sunt daunatoare sănătății…” (aceste declaratii au fost făcute public acum câțiva ani, deci înainte de a se pune în funcțiune tehnologia 5G, care este și mai periculoasa din acest punct de vedere din moment ce Bruxelles e primul oraș care a refuzat tehnologia 5G). În organismul dvs., prin aceasta inscriptionare malefica, sunt introduse nanoparticule controlate de antene psihotronice. Spre deosebire de un cip obișnuit implantat în corpul uman, acest nou tip de cip nu mai poate fi scos nici prin extragerea pielii din locul respectiv. Aceasta inserare are loc printr-o simpla procedura de fotografiere, iar nanoparticulele sunt trimise în zona fruntii. Influentarea psihicului omenesc printr-un cip clasic nu duce la controlul constiintei, caci acest cip se poate lega doar la un numar limitat de terminatii nervoase din corp și, astfel efectul sau asupra structurilor microscopice ale creierului este neglijabil. Pe când influentarea unei porțiuni a creierului sau a intregului creier prin radiații electromagnetice emise de sistemul de sateliti se poate face printr-un spectru larg de metode. Omului i se pot induce stari de stres, melancolie, auzirea transmisiilor posturilor de radio locale direct în creier, fără intermediul unui radioreceptor, i se pot induce anumite acțiuni determinate, repetarea unor texte în limbi pe care acesta nu le cunoaște, pana la aducerea sa în pragul sinuciderii. În acest timp, persoana în cauza și apropiatii săi pot crede ca este vorba de halucinații în urma unei imbolnaviri psihice. Este posibila aducerea omului pana la cel mai înalt prag de euforie prin stimularea directa a ariei cerebrale responsabila de producerea dopaminei, substanta al carei efect relaxant și anestezic este de 50 de ori mai puternic decât cel al morfinei. S-au observat cazuri când, după aplicarea codului de bare, unor soldati, aceștia puteau fi identificați chiar aflandu-se la mare adâncime sub pământ, putand fi diagnosticati de la distanța în caz de ranire și putandu-li-se influența la nivel de metabolism celular procesul de vindecare, de pilda, oprindu-le hemoragiile. Accelerarea procesului de regenerare a celulelor vatamate este asigurata de anumite arii ale creierului, responsabile cu metabolismul celular. Creierul funcționează ca un transmițător-receptor de informație și este, de fapt, un procesor biologic, iar soldatul sau orice om caruia i s-a implantat cipul funcționează ca un organism controlat, adică un cyborg. Iată un fragment dintr-o conferința ținuta de Psihofizicianul Serghei Vladimirovici Oberenko:

”A devenit clar pana acum ca, pentru ca toți oamenii să fie supusi acestui control, trebuie sa existe un modulator global, care să-și adapteze ușor semnalul global la ritmurile și particularitatile individuale ale tuturor oamenilor: atunci controlul va fi eficient. La început parea greu, dar apoi s-a dovedit ca, dacă în corpul omului se introduce un modulator care sa permita ca aceasta influentare să fie mai fina și sa transmita centrului necesitatile de moment ale omului, atunci influentarea poate deveni mult mai efectiva.

” Aplicarea codului de bare prin laser sau prin scanarea chipului uman pentru realizarea actelor de identitate biometrice este pentru autorități cea mai comoda, mai pasnica și rapidă metoda de rezolvare a problemei insemnarii populatiei, care va putea fi astfel controlata ca o turma fără putinta de impotrivire. Dispozitivele laser au ajuns astăzi de dimensiuni atât de mici încât pot fi introduse într-o camera foto. În acest moment în lume se folosesc doua metode de inscriptionare (scriere, n.a.): tatuajul laser și marcarea cu izotopi. De-a lungul vieții, fata omului și datele lui biometrice se schimba în procesul de creștere și formare a craniului, dar cu toate acestea fotografierea biometrica se face o singura data pentru toată viața și poate fi făcută la vârsta cea mai frageda, fapt confirmat de șeful Departamentului pentru Migratia Populatiei (U.M.F.S.) din Kalinigrad. Acesta a scanat fata fetei sale de 5 luni în vederea unei călătorii în strainatate; la întrebarea corespondentului televiziunii RT dacă nu va trebui sa refaca scanarea, de vreme ce craniul copilului crește și se schimba continuu, aceta a răspuns ca procedura se face o singura data pentru toată viața și nu trebuie repetata. Monitorul centrului de supraveghere video de la aeroport (un aeroport din China, n.n.) nu scaneaza toată fata calatorilor, ci doar fruntea, ceea ce se vede în toate inregistrarile video din film. Posesorii pasapoartelor biometrice sunt identificați fără greș de programul software și beneficiaza de un regim de control vamal simplificat. Masurarea distantei interpupilare care, cum spun vamesii, ar fi un parametru precis de identificare a persoanei, e un basm pentru naivi. Identificarea distantei dintre pupile nu poate fi făcută din unghiuri oarecare, ci doar din poziție statica și din unghi drept, când omul nu se mișca, condiții care în zonele vamale din aeroport nu se pot îndeplini.

1. Metode actuale de identificare biometrica: după amprentele digitale. Avantaje: siguranța crescuta; scannere ieftine; simplitatea procedurii. Dezavantaje: amprenta poate fi deformata de taieturi sau zgarieturi ale degetului; poate fi ușor contrafacuta. 2. Metode actuale de identificare biometrica: după retina. Avantaje: fără contact; siguranța înalta. Dezavantaje: cost ridicat; mod complicat de utilizare. 3. Metode actuale de identificare biometrica: după geometria fetei. Avantaje: fără contact; precizie inalta; stabilitate înaltă fata de factorii perturbatori externi. Dezavantaje: cost ridicat; schimbarea mimicii afecteaza rezultatul. 4. Metode actuale de identificare biometrica: după voce. Avantaje: fără contact; preț scazut; poate fi folosită de la distanța. Dezavantaj: grad mare de eroare.

FOARTE IMPORTANT! În prezentarea echipamentului dispozitivului cu care erau scanati chinezii la vama și pe aeroport (în filmulet n.a.), nu este specificat nicaieri laserul de inscriptionare (pentru mai multe detalii aici: https://www.infratherm.com.au/iom-rapid-cam.html). Ca o concluzie, nu e de acceptat nici o varianta de buletin (nici celelalte acte care necesita fotografierea) deoarece actele biometrice au legătura cu pecetluirea: ,,Într-un articol interesant citim cu uimire că Dr. H. Eldeman, specialist și președinte al sectorului de analiză statistică al Pieții Comune, informează în Bruxelles că se pregătește un sistem electronic inteligent, care se va ocupa cu probleme de interes mondial…întregul sistem este NUMERIC. Fiecare om de pe pământ va primi un număr al său. Numărul acesta va da sistemului eletronic date despre fiecare individ, și pe baza acestui număr va putea să întreprindă relații de schimb în sectorul mondial. Numărul va fi NEVĂZUT și IMPRIMAT fie pe FRUNTE, fie pe MÂNĂ, cu UTILIZAREA RAZELOR LASER. Cu un dispozitiv special se va citi de pe fiecare semn numărul înscris. După cum deja am amintit, sistemul este pregătit în întregime și DEJA ESTE PUS ÎN APLICARE. Așadar începe să se pună în aplicare la nivel mondial, fiindcă noua metodă de tranzacție se va aplica sub guvernarea lui Antihrist. Este noul sistem de vânzare și cumpărare, cu cod numeric, despre care vorbim, care va pune stăpânire pe fiecare individ, odată cu numărul special 666, care va fi plasat cu cifre, cu raze laser, pe frunte sau pe mâna dreaptă, care nu se pot șterge…” (extras din cartea ,,ROMÂNI, apărați-vă Dreapta Credință, preoții și libertatea! Refuzați actele cu cip! Ed. Credința strămoșească 2013, pp. 171-172, carte tipărită cu binecuvântarea Pr. Arhim. Justin Pârvu). Conchid folosind cuvântul Părintelui Gurie Chezlov (Sarea pământului 5) care este foarte potrivit pentru vremurile pe care le trăim: „nu mai este timp pentru lucruri pământești, ci pentru pocăință. Pocăința mai poate salva în prezent și să nu primești nimic. (…) Avertizează-ți aproapele că nu trebuie acceptate cele demonice. Să faci milostenie duhovnicească, să nu taci!”

Ing. Constantin Tudor

Bbliografie

1.Transcriptul filmului rusesc (pe care îl puteți găsi aici: https://www.aparatorul.md/important-implantare-de-cipuri-de-ultima-generatie-mascate-subbiometrie-video/); 2.Gh. Vasaru – Izotopi stabili, Ed. Tehnica, Bucuresti, 1968; 3.I.G. Murgulescu – Introducerea în chimia fizica, vol. I, Atom, molecula, legătura chimica, Ed. Academiei RSR, Bucuresti, 1976; 4.Bioprintare bazata pe tehnologie laser – situl: http://www.bioprintere.ro);

Sfântul Ierarh Chiril al Alexandriei şi răutatea evreilor

Nimănui nu-i este îngăduit să vorbească de rău pe evrei. Chiar dacă faptele lor rele sunt evidente, sunt strigătoare la cer, nu ai voie să spui ceva împotriva lor, căci imediat eşti taxat ca antisemit şi consecinţele pot fi dintre cele mai grave. Evreii nu pot fi atinşi nici măcar cu o floare. Ca român, trebuie să încasezi toate invectivele la adresa acestui popor, toate defăimările venite din partea unor pripăşiţi pe pământ românesc, căci conceptul de antiromânism nu s-a inventat, iar românii dau dovadă de o toleranţă uluitoare.

În vremea Sfântului Chiril al Alexandriei, în oraş era o comunitate numeroasă de evrei. Iată ce ne-a rămas scris despre evreii alexandrini din acea vreme: ,,Iar după ce Sfântul a gonit din locul Alexandriei pe necuraţii şi gândiţii diavoli, a luat purtare de grijă să gonească şi pe văzuţii şi smintiţii diavoli, care erau urâtorii de Hristos evrei. Aceia locuiau demult în Alexandria, din vremea în care s-a zidit cetatea aceasta de marele Alexandru, şi cu vremea s-au înmulţit foarte mult şi nu încetau – după obiceiul ce-l are acest neam iubitor de tulburare – de a bântui într-ascuns şi la arătare pe creştini, pentru ura cea neîmpăcată ce o au asupra lui Hristos şi a creştinilor. Şi pricinuiau multe amestecări, şi tulburări, încă şi vărsări de sânge şi ucideri. Deci, chemând Sfântul pe cei mai de căpetenie ai adunării lor, i-a sfătuit să oprească pe neamul lor de la aceste fapte pângărite şi să-i înţelepţească, dar blestemaţii aceia nu numai că nu s-au înţelepţit, dar s-au făcut şi mai răi’’.

Întâmplarea ce ne este relatată vine să confirme afirmaţiile de mai sus. În Alexandria era o frumoasă biserică zidită de Episcopul Alexandru. Evreii s-au înarmat în ascuns, apoi, într-o noapte, au alergat pe drumuri, strigând în gura mare că biserica ar fi în flăcări. Imediat creştinii dreptmăritori s-au îndreptat spre biserică pentru a stinge focul. Evreii i-au surprins şi au sărit asupra lor cu săbii, cuţite şi suliţe încât în acea noapte au murit mulţi dintre ei. Sfântul Chiril s-a mâhnit de această fărădelege cumplită. A căutat dreptate la eparhul cetăţii, care era creştin inchipuit, fără a găsi înţelegere, pentru că acesta era de partea evreilor. Atunci a recurs la o soluţie extremă: a adunat mulţime de creştini şi i-au izgonit pe evrei din oraş, apoi le-a dărâmat casele şi sinagoga. Pricina a ajuns la împăratul Teodosie şi acesta a dat porunci ca evreii să nu mai locuiască în acel oraş. Sfântul Chiril a participat la Sinodul III Ecumenic, apoi s-a mutat la Domnul (După Vieţile Sfinţilor pe iunie, Ed. Mănastirea Sihăstria, p. 114-128).

Presbiter Ioviţa Vasile

Trei ani de la sinodul tâlhăresc din Creta

Ce repede au trecut! Este acesta un răstimp în care s-au petrecut multe în viaţa Bisericii noastre. Mai întâi, un număr restrâns de preoţi, independent unii de alţii, au întrerupt pomenirea ierarhilor deveniţi eretici, nefăcând altceva decât să aplice Sfintele Canoane după care se cârmuieşte Biserica. Au urmat persecuţiile împotriva lor: încercări de a-i face să renunţe, ameninţări voalate, calomnii, iar în final ,,caterisirea’’ şi alungarea lor din bisericile-n care au slujit. Accentuez: din biserici, nu din Biserică! Cu trecerea timpului, aceştia au luat legătura unii cu alţii, s-au întâlnit şi s-au cunoscut şi aşa s-au cristalizat primele Sinaxe la care s-a stabilit drumul de urmat. La acea vreme nici nu bănuiam că s-ar putea afla între noi diversioniştii, care mai apoi au şi reuşit să producă sciziunea. A fost o despărţire dureroasă, nedorită, dar necesară deoarece în acel fel nu se mai putea continua. S-au împlinit cuvintele Sfântului Apostol şi Evanghelist Ioan: ,,Dintre noi au ieşit, dar nu erau dintre ai noştri, căci dacă ar fi fost dintre ai noştri, ar fi rămas cu noi’’ (I Ioan 2, 19). Aceştia au ieşit nu numai dintre noi, au ieşit din Biserica Ortodoxă Română pe care o consideră lipsită de harul lui Dumnezeu. Degeaba i-am rugat şi i-am aşteptat să revină la starea cea dintâi. Au rămas învârtoşaţi în hotărârea lor nesăbuită. Ba mai mult, au avut o încercare nereuşită de a intra sub jurisdicţia episcopului sârb Artemie. N-a trecut multă vreme şi s-au scindat între ei, pentru că aşa-i şade bine oricărei schisme. Între timp, vrăjmaşii Bisericii lui Hristos au reactivat schismaticii din Ucraina, pe care i-a sprijinit patriarhul eretic al Constantinopolului, Bartolomeu, care după ereziile susţinute în Creta a devenit şi schismatic tocmai prin această însoţire cu aventurierii de la Kiev. Schisma lui Bartolomeu a fost pecetluită de Patriarhia Rusă, prin ruperea comuniunii euharistice cu acesta. Acestea nu l-au împiedicat pe patriarhul Daniel să-l aducă în ţară pe Bartolomeu, pentru a ,,sfinţi’’ catedrala mântuirii neamului. Fireşte, parţial, înţelegând de-aici că vor urma şi alte ,,sfinţiri’’. Părinţii şi credincioşii rămaşi pe calea împărătească a mărturisirii şi-au continuat strădaniile pentru a apăra Sfânta Ortodoxie, fiecare la locul său de păstorire. Cele trei bloguri pe care le administrează şi-au amplificat activitatea şi dăinuie până în ziua de astăzi, punând la îndemâna credincioşilor sinceri reperele moştenite de la Sfinţii Părinţi, dându-le învăţăturile necesare pentru sănătatea lor sufletească şi încercând să-i ferească de excesele degrabă aducătoare de erezii şi schisme. Cu multe eforturi s-a reuşit şi încropirea unei reviste teologice trimestriale, Mărturisirea Ortodoxă, din care au ieşit până acum două numere. Cu ajutorul lui Dumnezeu, la întâi mai anul acesta s-a reunit Sinaxa a doua de la Botoşani, cu binecuvântare arhierească şi cu participarea Părintelui Profesor Theodoros Zizis din Tesalonic şi a Parintelui Serafim Zisis. Organizată cu abilitate şi discreţie, a fost aducătoare de foloase duhovniceşti şi împliniri în plan pastoral, deoarece n-a putut fi perturbată şi sabotată din interior. Diversiunea a venit din exterior, de la blogul (nu-i portal!) Ortodoxinfo. Acceptat iniţial ca partener de către preoţii nepomenitori, slujbaşii acestuia au încercat sabotarea Sinaxei cu metodele lor securiste, fără a reuşi să producă daune. Singurul rezultat e acela că s-au descalificat definitiv şi acum ţopăie în jurul nostru, încercând să ne convingă cât de antiecumenişti sunt ei. Prudenţa ne face să nu ne mai asociem numele cu al lor, ştiind că cine a trădat o dată, va trăda şi a doua şi a şaptea oară. La urma urmei, orice salubrizare e binevenită. Şi iată-ne ajunşi la vizita papei Francisc în România. În pofida cererilor venite din Biserică, de la clerici şi credincioşi, ierarhii noştri s-au întinat şi cu această fărădelege şi l-au primit pe eretic, aflat sub grea anatemă, cu un fast dezmăţat. Pentru acestă vizită s-au cheltuit sume imense din contribuţiile românilor ortodocşi, însă propaganda neruşinată încerca să ne convingă cât de modest este Francisc, ce viaţă austeră duce, încât erau gata-gata să-i facă pe naivi să verse lacrimi de compasiune, pentru acest impostor, aflat pe pământ românesc. În aceşti trei ani, ierarhii noştri n-au dat nici cel mai mic semn de pocăinţă, măcar doi-trei dintre ei. Dimpotrivă, s-au afundat şi mai mult în marasmul ereziei şi al schismei, într-o unitate de monolit, nemaiîntâlnită în Ortodoxie. Sfintele Canoane au fost, în continuare, dispreţuite, vocile din Biserică n-au avut niciun ecou. N-am avut niciodată vreun sentiment de revoltă faţă de ierarhia română. Singurul sentiment e acela de milă pentru starea episcopilor români, stare în care s-au afundat cu bună ştiinţă şi în total dispreţ fată de Legile lui Dumnezeu. Şi-atunci ce altceva să spunem decât cuvintele îngerului din Cartea ultimă a Scripturilor Sfinte: ,,Cine e nedrept, să nedreptăţească înainte. Cine e spurcat, să se spurce şi mai greu. Cine este drept, să facă dreptate mai departe. Cine este sfânt, să se sfinţească şi mai mult’’ (Apocalipsa 22, 11).

Presbiter Ioviţa Vasile

Marcarea izotopică sau însemnarea cu numărul numelui fiarei – 666 (II)

Nanotehnologia are la baza scrierea izotopica: Izotopii (nanoparticulele) sunt un element chimic sau corp care are proprietăți chimice identice cu un altul aflandu-se pe același loc în tabelul Mendeleev. Cuvantul izotop provine din grecescul isos (acelasi) si topos (loc). Toti izotopii unui element chimic au in invelisul electronic acelasi numar de electroni. Iar nucleele lor au acelasi numar de protoni, ceea ce este diferit reprezinta acelasi numar de neutroni. In nomenclatura stiintifica izotopii unui element se scriu prin adaugarea unei cratime intre numele elementului si numarul sau de masa, astfel: Heliu – 3, Carbon –12, Oxigen -18, Uraniu 238, iar prescurtat se noteaza folosind simbolul elementului si numarul de masa in partea stanga sus: 3He, 12C, 18O, 238U. Astazi se lucreaza si cu izotopi naturali, radioactivi si nonradioactivi din sistemul periodic dar si izotopi artificiali nonradioactivi. Se cunosc 250 de izotopi. Stiinta a evoluat atat de mult incat in perioada 1987-1995 s-u efectuat studii legate de separarea izotopica a uraniului prin metoda moleculara laser (MLIS – U) si s-a elaborat o Baza de date pentru metoda de separare izotopica a uranului , prin tehnica laser (AVLIS – U) materializata in 20 de rapoarte. Separarea izotopilor stabili, sinteza compusilor marcati cu izotopi si aplicatiile acestora presupun existenta unor metode de analiza de mare acuratete. Abordarea acestui domeniu a dus la extinderea cercetarilor, de la cele legate de elaborarea unei metode de analiza izotopica la investigarea unei structuri moleculare complexe, studiul fragmentarii moleculelor si a ionilor, reactii ioni – molecula, studiile ionilor metastabili si a efectelor izotopice ce pot interveni in aceste procese. A fost demarat un program de constructie de aparatura menit sa compenseze dificultatile existente la vreme in experimentele cercetatorilor. In urma studiilor activitatii cercetatorilor de la institutul de fizica atomica, in cei 60 de existenta se poate afirma ca acesta a reusit in buna parte prin realizarile sale sa acopere un sector important de cercetare, acela legat de separarea, analiza si utilizarea izotopilor stabili in economie, industrie, medicina etc. Asigurand atat izotopi stabili necesari sub forma de materie prima sau incorporati in diversi compusi si substante marcate, cat si aparatura reclamata de utilizarea lor. De la cercetari teoretice, constructive si experimentale, in domeniul fizicii si de separare a izotopilor prin termodifuzie si pana la energetica nucleara si fizica mediului s-au facut numeroase abordari si cai de descriere si de rezolvare bazate pe metode fizice. Astazi este foarte vast domeniul aplicarii izotopilor stabili. Daca pe vremuri se foloseau in producerea acetilenei, in industria cauciucului de catre savantul Ion A. Agarbiceanu, fiul scriitorului, si a altor produsi, astazi s-a ajuns la revolutionarea medicinii, foarte raspandita fiind marcarea radioizotopica in special in domeniul biologiei si medicina. Izotopii radioactivi pot fi injectati in pacient iar energia emisa este captata pe o pelicula, imaginea rezultata este folosita la diagnosticare: Rezonanta magnetica nucleara (RMN), tomografie computerizata (CT), care folosesc ca tehnici scanarile SPECT si PET si SPECT/PEC de la raze X si raze GAM.A. Razele gama stau astazi la baza inscriptionarii si scanarii pe suport uman – epiderma. Laserul este un dispozitiv optic care genereaza un fascicol coerent de lumina. Fasciculele laser au mai multe proprietati care le diferentiaza de lumina produsa de soare sau bec. a) monocromaticitate – un spctru in general foarte ingust de lungimea de unda. b) directivitatea – proprietatea de a se propaga pe distante mari cu o divergenta foarte mica. c) intensitate – unele pot emite un fascicol foarte intens folosit in taierea metalului. Daca inainte inscriptionarea (scrierea) era aplicata pe piele (industria marochinariei), ceramica, sticla (acrilic), industria auto, astazi s-a ajuns la suportul uman adica tatuaje pe piele, bioprintare prin tehnologia laser pana la inscriptionarea malefica cu laserul a numarului numelui fiarei care are conotatie biblica (Apocalipsa lui Ioan). Bioprinterele bazate pe tehnologia laser utilizeaza energia laser pentru a preleva celule de pe un dispozitiv (lamela) receptor fara a necesita o doza de curgere sau dozare (tehnologie fara contact). Scrierea directa cu laserul (LDW – Laser direct Writing), denumita si depunere laser directa, este metoda cea mai folosita in bioprintarea laser. Metoda foloseste pulsul laser pentru prelevarea si transferarea unor celule suspendate in solutie de la sursa (lamela donatoare) la substrat (lamera colectoare). Cele mai cunoscute tehnici de scriere directa cu laser sunt: a) scriere directa MAPLE (Matrix Assisted Pulsed Laser Evaporation) – tehnologie ce realizeaza depunerea directa prin evaporare laser pulsata asistata de o matrice. Tehnologia MAPLE utilizeaza un puls laser de putere mai mica pentru trasferul celulelor la substrat si s-a dovedit o tehnica eficienta pentru procesarea constructelor celulare care incorporeaza multiple tipuri de celule. b) transfer de material indus (este vorba de nanoparticole conducatoare de semnal electric care sunt inserate in codul ADN uman pentru totdeauna) cu laserul (LIFT – laser induced forward transfer) tehnologie similara cu MAPLE care insa utilizeaza un puls laser de putere mai mare decat MAPLE. Ambele metode realizeaza depunerea precisa a celulelor in structuri 3D (bioprinturi) de dimensiuni foarte mici, permitand printarea celor mai mici caracteristici ale unui organ. Aceasta bioprintare laser permite folosirea unor biocerneruri , datorita tehnologiei noncontact (fara doze de dozare). Are precizie in scrierere cu acuratete inalta. Acest lucru permite bioprintarea in cele mai mici detalii cu manipulare la nivel celular al tesuturilor. Avantajul acestei tehnici consta in abilitatea de scriere si biocompatibilitatea materialelor. S-a trecut de la cipul injectat in mana dreapta la inscriptionarea izotopica (nanoparticule) controlate de antene psihotronice de mare frecventa (stalpi 5G). Este cea mai periculoasa forma de inscriptionare dintre toate formelede inscriptionare electronica a persoanei. Aplicarea pe frunte (sau pe mana dreapta) a unui cod de bara cu ajutorul laserului, pe langa scopul de inscriptionare. Aminteam mai sus de trecerea de la microcipul RFID folosit pe soldati in aplicatii militare la tehnologia cea mai inalta si sigura, folosita astazi, inscriptionarea izotopica, bazata pe studii ample, greu de imaginat si acceptat de multi dintre noi, avand punctul de vedere a mai multor specialisti in domeniu (doctori, fizicieni și ingineri). Cu scuzele de rigoare ca nu folosesc un limbaj academic voi incerca sa explic in ce consta inscriptionarea (scrierea) izotopica pe intelesul tuturor, fenomen care ameninta lumea ortodoxa. Este un cip de ultima generație, capacitatiile lui fiind incomparabil mai mari decat cele anterioare. Acest tip de cip nu necesita alimentare de afara, întrucât este alcătuit din «celule vii» (celulele corpului uman/animalului cipat), care funcționează în mod firesc. Aceste «celule vii» sunt de fapt niște nanoparticule care sunt absolut copii identice după celulele vii, care sunt recunoscute de creier ca fiind «celule vii». Aceste nanoparticule (care alcatuiesc noul tip de cip) ”vor putea sa interacționeze strâns cu materialul genetic al omului, cu creierul și cu sistemul nervos, fiind inserate în codul vostru ADN. De aceea, cei care vor primi acest semn vor fi robiti de antihrist.” El poate fi implantat prin aplicarea cu laserul a unui tatuaj pe pielea omului sau a unui animal. Când este aplicat sub forma de coduri de bare acest cip nu este vizibil. Acest laser de care aminteam este inglobat astazi in aparatele de fotografiat din dotarea sectiilor de eliberare a actelor biometrice (carte de identitate, pasaport, permis auto). In momentul fotografierii laserul declansat are tripla actiune: a) odata face scrierea pe frunte, sub piele, a unui cod de identificare identic cu numarul fiarei care nu este vizibil cu ochiul liber; inscripționarea intră în funcțiune după 8-12 luni de la momentul aplicării; b) inserarea la nivelul epidermei a unor nanoparticule (izotopi) care au acelasi numar de atomi cu numarul de atomi al celulelor din pielea umana, ele (nanoparticulele si celulele umane) devin compatibile din punct de vedere chimic dar diferite din punct de vedere al proprietatilor fizice. Tocmai aceasta particularitate face posibila citirea cu scannerul (cu ajutorul laserului – vezi aplicatiile laserului care are si rolul de citire a codului de bara), ele prin radiatiile gama emise in urma stimularii luminii laserului fac posibila citirea codului imprimat sub piele. Aceasta a doua actiune este descrisa stiintific la tehnica de bioprintare bazata pe tehnologia laser. c) introducerea de nanoparticule (izotopi) in tot organismul care se fixeaza pentru totdeauna in ADN-ul uman fiind conducatoare de semnal electric, acestea fiind bazate tot pe compatibilitate din punct de vedere chimic ca si cele de la nivelul pielii dar diferite ca particularitate fizica. Prin aceasta tripla actiune omul este pecetluit fara voia lui si identificat permanent in aeroporturi, porturi, in institutii, la trecerea frontierii. Cea mai mare capcana a actelor biometrice o reprezinta aparatul de fotografiat deoarece printr-o singura fotografiere omul este insemnat prin metoda nedureroasa (laser rece invizibil) si va fi permanent monitorizat si controlat prin intermediul antenelor psihotronice de inalta frecventa 5G. Nanoparticulele (izotopii) care sunt introduse in organism prin laser, fixate la nivel ADN, intra in legatura cu stalpii de transmisie de inalta frecventa 5G (antene psihotronce), creeaza o retea prin care activitatea (algoritmul creierului) va fi controlata de ordinatorul central determinand ingradirea vointei omului. El nu mai poate astfel sa aiba liberul albitru (sa hotarasca prin propria vointa) fiind indobitocit. In Apocalipsa Sf. Ioan Teologul, capitolul 13, versetul 16: ”Si face pe toti, pe cei mici si pe cei mari, si pe cei bogati si pe cei saraci, si pe cei volnici si pe robi, ca sa le dea lor insemnare peste mana lor cea dreapta sau peste fruntea lor. Si ca nimeni sa nu poata sa cumpere sau sa vanza , fara numai cel ce are semnul sau numelui fiarei sau numarul numelui fiarei. Aici este intelepciunea. Cine are minte, socotesca numarul fiarei, pentru ca numarul omului este. Si numarul ei: 666.” (…) Si al treilea a urmat, zicand cu glas mare: Oricine fiarei se inchina si chipului ei si ia semn pe fruntea lui sau pe mana lui, Si acela va bea din vinul maniei lui Dumnezeu cel turnat neamestecat in paharul urgiei Lui si se va munci cu foc si-n pucioasa inaintea ingerilor celor sfinti si inaintea Mielului. si fumul muncii lor se suie in veacul veacurilor si n-au odihna ziua si noaptea cei ce se inchina fiarei si chipului ei si cine ia insemnarea numelui ei. Aici rabdarea sfintilor este, aici cei ce pazesc poruncile lui Dumnezeu si credinta lui Iisus. Si am auzit un glas din cer zicand mie: «Scrie: Fericiti cei morti, cei ce intru Domnul mor de acum! Asa – zice Duhul – ca sa se odihneasca din ostenelile lor.»” (Apoc. 13, 16-18; 14, 9-13; am folosit Biblia de la 1688 cu usoare indreptari pentru intelegerea textului). «Face» poate fi înțeles și prin „creeaza conditiile ca sa accepte toți.” Oamenii vor fi inselati, cu sensul de nevoiti de imprejurari, ei vor trebui sa accepte de buna voie neavand alternativa decat acceptarea muceniciei (adică sa se resemneze in fata bolii, a lipsei de hrana etc.) punandu-si toata nadejdea in Dumnezeu. Sunt singurele cuvinte necriptate ca omul sa inteleaga, sa stie ce are de facut. Talcuirile la Apocalipsa si prorociile Sfintilor spun ca aceasta insemnare este o lucrare vicleana care se va face in ascuns fara stirea omului. Dincolo de explicatiile stiintifice credinta este un dar de la Dumnezeu si este suficient pentru a intelege si a simti cu inima adevarul. Este insusi cuvântul lui Dumnezeu, cine VA ACCEPTA SEMNUL FIAREI, ACCEPTA INSEMNAREA, INGRADIREA VOINTEI, INROBIREA, PIERDEREA MANTUIRII.

Ing. Constantin Tudor

Marcarea izotopică sau însemnarea cu numărul numelui fiarei – 666 (I)

Pentru că lucrurile se precipită prin petiţia iniţiată de d-ul Mihai-Silviu Chirilă, în care cere statului roman sa continue sa ofere alternativa la actele biometrice, cugetul îmi spune ca era neapărat nevoie sa fac, cu ajutorul lui Dumnezeu, aceasta sinteza despre marcarea izotopica, cu explicații atât teologice cât și stiintifice. Oare Sfintii și Cuviosii Părinți ar fi fost de acord cu astfel de petitii? Sf. Paisie Aghioritul: „… Unul dintre ministrii guvernului a hotărât sa instaleze la intrarea în minister aparate electronice de verificare a functionarilor cu ajutorul cartelelor electronice simple, care nu aveau nici banda magnetica, nici sistem bara-cod sau UPC. Atunci 1300 de lucratori ai ministerului au fost puși în fata problemei: sa accepte acest sistem ori nu? (…) Fiind constransi angajații au cedat și au acceptat sa ia cartele. Însă doi frați evlaviosi ai ministerului aveau mustrari de conștiința și nu au fost de acord, cu toate amenințările ministerului și ale altor conducatori ai ministerului. (…) Frații evlaviosi s-au adresat după sfat Bisericii și preotilor. Dar nici acolo nu au primit un răspuns limpede. (…) Astfel au hotărât sa viziteze Sfântul Munte și sa ceara un sfat de la staretul Paisie. I-a povestit subiectul și i-a arătat cartela. Staretul a luat-o în mâini și, după ce a examinat-o atent, a explicat: «A ceasta cartela e simpla. Nu are nici strat magnetic, nici vreun cod al sistemelor bara-cod sau UPC, de aceea nu te intrista; dar e bine ca nu va conformati cu acest sistem, pentru ca în spatele lui se ascunde un alt plan, mai mare… . Voi ambii, a continuat Staretul, sunteți de lauda ca nu va lăsați infranti: și sa nu cedati pana la capăt…!»” (extras din cartea „Staretii despre vremurile din urma”, Petru Voda, 2007, pp. 210, 211,212). Pentru cei care nu știu insemnarea se aplica deja dar în trepte, iar când va fi intronizat antihrist atunci acesta ii va însemna doar pe cei ramasi neinsemnati. Haideți sa nu ne lasam inselati de vrajmas crezand ca insemnarea se va pune doar când antihristul va fi la putere caci insusi Sf. Paisie Aghioritul ii contrazice pe cei care susțin asta: ”În multe țări ale lumii, unde nu a fost opusă rezistență, deja a fost aplicată o însemnare cu raze laser pe frunte sau pe mână, pentru că astfel poate fi realizat controlul despre care scrie în Apocalipsă: «încât nimeni să nu poată cumpăra sau vinde, decât numai cel ce are semnul (Apoc. 13:17).” (extras din cartea ”Stareții despre vremurile din urmă”, Petru Vodă, 2007, pag. 220) ,,…Apoi oamenii sfinți (Nicolae, Serafim de Sarov, Serghie de la Radonej și Iov de la Poceaev, n.a.) mi-au spus să nu primesc nici un fel de documente…” (extras din cartea ”Minuni din vremea noastră – Viața după moarte”, Editura Axa, pag. 102-103). Cuviosul Părinte Justin Parvu: ”Nu vedeți că scot acum și numele părinților (în 2010 guvernul «României» a primit o directivă, din partea Uniunii antihristice, ca aceste buletine să nu mai conțină numele părinților în ele, deoarece îi lezează pe homosexuali, n.a.) din buletin? Vor să te transforme într-un ins apărut din orice lume, dacă se poate și extraterestră, fără niciun nume, fără o origine, fără o națiune din care să se tragă. Ei vor sfârșitul omului istoric, omul ca cea maifrumoasă creație a lui Dumnezeu.” (revista Atitudini, Nr. 9, Ianuarie 2010).” …Solutii omenesti nu sunt, dragii mei! Solutia este moartea pentru Hristos…’’ Vrednicul de pomenire Protosinghelul Petroniu Tanase avea sa spuna: ,,…Aceste buletine de identitate sunt dirijate de Bruxelles. Acolo exista centrul viitoarei Europe comune, unde se afla și un computer uriaș, care are inregistrate toate datele de identitate ale tuturor oamenilor din aceasta parte a pământului. El poate inmagazina 4-5 miliarde de date. Buletinul numerotat trebuie să fie tot timpul la purtator. Pentru a evita situatiile în care buletinul poate fi uitat, s-a ajuns la soluția ca acest numar să fie imprimat chiar pe fiinta omeneasca. Fie să-l scrie pe mana cu ajutorul unor raze laser invizibile, iar când omul introduce mana la banca ori la ghisee să se poată decoda acest numar – dar fiindcă și mana poate sa lipseasca uneori datorită unei infirmitati, s-a ajuns la concluzia ca cel mai nimerit loc este pe frunte. Apocalipsa Sfantului Ioan Teologul! Lumea, auzind, a intrat în panica! 666 pe fruntea tuturor! Pana și computerele acestea au nevoie de o cifra – cheia lor de funcționare, repetata de trei ori. Ei bine, acesta este tot 666.” (extras din cartea „Identitatea și libertatea omului în Ortodoxie”, Bucuresti 2009, Ed. Predania, pag. 68). Este foarte grav sa afirmi ,,ca în afara lui Dumnezeu și a Voinței lui – în potrivnicul lui Dumnezeu (satana) poate să fie ceva bun. Iar aceasta e deja necredinta, hula fata de Dumnezeu și începutul luptei cu Dumnezeu.” (extras din seria «Leacuri amare pentru suflet împotriva nebuniei, Mahala-Cernauti-Ucraina», 2018-43). Trebuie sa recunoaștem ca în curând ni se vor pune în fata crucea sau pâinea, iar cale demijloc nu exista după cum veți vedea în materialul de mai jos. Astazi ne confruntam cu un fenomen mult mai periculos care se bazeaza pe studii stiintifice (nanotehnogia) care are ca scop insemnarea omului cu codul unic (cod de bara/CNP) pentru identificare eliminand orice act statal (buletin, pasaport, permis auto, card bancar etc.) ducand la inrobirea omului. Termenul «nano» este derivat din cuvântul grecesc nanos, care înseamnă mic și este utilizatca prefix pentru ordinele de mărime de 10-9 Conform Societății Americane pentru Testare și Materiale (ASTM International 2006), nanoparticulele sunt acele particule care au două sau mai mult de două dimensiuni și au mărimi de la 1 la 100 nm (nanometri). Aceste particule au proprietăți fizice și chimice speciale, comparativ cu materialele brute de bază din care au provenit aceste nanoparticule; aceasta se datorează suprafeței mari de contact pe care o posedă și efectelor care au loc la nivel cuantic și care sunt rezultatul structurilor electronice specifice respectivelor nanoparticule. Nanoparticulele sunt produse în laboratoare, în unități specializate din cadrul Institutului de fizica moleculara prin procedee chimice și fizice cât și prin dezintegrarea izotopilor pana la ordinul de 10-9 . Acestea din urmă sunt utilizate în multe domenii, precum electronica, fotochimia, biomedicina și chimia. Cercetarea științifică în domeniul nanoparticulelor a fost foarte intensă, mai ales în ultimul deceniu, întrucât acestea au potențiale aplicații în domeniul biofizicii, medicinei, farmacologiei (ca și mod de administrare al substanțelor active din medicamente), electronica și producerea energiei. Dar încă o dată se pune întrebarea: pentru sănătatea umană care sunt consecinţele? Faptul că nu se cunosc decât foarte puţine lucruri despre impactul nanoparticulelor asupra sănătăţii corpului uman este foarte îngrijorător, având în vedere vasta lor utilizare în atâtea domenii. Deocamdată, este suficientă informaţia că ele pot produce forme de cancer, pentru a ne pune pe jar. În Science Daily scria de curând că nanoparticulele găsite în foarte multe produse cosmetice, coloranţi alimentari, suplimente nutritive, produse agricole, creme de protecţie solară, vopsea de păr, vitamine, pastă de dinţi pot provoca modificări genetice care cresc riscul de cancer. Şoarecii expuşi la nanoparticule de dioxid de titan (TiO2), adăugate în apă de băut, au început să prezinte modificări genetice încă din ziua a cincea. Pentru om, perioada echivalentă ar fi de 1,6 ani. S-a urmarit introducerea acestor nanoparticule in organismul omului pe toate caile, aer, apa, alimente, medicamente, investigatii medicale, vaccinuri, (vedeti Codex alimentar, Codex medicamentos). Acestea au un singur scop, monitorizarea omului 24 din 24 de ore, controlul algoritmului creierului , ingradirea vointei, inrobirea lui (indobitocire), decimarea populatiei! Singurul antidot este Sfanta Impartasanie, in fata ei nu poate sa reziste nici cea mai mica particula data cu scop de intinare. S-au facut experimente la NASA pe oameni impartasiti , timp de 40 de zile cat erau sub Sf Impartasanie nu a rezistat nici o nanoparticula , dupa cele 40 de zile , au functionat normal. Este un ADEVAR, indiferent cat s-ar stradui unii sa-l ingroape, in fata Sf Impartasanii (nimic din ce este rău) nu rezista, atata timp cat Dumnezeu este in om, omul nu poate fi atins, el este ferit de tot ce-i poate distruge sufletul. Bineânțeles ca dacă vom accepta actele biometrice prin care știm ca vom fi insemnati, ori dacă ne vom vaccina (știind ce contin acestea) atunci nu va mai lucra Sf. Impartasanie deoarece Sfânta Împartaşanie nu e compatibila cu viclenia.

Ing. Constantin Tudor

Hristos Mantuitorul nostru este Dumnezeu Adevarat din Dumnezeu Adevarat, nu tinta batjocurii unor lepadaturi

Ceea ce s-a întâmplat la Cluj, în mediile sodomiţilor, întrece puterea de înţelegere a omului normal. Mă refer, desigur, la acea blasfemie strigătoare la cer, când cinci nespălaţi s-au adunat să rănească sentimentele religioase ale câtorva milioane de români ortodocşi printr-o reprezentaţie teatrală zice-se, care se joacă şi-n în alte teatre ale ţării. Aceste făpuiri nefericite îşi bat joc de noi fără ruşine, fără vreo urmă de jenă, dar ce este mai grav, se răzvrătesc împotriva lui Dumnezeu, Creatorul tuturor, cu hule şi batjocuri pe care nu ni le puteam imagina cu doar câţiva ani în urmă. Acoperiţi cu haine călugăreşti pe capete şi pe umeri, aproape goi în celelalte părţi ale scârnavelor trupuri, ,,actorii’’ au găsit de cuviinţă să aşeze în faţa lor o icoană cu chipul Mântuitorului, pe care au tăiat ceapă şi slănină din care s-au înfruptat porceşte. Asta-mi aduce aminte de cuvintele Psalmistului: ,,Omul în cinste fiind, n-a priceput; alăturatu-s-a dobitoacelor celor fără de minte şi s-a asemănat lor’’ (Psalmul 48, 12). Aş spune, chiar mai rău decât dobitoacele.

Cum e cu putinţă?

Este, pentru că acum trei ani douăzeci şi cinci de vajnici episcopi români s-au dus în Creta, nu să mănânce şi să bea, cum încearcă propaganda oficială să bagatelizeze, ci ca să-şi pună semnătura pe nişte documente care vor obliga în viitor pe cinstiţii ,,slujitori ai Domnului’’ să ,,binecuvânteze’’ însoţirile nelegiuite ale sodomiţilor prin slujbe pretins bisericeşti. Ce vă spune acest text? ,,La aplicarea tradiției bisericești cu privire la impedimentele la căsătorie, practica bisericească trebuie să țină cont, în egală măsură, de prescripțiile legislației civile cu privire la acest subiect, fără să depășească limitele iconomiei bisericești’’.Cum adică să ţinem seama ,,în egală măsură de prescripţiile legislaţiei civile?’’ Legislaţia civilă din multe ţări, va veni şi rândul României, permite însoţirea nelegiuită dintre două (sau mai multe) persoane de acelaşi sex! Biserica se va alinia acestor cerinţe nebuneşti şi va oficia Slujba Cununiei nefericiţilor sodomiţi? Doamne păzeşte! Acum Patriarhia a dat un comunicat timid, şters, mai mult ca să nu tacă şi să nu supere.

Este cu putinţă pentru că a existat un referendum  întru apărarea familiei aşa cum a lăsat-o Dumnezeu, iar plebea ortodoxă s-a lăsat minţită şi manipulată de propagandă, care zicea că Dragnea este izvorul tuturor relelor şi nu se cuvine ca lumea să se ducă. Şi lumea nu s-a dus să depună mărturie pentru apărarea Legilor Dumnezeieşti. A stat acasă, dând satisfacţie vrăjmaşilor lui Dumnezeu care acum ne râd în faţă şi ne sfidează cu spectacole, precum cel de la Cluj. Abia un procent de aproximativ de 15% de nevolnici ortodocşi au zis că e momentul să se ridice cu cuvântul şi fapta pentru a apăra, cât s-a putut, rânduielile cele Sfinte ale lui Dumnezeu. Prea puţini. În schimb, când a fost vorba de referendumul lui Iohannis, cu nişte întrebări idioate, lumea s-a bulucit la secţiile de votare, mai ales în străinătate. Halal, naţiune de ,,ortodocşi’’!

Este cu putinţă pentru că atunci când ereticul şi schismaticul Francisc, mare apărător al homosexualilor, a venit să spurce pământul României, abia s-au găsit câţiva nebuni care să protesteze. Ceilalţi ,,ortodocşi’’ au stat în faţa televizoarelor, rumegând inepţiile furnizate de propaganda dezmăţată a unor muieri extaziate de proorocul mincios numit papa.

Faptele consternante şi întristătoare care se întâmplă sub ochii noştri le-a văzut Sfântul Ioan Evanghelistul încă din anii 94-96 după Naşterea Mântuitorului, când a fost exilat în Insula Patmos şi Dumnezeu i-a arătat cele viitoare, pe care le-a aşternut în paginile Apocalipsei. Ce ne-a scris Sfântul Lui Dumnezeu?  ,,Şi-a deschis gura sa spre hule asupra lui Dumnezeu, ca să hulească numele Lui şi cortul Lui şi pe cei ce locuiesc în cer’’ (Apocalipsa 13, 6). E vorba aici de fiara care iese din mare, adică de antihristul. ,,Şi oamenii au fost dogorâţi cu mare arşiţă şi au hulit numele lui Dumnezeu’’ (Apocalipsa 16, 9). ,,Şi au hulit pe Dumnezeul cerului…’’ (Apocalipsa 16, 11).

,,Dar Dumnezeu, oare, nu va face dreptate aleşilor Săi care strigă către El ziua şi noaptea şi pentru care El rabdă îndelung? Zic vouă că le va face dreptate în curând’’ (Luca 18, 7-8). Atunci vom vedea vitejia luptătorilor împotriva lui Dumnezeu de la Cluj. Şi nu numai. Căci Dumnezeu nu Se lasă batjocorit.

Presbiter Ioviţa Vasile

Petiție impotriva 5 G!

Doamne ajută!

Am semnat aceasta petitie si te invit si pe tine sa o faci.

Cauza e importanta si daca suntem multi, atunci putem aduce o schimbare !

https://campaniamea.declic.ro/petitions/cerem-ministerului-sanatatii-sa-evalueze-implementarea-tehnologiei-5g-in-romania

Este foarte important să luăm atitudine publică impotriva acestei tehnologii demonice de inrobire sufletească premergătoare pecetei lui antihrist!

În loc de titlu: ,,Şi şi-a deschis gura spre hule asupra lui Dumnezeu, ca să hulească numele Lui…’’ (Apocalipsa 13, 6)

Explicaţie: acest articol a fost scris pentru a fi publicat în zilele vizitei papei Francisc Bergoglio. Deoarece atunci mi s-au tăiat posibilităţile tehnice de a posta, revin acum şi-l public.

,,Am văzut apoi altă fiară, ridicându-se din pământ, şi avea două coarne asemenea mielului, dar grăia ca un balaur’’ (Apocalipsa 13, 11). Ne este necesar să înţelegem cele ce urmează:
a) Fiara este, de fapt, om. Este actualul papă, pe care vizitează România.
b) Faptul că se ridică din pământ ne duce cu gândul la adevărul că omul a fost creat din ţărâna pământului (Facere 2, 7).
c) Asemănarea cu Mielul Hristos este aparentă, determinant este ceea ce grăieşte.
d) Grăieşte ca balaurul cu care e comparat, iar balaurul este ,,şarpele cel vechi, care este diavolul şi satana’’ (Apocalipsa 20, 2).
De ce grăieşte papa ca diavolul? Vă veţi convinge citind ceea ce a rostit acesta cu anumite ocazii:
1. Dumnezeu Se schimbă şi evoluează odată cu noi
2. Dumnezeu nu e Judecător, nu judecă pe nimeni. Este atât de iubitor încât pe toţi îi va mântui.
3. Chiar şi ateii recunosc că există Dumnezeu
4. Biblia este o carte sfântă, frumoasă, dar ca în toate cărţile vechi unele pasaje sunt depăşite.
5.Toate religiile sunt adevărate.
6. Între catolici şi ortodocşi nu e nicio diferenţă.
7. Nu există iadul, în care oamenii să se chinuiască veşnic.
8. Adam şi Eva n-au existat.
9. Biserica este destul de mare, îi cuprinde pe heterosexuali şi pe homosexuali, chiar şi comuniştii sunt bineveniţi.
10. Vom începe să permitem femeilor să devină cardinali.
12. Vom avea în viitor şi o femeie papă.
13. Arătând o casetă mică în care era o cruce: ,,Ce este aceasta? Este istoria eşecului lui Dumnezeu. Este calea crucii. Calea mică a crucii’’.
14. Rămân un slujitor al lui Iisus Hristos, dar cred şi în evoluţionismul lui Darwin.

Ce ar trebui să mai spună un om pentru ca toată lumea să înţeleagă că e eretic? Mai are cineva îndoieli că fiara care se ridică din pământ este papa? Mai trebuie oare să spunem că în alt loc – Apocalipsa 20, 10 – Sfânta Scriptură-l numeşte ,,proorocul mincinos’’, care se va chinui în iezerul de foc şi de pucioasă, împreună cu diavolul şi cu fiul acestuia, antihristul?
Vizita ereticului papă a fost plănuită cu multă rigoare, în cele mai mici detalii. Şi totuşi, organizatorii au uitat un lucru esenţial: ceremonia de sărutare a papucului ,,sfântului părinte’’. Era deosebit de instructiv să-l vedem pe Klaus Iohannis, împreună cu doamna, sărutând încălţările suveranului, urmaţi de Viorica Dăncilă şi întregul guvern, ca la urmă să vină patriarhul Daniel cu Sinodul cel Sfânt al Bisericii Ortodoxe Române. Poate ceremonia e secretă. Poate – altădată.

Presbiter Ioviţa Vasile

Biserica Ortodoxă Română rămâne mama noastra iubitoare?

Răspunsul este categoric da, nu voi obosi a afirma acest adevăr cu fiecare prilej care se va ivi, şi am să explic şi de ce. Mai întâi, pentru că Biserica ne-a născut prin Sfântul Botez şi ne-a unit cu Hristos. Ne-a ţinut la pieptul ei şi ne-a hrănit cu învăţăturile mântuitore din Tezaurul Ortodoxiei şi ne-a crescut spre o bună şi dreaptă vieţuire. Ajunşi la vârsta maturităţii, ne-a dat Sfânta Taină a Cununiei, ne-a botezat pruncii, ne-a dat unora harul preoţiei, ne-a dat pâinea cea de toate zilele, ne-a îngropat morţii şi enumerarea poate fi mult mai lungă.

  1. A venit însă vremea în care mama noastră este greu încercată boala ereziei. Ce facem, o părăsim? Dar asta înseamnă că am fost nişte năimiţi, care ne-am bucurat de atâtea daruri şi binefaceri, iar acum când sunt încercări grele, dezertăm de la datoriile noastre, adică ne potrivim cuvintelor Mântuitorului: ,,Iar cel plătit şi cel care nu este păstor, şi ale cărui oi nu sunt ale sale, vede lupul venind şi lasă oile şi fuge; şi lupul le răpeşte şi le risipeşte’’(Ioan 10, 12-13). E tocmai ce se întâmplă în Biserica noastră. În loc să rămânem în Biserică, să ne ostenim pentru a o curăţa de cancerul ereziilor, o părăsim, afirmând că nu mai este har în ea. Vrăjmaşii Bisericii jubilează, că tocmai asta îşi doreau şi voi, acriviştilor, le împliniţi pas cu pas planurile mârşave. V-aţi părăsit mama iubitoare, când avea nevoie să fie apărată de lupii eretici.
  2. Nu există Biserică fără har, şi acesta este adevăr axiomatic. Când Dumnezeu retrage harul Său unei comunităţi, din cauza ereziei sau a schismei, aceasta încetează a mai fi Biserică şi este exclusă din Trupul tainic al lui Hristos. Biserica noastră are har, pe care Dumnezeul îl împărtăşeşte cum binevoieşte.
  3. Biserica Ortodoxă Română nu s-a desfiinţat, cum ar vrea potrivnicii. Căderea în erezie a ierarhiei nu înseamnă anihilarea ei, deoarece ea e alcătuită din mulţimea credincioşilor oneşti, Poporul lui Dumnezeu, care nicidecum nu va fi lipsit de harul sfinţitor. Avem un exemplu binecunoscut, Biserica Ortodoxă din Ardeal, care vreme de 60 de ani a fost lipsită de episcopi, şi totuşi nu şi-a încetat existenţa. A fost ajutată de ierarhii din Moldova şi Ţara Românească, cei care i-au hirotonit preoţi pentru păstorirea poporului.

4.În afara Bisericii nu exista mântuire. Postulat formulat de Sfântul Ciprian pentru veşnicie. Plecând din BOR, unde aţi ajuns, dragi acrivişti, ştiind ca în România există o singură Biserică? O alta este exclusă cu desăvârşire, fapt afirmat de Dogma unicităţii Bisericii: ,,Cred într-Una Sfântă, Sobornicească şi Apostolească Biserică’’. Fiind în afara Bisericii, nu mai aveţi Sfinte Taine şi nimic din lucrarea acesteia. V-aţi întâlnit, în schimb, cu toate ereziile, schismele, rătăcirile şi sectele lumii. Credeţi că în afara Bisericii vă veţi mântui? Exclus. Vreţi să fiţi ortodocşi în afara Ortodoxiei şi să vă mântuiţi departe de Biserică. Absurdul ridicat la cote paroxistice!

  1. Fiind în afară de Biserică, ce îndreptăţire mai aveţi să o apăraţi de erezii? Niciuna. Nefiind cu Biserica, sunteţi împotriva ei. Nu vă cutremuraţi la acest gând? Aţi încercat să intraţi sub jurisdicţia episcopului sârb Artemie. Aţi eşuat, deşi compatibilitatea exista.
  2. Ţinând seama de cele enunţate mai sus, aveţi în faţă o singură cale, aceea a pocăinţei şi a revenirii în Biserica Ortodoxă Română. Altă cale mântuitoare nu aveţi. Vă aşteptăm.
  3. Între documentele adoptate la Botoşani se află şi o mărturisire publică prin care reafirmăm apartenenţa noastră la Biserică, pe care nu o vom părăsi cu niciun preţ, nevoind să ne periclităm mântuirea. Lucrul acesta trebuie să-l facă ereticii ecumenişti nepocăiţi, nu cei care se ostenesc, cât de cât, întru apărarea Sfintei Ortodoxii.
  4. ,,Copiii mei, este ceasul de pe urmă. Precum aţi şi auzit că vine antihrist, iar acum mulţi antihrişti s-au arătat, de aici cunoaştem că este ceasul de pe urmă. Dintre noi au ieşit, dar nu erau dintre ai noştri, căci dacă ar fi fost dintre ai noştri, ar fi rămas cu noi; ci ca să se arate că nu sunt dintre ai noştri, de aceea au ieşit’’ (I Ioan 2, 19-20).
  5. Ni se reproşează adesea faptul că ne-am dezbinat. Afirm cu tărie că acest fapt regretabil nu este imputabil celor care au rămas pe calea împărătească a mărturisirii. Răspunzători sunt diversioniştii producători ai sciziunii. Fiindcă s-a creat deliberat o stare de confuzie în rândul credincioşilor, îi invit pe aceştia să ia ca şi criteriu de aflare a adevărului apartenenţa la Biserică. Cei care corespund acestui criteriu sunt vrednici de crezare. De ceilalţi să vă feriţi.

 

Presbiter Ioviţa Vasile

 

 

Icoana Preasfintei Treimi

Să ne oprim muţi de admiraţie în faţa uneia dintre cele mai frumoase icoane ale Ortodoxiei, cea a Sfintei Treimi, realizată prin harul Mângâietorului care a condus mâna Sfantului Cuvios Andrei Rubliov la realizarea ei, simbol al iubirii supreme.
Privind-o, ne inchinăm cu evlavie întru adâncă cinstire, slăvind şi înălţând către Împăratul ceresc, cuvintele rostite de Dreptul Avraam în faţa celor trei Tineri călători, sub stejarul din Valea Mamvri, în regiunea Hebron, ţinutul Canaan.
„Apoi a zis: „Doamne, de am aflat har înaintea Ta, nu ocoli pe robul Tău!” Şi, dacă noi îi primim în inima noastră pe Tatăl, pe Fiul şi pe Sfântul Duh-Treimea cea de o fiinţă şi nedespărţită, vom putea, ca Avraam, să primim din gura lor asigurarea că această experienţă binecuvântată, departe de a fi un episod izolat, ne va fi acordată din nou: „Negresit Mă voi întoarece la tine” (Geneză 18,3;14).
Genialitatea Sfantului Andrei Rubliov constă mai degrabă în aceea că, receptând vechea tradiţie iconografică a Bisericii lui Hristos, ajunge la o profunzime şi claritate ce nu mai fuseseră atinse niciodată până atunci şi care n-au mai putut fi atinse nici mai târziu, nici măcar în „copiile” cele mai exacte. Acesta este locul în care şi personalitatea pictorului însuşi a pătruns în opera sa, rămânând acolo pentru totdeauna.
„Egalitatea desăvârşită a Îngerilor este atât de puternic exprimată, încât nu există regulă pentru a defini Persoana divină reprezentată sub chipul fiecăruia din ei. Îngerul din dreapta este, fără îndoială, Duhul Sfânt. Dilema se răsfrânge asupra Îngerului din mijloc – dacă este Tatăl sau Fiul, ceea ce determină nemijlocit identitatea Îngerului din stânga; o tradiţie păstrată de la un contemporan mai vârstnic al lui Rubliov, Sfântul Ştefan din Perm, afirmă că Tatăl e reprezentat în mijloc şi Fiul în stânga.
Fiecare Persoană îşi are semnul ei indicat de sceptrele care ne atrag privirea. În spatele Tatălui se găseşte pomul vieţii, izvorul; după Isaac Sirul „pomul vieţii este iubirea treimică din care a căzut Adam”. Sceptrul Fiului arată casa, biserica, trupul lui Hristos. Duhul se reliefează pe fundalul „stâncilor în trepte”: e muntele, e foişorul, Taborul, înălţarea, extazul, suflul lumilor şi al vârfurilor profetice.

(…) Fiul şi Duhul sunt cele două mâini ale Tatălui. Unind marginile mesei cu punctul care se găseşte chiar deasupra, la capul Îngerului din mijloc, se va vedea că Îngerii se găsesc exact într-un triunghi echilateral. Acesta semnifică unitatea şi egalitatea Treimii, al cărei vârf este Tatăl. Şi, în sfârşit, linia care urmăreşte contururile exterioare ale celor trei Îngeri formează un cerc perfect, semn al veşniciei dumnezeieşti. Centrul cercului se găseşte în mâna Tatălui, Pantocratorul.

Nu degeaba vorbind despre Cuviosul Monah Andrei, vechile izvoare subliniază mai cu seamă marea sa smerenie, care, mai mult încă decât geniul său artistic, a condus nu numai la „canonizarea”Sfintei Troiţe”la Soborul din 1551, ci şi la canonizarea oficială a persoanei lui în zilele noastre (1988). Fiindcă fără o adâncă smerenie, fără o lepădare desăvârşită de orice fel de ambiţii lumeşti în faţa sublimului tainei, pe care iconarul trebuie să o slujească, n-ar fi putut picta niciodată Troiţa. Fapt semnificativ, numele său nu apare nici măcar o dată sub operele sale…

Sursa: Arta icoanei – o teologie a frumusetii, Ed. Meridiane 1993, Pavel Evdokimov

Dr. Gabriela Naghi